- Munţii Carpaţi

Proaspat iesita din tipografie, o carte-ghid de drumetie prin Maramures. Sau, altfel spus, un indemn de a strabate cu rucsacul in spate poteci mai putin umblate din Rodna, Maramures, Gutâi, Tibles, Lapus. Contine descrieri amanuntite a 37 de trasee inedite, grupate pe zone (zona Baia Mare, Maramuresul istoric, Tara Lapusului, Tara Chioarului, Tara Codrului). Cu multe detalii si abundenta de informatii necesare unei orientari corecte in teren. O suta de pagini de text dens, pigmentat cu numeroase fotografii. Autorul descrierilor si al fotografiilor: Petru Lucian Goja

    Spre sfârşitul lui septembrie vremea s-a zburlit şi s-au aşezat lungile ploi mocăneşti. L-am găsit pe Adi Zdrobiş, fost coleg de generală, care nu prea avea, nici el, ce face şi ne-am zis să mergem vreo două zile prin Bucegi, cu încă câţiva colegi de-ai lui. În gara centrală ne-am trezit, amândoi, singuri. Hai şi aşa, ne-am zis. Norii voiau să se lase a ploaie, dar cui îi mai păsa ? În Buşteni burniţa prin toate găurile norilor. Auzim o voce: -Măi băieţi, unde aţi plecat, că asta nu se mai opreşte cîteva zile. Mă uit în spate şi văd un moşneag, aflat în trecere, care, pesemne, e pus pe năcăjit oameni. -Doar nu ne-o întoarce din drum o amărâtă de burniţă! îi răspunsesem prompt.

Mijloc de martie... Intrucat avertizarea de avalanse era de grad 3-4 in Fagaras si Bucegi la peste 1800 m am optat sa mergem in Iezer pentru o noapte la inaltime aici problemele cu zapada fiind de obicei mult mai mici. Mihai a propus sa plecam foarte devreme din Pitesti asa ca la 5 dimineata eram cu rucsacii in masina. In drum spre Campulung cerul incepe deja sa se lumineze catre est dar deocamdata nu suficient de mult ca sa ne dam seama cam cum va fi vremea. Prognoza era de posibile ploi slabe si izolate in partea de sud a tarii, informatii insuficiente ca sa ne facem o idee cat de cat. Pe la 6 dimineata intram in Leresti; s-a luminat destul si pare bine catre nord, oricum nu sunt nori compacti. Pina la baraj, la Rausor, sunt vreo 10 km si apoi inca vreo 10 km pina la...

Parcurs pe 31 ianuarie 2004, cu Mihai Gheţie. Aflasem de Şatra lui Pintea (Şatra Pintii zic lăpuşenii) în toamna lui 1972 cînd, plecat de pe băncile facultăţii şi aleile parcurilor de pe malurile Begăi timişorene, aveam să iau viaţa, şi mai ales zloata şi mizeria atroce-n piept, la Borcut-Inău, în săraca dar pitoresca Ţară a Lăpuşului. Pe Şatra lui Pintea am urcat pentru prima dată prin iarna lui 1973, cu Papa, pe o zăpadă stelară de peste 40 cm, cu tufele de alun şi făgetul podidite de o superbă chiciură argintiu-filamentară, via Inău şi apoi, prin vîlcelul cu torent de bolovani, pînă în creştetul golului alpin presărat cu muşuroaie imense. Pe atunci, acolo, mai exista o cabană pionierească trainică, inclusiv o sobă de teracotă cu plită... în următorii ani demolate/ furate (ulterior golul alpin a fost aproape integral plantat cu molid). Am revenit pe Şatra lui Pintea după aceea, într-o vară, cu un grup de amici lăpuşeni, îmbarcaţi...

Cabana districtului silvic Repedea - Paltinu (vezi revista Munţii Carpaţi, nr.37, harta Munţilor Maramureşului) Baia Mare. Abia trecută noapte de Revelion 2004. Pe la 8 începe ploaia. La 10, 15 soseşte Iancsi Moldovan, cu personalul de Satu Mare. Plecăm, fără grabă, spre Munţii Maramureşului. Plouă în Pasul Gutâi. La Rona de Jos şi Rona de Sus ţăranii ucrainieni cară de zor bălegarul de grajd în cîmp, la întoarcere transportă puţin adunatul fîn din vara secetoasă a lui 2003. Plouă mocăneşte şi la districtul silvic Repedea, unde ajungem la ora 13, 20; ca norocul, zeii ne feriseră de polei, nu şi de firescul pod de gheaţă al ultimilor 3 km, de la Repedea la cabana silvică recent renovată-n exterior, în curs de reamenajare-n interior. Radio, TV? Ce-s alea? (uităm de ele). Soba de teracotă bolboroseşte poveştile pădurii, metamorfozate-n jucăuşe flăcări. În negură, spre nord, Culmea Sehleanu - Vf. Tomnatecu, niciunde Vf. Pietriceaua....

Ieri, ca şi altădată, vizitînd în premieră Cascada Runcu - Covătari, am trăit stupida senzaţie că deşi fusesem de atîtea şi atîtea ori, din fragedă pruncie, pe coclaurile patriei bătînd masive montane, culmi, văi, văzusem/ cunoscusem de fapt enorm de puţin din, cu adevărat, frumoasa şi mai ales dificil cognoscibila în profunzime, într-o unică existenţă umană, noastră ţară. Nu o dată, mergînd spre Sighetu Marmaţiei mă tentase şi apoi îndemnase la aprofundare şi documentare, stîncoasa culme andezitică ce se alungeşte la stînga DN 18, începînd cu localitatea Mara - Deseşti pînă spre Agriş - Solovan (de la Vf. Pietrei la Piatra Neagră, Vf. Ţiganului, Piatra Iepii) apoi, ajungînd la Săpînţa, Piatra Săpînţei şi mai scunda Piatra Borcutului. Preconizasem, se pare fără a-i fi venit încă vremea, un circuit de 2-3 zile, de la Piatra Săpînţei spre Plesca-Blidar, în lungul culmii accidentat pitoreşti mai sus menţionate, prinzînd şi Cascadele...

Ianuarie 2004. Doar cu Brena, Labrador retriever. Pornesc de lîngă Căminul Cultural Valea Borcutului (Baia Mare), la ora 11, 30. O iau scurt, pe după vale, pînă la străvechea alimentară, fostă antebelic băcănia lui Ticz Arpad, de aici cotesc la stînga, pe la fosta casă/ domeniul Mureşan în sus, spre liziera cu castani - ghistinişul lui Hingly Lajos. Poteca largă, şerpuită-n serpentine, e în prezent pîrtie de snowboard şi săniuţe. Vechea livadă, via altoi au dispărut o dată cu colectivizarea, castanii comestibili altoiţi, plantaţi după aceea, mor în picioare din cauza incontrolabilei molimi. În dreapta cărării redescopăr scoruşul cu tulpini îngemănate, alături un pîlc frumos de tei. Schimb direcţia spre dreapta, luînd-o direct spre poteca ce conduce la liziera plantaţiei de pin roşu, de sub Balta lui Pocol. Ajuns în şa fac încă o dată dreapta, suind o prelungă culme, depăşind o mică zonă de carieră unde se extrăsese şi apoi fasonase...

     Excelente materialele lui Dinu Mititeanu legate de corturi şi campări/ bivuacuri iarna, schi-alpinism şi beţe. În baza experienţei mele, aduc mai jos mici adăugiri sau contrazic uneori cele scrise de Dinu. În mare parte însă, expun dintr-un unghi diferit aceleaşi puncte de vedere ca şi el. Sper să folosească.        CORTURI ŞI BIVUACURI DE IARNĂ . Ca în orice pe lumea aceasta, soluţii ideale nu există. Trebuie însă ţinut seamă de câţiva factori generali care să asigure un nivel de siguranţă şi confort adecvat:       1. În ce condiţii vrem să folosim cortul.       2. Dimensiuni/ greutate/ confort.       3. Cort simplu sau dublu (izoterm).       4. Rezistenţa mecanică la factorii naturali: vânt, ploaie, umezeală, abraziune, îngheţ.       5. Uşurinta de montare/ demontare în condiţii dificile. Nu cred că costul este un factor. Un material bun costă şi totdeauna viaţa este mai scumpă. A face economie de bani, a merge cu cârpeli şi a creşte riscul...

       Când am văzut (ce mult e de atunci!) în Făgăraşi primii turişti străini -vara - cu beţe, m-am cam mirat amuzat, dar apoi m-am gândit că au ceva avantaje. Acum le ştiu bine şi din experienţa personală.        Avantajele beţelor. Contribuie mult la echilibru în timpul mersului. Preiau o parte din efortul picioarelor, menajând şi genunchii. Împiedică parţial edemul mâinilor ("umflarea" din cauza presiunii curelelor rucsacului pe vasele sanguine ale braţelor şi a poziţiei "atârnând pe lângă corp" când mergem fără beţe. Ne apărăm de câini - nu asmuţindu-i cu beţele - ci ţinându-i la respect înaintând "cu nonşalanţă" în formaţia "arici" (dacă suntem minimum două persoane), lucru despre care am mai scris. Sunt utile în ancorarea cortului, iarna. Beţele de trekking sunt scumpe şi se defectează mereu. Am păţit-o şi eu deseori, le mai meşteresc şi singur, le mai duceam şi la un meşter bun. În iarna asta am rupt două beţe telescopice, unul în Crai, unul...

Petru Lucian Goja (Baia Mare)        26 decembrie 2003. Am plecat la ora 9 dimineaţa, din Baia Mare, din Piaţa Minerilor, pe soare, zăpadă ioc, aproximativ -7 grade C, urmînd o străduţă nordică ce suie-n pantă accentuată, un fel de Calvaria, spre mănăstirea Sf. Maria, ctitorită în urmă cu vreo 5-6 ani sub căciula Dealului Crucii. Din curţile căsuţelor sau vilelor ne priviră curioşi cîţiva proprietari ieşiţi la o gură de aer tonic, matinal.        Acolo unde asfaltul îngust comite o voltă dreapta am abandonat străduţa, luînd-o direct spre piciorul sud-vestic, marcat de cîţiva pini aciuaţi pictural printre stejarii Dl. Crucii. Aveam în spate o superbă panoramă spre zona veche, industrială, a urbei, gerul, soarele, fumurile aproape verticale, şarpantele sticlind orbitor în soare, vaga pîclă de la sol conferind o altfel de imagine acelei părţi din străvechiul oraş minieresc. De mai sus, perspectiva se deschise şi spre Centrul Vechi, acolo unde turlele bisericilor/ catedralelor...