Back
Ne pornim dimineata greu de tot (adica la 12) spre pestera Liliecilor.
Mult mai accesibila, afara de faptul ca al meu Catalin a lasat coarda la
cort, satul fiind s-o tot care si sa n-o foloseasca.
Problema este ca nu-mi amintesc exact cum e urcusul, stiu ca am urcat
peretele spre intrare destul de usor, si l-am coborat cu atentie. Asa ca
peste o ora, in fata pesterii dezamagire totala... urcusul e foarte greu
pt. unii si coborasul aproape imposibil fara coarda.
Fara sa stea pe ganduri, Cata se sacrifica si pleaca dupa coarda.
Ce gest! Oare eu as fi fost in stare sa-l fac? Intre timp se incearca urcusul,
si cu ajutorul unei iedere ce imbraca stanca. Iedera e plina de zumzet
de albine, mai cauta si ele saracele hrana pe unde mai gasesc... Si oamenii
incep sa catere: unii mai usor, altii mai greu, Ioana se retrage intr-o
prima incercare, insista pe urma si reuseste. Fetele nu se lasa: Claudia,
Elena, Adina, Teo sunt in curand sus alaturi de baieti.
Pana la urma se aduna trupa serioasa pe platforma pesterii. Intram si
exploram. Lampa de carbid a lui Petre e foarte eficienta. Lilieci! Stau
cuminti agatati de perete, cate unul ne mai da tarcoale. Saracul animal
deranjat nu mai stie unde sa zboare din calea noastra.
Trecerile printr-o fanta de calcar sunt memorabile. La fel tarasul
prin balta. Ne intoarcem cand galeria se ingusteaza. Am stau ceva vreme
inauntru.
Intre timp Catalin si Alin T s-au intors cu coarda, si ma trezesc inauntru
si cu Kitty care se lauda ca a urcat singura. Bine ca n-ai vrut sa urci
cu toti laolalta, acuma sa mai fac un drum cu tine in pestera! Uite, poftim
lilieci! Ai mai vazut? Bine...
Cand iesim, lumea coboara pe coarda. Se imbraca hamuri, opturi de coborare.
Cata si Alin intra si ei in pestera, raman eu la service coborare. Oare
mai stiu sa pun un coborator? Cam greu, dar o nimeresc, dandu-i emotii
la Adina. Poate si altora. Unii prefera sa coboare in maini pe coarda,
sa nu pierdem vremea. Urca intre timp Monica, prietena lui Ionut si pleaca
aimandoi sa viziteze inauntru.
Dureaza mai bine de o ora pana ajung toti jos. Ii mai asteptam pe ultimii
doi, strangem si gonim spre tabara.
Impachetam in graba si pornim numaidecat spre Iabalcea. Pe drum intrecem
doi localnici, ce cara cu magarul dovleci si alte cele de la salas. Soarele
aproape de chindie imbraca fanetele in aur.
Drumul de pamant, satul, masina, goana spre Timisoara incheie un weekend
de neuitat.
De n-ar fi fost barierele alea!
PS: Multam oamenilor pentru poze!
