Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Speologie - TSA Comarnic

Bookmark and Share

TSA Comarnic

TSA COMARNIC

 

Perioada:   13-18 aprilie 2004

Organizator:  Federația Română de Speologie - cluburile "Exploratorii" Reșița și "Prusik" din Timișoara

Participare:

1)    Mihai Suru - 35 ani - monitor - "Exploratorii" Reșița

2)    Radu Pușcaș - 35 ani - monitor - "Prusik" Timișoara

3)    Puia Romulus (Jerry) - 35 ani - membru "Exploratorii" Reșița și ghid la Peștera Comarnic - tel. 0723 / 963189

4)    Runceanu Andra - 27 ani - cursant - "Focul Viu" București - s-a retras după două zile

5)    Popescu Mihaela - 27 ani - cursant - "Prusik" Timișoara

6)    Virgil Jumanca - 54 ani - cursant - "Prusik" Timișoara

7)    Ciprian Onița - 26 ani - cursant - "Prusik" Timișoara

8)    Adrian Ghercea - 25 ani - cursant - "Prusik" Timișoara

9)    Elena Buduran - 23 ani - cursant - "Prusik" Timișoara

10)                      Pârvulescu Iulian - 25 ani - cursant - "Exploratorii" Reșița

11)                      Cîrsta Raluca - 22 ani - cursant - "Exploratorii" Reșița

12)                      Bocanciu Ileana - 35 ani - cursant - "Chindia" Târgoviște

13)                      Luminița Zaharia - 25 ani - "Politehnica" Cluj-Napoca

14)                      Cristian Țentușă (Țâmbuș) - 33 ani - "Exploratorii" Reșița - două zile

15)                      Loți - prietenul Elenei - în ultimele două zile 

     Luni 12 aprilie 2004, am plecat la București, pe o vreme caldă dar ploioasă. Nu am găsit bilet direct Reșița decât la vagon de dormit clasa I, așa că am avut condiții de dormit excelente, dar buzunarul sensibil mai ușor... 

     Marți 13 aprilie 2004,  la ora 7: 00 eram în Reșița și după ce mi-am lăsat bagajul în gară am traversat râul Bârzava și am pornit la colindat prin oraș pentru a mă dezmorți puțin. Amintirile mă năpădeau, în timp ce soarele se arăta printre nori uscând străzile.

    Pe la 11: 00 a venit Mihai și am mai făcut și cu el un tur, mai ales prin piață pentru a ne completa rezerva de proteine și de crudități. Apoi am mers la sediul "Exploratorilor" unde am avut ocazia să constat cât de bine dotați sunt: calculatoare, copiator, telefon, fax, imprimantă, aparat foto digital, echipament - o magazie plină - ce mai, am fost impresionată!

     Abia la 16: 00 am reușit să plecăm, după ce toți participanții au sosit. Ne-am îmbarcat într-un microbuz, mai mult bagaje decât oameni și am pornit către Iabalcea, unde am sosit după o jumătate de oră. Mihai și Radu ne-au urmat cu mașinile lor. În Iabalcea ne-am suit cu tot cu bagaje, într-o căruță foarte mare, trasă de un tractor, care ne-a descărcat în jurul orei 18: 00 la cabana de la Comarnic. Locurile mi se păreau neschimbate și nu-mi venea să cred că au trecut 13 ani de când mai fusesem pe aici!

Sosirea la Comarnic

     Miercuri 14 aprilie 2004  Deșteptarea la ora 8: 00, micul dejun, după care am trecut la treabă. Mai întâi am învățat despre noduri ("opt", "coada vacii", "nouă", "iepure" sau "y", "nodul opt prin urmărire", "fluture", "cabestan", "semicabestan", "prusik", "obendorf", "opt triplu", "marinăresc"), cum se execută, la ce se folosesc și cu cât reduc acestea rezistența corzii. Am continuat cu elemente despre echiparea puțurilor, amaraje, devieri, fracționări, și explicații despre "factorul de cădere".  Apoi ni s-a prezentat echipamentul individual folosit în speologie, precum și echipamentul colectiv.

              

Montarea vestei de Croll                               Echipamentul individual

      După masa de prânz, la ora 15: 30 am plecat "la faleză", adică la Peștera de Gheață sau "la dinamită" - aici se află un fost depozit de muniție din timpul războiului - aflată la cinci minute de cabană, lângă Peștera Comarnic. În portalul foarte generos, erau montate două ateliere pe care monitorii ne-au arătat cum trebuie să evoluăm, după care am început să "coasem"  pereții, când în sus, când în jos, ca niște păianjeni în căutarea prăzii. Se vorbea puțin, se lucra fără oprire, dar într-un ritm de începători.

     " - No, Cipi, ești în viață?" " - Mai în viață ca oricând!..."

    După cinci ore de defilare pe verticală, ne-am întors la cabană și după masa de seară, la desert am servit ceva informații despre structura Federației Române de Speologie, școlile care se organizează și nivelurile de perfecționare ale acestora, informații despre CORSA (Corpul Român de Salvatori Subterani) - organizat pe centre zonale - despre ARES (Asociația Română de Educație Speologică) cu departamentul SRS (Școala Română de Speologie) și despre SRSC (Societatea Română de Speologie Carstologie) -   care are în conducere mai mult oameni cu specializare științifică din Institutul Român de Speologie - și școlile organizate de aceasta (carstologie, topografie, fotografie, arheologie etc), precum și informații despre evenimentele anuale cu ar fi: Congresul Național de Speologie și Festivalul Speoarta, amănunte despre cluburile afiliate la FRS și activitatea lor, sau despre publicațiile de specialitate "Ecocarst" și "Speomond".

       Joi 15 aprilie 2004   Vremea era ceva mai bună decât în ziua anterioară, cu mai puțini nori și chiar mai cald. După masa de dimineață, din nou "la faleză". Mâinile îmi erau cam "ciupite" și m-am lovit și la un genunchi. Dar am exersat cu spor trecerea fracționărilor și a devierilor la urcare și la coborâre precum și parcurgerea de "mâini curente". Senzația de ieri persista: când eram jos îmi doream să fiu pe coardă, iar când eram pe coardă vroiam să fiu cât mai repede jos. Mă simțeam obosită și cred că nu eram singura, dar cum nimeni nu se plângea, cu atât mai puțin aveam s-o fac eu...

     De la 13: 00 la 15: 00 am avut pauză de masă, după care, iar la treabă! Parcursesem de atâtea ori traseele că știam fiecare pasaj "cu ochii închiși". Am făcut și trecerea peste noduri la urcare și la coborâre, precum și  trecerea din blocatoare în coborâtor și invers. O singură chestie n-am reușit s-o fac ca lumea: trecerea "mâinii curente" echipată pe tavan. Am ajuns numai până la jumătate, după care Radu mi-a zis că-i suficient și pot coborî pe coarda din mijloc. I-am mulțumit în gând pentru înțelegere...

     Oricum, e sigur că speologia este o pasiune care îi favorizează mai mult pe cei tineri decât pe cei în vârstă, pe bărbați decât pe femei, pe cei slabi decât pe cei grași, pe cei de statură mai mică decât pe cei înalți... Nu am nici unul dintre aceste atuuri și cu toate acestea, pasiunea-i pasiune!

La faleză - Peștera de Gheață

     La sfârșitul zilei "mă durea hamul" cum spunea Cipi, dar spălatul la râu și ciorba fierbinte făcută de fete (Luminița și Andra - care hotărâse să se retragă - împreună cu  Jerry - îngerul nostru păzitor care se ocupa de focul din camere) m-au pus pe picioare.

     O grupă (Jerry, Andra, Luminița) se tot pregătea să intre în Comarnic și chiar au plecat până la urmă, ieșind în jurul orei 2: 00. Cu toate că s-au străduit să facă cât mai puțină gălăgie, somnul meu se dusese, așa că m-am apucat de scris, pentru a-mi fixa mai bine în minte tot ce învățasem în cele două zile.

   Vineri 16 aprilie 2004   Deșteptarea la ora 8: 00, micul dejun și startul la ora 9: 30! Trecând peste pârâul Ponicova, cel care a săpat în bancul de calcare Peștera Comarnic, am pornit pe Valea Comarnicului (de fapt un mic defileu) în perimetrul căruia se găsesc și alte peșteri (cea mai interesantă este Peștera Exploratorii), pe o vreme superbă, numai bună de drumeție.

       

   Valea Comarnicului                              Confluența Comarnicului cu Carașul

     În circa o oră, am ajuns la confluența cu Carașul. Ne-am dezbrăcat rapid și am trcut apa, care ne ajungea până mai sus de genunchi. Baia matinală ne-a prins chiar bine, înviorându-ne și punându-ne sângele în mișcare.

            

Trecerea prin Caraș                                            După baie

   Am părăsit apoi valea, urcând pieptiș pe versantul stâng, pe o potecă destul de bine conturată. Am prins  un drum de care, cu mai multe ramificații, dar băieții știau bine locurile, așa că la 11: 45 deja ne despărțeam: echipa I, formată din Nea Virgil, Miha, Cipi și Adi, condusă de Mihai și-a continuat drumul încă 10 minute până la Avenul Țepos, iar echipa II, formată din Elena, Raluca, Iuli și Ileana, condusă de Radu s-a abătut puțin la dreapta spre Avenul Socolovăț 5, aven cu denivelare de circa 40 m. În jur erau foarte multe doline, care, dacă nu cunoșteai bine zona, tindeau să te păcălească. După ce Radu a  echipat avenul, am coborât pe rând, constatând (cel puțin eu...) că în subteran totul pare mult mai ușor și mai firesc decât afară la faleză. Radu ne cerea să vorbim continuu, să-i explicăm tot ceea ce facem, pentru a-și da seama dacă lucrăm corect.

       

Intrarea în Avenul Socolovăț 5                      Radu la intrarea în aven

 În jurul orei 14: 00, toată echipa era afară și ne-am întors la drum (unde era terenul mai plat!) pentru masă. Aportul de energie ne-a prins bine și la ora 15: 00 ne întâlneam cu cealaltă echipă, care, evident era la...masă! Am făcut schimb de avene, echipa I urmând să meargă la Socolovăț 5, iar noi la Avenul  Țepos, din care ei tocmai ieșiseră.

      

Intrarea în Avenul Țepos                            Ileana la intrarea în aven

 Și parcurgerea acestui aven de circa 20 m, a decurs fără probleme și la ora 16: 30 eram cu toții afară. După pozele de protocol, ne-am pregătit de plecare iar peste circa o jumătate de oră ne-am întâlnit cu cealaltă echipă care tocmai terminase treaba.

       

Grupa II la Avenul Țepos                          Radu, Raluca și Iulian

       La 18: 10 eram din nou la vad, pentru a trece Carașul, iar la 19: 00 soseam în cabană, destul de obosiți dar și încântați de această zi minunată.

     După masa de seară, o echipă mixtă, condusă de Mihai a intrat în Peștera Comarnic.

  

Coloana frântă în Comarnic                 Gururi în Peștera Comarnic

      Am văzut partea vizitabilă  și galeria activă. Ca și în trecut, cel mai mult mi-au plăcut straturile negre de silex reliefate din albul calcarelor. Ne-am întors la 23: 30 și Radu ne-a  făcut o recapitulare a tot ceea ce învățasem în aceste zile.

    Sâmbătă 17 aprilie 2004  Deșteptarea la ora 8: 00, devenise deja obișnuință, așa că nu era cazul să ne plângem de noaptea prea scurtă. Nici vremea nu se arăta prea grozavă, era frig și stătea să plouă. Cu toate acestea, la 10: 30 treceam iar prin Caraș de astă dată puțin mai zgribuliți. Am parcurs același traseu ca în ziua precedentă până la un moment dat, când ne-am abătut la stânga și după o vreme, din nou ne-am despărțit. La ora 12: 00, echipa II sosea la Avenul Socolovăț, un aven de 35 m cu o intrare generoasă, o adevărată pâlnie, prin care lumina pătrundea până jos.

               

Urcare din Avenul Socolovăț                                    Coborârea

     După echiparea puțurilor, Radu ne-a supravegheat de sus, cerându-ne din nou să comunicăm și să ne ajutăm între noi, comportându-ne ca o adevărată echipă! La ora 15: 00 eram la Avenul Morții unde am găsit echipa I, evident la masă! Am mâncat împreună, după care am făcut schimb: noi la Avenul Morții și ei la Socolovăț. Avenul Morții a fost cel mai "tare" dintre toate, meritându-și pe deplin numele, dar am reușit cu toții să-i depășim obstacolele.

          

Intrarea în Avenul Morții                     Ileana la intrare în aven

     La ora 19: 00 eram înapoi în tabără, flămânzi și obosiți, de aceea seara nici nu s-a prelungit prea mult, mai ales că a doua zi, ne aștepta testul final.

     Duminică 18 aprilie 2004 După micul dejun, au urmat câteva treburi, gen spălat de  vase, de corzi și banane, completat chestionare etc, apoi iar la faleză! Atmosfera era destul de încordată, știam cu toții că acum vom dovedi ce am acumulat pe parcursul  unei săptămâni, deloc ușoare. Cineva a  încercat o glumă firavă: " - Coborâre cu altemijloace?" " - Da, o coborât Cipi cu păianjenul!"  (Cipi era cel mai pierit dintre toți - îl strânsese hamul - și pe deasupra se temea de respectivele insecte...). Cât despre mine, uitasem de mult că sunt vicepreședinte de club, administrator de firmă, soție iubitoare, fiică de pescar și mamă a doi plozi adorabili... Știam doar că trebuie să parcurg traseul cât mai repede posibil și mai ales fără greșeli. Am intrat prima, lucru care m-a ajutat foarte mult și am trecut mai întâi pe la Mihai pentru "proba teoretică" (noduri, echipament) după care am intrat pe coardă. Am parcurs traseul în 16'56'', fără probleme. Cel mai scurt timp realizat a fost de  8'50'' (Elena Burudan) iar cel mai lung a fost de 25'10''.

       Toți cei opt participanți la stagiul de Tehnica Speologiei Alpine au obținut calificativul ADMIS, Elena și Iuli au obținut premii pentru cei mai buni timpi, iar noi ceilalți felicitări sau recomandări pentru alte stagii. Astfel, în pocnetul unei șampanii, s-a încheiat o săptămână minunată, în care toți am avut de învățat, am câștigat experiență și prieteni de nădejde.

        

Cât este ceasul?                                                         Salamandra

    Ajunși în Reșița, am sărbătorit cu toții la o Pizza și chiar dacă eram mai murdari și mai obosiți decât ceilalți consumatori, eram mult mai fericiți! O singură chestiune nu mi-a plăcut... Aveau doar bere fără alcool! Și, după cum spune un bun prieten, "Berea fără alcool e ca sexul cu prezervativ!" așa că m-am mulțumit cu apă minerală...

    Ne-am luat apoi rămas bun și am plecat fiecare spre casa lui. Eu mai aveam de mers binișor, până la Caransebeș am ajuns cu Mihai, iar de aici mi-am luat bilet la acceleratul ce venea de la Timișoara. În tren, aglomerație mare, de somn nici nu putea fi vorba. Așa că m-am interesat de cușete. "Șeful de vagon" mi-a oferit imediat un loc într-o cabină, sau dacă doream, chiar în cabina lui... L-am refuzat politicos și i-am spus că aș prefera un duș. Plin de solicitudine, m-a luat de mână și m-a dus la "colegii de la a I-ia" care m-au luat tare, întrebându-mă dacă prefer dușul cu masaj sau fără. Le-am răspuns relaxat că nu mă interesează decât masajul intern și lăsându-i cu gurile căscate m-am retras zâmbind în barbă. Am adormit în cinci minute, trezindu-mă în București. Am schimbat trenul și în trei ore eram acasă.

     Marius mă aștepta și  m-a pus în temă cu ultimele noutăți: pe unde a fost cât am lipsit, ce mai e nou pe la club, a venit factura pentru erbicid etc. Înainte de a intra în casă am aruncat  o privire în grădină. Căpșunile erau o explozie de flori râzând în soare. Apoi am auzit glasuri cristaline și emoția m-a cuprins. Copiii mi-au sărit în brațe strigând veseli: "Mami, mami ce mi-ai adus?!" Și brusc am intrat în cotidian...

     Doresc să mulțumesc pe această cale tuturor participanților la acest stagiu pentru sprijinul acordat, dar în special monitorilor Mihai Suru și Radu Pușcaș pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă și să-i felicit pentru marele procent de voluntariat pe care-l investesc în aceste acțiuni.

 

    Ileana Bocanciu - A. T. Chindia Târgoviște

Autor: Ileana Bocanciu
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 12672, Ultima actualizare: Vineri, 23 Apr 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii ANINEI si Munceii DOGNECEI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii