Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Liste Alpinet - alpinet2k

Bookmark and Share

De la: Daniel Mihailescu <d...@gmail.com>
Data: Miercuri, 31 Aug 2011, 11:48
Subiect: [a] scurt RT pentru Rosia Montana - Bucium 27-30 august
Salut,
fara sa incerc sa il concurez pe C. Hogas o sa incerc sa prezint
plimbarea din zona Rosiei. Poate cineva va gasi informatii utile.
Poze inca n-am dar poate pe viitor "ornamentez" povestea si cu imagini.

Vizita spre Rosia e de fapt o contiunuare a unei ture mai lungi care
s-a terminat vineri la Ampoita dar asta e alta poveste.

Pentru cazare in Rosia am ales aproape la intamplare de aici
http://www.drumulaurului.ro/RO/rosia_montana_cazare.htm, nu ne-a parut
rau.

1) Sambata 27 august

Am plecat sambata dimineata de la pensiunea Izvorul Muntelui
(http://www.mamaluta.ro/) spe Gura Ampoitei pentru a ne urca in
autobuzul ce pleaca la 12: 30 din Alba spre Campeni. Un localnic
binevoitor se ofera sa ne ia cu masina cei 2 km de la pensiune pana la
sosea, am vrut sa-i ofer bani pentru transport dar n-a vrut.

In prima zi facusem planul sa urcam pe Valea Cornei asa ca rugam
soferul autobuzului sa la lase la Gura Cornei, cum era amiaza si
soarele batea destul de tare dupa un timp ne oprim intr-o poienita la
marginea drumului, sub un mar crescut langa un paraias. Era asa fain
acolo ca nu ne venea sa ne mai lasam dusi, dupa un timp ne trezim cu o
vaca ce mugea si pufnea pe nari in directia noastra, pana la urma
trece mai departe dar mai apare inca una care se uita si ea stramb la
noi. Pana la urma intelegem ca era teritoriul lor si ne luam rucsacii
in spate iar vacile multumite se trag la umbra pomului.

Urcam mai departe pe sosea, prin sat, cautand umbra ce cade pe
marginea drumului, sunam gazdele ca sa ne spuna cum trebuie sa tine
drumul, ne dau indicatii ca la oraseni, "tineti asfaltul". Singura
harta pe care o aveam era asta
http://buciumanii.ro/ro/templates/rma/harta_bucium_pliant.jpg, pe drum
mai intrebam un localnic care ne spune ca e si un drum mai scurt asa
ca mai prindem curaj si mergem mai departe prin caldura.

La un moment dat in fata noastra pe un deal apare o biserica (aflam
mai tarziu ca e romano-catolica) inainte de biserica o rascruce cu un
drum la stanga, cel ce trebuia sa scurteze dupa banuielile noastre,
asa ca mergem pe el cativa metrii si dam de un izvor (izvorul e
acoperit, de la departare am crezut ca e un cotet ceva, noroc ca pe el
era pusa o galeata legata de o prajina). Ne oprim la izvor vedem si
biserica ortodoxa care e mai jos si mai aproape de noi. Peste drum e o
cruce de piatra, cum gazda ne pomenise de o asemnea cruce sunam sa
intrebam, nu aia era crucea iar gazda ne spune ca ii e mai greu sa ne
explice cum ajungem pe acolo, noroc ca trece un localnic ce isi aducea
caii la pascut si ne da indicatiile de care avaem nevoie.

Contiunuam pe drumul din stanga, trecem pe langa biserica ortodoxa (
in dreapta) si apoi o cladire pe care scrie mare "Gabriel Resources
centru de sugestii si reclamatii", pare parasita. Mai mergem putin si
suntem in fata caminului cultural, care e lasat de izbeliste. Privim
in urma si pe laterala de lemn a acoperisului unei cladiri alipite
caminului cultural vedem afisul electoral cu primul carmaci al tarii
care zambeste undeva spre departare. Drumul pietruit urca serpuind
printre case iesim undeva deasupra, in stanga ceva ce pare un mic lac
iar in fata ceva ce ar trebui sa fie urmele exploatari miniere de la
Cetate. Intalnim o incinta imprejmuita cu gard de sarma, inauntru o
ghereta de paza (goala) si multe butoaie asezate pe niste suporti.

Mergem mai departe si intram intr-o padurea tanara de arini, mancam
ceva mure si ne uitam la drum, urca spre Carnic si pe caldura asta nu
pare prea imbietor. Mai jos trecusem pe langa un drumeag inierbat ce
promitea sa ocoleasca pe curba ne nivel asa ca ne hotaram sa o luam pe
acolo, singurul risc era sa se infunde asa ca mergem pe la umbra
arinilor, mai mancam niste mure si ajungem la un loc unde terenul
prabusit de la exploatare sugruma drumul prefacandu-l in poteca. Tinem
poteca si drumul se lateste din nou ajungem intr-o zona unde cu mult
bolovanis, probabil tot de la exploatare, vedem si o casa destul de
aproape asa ca ne invioram, trecem printr-un pA lc de pini si intalnim
o pisica. Jos in dreapta se deschide Valea Cornei.

La casele de le vazusem mai devreme intalnim doi localnici ce stateau
de vorba, asa ca aflam ca suntem foarte aproape de taul Cornei si ca
trebuie sa urcam in drumul care vine de la cariera.
Ne abatem pe la tau, vedem pe cineva care pescuieste, e prea departe
ca sa-l intrebam de vorba asa nu mai stam mult si ca urcam pe drumul
indicat si o luam la dreapta. Ajungem la Piatra Corbului, auzim niste
crocaneli, semn ca propietarul e acasa. De la Piatra Corbului drumul
merge drept pana la o raspantie, aflasem de la cei doi localnici ca
noi trebuie ca trebuie sa-l tinem pe cel care coboara spre stanga, asa
ca ne bucuram de umbra brazilor si ca nu trebuie sa mai urcam, pe
drum intalnim marcaje de banda galbena si banda rosie cat si o
tentativa de triungi rosu.
Avem spor la coborat pe racoare asa ca ajungem un la un inticator care
ne arata directia spre Taul Brazi, tot acolo un baner cu "Rosia
Montana localitate miniera", loc de popas cu pietre varuite bancute.
Ajungam la tau, admiram hidrobicicletele de pe lac si citim panoul
informativ, eu personal diger mai greu sigla aurie de dedesubtul
panoului.

Coboram de la tau si ajungem la primele case, sunam si gazda ne iese
in cale, eram chiar aproape. Ne cazam si dupa ce mancam pornim in
recunoastere prin sat.
Multe afise cu sarbatoarea de a doua zi Ziua Minerului, sarbatoare
"traditionala" aflata deja la a treia editie (daca asta e
traditionala atunci FanFest care a adunat 6 (sase) cum mai e: D ?)

Cei de la Gold Corporation au avut grija sa-si treaca numele pe toate
gardurile iar pe unele case gasim promisiuniea ca dupa inceperea
exploatarii vor fi restaurate. Ajungem in piata, cautam o biserica
ortodoxa pentru ziua de maine, o gasim ceva mai jos.
Trecem pe langa cladirea vechii primarii, restaurata acum de RMCG,
sloganul de pe perdeaua de protectie imi aduce aminde de vremuri
trecute: "Prin minerit noi construim viitorul", unde esti tu
Ceausescule sa te bucuri de ce-ai lasat in urma...

Obositi ne tragem usor spre casa gazdelor si facem planuri pentru ziua de maine.


2) Duminica 28 august

Ne trezim, mancam si mergem la biserica in care se slujeste chiar daca
nu e gata pana la cel mai mic amanunt. Catapeteasma e o perdea
visinie, tencuiala interioara inca nu e gata, pe pereti sunt asezate
cateva icoane. La pangar, langa lumanari gasesc spre distribuire
gratuita "Ziarul de Apuseni" pe a carui prima pagina troneaza
articolul in care se vorbeste de sustinerea proiectului de catre
presedinte. La sfarsitul slujbei preotul anunta ca nu se mai tine
cuvantul de intelepciune pentru ca e un parastas iar apoi toti preotii
au fost invitati de catre primar sa sfinteasca terenul sintetic.
Dupa slujba plecam spre gazda sa luam pranzul, in drum trecem pe la
Funda ia Cultural Ro ia Montan (http://www.fcrm.ro) stam de vorba
cu domnul de acolo, ii povestesc de cele vazute la biserica, vedem
niste poze 3D facute de niste cehi, mai schimbam ceva impresii. Ghidul
editat de ei nu-l mai gasim decat in engleza, cele in romana s-au
epuizat cu ocazia FanFestului, dar ne descurcam si cu el.
Dupa masa trecem din nou pe acolo pentru indicatii referitoare la
traseele de duminica si luni, gasim un alt domn mai in varsta care ne
povesteste cu destule detalii si ne stabilim drumurile de duminica si
luni.

Pornim spre Tarina, pe drumul dintre cazinou (acum bufet) si bloc
tinem drumul si cand ajungem la cimitir luam drumul din drepata, pe
drum alte mure si un caine care ne-a urmat iar apoi a luat-o inainte.
Drumul trece pe langa un tau apoi da intr-o curte, acolo doi caini,
cel de pe drum care parea prietenos dar celalalt nu parea sa fie de
acord cu confratele asa ca urcam dealul ca sa ocolim curtea si ajungem
la taul Tarina, ne oprim la umbra, intr-un peisaj bucolic. Langa
casele de acolo, pe malul taului gasim un izvor de unde mai luam apa,
pe caldura asta prinde bine. Trecem mai departe printr-o livada de
pruni si urcam usor spre platoul de sub statia meteo. La sediul
fundatiei fusesem sfatuiti sa urcam pana la statie dar caldura ne taie
avantul. Gasim un marcaj cu banda rosie, il urmam in dreapta dar dupa
ceva timp ne infundam in maracini asa ca ne intoarcem si traversam
platoul, urmand tot marcajul cu BR spre Taul Mare.

In drumul spre Taul Mare alte mure, inainte de tau cand drumul incepe
sa coboare un varf spre care duce o poteca ne imbie sa ne abatem, o
luam printre stacile varfului si coboram pe o poteca de vite care se
afunda in tufisuri. Ne oprim sa admiram privelistea de deasupra taului
dupa care ne intoarcem pe drum, mai intalnim din nou BR, ne abatem de
la traseu pe o poteca pentru a ocoli niste cai si vaci si coboram spre
tau.

Pe malul taului o ghereta unde zarim un paznic, vazusem un drum ce
parea ca coboare pe langa tau spre sat asa ca mergem sa intrebam
paznicul. Aflam ca drumul e bun si coboram pe acolo, de pe drum zarim
in apa taului spinarile unor pesti, tinand cont de distanta la care
ne aflam pestii aia nu erau deloc mici.
Ajungem in sat printre casele din Vaidoaia numai bine pentru ora la
care vorbisem cu gazda de cina.


3) Luni 30 august.
Ne trezim cu gandul de pleca devreme spre Bucium, dupa micul dejun
aflam ca domnul presedinte este asteptat in vizita, jos in sat. Sa
fie, noi o luam in directia opusa.
Plecam spre intresectia de unde venisem sambata, acolo o luam spre
Rosia Poieni, dam iar de banda rosie si continuam pana la bariera de
acces, unde aflam ca nu puteam trece, mai ales azi ca sunt controale.
Cu parere de rau paznicul ne spune ca drumul spre Bucium pe acolo ar
fi fost dar cum nu e voie ne-a indicat alt drum ceva mai jos, o luam
pe acolo, gasim iar o banda rosie si tinem drumul de caruta cu marcaj
pana cand acesta incepe sa coboare iar noi urmam o poteca ce urca. E o
poteca de vite ce ocoleste valceaua pe deasupra, ajunsi pe celalalt
versant urcam spre o stana, de acolo se vad atelierele de la Rosia
Poieni si drumul pe care ar fi trebuit sa iesim daca treceam prin
mina. Acolo paznicul ne da indicatiile pentru Bucium.

Mai departem tine drumul pietruit fara prea mari griji, paznicul ne
spusese sa nu coboram spre casele ce se vad in dreapta ci sa mergem
mai departe si mergem pe sub versantul exploatarii, drumul coboara si
coteste mai mult la un moment dat, de acolo, cu excavatia in stanga,
se vede lacul de decantare si turla bisericii zvacnind din apele
otravite. Drumul serpuieste deschizand perspectiva asupra exploatarii
si a satului inghitit de ape. In dreapta drumul o faneata si
perspectiva spre satele ce sper sa nu aiba soarta celui de pe valea
din stanga.

Pe drum ajungem intr-un palc de copaci, numai bine de popas la umbra,
mancam ceva si inainte sa plec ochii imi cad pe sclipirea unui ochi de
apa, un izvor ar fi numai bun. Cativa pasi mai in spate e o poteca
care coboara din drum in stanga, o urmez si chiar sub radacinile
copacului sub care am pranzit (frasin sau carpen, n-am mai invatat
la biologie de 20 de ani asa ca..) e un izvor si cateva recipiente:
semn ca izvorul e "frecventat" umplu un bidon de apa si plecam mai
departe.

Drumul urca si dam de un gard si dincolo de gard niste vaci, in spate
spre stanga vedem mai departe exploatarea de la Poieni. Intram intr-o
padure, drumul se imparte in doua ca sa se adune mai tarziu, vedem
niste vaci, o luam pe sus sperand sa le ocolim dar dam de un taur care
pufneste pe nari si bate din copita, asta nu e Ferdinand asa ca o luam
inapoi si iesim din drum sa ne ferim din calea lor, mai apare un taur
care ne priveste suspicios. Suntem mai jos de drum pe o poteca
asteptand sa treaca dihaniile, trec mai departe mugind de parca ar fi
elefanti.

Dupa ce ce trec vitele iesim in drum si intalnim doi oameni ce
venisera dupa animale, ne dau sfaturi ca sa ajungem la Detunate,
mergem pe drumul indicat de ei si in zare se vede ceva ce seamana cu
Detunata Flocoasa, drumul ajunge la niste garduri si pare sa se
continuie la dreapta in jos, aici cred ca am gresit. Am coborat in
dreapta pe drum pana la o padure si de acolo am balaurit un pic, ne-am
intors spre stanga pe vesantul unei valcele, am dat de un grajd si o
faneata apoi am ajuns in capatul de sus din Bucium Sasa, am ratat
Detunatele.
Nu facem o tragedie din asta, suntem molesiti de caldura si coboram
spre centrul satului, rezervasem locuri la Ursita
http://ursita.ro/ajunge.htm si mai avem ceva de mers, ajungem la casa
memoriala si apoi in centru, la magazinul din centru cerem indicatii
si o luam spre han. Dupa noi se tine un caine, cand ajungem la
magazinul din Bucium Poieni, de unde urma sa luam microbuzul a doua zi
aflam ca potaia e faimoasa si ca insoteste turistii peste tot. Mai
aflam ca la 7: 10 soferul pleaca la Abrud si apoi la Alba. Ajungem la
Ursita pe la ora 18 si ne apucam pe oblojit bataturi si mai ales
ateptam mancarea.
A doua zi la 7: 10 trebuie sa luam microbuzul si sa ne intoarceam
intr-o lume mai putin binevoitoare.

Cam asta ar fi, e primul meu raport de tura si nu credeam sa iasa asa
lung, sper sa gasiti informatii utile si treceti cu vederea lipsa de
talent literar si greselile ce s-au strecurat.

Pozele nu-s la mine asa ca a trebuit sa ma descurc si fara.

Zile senine,
Dan
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii HARGHITA si PLATOUL VULCANIC - Catunul Fantana Brazilor  
Muntii HARGHITA si PLATOUL VULCANIC - Casele Ciba  
Muntii HARGHITA si PLATOUL VULCANIC  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: Concurs Cupa Memoriala Mike Csaba - Madarasi 2013, înscris de ady beleanu -

UPDATE:
Competitia de la Madarasi ia startul Sambata la ora 10. Inscrierile incep la ora 8.
Drumul de acces spre munte este cel din Vlahita; Celalalt din Izvoarele este foarte stricat si greu accesibil. Va asteptam.

Mike Csaba s-a născut în 1973 la Petroșani.  În timpul liceului a fost chitarist al trupei Macskamey Blues Band, studiile gimnaziale terminându-le în 1991 la Liceul Teoretic "Tamasi Aron" din Odorheiu Secuiesc.  Anul 1992 a reprezentat începutul cățărării sportive, în 1996 devenind membru fondator al Clubului Sportiv Aquila. Din 1995 a fost membru al Salvamont Harghita Mădăraș. În 1997 a început să participe la campionatele naționale și internaționale de schi alpinism, fiind unul dintre promotorii locali ai acestui sport.  La 18 ianuarie 2004 o avalanșă din Valea Morarului, in Muntii Bucegi îi curmă viața. Alpinet, Clubul sportiv Aquila si Salvamont Madaras va inivita la concurs: o cursa de ski de tura, in inima muntilor Harghita. Premiile concursului gazduit de Alpinet vor fi cîte o cazare pe 2 nopți la cabana 21 Gr, in...

Un traseu:
Baile Miercurea-Ciuc-Dogcut-Poiana Biliboc-Poiana Apei Dulci

 



Nu există comentarii pentru acest mesaj
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii