Alpinet lists - alpinet2k
http://alpinet.org/main/liste/index_en_t_-e-cristea-iii_id_2085_print_1.html

From: Mircea Marian Ordean <M...@hotmail.com>
Date: Wed, Nov 20, 2002, 1:15 pm
Subject: @ E Cristea III
Prin Fisura Albastra, in cautarea stralucirii soarelui...
III

Traseul celor Trei Surplombe

Dornic sa se afirme, E. Cristea avea in vedere imediat dupa razboi doua
posibile trasee. Primul era Fisura Mare din Peretele Vaii Albe; al doilea, a
carui escalada ii fusese sugerata de Mircea Sterescu, se afla in Peretele
Galbenelelor.
Despre acest din urma drum, punctat la capatul superior de trei mari
proeminente, Nae Dimitriu ar fi spus: "Omul care va reusi sa-l urce trebuie
sa aiba nervi de otel". Este un prag pe care E. Cristea, in ciuda
eforturilor sale, nu reusise sa-l atinga in anul de sfirsit al razboiului:
dupa patru incercari, "ne aflam sub limita treimii inferioare a peretelui",
adica sub punctul atins de Nicu Comanescu in 1935. Prin urmare, la 9
septembrie 1945 eroul nostru hotaraste sa coboare peretele. Desi cuprindea
"alpinisti de renume" (Toma Boerescu si Gh. Rosculet), blocarea la
recuperare a fringhiilor de rapel a obligat echipa sa petreaca o noapte la
sinul verticalei. Neplacuta intimplare nu a alterat optimismul unuia dintre
protagonisti: "Fizic realizasem foarte putin; tehnic ceva mai mult:
cunosteam toate obstacolele traseului si confectionasem, pentru depasirea
lor, un numar insemnat de pitoane tubulare, pe care [...] le-am transportat
la baza de jos a celor trei surplombe."
In sezonul estival urmator, E. Cristea se catara impreuna cu N. Baticu.
Intrati in traseu, s-a mers initial cap schimbat, pentru ca apoi, la
propunerea insotitorului sau, Baticu sa-i lase intiietatea si in lungimile
pe care ar fi trebuit sa le urce el primul. S-a ajuns astfel, dupa doua
incercari, la baza surplombelor, unde terenul i-a refuzat lui E. Cristea
orice avans.
Asaltul decisiv s-a dat la 20 iulie 1946, sub privirile mai multor prieteni
veniti sa urmareasca de la "Hotel Galbenele" desfasurarea tentativei. S-a
intrat in traseu (prin traversare) la nivelul briului care conduce in Furci,
in formula de echipa Baticu, Gicu Nicolescu, E. Cristea si Sorin Tulea,
ordine pastrata pina la iesirea in creasta (Desfasurarea ascensiunii este
relatata pe larg in Amintirile unui alpinist, de N. Baticu).


Fisura Pintenului Vaii Albe

In 1945, E. Cristea incalca intelegerea cu Ion Coman de a realiza impreuna
premiera Muchiei Rosii...
[In cartea lui Ion Coman, Am indragit muntii, acest episod transpare,
voalat, sub forma: "Am vazut doi oameni cu fringhie grabindu-se pe sub
abrupt, catre Tamasel. Indata am inteles de unde veneau si ca noi sosisem o
zi prea tirziu pentru Muchia Rosie".]

... In replica, ultimul a inceput sa ia in zeflemea calitatile de catarator
ale "patronului", afirmind intre altele ca se va lasa de alpinism daca
acesta va reusi sa atinga al patrusprezecelea piton fixat de el in Fisura
Pintenului Vaii Albe.
[Itinerarul fusese tatonat in patru rinduri (1943-45) de I. Coman, care
gasea ca "dupa [...] dificultatea celor aproape doua treimi din inaltime
[...] nimeni nu ne va contesta dreptul de a termina aceasta premiera".]


Cristea nu-si facea iluzii ca ar putea raspunde provocarii, dar in aceeasi
perioada Coman nu si-a respectat nici el o promisiune asemanatoare, legata
de Creasta Uriasului [I s-a mai spus Creasta Hornului Negru, a Policandrului
si, finalmente, a Vulturilor (N. Dimitriu, E. Cristea). Aceasta muchie
coboara din Creasta Vaii Albe si este incadrata de Peretele Policandrului,
respectiv de Vilcelul Hornului Negru]. In aceste conditii, N. Baticu a
acceptat sa intre impreuna cu E. Cristea in Fisura Pintenului.
Indrumat de coechipierul sau, vulcanizatorul a atins faimosul piton 14.
Apoi, pe teren virgin, a trecut o surplomba, dincolo de care lipsa
pitoanelor, plantate in exces pe drum, a obligat la retragere.
In situatia existenta, pina la o noua intrare in traseu discretia era
obligatorie. In cursul saptaminii ce a urmat, Cristea nu si-a putut insa
reprima satisfactia de a-i relata intreprinderea unuia din apropiatii lui
Coman, Dan Fintescu. Gafa fiind facuta, rapiditatea urma sa decida
invingatorul in aceasta cursa in care fiecare nega meritele adversarului.
Primele raze de soare ale urmatoarei duminici, 4 august 1946, i-au gasit pe
Baticu si Cristea (dupa o noapte petrecuta intr-o grota din zona), aproape
de baza Pintenului. Ei se aflau deja in traseu cind siluetele grupului Coman
s-au ivit pe muchia dinspre est a Circurilor. Acesta din urma se va multumi
in acea zi sa atinga virful Pintenului pe sistoaca aflata la vest de
acesta...
[W. Kargel (op.cit., p. 28) atribuie premiera acestei cai unei echipe
conduse de I. Sincan. Informatia i-a fost furnizata de N. Baticu, caruia,
tatonind inainte de razboi intrarea spre Fisura Mare, i s-a parut ca aude
prin ceata, dinspre virful Pintenului, vocea lui Sincan. Acesta din urma nu
pomeneste insa de o asemenea intreprindere.]

... In strunga degetului va iesi, la scurta vreme, si cealalta echipa,
avindu-l drept cap de coarda in acea zi pe Baticu.


"Nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste", va comenta
I. Coman intimplarea. In aceasta optica, el insusi poate fi blamat insa
pentru premiera, in octombrie 1940, a Fisurilor Centrale (Peretele Vaii
Albe), traseu incercat anterior de mai multe echipe.
Opinia in chestiune a lui N. Baticu: "Cine nu este in stare sa urce un
traseu pina la capat, sa lase pe altul mai bun sa o faca."

In acelasi sezon 1946 Cristea si Baticu si-au propus sa urce peretii Cheilor
Bicazului, dar din motive independente de vointa lor tentativele nu au putut
avea loc.


Spre cele mai inalte demnitati ale miscarii alpine oficiale

Desi patron, E. Cristea devine in 1948 (se pare "prin Pincu Weintraub,
negustor de mobile pe Calea Victoriei, ajuns mare la O. N. T. de atunci" - cf.
N. Baticu), secretar al sectiei Bucuresti din asociatia "Turismul Popular".
Aici el contribuie la "munca de educare revolutionara" prin intermediul
turismului. Mai apoi, vulcanizatorul accede in conducerea sectiei de turism
a C. G. M.
La 1950, asociatia "Turismul Popular" este desfiintata. Cu citeva luni
inainte E. Cristea inaintase diriguitorilor C. G. M. un memoriu, in care
invoca "importanta alpinismului si necesitatea infiintarii unor sectii pe
linga asociatiile sportive". In paralel, alaturi de alti opt alpinisti el
prezinta o cerere asemanatoare cluburilor Dinamo si C. C. A. Gruparea militara
avea sa raspunda pozitiv solicitarii.

[Cum e de asteptat, prieteni si adversari vad diferit momentul: "In pragul
deceniului cinci, intelegind ca alpinismul este adevarata sa chemare, va
deveni primul antrenor de alpinism din tara..." (D. Solojan, care trece sub
tacere faptul ca independenta micilor mestesugari era in acel moment pe cale
de disparitie, in plus atelierul lui E. Cristea aflindu-se pe locurile unde
la scurta vreme s-a ridicat actuala cladire a Facultatii de Farmacie); "Cind
sectia de turism a Confederatiei Generale a Muncii a pus problema
verificarii sportivilor [...] prin Dondi Galin, industrias si inspector la
O. N. T., a ajuns la clubul C. C. A." (N. Baticu.)]


Anii cincizeci...

La C. C. A., E. Cristea (care se pare ca a ramas pina la pensie personal
muncitor civil) avea initial trei subordonati. Intre acestia figurau initial
Moise Pompiliu si Vlad Costinescu, alaturi de care suie in 1949 Hornul
Vulturilor din Costila. Peste doi ani, antrenorul "Armatei" isi asigura
concursul tinerilor soldati Aurel Irimia si Radu Constantin, remarcati
anterior la scoala de cataratura a C. G. M.
Sectia alpina C. C. A., pentru a justifica fondurile primite, trebuia sa
depuna o activitate corespunzatoare. Prin urmare, in primii ani s-a vizat
executarea de premiere in stinca, cit si intreprinderi de iarna, de felul
parcurgerii culmii Fagarasilor si, mai tirziu, a Carpatilor Meridionali.
Incepind cu 1953, concursurile de alpinism au constituit si ele un teren de
afirmare pentru alpinistii militari.
Pe "traseul" social in care se angajase, fostul muncitor a stiut sa urce cu
o tenacitate remarcabila...

[E. Cristea, tocmai pentru ca fusese lipsit de ele in copilarie, si-a dorit
cu ardoare o casa, o familie. Casa a cumparat-o in 1948, dar fiind plecat
mare parte a timpului pe munte, gasirea unei sotii nu a fost tocmai simpla.
Se va casatori, in 1955, cu Hedda, "campioana de schi" (D. Solojan) "o fata
pe care a gasit-o in crestele Carpatilor si pe schiuri, o fata care l-a
ajutat zi de zi sa devina mai bun, mai maestru si mai vestit" (Iosif
Viehmann). Rolul de dinamizator al Heddei Cristea pe linga sotul ei a fost
in repetate rinduri subliniat: "maestrul emerit al sportului Emilian
Cristea, asistat si sprijinit [...] neintrerupt de sotia sa, ea insasi
pasionata turista si alpinista" (V. Mihailescu, prefata la Piatra Craiului,
1971); "Hedda [...] care l-a ajutat sa-si valorifice insemnarile (St.
Negrea, In memoriam).]

S-a folosit de amicitia unora ca Dondi Galin si Pincu Weintraub, iar cind
steaua acestora a palit...

[Nu intilnim numele acestora in publicatiile de dupa 1950, de unde banuiala
ca plecasera cu primul val de emigranti catre Israel. Poate din acest motiv,
la inceputul deceniului sase E. Cristea nu figureaza intre membrii recent
infiintatei Comisii Centrale de Alpinism (cf. Turismul Popular, decembrie
1950)]

... E. Cristea s-a priceput sa cistige aprecierea noilor sai sefi de la
C. C. A. De aici, a avut porti deschise la diverse publicatii, unde si-a expus
pe larg actiunile alpine (inchinate, in spiritul epocii, cui trebuia),
dobindind astfel notorietate. A avut insa parte si de contestari, cum ar fi:

"... Sectia de alpinism a C. C. A., al carei antrenament se face in secret
[...] Daca, de pilda, putem spune ca antrenorul Gheorghe Rosculet (Dinamo)
constituie un model [...] in schimb antrenorul C. C. A., cunoscutul alpinist
Emilian Cristea, face in mod sistematic din orice problema a alpinismului o
problema de club, pentru ca mai tirziu sa o transforme chiar intr-o
problema personala [...] Emilian Cristea socoteste unele performante ale
sale si uneori ale altora drept redute inexpugnabile, frinind sau
stingherind astfel elanul tineresc al altor sportivi de frunte." (Const.
Messinger, presedintele Comisiei Centrale de Alpinism) (Sportul Popular, 21
febr. 1956)


E. Cristea a stiut sa-si consolideze insa pozitia atinsa. In acest scop a
facut, la zece ani de la nationalizare, o "retrospectiva a alpinismului in
noua sa structura" (cf. I. I.-Dunareanu), dar mai ales a desfasurat, alaturi
de echipa sa, o remarcabila activitate pe munte. Intre altele, E. Cristea
imbina de acum ocupatia sa favorita cu speologia, oferind de pilda sprijin
specialistilor care explorau Cetatile Ponorului. Este perioada in care isi
asigura admiratia pe viata a clujeanului Iosif Viehmann.. Aceste rezultatele
nu par sa-l fi multumit, motiv pentru care a recurs la exagerari si nu
numai:


"Peretele sudic al Claii Mari [...] are o diferenta de nivel de peste 600 de
metri. Cu pante foarte inclinate si lipsit de posibilitati de inaintare
obisnuite, acest perete a fost ocolit multa vreme de catre cercetatori.
Istoria alpina citeaza de-a lungul anilor doar citeva echipe de alpinisti
care au patruns in aceste locuri si care la intoarcere povesteau lucruri de
necrezut.
Pentru a face lumina in aceasta problema, echipa de alpinism a C. C. A. [...]
a pornit la o cercetare mai amanuntita cu scopul de a valorifica din punct
de vedere alpin acest tinut salbatic si neumblat [...] Reusesc sa ajunga la
baza peretelui dupa zece ore de drum. Innopteaza pe o muchie ascutita ce
lasa in parti pravalisuri de sute de metri. Peste noapte, bivuacul lor fu
avariat de o cadere de pietre care a provocat echipei pagube insemnate [...]
In a doua zi de escalada, umbrele inserarii surprind alpinistii in plin
perete [...] O ploaie amestecata cu lapovita a contribuit la inrautatirea
situatiei.
Peripetiile militarilor s-au tinut lant si in cea de-a treia zi de escalada,
dar ele nu au frint cu nimic hotarirea militarilor, care pina la urma au
iesit in creasta.
Peretele sudic al Claii Mari a fost escaladat!
Traseul este gata si sta la dispozitia tuturor alpinistilor dornici sa-l
parcurga.
Este o performanta frumoasa, cu atit mai mult cu cit traseul are grad maxim
de dificultate: VI B."

[Comentarii: a) Traseul 23 August (caci despre el e vorba) masoara circa 200
metri diferenta de nivel; b) Drumul din Busteni pina la baza Peretelui Claii
necesita circa doua ore si jumatate, pe un parcurs care nu depaseste gradul
1A; c) In zona, Gh. Rosculet urcase in 1946 Fisura Claii (gradul III); d) In
lipsa oricaror detalii despre traseu, invitatia din final ramine vorba
goala; e) F. R. T. A. a acordat gradul VI traseului 23 August, dar si-a
contrazis astfel propriile reglementari, ce impuneau unui traseu de asemenea
dificultate o diferenta de nivel de minimum 300 metri; f) in componenta
echipei care a cercetat zona E. Cristea se trece si pe sine (cum apare si in
W. Kargel, Trasee alpine in Carpati, 1976), dar descrierea il tradeaza drept
necunoscator al locurilor; g) de remarcat exagerarile privind actiunea
factorilor naturali, gen pe care il vom reintilni in scrisele subiectului
nostru.]


Asemenea performante au fost inlesnite de faptul ca alpinismul constituia o
meserie pentru E. Cristea, caruia ii asigura nu doar un salariu, dar si
materiale alpine, deplasari, hrana etc. gratuite. De aici reprosul si nu
odata dispretul vadit de cataratorii "de duminica", dar nu trebuie pierdut
din vedere ca au existat si alti alpinisti profesionisti, cu rezultate
inferioare animatorului "Armatei".
(va urma)
Mircea Ordean
The messages are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.


Links to the Mountain Guide:
Muntii PIATRA CRAIULUI - Varful Tamasel  
Muntii PIATRA CRAIULUI - Mt. Tamasel  
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Muntii FAGARASULUI  
Muntii BUCEGI  
Muntii BUCEGI - Cabana Caminul Alpin  
Muntii BUCEGI - Busteni  


There are no comments for this message
Login or register to comment

Copyright 1999-2019 www.alpinet.org