Salut
Ce trasee ati mai facut, in Bucegi sau prin alte parti?, ce recorduri ati mai batut?, ceva recorduri de viteza ati mai stabilit/, sau va antrenati pentru asa ceva?
Exista undeva in tara noastra un top al performantilor alpine? Poate FRAE are asa ceva? Poate fiecare club de alpinism in parte are. Poate fiecare tine evidenta acasa. Macar cei care nu mai activeaza isi mai amintesc cu ce se manca inainte alpinismul, si catararea de viteza si de dificultate.
De ce va intreb astea? Pentru ca in ultimul timp mi-a fost dat sa vad ca alpinistii din epoca moderna sunt foarte adanc infundati in propriul univers. Avem impresia ca alpinismul a inceput, continua si se va termina cu noi; ca exista numai escalada de dificultate de la gradul 8 in sus; ca gradul nu inseamna catarare; ca pitoanele nu mai sunt bune; ca premierele inseamna numai rapel, spituri, gauri pentru 2 degete sapate cu dalta, sau mai rau: prize artificiale lipite in pereti de 400 de metri (am vazut cu ochii mei, in traseul "Carutul cu rotile" din Valea Alba, intr-un diedru surpombant, deasupra celei de-a doua regrupare din traseul Sperantelor. Imi aduc bine aminte o discutie scurta dar cuprinzatoare avuta cu Titus Gontea in ref. Costila: "Cum pot fi comparate traseele astea cu traseele de 6B batute cu cincizeci de ani in urma... Si cu ce echipament... Au murit oameni pentru trasee de 6B in trecut... Trasee de 6 se bateau in ani de zile chiar." Respect.
Fratilor, daca tinem la sportul asta, si speram in continuitatea lui pe plan national trebuie sa ne recunoastem si respectam inaintasii. Vechii alpinisti sunt cei mai buni profesori posibili ai nostri. Nu uitati ca nu noi am inventat roata, nici pitonul, nici coarda, majoritatea traseelor pe care ne cataram azi nu au fost facute de noi ci de predecesori.
Ma intorc la performante alpine.
Tot in august a.c. tot la refugiul Costila am asistat la o discutie intre Geta (vezi articolul din Alpin Extrem, prima femeie care a facut traseul Memorial Emilian Cristea) si Costica Costia (fost alpinist Iesean, indrumatorul nostru in Bucegi). Discutia s-a aprins in momentul in care Costica a sustinut ca a facut traseul Sperantei in 4 ore cu 2 secunzi (surorile Geta si Nuti Oncescu) in 1987. Raspunsul Getei a fost exploziv, replicand ca John a facut si a dres pe acel traseu in x ore. OK. Geta, dealtfel o fata de nota 10 pe care o apreciez ca fata-cataratoare (destul de putine in ultima vreme), ma intreaba cum e posibil acest lucru. Sincer si eu raman cam mut cand aud "patru ore in Sperantei", cand eu facusem 12 ore cu un secund. E fantastic, nu? Cum?
Ajuns acasa ma infig la o discutie cu Costica la o felie de harbuz, si ma lamureste: "Ba, bucurestenii (si nu numai ei) au lumea lor, John e cel mai tare catarator din Romania, ei sunt stapanii Bucegilor, Vaii Albe si Costilei, cu ei se incepe si cu ei se termina, dar nu e asa"...
La 1 iunie 1985 Costica Costia si Costica Hutupasu intrau in Sperantei prima data pentru ei. Dupa jumatatea peretelui, ploaie torentiala... Da-I inainte. In Brana Mare a Sperantei au pierdut traseul pentru ca nu aveau prea multe informatii despre traversare. In continuare au facut o lungime intinsa fara nici un piton. Pitonul de regrupare a fost batut de Costia. Vreo problema? In continuare, dupa o jumate de lungime au intrat in Muchia Branelor. Unica motivatie a alpinistilor ieseni a fost sa termine traseul. Aveti motivatia asta voi?
A treia repetare a Sperantei a facut-o cu Viorel Tofan pe 23 august 1986 in patru ore.
A saptea repetare, Costica a facut-o cu surorile Oncescu, in 1987 in patru ore! Cel mai rapid timp pe o lungime a fost de 2 minute (capul de coarda) iar cel mai lung timp al capului de coarda a fost de 12 min. pe lungimea a doua dupa Amvon.
Pana in 1995 Costica a mai facut traseul de inca 2 ori.
Toate astea fara eforturi enorme. Nu incercau sa sparga recorduri de viteza pe traseu, pur si simplu asa se catara.
Baieti, Alpinismul a existat si va exista si fara noi. Hai sa colaboram pentru un mers mai bun al lucrurilor.
Respect.
Am sa folosesc aceasta ocazie sa felicit pe Titus Gontea si pe toti cei care s-au implicat in reamenajarea Fisurii Albastre si Sperantei. S-a facut o treaba buna in sensul ca regruparile sunt tapene iar traseele se pot parcurge in stil "punct-rosu' in siguranta.
Apropo, mi-a ramas in minte un pasaj din Albastra, foarte frumos dar care mi s-a parut mie mai greu: imediat dupa traversarea de la Bivuacul 2 spre linia fisurii urmeaza un pasaj surplombat dar scurt cu prize ude care nu poate fi trecut in stil artificial. Pe aici sunt numai ancore. Dupa trecerea pasajului am observat in dreapta o alta fisura mult mai ingusta pitonata din metru in metru. Intrebare: Traseul mergea inainte pe acea fisura putin din dreapta sau pe fisura principala care e si mult mai larga. Oricum ar fi, va propun varianta pe fisura mai larga care merge pe linia logica a Albastrei.
Oricum, odata intrat in Fisura Albastra mi-am zis ca se cunoaste mana domnului Floricioiu, si mi-am adus aminte de o escalada din iulie in Fisura Artei. Sunt doua trasee situate in topul preferintelor mele. Floricioiu si fisurile lui sunt legenda!
Valy masina- Iasi
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.
Legături cu Ghidul Montan:
|
| O poză: |
|
Un articol: [N-am găsit] |
|
| Un traseu: [N-am găsit] |
|
Nu există comentarii pentru acest mesaj
