Galeria Foto Alpinet |
GHEORGHIU PAUL, Sâmbătă, 31 Mai 2008, 4:36 Amintiri placute din Izvorul Muntelui. Cu ani in urma am ajuns seara tarziu cu un prieten coborand de pe Ceahlau. Ne-am pus cortul in graba sub niste copaci de pe malul unei valcele acoperita de apele lacului. Dimineata, un batranel marunt si pus la inceput pe oaresce artag ne-a atras atentia ca ne ridicasem de fapt cortul in livada lui. Pedeapsa: ne-a invitat la masa! Si ce masa a fost... |
ce e frumos, e superb. ne poti spune exact exact de unde e facuta fotografia? multumesc. |
Ioana, vrei sa innoptezi si tu in livada ceea? |
Fotografia este făcută de pe DN 15 Bicaz-Poiana Largului, între localităţile Potoci şi Rugineşti. După cum constăm şi de pe orice hartă, dar şi de pe malurile sale, în dreptul unor sate, Lacul Izvorul Muntelui are câteva golfuri: Pe malul drept, pe unde trece şi şoseau sunt: golful Potoci - în care se varsă apele pârâul Potoci şi alte pâraie de pe Vf. Bisericii (840 m), golful Buhalniţa, spre care curg apele pârâului Buhalniţa şi cele de pe Dealul Neted (1042 m) şi golful Hangu - cel mai mare dintre el, întregit de apele de pe Bâtca Runcului şi ale pâraielor Hangu şi Audia. Pe malul stâng sunt doar două: golful Secu - aflat în centrul imaginii, uşor spre dreapta şi golful Izvorul Alb, situat mult mai dreapta. De altfel, în această margine, în foto, apare doar un colţ din peninsula Izvorul Alb. În planul doi este satul Secu, străbătut de pârâul cu acelaşi nume, care-şi adună apele de prin Obcina Horştii (stânga, plan 3)şi întregit cu cele din Obcina Baicului (dreapta, acelaşi plan), se vărsă prin golful Secu în lacul Izvorul Muntelui (conturul golfului Secu, din centrul imaginii, în dreptul umărului stâng al personajul, care, înclin eu să cred, tocmai asta admiră În ultimul plan, Ceahlăul, aşa cum ne-a obişnuit în primăvara aceasta, învăluit mai mult în ceaţă, încă acoperit pe-alocuri de zăpadă şi cu nori ameninţători deasupra piscurilor lui, ne îngăduie să-i admirăm doar abrupturile Ocolaşului Mic, într-un subtil "V", mărginit de pereţii înalţi şi stâncoşi ce se ridică din Fundul Ghedeonului. |
Să mă ierte Mihai că am răspuns în locul lui. Era prea frumoasă poza să mă pot abţine... |
Excelent! |
multumesc daniela, tot ce puteam sa raspund eu era malul sting al lacului la cca 1-2 km de baraj in amonte |
paul, frumoase amintiri multzam fain ca le-ai impartasit cu noi |
Galeria Foto Alpinet |