Liste Alpinet - alpinet2k

Cand razele Soarelui incep sa lumineze mai mult pe intinderile de zapada, cand calendarul ne arata inceputul lunii lui Marte, neinsemnand totusi ca iarna s-a sfarsit nici pe departe, zapezile domnind din plin peste varfurile si crestele muntilor inca multa vreme, cativa iubitori ai Muntelui doresc sa porneasca in cautarea Martisorului...
Si cum Bucegii sunt Muntii "nostri" dragi, apropiati de sufletele noastre (iubind insa si celelalte masive la fel de mult!), iubitorii-Muntelui vor incerca sa parcurga intr-o zi Culmea Principala a Bucegilor. POTCOAVA BUCEGILOR.
Traseul nu-i simplu, e lung si zapada e mare, e inca iarna sus, pe culmile muntilor... Insa dragostea noastra pt Bucegi ne va da picatura de energie pt a razbate; Bucegii pe care i-am colindat deseori cu drag si cu placere, ii rugam sa ne lase sa-i parcurgem; sa-i atingem usor, fara a-i deranja... Noi suntem doar niste infime fapturi ce cautam sa-i admiram frumusetile, sa ne umplem sufletele cu bucuria intalnirii cu Maria Sa Muntele.
Acolo, pe culmile inzapezite, toti, impreuna, vom aduce omagiu Naturii, Muntelui, Bucegilor.
..................................................................................................................................................
Planul il am de multa vreme in minte, sunt ani buni de cand mi-a incoltit ideea. Insa de fiecare a aparut cate ceva. Dar anul acesta m-am hotarat, trebuie sa duc la bun sfarsit acest plan. Sau macar sa incerc...
Prima tema: abordarea traseului.
Dupa chibzuintze si revizionari cu ochii mintii a parcursului, gandindu-ma si la eventualii participanti, am optat pt traseul Strunga-Doamnele-Gavanele-Platou-Miorita. E varinta mai solicitanta, fiindca sunt mai multe urcusuri, dar a fost solutia adoptata (prietenii stiu de ce!).
A doua tema: formarea echipei.
Aceasta e o problema/ecuatie cu multe necunoscute. Trebuie sa fie oameni de incredere, cunoscuti apropiati, oameni pe care te poti baza la greu. Fiindca se merge iarna, intr-un traseu ce n-a mai fost abordat niciodata de vreunul dintre noi in aceste conditii. Vara e altceva, cu totul altceva. Dar iarna nu-i ca vara!
Apoi oamenii trebuie sa poata veni, sa evadeze de acasa, de la servicii, de la problemele cotidiene... Am apelat la prieteni si camarazi de munte, au raspuns pozitiv: Dan Golopentia (care inca de cativa ani si-a exprimat dorintza de a participa la aceasta tura, si eu nu l-am uitat!), Pelle camaradul meu de nadejde in alpinism, Ionut nu cel din urma, un om hotarat!
Din experientele trecute am gandit si formarea unei Echipe de Asteptare. Aceasta avand rolul de a ne iesi in intampinare undeva pe parcursul traseului, urmand ca apoi sa ajungem impreuna la destinatie. Si-au dat acordul prietenele si colegele de munte: Geta Iftode, Nicoleta, Liana Mirita, Corina, Maria Neamtu, Sanda si Serban Nicolae. Acestea sunt persoane care au ani buni de mers pe munte, care sunt obisnuite cu atmosfera de grup, care stiu sa reactioneze in diversele situatii ce pot aparea. Si pot aparea destule...
A treia tema: perioada pentru traseu.
Intrucat traseul era gandit pt parcurgerea intr-o singura zi, de la un capat la celalalt, totodata si-n conditii de iarna, a rezultat ca undeva la sfarsitul lui februarie-inceput de martie ar fi bine. Tinand cont si de actiunile unor colegi si prieteni intru-pasiune, s-a scos din discutie luna februarie. O idee mi-a aparut: 1 Martie, Martisorul simbol al revigorarii naturii... Anul acesta 1 Martie era intr-o sambata; cum se putea mai bine! Exact ziua pentru traseu. Alegerea a fost evidenta: Prima editie a POTCOAVEI BUCEGILOR la 1 Martie 2008!
Un semn bun, m-am gandit.
Restul aspectelor legate de echipament, cazari, transport, etc. erau amanunte.
Urmeaza asteptarea. Asteptarea ca vremea sa fie buna in acea zi, sa ne simtim bine, sa putem parcurge cu bine traseul. Vremea NU depinde de noi, umilii muritori. De fapt pe munte (si nu numai) de noi NU depinde nimic. Suntem doar admisi sa pasim pe potecile si traseele muntelui, sa-i atingem culmile, sa-i savuram peisajele. Noi suntem datori sa repectam Muntele. Si iubim Muntele. E o dragoste ideala, fara nimic material. Nu castigi nimic material mergand pe munte, ci doar iti umpi sufletul de bucurie, spiritul devine mai curat.
Pornim vineri 29 februarie 2008. Intalnirea la gara, trenul, coboram la Busteni. Vreme frumoasa! Urcam in Platou cu cabina, ca sa avem timp pt pregatirile preliminare. Zaresc culmile vestice ale Bucegilor, Bratul Potcoavei de Vest. Ma gandesc cum o fi pe culme. Privesc de-a lungul Platoului vad Furnica, stiu ca undeva dupa varf e Cabana Miorita. Apoi, in timp ce mai coborasem spre Pestera, dau roata la orizont: zaresc si Cetatea Obarsiei cu izvoarele Ialomitei; adaugand si Culmile Vestice, precum si cele Estice, imi dau seama ca-i destul de mult...
Trecem prin preajma Manastirii Pestera, aruncam o privire spre Turnurile Seciului, salutam Horoaba si poposim la Padina. In spate Batrana, Doamnele si Obarsia se vedeau frumos!
Dupa o mica gustare, incepem sa urcam pe muntele Colti. Vantul se mai inteteste, iar noi desfacem poteca prin zapada. Continuam sa urcam, lasand in stanga Strungulitza, eu fiind hotarat sa ajung pana in Saua Strunga si Culmea Strungilor. Nu departe de sa, Pelle se intoarce cu Dan; eu cu Ionut ajungem la refugiul din Saua Strunga; eu continui sa urc in Culmea Principala. Deja zapada e mare pe alocuri. Ajung la niste stanci si ma opresc. Inspre rasarit se vad Costila, Baba Mare, Babele, Furnica. La apus sunt Culmile Leaotei, iar undeva sunt Creasta Craiului, Iezerul si Fagarasul. Lumina Soarelui e estompata de niste nori. Oare cum va fi maine?
Am curatat zapada de la usa refugiului, am stat un pic, apoi am coborat inspre Padina. Mancam ceva in cabana goala, nu erau decat cabanierii. La stiri aud o veste trista si destul de dura: s-a dispus cod galben in majoritatea tarii, inclusiv in judetele in care ne aflam! Meteorologii avertizeaza aparitia precipitatiilor si a vantului puternic incepand cu a doua zi. Ziua in care noi intentionam sa urcam si sa parcurgem Culmile Bucegilor... Sunt trist si ingrijorat. Probabil ca si camarazii mei nutresc acelasi sentiment... Vorbesc cu fetele, tocmai isi fac bagajele, pregatindu-se sa vina la munte. Imi dau si ele vestea trista. Reiteram cele planuite, le spun sa se pregateasca cat se poate de bine, la fel si noi. Probabil va fi o zi lunga. Ziua Potcoavei...
Ne bagam in paturi, unii chiar reusesc sa doarma. Pe mine ma framanta gandurile... In plina noapte, de cateva ori ma ridic din pat si ma uit pe geam. Incerc sa dorm...
Suna ceasul, desteptarea! Privesc pe fereastra: Luna lumineaza frumos, se vad cateva stele! Sunt increzator! Ne pregatim fara zabava pentru traseul lung ce-l vom aborda. Salutam gazda noastra si incepem urcusul.
La 1 Martie 2008 echipa formata din Mihai, Dan, Ionut si Pelle a pornit in traseul POTCOAVEI BUCEGILOR varianta de iarna.
Incet, dar sigur, un sir de 4 luminite mergeau in noapte. Unde anume? Catre Cumile Bucegilor. Cat vor merge? Cat vor putea, pana la capat. Vor reusi? Asta NUMAI Dumnezeu o va decide!
Trecem de stanele din Colti si ne indreptam spre Saua Strunga. Urcusul e abrupt in unele locuri, dar dupa o noapte de somn parca mergem mai cu spor. Ajungem la Refugiul din Strunga. Un mic popas sa ne mai dezmortim...
Nu zabovim prea mult, fiindca drumetului ii sade bine cu traseul. Urc abrupt spre Culmea Strungilor. Ma uit in spate, camarazii mei vin intr-un ritm regulat. E bine!
Razele Soarelui incep sa razbata dintre neguri, se lumineaza! Undeva in zare privesc la Furnica. E departe... Chiar e departe!
Pelle ma trezeste din ganduri; a gasit o buna belvedere! Merg intr-acolo si, intr-adevar e super! Piatra Craiului, Iezer-Papusa, Fagarasii, Leaota se desfasoara frumos. De cealalta parte sunt Culmile Bucegilor, strabatute de razele diminetii.
Dan o ia inainte, el are ritmul lui. Noi, ceilalti, ne reunim. Ionut vorbeste intr-una. Eu ii mai raspund din cand in cand, Pelle il ascuta rabdator. Continui, conform planului sa o iau mai in fatza, sa-l ajung pe Dan. Insa acesta parca a prins aripi! Zboara printre formatiunile de pe culme! Cred ca-i in mediul lui. Ma apropii, discutam despre continuarea traseului. Eu decid ca-i mai bine matematic pe o panta mai inclinata, cu zapada tare. Ajung intr-o inseurare. Regrupam. Urmeaza traversarea unor pante. Ii spun lui Pelle sa ma urmareasca cu atentie (stiu eu de ce...).
Trec cu bine ambele portiuni, apoi le fac semn sa porneasca si ei, pe rand. Ne regrupam cu bine! Mai ciugulim ceva... Undeva, jos, Valea Horoabei imi starneste amintiri cu prieteni, cu cascadutze, udeala pana la piele, veselie... povesti.
Continuam traseul, Culmea Batranei e tot mai mare. Ajungem la Coltii Tapului. Ocolim obarsia Horoabei si abordam urcusul pe Batrana. Vantul bate tot mai puternic, insa vizibilitatea e buna. Craiul, Leaota si Culmea Vestica a Bucegilor ne delecteaza. Termin de urcat si caut sa ma adapostesc de vant sub culme. Ne reunim. Bem putin ceai. Ne rearanjam echipamentul, fiindca vantul e din ce in ce mai tare si nu pare a se domoli. Mai gustam cate ceva, gandind ca cine stie cand vom mai putea manca... Dan porneste primul. Eu mai stau un pic cu prietenii mei, apoi pornesc si eu. Mergem matematic pe culme. Aceasta e destul de ingusta pe portiunea care urmeaza. Il urmaresc cu atentie pe Dan. Se descurca! Normal, e om de munte, veteran, cu experientza! Ajung si eu in potiunea ingusta. Vantul ma bate tare din stanga (west). Ma imping inspre acea parte, dar trebuie sa fiu atent ca tot acolo sunt si cornisele; si dedesubt e haul... De cateva ori ma scufund in zapada, dar ma ridic;
nu-i vremea de zabovit! In spate se vede si Pelle cu Ionut. Vin si ei. Continui sa merg si ajung in zona de jnepenis. Aici trebuie sa fim atenti pe unde mergem ca sa nu ne infundam. Dan a ales o cale buna. O urmez, improvizand pe alocuri. Ies in saua larga ce precede Vf Gutanu. Ii fac semn lui Dan sa mai stea, sa ne adunam cu totii. Ne oprim. Vine si ariergarda! Ionut, evident, vorbeste. E bine! Prind semnal la mobil si sun fetele din Echipa de Asteptare. Nicoleta imi spune ca nu merg cabinele, ca-i vant, dar ca vor face tot posbilul sa urce in Platou. Le zic sa nu se expuna prea mult, sa ajunga in Miorita si de-acolo sa se orienteze. Doar sunt fete-de-munte, cu oarece experientza. Liana-profesoara a condus multe grupuri, va sti sa discearna in teren. Incerc sa le spun unde suntem, dar vantul imi raspandeste cuvintele... Inchei convorbirea. Dan deja a inceput urcusul destul de lung pe Gutanu. Pornim si noi. Din culmea Gutanului se vad peretii ce marginesc Caldarea
Gaura, deasupra acestora adunandu-se tot mai multe neguri. Vantul continua sa bata. Semnele-s clare, va fi o proba dura trecerea pe la Varful Potcoavei! Dan e destul de departe; ma sfatuiesc cu Pelle sa-l ajung. Fortez un pic, facandu-i semne lui Dan sa se opreasca. O face la adapostul unor stanci. Deja vizibilitatea-i tot mai scazuta si pot aparea probleme majore. Vis-a-vis Caldarea Gaura ne intampina cu pereti si cornise; mesajul e evident: Atentie! Ma mai uit in spate la Piatra Craiului, Iezer si Fagaras. Probabil ca nu peste multa vreme n-or sa se mai vada...
Ne reunim si de data asta decidem sa mergem strict grupati. Urcam pe Doamnele. Vizibilitatea e redusa, pe alocuri foarte redusa. Ma gandesc cum se va prezenta traseul; aici e o zona delicata.
Dintre neguri se deslusesc Gavanele si, mai jos, Mecetul Turcesc. Pe Doamnele e cornisa inspre Valea Ialomitei. Decid s-o iau matematic, pe culme. Panta e relativ inclinata, dar, fiind echipati corespunzator, ne descurcam. Inspre Caldarea Gaura sunt cornise mari. Omu si Scara nu se vad de neguri. Nici Cetatea Obarsiei. Regrupam. Urmeaza cateva traverseuri prin zapada pe deasupra Mecetului, care-mi dau emotii cand le vad. Le spun colegilor de echipa sa fie foarte atenti. Eu voi porni primul... Doamne Ajuta-ma!
Trec un prim pasaj, apoi ne reunim. Continui cu un alt traverseu. Sub mine e o panta careia nu-i vad fundul (e undeva in Obarsia Ialomitei). Merg cat pot de repede, dar totodata cu grija. Regrupam iar. Vizibilitatea scade mult. Urc o panta inclinata, apoi iar traversare. Am contact vizual cu Dan, dar pe Ionut si Pelle nu-i vad. De auzit nu se pune problema, vantul bate foarte puternic. Continui sa merg intr-un relativ urcus pe la Gavane. Nu mai poate sa fie mult! Trebuie sa apara banda galbena (ce conduce de la Vf Omu la Platou). Mentin contactul cu Dan; vine. In jur totul e alb, sus, jos, stanga, dreapta. Ajung la un stalp; ce culoarea are marcajul? E galben!!!
De aici stiu, trebuie sa fac brusc dreapta, sa ma las in sa. Ma uit dupa baieti, sa vina si ei, sa nu rateze semnul. Ne mai adunam si incepem sa coboram. Dinspre dreapta (west) vantul parca si-a dezlegat toate fraiele! Ma las pe vant si ma sustin in betze. Ajung la stancile de pe culmea dintre Obarsia Ialomitei si Valea Cerbului. Ma adapostesc oarecum si-i astept si pe ceilalti. Vin si ei. Mergem cu mare grija, sa nu ne zboare vantul. Si nu-i deloc o metafora!!! Urmeaza o inseuare deschisa si expusa. Ma culc cat pot, sa fiu cat mai mic in calea vantului. Vantule, eu sunt prea mic pentru forta ta! Te rog nu te pune cu mine si lasa-ma sa trec!
Ajung la baza hornului ce iese pe deasupra Cerdacului. Ma opresc acolo. Camarazii vin si ei, care mai de care rascolit de vant. Aici ne mai rearanjam echipamentul. Urmeaza trecerea peste Cerdac. Stim ca va urma o platforma care e marginita de Caldarea Vaii Cerbului. Vantul sufla exact inspre acea directie... Si e foarte...,...foarte puternic!
Pornesc primul. Ies de la adapostul precar al hornului. O pala de vant ma zguduie. Am pioletul in mana. Caut sa ma infig tot mai tare in zapada si sa deslusesc linia traseului printre neguri. Merg incet-incet. Nu vad urmatorul stalp. Depasesc un val de zapada si apare si stalpul. Parcursul peste Cerdac l-am facut in mai multe randuri iarna. Imi reamintesc traseul. Va trebui sa ocolesc spre dreapta, apoi sa cobor. Merg cu privirea atenta si cu ochii mintii. Ocolirea, mentin culmea, cobor... Saua Sugarilor! Am trecut peste Cerdac! Continui sa merg usor inspre dreapta, indreptandu-ma spre Babele. Vantul continua sa bata puternic, dar m-a lasat sa trec. Multumesc!
Dintre neguri imi apar in fatza cativa tineri. Ii salut, facandu-le semn cu mana. Ce-or fi gandit cand m-au vazut aparand dinspre Cerdac? Zaresc undeva o stanca in jurul careia vantul a spulberat circular zapada. Acolo este locul meu de oprire! Ma tupilez cat pot sa ma mai feresc de vant. Putina ciocolata, un pic de lichid, imi mai trag sufletul. In spate zaresc siluetele acelor drumeti, parca-i vad si pe ai mei. Inseamna ca se descurca! Mai stau un pic, dar ma ia cu frig si incep sa mi se raceasca mainile. Gandesc ca trebuie sa merg inainte, tot inainte. Spre Babele.
Parcursul e mai simplu fiindca se vad urme prin zapada. Vantul continua sa bata tare. Parca sunt un robot: stang-drept, stang-drept. Ma uit spre Releul Tv de pe Costila, evident ca nu se vede, dar mi-l inchipui... Baba Mare, casuta D-lui Manoliu, amintiri... cu Picatura, cu nopti de cautare, de asteptare... Un caine imi iese vesel in cale, vorbesc cu el, dar continui sa merg. Cobor un pic, inca putin si iata: Babele! Salut stancile milenare. In vant, cabana trosneste de parca s-ar dezintegra... Urc scarile, trag de usa tare, stupoare, usa e inchisa! Continui sa trag, bat in usa, cineva-mi deschide. Salut si intru. Ma dezechipez un pic, comand 2 ceaiuri. Sun coechipierii si le las mesaje. Vorbesc cu fetele. Bucurie mare cand aud c-am ajuns la Babele! Cateva amabilitati cu cei 2-3 baieti din cabana, aveam cunostinte comune! Vantul suiera prin cotloane. Beau primul ceai pe nerasuflate. Ies sa ma uit dupa coechipieri. Apar si ei. Ne adunam cu totii in cabana, la un ceai
si o gustare. Dupa un timp apar si cei cu care ma intalnisem in preajma Seii Sugarilor; se intorsesera din drum si bine au facut! Dezbatem ce urmeaza sa facem si ne decidem sa continuam traseul spre Miorita. Cabaniera de la Babele ne priveste ciudat, cred ca zice ca suntem nebuni. Pe asa o vijelie cine ar mai fi plecat la drum? Ne pregatim frontalele la indemana, mai luam o gura de ceai si... la drum. Vantul ne intampina iar cu tarie. Te salut Vantule, pana la urma azi esti si tu coechipierul nostru! Cel mai puternic!
Urmam parcursul spre Piatra Arsa, in usoara coborare, apoi un mic urcus. Pentru o clipa apare Abruptul Sudic al Caraimanului; salut cu respect Crucea Eroilor, chiar daca nu se vede.
Trecem prin jnepenisul Pietrei Arse, indreptandu-ne spre terenul de sport. Urcam iar. Negura devine deasa, vizibilitatea e mult diminuata. Mergem in formatie compacta. Saua Calugarului. Suntem la baza Vf Furnica. Vantul iar s-a intetit puternic. E asortat si cu ninsoare. Adica viscol...
Urcam usor-usor, direct spre Varful Furnica. Ma opresc si ma uit inapoi, iar nu-mi vad coechipierii. Ma intorc dupa ei sa vad ce fac. Apare Dan, mai jos sunt Ionut si Pelle. Ne adunam cu totii. Continuam urcusul si dupa putin timp apare dintre neguri, varful. Furnica!!! Dimineatza era atat de departe si acum suntem langa varf. Lacrimi de bucurie imi curg din ochi!
Antena montata in zona vuieste cam sinistru in bataia vantului. Continuam sa mergem printr-o vizibilitate foarte scazuta. Stim ca Miorita e undeva mai jos,... dar unde? Ninsoarea se intetzeste, combinata cu negura. Ne insiram toata echipa astfel incat sa reusim sa deslusim cat mai mult. Pe jos e zapada geruita, pe alocuri gheatza. Continui sa cobor, trebuie sa apara cabana, nu poate fi departe! O silueta prinde contur in ninsoare si ceata: Cabana Miorita!!! Strig de bucurie, le spun si la camarazi ca am vazut cabana! Ne adunam cu totii, ca sa ajungem impreuna la intrare. Suntem o echipa, nimeni nu-i primul, nimeni nu-i ultimul; toti suntem primii!
La intrarea in cabana facem pozele de rigoare. Pe fatza fiecaruia dintre noi se citeste FERICIREA!!! Am ajuns! Am reusit! Ne imbratisam si ne strangem mainile. Traseul POTCOAVEI BUCEGILOR efectuat intr-o singura zi, in conditii de iarna, a fost parcurs de echipa noastra!
Vantul puternic, negurile si ninsoarea ne-au ingreunat deplasarea, dar cu toate astea am reusit! Dumnezeu ne-a aratat Calea!
In cabana, fetele ne-au facut o primire calduroasa. Seara, la masa, am ciocnit un pahar de sampanie. Dan e fericit; Pelle a impartit martisoare la toate fetele, martisoare ce au fost carate in rucksak pe tot parcursul Potcoavei Bucegilor! Ionut vorbeste despre orice. Eu am desfacut sampania, apoi am dat tonul la Imnul Bucegilor. Visam la momentul acesta de mult...!
Noaptea ne invaluie cu misterul sau, dand frau liber taramului spiritelor bune...
A doua zi, desi e senin, vantul continua sa bata puternic, spulberand zapada. Din cabana suntem rugati de mai multi turisti sa-i coboram la Sinaia. Sunt destul de multi, dar apreciez ca vom face situatiei. In fatza cabanei ne adunam cu totii, apoi, ordonat intr-un lung sir, coboram panta. Vantul isi face simtita prezenta, fiecare va tine minte aceasta coborare. Pelle cara un cufar in spate. E deja serpas! Eu supraveghez ca sa opresc eventuala alunecare a cuiva. In fatza Nicoleta si Liana conduc grupul. Dan inchide plutonul.
Ajungem cu bine la Cota 1400. Acolo e Soare si frumos. Dar noi stim ce-i pe culmi...
Intr-o poienita vedem cativa ghiocei; mai jos apar multe branduse! Am gasit Vestitorii Primaverii! La intrarea in Sinaia, un leagan improvizat (pe care s-au dat majoritatea fetelor noastre) are funia implitita in rosu si alb!!!
... Cativa iubitori ai Muntelui doresc sa porneasca in cautarea Martisorului... Si l-au gasit!!
Traseul POTCOAVEI BUCEGILOR desfasurat la 1 Martie 2008 va ramane memorabil pentru cei care au reusit sa-l parcurga, precum si pentru cei care s-au bucurat impreuna cu noi de reusita.

Mihai Cernat

--
http://www.alpinet.org - Ghidul tau montan
http://www.scouts.ro - Prietenii tai
LinkedIn Alpinet group: http://www.linkedin.com/e/gis/25818/219FAB093CB7

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii