Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

O lume neumblata - O lume neumblata

Bookmark and Share

In primul week-end din luna iunie a acestui an am reusit sa-mi indeplinesc un vis mai vechi, anume acela de a face o drumetie pe teritoriul Tarnovului Capatanii, unul din putinele areale muntoase din zona Valcii pe care nu am avut ocazia sa le descopar.
Dupa ce am reusit sa mobilizez o “trupa de scandal”, inarmata cu aceeasi pofta de munte ca si mine, am pornit la drum – in formatie de 4 persoane – spre taramul muntilor din bazinul Lotrului – Latoritei (partea de nord-vest a judetului Valcea). Drumul este parcurs cu autoturismul, luandu-ne circa 3h 1/2 pana la ramificatia de pe Valea Oltului spre orasul Brezoi, localitate de unde ne vom si aproviziona cu cele trebuincioase pentru cele 2 zile de aventura.
“Soseaua urca spre Voineasa, /Iar Lotrul curge spre Brezoi”, ca sa-l citez pe Ion Minulescu, iar la ora 11.40 suntem la bifurcatia de la Gura Latoritei, unde parasim drumul principal ce inainteaza pe Valea Lotrului spre statiunea mai sus mentionata (DN 7A). Obiectivul nostru este Ciungetu, asezare situata la 4km distanta pe o ramificatie de la drumul principal, undeva la confluenta Latoritei cu paraul Rudareasa.
Ajungem la destinatia de unde vom continua drumul pe jos, intr-un fel deja intrati in atmosfera muntelui, lucru datorat peisajului neasemuit de frumos care ne-a incantat privirea pe tot parcursul Vaii Lotrului. Informatiile despre zona montana aleasa, bazate pe deoparte pe volumul din colectia \'Muntii Nostri\'  publicat in urma cu peste 30 de ani de catre regretatul Nae Popescu (‘Muntii Capatanii’, Editura Sport – Turism, 1977), la care se adauga cel mai recent articol despre acest masiv (“Circuit peste Tarnov”, Ovidiu Serban,\'Invitatie in Carpati\', nr. 55, 2006), ne-au facut sa oscilam inca de la inceput intre variantele de abordare a urcusului in acest masiv, din prima sursa desprinzandu-se un traseu de ascensiune dinspre Valea Latoritei, iar din cea de-a doua un traseu dinspre Valea Repedea, pe versantul opus (sudic). Un gardian aflat in drum spre locul de munca (Hidrocentrala Ciungetu) ne-a spulberat rapid dubiile, indrumandu-ne atat sa parcam masina la hidrocentrala, cat si sa abordam muntele dinspre bazinul Latoritei, de undeva putin mai sus de locul de parcare. De fapt, anumite intrebari puse strategic de catre mine omului, m-au convins ca acesta este in cunostinta de cauza si poate fi luat ca o sursa de incredere, chiar si sub rezerva aferenta.

    IN COMPANIA INDRUMATORULUI NOSTRU

Tarnov_012

  Pornim la drum peste puntea de beton ce traverseaza Latorita (ora 12.20), bucurosi ca in contul a 10 ron si o sticla de vin oferite omului am rezolvat problema parcarii si am obtinut si o informatie valoroasa referitoare la traseu. Dupa ce traversam raul pornim in urcus pe niste serpentine, supravegheati de amicul nostru de la distanta, care chiar striga dupa noi si ne indica directia corecta in momentul in care vede ca avem dubii la o intersectie de drumuri.
Usor, usor ne afundam in padure, dupa 15 minute de urcus pe poteca bine conturata ajungand intr-un luminis strajuit de brazi tineri si captusit la sol cu tufisuri de urzica si ferigi. Dupa alte 10 minute de mers intram intr-o poiana larga unde apare un gard de lemn vechi si o banca subrezita. Este zona unei vechi pepiniere de brazi situata la circa 780 m altitudine (dupa cum apare scris si in cartea lui Nae Popescu, singura din cele 2 surse initiale care descrie traseul din aceasta perspectiva). La capatul de sus al pepinierei apare o poteca destul de lata care merge spre dreapta si pe care hotaram sa inaintam, fiind singura carare identificata in continuarea acestei poieni.
Dupa 10 minute de mers, confruntand informatia din carte cu cea de pe teren observam ca ne abatem prea mult in dreapta, dar mai inaintam o bucata de timp pe poteca bine definita care “curge” paralel cu un gard de lemn aparut in peisaj intre timp, dincolo de acest gard strajuind o padure stufoasa de rasinoase tinere. Poteca porneste apoi pieptis, iar dupa alte cateva minute se pierde pe un versant larg, fiind imposibil de identificat prin litiera groasa si nederanjata de mult timp.
Padurea de fagi semeti fiind rara, ne permitem un urcus lejer, in serpentine scurte, sperand sa ne intalnim in ascensiunea noastra cu o carare cat de cat vizibila, care sa ne ghideze pe drumul corect inainte de a ne trezi la poalele povarnisurilor Tarnovului. Nici un semn de vreun drum in ambele directii, dar observand un luminis in partea stanga si o doboratura mai veche de copaci ne indreptam in acea directie, unde avem surpriza sa intram pe o poteca destul de bine conturata, pe care o urmam, la circa 1h 1/4 distanta de la inceperea ascensiunii.
Poteca urca pe curba de nivel a unui versant secundar, prin padurea tanara de foioase, punctata din loc in loc de arbori de varsta apreciabila. Pare usor batatorit drumul nostru, ca si cum a fost urmat si de alte persoane de curand. Totusi, degeaba elogiem noi acest drum, deoarece avem surpriza sa vedem cum dispare din nou, iar noi ne continuam ascensiunea pieptis prin padure, singura certitudine fiind altitudinea surmontana, precum si pastrarea directiei usor spre dreapta.
Urcusul greu prin padurea din ce in ce mai pronuntat de rasinoase (in special zada) ne aduce intr-un final in preajma abruptului calcaros al Tarnovului, dincolo de care ar trebui sa avem o orientare mai facila.
Popas pentru o gustare, dupa care analizam din nou materialul informativ aflat in posesie realizand ca suntem ceva mai la vest de locul unde are loc o intrare mai usoara pe muchia de deasupra acestui versant calcaros, versant care prezinta o inclinare aproape verticala, pe o diferenta de nivel de circa 15-20 metri. Hotaram sa purcedem putin spre est, pe sub acest abrupt, in speranta unei abordari mai acceptabile, iar la cateva minute de mers observam un valcel destul de inclinat, dar inierbat si presarat din loc in loc cu arbusti, pornind intr-o catarare libera pe acest fagas, cu mare atentie la prize. Dupa 10-15 minute de urcus sustinut ne gasim pe muchia ce vine mult din stanga (est) si pe care inaintam in directie contrara, ascendent, optimisti ca nu suntem departe de un punct de reper mai cunoscut.
Au trecut vreo 3 ceasuri de la inceperea acestei ascensiuni iar noi inaintam spre vest, intr-un urcus domol, flancati intr-o parte de abruptul prin a carui bresa (valcel) am patruns pe aceasta muchie, iar in cealalta parte de un bunget de rasionase. Padurea de larice razbate cat cuprinde de sub versantul nostru abrupt, lasand o senzatie pregnanta de luxuriant.
Dupa 20 minute de mers de la intrarea pe aceasta muchie ajungem la o lespede de piatra dincolo de care incepe o coborare usoara pana bifam o inseuare, intr-un luminis. Ne permitem un popas, vrajiti de panorama incantatoare inspre versantii nordici ai Vf. Ursu (2124 m).
Pornim din nou la drum, punctati de ploaia mocaneasca ce devine tot mai deranjanta si urcam din nou pe muchia “supravegheata” cu strasnicie, pentru a nu divaga de la directie. Muchia a iesit din portiunea de versant povarnit si se afla acum in zona impadurita, iar ca element ajutator ne ghidam dupa un marcaj silvic (dunga rosie) ce apare din cand in cand pe copaci si care stim ca indica de cele mai multe ori linia unei creste.
Portiuni de luminisuri presara drumul nostru, alternand cu padurea in care apar tot mai multe doboraturi. Incet, incet, sectoarele poienite incep sa devina tot mai extinse, in aceste locuri deschiderea inspre sensul de unde inaintam fiind tot mai larga. Avem astfel o perspectiva foarte frumoasa asupra Vaii Lotrului – in ciuda vremii mohorate – in acelasi timp putand identifica mai clar si linia descendenta a crestei Tarnovului din sectorul estic, spre Ciungetu. Suntem deja convinsi ca ne aflam pe drumul cel bun si inaintam cu incredere prin padurea care se rareste vazand cu ochii. Intram incet dar sigur in zona de pasune subalpina propriu-zisa, intr-o portiune presarata cu o sumedenie de lespezi din roci dure, cristaline, peste care pasim admirand scrijeliturile in piatra lasate de “inaintasii” nostri in Tarnov. O parte dintre aceste inscrisuri se pare ca au rezistat la multe decenii de intemperii, din perioada interbelica si pana in prezent.
Mergem inainte intr-un urcus in serpentine scurte pe pantele coamei domoale, iar apoi intram putin inspre partea sudica, de unde distingem la 200 – 300 m mai jos de noi o serie de drumuri intens uzitate de animale, semn ca undeva aproape se afla (cel mai probabil) asa-numita Stana a lui Ceapa.
Ascensiunea noastra se desfasoara in continuare sub auspiciile ploii marunte, iar la un moment dat ajungem intr-o zona mai plata, foarte extinsa, in mijlocul careia apar 2 ochiuri de apa bine conturate, loc de adapat pentru oile si vitele ale caror urme sunt tot mai vizibile. Pe nesimtite ploaia dispare, lasand loc unor valuri de ceata tot mai dense, iar noi inaintam, mai mult pe ghicite, spre punctul de reper cel mai inalt aflat in vizor, punct ce se va dovedi a fi chiar varful Tarnovu Mare.
Muntele avand o structura asemanatoare Builei in sectorul in care ne aflam (respectiv un versant, cel sudic, mai domol, iar cel nordic cu strate retezate in cap, abrupt vertical) hotaram sa inaintam cumva mai inspre imbinarea celor 2 versanti, pe muchie, acolo unde avem certitudinea, chiar si ceata fiind, ca urmam linia sinuoasa a culmii principale si nu avem surpriza sa ne pierdem pe versantul domol sau pe vreo creasta secundara.
La o distanta de 20 minute dupa ce am depasit ochiurile de apa, ceata devine tot mai densa, diminuand considerabil vizibilitatea, astfel incat hotaram sa punem corturile in primul loc mai plat, aproape de versantul abrupt dar destul de impadurit.
Incheiem astfel, undeva aproape de ora 20.00 prima zi de ascensiune pe teritoriul acestui munte, multumiti de faptul ca am reusit sa pastram o cadenta, precum si o directie relativ corecte la urcare, in ciuda absentei marcajului turistic, pe care chiar nu te poti baza.
A doua zi dimineata, desi ne trezim putin cam tarzior (ora 08.00), suntem rasfatati cu un peisaj incantator, conturat sub unghiul favorabil de incidenta al luminii solare. Panorama este superba, indeosebi spre est, acolo unde razele soarelui schiteaza, printre valuri de ceata, toate siluetele muchiilor care pornesc din Valea Lotrului, vale in capatul careia strajuieste, impunator, Masivul Cozia.
Incantat de ceea ce vad, imi iau aparatul foto si pornesc intr-un circuit de unul singur, circa 30 minute, timp in care bifez si Varful Tarnovu Mare, loc de unde am o viziune si mai extinsa asupra zonelor inconjuratoare. La sud troneaza, foarte impunator, coama principala a Muntilor Capatanii, siluetele varfurilor Ursu si Nedeia distingandu-se foarte usor, iar imensitatea padurilor de pe versantii acestor munti te uluieste. Spre vest se poate vedea intreaga culme a muntilor in care ne gasim, pana in Piatra Tarnovului, portiune ce impune respectsi din locul in care ma aflu, desi distanta pana acolo este destul de apreciabila. Spre dreapta (nord), versantul vertical al Tarnovului este invaluit in ceata, privandu-ma pe moment de o viziune de ansamblu asupra Vaii Latoritei, din amonte pana spre varsare. Inca o serie de poze spre Valea Lotrului, ca si spre complexa amenajare pastorala Stana lui Ceapa, de sub versantul Tarnovului Mare, si ma intorc la cort pentru un festin de varf de munte, pe fundalul superbului peisaj. 


    VEDERE SPRE VALEA LOTRULUI

Tarnov_201

Pornim la drum in aceeasi directie de unde tocmai am coborat, flancati in dreapta de abruptul pana la verticala (in care se opreste si ceata compacta ce invaluie Valea Latoritei), iar in stanga de versantul care coboara domol spre Valea Repedea. Aceasta din urma vale reprezinta si limita sudica a masivului nostru, fiind o importante ruta de acces atat spre Tarnov, cat si spre culmea principala a Capatanii. Drum de voie, foarte lejer si pitoresc, menit parca sa fie o introducere mai usoara in datele problemei, daca e sa ne gandim la dificultatea ascensiunii ce va urma in Piatra Tarnovului.
            Dupa circa 1 ora de mers de la punctul de pornire in traseul acestei zile ajungem pe vf. Tarnovu Mic (1833 m), dupa care coboram putin pana in saua cu acelasi nume (1795 m), unde gasim si primul \'marcaj\' turistic de pana acum:”FANE 2006 VAIDEENI”, scris cu vopsea rosie si litere de-o schioapa pe o stanca, diminutiv repetat la mica distanta pe un alt bolovan. Suntem pe drumul cel bun si, la oarecare distanta de aceasta sa intram intr-o padure predominant de molid, portiune in care doboraturile de copaci si luminisurile impuiate cu rugi de zmeura, fac inaintarea foarte anevoioasa. Un sarpe incolacit in niste uscaturi ne da palpitatii, imbarbatandu-ne la gandul ca si in situatia in care am fi intrat in conflict cu el din neatentie, arata prea inchis la culoare sa fie vipera (desi ulterior ni s-au confirmat temerile, chiar de catre alpineti, ca aveam de-a face exact cu respectivul sarpe veninos).

    INTRE TARNOVU MIC SI PIATRA

Tarnov_202

De nicaieri parca se iveste si primul perete stancos, semn ca a inceput “distractia” din zona Pietrei Tarnovului. Ascensiune dificila, pe o diferenta de nivel de circa 15 metri, versantul fiind foarte abrupt, dupa care se inainteaza cu grija printre lespezile si despicaturile de roca avand grija la prize deoarece, pe alocuri, pietrele se desprind foarte usor din fagasul lor. In opinia mea, desi ne aflam intr-o zona destul de expusa, o abordare rationala din partea oricarui drumet aflat intr-o conditie fízica buna si care a mai avut de-a face cu muntele, face ca riscul unui eveniment nefericit sa fie destul de redus (cu mentiunea ca afirmatia anterioara se anuleaza in conditii de vreme nefavorabila, gen ceata, vant puternic sau umezeala pe stanca).
          Pe alocuri, imaginea te copleseste daca privesti haul prin hornurile laterale, iar gandul ca este abia inceputul a ceea ce parea un perimetru stancos apreciabil te poate crispa. Totusi, prezenta tot mai accentuata a jnepenisului atenueaza din eventuala senzatie de rau de inaltime si, desi inaintarea este anevoioasa si necesita un efort fizic suplimentar pentru a te lupta cu crengile, cel putin iti este diminuata tensiunea pe care ai fi avut-o daca ai fi inaintat permanent printr-o zona expusa.
Ne luptam constant cu jnepenisul, pe alocuri pierzandu-ne cu totul in imensitatea acestuia, pentru ca intr-un final sa atingem Varful Piatra Tarnovului (1879 m), cel mai inalt din ansamblul acestui masiv. Aici se gaseste o zona mai plata, ca un fel de poiana intre jnepeni, iar noi ne permitem sa zabovim mai mult pentru a face poze si a ne indestula privirea cu peisajele inconjuratoare. In dreapta Valea Latoritei patrunde adanc spre vest, spre Lacul Petrimanu, iar imensitatea versantilor care o strajuiesc te lasa fara grai. Muntii Latoritei, aflati dincolo de raul cu acelasi nume prezinta pe versantul sudic o serie de abrupturi stancoase, cu pereti pe alocuri surplombati, in contrast cu zona superioara alpina, mai domoala (loc pe unde trece si asa-numitul “Drum Strategic”, construit de nemti in Primul Razboi Mondial). Undeva in plan indepartat apare si Parangul, iar spre Muntii Capatanii frustrarea de a vedea amploarea defrisarilor care stiam ca au loc aici se transforma in bucurie, vazand cu cata rapiditate se regenereaza “ranile” padurii.

    JAGGED EDGE

Tarnov_282

Ne continuam drumetia, iesind incet din zona de jnepenis pentru a inainta pe muchia vestica, tot mai ingusta dar fara probleme deosebite de surmontare, fiind oarecum neteda in acest sector. La un moment dat, avem surpriza sa dam nas in nas cu o vipera iesita la soare si situata chiar pe directia noastra de deplasare. Rasuflam usurati, fiindca nu am fost luati prin surprindere si oprim pentru o sesiune de poze cu oratania, nu inainte ca 2 dintre companionii mei sa se echipeze instant cu pantaloni lungi pentru e elimina riscul in cazul unor alte intalniri de acest gen.
Continuam drumul intr-un ritm mai sustinut, manati de dorinta de a evita sa fim surprinsi in creasta de ploaia care deja isi facuse prezenta in spate, spre Ciungetu. Inaintam putin lateral, spre stanga, pentru a nu da ochii cu abruptul nordic, dinspre Latorita. Ajungem intr-o seuta, in dreptul a 2 clai separate de o crapatura larga, iar din sursele materiale aflate la dispozitie realizam ca ne aflam in locul numit Spintecatura Pietrei Taiate. Ocolim aceasta zona pe o brana inierbata situata in partea stanga, la poalele abruptului calcaros, si iesim deasupra celei de-a doua stanci, loc de unde aruncam o privire inapoi, minunandu-ne de semetia crestei pe care o parcurgem.

    PE SUB ABRUPTURILE PIETREI TAIATE

Tarnov_273

Inaintam prin ultima portiune a acestei creste impresionante, trecand pe langa niste portiuni cu hornuri foarte adanci, care cad spre abruptul nordic. Se pare ca ploaia mica si deasa ne-a prins din urma, iar noi ne aflam intr-o coborare greoaie pe partea sudica a crestei, prin iarba si portiuni lespezite, pana in Strunga Pietrei. Zabovim putin aici, admirand in spate peretele vertical pe langa care tocmai am trecut (Umarul Tarnovului), stanca retezata vertical, din care tasnesc 2 ace ascutite spre Valea Latoritei. Urcam din nou cativa metri pentru a relua drumul in creasta ce se continua la vest de strunga in care ne-am oprit, cu atentie sporita in continuare, avand in vedere umezeala care diminueaza semnificativ aderenta pe roca.

    STRUNGA PIETREI

Tarnov_300

Ne aflam in ultima portiune a Pietrei Tarnovului, respectiv Coada Pietrei, o muchie inclinata puternic, probabil “incercarea” finala a acestui perimetru stancos, in ansamblu foarte asemanator cu creasta sudica a Pietrei Craiului. Coboram cu atentie pe versantii povarniti, iar privirea aruncata din cand in cand spre “cetatea de piatra” din care incepem sa iesim, creeaza o senzatie de inabordabilitate a traseului din aceasta directie, de unde si parerea ca sensul de urcare pe acest munte este de preferinta sa fie dinspre est spre vest, si nu invers.
Coborarea in trepte, spre vest, se face cu o abordare la alegere a traseului, noi alegand o varianta directa, rezonabila, cu exceptia unei portiuni de 2 metri, verticale, unde a trebuit sa ne dam jos rucsacii si sa-i lasam sa cada in jneapanul de dedesubt, pentru a avea mobilitate mai buna pe portiunea de abrupt. Dupa ce traversam ultimele lespezi si trenele de grohotis ce se desprind din versant, ajungem in Saua Pietrei (1645 m), punctul final al zonei stancoase a Tarnovului.
Urmam in continuare muchia ce inainteaza spre vest, de data asta prin padure, atenti sa nu gresim directia. Drum deosebit de placut prin zona de rasionase, punctata din loc in loc de niste poieni desprinse parca dintr-o atmosfera de basm. In curand, printre copaci se observa si un drum forestier care inainteaza dinspre bazinul Vaii Repedea spre Saua Gropitei, loc incotro ne indreptam si noi.
Mare minune, mare! Dupa 2 zile de pribegie pe acest munte, fara nici un indiciu veritabil turistic, pe 2 copaci care strajuiesc drumul apar nu mai putin de 3 marcaje (punct albastru, galben si rosu), iar putin mai jos o sageata indicatoare cu urmatorul inscris: “Spre Ciunget, prin Piatra Tarnovului, 4h 1/2 (punct rosu)”. Nu putem sa nu fim in asentimentul unor antemergatori ai nostri care, probabil dupa ce au urmat aceeasi directie de mers ca si noi, la intalnirea acestui indicator au lasat un mesaj nu tocmai ortodox, exprimand opinia lor vis-a-vis de asa-zisa prezenta a marcajului punct rosu, precum si asupra timpul preconizat pentru a ajunge la Ciungetu.
Mergem pe drumul forestier prin padure pana in Saua Gropita, zona unde ar trebui sa se desparta o poteca de coborare in dreapta, spre casele Borogeanca, loc de intalnire cu drumul Petrimanu – Ciungetu. Vegetatia abundenta si lipsa unui traseu schitat pe aceasta directie de coborare ne face sa dorim sa mai continuam mersul pe drumul forestier care incepe sa castige, usor, usor altitudine pe coama Muntelui Gropita, punte de legatura intre Tarnov si creasta principala a Muntilor Capatanii. Se pare ca am luat decizia cea mai inteleapta, deoarece dupa circa 10 minute de urcus pe acest drum ne gasim la o raspantie de drumuri. Directia principala urmeaza pantele ascendente ale Muntelui Gropita, iar in stanga, la circa 200 metri distanta intr-o coborare usoara, apare stana cu acelasi nume, situata in bazinul superior al Vaii Repedea. Cum punctul final al drumetiei noastre este tocmai in directia opusa, ne punem in miscare pe drumul forestier care se lasa spre Valea Latoritei.
In prima parte a coborarii pe acest drum avem ocazia sa surprindem niste imagini superbe cu Piatra Tarnovului, conturata foarte bine printre valurile de ceata si dincolo de padurea de rasionase in care incepem sa ne afundam.

    PIATRA TARNOVULUI – VEDERE DINSPRE VEST

Tarnov_392

Traseul sinuos, pe alocuri cu coborare foarte rapida datorita declivitatii, se intersecteaza in multe locuri cu alte drumuri forestiere, astfel ca la urcare este foarte difícil sa pastrezi directia corecta, putand foarte usor sa intri pe un drum secundar si sa ai surpriza ca acesta nu duce nicaieri sau poate e doar o bucla.
Dupa o jumatate de ora de coborare, la circa 1400 m altitudine, intalnim un izvor amenajat (primul dupa 2 zile de mers!), in poiana unei vechi cabane muncitoresti, cabana aflata in paragina si cu acoperisul prabusit in interior. In total ne va lua aproximativ 1h – 1h 20 min de coborare sustinuta pe acest drum forestier pentru a ajunge la cabana forestiera Borogeanca (abandonata), pe drumul de pe Valea Latoritei la circa 10, 5 km distanta in amonte de Ciungetu. Mai mentionam pe acest drumul de pe care tocmai am iesit intalnirea cu o portiune la zi dintr-o conducta ce transporta apa prin munte, parte integranta din cei 186 km de galerii care alcatuiesc intreg sistemul de aductiuni ce converg spre Hidrocentrala Ciungetu.
Este ora 18.30, iar oboseala dupa aceste 2 zile de drumetie pe taramul Tarnovului, incepe sa-si spuna cuvantul. Incropim de-o mica gustare si pornim la drum putin descurajati de cele inca 2 ore de mers ce ne asteapta pana la locul unde avem parcata masina. Dupa ce inaintam in jur de 500 metri oprim un autoturism care vine dinspre Petrimanu si-l trimitem pe soferul nostru spre Ciungetu cu aceasta ocazie pentru a se intoarce si a ne recupera si pe noi in timp util de pe drum. Oricum, pana la momentul in care ne vom regasi cu totii in masina se mai scurg 40 de minute, timp in care inaintam usor prin Cheile Latoritei, admirand frumusetea acestei portiuni de drum, cu relief accidentat, o sumedenie de conuri de dejectie care se formeaza dinspre torentii laterali sau mici cascade ce curg de pe versanti spre valea pe care ne aflam.
Incheiem astfel intr-un mod placut - prin aceasta promenada in defileul format de Latorita - escapada in acest masiv muntos ferit de fluxurile turistice specifice altor zone carpatice.
Tarnovul este un munte al aventurii, al bucuriei interioare si fericirii de a te afla in contact direct cu natura, intr-un areal nemijlocit de metode turistice moderne. In opinia mea, daca vrei sa escaladezi acest munte trebuie sa dai putin frau liber imaginatiei, adrenalinei, tupeului de e haladui prin locuri putin umblate si nemarcate, mai devreme sau mai tarziu oricine fiind pus intr-o situatie de cumpana, acolo unde va trebui sa ia o decizie in speranta ca va alege traseul corect. Marcajele din acest masiv isi dovedesc de cele mai multe ori inutilitatea, aparand mai mult in locuri banale sau deja cand nu mai ai nevoie de ele. De asemenea, defrisarile efectuate pe anumite portiuni si sumedenia drumurilor de exploatare ce se intretaie ca intr-un adevarat labirint te imbie de multe ori pe variante gresite de acces sau fara capatai. Nu in ultimul rand, sporadicitatea ascensiunilor in acest masiv, de multe ori tot pe directii relativ intamplatoare, a franat schitarea anumitor poteci mai concrete care sa te indrume in sensul corect de deplasare, fie si in lipsa marcajelor. Porbabil aceste poteci exista dar rara frecventare a lor le-a facut sa se piarda sub litiera nederanjata de picior de om.
S-ar putea porni o adevarata dezbatere pe tema efortului material si uman de carear fi nevoie pentru sistematizarea unui traseu turistic care sa strabata acest “secret” al Muntilor Capatanii, de la est la vest sa zicem. Personal, consider ca tocmai “salbaticia” si slaba includere a Tarnovului in traseele turistice montane, fac din acest masiv o raritate in peisajul Carpatilor Romanesti. Este acel munte in care ai o senzatie aparte, de incertitudine, stiind ca nu poti abuza nici de GPS, nu te poti baza nici pe marcaje, ci doar pe putinele informatii, mai noi sau mai vechi, puse cap la cap si confruntate cu situatia de pe traseu.
Voluntariat turistic – in 2 cuvinte – fiecare drumet putand avea parte de o varianta noua sau mai putin umblata, la urcare. Chiar si descrierea traseului efectuat de catre mine nu certifica 100% succesul unei eventuale abordari similare deoarece perspectiva, intuitia si modul de abordare a ascensiunii pot diferi de la caz la caz.
Multa atentie la vipere, unul din pericolele certe din masiv, indeosebi daca e sa luam in considerare zilele insorite si calduroase cand acesti serpi ies pe piatra, iar depasirea Pietrei Tarnovului presupune intocmai acest lucru, respectiv escalada pe stancarie.
Recomand Tarnovul tuturor amatorilor de locuri putin umblate, iar peisajul si agilitatea fizica si mentala de care trebuie sa dai dovada pe tot parcursul drumetiei pe aceste meleaguri, ma obliga sa inchei articolul printr-un ultim compliment la adresa acestui masiv: SPECTACULOS!!!.

Autor: Nicolae Cristian Bădescu
Înscris de: Nicolae Cristian Bădescu
Vizualizări: 14020, Ultima actualizare: Sâmbătă, 21 Iun 2008