Poate interesant, despre singularul-pluralul cingatorilor alpine. Nestor Urechia pare sa fi precizat primul cum devine problema, indicind briu-brine. In dezacord cu Nae Dimitriu, care folosea la singular brina
, Radu Titeica si-a sprijinit optiunea pentru briu-brine
prin trimitere la dictionar (friu-frine
, spunea el), optica preluata si de Nicolae Baticu. Personal optez pentru briu-briuri
, ultimul cuvint parindu-mi-se mai apropiat pentru pluralul obiectului vestimentar ce inconjoara trupul, de unde va fi derivat termenul alpin in discutie.
Folosesc inmaterialele mele grafia i din i, a lui sint
.
Lumea stie ca i din i ar fi fost introdus in limba noastra de comunisti, la inceputul deceniului sase. In realitate el a fiintat si inainte. Istoria problemei nu-si are locul aici, spun doar ca acord credit Florei Suteu, reprezentantilor revistei "Romania Literara" sau lui Gabriel Liiceanu. Sau chiar diriguitorilor ziarului "Pro Sport". Totodata, daca el a fost introdus cu forta de colaborationisti (1953), este amuzant ca tot cozile de topor au decis "revenirea" din 1993, contrar altminteri avizului comisiei de specialitate a Academiei. Mai observ ca sprijinitorii zelosi ai lui i din a sint mai intotdeauna persoane conservatoare. Sau indivizi care urmeaza fara discernamint (sa nu spun precum oile) curentul.
Un minim interes pentru eficacitate te face sa eviti folosirea a doua litere pentru acelasi sunet. Imi opresc totusi fronda la cuvintul "roman" si derivate, cu precizarea ca totusi caracterul nostru latin (daca trebuie neaparat subliniat) nu in cea particula sta.
Autor: Mircea Ordean Înscris de: Vasile Coţovanu Vizualizări: 5219, Ultima actualizare: Miercuri, 27 Iun 2001
