| Galeria Foto Alpinet |
Frumoasa cabana, e prima data cand o vad. |
Musai o vizita pe-acolo, ca tare bine arata. |
Arata super, pacat de ea, a ajuns in afara circuitului turistic. Am fost pe acolo cam acum un an jumatate, erau 2 tipi care aveau grija de cabana. Am dormit o noapte acolo, 30.000 lei/pers cazarea. |
Redau mai jos câteva versuri care erau înscrise pe un panou în interiorul sălii de mese a cabanei, care mi-au plăcut și care m-au făcut să mă gândesc la vremurile de demult, la aceia care au avut inițiativa de a le face cunoscute și celorlalți, la atmosfera de altădată, la zilele "de vârf" ale cabanei, în care aceasta era plină de turiști iubitori ai muntelui... Nimic din toate acestea nu mai există astăzi. Din fericire, însă, cabana este încă acolo și își așteaptă drumeții. "Veniți, veniți la munte să vă regenerați, În fața ăstui templu devin buni cei stricați Și orbii văd lumina și liberi sunt cei sclavi Și sănătoși bolnavii și tari se fac cei slabi." Constantin Aricescu (1823-1886) "Vai, Doamne, ce beție de culori Și ce parfum îmbătător în aer, Ce moi petale. Hai să rupem flori. Pârâul parcă-mi curge sub pleoapă, Ca lacrima-i de limpede, de clar. Hai să zvârlim cu bolovani în apă. Și câte cuiburi are-n ea pădurea Și câtă umbră. Hai s-o bântuim Cu praștia, cu focul, cu securea. E tot mai greu în suflet să închidem Atâta farmec. Iată, vine-un om. Și ce stejar de om. Hai să-l ucidem!" Ghe. Ionescu-Gion (1922-1980) |
Alina, spune-ne, te rugam cum ai ajuns acolo! Din cate stiu eu se poate ajunge de pe Valea Dambovitei, pe Valea lui Coman, sau de la Cantonul Bratei. Multumesc! Aceiasi rugaminte si lui Cristi!!! |
Am pornit din Fieni, cu o cursă locală am ajuns la Runcu, iar din capătul de nord al comunei am urmat vreo 9 km drumul forestier de pe Valea Ialomicioarei, până în punctul numit "La Ziduri". Puțin mai sus, la acea vreme, erau în construcție clădirile anexe ale Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, din spatele căreia pornește poteca ce ajunge la Cabana Leaota. Traseul de pe Valea lui Coman nu l-am făcut, așa că nu îți pot da nici o informație referitoare la el, în afara faptului că pe hartă apare marcat cu cruce albastră, iar lângă cabană era o săgeată ce indica intrarea în acesta. Drum bun! |
Multumesc! Uite, drumul asta chiar nu mi-a trecut prin cap, desi, ca Minulescu odata care calatorea imaginar "Pe harta Europei", si eu petrec minute in sir cu ochii pe harti cu munti! |
pacat de cabana asta ca a ajuns o paragina pe dinauntru. te manaca puricii |
Pana la urma am inteles ca ceva s-a schimbat... |
| Galeria Foto Alpinet |
| 1-20 din 1433 | > [21-40] [41-60] [61-80] >> | |
| Fotografie | Comentariu | Data |
| Toporas Marius Turc | Floarea se numește măseaua ciutei (Erythronium dens-canis). | 20 Apr |
| Mt Slavei vazut din Caldarea Berbecilor aurel popescu | Aici sunt vârfurile Bucura I și Bucura II. Slăveiul e la sud de cele două. | 29 Mar |
| Prima drumetie Lucian Jurca | La mulți ani, dragă Luci! Sănătate și la cât mai multe drumeții (și) în Carpații noștri!:-) | 28 Ian |
| Ceata, soare, ceata... Neagu Florin | Într-adevăr, e cel mai estic lac din Căldărușa Lungă. Bun loc de campare malul său nordic. :-o | 20 Dec |
| de-as avea inca doua dromadere... vasile heresanu | ...m-aș putea duce și în cer! :-o | 14 Dec |
| Vf. Bucura, 2433m Dan Rus | Bucura I. | 4 Nov |
| Vf. Judele, Lacul Taul portii si curmatura Bucurei Dan Rus | Vârful din stânga este Turnul Porții. :-o Judele nu se vede aici (e în spatele fotografului). | 4 Nov |
| Pe fundal petru laurențiu pop | Într-un cer violet, Luna dac-aș găsi-o... :-o | 4 Nov |
| Somn ușor petru laurențiu pop | La răsărit!:-P:-o | 4 Nov |
| Mici dâlme petru laurențiu pop | Și, dincolo de ele, Leaota cea mare! :-o | 4 Nov |
| Lacul Zănoaga Mare Daniel Ionescu | Câlcescu e mai la est (dreapta). În imagine e Lacul Zănoaga Mare. :-o | 4 Nov |
| Clabucetul Maneciului vs. Varful lui Crai Dragos Iancu | Puțin mai jos, în stânga, e fântâna cu cumpănă. :-P | 5 Oct |
| Lacul si Varful Urlea CSABA IAKOB | Și Vârful Somnului. :-P | 5 Oct |
| Varful Dara 2500 m, Varful Hartopu 2506 m si Varful Musetescu 2495 m CSABA IAKOB | De la dreapta la stânga. :-P | 5 Oct |
| Lacul Mioarelor, Lacul Geamanu de Sus, Lacul Geamanu de Jos, Lacul Rosu si Muntii Iezer-Papusa CSABA IAKOB | Căldarea Hârtoapele Leaotei - frumos loc! :-o | 5 Oct |
| Muntii Piatra Craiului si Muntii Bucegi CSABA IAKOB | Foarte bună vizibilitate ați avut! :-o | 5 Oct |
| Bucegi Ionel Perju | Și Leaota! :-o | 27 Sep |
| Septembrie in Făgăraș Adela Efrim | Tot Vârful Lăițel. Ar fi bine să modifici localizarea geografică, mai ales că punctul respectiv există în listă... | 13 Sep |
| Toamnă Adela Efrim | Vârful Lăițel văzut dinspre est. :-o Cine îl urcă nu îl poate uita. :-P | 13 Sep |
| Mongolia mea Daniel Ionescu | Zona de obârșie a Râului Șes. Frumos!:-o Și titlul e inspirat! :-) | 13 Sep |
| 1-20 din 1433 | > [21-40] [41-60] [61-80] >> | |