Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Valea Borcutului- Valea Bartosa

Bookmark and Share

Valea Borcutului- Valea Bartosa
Consemnare 13 nov.

Consemnare 29 01 2001

Haiku Câmp însorit, cu margarete , mii .
Poate doar un vis.
Cu nori de albe petale plutind în azuriul neantic al cerului.
Efemeri fluturi ? Gingaș -temătoare suflete cosmic migrânde ?
Superbă, grațioasă mireasă. Fascinantă . Irefuzabilă.
Moartea...

V.Borcutului-Trapacel-V.Bartoșa

Parcurs 28 01 2001

        Decât să te prindă soarele acasă mai bine să te prindă ploaia-n traseu.(citat aprox. din Dinu Mititeanu). Și ne-a prins. Atât de invocată ! Atât de dorită ! Măcar dacă (doar pentru mine) n-ar fi coincis cu o altă devărsare de flash back-uri. Toate declanșate de o infantilă, inocentă remarcă . (Ne)deliberată !?
        Se știe, copii agrează sinceritatea sinonimă cruzimii. Provocând. Taxând pragmatic. Uitând repede.
        Cer plumburiu. Atmosferă apăsătoare( nu doar barometric). Prea cald pentru această zi de ianuarie. Picături răzlețe. Urmate de-o jucăușă ploaie. Ca de prematur ivită primăvară. Refăceam , în alt context, precedente ture în care parcursesem (aprox.) același traseu (05 03 1999, 04 04 1999, 05 03 2000, conf. bibliografie turistică ). Căutând imposibilul , retrăirea uneia anume, ciudat, negăsită-n biblioraft, evadări. Adormită casă părintească, la 8 a dimineții. Repede consumate șerpuiri asfaltice. Apoi drumul comunal , succesiune de gropi-dune, bălți mizere , pietre, bolovani dislocați din versantul stâng, friabil. măcinat de vremi.
        Frânturi ale fostei colonii muncitorești aparținând antebelic societăților miniere Aurum, Martin... Mizerie. Cotețe. Dependințe anexe. Promiscue. De rromi substituiți în ultimele 3-4 decenii muncitorilor români, nemți, unguri, specialiști în extracția, prelucrarea neferoaselor. Case seculare de minieri. Tot mai puține. Micuțe, anacronice bordeie . Mărturii... V. Neamțului venită din dreapta. În stânga, povârnită, Lisabona și de toți uitata cetate medievală înghițită de bălării . Alte căsuțe, ceva mai recente. La fel de mici, improvizate după puținătatea ancestrală a dării de mână. V.Bocutului. Cu ape ruginiu chizoase, sporovăinde. Și la dreapta, ceva mai sus, un alt afluent, V.Iojica , nicicând investigată de mine. Îngustă luncă și mărturiile fostului drum ,pavat prina anii '30 cu bolovani de carieră sau râu , ce conducea spre Mina Wilhelm.
        Imediat un pod și o confluență , obârșia V.Borcutului formată din V. Wilhelmului venită din stânga și cea a V.Bartoșa sosită din dreapta, tulbure, ruginie, ambele săpând milenar coveți în dure andezituri sau vânăt-albăstrii argile. Unde sunt ciutele, căpriorele de odinioară ? De ce nu le mai putem zări micile ciopoare alături de falnicii cerbi sau sperioșii căpriori, printre lăstarii maroniu-roșcați de fag , pe piciorul din față ? Unde să fie cohortele tăcut-misterioase de mistreți ce reveneau diminețile din nocturnele escapade după jir, castane dulci sau ghindă ? Vuiet de vale, tot mai departe, a Bartoșei pe care o urmăm amonte aprox. 1 km, până aproape de halda de steril parțial transportată la Aurul S.A, mai mult spălată de ploile deluviene, și ele rămase doar ca amintire. Unde sunt pâraiele din stânga , miniaturalele cascade filiforme, sărind piepți bolovănoși de 1,5-3 m ?
        Atacăm stânga capătul abrupt, argilos, clisos-alunecos , al cărării parcurse , pe când eram copii, cu schiurile militare , din lemn de paltin și legături cu arcuri și curele din piele, bețe de bambus cu rondelă de lemn de alun, sau aluminiu și curelușe de ceapău.Ne îndreptăm spre Trapacel , spre pâraiele născute-n turbării și bălți negricioase. Picură, alternând cu rafale scurte de vânt și ploaie mocănească. Nici măcar nu-mi pun gluga. Nici urmă de zăpadă.Ici colo pete de gheață. Frunziș de stejar aglutinat de umezeală, spălate urme de pași . Ca și cărarea abruptă a cerbilor, din stânga. Pârâu. Traversat. Luând aminte la scurmăturile, relativ recente, ale cohotelor de mistreți. Și smocurile verzi de frunzulițe de soc. Nici urmă de lușcuțe. Doar câteva etiolate plăntuțe știute, fără nume, sfidând ciudățeniile anotimpului atipic. Traversez turbăria bolovănoasă, urc spre drumul de căruțe căptușit din belșug de frunze ruginii de fag . Unde sunt argintiile trupuri de silvestri efebi ale fagilor ,altădată scăldați în razele răsăritului de ianuarie ? Unde-i zăpadă afundă până-n genunchi sau brâu, afânată cuvertură sau glazurată de orbitoarea crustă de gheață ? Unde sunt iepurii sfioși, viclenele vulpi ? Totul e tern. Trist. Frumos totuși. Nici vorbă de regret că am fi aici.
        Prima baltă. Așa zisă. Secată . Scurmată și ea în căutare de rădăcini mustoase, bulbi sățioși. Primele lușcuțe. Verzi limbi de săbiuțe penetrând temerar frunzișul în căutarea luminii. Solitare. Cel mai adesea în mici grupuri. Alb-sticloase cepe cu josu-n sus , cu maroniile mustăți ale rădăcinilor captive-n cristalele geometrice de gheață. O luăm ușor spre dreapta , dăm de un alt drum de căruțe, la dreapta lui un alt pârâu cu obârșia în bălțile superioare ale Trapacelului. Cea de-a doua baltă. Secată de-abinelea . Devenită o tipică turbărie mocnit fermentândă , imensă farfurie de supă cu fundu-n sus. Acaparată central de mesteceni, loză, tineri acrpeni, aluni și mușuroaie copleșite de mușchi , ruginii sau verzi-albaștri, molateci. Un vast guler spre sud est , lat de 2-4 m, cu pâlcuri de lușcuțe dislocate de râturile mistreților . Minuscule , ca un arpagic abia încolțit. Sau grase, de un verde tonic, ca de ceapă stufat. Puține deconspirându-și boboceii lanceolați, albi-gălbui spre vârf. Loc de tăvăleală, hârjoneală, zvântare . Ca o rustică bătătură . Aproape, o scăldătoare ca o albie cioplită-n trunchi de salcie.
        Amintiri. Fascinante clipuri egoist derulabile (ca norocul ?) doar pe ecranul propriei minți. Totul, până acum, pare o plimbare mută...în ploaie. Copii fiind a veni până aici constituia o veritabilă, fascinant-epuizantă tură , e drept, justificată de nămeții imaculați și desetul făgetului trăindu-și pe-atunci propria, la fel de efemera-i copilărie. Unde sunt pregătirile minuțioase alături de Papa, rucsacii special cusuți de Mama , bocancii de ski de Reghin, merindea cu pită de casă , slăninuța afumată, cârnații uscați , povețele, istorioarele fascinante care ne montau înfiorându-ne , transformând totul într-o adevărată aventură ? Mă apropiu de pârâu apoi cotesc stânga, intersectez fostul traseu plat al liniei de înaltă tensiune venit de la Săsar-Iricău-Lisabona pentru a alimenta Mina Wilhelm , urc câțiva metri și dau de cea de-a treia baltă, feruginoasă . Nici urmă de tradiționalele 1-3 lușcuțe solitare sau îngemănate .
        Ocolesc atent să nu derapez în mămăliga scârboasă, afundă, scrutez sub malul negricios și zăresc câteva lușcuțe, frunzele lor pliate-n rugă, ca două palme de copilă. Investighez sub rădăcinile dislocate de ani a doi falnici, odinioară, mesteceni. E totuși prea devreme. Zeci, sute de frunzulițe specifice locului au ieșit la iveală. Descopăr și alte lușcuțe. Par banale, firești, în lipsa stratului de zăpadă . Ne regrupăm apoi coborâm spre pârâu lăsând în stânga o altă scăldătoare și un perimetru secat, fostă atipică baltă, scurmat de mistreți. Plouă. O iau tot mai repede înainte. Mânat de ce ? Sau cine ? Trăiesc mai mult în trecutul minuțios, partinic selectat , decât în prezentul duminicii de 28 ian. 2001. Undeva la stânga noastră, chiar pe culmea ce separă Trapacelul de V.Wilhemului mai sunt două bălți îngemănate, acaparate de un dens lăstăriș de loză și pâlcuri de lușcuțe. Primăvara, desigur. Cireși sălbatici falnici se intercalează frumoșilor fagi, carpenilor atinși de molimă, uscați din picioare, puținilor molizi plantați fără succes cândva, rămași piperniciți , muribunzi. În dreaptă apar primii castani comestibili , și ei atacați de o altă, devastatoare molimă fără leac.
        Urc spre culmea marcată silvic bandă roșie , sperând să mai văd o dată scroafa cu cei doi godaci grohăind speriat-amenințător, dispărând în desetul din dreapta . Plouă și când ating primul culmea lângă observatoarele-scărițe vânătorești proptite-n trunchiurile semeților fagi seculari. Desfac un grapefruit. Lucian îmbie cu stafide. Ne aciuăm iluzoriu sub coroanele zrențuite ale unor molizi chinuiți . Apoi o iau înainte, tot mai repede. Mânat, fugărit de gânduri, amintiri , vechi, recente. Spre dreapta se desprinde un culoar sinuos descendent ce taie molidiș-căstănișul până la drumul V.Bartoșa. Continuăm pe culme, suim scurte povârnișuri în care profilatele tălpi ale cizmelor sau bocancilor vânotărești și-au lăsat amprentele, alături de cele ale mistreților, cerbilor, câinilor.
        Solitar ciripit vesel de nevăzută păsărică. Plânse, despuiate, chele zade, cu acele ruginii așternute-n gros covor năclăit de ploaia debutată de vineri. Spre stânga, departe, Pietroasa. Sumbră în lipsa hlamidei de nea. Mai aproape, ușor înnegurată, sporovăindă neinteligibil , V. Wilhelm. Câteva, îndepărtate, lătraturi de câini. Repede amuțite . Sau neluate aminte . Estompate de amintiri.Gânduri. Lăstăriș dens de făget apoi, spre dreapta, două insule sucesive de tineri, picturali mesteceni înălțate din covorul verde de costreie nepăscută . Brusc sunt alt-unde. În atmosfera unică a uleiurilor naturiste ale lui Sîchkin sau cea a lui Cehov, Turgheniev, Gogol... Alerg deși din urmă aud vagi, repetate, chemări .
        Fug de mine, de nimeni altcine. De amintiri transformate-n obsedante coșmaruri. Mă autoflagelez obosindu-mă pentru a mă purifica, iluzoriu. Îmi vine să țip, să urlu, să plâng , să evadez , să înțeleg , să reneg , să accept . Tac. Simțindu-mă penibil idiot. Și gonesc cu pași mari , plouat, biciuit , benefic parcă, de sutele de vlăstare tinere, obraznice, dense perie, de fag. Ultim asalt , o culme stâncos-bolovănoasă blocată de doborâturi , rariște de fagi și stejari , tradițional loc de popas, aici de unde se vede vf. Tocastru, împădurirt, la dreapta lui vf. Pleștioara cu poiana descendentă, sinuoasă, ocru-ternă, și mai la dreapta plasa conturată de urmele alb cenușii , de trecândă nea, a drumurilor de TAF ce confluează spre obârșia V.Bartoșa. Aștept. Jenat. Ud fleașcă. Acum bătut de vagi rafale tăioase de vânt prevestind ninsori. Iluzorii.
        Revăd un loc. Retrăiesc clipe. Fals. În lipsa soarelui însinuat ...ca atunci ( 04 04 1999 ?) printre coroanele intercalate ale fagilor și stejarilor ce păruseră la un moment dat să se rotească-n nebun carusel . Amintiri. Trecut adică. Nicicând repetabil. Decât mental. Cosmetizat. Idealizat . Sau nu ? Cobor piciorul abrupt , de unul singur, căutând varianta cea mai periculoasă , presupunând solicitare, atenție sporită, risc. Inutil la urma urmei. O altă, fariseic adoptată, penitență. Nici măcar nu privesc în urmă . Vreau să-mi simt, să-mi consum solitudinea mocirlit în gânduri. Scap de pâlnia abruptă, de șerpii umedelor rădăcini , profit de prezența unor fagi juvenili ca de niște frânghii coborând în enclava bolovănoasă . Nici urmă de frumosul căprior de altădată. O grămadă de crotine negre, proaspete, de cerb. Ploaie. Liniște acompaniată de bocetul văii Bartoșa. Scurm cu bețele telescopice în căutarea ghioceilor. Nu găsec nimic înafara unor delicate plăntuțe cu trupuri albite de-ntunericul plapumei groase de frunze . Smocuri de frunzulițe verzi de soc. Apoi, pe când nu mai speram, săbiuțele , nu mai înalte de 2-3 cm, ale frunzelor unui ghiocel. Steril, Fără boboc. Mai încolo un altul. Și mai pricăjit. Fagi prăbușiți. Scurmături de copită nervoasă de cerb. Vechi trunchi doborât, locul tradițional al celor dintâi, pure, delicate, temerare flori. Doar frunze uscate, foșnind lugubru.
        Renunț și o iau la vale, pe lângă abia conturatul pârâu curtat primăverile de spurcate salamandre , bordat de pâlcuri de ghiocei antrenați an de an de ploi, torente, topite violent zăpezi. Devenite ...alte amintiri. Gata. Plec în viteză. Parcurgând jgheabul copleșit de frunziș umed și alunecoase ramuri decojite. Apare drumul forestier ce leagă Poiana Pleștioara de V.Borcutului-cartier , acompaniind pe dreapta V.Bartoșa. Spumoasă. Cascadată. Nebunatecă pe alocuri. Ne regrupăm la întâlnirea calotei de gheață ce acoperă aproape toată suprafața drumului. Dăm bice avale. E abia 10,30. Incredibil. Ce mult ar fi durat același parcurs în copilărie ! Distanțe, timpi nemilos aplatizate, minimalizate, bagatelizate . Vechi impresii călcate nomad în picioare de adult cu experiență. La stânga galeria, știrbă azi , unei mine, odinioară decorată în final de iarnă cu cristalini colți imenși de gheață, ca de rechin. Cascadă , valea Bartoșa îmbrățișând inegal cu fuioare înspumate și gulere perlate de gheață un prag stâncos, nu mai înalt de 2-3 m.De jur împrejur tufăriș scund de afin espuiat de frunze. Ceva mai jos plaga deschisă, miasmatic aburindă a unui suitor.
        Coșul de tablă al puternicului ventilator zace zvârlit în vale. Malul drept al văii acaparat de tufe compact-târâtoare de mur. Verzi. Niciodată atât de neluate-n seamă de cerbi, ciute, căprioare....Deloc ciugulite, păscute. Iarna lejeră, alte resurse, bogația recoltei de jir și ghindă din toamnă, versanții acoperiți de smocuri verzi de costreie, mugurii tot mai mari, suculenți, dulci... O altă galerie, mult mai recentă. Bartoșa. Și o haldă imensă. Parțial transportată, parțial lavată de vale, antrenată aiurea, încărcată de minerale, ruginie. Deasupra un guler lat de pini și molizi plantat în urmă cu 25-30 de ani.

Petru Lucian Goja
e-mail: alfasoft@alphanet.ro

Autor: Petru Lucian Goja
Înscris de: Vasile Coțovanu
Vizualizări: 8019, Ultima actualizare: Miercuri, 7 Feb 2001



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii RODNEI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii