Un traseu lejer dar spectaculos este urcuşul până la cabana Piatra Mare, trecând prin Canionul 7 Scări.
Într-un week-end însorit de august, ne-am suit, din Bucureşti, în personalul de Braşov, aglomerat, ca de obicei, cu "montaniarzi de Valea Prahovei". Am coborât la Timişul de Jos şi am pornit pe şosea spre cabana Dâmbul Morii, punct de plecare spre Piatra Mare. După un mic dejun frugal acolo, căci preţurile erau convenabile, ne-am înscris pe traseul spre cascadele de la 7 Scări. Drumul urma cursul unui pârâu curat, pe malurile căruia turiştii îşi instalaseră corturile şi se relaxau în voie. Până la canion se merge lejer vreo 45-60 min., pe un drumeag mărginit pe alocuri de băncuţe şi măsuţe de lemn, amenajate de administratorii zonei din Săcele, probabil şi cu banii colectaţi de la turişti ca taxă de intrare în canion (15.000 lei/persoană). Dacă, până să ajungem acolo, peisajul nu ieşea din tiparele obişnuite (potecă + pădure), odată ajunşi lângă chioşcul celui care păzea obiectivul şi dădea biletele de acces, totul se schimba brusc: versanţi abrupţi de 100 m, răcoare considerabilă, un aer de sălbăticie care-ţi făcea poftă să înaintezi. De-abia după ce treci de prima scară, îţi dai seama de măreţia obiectivului natural denumit justificat Canion, întrucât poteca, amenajată cu scări şi balustrade trainice, înfipte bine în pereţii stâncoşi şi fixate cu piroane solide, şerpuieşte printr-o vale strâmtă de tip canion. Spectaculozitatea peisajului este conferită însă de apa care cade cu zgomot în 7 cascade, unele din ele aflate la jumătate de metru de scări, aşa încât, dacă întinzi mâna, poţi simţi şuvoiul din plin. Înălţimea cascadelor variază de la 3-4 m la 20 m. Canionul 7 Scări, aflat la o altitudine de 1000 m şi la aprox. jumătatea distanţei între cele două cabane (Dâmbul Morii, respectiv Piatra Mare - punctul terminus) este, într-adevăr, o atracţie turistică importantă a acestei zone.
După ieşirea din Canion, ne-am continuat drumul până la cabana Piatra Mare, urcând continuu vreo 2 ore prin pădure. Faţă de măreţia canionului, peisajul ni s-a părut acum monoton şi doar cântecul păsărilor ne-a mai animat. Senzaţia de plictis a dispărut o dată cu "ieşirea la lumină", în golul alpin unde era cabana. La început, ne-au izbit neplăcut ruinele din cărămidă ale vechii cabane Piatra Mare, care lasă o impresie lugubră, mai ales în prag de asfinţit, când corbii se vântură pe deasupra. Apoi, te mai linişteşti, văzând în apropiere noua cabană, micuţă şi cochetă, din lemn mirosind frumos şi proaspăt, căci construcţia este nouă şi încă nefinisată în întregime. Cabanierii sunt foarte de treabă şi amabili cu vizitatorii, o familie de unguri din Braşov sau Săcele, care se pun la dispoziţia musafirilor cu sfaturi competente. Am ales să rămânem o noapte la ei, căci tarifele erau acceptabile (100.000 lei/persoană), iar gazdele - primitoare. Deoarece până la masa de seară mai aveam 2 ore, am dat o fugă până la vârful Piatra Mare, urcând poteca din spatele cabanei şi apoi strecurându-ne printre stâncăria de pe traseu. Ascensiunea este spectaculoasă, cu puncte de belvedere superbe, de unde se zăreşte întreaga panoramă a locurilor. După porţiunea stâncoasă, începe golul alpin unde e amplasată o stână care trebuie ocolită, întrucât câinii de acolo par ameninţători şi latră intens turiştii. Vârful Piatra Mare nu se remarcă prin nimic, este o ridicătură cu un stâlp care marchează altitudinea (1843 m).
Drumul de întoarcere la cabană a fost aproximativ acelaşi, cu oprire din nou în punctele de belvedere, singura deosebire fiind escaladarea formaţiunii stîncoase din apropiere, cu coborâre direct la cabană.
Noua cabană Piatra Mare este primitoare, în ciuda condiţiilor minime de aici (locuri de cazare la comun, mai precis, priciuri, WC la ruinele fostei cabane sau prin bălăriile din apropiere; spălat din sticle sau bidoane improvizate ad-hoc). Dar înăuntru este curat, poţi mânca acolo convenabil şi te poţi juca în voie cu cei 3 câini albi masivi, foarte prietenoşi. Dacă te culci târziu şi te scoli devreme, pe-ntuneric, poţi contempla în voie cerul cu stele, iar în zare, luminile Braşovului, licărind precum mii de lanterne.
De la cabană, există mai multe posibilităţi de plecare, fie pe drumul prin Canion până la Dâmbul Morii, fie pe la cascada Tamina şi, de aici, în Timişul de Sus, fie prin Şaua Pietricica pe drumul către cabana Susai, toate traseele fiind pitoreşti şi deloc dificile pentru nişte turişti cât de cât antrenaţi. În ce ne priveşte, am ales ultima variantă, căci voiam să revedem zona Susai - Cioplea - Predeal, care s-a dovedit a fi un adevărat bulevard prin puzderia de turişti mai comozi care-şi propun plimbări uşoare, cu cât mai puţin efort.
Deşi nu am făcut o călătorie lungă ori ascensiuni ameţitoare, ne-am simţit mulţumiţi de drumeţia prin Piatra Mare, căci şi la înălţimi relativ mici te poţi relaxa plăcut şi poţi respira aer de munte. Aşa încât, le recomandăm călduros acest traseu celor care vor să viziteze zona Văii Timişului, pentru a se avânta pe culmi mai puţin bătătorite dar la fel de frumoase.
Adina şi Bogdan Baranovschi
