La ora 7:00
sună ceasul. Virgil sare din pat şi se duce pe hol să
vadă cum e vremea afară. Peste 10 secunde se întoarce.
'Plouă!'. Şi se bagă iar în pat. Continuăm să
dormim până la 10:00. Când ne sculăm, nu mai plouă,
dar vremea e în continuare mohorâtă. Totuşi vrem să
ajungem iar pe creastă. Aşa că, după ce luăm micul
dejun, strângem lucrurile şi pornim iar spre Bâlea
Lac. Cam pe la 2000 m altitudine, începe ceaţa, care
devine din ce în ce mai deasă. Şoseaua este şi ea
acoperită cu un strat subţire de zăpadă îngheţată.
Vizibilitatea este foarte redusă, aşa că circulăm cu
20-30 Km/h. Nici când intrăm în tunel nu scăpăm de
ceaţă. Luminiţa de la capătul tunelului nu se vede.
Abia la 10 m înainte de ieşire se vede lumina. Oprim
maşina, ne dăm jos, facem câţiva paşi şi ne hotărâm
că nu prea avem ce face acolo. E o vreme de iarnă grea.
Cu multă, multă zăpadă, ceaţă şi vânt puternic.
Total diferit faţă de ziua precedentă. Dupa 10 minute
de iarnă ne decidem să mergem acolo unde e încă
toamnă şi ceva mai plăcut. Deci urcăm în maşina şi
începem să coborâm pe Transfăgărăşan.
Ne oprim la Vidraru. Admirăm lacul, admirăm
barajul, admirăm monumentul, cumpărăm fructe care sunt
ceva mai ieftine ca în Bucureşti.
Urmatoarea oprire o facem la Cetatea Poenari.
Dupa ce urcăm o grămadă de trepte prin pădure (cred
că sunt peste 1500 de trepte), ajungem în sfârşit la
ruinele unei cetăţi. Cică aici se retrăgea Vlad
Ţepeş cu familia şi cu câţiva soldaţi atunci când
năvăleau turcii în ţară. Cred că stăteau cam
înghesuiţi.
Pe la 13:30 am părăsit cetatea. Cătălin ne
propune să vizităm biserica de la Corbi. Am văzut
fotografii cu ea şi sunt tare curioasă să o vad şi
în realitate. Biserica e într-adevăr foarte
interesantă. E un fel de grotă zidită la intrare. Se
numeşte Biserica din Stânca de la Corbi. Datează încă
din epoca precreştină. La întemeierea Ţării Româneşti
a fost transformată în lăcaş de cult creştin, având
hramul Sfinţii Petru şi Pavel. Mai întâi a fost schit
de măicuţe, după aceea de călugări. Înăuntru, pe
pereţi se mai văd foarte vag picturile făcute de un
oarecare Manole Zugravu. În naos este un caiet unde
fiecare vizitator îşi scrie impresiile. Am citit câteva
şi m-au impresionat. Îmi pare bine că am vizitat
această bisericuţa ciudată.
Pornim spre Bucureşti, unde ajungem cam pe la
19:30. Mă simt ca şi cum m-aş fi întors dintr-o vacanţă.
O excursie de numai 2 zile, în care am văzut atâtea!
Şi mă bucur că mi-am facut prieteni noi. Pe Cătălin
l-am cunoscut pe Alpinet. Sunt convinsă că o să mai
mergem împreună la munte.
Autor: Mihaela Staicu Înscris de: Vasile Coţovanu Vizualizări: 4596, Ultima actualizare: Duminică, 5 Nov 2000