Salutari!
De azi se sfarsi si concediul, dar am ramas cu ceva amintiri placute, una fiind o excursie pe care o doream de mult, la Cabana Cozia. Multumesc celor de pe lista care mi-au dat cu ceva timp in urma informatii utile.
Am plecat din Bucuresti pe 31 iulie, pe la orele opt impreuna cu sotia si cu doi prieteni, dornici sa uitam cat mai repede de serviciu si derestul problemelor cotidiene. Drumul cu masina ne-a luat cam 4 ore, cu tot cu pauza de masa, asa ca pe la 12 am ajuns la ruinele de la Arutela, la intrarea in traseul marcat cu banda galbena, spre Manastirea Stanisoara.
Desi ne-am straduit sa-l convingem sa vina cu noi pe jos, unul dintre prieteni a preferat sa urce cu masina, asa ca am inceput urcusul in trei.
Desi nu aveam bagaj mare panta ne cam solicita plamanii. Din pacate, am gasit doar primul marcaj si am continuat sa urcam pe valea amenajata a unui parau. Era o poteca pe acolo si ne-am gandit ca marcajul e mai rar, dar dupa vreo 40 min ne-am gandit ca am ratacit traseul. Mergeam pe un drum forestier si directia lui dominanta nu parea cea buna.
Am avut noroc ca am intalnit marcajul cu banda albastra care venea de la Pausa si am continuat pe acesta.
Cum am intrat pe BA, am si dat chiar in poteca, la 5-6m departare, peste o vipera cam de 60-70 cm, de culoare neagra, dar care s-a indepartat rapid de noi. Toti am ramas un pic blocati si imi pare rau ca nu am avut inspiratia sa scot nici aparatul foto, nici camera.
Fetele s-au speriat un pic, dar au continuat sa urce.
In continuare am intalnit foarte multa lume pe traseu, lume care venea de la Manastirea Stanisoara. Cu sacose, cu sandale, care cu ce avea...
Drumul nu era deloc pe placul meu, urcusuri si coborasuri prin padure, dar dupa aproximativ 2 ore de la plecare am ajuns la Manastire. Imprejur gratare si paturi pe iarba. Si mai multa lume venise pe drumul forestier. Mi-a placut in mod deosebit cum a fost modernizat acesta, cel putin in zona manastirii. Era "asfaltat" cu lespezi fixate intre ele cu ciment. Arata foarte bine.
Planul nostru era ca de la manastire sa ajungem la cascada si apoi sa urcam prin Coltii Foarfecii pana la Cozia.
Intre timp prietenul nostru care a urcat cu masina a ajuns la Cozia si a incercat sa afle de la cabanier date suplimentare despre traseul nostru.
Dinn pacate vestile aduse n-au fost prea bune. Am aflat ca traseul ar fi plin de vipere. Pentru mine nu ar fi fost o problema, insa fetelor le ajunsese intalnirea cu una.
Cu regret, desi imi doream f. mult sa merg pe acolo, am abandonat Coltii pentru o iesire viitoare.
Am continuat sa urcam tinand in continuare marcajul BA, prin Muchia Vladesei. Drumul era chinuitor, urca si cobora, si iar urca, asta printr-un soare arzator.
Credeam ca avem o singura culme de urcat de la Olt pana la Cozia, dar trebuie traversate cred ca vreo 4-5, iar peisajele spectaculoase apar abia in ultima parte a traseului.
Dupa inca vreo 2 ore si jumatate - 3 ore de la Stanisoara am ajuns sus, in drumul forestier de sub releul de televiziune.
Cum atmosfera era curata, privelistea era spectaculoasa, putand vedea Oltul pe kilometri intregi, in amonte si aval. Se vedeau Capatanii, Parangul si peticele de zapada de pe vaile din Fagaras.
Dupa aproximativ 5 ore si jumatate am ajuns pe terasa cabanei unde ne astepta prietenul nostru cu trei beri de la gheata. Soarele se mai domolise un pic, asa ca a fost o desfatare sa ne asezam.
Am mancat un file de pork cu cartofi prajiti, excelent, 14 RON. Berea Tuborg 3RON.
Cazarea in camere de 2 paturi 20RON de pat. Am avut norocul sa ajungem duminica seara, asa ca nu am avut deloc parte balamuc si am putut sta la foc pana tarziu in noapte.
A doua zi de dimineata n-am avut somn si pe la 6: 00 am urcat in 15 min pe Vf. Cozia (1668m).
Rasaritul a fost superb, peste Olt era o mare de ceata. Cum ceilalti dormeau inca, am zis sa vad ce am ratat din traseul prin Coltii Foarfecei si am inceput sa cobor. M-am apropiat de stana Foarfeca si am vazut cu ingrijorare ca e amplasata exact pe culme, in stanga si dreapta fiind prapastie, deci vrand-nevrand traseul trecea prin stana. Ma apropiam de undeva de sus si am localizat imediat vreo 6-7 caini cioabanesti. Linistitor era faptul ca se auzeau si vocile ciobanilor din stana, desi nu ii vedeam. Preventiv am luat si un bat cu mine, dar din pacate nu avea decat 30-40 cm lungime. Si bine am facut... Cand am ajuns la 50m de stana, o potaie mica m-a vazut si a dat alarma. A dreaq' javra nu s-a mai miscat dupa aia, in schimb doi dulai uriasi mancau panta catre mine. Noroc ca au iesit imediat si ciobanii din stana, dar pana sa-i cheme au si ajuns la mine, s-au despartit si m-au atacat unul din fata si altul din spate. Se vedea clar ca nu iesisera la intimidare, ci vroiau cate o
bucata din mine. Pret de cateva secunde m-am simtit ca in Matrix, bagam batul in gura unuia si apoi imediat ma intorceam sa-l potolesc pe celalalt. Daca ciobanii nu ar fi reactionat prompt, nu as fi putut rezista multa vreme atacului.
Ma injuram singur ca nu luasem cu mine dispozitivul anticaini ("Dazzer"
pe care-l lasasem in cabana. Nu stiu cat mi-ar fi folosit, ca dulaii erau porniti rau, dar din ce mai testasem pe alti caini, buna parte dintre ei o luau la goana. Altii, unul mai batran, abia daca ciuleau urechile, cred ca era surd....
In fine, un pusti amabil de la stana s-a oferit sa ma traverseze printre caini si, afland ca are si mobil, i-am luat numarul, sa repete figura si la intoarcere. Am trecut de niste colti si am coborat apoi pana la limita padurii. De acolo nu mai era evident pe unde continua poteca, asa ca m-am declarat multumit si, ingrijorat de perspectiva traversarii printre caini, m-am intors.
Am dat din timp beep si baiatul mi-a iesit in intampinare, scapand de data asta de intalnirea cu coltii cei fiorosi.
Spre ghinionul meu, nu mai am nr respectiv de telefon, el disparand odata cu mobilul, pe o plaja de la mult iubitii nostri vecini, bulgarii
Dar cred ca se poate afla de la Cab Cozia (nici nr asta nu-l mai am
) si cred ca sigur ar fi util pt cei ce vor sa urce pe acel traseu. Repet, stana nu se poate ocoli, iar cainii erau fiorosi rau. A, si nu aveau jujeu!
Dupa aventura, dorind sa ajungem cat mai repede la Obarsia Lotrului, am coborat toti cu masina pe drumul forestier. Proasta idee insa. Drumul era deplorabil, iar supernova mea nu suficient de dotata pt el, asa ca a fost nevoie sa debarc pasagerii de cel putin 25-30 ori. Pana la urma am reusit ca in 3 ore sa fim jos.
La Obarsie am fost surprins de cat de mult s-a defrisat si se taia in continuare...
Drum relativ usor apoi pana in Petrosani si apoi pe Valea Jiului, unde am putut vedea si efectele ultimelor inundatii asupra drumului, acesta fiind rupt bine in cateva portiuni.
Cam atat, sper ca nu v-am plictisit prea mult.
Vlad
P. S: M-am convins ca muntii nu trebuie sa fie neaparat foarte inalti pentru a fi frumosi si interesant de parcurs...
pe care-l lasasem in cabana. Nu stiu cat mi-ar fi folosit, ca dulaii erau porniti rau, dar din ce mai testasem pe alti caini, buna parte dintre ei o luau la goana. Altii, unul mai batran, abia daca ciuleau urechile, cred ca era surd....
