Salut,
Pentru a evada putin din programul organizat de ghiftuiala cu mincare si
bautura specific sarbatorilor de iarna, pe 26.12.2003 m-am hotarit sa dau o
tura pe munte. Si unde puteam sa merg daca nu pe muntele meu de suflet adica
pe Ceahlau? Dupa ce seara am incercat zadarnic sa caut coechipieri am luat,
pentru a cita oara oare, decizia sa merg singur. Asta e! S-a discutat
indelung pe lista despre daca e bine sau nu sa mergi singur, mai ales iarna.
Nu vreau sa stirnesc din nou spiritele. Trebuie sa spun ca sint perfect
constient de riscurile la care ma expun si o fac in mod absolut constient.
Nu-i nici prima si, probabil, nici ultima data cind abordez trasee mai
"nashparlii", ca sa zic asa, solo. Pe undeva imi place sa fiu singur in
lumea aspra de sus. Senzatia de apropiere de munte e, indiscutabil, cea mai
puternica in acest fel.
Dupa discutii avute atit cu membri de baza ai listei cit si cu Raul
Papalicef, seful Salvamontului Neamt, am luat hotarirea sa nu mai descriu
amanuntit, asa cum am facut in alte RT-uri de pe Alpinet, accesul la aceste
trasee din inima Ceahlaului. Si pe aceasta tema s-a discutat indelung si
trebuie sa mentionez ca acum sint partizanul celor care vor sa protejeze
anumite zone montane prin abtinerea de la a mai publica informatiile "de
aur". Cine vrea neaparat sa le afle va trebui sa ia legatura cu mine si va
ramine a mea decizia daca i le voi da sau nu.
Am plecat de acasa, cu masina, si peste aproximativ o ora eram gata sa incep
urcusul, la Izvorul Muntelui. Drumul de masina este acoperit cu zapada de la
intersectia spre Izvor dar nu pune nici o problema. Deoarece au fost citeva
zile geroase noaptea, m-am hotarit sa urc pe Jg. Cascadelor sperind sa gasesc
Cascada Mare din Ghedeon buna de catarat. In afara de o coarda de 20m si
citeva carabiniere nu am mai luat cu mine material de asigurare deoarece
sint singur. Ziua se anunta superba si pe cer nu e nici un nor. Afara e frig
si incep urcusul in ritm moderat stiind ca ma asteapta o tura destul de
obositoare. Zapada e mica (10cm) dar stiu ca pe jgheaburi situatia va fi cu
totul alta. Nu sint urme deloc dar urcusul e placut deoarece atmosfera e
uscata si nu transpir aproape deloc. Inainte de Zaruri, cam in zona Jg.cu
Pamint intilnesc o urma de urs proaspata care urmeaza aceeasi poteca cu
mine. Nu stiu ce sa fac deoarece ideea sa merg pe urmele "moshului" nu ma
prea incinta. Mai ales ca urmele sint... mari cu adevarat. Lansez citeva
fluieraturi puternice ca sa evitam amindoi situatia neplacuta de a ne
intilni brusc si a nu mai avea loc de intors si continui sa urc cu inima
strinsa pe urmele enorme. Dupa vreo 70m acestea parasesc poteca si urca pe
versantul drept spre o destinatie despre care nu vreau sa aflu mai multe.
Intru pe firul jgheabului Cascadelor putin mai jos de Zaruri. Traseul e plin
de stinci care rasar din zapada ca niste insulite si sar de pe una pe alta
ca sa nu ma scufund in zapada care in spatiile dintre ele poate depasi 1m.
In curind apare si gheata, ca un fel de valuri care acopera bolovanii
jgheabului. Deocamdata nu-mi pun coltarii deoarece zonele cu gheata se pot
inca ocoli dar renunt la betele de schi in favoarea unui piolet. Zapada pe
fir e tot mai mare si la prima cotitura mare la dreapta e strins un dop de
vreo 3 m grosime pe care il traversez cu grija si emotie. Imediat dupa el
urmeaza prima treapta serioasa de gheata. Aici vreau sa-mi pun coltarii si
constat cu stupoare ca sint reglati pentru alti bocanci, pe care ii am
acasa, si ca imi sint prea largi. Si n-am cheia de reglat la mine
. Nu-mi
explic situatia deoarece tin minte ca am verificat cind am plecat si stau ca
fraieru' in groapa adinca de 1m pe care am sapat-o in panta abrupta de
zapada si ma intreb ce sa fac. Imi vine atunci ideea salvatoare sa inversez
coltarii intre ei si incalt dreptul in stingul si stingul in dreptul. Nu e
perfect dar e mult mai bine. La catarat nu cred sa am probleme deoarece
solicitarea e inspre inainte si doar la mers cred ca voi intimpina
dificultati. Cum azi nu prea am unde sa merg cu coltarii ma hotarasc sa
continui. Primul obstacol este o treapta de gheata inalta cam de 10m si
inclinata cam la 45 de grade. O depasesc fara probleme si placerea
cataratului ma face sa uit de celelalte neajunsuri. Pina la a doua treapta
urmeaza o portiune pe care trebuie sa urmez versantul drept. Aici am
probleme cu coltarul sting care mi se desface de doua ori. Imi mestec
injuraturile in barba si continui. A doua treapta e mai inalta de cit prima
dar tot cam asa de inclinata cu exceptia intrarii care are cam 70 grade.
Pina aici gheata a fost sanatoasa, de apa, cristalina dar acum vad apa
curgind dedesubt si asta nu-mi place. Noroc ca pot ocoli zona unde gheata e
subtire si ies deasupra. Am ajuns la punctul de unde spre stinga se ramifica
varianta usoara de iesire din Jg. Cascadelor. Adica varianta care ocoleste
cascada mare, pe care o pot zari deja, sus, pe firul principal. Tin sfat cu
mine insumi. Ratiunea ma indreapta pe varianta usoara, pasiunea spre
cealalta. Constient ca e destul de riscant sa incerc cascada mare solo ma
hotarasc sa urc pina la baza ei si sa iau acolo decizia. Dupa ce mi se mai
desprinde de doua ori coltarul ajung la baza troianului imens de zapada de
la baza cascadei. Prima si cea mai dificila treapta a cascadei e inalta cam
de 15 si inclinata la 60-70grade. Imi dau seama ca daca pic am sanse mari
sa scap datorita troianului imens si moale de la baza si ma hotarasc sa
incerc. Dupa o lupta de 10 minute cu troianul care tine neaparat sa ma
ingroape complet reusesc sa infig unul din pioleti in gheata cascadei. Il
agat si pe al doilea si ma smulg din strinsoarea zapezii ajungind in pozitia
de catarare. Imi golesc mintea de ginduri inutile si incet-incet, piolet
dupa piolet, coltar dupa coltar depasesc prima treapta.. Acum sint intr-o
zona in care gheata a devenit din nou subtire si dupa fiecare lovitura cu
pioletii de sub ea tisneste o mica fintina arteziana care ameninta sa ma
faca ciuciulete. Deviez spre stinga si ma catar vreo 8 m pe stinca si pamint
inghetat pina ajung din nou intr-o zona cu gheata care pare sanatoasa. Suna
tot a gol dar macar nu mai tisneste apa de sub ea. Inclinarea a scazut si
avansez rapid inca vreo 12m. La final gheata devine din nou foarte fragila
cu apa curgind pe sub ea si iesirea o fac pe un scoc de pe peretele drept
infigind pioletii in pernute inghetate de iarba. Imediat mai sus ies in
Drumul Tutuienilor pe care nu se vede nici o urma. Nu ma mira acest fapt
deoarece ma aflu intr-o zona pe unde iarna se umbla destul de rar. Prind
pioletii si coltarii pe rucsac, iau betele de schi si o pornesc in sus si
oblic dreapta prin haosul de stinci pravalite in padurea de la baza
Ocolasului Mare. Zapada are cam 15 cm dar intre stinci e mai mare.
Intersectez o noua urma de urs care vine de la un birlog de sub o stinca ce
se afla cam la 30m deasupra mea si o ia direct in jos. Grabesc infrigurat
inaintarea si suier tare de citeva ori. Cam dupa 20 minute de strecurat
printre, peste si pe sub stinci si trunchiuri prabusite, intilnesc poteca
marcata cu banda rosie care vine din Poiana Maicilor. Pe aceasta au mai
trecut oameni si pot sa inaintez mai rapid. Chiar inainte de Jgheabul
Ursilor intilnesc a treia urma de urs. Asta nu mai este la fel de proaspata
ca primele doua (cred ca e de ieri) dar deja moralul meu e cam subminat.
N-am vazut atitea urme de urs intr-o zi de cind ma stiu si ma astept la o
intilnire face to face in orice moment. Probabil iarna blinda ii face sa nu
hiberneze prea adinc si mai ies sa-si procure ceva de-ale gurii
. Ajuns
la Jg. Ursilor (niciodata numele asta nu m-a impresionat ca acum
, ma
hotarasc sa parasesc poteca si sa-l urmez pina in platou. Portiunea este
spectaculoasa, cu citeva saritori interesante si n-as vrea sa urmez poteca
plictisitoare pina la cabana. Prima saritoare este aproape uscata dar de
deasupra ei situatia se schimba. Zapada aruncata de viscol din platoul
principal a format troiene adinci de 2-3m si inaintez greu spre a doua
saritoare. Aceasta o depasesc prin stinga dupa ce o dezgrop pe jumatate din
zapada. Deasupra zapada e tot foarte mare si efortul depus e mare.
Incet-incet, dezgropind pasajele de stinca din zapada pufoasa si ajutindu-ma
de unul din pioleti ajung in platou. Catararea pe canionul de iesire e
ingreunata mult de zapada viscolita in continuu de deasupra. Sus ma
intilnesc in sfirsit cu soarele si fac un scurt popas. Ma asteapta o
portiune nasoala de jnepeni prin care rareori nimeresc varianta optima. Ceea
ce, din nefericire, se intimpla zi acum. Ratez limba de pamint fara jnepeni
la care trebuia sa ajung si parcurg o distanta mult prea lunga prin jnepenii
imensi, care ma oboseste mai mult decit cascada de gheata
. Ies in
sfirsit la liman destul de shifonat si ma opresc in sfirsit sa admir putin
peisajul covirsitor pe care ziua senina mi-l asterne la picioare pina in
departari. Drumul pina la cabana e o plimbare placuta si ma mai opresc de
citeva ori sa admir privelistea. La Dochia ma impresioneaza atmosfera
civilizata dinauntru si muzica buna care se aude din boxe. Mai sint vreo
trei grupuri de turisti toti foarte bine echipati, linistiti si civlizati.
Ma intreb daca nu or fi si alpinetzi printre ei dar nu vad embleme pe nici
unul din rucsaci
. Poate in curind ne vom putea identifica mai usor
.
Oricum se pare ca ceva se schimba in atitudinea romanilor fata de munte si
asta nu poate decit sa ma bucure. Dupa ce stau o ora la cabana cobor pe Lutu
Rosu si intr-o ora si jumatate sint jos. A fost o tura frumoasa pe care o
s-o tin minte cu placere.
Inchei urindu-va, in spiritul acestor zile, sanatate, noroc si munte din
plin!
- catalin
. Nu-mi
. Ajuns
