Daca maine as fi Claudiu almighty (Doamne fere de asa nazbatie) tot Poiana Stanilelor mi-ar ramane in suflet ca asa s-o intiparit in inima mea si asa mi-e drag. Nu as schimba nimic. Si as sti din prima ca se va numi asa.
Cum voi putea sa fiu sigur? Pai daca as fi Almighty m-as intoarce la esenta, la ciobani sau poate as cauta prin toate hartile din lume si tot pe ciobani i-as asculta. Sau l-as cauta pe nenea Stanila!
Oricum ar fi este un loc minunat! Si sunt foarte interesante ipotezele tale.
Deci ce nu inteleg eu: Stane de piatra, Stine de oi sau Stanile forever! Tu, Daniela, ce crezi?
Oricum ar fi colajul tau documentar ne indeamna la imaginatie si cautare.
Dar ce inteleg eu din aceste fotografii: lumina este neschimbata!

Nu-i chiar neschimbata: se vad in imagine influentele "binefacatoare" ale omului: defrisari si drumuri care duc spre nicaieri. Ma gandesc ce soarta ar fi avut Ceahlaul dupa '89 daca n-ar fi fost zona protejata...

@ Adrian:
Nu sunt defrişări, ci urmele lăsate de furturi. În locurile spre care tu priveşti sunt instalate de ceva vreme şi câteva curse feromonale. Cât despre drum vizibil conturat, a avut de demult utilitatea lui silvică, transformată acum într-una turistică. Drumurile (alea) nu numai că duc spre nicăieri, ci şi spre toate potecile nemarcate.
@ Claudiu:
Un exemplu la îndemână este chiar Daniela. Fii sigur că ea pe toţi i-a întrebat şi pe toţi i-a ascultat, chiar dacă-i spuneau legende verosimile sau îi lăsau impresia că bat câmpii(le). La fel, fii sigur (şi să nu te-ndoieşti) că a căutat prin aproximativ toate hărţile din lume... Şi ce-a găsit v-a arătat şi spus şi vouă:
P-na/Poiana/Poienile/ Stanele, Stane, Stănile, Stănilelor, Stânele, Stînele, Stîne, ba chiar şi Поляна Стынеле.
Cred şi rămân la părerea că, dacă spui şi îţi propui să te întorci la esenţă, ai făcut deja primul pas cu care tocmai te-ai depărtat de ea.

Pai pentru a construi un drum forestier in padure nu sunt necesare derocari si defrisari?

Iar in privinta drumului sunt de acord ca are o foarte buna utilitate turistica. Dar numai pana la schitul Stanile!
Mai departe, accesul auto ar trebui complet blocat, dar din pacate bariera este de cele mai multe ori lasata deschisa. Mai mult decat atat, eu as desfiinta bucata de drum respectiva si as renatura zona.

Daniela se referea probabil la defrisarile din zona Batcii Negre. Acestea intr-adevar au fost facute intr-o dobortura de vant. Ca dupa aia vantul si-a vazut mai departe de treaba si acum accesul spre cascada e o adevarata aventura, asta e alta treaba.
Acum 20-25 de ani, era un drum de caruta care pornea de la cabana silvica (acum schit) si mergea pana aproape de cascada, in apropierea firului vaii.
Drumul ala deschis pana aproape de J lui Voda, nu cred ca are treaba cu vreo exploatare forestiera. Probabil initial s-a vrut sa ajunga la Durau, apoi prin '90 venise mareata idee de a-l continua pana la Dochai! Acum cu statutul de rezervatie, sper ca nu va mai fi repusa vreodata idea pe tapet.

Despre denumiri ce sa zic, eu o stiu doar de Stanile sau variatiuni pe teama asta. Oricum denumirile apar si dispar, dupa cum sunt promovate (cunoscute de mai multi). Uneori datorita unor greseli din ghiduri f cunoscute, sunt retinute peste ani denumiri gresite, iar cele originale sunt uitate.
Din punctul meu de vedere, orice denumire ar avea este buna. Daca are si o legenda in spate, e si mai bine!

Legat tot de denumiri, in schitele lui Iacomi (?) pe care le am, branele sunt putin altfel pozitionate. Cel putin eu asa am inteles
- Brana Lupilor, e brana de sub perete (cunoscuta acum ca Brana Oc. Mare)
- Brana Oilor - este o brana paralela cu aceasta dar ceva mai jos; se vede destul de clar si in pozele tale
- Brana Ciobanilor este si mai jos, dar numai in partea dreapta (spre Pavilion) si se uneste cu cealalta pe la jumatatea abruptului.

Domnule Hen, inteleg acum care poate fi sursa "habarnamismului" prietenului dvs.
Denumirile nu apar si dispar dupa cum sunt promovate - poate tot de catre habarnamisti, cum ziceti. E vorba poate de lenea de a citi sau de a te informa, pun unii degetul pe.... anume lenea de tip "io asa am auzit de la altii.....". Nici macar nu au facut efortul de a auzi de la altii. "Promoveaza" doar.
Dar daca sunt corectate, erorile trec precum caravanele. Vezi Ceahlau - Pion - Ceahlau.
Daca nu are cine sa le corecteze, atunci e altceva. Apar alti si alti "propunatori" de denumiri.

Nu de alta dar de la atita promovare ar fi trebuit sa ne numim deja Rroma-nia!

PS. Daca vreti sa "vedeti" cum se face munca de denumire "vedeti" acum in Antarctica. Denumiri inregistrate, catalogate - propuse de diverse tari - nu si de Romania. Bineinteles ca au aparut si aici erori: insula Cobalescou in loc de Cobalcescu. Asa apare oficial de cind a fost denumita, frantuzit si cumva ilizibil, in jurnalul vasului Beagle (denumire oficiala din 1902).
Toate eforturile, inclusiv ale mele care am semnalat eroarea la foruri mai inalte, nu au primit decit un singur raspuns: "aceasta a fost denumirea inscrisa initial, si chiar daca intelegem greseala, este denumirea oficiala, noi nu schimbam nimic, indiferent de limba, limbaj, altelele trecatoare. Trebuia sa interveniti atunci!".
Tot ce am reusit este ca insula sa se numeasca Cobalescou (Cobalcescu). Va invit chiar sa o cautati.

Asta ca sa vedeti ca, indiferent de promovare si moda, o denumire ramine asa cum a fost pusa. Chiar gresit ca si inscriere, dar de la bun inceput insa. Pentru ca "exista o autoritate" care conserva astfel de denumiri. Si care, atunci cind se apeleaza la ea, scoate la iveala diferenta. Cele originale nu sunt uitate, eventual nu mai sunt folosite.
Asta pentru ca o denumire transmite o informatie. Care poate sa nu mai aiba niciun obiect, peste timp. Precum Stanilele.

De aceea nici nu ma amestec in discutia despre "Stanile". Si am si eu schitele acelea. Chestiune de interpretare a dvs. a schitei respective...

Oricum, a aparut o noua "scuza" - expresia: "cunoscuta acum ca...". Desigur.
De fapt, la concret, denumirea a aparut din indicatia expresa "Brina... - Brina anume care se afla sub Ocolasul Mare: "brina aia de sub Ocolasul Mare, nu mai stiu cum ii zice"". Preluare "scurta".

Domnu' L e "dragut" ca intotdeauna.

Fiecare dupa cat stie si cat poate. Unii au zoom bun (si stiu denumiri), altii chiar merg la fata locului (poate fara a sti asa multe denumiri). Ideal, din punct de vedere monografic, ar fi o imbinare a celor doua, dar asta se pare ca e mai greu de realizat. Pana una-alta fiecare cu placerile si limitele lui.

Ar fi frumos sa existe un asemenea catalog ca-n Antarctica si pt Ceahlau. As fi printre primi care ar folosi denumirile de acolo (daca exista) pentru a descrie zonele pe unde umblu. Evident ar trebui sa mai fie si public, ca asa de fraze gen "stiu eu denumirile dar nu vi le spun; cautati si voi cum am cautat eu!", sunt satul.

Schitele de care vorbeam se pot vedea la:
http://picturepush.com/public/5299814
http://picturepush.com/public/5299824
E clar ca adnotarile din poza au la baza prima schita, care e putin confuza din punctul asta de vedere.
Oricum, cine a umblat pe acolo, stie ca brana este continua, nu are alte puncte de acces in zonele ce delimiteaza sectoarele din poza (vb de acces normal, fara acrobatii prin pereti, saritori, etc), asa ca nu vad de ce ar avea trei denumiri.

Cat despre "scuza", il invit pe dl. L sa citeasca putin mai atent monografiile Ceahlaului (asta desigur dupa ce termina de realizat monografia Pietrei Sure, cu toate jgheaburile si crestele de acolo - lucrare promisa de cativa ani si pe care inca o astept cu nerabdare)
De exemplu, in scrie cam asa:
"Un alt traseu de legătură între poteca 23 şi poteca 16 pe Ocolaşul Mic îl formează brîna Ocolaşului Mare. Acest traseu constituie de altfel o frumoasă excursie în apropierea cabanei Dochia pentru cei care fac un popas mai lung la această cabană. Este cel mai frumos drum care leagă platoul masivului cu Ocolaşul Mic. Traseul poate fi parcurs în întregime pe o brînă ce se află pe versantul vestic al Ocolaşului Mare."
O fi fost si dr. Iacomi vreun habarnist care nu stia cum ii zice branei cu pricina si a promovat "eroarea" in monografia ca dealtfel si toti cei care au urmat?!
Asta pana a inceput sa dispara din ghiduri si harti, ca acum e zona interzisa.

erata: fiindca am pus denumirile monografiilor intre "mai mic"/"mai mare" acestea nu apar.
"in... scrie cam asa" e vb de "CEAHLAUL - Sanda Nicolau [1961]"
iar la
"in monografia... ca dealtfel" e vb de "CEAHLAUL SI LACUL DE LA BICAZ [1963]"

Nu cred ca argumentele prezentate de Daniela sunt suficiente pentru a confirma greseala cartografica Stănile/Stânile, deoarece din punctul meu de vedere trebuie prezentate minim 3 surse diferite pentru a dovedi acest lucru.

De altfel, denumirea de Stănila mai poate fi gasita pe langa Nehoiu.

Chiar am fost in Ceahlau, dle Hen. De destule ori. Chiar si in interes de proiect. Inclusiv ca si ghid profesionist. Chiar am batut cu pasul zona.... Ultima oara acum citeva luni.
Cu tot respectul ramas, nu dvs. trebuie sa va dau socoteala si nu de aprobarea dvs. "ca am fost sau nu am fost" am nevoie. Are cine.

Numai ca nu postez poze. Nu aici. Daca asta va indeamna sa credeti ca fac zoom, va priveste (chiar, ce vreti sa spuneti de fapt?! - am aratat ca nu agreez neaparat Google Earth tocmai pentru ca ii stiu diferentele de "la fatza locului").
Este tot o simpla "promovare" a dvs. pentru ca tot "la plesneala" o ziceti. Daca ar fi sa generalizez, cam asta faceti, mai ales prietenul dvs.: "promovari".

Btw, chiar exista o baza de date pentru Ceahlau. Pe modelul celei din Antarctica, generalizat acum. De aia am si adus in vorba....

PS. Nu - dr. Iacomi nu a fost habarnamist. Dimpotriva. Ati tras dvs. de concluzie, in mod "dragut", ca as fi insinuat asta!
Dinsul este un fel de "etalon" pentru zona. Am un mare respect pentru ce a facut/realizat. Mai ales pentru ca scrisul sau a rezistat in timp.
Acum "va agatati de cei mari ca sa va inaltati de dvs." - dle Hen? (Iorga).

Chiar, domnule Hen, ce vr'a sa zica asta: Stanile?! - ca asta era subiectul.

@dle Rosca. Stanila/stanile nu se refera NUMAI la cele spuse/prezentate. Parerea mea. Oricum, este un caz interesant de num(ir) e.

Eu unul astept insa parerea dlui Hen. De la "fatza locului". Daca o are. Parerea.

Dle Hen - nu am a va da socoteala de ce am facut (si eu printre altii) prin Piatra Sura. Un proiect terminat deja de ceva vreme. Acest proiect si ce se intimpla cu el este la buna voia finantatorului.
Iar concluziile lui chiar nu va privesc. Asta ar mai lipsi, la ce grad de superficialitate....

Btw, exista acum un proiect relativ similar cu Muntii Macin. Una dintre referinte se refera la pozele prietenului dvs. Cele cu "bildibicul"... daca-mi este permis. Care, la analiza, au "stirnit consternare" - in traducerea mea incompleta.

PS. Btw din nou, asta inseamna "da." si "Da." - referentierea pozitiva a pozei respective. Cum adresa pozei este publica, ea este trecuta la "bibliografie". Nu este preluata poza ci indicata adresa.
Este un motiv minor pentru care eu nu postez poze aici. Nu initial si nu cel mai important.

@Titus, ideea cu Monografia PS îmi aparţine, chiar dacă a fost cea mai necultivată din toate timpurile şi pentru a o cizela va trebui să-mi demonstrez că 2x2 fac 4 şi niciodată 3, 9 sau 4, 1.
@Adrian, nu am susţinut că este o greşeală cartografică. După cum am precizat eu, topicul (de la vremea respectivă) a fost ales în funcţie de scopul, autorul şi întrebuinţarea hărţilor şi după cum a adăugat şi Dan, o denumire transmite o informaţie (din/despre teren - dacă vrei).
@Adrian, spune-mi câte argumente vrei să-ţi aduc, câte surse diferite sau cât vrei să fie abaterea medie pătratică la un risc asumat de α=0.05 (deci o probabilitate de 95%) şi rezolvăm problema.

Ce s-au incins lucrurile de ce nu incercati sa le racoriti la Dochia in jurul unei mese cu niste beri si o harta?

Făr' a fi nimic premeditat, tocmai am făcut-o sâmbătă la Dochia, ce-i drept nu cu nişte beri în faţă, ci la o cafea şi un ceai, căci altceva nu-mi trebuia după 10 ore de mers şi urcat pe gheaţă şi pe ceaţă, pe cel mai lung şi greu traseu (că numai eu puteam să-l aleg…, comparativ cu ceilalţi colegi (pe care i-am invidiat că au parcurs cel mai domestic traseu din Ceahlău….
Cred că a fost cea mai întâmplătoare (mini)întâlnire, din cei prezenţi acolo 25% erau membri alpinet.org, 25% membri carpati.org, alţi 25% au venit la mine şi mi-au spus că mă cunosc de undeva dar nu ştiu de unde şi doar 25% fără nicio apartenenţă virtuală.
La fel, cred că vedeta serii nu a fost Poiana Stănile, ci chiar Titus, eu plecând înainte de ora 20 de la Dochia spre un alt adăpost, pe la miezul nopţii am fost anunţată că domnul acela înalt cu care am vorbit eu s-a îmbrăcat şi-a luat rucsacul şi a plecat prin întuneric şi ceaţă, să mergem să-l căutăm… Eu tăceam, mai şi zâmbeam iar restul se întrebau "Oare încotro a pornit Titus…"

Mi-au ieşit nişte emoticons-uri în locul parantezei închise) şi a semnului de întrebare de la final...

Rectific, 10 km parcurşi în 7 ore, nu tot în 10.

@Daniela: iti raspund mai pe ocolite: de ce sunt mai multe Evanghelii si nu doar una?

De asemenea, facand o paralela cu domeniul in care actionez, exista acea regula de baza si obligatorie a celor trei oferte din surse diferite pentru a obtine informatii corecte tehnico-economice.

De aceea, iti cer sa prezinti alte doua surse independente de Dr. Iacomi in care sa apara denumirea de 'stinele'.

Multumesc.

Cand vad atata incrancenare aici (si parca si un picutz de ura, dispret si alte sentimente "nobile"), nu pot decat sa-mi amintesc de seninatatea unui alt mare iubitor al Ceahlaului pe care am avut onoarea sa-l intalnesc pe cand isi sarbatoarea cea de-a 77 aniversare la cabana Dochia, asa cum de altfel obisnuia sa faca in fiecare an. Este vorba de sculptorul Marcel Guguianu. Ar trebui sa invatam ceva de la cei ca el.

Deoarece se pare ca e confuzie a subsemnatului referitoare la autorul hartii in care apare denumirea de stinele, rectific cele spuse mai sus:

Rog - si nu cer - de a ne fi prezentate argumente din alte doua surse independente care sa confirme sau sa sugereze originea stanilelor din neaosele stine.

Multumesc.

Vis-a-vis de confuzie, e ok chiar vroiam să te întreb dacă la tine funcționează atât de rapid principiul "cere şi ţi se va da", că mie nu mi-a mers niciodată... Dacă mi s-a dat, am zis săru'mâna bogdaproste, iar de nu, m-am dat peste cap, m-am încruntat şi m-am cufundat în cele cărţi pân-am găsit ceva.
O precizare importantă pe care - fără să vreau - am omis-o eu este că denumirea "stânele" şi/sau"stînelor" nu apare trecută pe nicio hartă turistică şi de largă circulaţie. La fel, nu este menţionată pe nicio schiţă de-a dr-ului I.
Celelalte două surse independente în care ea apare sunt hărţile silvice şi topografice. Dealtfel, în toate Planurile de Management ale Parcurilor Naţionale citite de mine suprafaţa parcurilor este acoperită cu hărţi topografice (Scara 1:50000), hărţi silvice (Scara 1:20000) şi hărţi silvo-pastorale (Scara 1:20000), iar majoritatea Admistraţiilor parcurilor au la dispoziţie şi o bază de date GIS.

Multumesc de precizare. Uitandu-ma la caroul L-35-40 unde apare Poiana Stinelor alaturi de Poiana Sura si cabana Unica inteleg acum despre ce vorbesti. Totusi, trebuie sa fim circumspecti cu privire la acuratetea hartilor topo autohtone si aici as dori sa dau un mic exemplu: in caroul L-34-106 apare scris Poiana Belentina, dar toti stim ca se cheama de fapt Beletina.

In lucrarea lui Ion Simionescu "Prin Muntii Nostri" aparuta in 1941 apare denumirea Gardul Stănilelor alaturi de: Jghiabul lui Vodă, Dochia, Detunata, Panaghia, Toaca, Duruitoarea, Căciula Dorobanţului, Oculaşele, Poliţa cu Crini, Fîntîna Măcărescului, Piatra Arsă, Piatra Sură, Piatra Neagră, Stogul lui Albu.

Oare de unde să fi auzit I. Simionescu (în 1941) denumirile astea? Nu putem spune că s-a întâlnit cu dr. Iacomi, pentru că acesta între 1936-1939 practica medicina în Bucureşti, apoi a plecat medic pe front şi abia în 1942 a revenit în Piatra-Neamţ.
Dar aşa cum am precizat şi în descriere, pr. C-tin Matasă a scris primul ghid turistic românesc, "Călăuza judeţului Neamţ", în 1929. Ulterior, domnia sa ne-a lăsat şi alte descrieri mai ample:

"Aici, [pe Ceahlău, n.a.] după ce a încetat pădurea, te întâmpină de jur împrejurul vârfului grupuri de stânci în formele cele mai caudate: Piatra-Lată, Scăldătoarea Vulturilor, Dochia, Panaghia, Piatra Detunată, Piatra cu Apă, Bâtca Neagră şi Piatra Sură, uriaşe bancuri de conglomerate. Între miază-zi şi răsăsrit se arată priveliştea Ocolaşelor cu înfiorătoarele ţancuri şi poliţe numite gardul Stănilelor, Sghiabul lui Vodă şi Piciorul Şchiop, iar către Nord, înspre Durău, se vede Duruitoarea, cascadă care resfiră beteală de argint pe pieptul unei stânci prăpăstioase. Căderea apei dela o înălţime de peste 30 de metri face un sgomot asurzitor de unde băştinaşii îi zic “Duruitoare”, iar pârâiaşului de mai la vale Durău." Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1935, pag. 29
ş.a.

Este foarte posibil, nu zic nu. De fapt l-am citat pe Simionescu deoarece il consider in general o sursa de incredere.

Cert este ca pe hartile topo interbelice intocmite de Institutul Geografic Militar denumirea zonei cu pricina nu apare, vezi si: http://www.mapywig.org/m/German_maps/1919-1945/other/Rumaenien_1_000_000_Blatt-Nr._4070_Piatra-Neamt.jpg

Iar austro-ungarii s-au oprit cu hartile lor detaliate la granita de atunci a imperiului: http://www.mapywig.org/m/K.u. K./75K_400dpi/ZONE_18_COL_XXXIV_BEKAS_1875_400dpi.jpg

Ghinion, daca includeau in harta si zona de peste granita poate ca nu mai aveam discutia asta acum

Iar hartile de la http://lazarus.elte.hu/hun/digkonyv/topo/3felmeres.htm sunt la scara 1:200000 si nu detaliaza nici ele denumirile din zona Ceahlaului.

Ghinionul lor, norocul meu: uite ce de comentarii am...
Vorba aia, decât puţin şi prost mai bine mult şi fără rost...

Pentru a nu se face nicio confuzie: mă refeream NUMAI la comentariile "faine!!"

Na, ca pana la urma am gasit:
http://digitalgallery.nypl.org/nypldigital/dgkeysearchdetail.cfm?trg=1&strucID=574443&imageID=1226713&total=773&num=440&parent_id=487154&word=&s=¬word=&d=&c=&f=&k=0&sScope=&sLevel=&sLabel=&lword=&lfield=&imgs=20&pos=449&snum=&e=w

Pentru ca se se vada ceva, se da zoom pe butonul din josul imaginii iar apoi apasam butoanele 'zoom in', 'pan up' si 'pan left' din fereastra noua care apare pana ajungem in zona de interes.

Si ce constatam? Vai noua, harta topografica interbelica romaneasca din linkul de mai sus este de fapt o copie nerusinata a hartii topo austro-ungare de la 1907, caroul Gyergyobekas. Adica, cu alte cuvinte, nici harta austro-ungara nu aduce niciun element nou pentru a lamuri dilema.

Păi, şi ce facem, domnu’ Adrian? Plecăm urechea la legende? Ia să vedem…
O bătrână din satul Pintec avea cinci feciori pe care, însă nu a apucat să-i vadă însuraţi, patru dintre ei muriseră de moarte năprasnică, iar cel mic nu avea încă vârsta potrivită. Se spunea că sunt "ai lui Stănilă" căci erau înalţi şi vânjoşi "ca nişte stane de piatră". Doi dintre ei au luat calea codrului, dar au fost prinşi de poteră. Unul a murit într-o încleştare cu tătarii pe dealul Hangului (probabil Dealul Altan, n.a.), iar altul a fost zdrobit de lemne la un tason pe malul Bistriţei (sau poate Bistrei, n.a.). Îi rămăsese bătrânei feciorul cel mai mic să-i aline bătrâneţile şi văduvia.
După ce mai crescu, flăcăul şi-a luat cele 20 de oi din bătătură şi a plecat slugă la un arendaş de pe moşia Hangului şi, pentru că se pricepea, căci de copil umbla cu tatăl său pe munte, se îngrijea atât de oile lui cât şi de turmele arendaşului. Acesta din urmă avea trei fete, "una mai frumoasă ca alta", iar cea mică îl cam petrecea cu privirea pe feciorul nostru, dar el nu cuteza să ridice ochii spre odrasla bogatului arendaş. Pentru a răspunde plânsului fetei sale îndrăgostite, într-o zi arendaşul i-a cerut flăcăului să plece şi să facă avere, măcar cât zestrea fetei "şi abia atunci va fi vrednic să-i fie ginere".
Convins fiind că peticul de ţarină, casă bătrânească a mamei sale şi cele 20 de oi nu semănau a avuţie, şi-a pus în cap să caute una din comorile despre care se spunea că sunt îngropate şi ascunse prin Ceahlău şi "a urcat pe obcină, pe la Scaune şi prin Jgheabul Gardurilor până sus, pe platou". Săpa cu vrednicie "la capătul jgheabului, sub gardul de stânci", dar nici urmă de comoară. Când şi-a pierdut nădejdea, a coborât în sat şi a aflat vorbă că arendaşul şi-a măritat fata c-un negustor bogat de pe la Iaşi. La aflarea veştii, de neputinţă şi durere, s-a întors pe munte şi s-a aruncat de pe stâncile gardurilor înspre groapa chiar de el săpată….
După ceva vreme, bătrâna mama, văzând că fiul ei nu se mai întoarce acasă, a plecat pe munte să-l caute. I-a găsit oile şi mai încolo de ele "oasele ce prinseseră a se albi". Le-a strâns, le-a spălat cu apă sfințită de la Fântâna Mitropolitului (izvor nesecat şi-n ziua de astăzi, n.a.) şi le-a îngropat "lângă o stâncă ciudată, nu departe de Fântână". Nu a mai coborât niciodată, a rămas cu oile pe munte şi "în tot Ceahlăul se auzea plânsul ei de mamă îndurerată". După o vreme geamătul ei dispăru şi alţi localnici şi ciobani ce mai treceau pe-acolo, i-au găsit doar lacrimile "ce se scurgeau din stâncă" şi gândind că "stânca a primit-o înăuntrul ei", au numit-o "Piatra Lăcrimată", iar stâncilor de pe care s-a aruncat flăcăul le-au spus "Gardul lui Stănilă"…

Mai ramane sa precizezi sursa legendei

Puţin credinciosule, iar te îndoieşti?!...

Revizualizând panorama şi recitind comentariile ar mai fi de scris câte ceva despre originea toponimul, aşa că voi încerca un răspuns ca şi părere personală.

Într-o clasificare făcută şi publicată mai demult de mine am inclus denumirea Stănile în categoria toponimiei daco-românească, pornind de la faptul că suflixul -ilă are o origine străveche, "provenind din limba traco-dacă, unde -ilă şi -ală erau sufixe foarte des întrebuinţate în nume proprii".

(Lingvistul Sextil Puşcariu a propus ipoteza trecerii acestui sufix din tracă în limbile slave.)

Într-un document din sec. al XIV-lea, Hrisovul regelui sârb Ştefan Milutin, prin care acesta donează Mănăstirii din Bańska opt cătune de valahi, după obiceiul de atunci, toţi oamenii dăruiţi mănăstirii sunt înşiraţi cu numele, în cazul de faţă fiind peste trei sute de numiri personale, două sute şaptezeci de nume, printre care şi Stănilă.

(De altfel, un vornic cu acelaşi nume era şi la curtea lui Mircea cel Bătrân, iar printre Culmea
Pricopanului şi dealul Greci este şi Dealul lui Stănilă.)

Înrudite cel puţin semantic dacă nu etimologic, rădăcina sta- (stană, stan, stancă, stau, stei) înseamnă "mal de piatră, înţepenit în pământ, adică având rădăcini în pământ." Intervin acum aspectele caracterizate prin modificările fonetice:
- specific moldoveneşti, cum e trecerea lui ă accentuat în î neaccentuat sau fenomenul opus trecerea lui ă neaccentuat în î accentuat;
- prezenţa sufixelor care au condus la formarea diminutivelor, stînă - Stînişoară; stâncă/stană - Stănişoară. (De menţionat că pe hărţile foarte vechi şi printre rândurile scrise de preotul-arheolog C-tin Matasă munţii pe care-i numim noi azi Stânişoarei erau descrişi de domnia sa în primul ghid turistic românesc sun numele de "Munţii Stânişoarei"!)
- mutarea accentului de pe prima silabă, cum e în lb. maghiară, odată cu împrumutarea cuvîntului, etc.
Ca să complicăm puţin treaba şi să nu acuzăm numai diacriticele că "au încurcat" iţele limbii române, ne putem orienta şi către transformarea consoanelor:

Astfel, din slavul strǔmină care însemna "loc abrupt" au fost preluate în limba română, modificate, transformate, dar cam cu acelaşi înţeles, mai multe apelative/adj.: stărmină = "coborâş prăpăstios", regiune cu pante prăpăstioase, împădurite; stârmină = "coastă prăpăstioasă", stărminos = înclinat, lunecos; "torent repede şi vijelios, care produce mari stricăciuni în calea sa" şi cuvintele - păstrate şi azi în graiul haţegan - strămină şi/sau strâmini, adică loc prăpăstios, râpă, văgăună.
Dar pentru că acest "r" - indiferent de ordinea lui în cuvintele de mai sus - ne poate "incomoda", ne întoarcem iar la graiul amuzant-moldovenesc şi în speţă zona Ceahlăului unde avem din start două exemple elocvente: Anezătoare Oilor, cuvântul de bază fiind amiază, pronunţat de localnici anează şi - în vest - Poiana Niţătoare, locul spre care îşi mânau ciobanii oile printre două stânci despărţite de un spaţiu îngust să le tundă "niţele", adică miţele (http://dexonline.ro/definitie/miţă).

Oare "n" din StăNile n-ar fi fost vreodată-n "m"...?

Apropo de vechea discutie Stane/Stanile, pe la 1901 Vlahuta zicea cam asa:

"Pornim, șir lung de călăreți, pe cărarea ce taie la deal poiana schitului. Turlele Ceahlăului stau îmbrobodite-n ceață. Și-i liniște, o liniște sfântă, care face să te crezi pe alt tărâm. Miresme dulci plutesc în aerul răcoros al dimineții. De pe zarea colnicului o luăm la stânga și intrăm în pădure. Cale de-un ceas, până la "Fântâna Măcărescului", urcușul e trăgănat, și strunga ce spintecă desișul pare-o alee. Din deal de fântână se dezvălește din codru un tăpșan verde, de pe care privirile scapă în zariște largă — vezi în depărtare șerpuirile Bistriții, și satele împrăștiete pe poalele măgurilor; la apus, "Pietrele Roșii" par ruinile unui castel, la miazănoapte, munții Călimanului își rotunjesc spinările goale, fumurii, pe bolta albastră a cerului. Deasupra noastră, Ceahlăul iese din neguri, soarele pune hlămizi de argint pe umerii stâncilor. Cărarea urcă-n cotituri prin beznă de codru, brazi lungi, doborâți de bătrânețe, zac pe pat de cetină, acoperiți de mușchi; unii, în picioare, putreziți, întind brațe negre, schiloade, cerșind parcă ajutor de la tovarășii care îi încunjoară voinici, zvelți, plini de viață. De pe Curmătura Arșiții se deschide iarăși priveliște largă spre munți. Jos, sub brădișul atârnat de țancuri, se vede schitul Durăului, cuibărit ca în fundul unei prăpăstii. Înaintăm pe podișul descoperit, lăsând în stânga turma de stane albe — "Caprele", c-o mogâldeață mai răsărită-n mijlocul lor — "Ciobanul", și din dreapta, "Scaunele" — o stâncă-naltă, singuratică, tăiată-n muchi regulate. Din nou ne adâncim în pădure, caii mărunți și inimoși se grapșină pe scări de bolovani, ne plecăm pe sub scobitura "Malului pestriț", un părete zidit din pietre rotunde, albe, vinete, roșietice; înaintea noastră lumina începe să se cearnă prin rariștea de brazi, mai urcăm un pripor, și iată-ne sus, pe zarea Ceahlăului. Din jnepenii culcați de vânturi se înalță de pretutindeni stânci uriașe, ale căror forme ciudate au toate nume și înțelesuri potrivite în închipuirea poporului: Dochia, Tabăra Vulturilor, Turnu Sihastrului, Căciula Dorobanțului, Masa Ciobanului, de unde ai cea mai frumoasă vedere pe Valea Bistriții, Gardul Stânelor, ridicat pe pragul unei prăpăstii înfiorătoare, și-n mijlocul acestei salbe de stânci senalță Panaghia, un sul măreț de piatră, scrijelat de ploi, înfipt ca un corn în creștetul pleșuv al Ceahlăului. Soarele e la nămiezi. În depărtări, o pulbere albastră plutește peste talazuri de codri. Spre răsărit, în limpezișul cerului, se vede luna ca o secere de argint. Trecem, printre jnepeni, lunga tarniță ce-ndoaie culmea de la Toacă până-n măgura Lespezilor și ne lăsăm la Fântâna Rece. Aici ne odihnim pe mușuroaiele de iarbă din preajma șipotului, a cărui apă te taie la dinți, atâta-i de rece. În fața noastră se deschide în coasta muntelui o adâncă spintecătură, care se aseamănă foarte mult cu Valea Cerbului din Bucegi. De-aici încolo nu mai e cărare; lumea, de obicei, se întoarce la Durău tot pe unde a venit. Pe noi însă ne momește farmecul necunoscutului și, deși nici unul din țăranii cu care am venit nu se-nduplecă să ne întovărășească, trimitem caii îndărăt și încercăm, într-un noroc, o nouă scoborâre de pe Ceahlău. E ora două după prânz. Cerul e senin, și în tot cuprinsul e o lumină și o tăcere ca-n vis. Mergem înainte pe podina descoperită ce ține zarea din movila de lespezi, pe la spatele cișmelei, și ne lăsăm pe vale în codrul brăcuit de sub Piciorul șchiopului. Printre copaci trântiți, printre hârtoape și bolovani, scoborâm mereu, ca-n adâncul unei prăpăstii. Pe ferestruiele ce se deschid în coperișul de ramuri ne uităm în sus la stanele albe de pe vârful Ceahlăului: ele-s călăuza noastră. Peste două ceasuri începem s-auzim, tot mai deslușit, tot mai aproape, freamătul sălbatecelor ape. Treptat, valea se-ngustează. Din stânga se repede pe crăpătura unui zid de piatră un izvoraș, lungă șuviță de argint, ce cade făcându-se pulbere la picioarele noastre. Dar de unde vine-atâta vuiet?... Ne-ntoarcem privirile la dreapta și rămânem uimiți. O pânză lată de apă, albă ca laptele, desfășurându-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră, care o prinde la vreo zece metri mai sus de albie, ș-apoi o toarnă-n jos, răsfirând-o ca o coadă de păun, peste pieptul rotund al unei stânci. De la Duruitoarea ne lăsăm pe matca pârăului, și după două ceasuri ieșim, printr-o rariște de mesteacăni, în cărarea bătută ce taie poienile Slatinei. Pe-nnoptate sosim la Durău, unde lumea-ncepuse a se neliniști de întârzierea noastră."

Interesanta insiruirea de toponime prezentata. Unele par sa se fi pierdut.
Legat de Gardul Stanelor cred ca se refera la altceva decat actualul Gard al Stanilelor fiindca acesta nu este vizibil din acel loc si nici descrierea "ridicat pe pragul unei prăpăstii înfiorătoare", nu seamana.
Desi e posibil sa fi pomenit la gramada topinime pe care doar le-a auzit fara a fi corect localizate. Zic asta fiindca nu cred ca ar fi putut vedea stanca Dochiei (desi poate atunci nu era asa impadurit ca acum) si nici Tabara Vulturilor (=Scaldatoarea Vulturilor?), care e pe cealalta parte.

Mulțumesc pentru interesul manifestat față de fotografii și continuarea conversațiilor.
E clar că excursioniștii au plecat/urcat din Durău spre Toaca via Cabana Fântânele. Au traversat platoul, au coborât spre Fântâna Mitropolitului, apoi (Bănui eu!) spre (fostul/primul) Jgheabul lui Vodă (”În fața noastră se deschide în coasta muntelui o adâncă spintecătură, care se aseamănă foarte mult cu Valea Cerbului din Bucegi. De-aici încolo nu mai e cărare” Și pentru că ”ne lăsăm pe vale în codrul brăcuit de sub Piciorul șchiopului. Printre copaci trântiți, printre hârtoape și bolovani, scoborâm mereu, ca-n adâncul unei prăpăstii.” înclin să cred totuși că au trecut din Vodă-n Drumul Prințului, potecă străbătută la acea vreme (anul 1900) deși traseul Dochia-Piciorul Șchiop-Duruitoarea-Viezuri-Durău despre care se știe că a fost descris de Vlahuță, e omologat abia în 1936 și marcat cruce roșie pe fond alb, socotit fiind traseu istoric.

Desigur, Gardul Stânelor NU e sub nicio formă Gardul Stănilelor. Conform descrierii, pare mai degrabă Gardul Panaghiei, așa cum spune și Titus.

Ai înțeles greșit - sau nu am fost eu destul de explicită: eu mă consider blocată pe un loc nemeritat, comparativ cu fotografiile lui George, Sorin, Teo și desigur a ta. Sunt pe locul 2 de când avem 3 note primite, iar ”sub mine” sunt fotografii mult mai bune, cu mai multe note și vizualizări și care trebuiau să fie în locul meu.

30 Mai

George, mă refeream strict la prima pagină din top. Eu sunt pe locul 2 de când avem 3 note și până-n 300 de vizite. Acum mă uit la următoarea fotografie, care are 806 vizualizari și 9 notări și mă întreb de ce ea e pe locul trei, în timp ce eu, cu 722 de vizualizări și 8 notări, am rămas tot pe locul 2. Poate 'or fi de vină cele două zile diferență de înscriere sau browserul... Cred că fiecare dintre noi a început să uite cum funcționează topul...:-)

28 Mai

Mulțumesc ptr. comentariu, Romeo și celorlalți colegi ptr. aprecieri.
Cred că pagina Topul Foto Alpinet este blocată, ptr. că nu am mai văzut de foarte mult timp nicio altă ”mișcare” pe ea. Se poate verifica dacă totul e în ordine?

28 Mai

In final, da. După 7 (șapte) zile de dinamitări. Voi posta curând și un material documentar la secțiunea Articole.

28 Mai

Mulțumesc, dragă Andreea! Mi-a plăcut ”Ceahlăul... Danielei...”:-)

24 Mai

Îmi place foarte mult. Felicitări, Andreea! (Mie nu mi-a reușit un astfel de cadru... :-))

24 Mai

Am așteptat demult să văd această fotografie pe Alpinet și mă-ntrebam de ce nu mai apare. Acum am înțeles de ce. Felicitări, Dorin și mulțumesc!

23 Mai

Față de variantele anterior văzute, da, Noise reduction există acum în ambele cadre. Așteptam și sharpen-ul...

7 Mar

Am avut şi eu cândva "geniala" ideea de a scrie ceva mai amplu despre P. S. dar am renunţat înainte de a ieşi ceva nepotrivit. De aceea prefer şi vă rog să nu luaţi în considerare primele 6 puncte ale comentariului meu de mai sus, ci numai finalul (Mulţumesc!) şi să revedeţi aici http://goo.gl/9SWKo de la sigla alpinet la dreapta:
- Locul lui Capră (ciobanul) sau "Culcuşul căprioarelor în foto 2;
- Şaua lui Florea: foto 8;
- Şaua Ciungi este în spatele 'turnului' din foto 10.

În această imagine a lui Claudiu Şaua Ciungi nu e acolo unde a notat-o el ci următoarea spre dreapta, iar Piscul Berbecului este acel punct deschis la culoare din şea. Şi ce indică săgeata "La Popas" este de fapt Ghimpele. :-)

22 Dec

1. Capu Jidanului este marcat pe (actuala) harta turistică a Munţilor Hăşmaş cu o altitudine de (invidiat) 1483 m. Pe hărţile (române) dinainte de Marea Unire apare însă Mt. Jidanului, ceva mai modest, cu numai 1393 m. La nord de el (şi sud de Mt. Chicera) curge pârâul Zsedany, unul şi acelaşi cu cel însemnat pe hărţile austro-ungare cu numele de Zsédán patak ce curge prin Zsédán telek sau Valea Jidanului cum o ştim noi sau pârâul Caprei cum l-au menţionat/numit cei din adminstratia P. N. Ceahlău şi care se varsă în râul Bicaz. Dar în NICIUN caz nu este unul şi acelaşi cu cel amintit de C. D. Gheorghiu în Dicţionarul geografic al judeţului Neamţ în 1895, "Jidanului, pîrîŭ, izvorăşte din parte N. a ramureǐ munţilor Măgura-Hegheşul, din grupa Ceahlăuluǐ, se varsă pe partea dreaptă a rîuluǐ Bistricioara, aproape de gura pîrîiaşuluǐ Grinţiesul-Mare." (grafie reprodusă cf. textului original)

Personal, nu cred că denumirea în sine are legătură cu vreo comunitate evreiască de pe teritoriul Imperiului, ci mai degrabă merită luată în calcul rădăcina Ji. Aşa cum în protoistorie radicalul Ba (spaimă, frică) a dat naştere cuvântului balaur, Ji desemnează o apă curgătoare (Jiu, Jijia), jintiţa - zer/lichid ce curge, jind - salivaţie, jidovină - o văgăună săpată de ape, ji.dava - un om al apelor, adică jidov, jidan, unde dava=om, bărbat şi/sau văduv, vădan, sigur un întemeietor de cetate. "Ji-dava, spun traciştii, ar fi un nume mult mai vechi, însemnînd Oraşul oamenilor apelor", iar cuvântul jidovi ne duce automat cu gândul la uriaşii legendari. De altfel, uriaşii din mitologia nordică se numesc jötnar (jötunn la singular) sau jætte în daneză (din însemnările unui coleg virtual). În Țara Almăjului există localitatea Jidovini în apropierea căreia se găseste Sanţul Uriasilor, canal făcut de uriasi ptr. devierea izvorului Tăriei spre Poneasca, iar în zona Bozovici, cu ocazia unor săpături în curtea bisericii au fost descoperite câteva schelete de peste doi metri lungime.
"Novac sĕu Ostrea-Novac, împeratul Jidovilor, care după legende s'a luptat cu bălaurul şi a tras brasda cea mare, este o personalitate preistorică." (Avram Corcea, Balade populare)
Avem certitudinea ca uriaşi au fost şi în Ceahlău, sunt suficiente toponime din acestea, fie ele jgheaburi sau stânci, cel mai de seama fiind Novac/Piatra Novacului.

2. "Rokokiash" este desigur acelaşi Vf. Rokokeas, pe care nu-l vom găsi pe nicio hartă, după cum spune autorul aici http://goo.gl/xfP31 în "Stâna de după vf.", pe care o vedem şi în poza nr. 13 de aici http://goo.gl/xxafs şi căruia Dan i-a dat cea mai bună explicaţie. Este interesant dacă şi ce ţine de secuime, având în vedere că suntem într-o zonă în care majoritatea toponimelor se termină în "ş" (Hăşmaş, Cupaş, Şipoş, Vithoş, Licaş, Medieş, Hăghimaş, Lapoş, Ghilcoş, Tulgheş, Pavaş, Sălămaş, Rezedeş, Hegheş etc.) şi o explicaţie cred că trebu să fie.

3. Muntele Chicera, d.p.d.v. turistic înalt de 1343 m. sau de numai 1324 m. cum apare pe hărţile române dinainte de Marea Unire, dar şi pe cele ale Imperiului, este după cum spune şi DEX-ul un vârf, o culme, un pisc, sinonim din punctul meu de vedere cu ciucă (cf. DEX), dar şi cu "vârf izolat; punct culminant; vârf de deal sau de munte despădurit", iar ca apelativ este des întâlnit în multe locuri din ţară.

L-am găsit masculinizat în acelaşi Dicţionarul geografic al judeţului Neamţ din 1895, unde autorul scria "Muntele Chicerul, la hotarul Transilvanieǐ, jud. Neamţu, situat între muntele Curmătura-Pinteculuǐ şi Făgeţelul, de care se desparte prin pîraiele Bistriţa, Piatra şi Frînturile. Se maǐ numeşte Culmea-Chicsereǐ […], picior de munte, numit şi Chicerul”. Adică chiceorul/chişiorul moldoveneşte. Nicolae Drăganu spunea că în cazul toponimelor Picior, când acestea se referă la ridicături de pământ (cum se întâmplă în majoritatea cazurilor) "modificările suferite de forma originală sunt prea profunde ca să ni le putem explica pe calea evoluţiei normale a sunetelor limbii noastre" şi se produc astfel numeroasele variante fonetice: Chicera, Chicerea, Chicira, Chiciora, Chicioara sau diminutivale, exemplu Dealul Chicioraşului, Pârâul Chicioraşului.

4. Chilii(le) au fi fost ele "mici odăiţe ale călugărilor", dar înainte de asta desemnau un loc izolat pentru mormintele călugărilor, unde ei să-şi doarmă somnul de veci. Mai mult, ca şi "cap al dealului", locurile numite Chilii erau "un punct trigonometric de observaţie".
Nu zicem nu, că graniţa era aproape, iar pe (vârful) Bâtca Neagră printre buruiene îngropată încă mai este o bornă şi nu cred că degeaba fu pusă acolo.

5. Amintind şi de acest toponim (bâtcă) ce trimite la maghiarul botkó - măciulie, ne referim desigur la un "munte mic în formă de con trunchiat, rotunjit şi cu coaste repezi" dar şi la o "movilă uriaşă de formaţiune naturală, pe bază stâncoasă de piatră gresă".

Literatura turistică, contemporană ne spune că "Bâtca Neagră se numeşte astfel ptr. că este împădurită până în vârf". Poveşti! aş adăuga eu. Nu departe de începutul mileniului III o furtună i-a decopertat un întreg versant. De altfel, EU nu cred că a fost niciodată atât de împădurită precum e acum. Avea şi poieni la poale, iar austrul îşi făcea întotdeauna de cap pe-aici, cam "216 zile anual şi calm 150 de zile". N-au scăpat aceste locuri nici de "cel mai mare uragan, cel din 26 iulie 1896", după cum menţiona ing. silvic Mihail Anania (care-şi avea cantonul ce i-a purtat multă vreme numele pe versantul opus şi pe temelia căruia s-a ridicat ulterior cabana Izvorul Muntelui).
Bâtca Neagră a fost notată pe aceleaşi hărţi la care am făcut deja două referiri mai sus şi cu numele de Piatra Neagră. Le fel, nu cred că tot din pricina pădurii dese, care cu atâta furtună şi vânt, nu prea a avut a sta în picioare la începutul secolului XX.
O primă explicaţie poate fi dată tot de Dicţionarul sus amintit, în capitolul Geologia, care ne enumără existenţa unor "gresii negricioase, calcare negre hidraulice şi de şisturǐ negre cu vine de calcită spre frontieră" şi "şisturǐ negre anfibolice la hotarul Transilvanieǐ". O alta poate face referire la o zonă sumbră, fatidică - dacă tot s-au amintit şi

6. Coarnele lui…. - drept s-o spun, nici nu le-am căutat în teren. Feminine şi genitivale, mă trimit mai degrabă cuvântul "corn" şi la nuanţa semantică de "colţ, capăt, margine, unghi". Dar şi la accepţia oferită de Teodor Porucic "cornet = vârfuri (dealuri) izolate, alcătuite din roci mai tari, monadnock (pag. 20); pământ format din sfărâmături de stânci; sol schelet (pag. 60)".

Nu mă gândesc în niciun caz la (de exemplu) Piscul Cornii din Flămânda/Muscel, "vârf de deal de pe care râde Cornea (diavolul) de câte orǐ îşǐ vâră codiţa între amicǐ, făcându-ǐ a se sfâşia uniǐ pe alţiǐ."

7. Şi pentru că Lumina pe care o aştept 360 de zile este mai preţioasă decât orice lămurire dată vreunui toponim, ar fi cazul să mă opresc şi eu aici şi să

Vă urez tuturor Sărbători cu-adevărat fericite!

21 Dec

Dacă înţeleg eu bine dimensiunea fonturilor nici nu mai contează atât timp cât este o panoramă bună numai pentru cei trei autori (Claudiu, Titus şi dl. Mihai) si complet inutilă pentru alţii care deja au finalizat catalogul cu denumirile cele reale, "registru" la care nici să nu viseze restul poporului că oricum nu are nicio contribuţie??? Îmi pare rău...

Sărbători fericite!

19 Dec

O panoramă foarte rară - cu cea mai mare suprafaţă umedă, sălbatică şi neumblată - Felicitări autorilor pentru tură şi pentru completările aduse!

Două-trei mici nedumeriri personale:
1. Obcina Chiliei (Sudică, situată pe dreaptă drumului spre Stănile, 'eclipsată' de Bâtca Neagră) nu ar avea cum să se vadă aici. Asta ar însemna că în prim-plan este Bâtca Rotundă şi sigla Alpinet este suprapusă peste Piciorul Ciungi.

2. Punctul acela 'alb' / deschis la culoare, surprins pe cărarea ce duce spre izvor/troacă, dincolo de barieră, ce este? (Discutabilă şi 'Poiana Bâtca Neagră' - care teoretic era situată aprox. la baza versantului estic al muntelui Bâtca/Piatra Neagră şi care practic nu mai există, fiind 'înghiţită' de vegetaţie.)

17 Dec

Din pleiada de stele l-am omis pe Dorin Mondoc, pe care-l aştept oricând cu imagini din "munţi pierduţi" şi iarăşi regăsiţi şi ei nu sunt singurii, dar nu cred că am acuzat adminii de plecarea lor. Faptul că am recunoscut într-o imagine recentă http://goo.gl/FvTjG un cadru postat acum doi ani http://goo.gl/xvuNt nu înseamnă că ţin "o evidenta foarte stricta". O fotografie foarte bună chiar o ţii minte...
În ceea ce priveşte afirmaţia "pozele de pe alpinet au un numar de vizualizari mai mare decat daca ar fi publicate in alta parte", trebuie să te contrazic. Şi-ţi voi da exemplu - nu o fotografie, depăşită oricum în comentarii şi vizualizări - ci ultimul meu articol de pe Alpinet, nu din Invitaţie in Carpaţi, cel cu "gluma sinistră". Materialul în memoria dr. Iacomi l-am publicat concomitent în trei locuri: pe Alpinet are 588 de accesări, pe carpati.org are 620, iar pe blogul personal 1075 de vizualizări - din care max. 20 au fost trimiteri de pe cele două pagini montane. Dar nu asta contează. Important e că acum, aici, ceva "s-a mişcat" şi că nu s-a renunţat.
Este îndeajuns că abandonăm cu prea mare uşurinţă limba română, tradiţiile, cultura, moralitatea... A spune precum Daniel că "mai bine renuntam... decat sa luptam" e ca şi cum - scuzaţi-mi comparaţia - am fi deja un popor care susţine sus şi tare şi cu înverşunare că urăşte manelele tot atât pe cât de mult şi des le ascultă, dar n-ar fi niciodată în stare să recunoască adevărul...
Dacă mai există într-adevăr un loc în care să vedem o Românie curată şi pitorească, despre care să spunem că o iubim şi cu care să ne mândrim, pentru fiecare dintre noi înseamnă că acela este Alpinet.

12 Dec

Ce faceţi, domnilor? Renunţaţi cu toţii? A plecat Sorin R., Mihai I. Nedelcu a renunţat la top, Laurenţiu Pavel şi-a sters fotografiile, Dorin înscrie şi el rar, până nici Cristian-Alexandru Catană nu mai postează, acum şi tu, Şerban, renunţi? Eu, noi (nu voi) suntem simplii voştri spectactori, care poate-am aşteptat 2 ani imaginile Minervei din Nepal sau 3 luni pe cele ale lui Emi din Austria/Italia sau încă mai sperăm la panorame documentare şi ne bucurăm de fotografii ca cele din Ciucaş semnate Teo Paraschiveanu - asta înseamnă că el încă nu a renunţat.

În cercuri închise se tot dă vina pe admini, se vorbeşte de delăsare, dezinteres, de lipsă de timp, că "avem familii, ne plâng copiii" - şi noi / nouă -, "nu putem accesa site-ul de la job" - Slavă Domnului că mai avem serviciu! - că "tot ce facem, facem benevol şi nu câştigăm nimic din asta" - Nici noi, cei care postăm - dar nimeni nu-i întreabă nimic pe ei... Probabil din convingerea că nu vor primi niciodată răspuns sau că vor fi priviţi cu alţi ochi şi arătaţi cu degetul "Cine-i ăsta/asta de ne cere nouă socoteală?".

Domnilor admini, de ce-i lăsaţi pe aceşti oameni să plece? V-au supărat cu ceva, nu sunt bune fotografiilor lor încât ei s-au simţiti şi le-au şters din proprie iniţiativă? Sau contaţi pe faptul că oricum le postează pe bloguri (la rezoluţii mai mari) şi o dată tot se vor mai întoarce şi aici?

Domnilor admini, de ce o fotografie stă în medie 4-5 zile în coadă la aprobat? Sau chiar mai mult, exemplu chiar fotografia lui Şerban http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_item_106344.html publicată, adică înscrisă, pe 17 aug. şi intrată în galerie, adică aprobată, pe 25 aug. seara, când am şi comentat-o şi dacă-mi amintesc bine am fost printre primele 5 vizualizări.

Domnilor admini, dacă sunteţi atât de prinşi cu treburi personale şi/sau profesionale de ce nu renunţaţi voi la statutul de admin şi să cedaţi locul altcuiva care are mai mult timp liber, care se pricepe şi la fotografiile şi la alpinism şi la orientare turistică? Sunt neplăcute întrebările mele, ştiu. Şi asemeni oricărui spectacol, în spatele scenei e o armată de oameni, al cărei rol este tocmai acela de a avea grijă ca totul să decurgă fără probleme. Dar, în acelaşi timp să nu uităm că sunt şi admini ai căror activitate ("scenică") a fost nulă în 2011.

8 Dec

Păi reprezentanţa aia e departe de mine precum solomonarul meu de Ceahlăul - că-l lăsai liniştită de pază la Zăvoarele Stănilelor şi văz c-a plecat fără ştirea mea în gradina Făgăraşilor tăi... :-)

7 Dec

Şi cu capu'-n nori şi fără culori... Şi c-o pată pe senzor... Păi se poate, domnu' Soare? :-) Direct la inimile fanilor merg fotografiile tale!...

P.s. Dacă reuşeşti să scoţi pata aceea, să-mi şi mie reţeta. M-am pricopsit şi eu cu una şi nu reuşesc să scap de ea.

7 Dec

Dacă aveţi ceva timp, vă recomand pagina dr.-ului I. Floareş, un mare colecţionar şi unul din Seniorii Ceahlăului.
http://floares.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=66&Itemid=74&lang=ro

23 Nov

Nu văd Ceahlăul...

21 Nov

Un nepreţuit camarad amintea odată despre un fotograf, mare iubitor al muntelui, care toată viaţa a trudit să realizeze "fotografia care să salveze viaţa măcar a unui om atunci când se uită la ea." – l-am citat cu respect. Amintindu-mi cuvintele lui, aş spune că printre miile şi miile de imagini pe care le-am vizualizat, am căutat-o îndelung pe cea care să mă facă să NU renunţ la visu-mi, oricât de vremelnic ar fi el.
Privind fotografia ta, Dorin, pot spune că am urcat până acum Ceahlăul degeaba - de nu mi-a trecut niciodată prin cap să rămân acolo unde erai tu şi să pozez aşa ceva… Desigur, nici nu mi-ar fi ieşit.
Privind acea stea care apune, parcă-l văd pe Bunţu Segal cum se stinge de dor, departe de ţară şi de muntele pe care l-a iubit şi urcat toată viaţa… Pe Iorgu Iacomi în văzduhul cu îngeri, printre legende şi lângă ciobanii doinind din fluier… Pe Costică Matasă călcând pământul într-o fluturare şi atingând norii cu dreapta sa pe care-o folosea pentru binecuvântare, pentru sfinţitul apelor şi pentru tremurul bătrâneţii…
M-a emoţionat mult fotografia ta şi am asociat-o fără să vreau celor două mari evenimente comemorative recente, 20 de ani - pe 18 oct. - de la plecarea dr. Iacomi şi 40 de ani - pe 3 nov. de la plecarea preotului-arheolog Matasă, predecesorul doctorului. Imi cer scuze pentru lungimea comentariului meu, dar a fost ca şi când…
"De-aş cunoaşte toate tainele şi orice ştiinţă şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii din loc", fără o astfel de fotografie nimic nu sunt. Voi aştepta să vii acasă, o voi lista şi icoană pe perete o voi pune… Mulţumesc!...

13 Nov

La aceeaşi tură, mă refeream. De altfel, cred că este imposibil să revii după trei ani în acelaşi loc, în aceeaşi perioadă a anului şi la apus să surprinzi aceeaşi lumină.

26 Oct