Iniţial, scopul acestei ture a fost realizarea de observaţii asupra reliefului glaciar din Valea Gaura, afluentă a văii Turcu din nordul Munţilor Bucegi. Cum timpul era destul de limitat iar punctele vizate erau numeroase, am decis în ultimul moment să abordăm Valea Poarta, un alt afluent al văii Turcului, cu importante urme glaciare în sectorul de obârşie. Cum timpul nostru liber nu este distribuit uniform, am fost nevoiţi să plecăm în jurul orei 9: 00 din Târgovişte, oră extrem de înaintată pentru traseul propus.
După circa 2 ore jumătate de mers cu maşina (cu opririle de rigoare cerute de alimentare cu hrană, cu benzină şi cu episoade de rău de maşină), la ora 11: 35 porneam la pas din capătul drumului forestier care pleacă din Bran şi urmăreşte Valea Poarta prin localitatea cu acelaşi nume.
Pârâul Poarta, care la izvoare este cunoscut sub numele de Urlătoarea (sau Urlătoarea Mică, sau Ciubotea), are dezvoltat în partea superioară, la peste 1600 m între culmile Clincea, Ţigăneşti şi Ciubotea, un complex de modelare glaciară relativ puţin descris în literatura de specialitate, dar având caracteristici morfologice şi dimensionale demne de luat în seamă.
În cadrul acestuia se pot delimita circul glaciar propriu-zis, care coboară de la 2150 m până la 2010 m, cu o orientare NV, după care urmează valea glaciară până la 1600 m, în care se disting 3 praguri glaciare cu înălţimi ce variază între 40 m şi 200 m. Forma în profil transversal este una clară de „U”, fără însă a prezenta umeri de vale sau văi încastrate. În cadrul circului, valea Urlătoarea s-a adâncit postglaciar cu aproximativ 1 – 4 m în depozitele cu caracter morenic.
De la 1600 m altitudine valea capătă aspect torenţial.
Echipa a fost formată din Gina, Alina, Larisa, Alina, Ionuţ, Adrian şi George.
Prima parte a traseului s-a făcut pe drumul forestier care însoţeşte valea Poarta, drum care este întrerupt la aproximativ 2 km de la barieră din cauza şiroirii şi scurgerii torenţiale.
După cabana salvamont traseul părăseşte drumul forestier şi începe un urcuş pieptiş (de altfel, tot traseul avea să fie aşa) pe stânga geografică a văii Poarta.
Ne întâlnim cu un turist singuratic. Îl întreb cât mai avem până în golul alpin. Ne răspunde sec: mai e ceva (fiecare înţelege ce vrea).
Între timp am rămas fără apă, iar cursul văii Poarta (Urlătoarea) este secat la acest moment. Singura sursă de apă a constituit-o zăpada care se topea formând câteva firişoare care se scurgeau pe pragurile glaciare.
Urcăm pragurile glaciare pe rând, iar aproximativ la ora 16: 00 ajungem deasupra circului glaciar, la 2200 m altitudine, pe muntele Ciubotea.
Marcajul, triunghi galben, este vizibil şi poate fi urmărit fără dificultate pe tot traseul. Din loc în loc stâlpii de marcaj indică faptul că a fost refăcut de curând.
Coborârea s-a făcut destul de repede, astfel încât la ora 20: 00 eram la maşini. Drumul de întoarcere către Târgovişte l-am făcut traversând Culoarul Bran – Dragoslavele, apoi pe valea Dâmboviţei (proastă alegere, deoarece sectorul dintre Câmpulung Musel şi Malu cu Flori arăta ca după un bombardament încrucişat cu un cutremur).
Pe ansamblu a fost o tură interesantă şi plăcută marcată însă de caniculă şi de resursele precare de apă. Să nu uităm de puzderia de musculiţe care ne-au făcut drumeţia un calvar (mai ales postându-se în faţa obiectivul aparatului foto de fiecare dată când încercam să facem o fotografie).
Echipa
http://thecircleofnature.wordpress.com
George Muratoreanu, Luni, 21 Iun 2010, 10:23 
Peisajul a fost magnific si am avut parte si de o companie deosebita. Iar din punct de vedere geografic, am avut foarte multe de invatat. A fost asa frumos, ca mi-e dor de inca una...