Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Liste Alpinet - alpinet2k

Bookmark and Share

De la: Alin Ciprian Ciula <a...@tm.alcatel.ro>
Data: Luni, 5 Ian 2004, 16:45
Subiect: @ Luna plina pe Tarcu
La Multi Ani! tuturor, sanatate si multe zile de munte!


Pana se aduna lumea... pana se dezmeticeste si mai scrie cite ceva, o
tura mai veche o postez abia acum:


"--Luna Plina pe Tarcu--

Era vara. Iulie, anul trecut. Tentativa de a parcurge masivul Tarcu
a esuat din cauza vremii. Dupa ce intr-o zi am reusit sa urcam de la
Poiana Marului peste Muntele Mic pana la Cuntu, vremea rea si
posibilitatea de a prinde furtuna pe creasta ne-a determinat sa ne
intoarcem la telescaun. Am fost trei, Cata 2m, Cristina si eu.
Am ramas cu dorinta sa parcurg muntele asta.
Noiembrie 2003. De data asta il facem. Alt traseu, alta formatie.
Dupa ce am amanat pentru o saptamana tura din cauza unor chestii
personale, avem norocul sa nimerim un weekend cu luna plina.
Plecam in 7.11 seara, dupa servici, eu cu nevasta, Alin T cu Cata si
Nati cu alta masina. Ne regrupam in Caransebes, si la 22 seara suntem
lasati de Kitty dupa statia telescaunului. 0 grade, atata era pe bordul
masinii.
Nu avem echipament de iarna, daca va fi sa ninga abundent, ne vom
retrage intr-o directie sau alta. Dar previziunile meteo spun vreme
frumoasa. Noaptea e la fel de frumoasa. Urcam panta din padure la lumina
lanternelor, dar in curand le stingem, pentru ca ajunsi la liziera luna
lumineaza calea. In stanga, noua cruce de pe Muntele Mic este aprinsa.
Ne bucuram de o feerie in nuante gri argintii. Decorul scanteiaza pe
poieni, iarba inghetata arunca reflexii. Pasii nostri scartaie pe
covorul moale si zgrunturos. In dreapta, padurea desfrunzita parca e
ciopartita de razele lunii. Lumini si umbre ne pandesc printre copaci.
Urcusul ne incalzeste, mai dam jos din haine ajungand in sa. Acolo
urmam drumul forestier spre dreapta si imediat ajungem in Poiana
Seroniu.
Nu ma pot abtine sa nu urc pe baliza. Nati ma urmeaza. Balustrada de
lemn e inghetata.
Ce spectacol...! Tarcu (2190) chiar in fata noastra, impunator,
escortat de Caleanu in stanga mai indepartat (2199). Se zaresc urme de
zapada in Caldarea Olteana, culoare verticale albe amestecate cu
stancarii negre. Luna deasupra, intr-un halo imens. Poiana, padurea din
jur sunt trase in nuante de gri. Spre sud, nu departe, un ocean in
clocot. E mare de nori deasupra culoarului Timis-Cerna.
Patura de nori sa tot fie pe la 1200 m. Noi suntem mai sus, pe drumul ce
serpuieste spre Cuntu. Nu departe spre sud-vest un tugui intunecat:
Culmea Pleasa (1414). Peste saua impadurita dintre Cuntu si Pleasa (Saua
Strigoniu) se revarsa o cascada laptoasa: marea de nori curge! In fata
noastra, fuioarele albe mangaie padurea, coboarind impreuna cu panta
spre valea Borlovii. Apoi se destrama si se pierd in adancurile padurii.
Toata scena este statica, nici o adiere de vant nu tulbura cascada
incremenita.
Dupa cateva minute, incepe sa ne ia frigul, deci pornim spre Cuntu.
Iesind din padure, suntem la tarmul aceleiasi mari nemiscate. Am
impresia ca o pot atinge, atat e de aproape. Cu un salt mai curajos as
putea sa ma arunc in bratele ei inghetate. Nici o miscare nu o tulbura,
dar forme nefiresti, pitici si zane plutesc pe cuprinsul ei.
Linistea e sparta de un latrat prelung. Ne-au simtit cainii. Ajungem
imediat, seful de statie e cam suparat ca am ajuns asa tarziu...
Cainii latra pana tarziu in noapte. Cred ca si soba mai scapa ceva
gaze si nu reusesc sa dorm ca lumea.
Dimineata nu intarzie, si ne zoreste la drum. E lumina deja, dar nu
a rasarit soarele. Aceeasi cascada laptoasa de nori zace incremenita la
poalele Tarcului. Suntem odihniti, si in curand ne scalda primele raze
de soare de peste culme. Ne bate in fata, si pajistea inghetata parca ia
foc.
Ajungem pe muchie, de unde admiram caldarea Olteana. O poteca o
parcurge pana in Saua Plaiului, fara sa mai urce pe varf. De fapt sunt
mai multe poteci, brazdate de turmele de oi pe vreme buna. Acum stanele
zac parasite, sunt mai multe. Unde nu bate soarele, pe versant nordic,
urme de zapada si totul inghetat.
Muntele canta bucuria luminii si soarele il imbraca in aur. Marea si
cascada de nori completeaza tabloul, acum suntem binisor deasupra
plafonului. In departare, la vreo 40 km, acelasi plafon de nori se
izbeste in platoul Semenicului, il cuprinde pe de-a intregul din sud,
nelasand descoperite decat cele doua varfuri: Semenicul si Piatra
Goznei, cu releul mot. Culmea ca Semenicul, cu altitudinea sa modesta,
actioneaza ca o bariera, nici urma de nor nereusind sa treaca spre N.
Fenomen curios, patura de nori se termina brusc si pe culoarul
Timisului, la Caransebes si in intreaga Campie de Vest fiind senin.
Spre sud, Muntii Cernei, coada de balaur adormit in marea de puf.
Nu ne mai saturam de privit, dar mai avem de urcat. Aproape de
statia meteo, Godeanu (2229), Moraru si Gugu (aimandoi 2291) se
descopera in toata maretia lor.
In Godeanu e ceva zapada,...balaurul are spinarea alba. Nu si in
Retezat, care se zareste in stanga. Varful Retezat (2482) nu poate fi
confundat, si descoperim in continuare Peleaga (2509), Judele (2384), si
altele...
La statie suntem primiti omeneste de Mitel, cu care Alin T a vorbit
la telefon in prealabil. Aici aflam ca muntele Gugu are secretele sale.
Auzisem noi destule deja, dar pe asta n-o stiam:
"Nu poti dormi noaptea pe varf. Se zice ca au incercat mai multi,
dar au patit-o. Ii cuprindea o stare de angoasa, de neliniste, ca erau
nevoiti sa plece." Auzind asta, deja prietenii mei isi fac planul cum o
sa puna cortul acolo.
Dupa o pauza pornim mai departe. E deja amiaza.
Coboram in Saua Plaiului, gasind petice de zapada, unele lungi de te
indeamna la o tura cu punga. E tare si grea, bocancii nu se afunda
deloc.
Un parau ne indeamna sa-l sorbim. Ne saturam cu apa rece, caci am
dramuit apa nestiind cum o s-o gasim pe creasta.
Dupa ce mancam ceva, urcam putin pe versant, destul cat sa vedem un
patinoar: Lacul Suculetu inghetat.
Saua Suculetului ne indeamna sa pasim in Godeanu, insa o sa-l
vizitam alta data... Acuma doar visam si trasam cu privirea viitoarele
trasee. Urmarim poteca ciobaneasca (marcata) si ajungem in curand in
Saua Scheiului (1886). Locul e atat de pitoresc, ne ia rasuflarea...
Parca suntem intr-un balcon si privim un spectacol! E timpul sa facem o
pauza.
In fata noastra spre E cu un etaj mai jos o caldare imensa
inierbata, cu un lac in stanga: Pietrele Albe. In dreapta, paraul
Scheiul isi croieste drum printre brazi razleti spre raul Ses, jos in
valea impadurita. Iar pe scena magica, peste vale in plan indepartat,
lantul varfurilor Godeanu Moraru Gugu a incins hora cu vaile ce se
catara pana pe sei. Suntem in amfiteatru si citim muntii, le invatam
lectia pentru data viitoare. Poate atunci nu va mai fi senin...
Ne asteapta o culme prelunga, si dupa un urcus usor dar lung, poteca
trece pe langa vf. Nedeia (2150). Merita sa mergem pana la stincile de
pe varf, deoarece sufletul iti ingheata numai privind de acolo inspre
raul Ses. De sub Nedeea izvoraste Matania, ce ne ofera un impresionant
abis inghetat! Peisajul e de-a dreptul selenar, zapada fuioare printre
jnepeni intunecati si stancarie gri, vesnic in umbra culmii (Pietrele
Albe). Un alb-negru in total contrast cu locul unde ne aflam si care
de-a dreptul ia foc, efecte speciale create de soarele spre chindie in
iarba ingalbenita.
Apusul ne prinde pe Baicu (2123), de unde trebuie sa coboram in Saua
Iepei (1727). Incercam sa dormim undeva intre, pe malul unei balti
inghetate intr-o cuta de teren. Intre timp, Luna plina se arata chiar de
dupa varful Retezat. Abia a asteptat sa plece soarele, ascunsa dupa
varf. Ne trebuie apa, nu vrem sa topim zapada, dar balta nu e
primitoare. Pana la urma coboram in sa.
Ceilalti nu ma cred cand afirm ca am zarit fuioare de apa la lumina
lunii, nu departe in valea spre lacul Gura Apelor.
Deocamdata avem apa, insa dimineata va trebui sa ne innoim rezerva.
O luminita se plimba pe vale departe... o masina pe drum peste baraj
venind de la Rotunda.
Luna plina si mare! Instalam cortul in Saua Iepei. E deja foarte
frig, asa ca scoatem tot: manusi, caciuli, schimbam hainele umede cu
altele uscate... Si mancare! Primusul duduie, imi aduc aminte cum am
dat pe jos bunatate de mancare numa buna de luat de pe flacara la Gura
Bucurii, asta-vara. Ce-as pati acuma pt acelasi lucru, nici nu vreau
sa-mi imaginez!
Papa, si la somn, cam inghesuiti 4 intr-un cort. Am adormit
tarziu... ratand eclipsa de luna din noaptea aia. Eu credeam ca-i ziua
urmatoare, acas am aflat ca trecuse deja!
Dimineata nu mai am rabdare si ies repede din cort... Mijeste de
ziua, luna nu a apus inca la V peste Muntele Mic, iar soarele inca
pandeste dupa Retezatu Mic. Dar nu pentru multa vreme, caci in curand o
raza poposeste pe culmea de langa noi. In cateva minute, sagetile aurii
ne ating, se revarsa pe cort, inca putin, inunda si valea dinspre lac. E
ziua!
Apa nu e departe, cateva izvoare pornesc de langa noi spre baraj, al
carui unda licareste vesel pe vale. Mai aproape de noi, un laculet la
poala padurii ne face cu ochiul. O sa revin negresit in locul asta, se
ajunge simplu de la baraj.
Rezolvam foamea, umplem sticlele si la drum. Pornim urcand pe
creasta spre N, insa nu mai suntem iertati de vant care ne zgailtaie
zdravan. Tinem incapatinati creasta, strangand glugile pe cap.
Descoperim pe dreapta spre baraj stana din Gropita, de data asta intr-o
caldare-mozaic. Pajistea-i galben auriu, jneapanul verde inchis.
Vantul nu ne slabeste, asa ca urcam rapid pe Vf Netis (2089). Lacul
Netis in vale parca nu-i asa frumos acum ca in pozele de pe net. Poate
fiindca-i inghetat, sau pentru ca spre iarna culorile muntilor palesc.
Nu-i nimic. Voi reveni in primavara...
Ii dam bice spre vf Pietrii (2192), care cica-i cel mai inalt din
traseul nostru... fata de Tarcu cu 2190. De acolo avem o panorama faina
a lacului Bistra Marului in partea cealalta, spre V. In partea opusa,
peste Valea Raului Mare, tot drumul ne insoteste un prieten: Retezatul.
Undeva pe un petec de zapada, urme mari cu 5 degete si gheare. Mos
Martin sa fie oare? Dar momaile tacute nu raspund la intrebare.
Ajungem imediat pe Bistra (2153) saltand printre lespezi de piatra. Dupa
culme, lacul Bistra intr-o caldare ce pare inaccesibila. Mai departe ne
asteapta jnepenii, intai palcuri-palcuri strajuind poteca de culme, pe
urma o mareee!!!. Dealul Negru e acoperit cu jnepeni complet, si doar o
carare unde pe alocuri abia te strecori ne salveaza. Cetinile de jnepeni
mai mari ca noi ne freaca pe brate uneori, tragand de buzunarele
rucsacilor. Vorbim cu voce tare sa nu dam nas in nas cu ursul.
Iesim la liman intr-o sa si o sa avem iarasi de urcat. Jos departe
in dreapta este cabana Gura Zlata, nu o zarim, iar peste, valea Zlata
musca adinc in trupul Retezatului. Ii dam bice si nu departe un fel de
stana subreda ne imbie la poze.
Ajungem pe vf Petreanu (1895) de unde se zareste la limita Hategu cu
a sa faimoasa fabrica de bere cu tot. Mai departe numai nori, patura
peste toata Transilvania. Spre N Poiana Ruscai si Apusenii, peste
nori... Unii cu zapada, departe, departe,... oare or fi Rodnei? Mai
degraba M Mare Baisoara.
De pe Petreanu coboram pe Plai, pe urma prin padure, unde si nimerim
un drum forestier.
Il urmam printre brazi si ajungem in Valea Zlatina, unde reusesc sa
prind semnal si o sun pe Kitty la recuperare.
Insa drumul ne pacaleste, ne coboara pe langa niste salase in ceata
(caci intre timp ceata cuprinsese toata Tara Hategului), prinzindu-ne si
inserarea.
Am intrat cu stoicism in patura de ceata deasa, trecand la 200m de
satul Paucinesti, unde ne astepta Kitty cu masina. Am tinut-o inainte pe
drum, orbi, inca vreo 3 km pana in Sarmisegetuzsa (ne-am dat seama unde
suntem dupa ce am ajuns in sat la sosea).
Telefon (ce inventie dasteapta!) si dupa 15 min apare si Kitty din
ceata.
Culmea ca ceata se termina in Portile Transilvaniei, in Banat pe v
Bistrei era senin.
Caransebes, prietenii recupereaza masina, si acas, prin Buzias ca E
60 din Lugoj e dezastru!

In incheiere, nu vreau sa va deconspir locul unde am vazut intai 3,
pe urma 4, 6, in final au fost 11 capre negre, ce in 2 minute s-au
evaporat din raza noastra vizuala...

O sa mai mergem!
AC"
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.

Alte mesaje din aceeaşi discuţie:
SubiectAutorData
 @ Luna plina pe TarcuAlin Ciprian Ciula5 Ian 2004
   Re: @ Luna plina pe TarcuDinu Mititeanu6 Ian 2004

Legături cu Ghidul Montan:
Muntii CERNEI - Cerna Sat  
Muntii CERNEI - Mt. Pietrele Albe  
Muntii RETEZAT - Platoul Rades-Zlata  
Muntii RETEZAT - Varful Bucura I  
Muntii RETEZAT - I.F. Judele  
Muntii RETEZAT - Poiana Rotunda  
Muntii RETEZAT - Saua Judele  
Muntii RETEZAT - Saua Retezatului  
Muntii RETEZAT - Stinca la Bordulet  
Muntii RETEZAT - Lacul Bucura  
Muntii RETEZAT - Cabana Pietrele  
Muntii RETEZAT - Valea Zlata  
Muntii RETEZAT - Varful Retezat  
Muntii RETEZAT - Varful Peleaga  
Muntii GODEANU - Varful Godeanu  
Muntii GODEANU - Valea Raului Ses  
Muntii GODEANU - Izvoarele Cernei  
Muntii GODEANU - Vf. Gugu  
Muntii GODEANU - Sub Varful Godeanu  
Muntii GODEANU - Varful Galbena  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Lacul Tarcu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Ref. si Statia Meteo Cuntu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Cabana Gura Zlata  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Stina Petreanu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Valea Bistra Marului  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Valea Marului  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Varful Nedeia  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Statiunea Poiana Marului  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Varful Petreanu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Varful Pietrii  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Sub Varful Baicu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Saua Scheiului  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Saua Suculetu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Varful si Statia Meteo Tarcu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Sub Varful Cuntu  
Muntele TARCU si Muntele MIC - Borlova  
Muntii SEMENIC si Munceii NEMANULUI - Varful Pietrele De Moara  
Muntii SEMENIC si Munceii NEMANULUI - Satul Borlovenii Vechi  
Muntii SEMENIC si Munceii NEMANULUI - Sub Varful Semenic  
Muntii SEMENIC si Munceii NEMANULUI - Comuna Slatina Timis  
Muntii SEMENIC si Munceii NEMANULUI - Compl.Turistic Semenic  
Muntii CERNEI  
Muntii RETEZAT  
Muntii GODEANU  
Muntele TARCU si Muntele MIC  


Nu există comentarii pentru acest mesaj
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii