Binecunoscutul salut din cea mai
inalta zona a statiunii Parang, tocmai ne ureaza bun-venit. Ii intoarcem si noi
salutul, multumindu-i calduros pentru cele trei zile. Timp de trei zile
geroase, cu soare, trei oameni tocmai finalizam pe schiuri de tura frumoasa
creasta a Parangului, de la Lacul Vidra pana in statiunea Rusu.
De cand am pornit in tura, am presupus ca vor fi trei zile in paradis. Cel putin dupa
prognozele meteo asa se arata. Impreuna cu Giania si Alin Tanase am hotarat
numele trilogiei.
Gianina si M-tii Parang
Desigur, nu intotdeauna o tura frumoasa incepe cu dreptul, asa
ca prima zi a fost cea mai delicata. Inca de la primele ore ale diminetii
ajungem in statiunea Rusu, aflata la poalele muntilor Parang. Aici este ceata
si putina lume se inghesuie la telescaun. Ne strambam mult la preturile
parcarilor din zona. 5 lei pe ora, timp de 3 zile. Hmmm, hotaram sa nici nu ne
mai uitam, ne amuzam ca poate si privitul costa.
Dar Alin gaseste un
loc mai bun de parcare, exact sub un copac vis-à-vis de ‘Momarlanul Fericit’. Aici va fi finalul turei noastre, iar aici vreau sa ma pozez la sfarsitul turei in stilul momarlan.
Dl. Ninel, al 4-lea persoanj din poveste, este ofitierul
nostru de legatura si ne va duce pana la Obarsia Lotrului, acolo unde este
proprietaul unei vechi cabane, bine dichisita de altfel.
Pe drum spre Pasul
Groapa Seaca soarele incepe sa rasarasi noi presimtim ca va fi o minunata zi de
iarna. “Ce norocosi sunteti, ati prins o vreme de invidiat” ne spune dl. Ninel,
ceea ce nu poate decat sa ne bucure.
Pe strada unde debarcam, cateva familii isi trag pruncii
bine infofoliti, pe sanii legate de masina. Am mai vazut undeva sportul asta,
iar cei mici erau verzi la fata dupa ce-au inhalat toate noxele autoturismului.
Intr-adevar, astia aveau o masina suparata, cu toate normele in vigoare.
Suntem gata echipati si pregatiti pentru aventura. In cele
ce urmeaza vom urma culmea Mierului spre vf.-ul Stefanu, primul varf de peste
2000m al turei. Planul este sa ajungem pana dupa (sau inainte de) vf. Mohoru.
Desi este aproape miezul zilei, pornim navalnic cu multa incredere
si tenacitate.
O idee grozava este sa mergem dupa track-ul facut de Alin
acasa. Dar socoteala de acasa, ramane acasa si dupa putin timp drumul se
termina intr-o padure taiata, plina de trunchiuri de copaci, crengi si
scorburi.
Dupa o coborare cu schiurile in spate si o urcare
indelungata ajungem in locul in care trebuia sa iesim adineaori, intr-un fel de
‘baba-oarba’.
Stana de pe piciorul Mierului (foto: Alin Tanase)
Numai ce scapam si de aceasta urcare, ne dam seama ca suntem
prizonierii unui puzzle imens de drumuri forestiere. Un labirint din care doar
GPS-ul ne poate scoate. Gianina porneste in fata ca un adevarat soldat din
prima linie. Noi o urmam, iar padurea fermecata din fata noastra ne fura
instant. In fata ar trebui sa fie Vf. Mieru
Mare, care insa nu se lasa usor calcat. Un camp de jnepeni incarcati de zapada
ne face viata grea. Suduim putin si hotaram rapid sa-l abandonam, nu inainte ca
Alin s-o certe pe Gianina ca s-a dus prea in fata fara sa-l astepte sa se
consulte. De fapt a fost vina padurii, care ne-a atras pe toti, in speranta ca
putem sunta o ocolire lunga.
Tot Gianina a fost eroina zilei, atunci cand la coborarea
din padure nu a mai reusit sa faca un viraj si a intrat sub un brad cu o
coroana imensa foarte aproape de pamant. Dupa o schema complicata, Alin
reuseste s-o scoata pe Gianina de sub brad, reprosandu-i:
“Sterge-te si tu pe fata, ca esti plina de scorburi!”
Din locul de rascruce am ocolit printr-o poienita intreaga
zona impadurita. Surpriza a fost sa vedem in fata o stana perfect amplasata
intr-un décor cu bogat potential schiabil. Toti ne gandeam ce grozav ar fi sa
ramanem aici peste noapte si tot restul zilei sa schiem in pulverul proaspat
depus. Dar niste urme uriase de urs ne fac rapid sa ne razgandim, astfel incat
vom continua traseul pana la caderea serii. Ce-i drept mai este o ora, deci
speranta noastra ar fi sa ajungem in creasta. Lucru de altfel realizat in timp
util.
Hotaram sa punem cortul pentru prima noapte intr-o sa, intre
Vf. Mieru Mare si Stefanu.
Timp de mers ar mai fi, dar intreaga creasta se afla in
nori, ceea ce nu era prevazut in program.
Bivuacul din prima noapte (Foto: Alin Tanase)
Zapada este buna, schiurile se infig usor, iar in scurt timp
cortul este pus si vom intra pe rand in culcusul nostru. “Cortul este de 2
persoane, dar am incaput si 3 in el”, asa mi-a spus Alin inainte de a pleca.
Dar nu si iarna, este replica mea, spusa in aceste momente. Folosind niste
inginerii (facute la manusi) am intrat si ne-am asezat toti 3 in cort: Gianina
in capatul cortului, impachetata bine,
iar eu si Alin la margine. Aratam ca 3 hobbiti locuind in shire.
Primusurile merg brici, ceaiul este gata, iar fasolea cu
carnaciori sfaraie pe foc. O cina grozava, povesti in sacul de dormit si un
somn pufos incheie prima zi din paradis.
A doua zi dimineata, duminica 24 ian., mare sarbatoare
nationala. Cunoscut pentru minutiozitatea sa militara(ca sa nu zic spartana),
Alin se trezeste primul la ora 5. Insa afara ceata persista, iar vantul a
inceput sa adie usor. Formam imediat un consiliu si hotaram sa ne retragem
astazi, dar daca tot este vreme nasoala, mai putem dormi cateva ore.
Pe la ora 9 ne trezim si este randul meu sa ies afara.
Intreaga perdea de ceata s-a risipit, iar vremea este ideala pentru mers mai
departe. In acelasi timp, prima raza de
soare vestitoare de vreme buna ma mangaie pe fata. Le spun camarazilor mei si
intr-o viteza superioara ne pregatim pentru plecare.
Ca sa nu mai pierdem timp, imi pregatesc afara mancarea si
incep sa mananc in timp ce Alin strange cortul. In cele din urma luam rucsacii
in spinare, strangem claparii, inchidem legaturile schiurilor si pornim la drum.
Pentru asa ceva am venit!
“Zapada si doage de lemn iu-hei / Sunt doua grozave idei!”
Alin si Gianina in creasta Parangului
Planul este simplu, sa ajungem cat mai aproape de Parangul
Mare, ca apoi in a treia zi sa putem cobori pana la Rusu, dar sa ramanem undeva
in creasta, in apropiere de Saua Piatra Taiata, pentru ca in caz de vreme rea
sa ne putem retrage spre nord, in pasul Groapa Seaca.
Foarte repede trecem de vf. Stefanu si de saua omonima si ajungem
pe soseaua Transalpina, aflata in totalitate sub zapada. De aici itinerariul
este cunoscut, trebuie doar sa urmam creasta matematic.
O buna parte o parcurgem pe o zona plata, usor ascendenta.
Aici este deliciul schiurilor, caci acestea avanseaza cu usurinta.
Inca o sa, un varf, o coborare si o urcare anevoioasa ne
aduc pe vf.-ul Mohoru, 2337m. Acesta este primul varf din creasta Parangului.
De precizat este ca am pornit din M-tii Latoritei si apoi am facut cuplajul cu
Creasta Parangului pe Vf. Mohorul.
Topografic, creasta Parangului dinspre Est, incepe din
Curmatura Oltetului (la granita cu M-tii Capatanii). Bucata de creasta ce o vom
parcurge noi, reprezinta cam doua treimi din intreaga creasta geografica a
Parangului. Desigur, ca puteam incepe tura noastra chiar din Curmatura
Oltetului, dar deplasarea spre Obarsia Lotrului/Lacul Vidra este mult mai
rapida si usoara.
Pana pe vf. Setea Mare, 2365m am urmat creasta, care face o
mica bucla spre Sud, urmand vf. si saua Plescoaia. Ajunsi la baza Setei Mari,
pe mine ma apuca setea. Dar am fost si intimidat de urcarea zdravana pana pe
varf, care arata din partea noastra ca cea pe un celebru gigant himalayan. Cho
Oyu, cum spune Alin. Imi trebuia un pretext ca sa-mi trag sufletul, asa ca fac
o mica pauza de hidratare, neprevazuta in grafic.
Ca si sistem de hidratare am folosit un termos de 0.5l,
imprumutat. Logistica mea a fost sa fac la fiecare ora cate o pauza mica pentru
hidratare. In acest fel, Mike Horn a reusit sa strabata pe schiuri Cercul Polar
de Nord, una dintre cele mai mari aventuri ale explorarii.
Daca el a reusit cu aceasta schema, si eu o voi reusi, la o
scara micrometrica.
Urcarea este destul
de anevoioasa, dar in cele din urma, in incurajarile coechipierilor ajung pe
varf.
Cei doi coechipieri ai mei sunt doi sportivi foarte bine
antrenati, asa ca actiunea mea de “urmarire” a fost o intreaga filozofie.
Gianina nu prea are rabdare si merge in fata. Alin ramane de multe ori la
pozat, in spate. Daca ma tin dupa Gianina, care merge spre Rusu, ca si rusu,
obosesc si-mi creste pulsu. Daca raman in spate sa-l astept pe Alin, raman
singur si descoperit, caci el trece pe langa mine ‘ca floberu’. Iar iscusinta
mea a dat roade cand am ramas undeva la mijloc, in ritmul meu, dar cu ochii pe
Gianina.
Pe varf admiram dansul norilor si invaluirea crestei
principale intr-un val de ceata subtire.
De aici mai urmeaza o coborare si apoi o mica urcare pe Vf.
Setea Mica si o lunga creasta dreapta pana in Saua Piatra Taiata si Vf. Coasta
lui Rus, punct final pentru aceasta etapa.
Alin croindu-si drum spre Vf. Coasta lui Rus
Un moment fascinant a fost intrarea in marea de ceata, unde
puteam observa doar linia crestei abrupte din dreapta noastra. In timpul
urcarii pe Vf. Setea Mica, 2278m in partea stanga soarele se lupta cu norii si
incepe sa ne zambeasca. Intr-o urcare, in sunetul pieilor de foca, un sunet
ragusit de vioara, gandul imi zboara la fenomele meteo adecvate acestui tip de
vreme. Ma gandesc ce frumos ar fi sa vad celebrul Spectru din Brocken, acel
fotometeor, un curcubeu rotund care apare in jurul umbrei unui om proiectat in
ceata si care apare in asemenea conditii.
Se spune ca “atunci cand exista o dorinta, exista si un
drum”. Poate am anticipat, poate am fost norocos, dar cand m-am oprit cateva
secunde si m-am uitat in spate, un spectru din Brocken tocmai s-a creat. O
senzatie euforica m-a cuprins si i-am strigat pe cei doi din fata sa vada
minunea. Am crezut ca visez, dar cand am auzit-o pe Gianina cum exalta, am
stiut ca in sfarsit il pot vedea.
Gianina si Spectrul din Brocken
Cu o bucurie copilareasca am parcurs foarte repede ultima
portiune si in cele din urma am fost in Saua Piatra Taiata. Este trecut de ora
16, iar noi trebuie sa gasim loc in care sa bivuacam. Pana pe Vf. Coasta lui
Rus, 2391m este o aruncatura de bat. Urcam imediat si hotaram sa punem cortul
pe varf. Numai ca pe varf, locurile unde se poate campa nu sunt f. grozave.
Zapada este intr-un strat mic, sunt multe pietre ce se simt sub zapada si
vantul adie usor.
Ne incapatanam si punem cortul putin mai jos de varf, contra
bataii vantului, intr-un loc in care momentan suntem feriti.
Dintr-o data, suntem martorii unui adevarat spectacol din
partea naturii. Ceata care ne-a cuprins mai devreme, treptat incepe sa se lase
si in scurta vreme se formeaza o mare de nori, exact sub picioarele noastre.
Soarele tocmai apune, iar ultimele raze de soare formeaza o
apoteoza de lumina colorata. Cu respiratia taiata pun mana pe aparatul foto si
trag niste cadre. Nici nu-mi vine sa fac poze unui asemenea spectacol. Suntem
in Paradis.
Doctorul Nicolae Dimache, in cartea sa “O privire dincolo de
orizont” descrie o intamplare asemanatoare, pe Uhuru Peak, din Kilimanjaro ca
si cum totul pare un episod din crearea Universului. Si in cazul de fata
Parangul Mare si varfurile dimprejur “dadeau peisajului o forta primordiala, de
geneza coplesitoare in imensitatea ei.”
Panorama de pe Vf. Coasta lui Rus (in drepta sus se poate observa Vf. Parangul Mare)
In seara aceasta gerul este necrutator, si primusurile nu
functioneaza cum trebuie. Facem pronosticuri legate de temperatura. -17, nu,
-18….spre -20…in niciun caz. Am aflat ulterior, ca au fost cateva grade sun
-20. Doar Gianina a avut probleme cu degetele de la piciorul drept, care i-au
cam inghetat, cu niste urmari neplacute in viitor.
Nu puteam sa lasam frigul sa ne doboare, asa ca am fortat
puterea buteliilor si am topit niste apa, in sperata ca ne vom mai incalzi. Ultima
delicatesa, gulasul celebru si cascavalul m-au facut sa inchei una dintre cele
mai minunate zile din viata mea. Tin sa cred ca pentru mine intreaga tura a
fost de natura conviviala, deoarece in tot parcursul am carat un rucsac greu in
spate si tot timpul ma gandeam numai la ora mesei.
In a treia zi ne
trezim cu noaptea in cap sa topim multa zapada ca sa neutralizam mica
dezhidratare din ziua precedenta. Afara este un ger napraznic, dar un rasarit
flambat ne face sa ne simtim cei mai norocosi oameni.
Per ansamblu a fost
ziua cea mai calduroasa, cea mai grea dpdv tehnic si cea mai inalta. Am urcat
in cel mai inalt punct al rutei noastre, Vf. Parangul Mare, 2519m, folosind
mult cutitele de gheata.
Gianina spre Vf. Parangul Mare
Am traversat intreaga creasta pana pe vf. Carja in
mare parte pe canturi datorita stratului de gheata omniprezent, am coborat de
pe Carja la coltari si piolet cu schiurile in spate pe o fata foarte cazuta.
Gianina (st) si Iulius traversand o creasta expusa la coborarea de pe Vf. Carja (Foto: Alin Tanase)
Si
in cele din urma am coborat de la releu din statiunea Parang pana la Rusu pe
schiuri, dar pe o crusta de gheata care ne-a fortat enorm genunchii si pe o
coborare presarata cu pietre, in repulsia talpicilor.
Iar la final, la hanul \\\'Momarlanul fericit\\\' am facut poza de final, poza victorioasa.
Momarlanul Fericit (Foto: Alin Tanase)
Totodata a fost ziua cea mai lunga, in care am mers efectiv
20km dintr-un total de 42, 5km. Un adevarat maraton, in termeni sportivi, pe care
ulterior l-am sarbatorit cu o portie de virsli si o bere Hategana, caci la
intoarcere am trecut prin Tara Hategului, supranumita de mine Tara Virslilor.
Dupa cum spuneam au fost trei zile in paradis, in trei coechipieri, un trio, o trilogie, o
triada.
Si as mai completa:
“Si te-astept cu trei garoafe / Si te-astept cu trei idei /
Si in par am trei agrafe / Si in ochi am trei scantei
O garoafa pentru soare / O garoafa pentru ritm / O garoafa
care moare / Si-o garoafa din senin.”
Renuntare Vesela.
Foto: Alin Tanase, Iulius Carebia
Text: Iulius Carebia
Autor: Iulius Carebia Înscris de: Iulius Carebia Vizualizări: 12220, Ultima actualizare: Duminică, 31 Ian 2010