Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Creasta Tarcului pe skiuri de tura - Creasta Tarcului pe skiuri de tura

Bookmark and Share

"Si ce ture aveti in plan in viitorul apropiat? - Am vrea sa mergem la un ski de tura in Tarcu" imi spunea Florin si asa a inceput toata povestea, duminica, pe 18 nov. pe Muntele Mic la ski. Personajele acesteri relatari Florin Stana si Minerva Vincze (Mini), Silviu Silaghi si Ramona Covaciu si cu mine, Iulius Carebia...

Zilele trec, iar miercuri vorbesc cu Mini la telefon si hotaram sa plecam de vineri dimineata pe Muntele Mic ca sa skiem o zi, iar sambata dimineata sa plecam spre Tarcu. Joi seara ultimele pregatiri: ma duc la Coco (Cornel Galescu) dupa cheile cabanei de pe Muntele Mic, testez inca odata echipamentul: ma uit la legaturile skiurilor sa vad daca se potrivesc, probez pieile de foca, imi fac rucsacul si sun de cateva ori la statie la Tarcu, unde nu dau de nimeni. Apoi il sun pe Nea George, meteorolog la Tarcu, care imi spune ca urca de vineri si de sambata e de serviciu, si ca sambata noapte putem dormi sus la statie.

Prima zi, vineri, 23 nov.

Vineri la 8 dimineata ma intalnesc cu Florin, Mini si Ramona, care ma iau din Caransebes si plecam. Pe drum soarele incepe usor sa apara de dupa Tarcu spargand norii, o vizibilitate extraordinara. Suntem fericiti ca o sa avem vreme buna. Ajungem la telescaun si surpriza...zapada din weekend-ul precedent nu mai e aproape deloc, asa ca o sa urcam cu scaunu` (initial vroiam pe skiuri).

La telescaun incepe echiparea

Ajungem sus pe platou, zapada, soare, conditii ideale pentru skiat. Mergem repede la cabana, mancam ceva si pt. ca nu mergea teleskiul, fiind vineri dimineata (inca nu a venit lumea) ne hotaram sa mergem pe varf, pe skiuri de tura pentru incalzirea de a doua zi.
Urcam usor catre cruce, facem zeci de poze si ne indreptam pe platou spre varf...vremea este de vis...se vedea toata zona, distingem Caransebesul, culoarul Timis-Cerna, Semenicul, Munceii Nemanului, Tarcu, Godeanu, Muntii Cernei, Muntii Poiana Ruscai...splendid. Ajunsi pe varf, mai facem ceva poze si ne uitam la creasta Tarcului, unde urma sa mergem a doua zi.

Iulius si Minerva pe platoul Muntelui Mic

Ne hotaram sa facem creasta si sa ne retragem pe piciorul Brusturelui, pe piciorul sudic, sau pe un valcel dintre Brusture si Jneapanu. De pe platou vedem ca pe piciorul Brusturelui nu este deloc zapada, iar valcelul este acoperit in intregime cu o pojghita de gheata. Ne-ar trebui niste pioleti, asa ca prin cateva telefoane, Florin rezolva ca sambata dimineata sa vina Silviu cu 5 pioleti. Ziua se termina pe partia de ski, unde am facut cu totii cateva ture si seara am ramas pe platou sa prindem apusul. Asa e cand mergi cu fotografii la munte. Seara ne prinde la un vin fiert la Cerbul si la un gulas delicios cu niste cartofi piure la cabana, facute de Mini si Ramo.

A doua zi, sambata, 24 nov.

Ne trezim de dimineata, mancam, ne facem rucsacii, si il asteptam pe Silviu, care nu intarzie sa apara. Fericiti ne punem pe skiuri si in jur de ora 11 plecam spre Cuntu. Pe drum ne mai intalnim cu diverse grupuri de turisti, auzisem inainte ca la Cuntu s-a anuntat multa lume. O intalnire mare intre muntzomani, cu atat mai bine.

Pe la ora 15 ajungem la Cuntu, unde cabanier este Nea Puiu. Ne hotaram sa ramanem la Cuntu si sa urcam dimineata devreme catre Tarcu, ca sa prindem rasaritu in creasta. Nea Puiu ne da o camera si se apuca de facut focul, iar noi ne pregatim sa urcam pana in buza caldarii ca sa skiem putin. Cand ies afara ma intalnesc cu Serbanica (Serban Minescu) si cu o parte din grupul High_la_munte, de la electronica din Timisoara, grup din care fac si eu parte. Dupa ce mai stam putin de vorba ne pornim din loc, urcam si incepem sa skiem, prindem apusul si continuam sa skiem si pe noapte. A fost ceva de vis...zapada inghetata, panta de 40 de grade...canturile isi fac datoria...ceva de vis. Seara o petrecem in cabana, in sala de mese, unde stam la o cana de vin fiert si la povesti cu toti cei care erau la Cuntu. Apare si Hume, care se intorcea de pe Tarcu, unde facuse niste poze la apus. Stam de povesti, ne mai uitam peste harta Tarcului si plecam sa ne culcam. Am hotarat sa plecam duminica dimineata la ora 5, si nu la 4 cum stabilisem inainte.

A treia zi, duminica 25 nov.

Ora 4 a trecut cand a sunat alarma, la fel si 5 si in cele din urma am plecat la 6 si 10 minute de la Cuntu, cam tarziu...asa ca rasaritul l-am prins sub creasta, si nu pe ea. Dar prima portiune a fost cu multe emotii, deoarece zapada era ca sticla si de multe ori skiurile o luau la vale si trebuia sa sarim pe burta sa ne oprim.

Iulius, Silviu si Mini la rasarit

Fiecare am luat cateva cazaturi, dar cand ne uitam in spate si vedeam toate luminiile de la campie, durerile dispareau instantaneu. Se putea vedea foarte bine Caransebesul, Lugojul si in departate chiar si Timisoara. M-am bucurat foarte mult cand am vazut si Brebu-Nou si Garana, locuri foarte dragi mie. Soarele a rasarit, vremea splendida...incet incet ajungem la Tarcu.

Mini, Florin si Silviu(prima poza); Ramo, Silviu, Iulius si Mini urcand catre Vf. Tarcu

Ajungem la Tarcu cand a inceput sa se lase plafonul de nori in jos, dar vremea este ok. De servici la statie este Dani, care ne pofteste in holul cabanei si ne serveste cu un ceai. Mancam, bem ceaiul si ne pregatim. Iesim afara din cabana si ne intalnim cu Serban si cu trupa din Timisoara. Admiram peisajul, vedem Retezatul, Godeanul, Vf. Gugu, Arjana...intreaga zona.
Dupa ultimele verificari: Florin a pornit GPS-ul (fara de care cred si acum eram undeva in caldarile Tarcului), am impartit pioletii si am pornit hotarati ca vrem sa facem ce am stabilit: creasta Tarcului. Mini si cu Ramo hotarasc sa coboare cu Serban la Cuntu si sa ne astepte cu o supica calda si cu ceai. Cam maxim 4 ore estimam noi, 4 ore care insa s-au facut 10. Pornim de la Tarcu in jur de 11: 30.

Ne prindem legaturile si urcam portiunea de vreo 100m pana pe varf. Apoi o luam la vale. A urmat iar o scurta urcare, unde in deal eu si cu Silviu am dat jos pieile de foca ca sa schiem. Florin a luat-o inainte usor...si ajungem cam deodata in Saua dintre varfurile Tarcu si Bodea, de unde am vazut ultima oara Tarcu si muchia care coboara din varf...unde i-am vazut si pe ceilalti...eram pe lungimi paralele.

Silviu si Iulius atasand piele de foca

Pana ne-am pus pieile Florin a mai facut niste poze si am pornit... Deja era ceata si nu mai distingeam nimic, doar linia crestei, de care nu ne apropiam prea mult sa nu mergem peste vreo cornisa. Urcam catre Bodea...altitudinea creste...suntem pe la 2150m.

Silviu si Florin pe skiuri catre Vf. Bodea

Trecem de Vf. Bodea fara sa ne dam seama si coboram catre Saua Plaiului, unde ne abatem usor catre dreapta, mai precis catre nord-est, dar tinand creasta sa nu o luam spre Prislop si sa ajungem in Godeanu. Apoi tot urcam si ceasul lui Silviu, necalibrat indica 2200m. Ne gandim ca probabil suntem pe Vf. Caleanu (alt. 2190m). Mai mergem putin si in fata noastra se termina creasta, care se continua pe doua directii prin stanga in jos, catre caldare si prin dreapta. Florin scoate GPS-ul, se uita spre directia Cuntu si spune sa o luam spre caldare. Eu sunt cam sceptic si le spun sa mergem prin dreapta, pentru ca noi am ajuns pe un pisc care da in caldare, iar creasta il ocoleste si apoi coboara catre varfurile Jneapanu si Brusturele. Stam, ne gandim ne uitam pe GPS si fiecare o tine pe a lui. In acest timp ne dam jos skiurile, iar Silviu scoate pioletu de pe rucsac si coboara pe picior in caldare in recunoastere. Imi dau si eu jos rusacu, iau si eu pioletul si in pozitie de alarma, cobor usor dupa Silviu incat sa nu-l pierd din vedere. Coboram cam vreo 50-100m si apoi Silviu se opreste in fata unei saritori mici de cativa metri. Striga spre mine ca este saritoare, eu ii fac semn sa se intoarca(foto).

Silviu Silaghi in urcare pe piciorul Caleanului

In josul saritorii se mai vedea un picior care pornea spre caldare. Zic clar sa nu ne avanturam pe acest picior, doarece este expus si este sub linia crestei, exact sub cornisele vazute la urcare pe vreme buna. In schimb in zona asta, intre Jneapanu si Caleanu au murit in urma cu cativa ani (prin `99) niste skiori cehi, pe care i-a prins avalansa de pe o muchie ce inchidea culmea pe care au coborat. In acel moment, nestiind ce sa fac, scot aparatu foto si ma uit la pozele de dimineata ce le-am facut pe creasta si cu zoomu` iau linia crestei si ma uit...observ clar piscul pe care credeam ca suntem, urc catre Florin si ii arat lui. Ne contrazicem putin, fiecare tinea pe ideea lui, el sa o luam in jos, ca este fix piciorul care da in fundul caldarii si de acolo urcam pe buza caldarii si ajungem la Cuntu, iar eu catre dreapta sa ocolim piscul respectiv. Pana scoate Florin aparatul sa caute pozele facute de el, cu pioletul in mana o iau in partea dreapta. Dupa 50 de metri vad un perete perpendicular, care coboara ametitor in caldare..."e clar nu u o luam in stanga zic c eu cu siguranta sunt multe f saritori si sa fim nevoiti ne intoarcem". Continui drumu si dupa vreo 20 de metri vad niste urme de bocanci. Cu siguranta cineva a mai fost pe Caleanu, doar imi zicea Hume cu o seara inainte la Cuntu ca o sa gasim prin Saua Plaiului niste urme. Ma intorc si imi impun punctul de vedere...o luam prin dreapta. E o portiune de pasune alpina cu zapada viscolita, si mai sunt si multi bolovani. Luam skiurile in spate si mergem. Cand dam de urmele de bocanci in zapada trecem pe skiuri si dupa vreo 50 de metri se vede tabla: Vf. Caleanu, alt. 2190m. U. Timisoara. Am zis ca este drumul cel bun. Apoi incepe coborarea, tinand linia crestei. Ajungem intr-o zona destul de abrupta, unde punem skiurile pe rucsaci, si coboram usor. Zapada se termina incepe zona bolovanilor, iar claparii aluneca ingrozitor pe granitul ud. La un moment dat se disipa ceata si vedem toata partea inferioara a caldarii. Suntem pe drumul cel bun le zic colegilor. Tot coboram si ajungem intr-o sa si...surpriza....in fata noastra, mare cat toata zilele Buza Nedeii...e clar, am gresit drumul.

Coborarea de pe Vf. Caleanu ne-a scos in fata Culmii Nedeia

Eram mai aproape de Godeanu, decat de Cuntu. Florin scoate GPS-ul, se uita si ne zice...mai sunt cam 5.5 km in linie dreapta pana la Cuntu, directie sud-vest. Eu zic imposibil, ca avem de trecut doar caldarea si ajungem pe piciorul Cuntului. Suna iar telefonul, era ora 16... Minerva...ii spun ca suntem in partea cealalta a caldarii, acuma venim in linie dreapta pana la Cuntu.
Florin coboara inainte cu skiurile in spate, eu cu Silviu dam jos pieile, noi mai vrem sa skiem. Coboram o portiune destul de lunga si ajungem in vale. Ne punem iar pieile de foca si incepem sa urcam primul picior. Ne uitam iar la GPS...mai sunt 4.8 km...se lasa intunericul. Si intuneric si ceata...nu mai vedem nimic...mergem la plezneala. Dupa ce tot am mers, tot am mers, Florin scoate GPS-ul si ne zice ca mai sunt 4.6 km. Parca stam pe loc. Tot urcam si coboram, apoi mergem foarte mult pe curba de nivel. E intuneric deja, ne punem fronatalele si mergem cateva ore in care mai opream de cateva ori sa mai bem apa, sa mai inghitim cate o dextroza cu magneziu (pastilele Minervei), pentru un surplus de energie si sa ne mai uitam pe GPS care atenua usor rabdarile noastre: 4.4km, 4km, 3.8 km etc.

Silviu se roaga sa apara o fereastra cat de mica in acel desert de ceata, iar in gluma Florin ii zice sa se roage si pt. niste nori de ploaie. Ca aventura sa fie completa au venit amandoua. Mai intai s-a risipit ceata pt. ca am coborat sub plafonul de nori. Eram pe la 1700m alt. si in josul nostru se vedea o imensa vale, iar in fata noastra alta culme cam de aceeasi inaltime. Gps-ul indica 2.1 km directie sud-vest, deci nu mai era mult. Trebuia trecuta valea. Coboram ce coboram, panta capata inclinatie din ce in ce mai mare si dam de o carare. E o carare serpuita care coboara jos la stane. La un moment dat oprim sa vedem pe harta unde suntem. Scot de la mine din rucsac harta Tarcului, harta 1: 250000, ce am primit-o cadou de la bunul meu prieten Dan Izvoreanu din Cluj. O pun pe jos sa nu o sufle vantul si sa o rupa (ca si pe platoul Muntelui Mic, cu doua zile inainte), ne uitam si observam ca avem in vale este Olteana si avem de coborat si urcat din nou 400m diferenta de nivel. Taind vertiginos cararea in serpentine ajungem la baza piciorului, unde inclinatia pantei este cam de 50°. Se vede Caransebesul de aici...ce bine ar fi sa fiu acasa acuma, imi zic in gand. Pe cer apar fulgerele...excelent, atat ne mai trebuia. Incep sa ma gandesc la vreo stana sa ne adapostim in ea. Aici eu, care eram in fata, ma opresc brusc si datorita mai multor factori cedez psihic. Din viteza a doua, folosita la coborare, trec la relantiu. Ii tot intreb pe baieti..ce facem, ajungem jos in vale, cum o sa trecem apa, cum urcam, ca dupa cum se vede panta se pare ca o sa ne sleiasca de puteri, o sa fim epuizati dupa ce o sa urcam. Florin o ia in fata si eu usor de tot dupa el. Claparii imi aluneca intr-una. Inima imi sare de mai multe ori din piept. Chiar mi-era foarte frica. In cele din urma am ajuns in fundul vaii unde vad un pod de gheata. M-am mai linistit, mi-am revenit, mi-a crescut moralul. A fost coborarea vietii mele, coborare ce m-a terminat psihic mult mai tare decat coborarea dintre Strunga Ciobanului si Valea Saratii din toamna trecuta, (unde facem un pas pe minut datorita genunchilor, niste dureri insuportabile). Mai luam fiecare o dextroza si o luam la deal. Eu in fata. Atacam cu stoicism panta. Florin imi da indicatii ca ar fi mai bine sa o iau prin padure. Acolo zapada este mai moale, o sa fie greu de spart zapada si de facut urme, plus ca si inclinatia pantei este foarte mare. Urc pana la intrarea in padure, unde trece Silviu la “sapat”. Facem cap schimbat sa avem continuitate. In mijlocul padurii trece Florin in frunte, iar catre sfarsitul padurii, pe la trei-sfertul pantei incep fulgerele. Silviu, in fata mea numara secundele pana la tunet. La primul fulger 4 secunde, la al 2-lea 2 secunde. Este clar, furuna este deasupra noastra. Incepe grindina...nu mai vedem nimic...ploua intr-una cu o intensitate fantastica. Bubuie cerul, bubuie si zapada, scrasneste...parca se rupe. Este momentul rugaciunilor. Ne oprim, dam jos rucsacii si asteptam sa treaca furtuna. Florin ne zice ca ar trebui sa treaca la fel de repede precum a venit. Tintesc cu ochii copacul din dreapta mea...in el ma arunc daca pleaca zapada. Deja ma vedeam in el si cu avalansa sub mine. Sunt niste clipe de cosmar. Apoi furtuna trece, Florin a avut dreptate. Suna telefonul, Minerva ne intreaba ce facem si ca nu vrea sa-si inchipuie prin ce trecem. Mie imi era mai mila de fete, de Mini si de Ramo, care ne asteptau la cabana foarte ingrijorate. Hainele sunt pe noi ca niste armuri, foarte grele de la ploaie. Noroc ca avem costume de gore-tex, altfel am fi fost...momai. Urcam usor si iesim din padure, panta foarte inclinata. Taiem ultima portiune prin dreapta. Florin in frunte...apoi urcam brusc spre creasta. Ajunsi sus, ne uitam la Gps...700 de metri... Doamne Ajuta. Trecem si de ultima culme si se vede cabana Cuntu. O sun pe Minerva sa-i spun. Acu nu are ea semnal. Ne regrupam si o luam in viteza la vale. Suntem salvati. Este aproape ora 22. Suntem de 16 ore in tura. Ne hotaram ca e mai bine sa ramanem peste noapte la Cuntu, si sa coboram in urmatoarea zi la telescaun, unde a lasat Florin masina.

Ca si concluzie pot spune ca am gresit neascultandu-l pe Florin, care are mai multa experienta decat mine si de la care mai am multe de invatat, dar in acelasi timp ma bucur ca am avut niste parteneri de tura extraordinari cu care m-am simtit in siguranta si sper sa ne mai intalnim in cat mai multe ture. Totodata a fost o tura care m-a facut sa-mi aflu limitele si cu siguranta m-a intarit foarte mult. Chiar daca fizic am rezistat eroic, psihicul si-a spus cuvantul. Cu siguranta pe viitor vom avea in vedere mai multi factori.

Creasta Tarcului (vedere de pe Muntele Mic), cu albastru este desenat traseul initial, iar cu rosu traseul ocolitor pe unde am mers.

Track-ul de GPS

Text: Iulius Carebia

Foto: Florin Stana, Iulius Carebia

Autor: Iulius Carebia
Înscris de: Iulius Carebia
Vizualizări: 22348, Ultima actualizare: Joi, 29 Nov 2007