O idee venita brusc inca de marti. Sa incerc o tura pe schiuri de tura. Initial m-am gandit la o urcare pana sus in Postavaru pe Drumul Rosu. Dar... pe parcurs am devenit mai realist si precaut si m-am gandit ca ar fi buna o tura in care sa nu am de urcat o diferenta asa mare de nivel pana nu vad cum reactionez la acest gen de efort. Asa ca pe vineri ma consult cu Corina si decidem sa facem o tura mai usoara: Busteni - Diham - Predeal.
Vorbesc cu Sebi si imi aduce clapari de tura, schiuri de tura si foci, Corina imi va da bete si eu vin cu picioarele.
Sambata dimineata ne intalnim la gara sa luam trenul de 6.20 spre Busteni. Pe tren e un frig de numa. Ajungem in Bustni... vreme excelenta. Soare si vizibilitate 100%. Un frig in schimb de numa. Sau poate eram noi obositi? se poate si asa. Ne uitam la ce ora avem tren pentru intoarcere si plecam repede spre Gura Diham.
O data ajunsi la iesirea din oras ne oprim sa pun schiurile in picioare. Am ceva probleme pana incalt claparii de tura, ne fiind obisnuit cu acestia. Dar in cele din urma ma descurc cu ajutorul Corinei.
Prima senzatie e aiurea... picioarele imi sunt inghetate si nu prea am stabilitate. Dar dupa ce ma misc vreo 20 de metri picioarele se dezgheata si prind miscarea de baza. Zapada e inghetata inca asa ca merge totul super bine. Incepe sa imi placa si abia astept sa dau si eu de o panta sa vad cum ma descurc.
Pe la 09.30 ajungem la Gura Diham dar nu mai zabovim ca deja incepe sa se adune popor. Incepem sa urcam prima panta. Imi place, merge destul de usor. Din pacate zapada a devenit grea. Ne avand experinta exagerez si incerc sa urc direct o panta cam mare pentru consistenta zapezii... o prima tranta mai sanatoasa ma face sa imi revizuiesc comportamentul
). Continuui mai pe laturi si cu schiurile in V... si totul merge struna. La rascruce vedem si noi care drum e mai neumblat si pe ala il luam. Luam traseul cu triunghi albastru direct spre Diham. Ne mai depasesc cativa oameni ca nu vreau nici sa exagerez la viteza... sunt destul de convins ca pana la cabana o sa fiu obosit si fara sa trag tare. Plus ca de asta am si plecat cu primul tren, ca sa avem timp in caz ca ceva nu merge cum speram eu.
Desi zapada e cam aiurea imi place si ma simnt bine. Oricum se vede ca e alt tip de efort... simnt o nevoie acuta de apa mereu.
Corina face multe poze cu digitalul ei chiar asa vechi cum e... peisaje superbe. De mult n-am mai facut trasee in zona asta. Ultima oara am stat la panda de peisaje pe Capatana Porcului prin clasa a 11 (ce vremuri) cand tocmai imi luasem Zenitul. Atunci cu greu am obtinut o imagine a Bucsoiului. Dar ce imagine... De atunci am prins un respect deosebit pentru aceasta parte a Bucegilor.
Trecem de releele din apropiere de cabana vanatorilor de munte si ajungem pe la 11 la Diham. Popor mult dar inca e acceptabil. De data asta Corina face cinste cu o ciorbitza... foarte buna. Cabana e deja full in ceea ce priveste cazare. Inainte de a ajunge la cabana vremea incepe sa se strice pe Bucsoiu. Un vant super... si ceatza. Imi aduc aminte ca aceasta creasta e mereu capricioasa. Tot respectul...
Dupa ce papam nu mai prea stam. Iesim afara, dau claparii jos si imi iau bocanci. Se schimba Corina si face si ea o tura sa vada cum e sa urci pe schiuri de tura. La inceput nu pare prea incantata dar eu zic ca e din cauza Ginei care latra incontinuu... m-a facut cu nervii... Daca era cainele unui necunoscut il executam clar... dar asa... ma abtin: D.
De pe acoperisul noii cabane la un moment dat pleaca toata zapada de pe acoperis. Un zgomot super aiurea. Ma gandesc cum e cand pleaca o intreaga panta. Dupa ce coboara Corina facem rucsacii si o luam la vale spre Predeal pe punct rosu. Zapada e grea si Corina tre sa dea din bete si la vale desi ea stie sa schieze. Ma uit la cat de greu aluneca si ma gandesc ca pe asa zapada si eu puteam sa cobor. Dar totusi am promis ca daca vine cu mine, schiurile sunt ale ei la coborare... am zis am zis.
Ne mai depasesc niste grupuri dar noi tot nu ne grabim. In spate Bucsoiu s-a inegrit. Unde suntem noi e soare si frumos.
Coboram pana ajungem la o rascruce. Corina ar fi vrut sa o luam pe la Forban pe dunga albastra. Insa drumul nu e deschis. Pentru cel cu schiuri e ok... dar eu sunt slabit de la urcus. Asa ceva nu am mai vazut. Am umblat si 10-12 ore cu rucsac greu in spate si nu mi-am simntit asa aiurea picioarele. Asa ca.... ne vedem de drum tot pe punct rosu pana ajungem la drumul forestier. Din pacate au dat cu nisip asa ca.... schiurile devin cam inutile. Scoatem focile dar totusi Corina incearca se strecoare printre "pietricele". Mergem asa mai cu grija pana ajungem la soseaua Predeal - Rasnov. Aici gata... punem in carca si schiurile. A fost frumos dar vreau neaparat sa invat sa si cobor... nu stiu sa fac plug sau viraje... nimik.. stau in picioare si merg ca bolovanul. Dar... hm... ne revenim noi ca motivatie avem. Adica doar ca sa ma dau pe partie nu as face nici un efort.. as invata ceva perfect inutil. Dar daca ma tin picioarele sa urc pe munte cu schiuri.... atunci deja merita
sa invat sa ma dau pe schiuri
Corina ia schiurile in spate sa vada cum e... ca la schiurile de partie... de obicei se ia masina si gata. Dupa vreo doi kilometri facem schimb. Iau eu schiurile si scap si de Gina: D.
Sunt bine dispus si cei 6 Km de sosea nu mi se par prea urati desi e plin de vitezomani, oameni stresati... gunoaie... stiti voi. Oricum 6 Km de sosea nu sunt ca 16 ca alta data, asa ca trece repede timpul.
In Predeal e popor mult. Deh... e sezon si pare ca nu se mai termina o data. Din ce povesteste Corina cica nici nu e multa lume acum. Chestie de gusturi ce sa zic... dar daca tre sa stau la coada pt.a lua bilete pana la BV inseamna ca e multa lume clar.
Luam bilete si fac cinste cu o jumate de bere si o punga cu chesti de rontait. Dar le lasam pentru tren. Avem de stat exact 40 de minute ceea ce e numa bine. La 18.40 vine si trenul. Mergem in primul vagon unde gasim un compartiment perfect gol... fara lumina aia stupida de neon. Exact ce aveam nevoie. Pana acasa mai punem lumea la cale pentru weekendul viitor plus alte povesti atata de placute ca-ntotdeauna.
In Brasov ma despart de Corina si ca sa pastrez traditia, desi sunt varza de obosit.. mai bag vreo 4 Km cu schiurile pe umar pana acasa. Asa ca sa vedem cat de mare poate sa fie febra musculara dupa tura asta micutza pe schiuri: D.
Acum cand scriu ma dor toti muschii... dar e placut si savurez din plin aceasta stare. Sper ca weekendul viitor sa fie o vreme la fel de frumoasa...
Gabi
). Continuui mai pe laturi si cu schiurile in V... si totul merge struna. La rascruce vedem si noi care drum e mai neumblat si pe ala il luam. Luam traseul cu triunghi albastru direct spre Diham. Ne mai depasesc cativa oameni ca nu vreau nici sa exagerez la viteza... sunt destul de convins ca pana la cabana o sa fiu obosit si fara sa trag tare. Plus ca de asta am si plecat cu primul tren, ca sa avem timp in caz ca ceva nu merge cum speram eu.