Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - RT: Moraru

Bookmark and Share

RT: Moraru
RT-ul meu (primul de acest fel) este un pic întîrziat: mi-am tot zis c-o să-l tastez la slujbă, unde speram pe un respiro de măcar o zi, dar nu fu asa…

Cum echipierul meu obisnuit are probleme cu genunchii, am purces la drum singur, în ziua nemaipomenită care se anunta (se vorbise la radio chiar de caniculă). Microbuzul C&I m-a dus boiereste pînă la Busteni (fără să-mi dea prin cap ce mă astepta la întoarcere…) Ca tintă, desi de vreo doi ani nu apuc să pun ultima piesă la puzzle-ul numit articol despre fata estică a Bucsoiului, nu mi-am refuzat previzibilul extaz, a se citi o tură în locurile mele de suflet: Morariul.

Pe drum, spre Gura Diham, dau de un nene, aparent pus pe treabă, dar după ce vorbim de cutare vale si cutare cascadă de gheată (la vreme de iarnă, bineînteles), omul spune că a lucrat cu o zi înainte în plin soare si că de aia o să-l evite azi. Motiv pentru care o întinde spre… Muchia Lungă. Asa că trec iar pe solo.

Cuptorul cerului deja si-a intrat în rol pe cînd urc pieptis spre cabana de vînătoare. Semn de bătrînete, nu mai trag pe cît poci aici, ci merg ponderat, din imbold filozofic de fapt, si mai putin grijuliu de orele serii ce urmau să vină. Trec după o vreme pe lîngă adăpostul din Poiana Morarului lîngă care trebăluiau (si cîntau) acum două toamne niste frati montaniarzi. Parcă auzisem eu vag de tot că a intervenit nuscare pentru sistarea actiunii, cert este că acel casoi a rămas departe de a fi terminat. Nu stiu dacă să-mi pară rău sau bine.

Urmez de aici firul văii Morarului, unde îmi sesizez curînd un vag dar ferm sentiment de frică. Întîi îl atribui temerii de ursi, si ea apărută pe nepusă masă, mai încolo miros că teama de necunoscut, dar si de accidente – aici, dar mai ales în abruptul spre care mă îndrept chitit. Vanitatea mă împinge să-mi privesc superior cea frică, să-mi spun că de fapt eu pot misca mai mult decît lesne toti muntii din jur, dar pînă la urmă îmi accept cu oarece modestie zvîrcolirea din cosul pieptului. Iar totodată gîndesc la un personaj pentru care nu mă dă stima afară din cas㠖 E. Cristea – dar care avea tăria să spună că "toată viata am fost un fricos".

Proiectul fusese pînă atunci să urmez Valea Morarului, apoi, în canion sau după, să urc pe unde m-o atrage mai mult pînă în brîurile superioare. La Adîncă nu m-am gîndit, în primul rînd pentru că portiunea comună cu Rîpa o stiam plină ochi cu zăpadă la această perioadă a anului. Si de o pantă suficientă pentru a nu-ti dori cîtusi de putin o alunecare. Cum însă clima pare să se fi grăbit anul acesta cu cel putin o lună, văzută din Poiană, Adînca are doar cîteva portiuni cu zăpadă, iar în gangul de care vorbeam sesizez încă de departe că s-a format o rimaye pe unde se poate avansa fără probleme (nu mai am piolet, că beau mult!). În acelasi timp, Adînca era drumul pe unde nu mai trecusem de cel mai mult timp (cinci ani…).

Pînă acolo, urmez o cale pe care o prefer de la o vreme (în defavoarea dîmbului înierbat din dreapta), si anume firul RZ-Adîncă. Nu are mari probleme - sau poate tocmai de aceea – si îmi permite totodată contactul cu niste locuri care au un farmec aparte pentru mine. Da, un uluc de doi lei, dar pe pui cu imaginatia si gustul omului? Încet-încet, fac si miscări ceva mai dezinvolte pe stîncă, în conditiile în care antrenamentul meu este aproape de zero: am la activ doar două ture de vară anul ăsta (de iarnă nici pe atît), iar alea pe brîuri. De ce asta, nu comentez aici.

Curînd ajunge să mă domine din stînga un mal înalt si abrupt. Acest fapt si previziunea că nu duce totusi tare departe nu mă opresc să constat că zona poate fi umblată, fie si numai asa, pentru a descoperi locuri inedite (măcar pentru mine). Mai mult, în gangul firului comun rămîn cu ochii (si) pe acea parte, indentificînd două brîuri, unul de piatră parcă. Intuiesc la capătul lor, chiar asa nu foarte departe, o prispă inedită, cu unghi idem. Atîta tot că lenea e mare, plus că nu lasi o tură serioasă, cu iesire la Ace chiar, pentru umblat creanga nu cu mult deasupra bazei abruptului. Planuri d-astea, recunosc, fac destule. Casc gura, de pildă, de un an sau doi, la o chestie ce suie imediat la vest de Valea costilară a Caprelor. Nu pare să ducă cine stie unde, dar e atractivă. Numai că lenea, sireaca… Lenea si acea pornire de a-ti justifica, fie numai si tie, existenta dintr-o zi de munte: una e cînd îti treci seara în cont Valea cutare, Coltul sau creasta cutare, si alta cînd ai lălăit-o fără scop.

E drept că uneori nimeresti si fără să vrei în locuri aiurea. Cîndva, interpretînd cu aceeasi maximă atentie (adică deloc) ce mă caracterizează si astăzi primul ghid Kargel, am pornit să ocolesc întîia săritoare din Rîpa Zăpezii pe un horn prelung din dreapta, ce m-a scos în creasta dinspre Vîlcelul Tancurilor. Convins că sîntem pe drumul bun, am dat să urc si creasta ceea, dar a trebuit să mă dau jos curînd.

Revăd acum, ajuns în firul Adîncii, acel horn, altminteri plăcut. Din el se abăteau în dreapta alpinistii interbelici, pe niste brîuri călcate initial de Alex. Beldie (si despre care aveam să citesc la cîtiva ani după explorarea pomenită). Mă uit de la o vreme la acele fete cucurigite bine: nici astăzi nu le trec în planul de ture, si asta nu neapărat pentru că săritorile talvegului mă satisfac mai mult dpdv alpin. Realmente prima parte a variantei de ocol mi se pare cu portiuni rupte, din care ghinionistul se duce tare urît la vale. Că mai încolo treaba devine fezabilă, nu mă încălzeste cu nimic.

Nitelus de mai sus, am pe acelasi flanc sub ochi o padină interesantă, suspendată în adevăratul sens al cuvîntului. De departe, ea pare foarte asemănătoare Rîpei ce sfîrseste în zona Brîului Mare, la extremitatea estcă a evantaiului. Atîta doar că padina în chestiune, pornind de sub strunga Mosului, se rupe deasupra camionului RZ, mai exact coboară în formă de fisură verticală taman în dreptul Săritorii II.

În Adîncă, partitura stiută: o primă săritoare pe dreapta, o alta trecută pe un horn din dreapta. La ultimul mă cîcîi, pentru a cita din clasici. Inactivitatea se plăteste. În jur, continuă să mă însotească semnele rosii ale înteleptilor (ghilimele vă las să le adăugati dvs) organizatori de orientări turistice. Fratii au o consecventă, o tenacitate de invidiat: descopăr că multe săgeti sînt reînoite, cu aceeasi vopsea rosie. Anuntati-mă si pe mine dacă dintre participantii la asemenea concursuri s-a ridicat vreun alpinist… Ceva mă face sceptic.

Cîstig extrem de repede înăltime, si as spune că împotriva dorintei mele, de a savura cît mai mult aceste locuri năpădite de soarele apropiatului solstitiu. Revăd posibilitătile de a iesi în lateral (pe una dintre ele am trecut cîndva, după ceva luptă cu arbusti, în Rîpa Mică). Apoi, nici la săritoarea a treia nu valsez. Asta e, eu să fiu sănătos, îmi rămîn destule satisfactii cînd umblu prin abrupt (pe acasă, cum spunea Radu Titeica).

În brîu, privind valea în amonte, lucrurile par să se complice un pic. Asta fie si pentru că locul se gănguieste, apare zăpada, iar memoria îmi reactualizează cel putin imaginea unei neplăcute ferestre înguste. Alternativa este suisul pe Rîpa Mică, însorită. După o scurtă pauză, continuu înaintarea pe fir. Nu mi-a părut rău, în ciuda eforturilor suplimentare. O primă limbă de zăpadă înlesneste în bună parte depăsirea primei săritori de deasupra Brîului, aceea cu o bandă stîncoasă pe dreapta. În schimb, evit (nu zîmbiti, că se ia) trecerea prin dreapta a următorului obstacol, pe unde voi fi mers de mai multe ori, anterior. Pînă la urmă răul este spre bine, căci parcurg pentru prima dată hornul aflat simetric în dreapta, îngust, si unde intră în lucru o serie de muschi de mult nesolicitati. În schimb, nu am probleme la fereastra de care mă indispuneam jos, semn că memoria este nu doar lasă (T. Mazilu dixit), dar si uitucă.

Mentionez abia în acest moment mersul pe zăpadă. Nu-i o treabă asa de comună, cînd el are loc la solstitiul de vară, în sort si tricou (era totusi rece, plus ramonajul…) – mă înnebunesc după asa ceva -, dar mai ales cînd în restul muntelui soarele dogorăste devastator după un anumit timp de expunere. Este de fapt plăcerea principală care mi s-a întipărit în minte după acest drum, si slavă Domnului, au existat destule lucruri frumoase.


Dacă în aval ideea neantrenamentului pe care îl percepeam m-a deranjat binisor, deasupra Brîului Mare practica îmi relevă cîteva aspecte care mă bucura. Unu, fizic, prin repetarea unor miscări uitate aproape de la ultimele ture serioase, redobîndesc usurintă, si ca orice achizitie, asta mă bucură. Într-un fel este ca în bancul cu evreul si capra supranumerară locativ. Apoi, realizez că si mintea se obisnuiste cu locul, cu dispunerea totusi nu foarte deosebită a prizelor, de unde alt spor de lejeritate.

Tot aici, desi nu-i cel mai curat sport din lume, îmi conferă destulă încîntare si slalomul între rimaye, pentru avans. Neavînd piolet, merg eu ce merg pe firn, dar, unde panta e mare, si mai ales unde las dedesubt o portiune cu potential de derdelus, prefer rimayele. Nu am probleme, în rezumat, dacă e să fac abstractie de mîinile ce ajung să înghete, fără a egala însă disconfortul din timpul iernii. Mai ales că acum mă pot opri cînd am chef pentru refacere calorică, ca să nu mai spun de mănusile pe care mi le stiu în rucsac.


În Brîul de mijloc, nimeni în lume nu mă poate opri (nici măcar bătătura produsă de ghetele noi - apropo, magazinul Himalaya si-o fi actualizat siteul, sau în magazin descoperi în continuare preturi mai mari cu 50-50%?) să ies pe coama din stînga, pe cingătoarea, într-un loc, "rea-rea, da' bună". Apoi, din locul unde hătasul coteste, trec printre jnepeni pe un pinten. De aici, constient din plin ce hău las mai ales spre Adîncă, mă uit la nesfîrsit spre pieptul încoronat de Ace. Si mă bucur de soare. În jur, tipenie. Apare cîte o cioară, parcă. Este poate locul unde mă simt cel mai bine, un primus inter pares însă pe care nu-l pot traduce în cuvinte. Ca marile amoruri.

De aici în sus, pe Vale, nu am probleme, dar sub BA remarc (si urc) o pantă destul de înclinată pe dreapta. Pe malul opus, îmi atrage atentia o fisură ce duce într-o strungă, se pare cea mai estică dintre ele – nu-mi mai amintesc dacă e accesibilă dinspre Rîpa Mică -, în vreme ce o a doua se atinge simplu, făcînd parte din legătura RM final - Adîncă.

Din locul unde depăsesti ultimul bolovan, mai e un pic pînă la legătura spre R Mică, pentru ca nu departe să urmeze o cingătoare oarecum surată, dar care duce pînă în creasta estică a muntelui Moraru: B. Acelor. Din pintenul B Mj observasem că nu are sub ea hăul crezut anterior, doar vreo 40 metri, dar sînt verticali si implicit fatali.

Duc rucsacul undeva pe muchia dinspre Vîlcelul Morarului, mai exact la ultimul nivel unde poti trece cuviincios spre nord-vest. Voi descoperi ulterior că un copăit îti permite aici să mai urci ceva, zic asta din pură statistică. Fără rucsac, revenit curînd în bazinul Adîncii, sînt irezistibil atras de Hornuri. De departe păruseră ele cîndva tari, dar cît de cît fezabil unei echipe de valoarea mea. Acum dau să-mi extind aprecierea si la al doilea, cu mentiunea că poti întîlni vreun capac insurmontabil. Constatarea nu-mi trezeste fiori întrucît sesizez fete destul de rezonabile în zonă. Către ele mă îndrept, obligat pe parcurs la un mic ocol descendent. Apoi trec în traverseu un Horn, ies pe o creastă destul de putredă esteticeste, dar mersabilă. Nu-mi bat capul cu hornurile, zona se dovedeste totusi moderat înclinată, preferînd fetele (nu aveam pui de cordelină). Altminteri săritorile, pragurile, un bolovan suspendat pe undeva sînt interesante, atrăgătoare.

După o vreme ierburile mă conduc în dreapta, traversez Vestul, si curînd pot trece spre principalul Adîncii. Nu mă înec însă la mal, merg pînă în creastă, să văz Costila. Nemultumit finalmente cu atît, merg să dau ochi si Acelor, de deasupra Tunelului (unde nu mai fui de vreo doispe ani, socotesc acum). Similaritatea privelistei de aici cu cea din poză Cîrlig Stoenescu 1929 mă tresare, chit că asemănarea e mai mult decît justificată.

De data asta, apar semeni în zonă. Desi se vor cătăra acceptabil, faptul că se răstesc unii la altii îmi ridică dezaprobator sprîncenele (uitînd că oricine poate pica în asemenea abatere).

Dau apoi ocol finalei Adîncii, cu gîndul la cele două treceri de iarnă pe aici. Probabil, pentru a evita mersul prin portiunea cu zăpadă putină, aici e de venit cît mai sus si pînă în firul principal. În întîrziere si sastisit însă, ai chef însă s-o tai cît mai repede în aval…

Cobor iute, atîta doar că norii care începuseră a se juca tot mai des pe cer capătă si formă de ploaie estivală. O iau pe BA, nelămurit o dată în plus pe ce naiba am luat-o în 90 de m-am încurcat total. Să iau odată cu mine aici poza luată atunci aici. Nu-s probleme mari, dar nici nu fluieri. Mai mult, pe sens invers e foarte posibil să te cîcîi serios aici (dacă nu vii din Rîpa Crucii fericit, ca mine cîndva). Ca de obicei caut să identific traseul Dimitriu din Acul de sus, ba chiar îmi ităiesc imaginatia la cum vor fi sunat vocile premieristilor aici. Trec apoi streasina si, ajuns în RCrucii, gasesc dispozitie pentru a face fără rucsac doi pasi în sus, pînă unde pot reobserva mai bine săritoarea I a portiunii finale. Groaznică nu e nici pe dreapta. Pe stînga, mi se pare mai îngustă decît autrefois, iar chestia înierbată de deasupra destul de înclinată, pînă ajungi la trecerea Beldie din Hornul Degetelor.

Către RM. acum totul e uscat, te joci. Dncolo de firul estic al Rîpelor, memoria îmi furnizează imaginea turei de debut pe aici, cu Virgil. E, nu trece un minut si cine sună pe mobil? Taman ăsta! Vorbim 9 minute, eu convins de locul sub soare al telepatiei.

La coborîs, renunt la preconizata Ascutit㠖 BMM, în favoarea B Acelor (recunosc, aveam chef de contact uman, cu cei care colindaseră din acea parte spre Ace). Fratii urcă însă pe Acul de Sus, cu putine sanse de a reveni curînd prin partea mea. Pentru a-mi continua drumul, mă cuprinde brusc lenea de portiunea în urcare a Brîului spre vest, si iau Sistoaca (numită prin ghiduri a Rosie, de mine a Acelor). Mai fusesem la început de mai pe aici. Nu mai ies însă pe BMj (care are cel putin două brate la ăst nivel), ci cobor în continuare. Deasupra BMM, mi-aminteam eu de ceva ocol, dar acum lămuresc zona: e un coborîs destul de ciripit în apropiere, pe stînga firului, evitabil prntr-un ocol si mai lung pe cea parte, pe un brîu. N-o mai iau si mai în vale, preferînd Brîul, dar privind de jos, din Cerb, mă voi lămuri că, în ciuda legendei, poti coborî, prin ocoluri bien-sur, pînă în Cerb. Nu stiu cum a reusit cîndva să doarmă pe-aici amicul meu Marius Sevac.

Din poteca marcată, pe soarele bun si rău…, privesc rashpa aia rosie din Morar, opinîndu-mi că nu-i posibil ca Bucura Dumbravă s-o fi confundat cu Acul al doilea si să-l boteze în consecintă. Coloana cărămizie este incontestabil binisor mai jos decît creasta. Ipoteza unei confuzie optice este îndepărtată si de faptul că scriitoarea a fost în creastă, de unde s-a putut documenta mult mai precis asupra caracteristicilor locurilor.

Locuri inedite descopăr si în Valea Cerbului, unde, gonit de sete si momit de sunetul suvoiului, trec în stînga, la intrarea în Poiana de confluentă cu Priponului si Caprelor. Dau astfel nu doar de apă, ci si de un obstacol ce PARE a fi Priponul ce denumeste locurile. E amuzant că trecem mereu în fugă pe aici, si n-am găsit vreodată dispozitia de a coborî si portiunea ocolită altminteri de poteca marecată.

Mircea Ordean

Autor: Mircea Marian Ordean
Înscris de: Ionuț Nechita
Vizualizări: 7733, Ultima actualizare: Sâmbătă, 29 Iun 2002



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Bran-Podul Oprisului-Poiana Panicerului-Culmea Tiganesti-Ref. Scara-Varful si Cabana Omu

 

Comentariu
Fără foto Andreea craciun, Luni, 26 Aug 2002, 3:21

Mandra sunt de tine.Cum de nu te cunosc?Cabana de vanatoare e casuta mea de suflet,iar Morarul...MUNtele MEEEU.Daca ai innoptat vreodata acolo,cunosti si piticul din pod!

Fără foto Oana Constantin, Vineri, 6 Sep 2002, 3:15

:-P

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii