Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Valea Jepilor - Brâna Mare a Caraimanului - Babele

Bookmark and Share

Valea Jepilor - Brâna Mare a Caraimanului - Babele

BUCEGI 22 iunie 2011

Valea Jepilor. Sau Valea Caraimanului? Majoritatea o știu de Valea Jepilor, deși aceeași majoritate știe că pe firul ei curge pârâul Caraimanului. Oricum s-ar numi, unul din versanți îi este tiz. La nord muntele Caraiman, în sud muntele Jepii Mici.
Valea Jepilor e un simbol. O atracție. Pelerinajul pe vale spre sau dinspre Crucea Eroilor este pentru românul de rând suprema aventură montană, egalată poate doar de o bătaie cu zăpadă în plină vară lăngă tunelul Transfăgărășanului. De-a lungul ei poți întâlni cele mai bizare personaje și cele mai stranii recuzite vestimentare. Unele le poți revedea seara la știri urmate de figura încruntată a șefului Salvamont Bușteni.

Dincolo de toate aceste curiozități, Valea Jepilor este o foarte frumoasă vale a Bucegilor, ce merită atenția, respectul și delectarea iubitorilor de munte. Și pe deasupra, un traseu aș spune chiar solicitant pentru un drumeț simplu, unul din traseele marcate dificile. Pe vreme rea chiar foarte periculos.
Prognoza meteo fiind excelentă, m-am încumetat să-i fac Iuliei cadou pentru terminarea anului școlar o vale din Bucegi. Anul trecut cadoul a fost Valea Urlătorii. Cum de un an visa să urce la cruce, iaca momentul prielnic.

Plecarea în traseu se face din... părculețul copiilor.

Prima săritoare: Prăvăliile și tonetele cu suveniruri. Trebuie să o asigur pe Iulia. Să o asigur că la întoarcere vom inspecta toate prăvăliile și tonetele. Imediat după, este nevoie iar de o asigurare. Că ne putem întoarce cu telecabina. Programul de după masă fiind astfel pus la punct, lăsăm forfota stațiunii în urma noastră și pornim spre împărăția Bucegilor.

La orele 10 fără un sfert suntem la intrarea propriu-zisă în traseu. Conform săgeții indicatoare până la Babele sunt necesare 4 - 4 1/2 ore. Fac repede niște calcule, 3 ore vale, o oră până la cruce, încă una spre teleferic, plus o oră mâncat sendvișuri și peisaje. Hmm! Cam din scurt, dar am încredere în pofta de urcat a Iuliei și-n rezistența ei dovedită. Dacă ratăm telecabina am totuși un plan B, o noapte la cabana Babele.

După mai multe parcurgeri ale văii mi-am format un clișeu ce mă ajută să-mi dozez timpul și energia. Conform acestui clișeu traseul văii s-ar împărți în trei treimi plus o ultimă bucățică, să-i spun ultima sută de metri. Mergând nici prea repede, nici prea încet, fiecare treime ar înghiți câte o oră, iar ultima sută de metri între zece minute pe vreme ideală și vreo jumătate de ceas pe caniculă nemiloasă.

Prima treime se desfășoară prin pădurea de pe versantul nordic al Jepilor Mari, pe stânga văii privită spre platou. Într-o zi călduroasă de vară, umbra răcoroasă a Clăiței alungă oboseala acordării ritmului de mers cu panta accentuată a potecii. Când și când câte un luminiș ne destăinuie frânturi din abruptul celuilalt mal, al Caraimanului.
Colțul BerbeculuiPrin pădurea de la poalele Clăiței

Traversăm Vâlcelul Clăiței și schimbăm umbra acesteia pe umbra Crestei cu Zâmbri. Avem deja pașii sincronizați și respirația domolită. După încă zece minute poteca se dă jos de pe malurile Jepilor și reîntâlnește pârâul Caraiman de care ne-am despărțit jos, la intrarea în traseu. Iuliei, care este nerăbdătoare să afle la fiecare popas cât am urcat și cât mai avem de urcat, îi spun că am depășit primul sfert. "Câte Măguri?" unitatea ei ad-hoc de măsurare a altitudinilor. "Două." Măgura fiind un munticel de vreo 200 de metri pe care l-a urcat de câteva ori.

Imediat ce traversează pârâul, poteca se angajează în serpentine pe versantul din dreapta noastră, lăsând iar vuietul pârâului undeva jos. A doua treime se întinde pe pantele sudice ale Caraimanului, răsfățate de razele soarelui. Dacă în prima treime am mers tot timpul prin foioasele de la poalele Clăiței, aici pășim pe tărâmul coniferelor, majoritatea zade. Blânde la atingere. Pentru Iulia a fost o noutate absolută că acele zadei cad toamna, căci în clasa a III-a abia au învățat că foioasele sunt cele care-și pierd frunzele, iar coniferele ba.
Pinten al Jepilor Mici lângă Vâlcelul LupuluiValea Jepilor

Copacii, adică zadele, se răresc, astfel că după vreun sfert de oră de urcuș prin pădure ieșim în pajiștea alpină, dominată de verdele crud al ierbii proaspete, punctat ici-colo de umbra binefăcătoare la miez de zi de vară a câte unui brăduț. Sau mai degrabă a unei zade. Pajiște, iarbă grasă, o mică umbră ocrotitoare, peisaje de vis. Ce lipsește? Picnicul de la marginea drumului. Ne conformăm.

Dar ce-i hârâitul ăsta care tulbură siesta? Rolele de la stâlpul telecabinei cocoțat pe o stâncă undeva la vreo sută de metri deasupra. Deci trebuie să apară curând și telecabina. Ce trece chiar deasupra capetelor noastre! Și se întâlnește imediat cu sora ei ce coboară vertiginos din deal.

Că tot veni vorba de liniște. Deși suntem la solstițiu, în miez de vară, n-am întâlnit decât patru oameni pe toată valea. Un tânăr ce ne-a depășit la urcare și o familie ce cobora de la Babele. Până la cruce ne-am mai intersectat doar cu o pereche de ardeleni pe brână. Secretul unei ture lipsite de aglomerație și gălăgia ce-o acompaniază? Plasarea ei în mijlocul săptămânii. Ferită de forfota pantofarilor Valea Jepilor se dăruiește călătorului în toată splendoarea ei.

A doua treime a potecii se termină cu o scurtă incursiune pe malul Jepilor, pentru a prinde Brâul lui Răducu ce altfel pare că sprintează spre înălțimile Crestei cu Zâmbri. "Răducu ăsta a fost un băiețel?""A fost. Când era mic." Din ce știu, e numele unui vânător de capre negre ce bântuia coclaurile Jepilor.
Cascada Caraimanului

Ultima treime se desparte definitiv de pârâul Caraiman urmărind Vâlcelul Zăpezilor. Am urcat patru Măguri și ne mai rămân vreo două. Ca de obicei, lucrurile interesante se îngrămădesc spre final, recompensând efortul de până aici. Multe lanțuri, trepte-n stâncă ("Cine le-a săpat?"), cascadă, zăpadă (în mijlocul verii!), un horn întunecos, puțină cățărare, bujori de munte.
Țanc al Jepilor Mici în stânga Marii CascadeVâlcelul Dracilor (Beldie)

Zăpadă în hornul Vîlcelului... Zăpezilor.Zade în prim plan
și mult mai multe zade în depărtare.

"Tati, ține-te după mine!""Acolo sus de tot vom ajunge!"
(în medalion: zoom pe Omulețul din stânga sus)

Ultima treime se termină în jgheabul Vâlcelului Zăpezilor. Dar nu suntem încă pe platou. Urmează ultima sută de metri, ce șerpuiește prin iarba pâlniei de obîrșie a vâlcelului. Dorința supremă a drumețului ajuns aici într-o zi toridă este tovărășia umbrei vreunui norișor și-o adiere răcoroasă. Cabana Caraiman e la o aruncătură de băț pe promontoriul din stânga, dar topirea ultimilor stropi de energie dilată timpul, ca-n relativitate în apropierea vitezei luminii.
Ultima sută de metri...... și ceilalți 1000 de metri rămași mai jos.

În final urcăm și ultima Măgură. Iulia și-a depășit recordul anterior de altitudine (Cantonul Jepi, 1960m, prin Valea Urlătorii), prilej de recompensă energetică. Premiul (un șnițel) trebuie însă consumat direct pe podium, o piatră mare lângă cabană, căci imediat s-a ivit un contracandidat la premiul cel savuros.
"Vreau și eu șnițel!"

O liniștim pe mami că suntem teferi și plini de voie bună. Stăm aproape o jumătate de oră tolăniți în iarbă precum acumulatorii în încărcător pentru a ne reface toate forțele. Cabana este închisă, în renovare. Nici țipenie de om prin jur. O liniște perfectă pentru a medita cu privirea pierdută pe brânele Caraimanului.
Valea Jepilor pe platou

Multe, multe flori pe platou. Și mulți bujori de munte pe brâne. Aici primăvara sosește abia prin mai. Culegem din priviri multe, multe flori, pe care Iulia le va dărui, în format JPEG, mamei. Ne urnim înspre cruce. Iulia se entuziasmează la gândul că va trece pe lângă prăpăstiile amețitoare pe care le anticipa când îi arătam din vale cam pe unde-i brâna.
Brâna Mare a Caraimanului

Poteca de pe brâna e o adevărată alee, normal, căci e bătută de zeci de mii de oameni pe an. Hăul din dreapta este izvorul adrenalinei drumeților mai puțin obișnuiți cu potecile de munte.

Ne apropiem de Omușor. Iulia se convinge că stânca de care se sprijină Omușorul este mai înaltă decât blocul nostru de 8 etaje, iar Omușorul e și el înalt cât o casă. Dar dacă de jos, de lângă cascadă, peretele brânei abia se distingea, acum, de sus de pe brână, e rândul cascadei să se transforme într-un firicel de apă. Mărimile se comprimă și se dilată incredibil de mult pentru un copil încă neobișnuit cu iluziile de percepție a peisajului montan.
Omușorul

Odată ajunși în Șaua Caraimanului, se schimbă placa. Vânturile reci dinspre Coștila, de care ne-a ferit până aici peretele brânei, ne ordonă scoaterea hanoracelor din rucsac. Blindați termic, ne apropiem de marginea Albișoarei Brâului pentru a admira întreg peretele sudic al Coștilei, cel mai mare perete alpin din țară. "Vezi dunga aceea verde și lată ce urcă ușor spre dreapta? Acela-i un brâu, Marele Brâu al Coștilei.""Și se poate merge pe-acolo?""Da. Dar trebuie să mai crești un pic."
Coștila, peretele sudic

Ca orice îndrăgostit de abruptul Bucegilor, trebuie să-i arăt și Fisura Albastră. "Dar pe-acolo se poate urca?" Zâmbesc. "Numai câteva zeci de oameni au putut și-au reușit să urce pe-acolo! Cei mai temerari și cei mai experimentați alpiniști."

În sfârșit, pășim pe platforma Monumentului Eroilor. Bucuria Iuliei este bucuria copilului ce primește jucăria visată. Imediat curg și întrebările. "Ce oraș e acela?""Ce munți sunt aceia?""Dar ăia?"

Reveria ne este curmată brusc de hărmălaia unui puhoi de cheflii ce se revarsă dinspre platoul Caraimanului către cruce. Asta e. Cel puțin am avut parte de liniște pe durata întregului traseu de la Bușteni la Cruce. Și parcă și traseul e mult mai curat decât alte dăți. O fi așa pentru că iarna abia s-a terminat și gunoaiele duse la vale de topirea zăpezilor n-au apucat încă să fie înlocuite de peturi, dozatoare și ambalaje noi? Sau, și o speranță încolțește în suflet, poate românii s-au mai civilizat un pic. Sau e doar efectul crizei care a mai rărit cohortele de pantofari?

Părăsim locurile amenințate de furtuna manelistă. Descoperim sursa avalanșei nedorite: un microbuz ce staționa chiar pe buza platoului Caraimanului. Speranța abia încolțită se ofilește. Iuțim pașii pe bulevardele de pe platou. Aici recunosc că am zorit-o pe Iulia ca să prindem telecabina. Hărmălaia nu se mai aude și liniștea revine să ne țină companie până la cabană. Traversăm o limbă foarte mare de zăpadă de la obârșia pârâului Caraiman. "Câtă zăpadă vara!"

Presați de timp, i-am arătat Sfinxul din mers, rămânând pentru o tură viitoare să-l studiem îndeaproape, împreună cu Babele de lângă cabană.
Sfinxul Bucegilor

Norocul a ținut să încununeze tura noastră cu mult-așteptata plimbare cu telefericul. Nici nu am intrat bine pe ușa stației telecabinei că un nene de-acolo, după ce a scrutat împrejurimile clădirii și s-a asigurat că nu așteptăm pe altcineva să ne ajungă din urmă, a închis și ușa, și programul pe ziua de azi. Le rămânem recunoscători că, deși programul oficial se termină la 15.45, ușa mai rămâne deschisă câteva minute pentru eventualii întârziați.

Dar cum cei din urmă vor fi cei dintâi, avantajul ultimilor la coada telecabinei este de a avea șansa să rămână doar câțiva pentru ultimă cursă. Noi am fost șapte cu tot cu tehnicianul din cabină. Loc berechet în cabină pentru ca fiecare să se plimbe de la un geam la altul pentru a admira în voie și Caraimanul, și Jepii, și valea, și Bușteniul. Însă Iulia a fost cel mai tare impresionată de "căderea în gol" a cabinei după ce trece de pilonul 4, cel de pe marginea platoului.

După debarcare, programul de seară a continuat cu inspecția tonetelor cu artizanat, alegerea, scrierea și trimiterea vederilor pentru toate bunicile, un popas la cofetăria pe terasa căreia se poate savura atât Caraimanul din piatră cât și cel din ciocolată, și, pentru închiderea cercului, un sfert de oră în părculețul copiilor.
Locomotiva electrică a Fabricii Schiel

În așteptarea "clasicului" accelerat de șapte fără un sfert, ne-am minunat de cât de bine seamănă bătrâna locomotiva electrică a fostei fabrici de hârtie cu locomotiva trenulețului nostru electric de jucărie, tot nemțească. Atâta doar, că a noastră are doar două osii.

La rugămintea mea, Iulia a compus primul ei jurnal de tură, pe care, la rugămintea ei, îl transcriu mai jos.
Drumeție pe Valea Jepilor
Bună! Sunt Iulia și am urcat pe Valea Jepilor pe muntele Caraiman până la Monumentul Eroilor.
A fost un drum frumos. M-am urcat pe multe stânci și am trecut peste multe prăpăstii.
Am ajuns la jumătatea drumului și ne-am odihnit. Am urcat până la cabană și am mâncat câte ceva. Am mers mai departe până la cruce. De sus se vedeau orașe, munți, câmpii, dealuri. Am stat un timp acolo, apoi am pornit spre stația de telecabină. Am coborât cu telecabina.
Ce drumeție frumoasă!
Pe curând, Iulia!

Traseu

  • ramificație - Vâlcelul Clăiței: 1 h
  • Vâlcelul Clăiței - Brâul lui Răducu: 1 h
  • Brâul lui Răducu - Brâul Portiței: 1/2 h
  • Brâul Portiței - Cabana Caraiman: 1 h
  • Cabana Caraiman - Crucea Eroilor: 3/4 h
  • Crucea Eroilor - telecabina Babele: 3/4 h
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 13927, Ultima actualizare: Marți, 2 Aug 2011



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză:
Bucura - Bucegi, înscrisă de Mihail Cristian Stescu

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cantonul Jepi-Sub Varful Ciocirlia

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii