Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Studiu asupra ursilor din Bucegi - Studiu asupra ursilor din Bucegi

Bookmark and Share

    “De ce este necesar acest studiu? Pentru ca fara o mica functie prin   care sa fi luat în seama de responsabilii în domeniu nu prea poti sa faci   nimic. Ca simplu turist am încercat ani de zile sa initiez o seama de   schimbari în Bucegi. Evident ca nu-am reusit nimic, demersurile mele nefiind   luate în seama de nici o autoritate în domeniu. Doar eram un simplu turist,   idiot pesemne! Proiectelor trimise autoritatilor de resort nu li s-au acordat   importanta si nici nu mi s-a raspuns în vreun fel, considerând probabil cei   responsabili ca o sa ma satur si o sa-mi vad de altele. Acele proiecte, idei,   pe care anterior le-am adus la cunostinta multor oameni implicati în turismul   local au fost gasite excelente de acestia. Deocamdata nu stiu ca institutiile   respective, nu cei din turism, sa le fi aplicat, mai mult ca sigur acestea au   constituit o insulta la adresa lor. Doar nu îi învata pe ei unul de 26 de ani   cum sa-si faca treaba! Singura institutie care mi-a acordat credit a fost   Comisia Monumentelor Naturii dovada clara ca nu toti cei care ocupa o functie   cheie frâneaza pe cei care îsi pot dovedi competenta. Nu intentionez sa ma   cred un om deosebit de competent, dar stiu unele lucruri pe care numai   experienta de teren ti le poate oferi.

 

  Asadar de ce acest studiu? Pentru ca oricine poate observa ca ursul are un   altfel de comportament, diferit de ceea ce stiam noi pâna acum. Faptul ca nu   s-a gasit o explicatie serioasa si deci credibila, m-a facut sa ma documentez   cu staruinta luând în calcul atât parerile unor specialisti cât si ale unor   simple persoane care au venit în contact cu acest rege al padurilor românesti.   La acestea am adaugat punctul de vedere al localnicului, al omului implicat în   turism, experienta si punctul meu de vedere vizavi de aceste animale. Nu am   intentionat sa creez o lucrare stiintifica ci sa explic pe întelesul tuturor   ceea ce a determinat actualul comportament al ursului si noul sau mod de   viata.

 

   În opinia mea doi factori cu caracter determinant au influentat   atitudinea exemplarelor familiei Ursidae:   1. Omul;   2. Schimbarile climatice.   Consider  ca specialistii în cinegetica stiu raspunsul asa cum oricine îl   banuieste dar e mult mai usor sa elaboram explicatii savante, derutând si   aducându-i pe un teren instabil pe cei ce vor sa înteleaga ce se întâmpla cu   ursii de sunt atâtea atacuri mai ales de ce vin dupa hrana si la marginile   oraselor. Solutiile gasite pâna în prezent: implantarea de cipuri si   monitorizarea GPS, mutarea ursilor cica “naraviti” în alte areale nu e o   metoda care da rezultatele scontate pentru ca daca s-ar dovedi utila nu am mai   avea probleme cu ursii în anumite zone. Personal am încercat sa gasesc o   explicatie cât mai aproape de realitate, din punctul de vedere al localnicului   care merge de 15 ani pe munte si prin paduri asociat cu cel al ghidului de   turism si al custodelui C. M. N. Subliniez ca acest studiu are drept baza de   documentare arealul masivului Bucegi si consider ca e aplicabil în mare masura   la nivel national. Putini cunosc faptul ca ursul are o inteligenta deosebita   si relatez câteva cazuri relevante în acest sens:  

  1. Un localnic ce avea casa în marginea padurii a batut în gard zeci de cuie   mari, iesite în afara, spre padure pentru a preîntâmpina vreun atac al   ursului. Numai ca într-o noapte ursul a venit si punând labele exact pe acele   cuie a sarit gardul înauntru. Expresia “a sarit gardul” trebuie înteleasa ca o   realitate pentru ca ursul asa actioneaza si cu ajutorul pernutelor de lânga   ghiare se deplaseaza fara zgomot, furisându-se ca u veritabil hot. De altfel   majoritatea câinilor nu latra când ursul da târcoale unei case. În interiorul   acelei curti ursul s-a dus direct la cotetul de gaini unde a omorât si luat   mai multe gaini. Deci ursul a început sa manânce si gaini rasturnând ceea ce   se stia pâna acum despre modul cum îsi alege hrana.   
  2. La o alta casa care avea bucataria chiar lânga intrarea în casa, ursul a   tras cu ghearele de usa pâna a deschis-o si odata intrat în bucatarie, a tras   sertarele si a deschis usile unui dulap mâncând tot ce a gasit comestibil dupa   care a plecat sarind un gard de circa 1, 50 m înaltime.

 

  Omul a fost primul factor care a schimbat decisiv comportamentul ursului prin:  

  • Exploatarile forestiere – care au ajuns în unele locuri pâna aproape de   munte si care au tulburat linistea ursului prin zgomot si prin însasi prezenta   umana.  
  • Turismul necontrolat – multi turisti nu cunosc si nu iau în seama regulile   de vizitare dintr-un Parc Natural si pornesc pe unde vor sau pe unde li se   pare interesant, asa ca numai putem vorbi de existenta unor zone salbatice în   Bucegi. Antropizarea are efecte în tot Bucegiul.  
  • Defrisarea masiva a padurilor a mai avut si un alt efect asupra ursului; nu   numai ca l-a speriat ci i-a si restrâns habitatul, fiind nevoit sa se limiteze   la o zona mult mai mica, cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie.  
  • Patrunderea umana în zonele mai rar circulate din padure sau etajul subalpin   în scopul culegerii fructelor de padure (afine, zmeura, etc.).

Relevant este   cazul zonei superioare a Vaii Pelesului si a afluentilor acestuia unde exista   cea mai mare întindere de afinis din tot masivul. Pe oriunde am umblat în   Bucegi nu am vazut o suprafata mai întinsa ca aceasta. Într-o singura zi – în   perioada când se coc afinele – cei ce vin acolo scot din acea zona între   150-200 kg de fructe si nimeni nu s-a gândit sa stopeze acest fenomen, chiar   daca am facut public acest lucru înca din 2001 si mai recent în 2003, 2004,   prin scrisori catre factorii de raspundere din Parcul Natural Bucegi. Pâna în   anul 2003 în fiecare an observam ursi, ziua, în respectiva perioada, fiind   interesat si de felul cum manânca acestia afinele. Astfel am constatat ca nu   manânca fructele bob cu bob cum cred unii ci mai degraba pasc, mâncând   deopotriva fructe si frunze. Circa 5-8 cm rupe din acest arbust. Faptul ca   timp de ani de zile cei responsabili nu au luat nici o masura denota ca nu   stiu de aceasta zona ca fiind una de importanta vitala pentru ursi. O   suprafata atât de întinsa de afinis asigura hrana multor ursi câteva   saptamâni, însa în conditiile actuale acest interval s-a scurtat la câteva   zile.

 

    Si atunci cum putem explica felul de a fi al ursului decât ca gonit de   om de colo-colo nu a mai avut unde fugi si având o fire inteligenta a sfârsit   prin a se adapta la noua realitate. A observat ca omul nu îl urmareste special   pe el si i-a disparut teama atavica de acesta, ducând la aparitia unei   situatii de obisnuinta si de convietuire pasnica în unele locuri. Un exemplu   de acest gen fiind remarcat personal în anul 2004 în Cariera Sinaia unde se   transportau în trecut resturile menajere din statiunea omonima. În acea   cariera stateau în niste adaposturi improvizate  mai multi rromi ce   colectau cartoane si fier vechi. Dupa o noapte ploioasa m-am deplasat în   perimetrul acelei cariere. Urmele de ursi gasite ocoleau adaposturile la circa   50-100 metri, rromii nefiind deranjati de ursi. Efectuând în primavara   urmatorului an o cercetare deasupra acelei cariere am gasit cu surprindere mai   multe bârloguri sapate de urs sub radacini de arbori sau sub stânci. Ce m-a   impresionat era ca acele bârloguri aveau deschidere spre cariera, fiind un   punct bun de observare a zonei. Adaposturile rromilor erau la cam 300-400   metri distanta, deci ursii puteau vedea orice miscare. Cu toate acestea nu   s-au înregistrat atacuri asupra acestora dovada clara ca daca ursul nu e   deranjat nu are un comportament agresiv fata de om.

 

    Ursul s-a obisnuit atât de mult cu omul ca nu se sperie nici de petarde   prea tare, fapt observat din actiunile unor “turisti” în anii precedenti. În   cazul ursilor “naraviti” –cum li se spune, este necesara luare unor masuri   imediate pentru prevenirea altor atacuri dar se pune întrebarea “De ce s-au   naravit ursii?”. Iata un aspect:   - conform Regulamentului de vizitare a Parcului Natural Bucegi “turistii sunt   obligati sa evacueze în afara Parcului resturile menajere pe care le   genereaza”. În aceste conditii consider o grava eroare amplasarea unor   tomberoane metalice, neacoperite, în zona cabanei Padina, acolo unde este   permisa amplasarea corturilor. Este evident ca s-au instalat tomberoanele în   sprijinul turistilor fiind o initiativa laudabila dar nu s-au luat în   considerare toate aspectele. Acele tomberoane au naravit ursii din zona Padina   si nu a mai fost decât un pas pâna sa atace corturile! De ce fac o legatura   între acele tomberoane si atacul ursilor asupra corturilor turistilor?   Deoarece înainte de amplasarea acelor tomberoane nu se înregistrasera atacuri   ale ursilor asupra corturilor la Padina. Acest lucru poate fi confirmat de   multi montaniarzi mai în vârsta care veneau sa-si petreaca câteva zile în acea   zona. În prezent putini sunt cei care mai au îndrazneala sa puna cortul la   Padina. De altfel într-o zi de iunie a anului 2006, putin dupa ora 18: 00 am   observat o ursoaica cu un pui plimbându-se nestingherita pe drumul forestier   ce duce la Hotelul Pestera, asteptând lasarea întunericului pentru a veni la   corturi. O parte din personalul monahal al manastirii “Pestera Ialomitei”   privea la aceasta ca la un lucru cu care se obisnuisera, nefiind mirati. Am   atentionat ulterior mai multi turisi cu cortul, unii instalându-se la cabana,   altii în schimb nu s-au dovedit la fel de inspirati si noaptea ursul le-a   sfâsiat corturile, în cautare de hrana, ranind o persoana. Interventia cu   ATV-urile a unor localnici din Poiana Tapului a facut ca proportiile atacului   sa nu capete dimensiuni mai tragice. O fata de la un cort sfâsiat de urs a   fugit pâna la cabana (deci circa 300 metri) si ajunsa în interior a lesinat.   Aceste lucruri nu sunt prezentate în detaliu opiniei publice din diverse   motive, nefiind cazul sa ma pierd eu în analize de acest gen. Important este   ca acest atac poate fi confirmat de 10-15 persoane care au asistat la acest   incident.

 

  Ursii sub influenta stresului antropic au ajuns la concluzia ca nu pot fugi   continuu de om – si nici nu prea mai au unde-, si asa cum spuneam anterior   s-au adaptat, mai ales ca modul nou de viata prezenta si “avantaje”: gasirea   hranei mai usor. Asa ca a fost scutit de efortul de a cauta sau prinde hrana   pentru ca se poate înfrupta din resturile de prin pubelele din oras sau de la   turistii amatori de fotografii “unice”. Aceste “avantaje” pot fi daunatoare   atât ursilor cât si turistilor, care în inconstienta lor se apropie de acest   animal înca salbatic. Padurarii atrag atentia sa nu se apropie nimeni de ursi   deoarece exista pericolul de a fi atacati. Personal cred ca daca fiecare   turist ce a dat mâncare unui urs ar fi fost atacat atunci am fi avut peste 100   de cazuri înregistrate. Consider ca ursul nu ataca decât daca te apropii prea   mult de el, fiind destul de inteligent sa nu atace persoana de la care   primeste mâncare, cel putin pentru moment. Bine este sa se evite astfel de   practici si sa nu-i “naravim” –cum se spune –, si mai mult!

 

   Se încearca prin diverse metode limitarea actiunilor ursilor fie prin   monitorizare GPS, fie prin transport de hrana în adâncul padurii, etc, fara a   se întelege, sau mai bine zis fara a se vrea a se întelege ca ursului îi   trebuie redat habitatul si nu impus de oameni un altfel de mod de viata.   Acesta este fondul problemei si nu actiuni pompoase de genul celor de mai sus,   care sunt si costisitoare pe deasupra. E mult mai simplu sa se încheie   exploatarile forestiere în unele zone si sa fie aplicat în teren Regulamentul   de vizitare a Parcului care prevede masuri de limitare a turismului   necontrolat (adica în afara traseelor turistice), sa se supravegheze si sa se   aplice avertismente, sanctiuni, zecilor de persoane ce culeg fructe de padure   din rezervatii, initiative care ar schimba într-un an, doi, -depinde de   eficienta si de coordonarea în actiuni a factorilor implicati-, comportamentul   reprezentantilor Fam. Ursidae.

 

   Revenind la incidentul de lânga cabana Padina, mentionez ca în saptamâna   urmatoare alte persoane mai curajoase au instalat corturi. Atentionati de   unii, de altii, acesti turisti s-au dovedit mai prevazatori dar asa cum multi   dintre cititori vor considera ca supraapreciez ursul, si acestia l-au   subestimat. Au facut un foc mare, au dat cu petarde puternice, au cântat, si   apoi obositi au adormit pe la 4 dimineata. Rabdator, ursul a venit aproape de   zorii zilei si a rupt un cort în cautare de hrana. Alarmati de strigatele   celor din cortul rupt ceilalti le-au sarit în ajutor alungând cât de cât   ursul. Ce nu au înteles ei este ca ursul era pe terenul sau si daca zona era   periculoasa, existau si precedente, trebuia gândit ca nu te poti aseza în cort   cu mâinele sub cap si sa te apuci apoi sa dormi. Efectul de grup, unde daca te   asociezi cu altii parca uiti de frica, nu e o solutie întotdeauna. Sa nu uitam   ca si oile stau în grup (turma). De circa 1-2 ani s-au instalat placute de   lemn în zonele frecventate de urs care atentioneaza în acest sens.

 

   Atacul unui urs este considerat un accident daca este unic si fara   precedent. În conditiile în care sunt semnalate o serie de astfel de atacuri   ale ursilor asupra oamenilor gasesc îndreptatit ca persoanele vatamate sa   ceara socoteala celor responsabili de managementul fondului cinegetic din zona   respectiva.

 

    A doua cauza dupa om, dar de fapt generata pâna la urma tot de acesta   sunt schimbarile climatice care la fel au influentat modul de viata al   ursilor. În primele zile ale lunii noiembrie se anunta pe postul local de   televiziune, care prelua surse “silvice” ca ursii care mai dadeau târcoale pe   la acel restaurant celebru din Sinaia erau de fapt la o ultima iesire înainte   de hibernare. Numai ca acest lucru e o alta eroare pentru ca –si afirm cu   toata convingerea-, ursii nu hiberneaza propriu-zis ci au o stare de hibernare   partiala, de amorteala cum zic localnicii, cu unele functii reduse. Deci sa nu   se creada ca ursul intra în bârlog si acolo trage un pui de somn pâna da   coltul ierbii. Evident ca unii “specialisti” poate ma vor contrazice dar aduc   în sprijinul meu fapte si persoane care au fost martore la cele relatate:  

  1. În decembrie 2002 am plecat cu un prieten, însotiti de doi câini, cu scopul   de a vizita un aven (pestera subterana cu intrare de multe ori verticala).   Ajunsi lânga intrarea avenului câinii au trecut nepasatori mai departe, noi   ramânând însa pe marginea acestuia. Priveam în întunericul de sub picioarele   noastre si la frunzele deranjate din preajma intrarii. Încercând sa deslusesc   ceva în interior am vazut un abur ridicându-se prin gura avenului si doi ochi   privindu-ma. Dupa un moment de spaima, pentru ca eram atât de aproape de un   urs care daca ar fi vrut în doua secunde m-ar fi agatat usor cu o laba, m-am   dat câtiva pasi în spate si ulterior am plecat, utilizând o altfel de masura a   distantei. Ursul nu a iesit dupa noi, înca o dovada ca nu e agresiv fata de om   decât în anumite situatii, si la câteva zile o alta persoana ce a trecut prin   acea zona l-a vazut instalat în aven. Deci ursul nu doarme dus cum considera   unul si altul. Uimitor a fost si faptul cum a reusit sa intre un animal asa   mare pe o intrare lata de 50-60 cm. Unii au zis ca era un pui de urs dar eu   care i-am vazut capul nu cred ca era nici pe departe un pui, chiar daca se   zice ca de frica vezi lucrurile dimensionate. Nu eram la prima întâlnire cu un   urs. În primavara lui 2001, am recuperat 2 copii de sub o stânca deasupra   careia era un urs ce încerca sa coboare la ei. Pâna atunci multi montaniarzi   ma asigurasera ca ursul când vede omul fuge. Dar uitasera sa mai specifice, ca   uneori fuge si dupa acesta. Studiind terenul am ajuns la concluzia ca singura   cale de scapare era coborârea pe o vale cu denivelari accentuate, cu stânci si   arbori doborâti, unde si pe urs l-ar fi împiedicat nu numai pe noi. Urmarea   este ca luând un avans de cam 1 minut am ajuns la focul unui localnic si apoi   am scapat. Acei copii au astazi probabil vârsta majoratului. În anii urmatori   nimeni nu a mai vazut vreun urs în acel aven care de nu era decât foarte rar   vizitat. Prezenta umana îl deranjase!  
  2. În martie 2004 aflat în zona Stâncilor Sf. Ana cu niste prieteni care   faceau alpinism i-am lasat pe acestia la pasiunea lor si am urcat la o grota.   Urmele de acolo, iarba uscata, crengi, m-au convins ca acolo iernase un urs.   Apoi am urcat mai sus cu gândul sa vad daca a înflorit o planta rara, care se   gaseste în Bucegi doar în câteva zone, acea zona fiind una din acestea. Nu am   zarit floarea respectiva pentru ca nu înflorise si cu ochii pe jos, dupa   floarea în cauza, am depasit o ridicatura de pamânt de cam 2, 50m înaltime, de   la baza potecii pe care ma aflam. Ulterior poteca urca ajungând dupa câtiva   metri la acelasi nivel cu acea ridicatura. Am mai mers câtiva metri si deodata   m-a cuprins o stare inexplicabila. M-am întors si am vazut pe acea ridicatura   o ursoaica cu 2 pui. Eram la cam 8-10 metri si la gândul ca trecusem la cam   2-3 metri de acestia m-a cuprins o stare de teama. Singura cale de întoarcere   era poteca, caci erau numai stânci în jur, dar nu mai puteam sa-mi fortez   destinul a doua oara. A fost o chestie de câteva secunde din momentul în care   am vazut ursoaica si a ma decide sa escaladez niste stânci pe care în mod   normal nu le-as fi urcat niciodata. Ursoaica a ramas pe loc privindu-ma iar eu   pe o ruta ocolitoare, de cam 25-30 minute am revenit în poiana de la baza   stâncilor, la prietenii mei. De aici daca priveai cu atentie vedeai ursoaica   si puii care asteptau sa plece oamenii pentru a coborî sa gaseasca ceva de   mâncare printre resturile lasate de acestia. Ulterior toti cei prezenti   inclusiv turisti au vazut-o. Unii prieteni nu credeau ca am trecut atât de   aproape de acest animal si dupa 2 saptamâni am revenit în acel loc si s-au   convins ca poteca trecea la câtiva metri de acea ridicatura. Îi era necesar un   salt scurt si m-ar fi prins. Asa ca … ramâne pe data viitoare, cum s-a spus   ulterior!

 

  În ceea ce priveste aceasta “hibernare” trebuie spus ca ursul de altfel ca   multe animale trebuie sa se adaposteasca pe vreme nefavorabila însa el are   functiile vitale mult reduse. Date fiind actualele schimbari climatice   perioada de “hibernare” a ursului este variabila. Poate fi întârziata sau se   poate prelungi în functie de vreme. Cu siguranta aceasta perioada s-a scurtat,   ursul iernând 1-3 luni, incluzând în special lunile ianuarie-februarie când   ursoaicele dau nastere puilor. Înainte se credea ca ursul ierneaza /hiberneaza   în intervalul noiembrie-martie.

 

    Observatiile personale de-a lungul anilor m-au condus la ideea ca ursii   stiu sa-si aleaga un adapost perfect  si ca trebuiesc întrunite mai multe   conditii pâna sa fie corespunzator. De asemenea, stiind ca ursii prefera   stâncariile mai ales, m-am deplasat în zilele de iarna, însorite, în   perimetrul acestora. Asa cum ma asteptam  ursii în astfel de zile ies din   bârlog, urmele proaspete de pe zapada indicau acest lucru, însa se deplaseaza   pe distante scurte, probabil pâna la vreun izvor.   Se poate spune ca daca zapada este la gura bârlogului de ce este nevoie sa se   mai deplaseze dupa apa? Aceasta consideratie nu poate fi facuta decât de   persoane care cred ca ursul e un animal fara inteligenta! Dar oare noi   preferam zapada în locul unui pahar cu apa?

 

    Asadar, acesta este noul mod de viata al ursului, impus, determinat în   cea mai mare parte de om si nu vad rostul cautarii a tot felul de solutii care   dau bine la public când adevarul e altul. Vinovatii se stiu! Eu adresez însa o   simpla întrebare factorilor de raspundere si tuturor celor care citesc acest   studiu, sau cum îl vor numi dânsii: E oare rentabil pentru România ca   structurile Romsilva –acest “guvernator” al padurilor autohtone- sa aiba cel   mai greu cuvânt de spus în privinta fondului forestier si cinegetic al tarii?

 

    Sa reflectam daca acest compromis cu prezentul va avea repercursiuni în   viitor. Se pare ca din 1989 si pâna în 2004 s-a defrisat o suprafata de 4-5   ori mai mare decât a Bucurestiului. O consider o comparatie blânda!

 

    Eu am învatat la scoala ca vulpea fura gaini, numai ca astazi si ursul   fura gaini. Ce vor învata viitori scolari poate mai traim si o sa vedem!”.

  

Autor: Adrian Ciorba
Înscris de: Ioan Bîndeanu
Vizualizări: 16274, Ultima actualizare: Miercuri, 15 Nov 2006