|
Liste Alpinet - alpinet2k
RT Orjogoaia-Secaria 15-16.01.2011
Motto: Pe-un picior de Bai/Pe-o gura de rai...
Colegi de tura: Adina, Eugen, Costin, Emil, Cezar
Asa cum ne place mie si lui Emil, am stabilit cu circa o luna in urma sa mergem
in acest we la una din stanele de pe muchia Petru-Orjogoaia. Propunerea mea a
fost chiar stana din Orjogoaia, pe care o vazusem ultima data in vara intr-o
tura de o zi in muntii Neamtului
(http://cezarpart.blogspot.com/2010/07/rt-pe-creasta-neamtului-24072010.html).
Costi ar fi inclinat spre stana de sub varful lui Petru sau (in cazul schimbarii
traseului) spre stana din Zamora. Pana la urma am ramas tot pe muchia ce leaga
muntii Baiului (creasta principala) de muntii Neamtului si apoi de valea
Doftanei. La propunerea lui Emil (care a mai fost de vreo 3-4 ori in zona) am
optat pentru intoarcere prin Secaria, o localitate/zona superba din Subcarpati.
Cu cateva zile inainte de plecare, ne-am adunat la Emil intr-o seara pentru a
stabili ultimele detalii. Atunci i-am cunoscut, in sfarsit pe Costi si pe
Adina.
Continuarea
la http://cezarpart.blogspot.com/2011/02/rt-orjogoaia-secaria-15-16012011.html
S-auzim de bine!
Cezar Partheniu
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor. Legături cu Ghidul Montan:
|
| O poză: [N-am găsit] |
|
Un articol: La Izvoarele Nerei, înscris de Ioan Şteţca - Pădurea naturală, neafectată de om, iată o imagine pe care puţini o cunoaştem şi o concepem ca o realitate încă existentă. Ultimele rămăşiţe ale codrilor postglaciari care odinioară acopereau Europa încă mai rezistă pe cateva văi din Carpaţi, ocolite de tăvălugul exploatării şi silviculturii intensive datorită inaccesibilităţii şi uneori datorită grijii unor oameni vizionari.
Veţi spune, o padure este o padure, afirmaţie valabilă pentru ochiul neantrenat sau superficial, care nu vrea să privească cu adevarat. Nu am să ma lansez într-o prelegere ştiinţifică, care nu işi are locul aicea, va fi doar o poveste menită să sensibilizeze sufletul montaniardului (dacă mai este nevoie) şi la altceva decât creste semeţe şi pereţi impunători.
Întotdeauna mi-a placut să „trăiesc” muntele în integraliatea sa, în drum spre crestele mult dorite să simnt mângâierea umbrei codrilor, să le inspir răcoarea, să-mi ud picioarele în văile înspumate, ca apoi să ies un alt om, eliberat, gata să... |
|
| Un traseu: [N-am găsit] |
|
Nu există comentarii pentru acest mesaj
|
