Liste Alpinet - alpinet2k

Sambata am avut bucuria, dar si tristetea sa fac o tura de-o zi pe schiuri pana la fosta cabana Baleia impreuna cu doi amici.
Am plecat pe schiuri.din locul unde am lasat masina la ora 9, 20, tare bucurosi pentru ca era un timp superb. Vajnicul jeep ne-a dus 13 Km din comuna Pui din cei 22 pana la Baleia, scutindu-ne astfel de efortul de a merge pe picioare cu schiurile pe rucsac. Am plecat din preajma punctului numit Pinul cu Fluturi (957m alt.) pe vechiul drum prin padure. Zapada era destul de buna, avea o usoara crusta care se rupea sub schiurile celui din fatza, presupunand astfel un mic efort in plus. Cei din urma mergeau foarte bine pe urmele facute. Asa ca am facut "urme", cu schimbul. Unul dintre amici, un bun schior de partie, nu mai fusese niciodata pe schi de tura. Iata ca nu mai eram eu incepatorul. Asa ca pe el il lasam mai putin timp in fatza. Pe parcurs, fiind cald, zapada s-a mai inmuiat, chiar daca eram in padure, devenind astfel mai grea. Ajunsi intr-un mic loc insorit, la cca 1200 m alt., facem un mic popas fara sa ne dam schiurile jos. Plecam si dupa cateva sute de metri
constat ca, desi eram de data asta ultimul, merg tot mai greu. Nu-mi vine sa cred, dar da, zapada a inceput sa se lipeasca de foci. La ceilalti nu. Presupun ca din cauza faptului ca eu am stat pe un loc in plin soare, zapada fiind in acel loc mai uda, ei stand mai in umbra. Trag dupa mine picioarele cum pot, imi zic ca e bine, ca fac muschi, le mai curat cat de cat cu betele, dar dupa un timp nu se mai poate. Ne oprim intr-un alt luminis, imi dau schiurile jos, le sterg si le pun la uscat, stand astfel aproape jumatate de ora. Era tare placut, soare, cald, fara vant. Plecam si da, alta viata. Dupa un timp iesim din padure, si incepem sa urcam pe curba de nivel, mai pronuntat, pe o coasta expusa la soare, dupa care urma sa terminam urcusul. Ne bucuram de asta, dar nu pentru mult timp. A fost portiunea cea mai grea, enervanta. Zapada a inceput sa se lipeasca nu doar de foci, ci si de schiuri sub talpa facand astfel ca sa ajungem cu calcaiele mai sus decat daca am fi folosit
inaltatoarele, inaintand astfel greu si tot oprindu-ne sa ne curatam. Ne bucuram insa de privelistea care ni s-a deschis spre M-tii Sureanu. Ajunsi in sfarsit sus, ne permitem o pauza cu descaltat de clapari la soare, de acolo nemaiavand decat 15-20 minute de mers. Ne bucuram sa ne dam jos focile, mergem putin pe o portiune orizontala, ce fain aluneca! Apoi urmeaza o usoara coborare, dar putin mai jos de bifurcatia de unde se pleaca spre cab. Pietrele, suntem nevoiti sa dam schiurile jos, deoarece mai erau doar pete de zapada. Ne bucuram de brandusele intalnite, de privelistea ce ni se descopera spre Retezatul sudic. Ne intristam la vederea cioatelor care au fost odata molizi. Lasam schiurile proptite de un ciot si coboram, in 5 minute, la cabana. Era ora 14, 20. Aici, alta tristete. Sigur, stiam ca aceasta cabana e inchisa, dar una e sa stii si alta e sa vezi. Pe dinafara inca nu arata groaznic. ii dam tarcoale, facem poze. Usa e inchisa cu lacate(oare ce-o fi de furat?).
Desi e mai frumos de stat afara, ne dorim sa intram sa vedem, dar nici nu vrem sa stricam. Mergem in spate, scoatem sipcile de la geamul ce dadea in sala de mes, si astfel intram. Deplorabil, trist. Sufletul mi-e greu. Aici am mancat in 1992 (sau'93). In aceasta cabana am stat o saptamana cu sotia si fiul meu. Pe atunci, cabana era parasita doar de turisti, nu si de cabanier. Inspectam toata cabana, gasim ceva lemne crapate si o usa incuiata unde sta paznicul (vara) sa pazeasca nu stiu ce. Parterul arata rau. La etaj arata inca bine. Pana cand deschidem usile camerelor. Pustii, paturi dezmembrate, o soba in care odata am facut focul. Toate aceste imagini erau scaldate in lumina soarelui care patrundea, e drept cu greu, prin geamurile mici si murdare. Mai sus, la urmatorul etaj, unde erau priciurile, nu mai avem puterea sa urcam. Ne incapatanam sa mancam intr-o camera unde mai erau doua paturi si in care aducem o masa din alta camera. Dam drumul la primus si punem de ceai
(a fost dorinta noastra sa facem acest lucru, nu din termos). Regretam ca nu ne-am luat sacii de dormit sa fi ramas o noapte. Mai stam de povest, iar dupa 16, 30 incepem sa strangem. Iesim pe acelasi geam, il punem la loc si, plecam. Adio, draga cabana! Ajungem la schiuri, mai privim odata spre zari mai fericite, o luam cu schiurile pe umar pana unde incepem sa coboram. De aici, constatam ca nu e asa cum ne-am dorit, nu aluneca foarte tare, zapada e moale si nici panta nu e pronuntata. Dar, merge, ne mai ajutam de bete, destul de mult de altfel. Asa ca facem, fara nici o oprire, 2 ore pana la masina. Am ajuns, suntem fericiti ca am facut aceasta tura, ma bucur enorm ca am avut ocazia sa mai vad odata cabana, dar sunt in acelasi timp si trist...
Pentru cei care vor sa vada imagini, iata link-ul: http://www.webshots.com/um? s=confirm-103280219-246a69412e/all
Ture faine, in care sufletele voastre sa fie umplute de emotie.
Eugen Roman

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii