Stiam de cateva zile ca urma sa plecam undeva. Insa nu stiam exact unde. Ne-am hotarat vineri, dupa lungi dezbateri, ca plecam in Masivul Ciucas. Am facut planul de bataie si uite asa, povestea incepe:
Vineri, 21 august, Ora 23.00. Barul HH. Ne intalnim cu Vlad sa ne dea cortul si sa stam de vorba la o bere. Apoi, Vlad pleaca spre mare. Eu cu John plecam spre casa sa pregatim rucsacii.
Ora 02.00. Curtea Berarilor. Ajungem dupa ultima comanda... Ne mutam in Iron City, impreuna cu Ana, Alex si prietena lui. Atmosfera incendiara. Toata lumea se simte extraordinar. Dar, ce sa vezi, s-a si facut ora 4...
Ora 05.10. Luam personalul de Ploiesti Sud. Vorbim cu o profesoara de sport, care ne ureaza mistic "sa ne gasim timpul biologic".
Ora 06.30. Stam in carciuma din gara Ploiesti Sud la o cafea, depanand amintiri despre munte.
Ora 08.30. Ne suim in personalul de Maneciu.
Ora 10.35. Ajunsi in Maneciu, facem ultimele cumparaturi si plecam sa luam o ocazie spre Cheia. Cumparam o lanterna cauciucata cu 4 lei (care ne-a si lasat balta in aceeasi seara). Ne iau cu masina un grup de oameni care merg la Cabana Muntele Rosu. Super tare! Mai bine nici ca se putea. Dupa ce am vorbit pe drum cu cei trei muntzomani, ne e clar ce vrem sa facem si unde vrem sa mergem. E clar ca la Muntele Rosu nu e de stat. Prea multa lume, prea aglomerat, prea jos. Cei 3 pleaca pe creasta Zaganului. Ne luam ramas bun de la ei si ne indreptam spre traseul pentru Vf. Ciucas.
Ora 12.00. Avem in fata noastra 3 ore de mers pe poteci de munte si apoi pe un drum taiat pe curba de nivel pentru camioane. Aproape de platou, cand sa iesim din padure, ne intalnim cu Adi si Atena, care merg si ei sa innopteze, ca si noi, undeva mai sus. OK. Suntem gand la gand, asa ca mergem impreuna. Gasim un loc frumos de campat, langa un lac minuscul de munte (mai degraba o balta, dar oricum). Ne asezam acolo si la scurt timp apare o herghelie de cai superbi. Intra in apa sa se adape si ne ofera un spectacol minunat - un dans al naturii cum rareori iti este dat sa vezi. Cei doi tovarasi ai nostrii se hotarasc sa mearga sa atinga Vf. Ciucas si apoi sa se intoarca la locul de campare. Eu si cu John facem un foc, frigem cate un carnacior, si apoi cadem la datorie. Oboseala era mare.
Ora 19.30. Ma trezeste John. Uite ce vine spre noi, imi spune el. Ma uit si vad o turma de o suta si ceva de oi, flancate de caini, acoperind totul imprejur. Minunat. Se adapa si ele in balta de langa noi. Clar, ne zicem noi, nici aici nu-i de stat. Adi si cu Atena se intorc din varf si mutam tabara 50 m mai incolo, la poalele unui deal cu un turn inalt in varf. Minunat. Doi dintre noi pun corturile, iar ceilalti doi se duc dupa lemne.
Ora 20.30. In crepusculul ce precede noaptea, cu corturile instalate si vatra pentru foc facuta, plecam toti dupa lemne, cu un topor la subrat. Ne intoarcem incarcati cu busteni uscati si vreascuri. Incingem un foc de pomina, la vreo 15 - 20 m de corturi. Mai frigem un carnacior, mai spunem un banc, impartim aceeasi sticla de bere. Noaptea e tanara si frumoasa. Stelele au aparut deasupra noastra si lumineaza tacut totul imprejur. Undeva, in spatele varfului Ciucas se afla luna, ce ofera un halou mitic stancilor megalitice din fata varfului.
Ora 22.30. Aprindem un trabuc pastrat special parca pentru seara asta si depanam legende si povesti din muntii Romaniei. Ciobanescul negru (despre care am aflat dimineata ca e catea de fapt) sta cu noi, motzaind langa foc. Totul e nemaivazut de frumos. Din cand in cand, cate o lumina albastruie se aprinde sub stancile mari din varful de la orizont. Avem senzatia ca un teatru arhaic a pregatit scena special pentru noi.
Ora 00.15. Cei doi companioni ai nostrii se duc la culcare, iar eu cu John mergem pe un intuneric sacru sa agatam mancarea undeva pe turnul de pe deal. N-am vrea companie prea salbatica in noaptea asta. De acolo, de pe deal, sub o liniste ce te face sa simti natura cum freamata, privim luminile oraselor ce se intind inainte de Brasov. Iar la orizont, in ceata, insusi Brasovul zumzaie, departe, foarte departe de noi, cei ce stam in varf de munte, sub umbra noptii, sub acelasi cer de stele, sub care au stat si stramosii stramosilor nostrii. Vorbim in soapta, pentru a nu deranja linistea, cu ciobanescul alaturi, pe care il botezam tainic Odin. Coboram apoi si mergem si noi sa punem geana pe geana.
Duminica, 23 august (nu atat de comunist precum suna)
A doua zi, ne trezim la ora 10. Ah... Trebuia sa ne trezim la 7... Dar aveam o nevoie mare de somn. Cei doi tovarasi de camp strang deja cortul. Mai frigem ultimii carnati in jarul ramas de cu seara si mancam bine. Ce ramane, ii revine lui Odin, si pe buna dreptate, caci a vegheat toata noaptea pentru noi. Ne luam ramas bun de la Adi si Atena, care pleaca inapoi spre Muntele Rosu. Apoi stingem focul cu putina bere, si strangem si noi cortul. Ne asteapta Vf. Ciucas.
Ora 14.00. Traseul spre varf... minunat. Admiram Sfinx-ul din Ciucas si Babele la sfat. Ne intalnim chiar inainte de varf, cu un neamt de 70 ani ce coboara voiniceste creasta. Schimbam impresii si ne simtim mandrii cand auzim cat de frumoasa e tara noastra... si tristi, auzind cat e de neingrijita... Dupa un urcus de o ora si jumatate, ajungem in Vf Ciucas, la 1954 m. Privim de jur imprejur imbatati de stanca si frumos. Coboram din varf vorbind vrute si nevrute, povestind si simtind si muntele... cum asculta. Ajungem la o rascruce pe creasta si facem dreapta. Ne indreptam spre Babarunca. Nu avem idee ce ne asteapta in fata. Si coboram.
Ora 15.30. Dupa un session de cules zmeura (mai frate de atata cu ursul nici ca se poate), ajungem la un marcaj, intr-o mare de plante luxuriante. Aflam ca mai avem 2 h - 2 h 1/2 pana sa dam in soseaua DN1A. Genial. E deja tarziu. Urmatoarele doua ore si jumatate le petrecem trecand prin padure, poiana, iarasi padure, inca o poiana uriasa cu iarba ingalbenita de soare, si din nou padure. Dam de foarte multa diversitate de peisaj pe acest traseu ce pare sa fi fost uitat de lume. Cireasa de pe coliva consta intr-o ora de mers printre scaietzi, urzici si o vegetatie mult prea inalta, luxurianta si diversificata (in ceea ce priveste metodele de a ne zgaria picioarele si mainile), decat ne-am fi dorit sa vedem. Cum spuneam, o "lume uitata", ce se poate asemana doar cu Lumea Pierduta din M-tii Apuseni. Ajungem, in final intr-o poienitza de unde se vede (asa, ca lumina de la capatul tunelului), DN1A. Sadem un pic, transpirati si sleiti, muscand asimetric din cate un baton de susan.
Ora 18.30. Coboram, asemeni haiducilor de demult, salbaticitzi, murdari si cu cutzitele la brau, in sosea. Traversam, pentru a intreba un grup de oameni in tenisi albi, linistiti, stand in jurul unor masini albe, "incotro e, domle Brasovul". Dupa lungi asteptari, opreste o masina. Ne urcam in masina a doi tineri casatoriti, ce ne privesc admirativ ca inca mai avem timp sa mergem pe munte. "Mergeam si noi", spun ei, "dar acum e mai greu cu timpul". Suntem fericiti intr-adevar ca avem timpul asta pentru a umbla prin mijlocul frumosului.
Ora 21.00 Sadem vis-a-vis de Ramada, la intrarea in BV, la o benzinarie. Nu am prins ocazie si deja ne intrebam ce facem. Cu ultima ramasita de baterie a telefonului sunam prietenii sa ne pescuiasca si pe noi... Macar in Busteni sa ajungem. Pana la urma, insa, gasim pe cineva care merge pana in Predeal. Ne urcam bucurosi in masina. Trenul e la 21.40.
Ora 21.30 Trenul are intarziere 60 minute (nu, nu o ora!). Ne asezam multumiti la o bere in carciuma garii, ascultand oamenii vorbind despre munca, tigari si Ardeal.
Ora 22.40. Trenul de la Praga ajunge obosit in Predeal. Ne urcam dupa ce Nasu\\\' ne intreaba de sanatate si de bani. Dormim cel mai dulce somn posibil pe banchetele trenului, cu capetele sprijinite metodic de rucsaci. Ne trezim la un moment dat. Ce e aici? Campina, Ploiesti? Nu... Bucuresti! Aaah... si noi care vroiam sa ajungem in Ciucas...
publicat initial pe pagina personala - http://beyondthevoice.wordpress.com/
