Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diverse - Rivalitatea sportivă Nicu Comănescu - Nae Dimitriu

Bookmark and Share

Rivalitatea sportivă Nicu Comănescu - Nae Dimitriu

   Primul alpinist român care a atacat un perete (mai exact cel al Gălbenelelor) a fost Nicolae Comănescu.

Nicu Comanescu si Florica Parhon    "În vara anului 1935 am urcat cu un prieten, Marinescu-Slatina, Valea Gălbenelelor. Pe un brâu de piatră prelungindu-se în inima peretelui l-am recunoscut pe Comănescu. Era însoțit de prietena lui, Cécile Benkner, și de Ion Marinescu, un alpinist de la asociația "CFR". Ne-am salutat și Nicu, după ce mi-a spus că are de gând să atace peretele, m-a rugat să vin cu ei, să le fac câteva fotografii. Am acceptat. Marinescu-Slatina a rămas să mă aștepte în firul văii, urmărindu-ne cu privirea, dar după o vreme s-a plictisit și a coborât cu un grup condus de Bubi Schefler, care venea dintre Strunga Gălbenelelor.
   După ce am luat câteva imagini, Nicu, cu ciorapi groși de lână în loc de espadrile, a început să urce. Aveam să ghicesc că nu era prima tentativă, rugat fiind la un moment dat să recuperez, prin pendulare, o carabinieră aflată într-o fisură paralelă, la câțiva metri distanță. Înserarea ne-a apucat cam la mijlocul peretelui și ne-am retras, în rapel."
(cf. Nini Parhon, care urmase un curs de alpinism al Clubului Alpin Elvețian si îi adusese lui Comănescu cartea Technik des Bergsteigers)

   Au fost urcate cu acel prilej primele (trei, cf. N. Baticu) lungimi din viitorul traseu al celor Trei Surplombe).
   Premiera peretelui Gălbenelelor, întâia de acest gen în țară, avea să aparțină însă noii generații de cățărători, pătrunși in abrupt de cel mult un an.
   Cu toții fuseseră îndrumați de Nae Dimitriu, care i-a luat in calitate de participanți la mai multe premiere. În toamna anului 1935, după un asiduu antrenament pe văi încununat între altele prin parcurgerea integrală a Crestei Picăturii (N. Baticu), escalada Hornului Central in numai două ore (S. Tulea) și încercarea de a stabili pe cont propriu trasee noi (I. Trandafir), patru dintre acești alpiniști (cei trei menționați plus Dan Popescu) decid să parcurgă Fisura Gălbenelelor.
   Din Brâul Strungii, o primă lungime de coardă a fost urcată fără probleme. Apoi, panta accentuându-se, capul de coarda și-a scos bocancii cu cuie, suind in continuare numai in ciorapi. Aproape de capătul fisurii s-a ieșit pe o fata verticala din dreapta, care i-a condus după câțiva metri intr-o strungă cu bolovan. De aici, în rapeluri, s-a coborât în Valea Scorușilor.

   La puține zile, Ion Trandafir le-a propus lui N. Baticu si Dan Popescu să încerce escalada Peretelui Gălbenelelor.

   " - O să se supere Comănescu [...] - Nu-i nimic, aranjez eu asta..."

   În vederea ascensiunii au fost cumpărate "de la Obor două frânghii a câte 25 de metri [...] din acelea folosite de căruțași. Habar n-aveam noi, la vremea aceea, de rezistența pe care trebuie s-o aibă o frânghie la cădere. Ș-apoi, noi mergem să urcăm, nu să cădem...". În lipsa unor espadrile s-au procurat pantofi cu talpă de sfoară. Materialul alpin mai cuprindea șase pitoane, plus unul găsit pe Valea Gălbenelelor (pierdut pare-se de echipa Comănescu).
   Duminica următoare, beneficiind de o zi uscată și blândă de toamnă, cei patru au revenit în Valea Gălbenelelor. Spre deosebire de Comănescu, Baticu optase - in cursul unei precedente ieșiri pe Colțul Galbenele - pentru o traversare din Hornul Coamei către fisura care taie distinct partea dreaptă a peretelui (ceea ce le va aduce ulterior reproșul lui Comănescu: "Ce-ați făcut voi, e doar jumătate de perete!" ).

   "După o diferență de nivel de 50-60m. [de suiș prin stânga Hornului Coamei] apare o platformă lată de 1-2m; o urmăm spre stânga până în punctul unde se întrerupe. De aici coborâm printr-o balustradă de coardă, pe care o efectuăm tot spre stânga, și după trecerea unui prim punct dificil, intrăm în fisura ce brăzdează fața peretelui Gălbenelelor, pe toată înălțimea ei [...]
   Primul obiectiv al escaladei - intrarea în fisură - este atins într-un timp relativ scurt și fără a fi întâmpinat prea mari dificultăți..."


Baticu (stânga) si Aschenbrenner (mijloc)    In prealabil, pe când depășea o zonă măi delicată, a ieșit in Strunga Colților sinăianul Florin Ștefănescu, care a reacționat prompt: "Măăă, nu pe acolo-i drumul, dă-te jos!" Când a aflat identitatea celui din perete și cu ce rost se afla el acolo, noul venit s-a măi liniștit. La scurta vreme in aceeași strungă și-a făcut apariția un alt cunoscut, Nini Parhon. Nici din partea acestuia nu a venit inițial o încurajare: "Hei, ăla e peretele lui Comănescu!" " (urmat de replica "Eu credeam ca-i al Eforiei!" - Coștila, cel puțin până in șoseaua de astăzi a Văii Cerbului, aparținea atunci Eforiei Spitalelor Civile), dar apoi Baticu, oarecum rătăcit, a fost ghidat de Parhon spre fisura căutată.

   "După o escaladă de 6-8m. prin fundul fisurii, suntem opriți de primul obstacol, constînd dintr-o surplombă pe care o evităm pe dreapta - printr-o zonă extrem de grea - după care reintrăm in fir.
   Imediat după trecerea acestui punct fisura se îngustează brusc, auzind foarte puțin fata muntelui. Locul se prezintă foarte dificil, din cauza lipsei aproape complete a prizelor, iar înclinația care depășește in acest punct 70 grade, face ca trecerea lui să ne răpească aproape o oră.
   Cîțiva metrii mai sus fisura este […] întreruptă de o a doua surplombă, sub care o platformă îngustă oferă singura posibilitate de odihnă, în condiții nu prea comode [...]
   Din ținutul în care ne-am oprit pentru câteva momente, după un mers de aproape trei ore, ieșim din fisura la stânga, direct pe perete, trecem o porțiune complet lipsită de prize după care reintrăm pe fir [...]
   Trecută și a doua surplombă, fisură, până aici îngustă și puțin adâncă, împrumută aspectul unui horn de o lățime ce variază între 80cm - 1,20m pe care-l urcăm in ramonaj.
   Pe măsură ce câștigăm in înălțime, hornul se îngustează tot mai mult, iar la un moment dat dispare complet de pe fața peretelui, care marchează în acest punct un al treilea mare obstacol, format și de astă dată tot dintr-o surplombă. Suntem obligați din această cauză să ieșim din nou pe o față foarte expusă, pe care continuăm escalada din ce in ce mai periculoasă, până în punctul unde o nouă boltă de piatră situată pe fir pare a ne opri, de astă dată fără putința de a găsi vreo soluție, orice posibilitate de continuare a ascensiunii.
   Suntem insă salvați de o fereastră puțin vizibilă, ce sfredelește baza acestei bolți uriașe.
   Trecem prin ea și, deodată, apare in dreapta și în stânga ferestrei o platformă largă și ospitalieră, care ne oferă - după atâta tensiune nervoasă - posibilitatea de a ne regrupa și odihnii în condiții de perfectă siguranță.
   Din acest punct reluăm mersul, târându-ne mai întâi pe platforma care se continuă orizontal în stânga fisurii. O părăsim în locul unde devine măi largă, angajându-ne direct pe perete. O piramidă formată din trei ne dă posibilitatea să depășim o față înaltă de circa 5-6 m, care fiind lipsită de prize, necesită utilizarea a 4 pitoane.
   Din acest punct reintrăm la dreapta în fisură, urmînd mai întâi orizontal, fața extrem de înclinata a peretelui.
   Dar ca și până aici, fisura [...] se închide complet și ne obligă să ieșim din nou pe fața muntelui, de această dată intr-un punct de maximă dificultate.
   În sfârșit, după câteva tatonări grele și după ce primul cățărător rămâne la un moment dat suspendat numai într-o priză de câțiva centimetri, deasupra uriașului perete ce se lasă către fundul Gălbinelelor o adâncime amețitoare, un piton foarte slab asigurat servește ca ultim punct de sprijin al piciorului, și fisura, de astă dată mai adâncă, este recâștigată.
   Cîteva zeci de metrii mai sus, pe firul aproape vertical al ei, atingem în sfârșit culmea ce ne separă de adâncile hăuri ale Văii Coștila...
   Suntem covârșiți; și de oboseala atâtor ceasuri de efort continuu si de binecuvântată mulțumire ce ne strecoară in suflet acest sfârșit de drum greu si periculos.
   Vreme îndelungata, privim in vag, fără a schimba intre noi nici un cuvânt..."


In Amintiri... (pag. 71-77), N. Baticu oferă o descriere indiscutabil mai vie, dar am preferat-o pe cea din Buletinul Alpin, mai puțin cunoscută și redând impresii nealterate de trecerea vremii.

   Cum, de la nivelul crestei atins, I. Trandafir explorase cu alt prilej locurile din amonte, ieșirea chiar pe întuneric in Brâul Mare al Coștilei s-a făcut fără mări emoții. În brâu, după ce doi dintre tovarăși au coborât pe Scoruși pentru a recupera rucsacii lăsați la baza peretelui, s-a mers pe platou până la cantonul Jepi si de aici la Bușteni.
   În București, Nae Dimitriu si apropiații săi au primit cu mare bucurie vestea reușitei, sărbătorită la restaurantul Mercur din Pasajul Victoriei.

   "Realizând traseul Furcile, nu mi-am dat seama curând că satisfăcusem ambițiile și orgoliul unora; dacă în lupta dreaptă aceștia nu se mai puteau măsura cu Nicu Comănescu, au pus pe alții să-l împiedice să realizeze ceva mai mult decât ei." (N. Baticu)

   Această din urmă afirmație privește rivalitatea dintre Nae Dimitriu si Nicu Comănescu.
   O competiție pare să fi existat dintotdeauna între aceste două mari personalități ale muntelui românesc, a căror statură de excepție se profilează in 1931-32. Este perioada in care Comănescu ține să aibă, pentru a-l convinge pe N. Dimitriu, dovezi fotografice ale trecerii pe Hornul Coamei.
   Reușita hivernală pe Valea Seacă l-a ridicat mult pe călărăștean in ochii lui Dimitriu, care plănuiește și pune în practică o tura pe Valea Urzicii alături de "excelentul trio Sincan-Beldie-Comănescu" :

Dimitriu    "Ce frumoase sunt întâlnirile ce-ți dai la munte cu un tovarăș bun si trebuie să adaug, N. Comănescu este unul din aceștia" , notează Nae Dimitriu cu același prilej.

   Evenimentul rămâne însă multă vreme singular. În vara 1932 de pildă, Dimitriu este împreună cu "înjuratul grup" Beldie-Sincan-Belitoreanu, în vreme ce Comănescu alcătuiește cu Mircea Badea si Vasile Nicolau un "trio" devenit clasic pentru contemporani.
   Vor parcurge împreună în anul următor Valea Seacă a Caraimanului (iarna) și Colțul Mălinului, după care Comănescu se cățăra din nou pe cont propriu. Între altele el urcă Hornul Central din Colțul Mălinului, în vreme ce Nae Dimitriu suie învecinatul Horn Ascuns.

   Va fi activat aici acel "partaj" al muntelui între cei corifei, despre care vorbesc Al. Beldie (în culori neutre) și Niculae Baticu:

   "Am asistat odată în [...] 1935 la o [...] dispută în care s-a făcut o împărțire a muntelui intre ei doi. Nae Dimitriu și-a adjudecat dreptul asupra Peretelui Văii Albe, Comănescu asupra Peretelui Gălbenele, și altele. Această dispută îșî avea originea in orgoliul de a se stabili care este cel măi bun cățărător [..] Ei mai voiau ca niciunul din ei sa nu se amestece și să intre in traseul încercat de una din părți."

   Un eveniment aparent neînsemnat, în iarna 1934-35, a precipitat conflictul: solicitarea inginerului Ion Nicolau, șeful secției alpine din cadrul asociației cultural-sportive a C.F.R., ca oamenii lui să fie îndrumați pe munte de persoane competente din cadrul C.A.R. S-a convenit atunci ca o parte dintre ceferiști să se înscrie in Clubul Alpin, iar unii dintre colegii lui Nae Dimitriu să intre in asociația C.F.R., beneficiind totodată de permise gratuite pe calea ferată. Colaborarea a fost însă de scurtă durată:

   "Între cei care conduceau colectivele alpine ale C.F.R.-ului mă număram și eu. M-am simțit bine intre ceferiști. După un timp Nicolau mi-a cerut să întocmesc insa după fiecare tura un fel de raport, ca o justificare pentru asociație, zicea el. Asta nu era un capăt de țară, dar ulterior mi-a făcut propunerea să părăsesc Clubul Alpin si sa rămîn la C.F.R. Acest lucru m-a deranjat, i-am spus lui Nicolau ca nu sunt de vânzare, după care m-am dus șeful pe linie de serviciu al acestuia, ing. Gh Frim: «Dumneata l-ai adus pe omul asta în club; uite ce vrea sa facă...» A avut loc o discuție intre cei doi și s-a produs o ruptura intre cele două grupări." (N. Baticu)

   Pus probabil să aleagă, Comănescu a rămas la C.F.R., gest favorizat fără îndoială de ture nefericite precum cea din 4 august 1935 (când Dimitriu a cercetat fără Comănescu, contrar convenției anterioare, Vârful Strungii din Creasta Picăturii).

   Ca urmare, în vara-toamna acelui an intrarea traseului explorat de talentatul cățărător in Peretele Gălbenelelor a fost marcată cu inițialele noii sale asociații.
   Dincolo de toate trebuie spus că întrecerea a fost in cea mai mare parte pur sportivă, lipsită de invectivele care au animat de pilda disputa C.A.R. - ADMIR. Mai mult, Comănescu a publicat in Buletinul Alpin (împreuna cu secundul sau, Leova Stolear, membru C.A.R.) descrierea traseului Crestei Văii Albe.

   Rivalitatea s-a curmat la 15 martie 1936...

   "Nu apucăm să ne regrupăm lângă cornișă si simt că a plecat zăpada cu mine. Am strigat: înfigeți pioleții. Ei au înfipt pioleții, dar zăpada tot aluneca. Încerc retragerea la inca . Nu reușesc. Se dislocă mase mari de zăpadă, căpătam viteză mare la prăbușire. Se aud țipetele echipei. Încerc să fac frână cu pioletul. În cădere primesc o lovitură. Mi se rupe coada pioletului și acum mă simt complet dezarmat. Rămâne să încerc să fac frână cu mâinile. În acest timp vine un nou val de zăpadă, mă lovește in față, mă răstoarnă. Simt că mă sufoc, și la mijloc am dureri mari din cauza frânghiei (toate acestea s-au petrecut de la inca lui Jilipeanu până la brâna mare, …). La un moment dat iar prind aer. Respir, dau dopuri de zăpadă afară din nas și din gură și în același timp zburam prin aer. Iar aud țipete. Nu văd nimic. Așteptam lovitura de grație. Pe nesimțite iau contact cu zăpada. Alunecam și cu nu puteam să văd nimic. Prăbușirea continuă. La un moment dat simt din nou că mă sufoc. Nu mai alunecam și mă acoperă zăpada. Îmi dau seama că trebuie să ies din zăpada. Fac sforțări. Iar am aer. Respir din plin și reușesc să ies din zăpada."

   In mod miraculos, autorul relatării (I. Marinescu) s-a oprit la numai un metru de peretele Văii Coștilei, in locul unde aceasta face un cot către est (cota aprox. 1800). Nicu Comănescu s-a izbit însă din plin de acel perete și a murit pe loc. Și-au mai pierdut viața atunci studentul arhitect Petre Catzian, Gh. Botez si Ion Iliescu.
   După șase săptămânii, a fost descoperit aparatul de fotografiat al lui Iliescu, cu o singură imagine, luată în timpul popasului din Brâul Mare.
   Cici Benkner (căreia Nae Dimitriu îi atribuia plecarea lui Comănescu din C.A.R.) i-a supraviețuit puține luni prietenului ei. După două nopți petrecute (fără voie) pe munte in primăvara aceluiași an, s-a îmbolnăvit de plămâni și a murit într-un spital din București.
Autor: Mircea Marian Ordean
Înscris de: Ioan Tătaru
Vizualizări: 11801, Ultima actualizare: Vineri, 11 Ian 2002



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Valea Bingaleasa-Poiana Gutanu

 

Comentariu
ady beleanu ady beleanuAdministrator Alpinet , Joi, 11 Ian 2007, 0:53

super articolul:)

Fără foto cezar jipa, Vineri, 5 Feb 2010, 11:09

asa dupa cum ziceam in urma cu ceva zile, am recitit cu sufletul la gura, amintirile...stiind o parte din trasee din tineretea mea de alpinist la u buc.iti dai seama cam ce fiori ma treceau, incercam sa retraiesc emotiile din trasee facute in urma cu 35 ani.partea nasoala sti care e?ca imi da inima ghes...la cocot, am inceput, incet incet sa fac rost de materiale, mai dureaza, alpinismul ca si alte sporturi din romanica se incadreaza la...extravagante, pai e suficient sa te uiti pe la preturile acestor scule, pe sit-urile de specialitate, trebuie sa fi tinar, fara obligatii si sa cistigi suficient de bine...ma-ntelegi cam ce vrusei eu sa zic, geaba vointa, geaba putirinta daca nema...cash.

Fără foto Dan Loghin, Vineri, 5 Feb 2010, 11:18

Da.
Din datele mele (strabunic), Petre Catzian a dat numele sau refugiului Iezer. Pentru scurta vreme.

Fără foto Cristi Cuțurescu, Vineri, 5 Feb 2010, 20:38

"Terenul pe care s-a construit a fost donat de domnul Gheorghe Visoiu Cornateanu, cu obligatia de a da acestui adapost numele de P. Catzian, mort in imprejurari tragice - in accidentul dela 15 martie 1936 - din Costila."

Petre Catzian nu avea cum sa dea numele sau refugiului Iezer (decat daca a mai existat o alta constructie in afara de cea mentionata in acest anuar) deoarece era decedat de aproximativ trei ani. (la 13 august 1939 a avut loc solemnitatea punerii pietrei fundamentale a adapostului dela "Ezer").


Buletinul alpin, anul VII, nr. 2-3-4, numar jubiliar 1929-1939

Fără foto Mircea Ordean, Miercuri, 19 Mai 2010, 22:14

Pentru Dan (Loghin):
Mă înșel eu sau străbunicul tău are un cavou la Belu? Amintesc asta nu din macabrism, cît pentru forma interesantă și... montană a acelei construcții.

Fără foto Mircea Ordean, Miercuri, 19 Mai 2010, 22:14

Mulțumesc, Adi, de compliment (l-am văzut abia acum...)!

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii