Inițial, scopul acestei ture a fost realizarea de observații asupra reliefului glaciar din Valea Gaura, afluentă a văii Turcu din nordul Munților Bucegi. Cum timpul era destul de limitat iar punctele vizate erau numeroase, am decis în ultimul moment să abordăm Valea Poarta, un alt afluent al văii Turcului, cu importante urme glaciare în sectorul de obârșie. Cum timpul nostru liber nu este distribuit uniform, am fost nevoiți să plecăm în jurul orei 9: 00 din Târgoviște, oră extrem de înaintată pentru traseul propus.

După circa 2 ore jumătate de mers cu mașina (cu opririle de rigoare cerute de alimentare cu hrană, cu benzină și cu episoade de rău de mașină), la ora 11: 35 porneam la pas din capătul drumului forestier care pleacă din Bran și urmărește Valea Poarta prin localitatea cu același nume.
Pârâul Poarta, care la izvoare este cunoscut sub numele de Urlătoarea (sau Urlătoarea Mică, sau Ciubotea), are dezvoltat în partea superioară, la peste 1600 m între culmile Clincea, Țigănești și Ciubotea, un complex de modelare glaciară relativ puțin descris în literatura de specialitate, dar având caracteristici morfologice și dimensionale demne de luat în seamă.

În cadrul acestuia se pot delimita circul glaciar propriu-zis, care coboară de la 2150 m până la 2010 m, cu o orientare NV, după care urmează valea glaciară până la 1600 m, în care se disting 3 praguri glaciare cu înălțimi ce variază între 40 m și 200 m. Forma în profil transversal este una clară de „U”, fără însă a prezenta umeri de vale sau văi încastrate. În cadrul circului, valea Urlătoarea s-a adâncit postglaciar cu aproximativ 1 – 4 m în depozitele cu caracter morenic.


De la 1600 m altitudine valea capătă aspect torențial.
Echipa a fost formată din Gina, Alina, Larisa, Alina, Ionuț, Adrian și George.
Prima parte a traseului s-a făcut pe drumul forestier care însoțește valea Poarta, drum care este întrerupt la aproximativ 2 km de la barieră din cauza șiroirii și scurgerii torențiale.
După cabana salvamont traseul părăsește drumul forestier și începe un urcuș pieptiș (de altfel, tot traseul avea să fie așa) pe stânga geografică a văii Poarta.
Ne întâlnim cu un turist singuratic. Îl întreb cât mai avem până în golul alpin. Ne răspunde sec: mai e ceva (fiecare înțelege ce vrea).


Între timp am rămas fără apă, iar cursul văii Poarta (Urlătoarea) este secat la acest moment. Singura sursă de apă a constituit-o zăpada care se topea formând câteva firișoare care se scurgeau pe pragurile glaciare.
Urcăm pragurile glaciare pe rând, iar aproximativ la ora 16: 00 ajungem deasupra circului glaciar, la 2200 m altitudine, pe muntele Ciubotea.
Marcajul, triunghi galben, este vizibil și poate fi urmărit fără dificultate pe tot traseul. Din loc în loc stâlpii de marcaj indică faptul că a fost refăcut de curând.
Coborârea s-a făcut destul de repede, astfel încât la ora 20: 00 eram la mașini. Drumul de întoarcere către Târgoviște l-am făcut traversând Culoarul Bran – Dragoslavele, apoi pe valea Dâmboviței (proastă alegere, deoarece sectorul dintre Câmpulung Musel și Malu cu Flori arăta ca după un bombardament încrucișat cu un cutremur).

Pe ansamblu a fost o tură interesantă și plăcută marcată însă de caniculă și de resursele precare de apă. Să nu uităm de puzderia de musculițe care ne-au făcut drumeția un calvar (mai ales postându-se în fața obiectivul aparatului foto de fiecare dată când încercam să facem o fotografie).
Echipa
http://thecircleofnature.wordpress.com