Alpinet lists - alpinet2k

Cuceritorul norilor

Constantin Lacatusu, primul roman care s-a catarat la peste 8.000 de metri
De-a lungul timpului, omul a fost mereu tentat de spatii noi, necalcate de
alti semeni de-ai sai, asa-numitele terenuri virgine. Aflate sub pamint, in
apa, in spatiul extraterestru sau pe uscat - in jungla, in munti sau in
desert - aceste locuri greu accesibile oamenilor de rind nu au scapat
inversunarii exploratorilor de a le cuceri. Din categoria celor care sint
in stare de orice sacrificii pentru a pune primii piciorul intr-un anumit
spatiu fac parte si alpinistii de elita ai planetei. Romanii se pot lauda
ca au si ei reprezentanti ai acestui sport extrem de riscant. Iata cum isi
motiveaza Constantin Lacatusu (42 de ani) - detinator al unui palmares
impresionant - pasiunea pentru ascensiuni in care isi poate oricind pierde
viata: "Asumarea riscului la limita e un mod de viata. Fiecare alpinist are
motivele sale pentru care o face. In cazul meu, acestea sint atractia catre
risc, un spirit nativ de aventura, placerea de a lua decizii si de a
actiona in ultima secunda. Ar mai fi orgoliul de a te compara cu altii la
nivel mondial sau dorinta de autodepasire si de a arata ca se poate. In
perioada cind existau multe virfuri ce nu fusesera cucerite de om, o alta
motivatie puternica iti dadea aripi. E vorba despre simplul gest de a pune
drapelul tarii tale pe un virf de munte pe care n-a mai ajuns nimeni. Acest
gest este si acum o mare onoare pentru un alpinist, dar nu mai exista prea
multe formatiuni muntoase virgine".

"In anii '80, a aparut un nou stil de ascensiune pe optmiari"

In limbajul alpinistilor cu experienta, un optmiar inseamna un virf de
munte a carui inaltime depaseste 8.000 de metri. Pe Pamint exista 14 astfel
de virfuri, care au fost toate cucerite de om in secolul trecut, intre 1953
si 1964. Cel care a deschis seria acestor ascensiuni de exceptie a fost
neozeelandezul Edmund Hillary, primul pamintean care a urcat pe Virful
Everest, din Muntii Himalaya, in 1950. "Dupa ce toti optmiarii au fost
cuceriti, prin anii '80, stilul de ascensiune pe aceste virfuri s-a
schimbat. Lupta nu se mai dadea intre natiuni, ci intre sportivi. In primul
rind, pentru ca nu puteai sa repeti traseul facut de Hillary acum 50 de ani
si sa fii incununat cu lauri. Apoi, este vorba despre mijloacele care s-au
imbunatatit mult - echipamentele, alimentele sau buteliile de oxigen, care
au devenit mai usoare. Expeditiile organizate in stilul anilor '50 - cu
serpasi de altitudine si butelii cu oxigen - se fac in continuare, ba chiar
sint foarte numeroase - se organizeaza zeci si zeci, anual. La ele pot
participa acum si persoane cu mai putina pregatire sau experienta. Insa
ascensiunile de acest gen sint considerate comerciale si sint luate in
deridere de catre forurile internationale de alpinism. In ultimii ani,
trasee considerate altadata periculoase, devenite intre timp clasice, au
fost parcurse cu succes de femei, copii, nevazatori sau persoane cu
handicapuri locomotorii (de exemplu, fara un picior, cu proteza). O stire
gen "Un alpinist roman urca pe Kilimanjaro" pare a fi o realizare
romaneasca sportiva de senzatie pentru un neinitiat, insa nu e chiar asa.
Pe plan mondial, tendinta este de reducere a expeditiilor-mamut, cu serpasi
platiti, care sa poarte echipamentul si alte bagaje ale alpinistilor. Acum
se stimuleaza inovatia, spiritul de aventura, abordarea unor trasee noi sau
cucerirea unor virfuri virgine", adauga romanul temerar.

Un geofizician pasionat de munti

Constantin Lacatusu a implinit de curind 42 de ani (s-a nascut pe 21
februarie 1961, in Piatra-Neamt) si este presedintele Clubului Montan Roman
din orasul sau natal. De la 12 ani, a facut handbal de performanta, pina la
liceu, cind a trebuit sa aleaga intre antrenamente sau pregatirea pentru
facultate. Pentru ca simtea nevoia de miscare si avea o energie nativa in
exces, prietenii lui montaniarzi l-au luat cu ei in expeditii prin Ceahlau.
A intrat la Facultatea de Geofizica din Capitala, iar in 1981 a parcurs
primul sau traseu de escalada. Impreuna cu mai multi colegi ingineri,
infiinteaza in 1988 Clubul Montan Roman de Alpinism. Cu timpul, a devenit
monitor si "invata lumea sa se catere pe munti". "Dupa sapte zile de
cursuri, un incepator isi facea o idee despre alpinism", isi aminteste
Lacatusu. Evenimentele din 1989 l-au gasit angajat in Bucuresti, ca
geofizician, apoi s-a trezit concediat. S-a angajat la Piatra-Neamt. In
1990, prin Federatia Romana de Alpinism a avut prima sa iesire din tara, in
Caucaz, pe Virful Elbrus. Atunci a avut primul sau contact cu un ghetar.
Anul urmator avea sa organizeze chiar el o expeditie de 25 de persoane in
Caucaz. Deja ii intrase in organism "microbul" alpinismului de mare
altitudine... De atunci, a participat la multe ascensiuni de mare
dificultate, incununate de succes, in Nepal, Tibet, Elvetia, Africa,
Argentina, Scotia, Alaska, Franta, Noua Guinee, Antarctica, nu de putine
ori salvindu-si colegii de la moarte.

Primul roman care a urcat un virf de peste 8.000 de metri

In 1992, englezii l-au invitat sa participe la o mare actiune in Pakistan,
in Muntii Himalaya-Karakorum. Dintr-un total de 70 de alpinisti din 14
tari, organizati in 10 expeditii diferite, grupul lui Lacatusu a fost
singurul care a reusit sa escaladeze virful Broad Peak (8.047 m) in acel
an. Totodata, pe 2 august '92, a devenit primul roman care a urcat un virf
de peste 8.000 de metri. "Aceasta ascensiune a fost si cea mai incarcata in
expunere la pericol la care am participat eu vreodata. A fost singura data
cind am riscat totul pe o carte. Restul membrilor expeditiei din care
faceam parte plecasera acasa si ramasesem singur pe munte. M-am atasat de o
alta echipa alcatuita din doi americani si trei spanioli. La un moment dat,
ne aflam la 7.400 de metri, pe un ger de minus 45 de grade Celsius. Pe la
ora 1.00 noaptea, s-a pornit o avalansa. M-am dus dupa unul dintre colegi,
un american, pe care l-am salvat de la moarte. Atunci mi-am dat seama cit
de mult conteaza sa-i cunosti foarte bine pe colegii din echipa. Americanul
mi-a spus acolo sus ca facuse puscarie pentru crima, chestie care nu mi-a
picat deloc bine. Pentru a ajunge pe un astfel de virf, oamenii cu psihicul
slab sint in stare de orice, chiar si de fapte groaznice... In disperarea
aceea, un necunoscut te poate impinge voit in prapastie, din orgoliu. Ca sa
ajunga el sus si tu nu... Am stat cu americanul toata noaptea intr-un frig
groaznic, blocat linga un perete de gheata, asteptind lumina soarelui. In
graba, imi pusesem bocancii peste trei perechi de ciorapi si piciorul era
fix-fix. Adica nu-l puteam misca in bocanc, ceea ce e periculos. Atunci am
avut degeraturi grave la picioare. Pe loc, nu prea ai cum sa-ti dai seama.
La intoarcere abia, am observat ca pielea de pe degetele piciorului sting e
cam rozalie, plus o stare de amorteala", isi aminteste alpinistul.

In Himalaya si-a pierdut patru degete de la picior

"In citeva zile, pielea s-a inchis la culoare. Am stat in spital la Londra
zece zile, apoi sase luni, acasa, in pat. La Piatra-Neamt, mi-au fost
amputate pina la urma patru degete de la piciorul sting. Dupa o luna,
schiam prin Retezat, iar in anul urmator am fost din nou in Caucaz. Lipsa
citorva falange la degetele piciorului ma deranjeaza numai la ascensiunea
pe stinca. De aceea, acum practic alpinism cu ascensiuni mixte - zapada
plus stinca. Multi alpinisti se aleg cu degete amputate... Atunci a fost
prima oara cind am ajuns la o altitudine de 8.000 de metri si nu stiam daca
o sa rezist. Acolo aerul e rarefiat, presiunea e mai mica, oxigenul mai
putin, iar singele devine mai viscos. Pentru asemenea conditii, alpinistii
rusi si francezi se pregatesc la centrul de antrenamente al pilotilor, in
laboratoarele spatiale.
La presiunea aceea scazuta, organismul uman secreta mai multe globule rosii
- asa se adapteaza organismul, ca sa poata duce destul oxigen la creier.
Singele devenind mai putin fluid, esti mai expus la degeraturi daca stai
prea mult in ger. Oricum, eu am deschis atunci un drum pentru alpinismul
romanesc... Iar in 1995, am urcat Everestul - o premiera pentru alpinismul
romanesc."

In tabara de baza, cu bucatar si oxigen

Tabara de baza a unei expeditii se instaleaza la o altitudine mai joasa.
Pina aici, serpasii cara provizii de mincare, echipament s.a. Apa necesara
e obtinuta topind zapada sau gheata, ori din rezervoare. Aici poate exista
un bucatar care sa gateasca pentru alpinisti. Insa in ultima parte a
ascensiunii, un alpinist al mileniului trei care se respecta nu mai ia cu
el serpasi.
Isi cara singur echipamentul. Mincarea consta in supe sau ceaiuri, care se
pregatesc la primus. Acesta functioneaza cu un amestec de propan si butan.
Pentru ca orice alt aliment solid ingheata si nu poate fi consumat acolo
sus. "Se mai folosesc si vitamine. Americanii au un medicament - diamox -
pe care incep sa-l ia cu o luna inainte de expeditie. Eu nu as lua asa
ceva, pentru ca e ca un fel de dopaj, ca un furt. Cu astfel de pilule se
strica toata partea de aventura, de competitie. Eu urc natural, spune
Lacatusu. Si nu poti sa minti ca n-ai oxigen la tine si tu de fapt sa ai.
Etica profesionala nu te lasa. Daca minti, mai devreme sau mai tirziu se
afla. Unii folosesc oxigen la coborire sau se ascund in cort si respira din
butelii... Daca esti prins cu mita-n sac, esti desconsiderat si-ti pierzi
prestigiul. De aceea e asa de greu sa reusesti, dar si satisfactia este
mare. La peste 8.000 de metri, fara butelii, ti se pare ca urmatorul pas va
fi si ultimul. Nu ai forta din cauza lipsei oxigenului. Sa-ti legi siretul
la un bocanc, e un efort enorm. E greu si daca stai degeaba, in cort.
Concentratia de oxigen din atmosfera de acolo e mai mica de patru ori fata
de cea din Bucuresti, de exemplu. Apar modificari de ordin fizico-chimic
care schimba procesele din organismul uman. In acele momente poate patrunde
apa in organele interne etc. Aceasta faza se numeste edem - cea mai
periculoasa boala de altitudine.

Dhaulagiri - un virf cu ghinion pentru romani

Lacatusu avea sa revina din nou in Himalaya, in '99, atacind virful nepalez
Dhaulagiri (8.167 m), in cadrul unei expeditii private organizate de un
cuplu de alpinisti americani. "M-am inteles foarte bine cu perechea
americana. Ea era cea mai buna alpinista din lume la ora aceea. Le-am dat
chiar si asigurarea mea ca sa urce. O astfel de asigurare garanteaza ca, in
caz de pericol, vine un elicopter sa te salveze, operatiune care poate
costa zeci de mii de dolari. Era o vreme foarte proasta, ningea intr-una.
Dupa ce am ajuns in tabara de baza, a nins doua saptamini, fiind mare
pericol de avalansa. In drum spre virf, la tabara 2, am salvat un
australian. Avea deja edem cerebral si i-am facut doua injectii, apoi l-am
coborit la tabara de baza. Am urcat la 7.400 de metri cu doi americani nu
prea bine pregatiti. Cortul in care am facut pauza era foarte mic si nu am
reusit sa dorm deloc noaptea. Am incercat sa urc, dar mi se inchideau
ochii. M-am intors in cort. Americanii s-au intors si ei dinspre virf -
le-am pregatit mincare. A doua zi a inceput iar vremea proasta. In drum
spre virf, singur fiind, ma rugam la Dumnezeu sa vina vreme buna, dar n-a
fost sa fie. Nu am ajuns pina la virful principal, ci pe cel premergator.
In tabara, unul dintre americani - ranit fiind - striga: "Mi-as da un deget
ca sa urc virful asta. Uite, mi-l tai chiar acum, numai sa ajung sus". Apoi
eu am plecat, si cuplul de americani si cu doi francezi urcau spre cota
7.400. La 6.500 de metri, pe un serpas si pe alpinista americana Ginette
i-a prins o avalansa care i-a dus in jos 2.000 de metri. A fost singurul
accident mortal din toate expeditiile la care am participat", povesteste
Lacatusu.

Palmares alpin

1992 - Himalaya-Karakorum (Pakistan) - Virful Broad Peak (8047 m), premiera
romaneasca, primul virf de peste 8000 de metri
1994 - Himalaya: Virful Everest (8848 m) - 8100 m pe un traseu in premiera
mondiala pe fata NE (Tibet)
1995 - Himalaya: Virful Everest - versant nordic, premiera romaneasca -
primul roman pe "Acoperisul lumii" (17 mai)
1996 - Anzii Cordilieri (Argentina): Virful Aconcagua (6985 m) - cel mai
inalt virf al Americii - premiera romaneasca pe fata SV
1996 - Himalaya (Nepal): Dhaulagiri (8167 m) - al saptelea virf al Terrei,
expeditie romaneasca, 7850 m pe creasta NE, prima expeditie romaneasca
integral care a depasit cota 7500 m
1998 - Himalaya (Tibet): Virful Cho-Oyu (8201 m) - prima tentativa
romaneasca pe al saselea gigant mondial: 7500 m (impreuna cu Cornel
Galescu). In 24 septembrie '98, a reusit sa-l urce singur - prima expeditie
romaneasca solitara victorioasa pe un optmiar
1999 - Himalaya (Nepal): Dhaulagiri (8167 m) - expeditie internationala
victorioasa; Lacatusu - virful de NE (8140 m - al patrulea sau optmiar)
In septembrie a.c., Lacatusu intentioneaza sa "atace" virful virgin Janak
Peak (7090 - Himalaya) - sa fie primul om care calca acolo, impreuna cu o
echipa romaneasca. Ceea ce ar insemna ceva deosebit pentru Romania la nivel
international, intrarea in Cartea de Aur a alpinismului mondial. El spera
ca autoritatile din tara sa-l ajute pentru realizarea acestei expeditii.
Alpininistul mai intentioneaza sa urce unul dintre ceilalti noua optmiari,
pe care nu a pasit inca nici un roman, sau sa parcurga un traseu dificil,
in premiera mondiala.

Liviu Serbanescu
http://www.evenimentulzilei.ro/social/? news_id=115950

Login or register to comment