Riscuri montane - şerpii veninoşi
Spre deosebire de oameni, animalele nu atacă neprovocat, cu atât mai puţin şerpii. Un şarpe nu muşcă omul de dragul de a muşca, din plictiseală sau din curiozitate. Aş îndrăzni să spun că şerpii au o inimă mare, lasă de la ei, preferă să se ascundă şi să fugă decât să dea ochii cu un om, dar, din ce în ce mai des, nu au încotro.
Cum arată şi unde se găsesc? (descrierea speciilor)
În lume există 11 specii de vipere, acestea fiind răspândite pe tot mapamondul. Graţie acestei situaţii viperele sunt şerpii veninoşi cu cea mai largă extindere. Le găsim de la ecuator până în regiunile subpolare sau până la peste 4000 m altitudine.
În ţara noastră trăiesc numai 3 specii (Vipera ammodytes, Vipera ursinii şi Vipera berus), primele 2 fiind prezente cu câte 2 subspecii (Vipera ammodytes ammodytes si Vipera ammodytes montadoni şi, respectiv, Vipera ursini renardi şi Vipera ursini rakosiensis)
Vipera ammodytes (vipera cu corn)
Aşa cum am amintit această specie cuprinde 2 subspecii distincte din punct de vedere morfologic şi geografic.
Vipera ammodytes ammodytes - Deşi nu este cea mai mare viperă europeană (cele mai mari vipere europene sunt exemplarele cipriote de Vipera lebetina lebetina care ajung până la 2, 4m) se înscrie totuşi in topul şerpilor veninoşi de talie mare atingand frecvent 1, 2 m. La noi, s-au consemnat exemplare cu o lungime de maxim 0, 9m.
Caracteristici.
Are culoarea de fond cenuşiu-gălbuie sau chiar gălbuie spre alb,
femelele mai mult brun spre arămiu, cu o dungă brună, uneori
neagră dispusă în zig-zag pe
partea dorsală. În unele cazuri există 2 asemenea dungi care
formează o succesiune de romburi. Pe laturile corpului are pete de culoare
brună. Pe burtă predomină culoarea brun-murdar sau brun gălbui
cu pete brune-cenuşii sau
negricioase.
Capul este lăţit de formă triunghiulară, acoperit cu solzi mici şi este prevăzur cu un apendice nazal moale. Buza inferioară prezintă dungi deschise, iar vărful cozii este de culoare roşie cărămizie, portocalie sau galbenă.
Masculii au pe cap o pată brună, care se întinde între ochi şi colţurile gurii.
Habitat.Această specie este întâlnită de obicei în zonele stâncoase (în special pe roci eruptive sau calcaroase) dar se întâlneşte şi în apropierea apelor şi în pădurile de foioase. Se urcă cu uşurinţă pe ramurile inferioare ale copacilor - în special pentru a se încălzi. Aceasta apare în primele ore ale dimineţii pe stâncile cu expunere estică pentru a se încălzi motiv pentru care dimineaţa nu este foarte activă. După-amiaza se ascunde sub pietre sau în frunziş. La noi, este un element montan obişnuit; poate ajunge până la 2000m altitudine; peste fiind rar întâlnită (Ex. Vf Buta - Retezat). În regiunile de deal se întâlneşte în mod excepţional în zona Devei.
În România este a 2-a specie în ceea ce priveşte aria de răspândire - din munţii Banatului până pe Muntele Cozia (vezi Harta )
Vipera
ammodytes montadoni - Este "adevărata" viperă cu 
corn şi totodată
ce mai periculos reprezentant al genului
de pe teritoriul ţării noastre.
Caracteristici. Este foarte asemănătoare viperei ammodytes ammodytes, însă un pic mai scurtă decât aceasta - ajungând până la 0, 7-0, 9 m în schimb corpul este puţin mai gros; graţie acestei structuri fiind deosebit de agilă (este specia cu cel mai scurt timp de reacţie de la noi).
Culoarea de fond este cenuşie sau cenuşiu-gălbuie. Pe spate prezintă un desen caracteristic format dintr-o serie de romburi încadrate lateral de o bandă neagră. Acest zig-zag de romburi poate fi continuu sau întrerupt. Abdomenul este de culoare cenuşie sau galben-cenuşie.
Buza inferioară nu prezintă acele dungi de culoare deschisă ca în cazul viperei ammodytes ammodytes, iar vârful cozii este de culoare galbenă. Apendicele nazal este înalt şi subţire şi face notă discortantă cu capul.
Habitat. Este răspândită în toată Dobrogea (dar în special în partea nordică) preferând regiunle pietroase (canaralele) şi aride dar nu departe de zonele cu vegetaţie. Nu apare în Delta Dunării. Se întâlneşte în: Munţii Măcin, Culmea Niculiţel, Rezervaţia Valea Fagilor, Pădurea Hagieni, în zona Pesterii Gura Dobrogei, Podişul Babadag, Podişul Casimcea, Băneasa - Canaraua Fetii, Valea Celicului, Lacul Oltina; în raza localităţilor Şipote, Beştepe, Cărpiniş, Greci, Niculiţel, Isaccea, Cernavodă. Puţinele exemplare din Balta Brăilei (actuala Insulă Mare) au fost eradicate în perioada anilor 1950-1970. În mod execepţional apare în Balta Ialomiţei.
Mai este cunoscută şi sub numele de năpârcă (undercover)
Vipera Berus (vipera comună)
Vipera Berus Berus Este cea mai răspândită specie de la noi - ca şi din Europa, de altfel - fiind întâlnită atât în zonele montane cât şi în cele de deal şi podiş
Caracteristici - Este un şarpe de talie mijlocie-mică
având o lungime de maxim 70 cm. Culoarea
diferă în funcţie de habitat. Astfel
în regiunile de munte masculii au de obicei culoarea cenuşie sau
brun-cenuşie deschis cu pete negre sau gri închis pe spate şi cu
abdomenul galben-purpuriu. Femelele sunt cafenii, cafenii-închis cu pete brune.
Se citează cazuri în care au fost observate şi femele cu un colorit
roşiatic închis cu pete brune. În regiunile de deal şi podiş
culoarea, atât în cazul masculilor cât şi în cazul femelelor este cafenie
sau cafeniu-roşiatic. În ceea ce
priveşte desenul de pe spate acesta este foarte variat. Cel mai întâlnit
este banda în zig-zag mărginită lateral de un şir de pete întrunecate.
Abdomenul este cenuşiu punctat lateral cu cu pete albe sau gri.
Capul este scurt şi turtit şi prezintă 2 pete negre dispuse astfel încât formează un V sau un X. La femele guşa este galben-vineţie cu pete roşii.
Coada este în general de culoare galbenă sau roşiatică şi este scurtă.
Foarte frecvent se întâlnesc şi exemplare complet negre (mutante melanice). Spatele are un aspect catifelat, iar abdomenul este de culoarea ardeziei. Nu prezintă desen dorsal. Adesea, acestea sunt confundate de turişti cu alte specii de ofidieni.
Habitat -Este întâlnită cel mai adesea la marginile pădurilor de foioase în poinei însorite dar şi în interiorul pădurii unde se ascunde în covorul de frunze, sub trunchiuri de copaci dobotâţi (se camuflează excelent) de asemenea se mai ascunde şi sub stâncile sau în crăpăturile acestora care se află în interiorul pădurii. Locuri foarte apreciate de către vipere sunt pintenii stâncoşi împăduriţi şi parţial însoriţi - aceştia sunt de altfel şi excelente puncte de belvedere. Ajunge până la 2000 m altitudine şi foarte rar peste (De exemplu în anii când sunt veri călduroase şi toamne lungi habitatul acesteia se extinde pânâ la 2100m - adică în anii când intră în hibernare pe la jumătatea lunii noiembrie). În general sunt preferaţi versanţii sudici ai munţilor În zonele de deal şi podiş o întâlnim de asemenea în interiorul pădurii dar mai ales în poienile însorite cu iarbă înalta precum şi pe pajiştile întinse.
Ca o curiozitate, pe Valea Buzăului există o comună numită Vipereşti
Vipera Ursini (Vipera de Stepă)
Este prezentă în România prin 2 subspecii - Vipera ursini renardi şi Vipera ursini rakosiensis
Vipera ursini
renardi - este net diferenţiată de cele 2 specii
descrise anterior fiind cea mai
mică viperă de la noi - 40-60 cm, dar şi 
cel mai puţin
veninoasă.
Caracteristici - În ceea ce priveşte culoarea nu prezintă variaţii foarte mari, în special datorită arie de răspândire reduse. Culoarea este galben mudrar uneori spre galben cenuşiu pe spate, iar în părţile laterale galbenă. De asemenea, pe spate, prezintă zigzagul specific format dintr-o serie de pete discontinue de culoare maro închis punctate la exterior, la rândul lor, cu pete negre. Abdomenul şi gâtul au culoarea alb-gălbuie cu puncte rare de culoare neagră Pe cap, desenul literei V este format din două benzi discontinue de culoare cenusiu închis. Capul este prelung şi uniform ochii fiind mici raportaţi la dimensiunile capului. Botul este ascuţit dar rotunjit, nu are acea formă unghiulară evidentă a viperei ammodytes.
Habitat -Aşa cum se observă şi în harta alăturată, aria de răspândire este Delta Dunării şi complexul Razim, precum şi zona rezervaţiei Hanu Conachi pe Valea Siretului din judeţul Galaţi. Se întâlneşte la Letea, Grindu Portiţa, Periprava, Enisala, Murighiol, Babadag. Preferă în general regiunile de stepă dar se întâlneşte şi la marginile pădurilor sau în tufişurile dese
Odinioară, aria de răspândire era mult mai exitnsă cuprinzând valea Dunării până pe la Călăraşi precum şi o bună parte din Bărăgan şi Câmpia Siretului. O situaţie interesantă apare în raza localităţii Enisala - mai precis în zona cetăţii unde coabitează cu Vipera ammodytes montadoni, ambele întâlnindu-se într-un număr relativ mare de exemplare.
Datorită caracteristicilor morfologice este deseori sursa unor confuzii - fie cu specii inofensive (de către cei mai curajoşi) fie cu vipera cu corn - în special în zona Enisala - Babadag, unde cele 2 specii cohabitează.
Vipera ursini rakosiensis - este o specie foarte rar întâlnită, fiind un endemism, prezentă prin o singură populaţie în România, localizată în rezervaţia Fâneţele Clujului. In ceea ce priveşte gradul de periculozitate şi aceasta se înscrie în categoria "Risc Mic" veninul acesteia fiind destul de slab şi de altfel, este un şarpe foarte timid... Datorită faptului că habitatul acestei reptile de întinde pe numai 80 ha, în lipsa unor observaţii şi cercetări amănunţite, este posibil ca astăzi să fie dispărută.
Caracteristici - Lungimea exemplarelor nu depăşeşte 60 de cm, fiind un şarpe de talie mică. Culoarea dorsală variază de la cenuşiu deschis la brun-închis sau la cenuşiu verzui, toate având o bandă deschisă longitudinală pe care este inserat desenul în zigzag tivit cu o margine cafenie. Părţile laterale sunt gri închis, abdomenul fiind punctat cu pete cenuşiu-închis.
Privit de sus, capul este oval, iar din lateral acesta are aspect romboidal.
Habitat - Fâneţele Clujului
