Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Alpinet lists - alpinet2k

Bookmark and Share

From: Mircea Mircea <m...@yahoo.com>
Date: Tue, Aug 31, 2004, 11:55 am
Subject: @ Alaska 2004 - Interviu
Cu Mihaly Szasz despre.... Misi Szasz si despre Expeditia Alaska 2004


Am 34 de ani, in tinerete am facut speologie, dupa care am trecut la alpinism (catarare), iar dupa aceea am trecut la clasa muntilor inalti.

In 1999 am fost in Turcia pe Ercyzias 3917 m, anul 2000 am fost pe tusa din cauza unei operatii la genunchi (meniscul rupt, genunchiul blocat in Fagaras intr-o zi de primavara de schi in vaile inguste ale Fagarasului).

Anul 2001- primavara - tentativa de a urca pe Vf. Gerlakovski - 2655 m - din Slovacia (esuat din cauza vremii proaste), - vara expeditia din Alpi: Mont Blanc din Franta si Matterhorn din Elvetia (de pe Matterhorn a trebuit sa ne retragem de la 3900 4000 m din cauza vremii). In anul 2002 a urmat expeditia din Caucaz - Vf. Elbrus 5635 m - cucerit pe schiuri de tura (a fost premiera nationala atestata de catre Federatia Romana de Alpinism si Escalada).

Anul 2003 a adus expeditia din Pamir - Vf. Lenin - 7134 m. Acestea sunt trofeele mele. Pe linga sunt si salvamontist, iar cand am timp liber sunt in muntii nostrii (favorita este Piatra Craiului).

In 2004, stiti deja... McKinley din Alaska, cu cei 6.194 de metri altitudine.



Pe linga pregatirea pentru succesele si esuarile mele, foarte mult timp si energie am consumat, cu adunarea banilor pentru finantarea acestor expeditii. Pot sa afirm ca a urca pe acesti munti mi-a fost mult mai usor decat sa adun banii necesari pentru expeditii.



Expeditia Alaska 2004



In lunile mai-iunie ale acestui an, opt romani au incearcat sa cucereasca pe schiuri de tura virful McKinley din Alaska, de 6194 m si sa realizeze primul studiu medical romanesc privind comportamentul organismului uman la conditii de frig extrem si hipoxie. Misi Szasz a fost unul dintre ei.



Am ajuns pe ghetar dupa un zbor de o ora cu un avion mic de tip Cessna care are talpi ce ii permit sa aterizeze oriunde pe zapada. Am dat de tabara de baza la 2200 m. Erau circa 20 de corturi, am vazut echipaje din Franta, Japonia, Columbia si, evident, niste americani.


Noaptea fara intuneric si caldura de neinchipuit


Era cald si placut ca la noi, primavara, intr-o duminica, in Poiana Brasov si pentru ca eram aproape de cercul polar soarele disparea de pe cer doar noaptea la 12, ca sa rasara la 1 jumatate.



De la 2200 m pina la 3400 am ajuns in 6 zile. Destul de incet ar parea, insa am avut de carat cca 120 kg de echipament de persoana. Pina la urma s-a dovedit ca timpul petrecut la aceasta altitudine si acel du-te - vino intre tabere a fost in favoarea noastra. Aclimatizarea a fost foarte reusita. Globulele noastre rosii au avut timp sa se inmulteasca suficient si sa compenseze lipsa oxigenului, lipsa pe care o vom simti dureros peste citeva zile.



La 2200 de metri era o caldura de neinchipuit. Ne dadeam cu crema pe fata, ca sa nu ne arda soarele. Ne era sete aproape tot timpul, fiecare se ferea de razele arzatoare ale soarelui cum putea, cu sapca, cu tricoul pus pe cap, dar era imposibil sa stai fara ochelari de soare.



La 3400 de metri mincam macaroane. Sau...macaroane... aveam de ales intre supa cu macaroane, macaroane cu brinza sau macaroane cu diferite sosuri semipreparate. Vreo doua dintre ele sunt chiar bune. Dar pe alea le-am tinut pentru mai incolo. Ah, si mai aveam o varianta, pesmeti si mincare rece. Si cind spun mincare rece, inseamna ca era rece. Adica inghetata. Aveam salam inghetat, brinza topita bocna, si sos ragout cubulete. Si ceai, foarte mult ceai, PREA mult ceai. Evident, facut din singura sursa de apa existenta, zapada topita. Zapada topita care are un gust... bleah... groaznic.

Nu pot sa zic ca aveam probleme de fapt, mai rau era ca ne deprima vremea.



Ascensiunea de 1000 de m diferenta de nivel a fost dificila. La 4000 de metri am traversat o portiune dificila numita Windy Corner care-si merita porecla. Vintul batea cam cu 100 de km pe ora. In afara de asta saniile alunecau spre prapastie tot timpul si ne trageau si pe noi.

Maximumul de prostie a fost ca nu ne-am legat in coarda unii de altii, ba mai eram si pe schiuri. Situatie perfecta pt un dezastru. Cu nervii intinsi la maximum am trecut de cei 300 de m periculosi. Era prea tirziu sa incercam sa ne legam sau sa ne punem coltarii in loc de schiuri. Incetul cu incetul am pierdut notiunea de timp. Intotdeauna era lumina, numai frigul si culorile ne indicau ca era seara sau noapte.


Noaptea erau 25 de grade Celsius, iar in cort masuram 3 grade


La 4300 in schimb am gasit un loc bun pt corturi. Ne-am linistit, convinsi fiind ca scapati de trasul saniilor totul va fi mai simplu, de aici urmind sa mergem doar cu rucsacii.

S-a facut vreme buna si a fost excelent pentru moral. Am inceput sa ne simtim bine, poate pentru prima data de la plecare. A doua zi am plecat catre tabara de la 5300 de unde am atacat virful. Noaptea erau 25 de grade.



Am facut drumul de la 4300 la 5300 de m din nou in viscol si frig. Prima portiune a fost un perete aproape vertical pe care am folosit corzi fixe. A urmat o creasta la 5000 de m comparabila cu creasta Pietrei Craiului. Necazul era ca vintul batea foarte puternic iar rucsacii aveau cam 25 de kg. Ne-am cam clatinat pe creasta aceea. Noroc ca nu se vedea mare lucru in jos.

Numai la intoarcere am constatat frumusetea unui abrupt de 1000 de m intr-o parte si cam 2500 de m in cealalta. Instalarea taberei de la 5300 de metri s-a facut pe un frig de 40 de grade Celsius si pe furtuna care nu mai contenea. A fost momentul pe care nimeni nu l-ar mai repeta. Niciodata.


Febra virfului si VICTORIA


A doua zi cerul s-a inseninat. Atunci am stiut cumva ca virful ne apartine. Incepuse acea celebra febra a virfului. Niciunul dintre noi n-ar mai fi plecat de acolo fara sa-l cucereasca. Poate cu orice pret.



Am stat pe virf cam o ora. Printre lacrimi de bucurie si dureri de cap ne-am amintit de cei care trebuiau sa fie cu noi. Cei trei prieteni pe care i-am pierdut in Bucegi in avalansa din ianuarie. Medalioanele cu chipurile lor au fost fotografiate pe virful pe care astfel si ei

l-au cucerit. Ce am simtit pe varf? Cred ca fiecare altceva, dar un lucru este sigur, ca a fost o reusita de echipa.



La 5300 am mai dormit o noapte. Am dat sfaturi celor care plecau pe virf a doua zi si am dat telefoane acasa de pe un telefon cu satelit ale carui baterii le-am tinut in cele mai calde locuri posibile.



Eram frinti, dar privelistea era fenomenala...



La 4300 ne-am luat saniile si schiurile in primire si am discutat despre viteza de coborire. Am facut pina la 3400 mai mult decit la urcare. Am crezut ca vom cobori in 30 de min si am ajuns in 9 ore! Am ajuns incet si cu greu in tabara de la 3400 m, unde la miezul nopti iam mancat o supa, am admirat privelistea fenomenala si ne-am culcat.



A doua zi pe la 11 am pornit in jos cu saniile dupa noi. Era o vreme tare proasta. In partea de sus ningea si era ceaata, iar in partea de jos ploua. Echipa s-a destramat. Unii mergeau cu schiurile, altii fara. In partea de jos erau multe crevase deschise. Cu noroc am ajuns in tabara de baza de jos, linga aeroport, pe la ora 20, unde ne-am pus corturile si ne-am culcat.



Acum-NU-se-zboara



Nu se mai putea... eram de 5 zile la 2200 de m si asteptam avioanele. Vremea era rea, din nou, ceata, lapovita umeda, care cadea din cer de 5 zile. Rangerii nu ne spuneau decit: acum-NU-se-zboara.



De 3 ori pe zi bateam pirtia. Banuiam ca eram pusi sa facem treaba asta ca sa nu innebunim. Deja tabara se aglomerase. Eram aproape 100 de alpinisti. Unii au pierdut avioanele catre casa... nu era cea mai degajata atmosfera. Daca mai stateam o zi ramineam si fara mincare.



Am plecat a sasea zi cu un pilot care cind a ajuns jos a povestit ca a fost cel mai greu zbor al vietii lui. Atunci am sarutat pamintul si am inceput sa topaim de bucurie Ne-am dat seama ca McKinley nu mai are ce sa ne faca.


Pina sus, sus?! DA!


Un dus dupa 25 de zile si citeva beri ne-au facut fericiti, dar abia in Anchorage aveam sa realizam ce am facut. Intr-un magazin pentru alpinisti ne intreaba cineva daca venim de pe munte.

Spunem ca da, de pe McKinley.

Si ati urcat pina sus?

Spunem, firesc, ca da.

Pina sus, sus?

DA!

FANTASTIC, striga tipul, oamenii astia au fost pe cel mai inalt virf al Americii de Nord! Dar... de unde sunteti?

Din ROMANIA.



A consemnat,

Adi Gheorghiu
The messages are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.

Other messages in the same thread:
SubiectAutorData
 Re: @ Sosete in bocanci - varaGecAug 31, 2004
   @ Alaska 2004 - InterviuMircea MirceaAug 31, 2004
     @ RT Valea Seaca a Caraimanului, Brana...Marian RADUSep 6, 2004

Links to the Mountain Guide:
Muntii PIATRA CRAIULUI - Casa de Vanatoare Piatra Craiului  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Cabana Garofita Pietrei Craiului  
Muntii BUCEGI - Ref. Salvamont  
Muntii PADUREA CRAIULUI - Tabara Suncuius  
Muntii BUCEGI - Tabara Caprioara  
Muntii BUCEGI - Muchia Pietrei Arse  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Podul La Riul Mare Spre Magura  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Valea Pietrelor  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Curmatura Pietrei Craiului  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Prapastii  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Brina Caprelor (Craiului)  
Muntii FAGARASULUI - Orasul Victoria  
Muntii FAGARASULUI - Valea Rea  
Muntii FAGARASULUI - Sub Varful Chica Pietrelor  
Muntii PADUREA CRAIULUI  
Muntii BUCEGI  
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Muntii FAGARASULUI  
Muntii ANINEI si Munceii DOGNECEI  


There are no comments for this message
Login or register to comment