Liste Alpinet - alpinet2k

Rt 7 Tura efectuata cu M. Ghetie, D. Istvan, I. Pop, A. Stefanoiu, I. Vlasin, fratii Chiuzbaian, col.r. Pavel, Brena & eu la 14 01 2006
Eminesciana
Din Sabisa prin Dl. Comja (652 m) la Cetatea Seini

Daca membrii SpeoClubului Montana, impreuna cu alti pasionati de turism, si nu numai, isi facusera de ani de zile laudabilul obicei de-al omagia, in jurul datei de 15 ian., pe M. Eminescu dedicindu-i o tura turistica cu tinta La Eminescu, pe Dl. Comsa (Comja dupa locuitorii Seiniului), eu participam la acest act pentru a doua oara. De-aceasta data insa lipsea amicul nostru in ale drumetiilor, Andrei Potra, cel prematu dus dintre noi si care calatorea de vreo doua luni printre ale cerului astre. In precedentul an initiatorul acestui pelerinaj, total degrevat de ipocrizie & triumfalism catavencian, geologul D. Istvan, alesese varianta debutului de traseu din Viile Orasu Nou (V-NV) peste vf. Taului Lacului (fara tau/lac, doar o ciudata toponimie). Atunci gerul, neaua de peste 40 cm, iar La Eminescu, deplinul white out conferit de laptoasele neguri, ne frustrasera de panoramarea spre Tara Oasului (Orasul Nou, Racsa, Vama) soarele scaldindu-ne realmente generos abia dupaamiaza, atunci cind aveam sa pasesc pentru intiia data printre ruinele cetatii Seini.
Acum D. Istvan optase pentru un parcurs debutind in satul Sabisa (la E de Seini), din fata bisericii. Marea parte a trupei sosi cu trenuol la ora 8, 20 in halta Sabisa (circa 20 km vest de Baia Mare). Ne-am intilnit la biserica din Sabisa si apoi cunoscut & sfatuit la o cafea savurata in buricul satului stravechi, pornind in tura la ora 9.
Senin, suficienta vizibilitate totusi vagi picle trenind deasuprea depresiunilor, explicabil datorita vaii Somesului ce curge in zona. Temp. -8 C, ger aspru. La locul nostru de intilnire se adunase si o grupa de vinatoare de circa 30 insi, acestia urmind sa intre in haituit si standuri dinspre valea Boci-Seini. Speram ca in traseul nostru sa nu ne stinjenim reciproc.
Am luat-o spre NE pe ulita ingusta dar recent asfaltata o vreme, mai apoi bine pietruita, ce acompaniaza spre amonte Valea Satului, anterior numita Sebes patak=valea Repede (din maghiara), mai mult ca sigur satul Sabisa tragindu-si de aici numele. Din start, inafara putin ramaselor frumoase case traditionale, ridicate in plin boom al minieritului de la sfirsitul sec. XIX si debutul sec. XX, ne-au atras atentia rocile vulcanice, uriasii bolovani andezitici rotunjiti, multi din ei cu aspect multifoliat ca de ceapa, alteori formind aglomerari oxidate, ocru-ruginii. Datorita marii caderi de panta valea fusese amenajata cu praguri, acum diafan impodobite cu candelabre sau draperii cristaline de gheata. De remarcat prezenta salcimilor pe versanti, acestia substituind agresiv si treptat micile livezi traditionale, de meri si pruni mai ales, lasate pe vremea CAP-ului de trista amintire in paragina. Mai sus valea devenea si mai salbatica, cu albia ingusta serpuind intre andezitice maluri accidentate, straturile vulcanice vechi avind o ciudata tenta cenusiu-albastrie, cele mai recente intunecat-bruna. Dupa circa 2 km de la plecare, pe cind soarele ne rasfata nesperat cu mingiierile sale (inghetate totusi) am ajuns la o confluenta de mici vai, Horcaneasa venind din dreapta. Ioc zapada, aici nu ninsese inainte de Craciun cit in depresiunea Baii Mari, dupa 1 ian. 2006 nu mai cazusera deloc precipitatii. Scurt popas pentru a pune-n rucsaci excesul vestimentar dupa care ne-am angajat pe un picior din stinga, in lungul acestuia suind un vechi drum de carute, ceva mai sus un drum lastarit, de TAF. Intrasem in teritoriul carpenului, fagului, extrem de rarilor pini rosii spontani dar mai apoi, pe versantii sudici, ai frumoasei paduri de stejar, fetele nordice apartinind maturului faget, curios, neexploatat (inca). Auziram un tipic scheunat de ciine de vinatoare haituindu-si prada. Nu peste mult, ajunsi in culme, aveam sa intilnim un superb Airedale Terrier, probabil foarte tinar care se alipi trupei pina la final. In curind, nu prea sperioasa, dintre stejari se ivi o sprintena caprioara ce se opri, parca pentru a ne incinta cu gingasa-i faptura, apoi disparu spre valea Boci, acolo unde haituiau vinatorii mistreti. Probabil scapind ploii de foc fiindca mai apoi nu aveam sa auzim bubuit de pusca.
In culme ne-am dres cu stafide, ceai fierbinte ori cafea apoi ne-am continuat deplasarea admirind pe alocuri pilcurile picturale de mesteceni, frecventii plopi dar mai ales ciresi salbatici, ajungind relativ repede pe vf. Dl. Inalt. La stinga aveam valea Boci si Seiniul, la dreapta obirsia vaii ce coboara spre Doi Porumbei-Ilba, putin mai apoi valea Ilbei. O modesta poienita-Nicorcea- e la dreapta Dl. Beneci pe care am ajuns mai apoi. Aici am facut o volta spre NV pentru a continua spre vf. Dl. Comsa, facil identificabil iarna, pe vreme buna, datorita crestetului sau vestic plantat cu molid si pin negru. Luind-o inainte si spre dreapta am fi urmat o culme descendenta ce ne-ar fi condus spre loc. Ilba. In seile si pe fetele nordice aparu un strat subtire de nea discontinua, inghetata, dominanta zilei avea sa o constituie insa frunzisul uscat, gros si fosnitor al codrului, cind de stejar, cind de fag, cu frecvente locuri in care constatam ca vreo salbaticiune isi avusese vremelnicul culcus nocturn. Abundenta de ghinda. Spre est, printre coroanele arborilor, observaram Poiana si vf. Plestioare, vf. Tocastru si Ulmoasa la stinga lor, ceva mai tirziu mai apropiatul vf. Salhij si apoi troienitul vf. Pietroasa precedat de Muntele Mic, un con vulcanic impadurit dar cu pitoresti poieni largi spre SV (locuri asiduu batute de noi in primavara anului trecut, ulterior publicindu-se cele 4 harti-sectiuni 1: 25.000 ale Gutaiului turistic).
Cu totii eram de acord ca nemarcarea acestui traseu turistic, ca si a celui spre vf. Comsa dinspre Viile Orasul Nou, intregrind omagialul La Eminescu si Cetatea Seini, constituia o impardonabila eroare a autoritatilor locale, oferta cultural-peisagistica fiind deosebita.
Dupa trei ore de la plecare ajungeam pe versantul sudic al vf. Comsa, intr-o pajiste frumoasa, cu subtire nea inghetata, presarata cu frecvente tufe de dobru (matura ii spun localnicii) care primavara devin niste galben-portocalii ghirlande florale, raristea de mesteceni era cea care conferea un farmec aparte zonei ca si inseuarile ample, terasele cu huceag si lastaris dens, acum maroniu, coborind spre Racsa si Orasul Nou. Aveam o alta perspectiva spre Muntele Mic si alba de nea Pietroasa, la stinga lor vf. Jeleznic Mare si Mic (conuri vulcanice impadurite ce atin spre vest lacul artificial de la Calinesti Oas, suite de noi in iarna2004-5), Pasul Huta si vf. Piatra Vascului. Deasupra celor din urma alungite, precum un urias zeppelin, plutinde neguri. Sub noi, spre NV, plantatia-inscriptie omagiala-de molid, refacuta prin 1999, La Eminescu. Desi eram a doua oara aici abia acum realizam vastitatea si frumusetea panoramei, cu un an in urma ortacii de tura fusesera cel mult vegi sugestii cromatice in cadrele foto dominate de neguri si cu fundalul padurii de pin negru si molid drapate cu chiciura. Versantii defrisati in urma cu citiva ani isi prezentau acum valuririle violaceu-maronii ale desetului impenetrabil de faget si mestecanis haotic, mult departe, in drepresiune, bisericile Racsei si Orasului Nou centrau mirabilele jocuri ca de urais puzzle ale gospodariilor.
Aveam sa aflam de la D. Istvan, apoi inainte de-a descrie tura noastra, de pe site-ul orasului Seini, ca Spiritul lui MIHAI EMINESCU domneste asupra Seiniului inca din anul 1939, cand 10.000 de puieti de brad au inscriptionat pe culmea dealului Comja numele acestui maret poet al natiunii. In anul 1939, primavara, o unitate de artilerie romaneasca, sub comanda generalului Georgescu P. Ion, era incartiruita la marginea Seiniului, pe o culme golasa. Inainte de a parasi aceste locuri, generalul Georgescu P. Ion a initiat inaltarea unui semnificativ monument al pamantului Transilvaniei, simbol ce exprima in ceasuri de istorie, istovite si tragice, simtirea romaneasca. Punctul cel mai inalt al dealului Comja a fost acoperit cu numele lui Eminescu, scris la dimensiuni hiperbolice, prin plantarea a mii de puieti de molid. Soldatii, vreo 200 la numar, au carat puietii in brate, i-au plantat, iar pamintul, tresarind, a primit si hranit cu credinta numele lui Eminescu, cel ce pe dealul Comja s-a eternizat prin brazi.
De remarcat ca prin 1940, la Cedarea Ardealului, acest simbol a fost defrisat apoi refacut-replantat de catre seinieni. La constituirea regiunilor Baia Mare si Satu Mare, hotarul acestora, marcat cu un afund sant, taia inegal numele poetului in Emin-Escu, plantatia- inscriptie fiind coplesita in zona vestica de veritabila padure de conifere. Literele uriase de molizi, ce au azi inaltimi de 1-2, 5 m sunt vizibile celor ce vin spre Seini dinspre Orasul Nou, din pacate lizibila e doar secventa EMIN, restul de ESCU intrind in plantatia matura si obstruanta, de prin anii 1960-5, ceea ce tradeaza prevalenta micilor discordii ale administratiilor fostelor regiuni fata de un national simbol cultural.
Scurt popas, dupa care am taiat-o pe sub EMIN-ESCU, prin matura padure de conifere spre izorul, locul de popas si cabanuta padurarului plasata intr-o apropiata poienita vestica a Comjei. In primul rind s-a impus rinitul (rini = a curata in grajd, ardelenism) zonei poluate menajer de netrebnici, am facut apoi un vioi foc de tabara, bucatele au aparut pe masa de lemn (bancile din birne si lobe de fag au fost devastate). Soare, pe aici o discontinua palma de nea, in rest ruginiu frunzis, plantatia tinara, verde intunecata spre NV. Au urmat aprinsele si amicalele discutii, glumele, voia buna ce au atras atentia padurarului care suise rutinier la cabanuta, facuse un foc si se odihnea putin. L-am poftit la bucate dar ne-a refuzat amabil. Dupa vreun ceas, coborind spre cabanuta silvica (construita se pare dupa 1989) dotata cu o camera cu patru paturi, alaturi o magazie-sopron pentru lemne de foc si unelte silvice, un ideal refugiu turistic daca primesti OK-ul necesar, padurarul simpatic si de omenie avea sa fie recunoscut de doi colegi care-l intilnisera la evaluarea caprelor negre din Parcul National M-tii Rodnei in iunie 2005.
Am poposit si aici un pic si surpriza, din rucsacul lui I. Vlasin aparu un volum de versuri eminesciene iar sub coperta acestuia fotografia fostului nostru coleg de ture Andrei Potra, cei prezenti semnind a comemorare si pios omagiu simultan adus marelui poet national dar si umilului nostru ortac atit de impatimit de munte si natura.
Am coborit apoi spre Seiniel, Dl. Cetatii, buna bucata de vreme prin codru de fag, mai apoi de stejar, pe o poteca buna marcata jenant cu triunghi turistic albastru (o bataie de joc), dupa circa 11/2 ore suind spre izolata mica gospodarie, posibila horincie clandestina pitita intr-o scapatata livada de meri dezlinati si pruni, apoi, pe o poteca ingusta, spre afundul si perfect conturatul circum valum ale medievalei cetati Seini.
Fiindca colegii nu-si aminteau prea bine istoria acestor locuri am decis sa consult din nou site-ul orasului Seini aflind ca Documentele istorice privind existenta pe aceste locuri a cetatii Seini sunt edificatoare si atesta aici un centru stabil ridicat inainte de ocuparea Transilvaniei de catre maghiari. Seiniul este mentionat printre cetatile existente in secolele X - XIII sub numele de "Castrum Zynyr" sau apare si sub alte denumiri: Szynerv ralya, V ralya, Seinen sau Seini. Cetatea cuprindea Tara Oasului, Lunca Somesului pana la Busag si Lipau. Localitatea este atestata documentar, din nou, in secolul al XIV- lea in "Notatiile privind zeciuiala papala din 1334". La 1344 Seiniul devine opidum (targ) care va supravietui si dupa distrugerea cetatii din anul 1563.
Fata de anul precedent constatam ca echipa de elevi-arheologi care lucrase aici in vara trecuta defrisase arborii mari de pe crestetul muntelui-cetatii degajind spatiul, folosind trunchiurile pentru consolidarea circum valumului, la asta folosind si pietrele vulcani dure, cuartite hitrotermale, cremene, andezite oxidate (conf. geolog A. Stefanoiu si D. Istvan). In rest vechea cetate parea intr-un fel agresata, mai ales prin scindurile si prajinile aruncate aiurea, un pod-platforma de belvedere inaltata intre 4 stejari lasati pe picioare. Ne-am regrupat, am tras citeva cadre dupa care am coborit spre vest, printr-un haos silvic dominat de tineri salcimi intercalati vechilor pomarii ale gospodarilor seinieni, din nou efectul CAP lasindu-si nevindecabilele plagi asupra unei zone altfel haruite de zei.
Aici echipa noastra s-a fractionat, unii raminind mai in urma. Rotunzi bolovani andezitici foliati se ivira in fundul si pe malurile piriului accidentat apoi, ceva mai la vale, pe ulita ingusta. Era vorba de niste vulcanice bombe de departe aruncate pe versanti secundari, racite treptat, asa numitele pillow lava, ne explica geologul A. Stefanoiu. Intram in Seini (atestat ca oras din 1988) dinspre Seiniel, taind asfaltul soselei Seini-Negresti Oas-Sighetu Marmatiei, admirind vechile cladiri-monument, multe in curs de ruina, poposind in centrul micutei urbe de unde eram la cheremul ocaziilor. Intreg circuitul durase circa 7 ore de exceptie, datorate in primul rind generozitatii soarelui, parcursului silvic facil in lipsa zapezii, dar mai ales excelentei trupe de turisti. Pe cind soarele devenis un urias disc incins deasupra Dl. Codrului intram in Baia Mare. Eram tristi insa din pricina ratacitului tinar terrier ramas sa-si caute stapinul vinator ori incertul drum spre casa.

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii