Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Din nou despre Poiana Brasov : News

Bookmark and Share

Din nou despre Poiana Brasov - Fri, Feb 4, 2005, 10:00 am, visited 7825 times


Poiana Braşov va fi modernizată şi va intra în circuitul internaţional al competiţiilor dedicate sporturilor de iarnă. Iniţiativa aparţine Ana Teleferic, societate care face parte din grupul de firme Ana Hotels al vicepremierului George Copos. Firma Ana Teleferic a încheiat deja un parteneriat public-privat cu Consiliul Local şi cel Judeţean Braşov.
Domeniul schiabil din Poiană va fi refăcut şi extins, iar transportul pe cablu va fi modernizat. Pentru asta, societatea Ana Teleferic şi reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene vor solicita o finanţare PHARE în valoare de aproximativ cinci milioane de euro. Consilierul local Sorin Grigorescu a anunţat ieri că proiectul tehnic pentru modernizare este deja gata. După defrişarea unor terenuri, vor fi amenjate două noi pîrtii de schi, cu nivel mediu de dificultate. „De asemenea, se are în vedere amenajarea unui lac de acumulare în Postăvarul, în zona Ruia, pentru alimentarea tunurilor de zăpadă cu care vor fi dotate toate pîrtiile din Poiană. Există deja un studiu privind captarea izvoarelor din masivul Postăvarul. În plus, telecabinele vor fi înlocuite cu o telegondolă modernă, cu o capacitate de transport de 10.000 de persoane pe oră, care va micşora mult timpul de aşteptare“, a explicat consilierul.

Punerea în practică a proiectului va începe în mai-iunie 2005, iar prima etapă va dura doi ani. În iarna 2006-2007, cu o investiţie de 11, 5 milioane de euro, condiţiile de schiat în Poiana Braşov vor fi mult îmbunătăţite. Într-o a doua etapă, este posibilă chiar construirea unei trambuline pentru schi şi amenajarea unei pîrtii pentru biatlon, cu un poligon performant. „Comunitatea locală va participa la realizarea acestui proiect cu aproximativ 600.000 de euro, restul sumei urmînd să fie completat de firmele din grupul Ana Hotels“, a explicat directorul grupului de firme Ana Hotels din Poiana Braşov, Radu Lisenche. Consilierul local Sorin Grigorescu a menţionat că, dacă banii nu vor ajunge, există şi posibilitatea obţinerii unor credite, iar anumite investiţii ar putea fi făcute prin programul guvernamental „Super-schi în Carpaţi“.

• Acum, în Poiana Braşov există nouă pîrtii. Trei dintre ele sînt considerate uşoare, adică Pîrtia Bradul, Drumul Roşu şi Pîrtia Stadion, patru medii, Sulinar, Kanzel, Ruia şi Pîrtia Slalom, şi două cu grad mai mare de dificultate, Pîrtia Lupului şi Sub Teleferic Poiana. Instalaţiile de transport pe cablu înseamnă două telecabine şi şase teleschiuri.
Sprijin de la Bucureşti
• Consilierul local Sorin Grigorescu a apreciat ca benefică pentru judeţul Braşov numirea lui Marius Crivtonencu, patronul Genius Group, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, cu rang de secretar de stat în Ministerul Transporturilor. „Este un om serios, care se implică mult în ceea ce face. Are o agenţie de turism care nu este doar dealer, ci şi operator în domeniu, şi cu siguranţă va sprijini 100% proiectul nostru pentru modernizarea Poienii“, a spus Sorin Grigorescu.

„Împreună cu autorităţile locale vom îmbunătăţi modul în care arată Poiana Braşov. Pe lîngă pîrtiile noi, cele existente vor fi modernizate şi le vom acoperi cu zăpadă artificială. Iar noua telegondolă va elimina cozile la care sînt nevoiţi să aştepte turiştii aflaţi la schi în staţiune.“
Radu Lisenche,
directorul grupului de firme Ana Hotels

„Este de apreciat faptul că, pentru prima dată, administraţia locală şi cea judeţeană se pun de acord şi se asociază cu operatorii din Poiana Braşov. Cu siguranţă Braşovul va avea mult de cîştigat, devenind un centru turistic şi comercial de primă mînă. Poate vom ajunge să vedem, în sfîrşit, Braşovul pe Eurosport, şi nu vom mai pleca să schiem în Austria, ci vom rămîne aici. Iar pîrtiile din Poiană vor fi amenajate cum trebuie, pentru că, în prezent, ele sînt catalogate internaţional ca pîrtii de schi extrem.“
Sorin Grigorescu,
consilier local PD

Simona POPICA » Daniela OBEADĂ
04.02.2005 - Monitorul Expres Brasov
mihaela carstea


Connections with the Mountain Guide:
Muntii POSTAVARU - Brasov  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Rest. Capra Neagra  
Muntii POSTAVARU - Valea Poienii (1)  
Muntii POSTAVARU - Prapastia Lupului  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Patinoar  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov - Hotelul Poiana Ursu  
Muntii POSTAVARU - Varful Postavaru  
Muntii POSTAVARU - Cabana Postavaru  
Muntii POSTAVARU - Poiana Ruia  
Muntii POSTAVARU - Poiana Brasov  
Muntii POSTAVARU  
Comments
Alin-Luis Pleşu Alin-Luis Pleşu, Fri, Feb 4, 2005, 2:17 pm

"pîrtiile din Poiană... sînt catalogate internaţional ca pîrtii de schi extrem":-D:-D:-D

Iulian Cozma Iulian CozmaAdministrator Alpinet , Fri, Feb 4, 2005, 2:51 pm

Domnu Beraruuuuuuuuuu, pune poze din Austria te rog!!!!! Mult de tot!!!! Ca sa vada cei din Poiana ce inseamna ski resort!!!!!!!
Alin, extrem e sa stai 2 ore la coada!:-P

Fără foto Darius Mitrea, Fri, Feb 4, 2005, 3:08 pm

Astia asa vorbesc de "captarea unor paraie..."de parca acele parauri ar fi alimentate de ce stiu eu ce ghetar.
S-ar putea ca in viitor, cum s-a scris intr-un articol, cum ca daca aceste parauri vor fi captate sa existe posibilitatea unor dezechilibre.
Si e adevarat, vom vedea oricum efectele distractiei si imbogatirii.
Cat despre statiune in care partiile sunt catalogate "extrem"...mai e destul pana acolo...destul.

Fără foto Darius Mitrea, Fri, Feb 4, 2005, 3:11 pm

Si inca o chestie. De ce concentreaza totul in jurul Brasovului-Valea Prahovei????
Mda restul tarii nu are potential turistic. Restul e campie si..."groapa de gunoi"
A...de fapt pricep, astia vor ca in viitorul apropia(2 ani) sa aduca Cupa Mondiala la Ski alpin in Romania?

Ioan Şteţca Ioan Şteţca, Thu, Feb 10, 2005, 12:40 pm

Sunt sigur ca cifrele ametitoare (gen 10000 de skiori pe ora) au aparut prin ceva de genul "telefonul fara fir", la fel si cu valoarea investitiei. Probabil ca in original era vorba de 1000 de skiori pe ora dar cu "priceperea" jurnalistilor romani (poate nu era de ajuns de impresionant, si daca le spui la idioti, cum ne considera ei pe noi, 10000...suna mult mai bine) s-a ajuns unde s-a ajuns!
Ca sa aduci Cupa Mondiala in Poiana nu trebuie sa ai o statiune mamuth, a se vedea exemplul slovenilor, croatilor si slovacilor, este nevoie de partii conforme standardelor FIS, capacitate organizatorica, spectatori (nu stiu cati din astia o sa avem noi!) si nu in ultimul rand zapada!

Mihaela Carstea Mihaela Carstea, Thu, Feb 10, 2005, 1:01 pm

Nu vreau sa fiu rautacioasa sau sa iau apararea "jurnalistilor" din Romania. Toti avem "bubele" noastre. Dar, daca sunteti putin mai atenti, cifrele sunt prezentate in cadrul unor declaratii, deci facute pe propria raspundere, de catre un consilier local din Brasov, iar in Evenimentul Zilei de catre directorul Grupului de firme Ana. Si iata si citatul: " “Impreuna cu autoritatile locale vrem sa adaugam cel putin inca doua pirtii in Poiana Brasov. Acestea vor fi realizate in urma defrisarilor si vor fi de dificultate medie, de talia Sulinarului, de exemplu. Pirtiile actuale vor fi modernizate. Tot in prima faza a proiectului vrem sa construim un lac de acumulare in zona Ruia, pentru alimentarea tunurilor de zapada care vor functiona pe toate pirtiile. In acelasi timp vom construi o telegondola moderna, cu o capacitate de transport de 10.000 de persoane pe ora. Aceasta va elimina cozile la care sint nevoiti sa astepte turistii aflati la schi”, a explicat Radu Lisenche, directorul grupului de firme Ana Hotels din Poiana Brasov."
Daca in proiectul tehnic apar alte date sau au fost interpretate gresit nu cred ca e problema ziaristilor, care, sa fim seriosi, nu sunt specializati pe astfel de probleme si nici nu-si dau silinta sa se documenteze pentru a vedea ce gogomanii spun unele persoane. Sau macar sa solicite o copie a proiectului tehnic, nu de alta dar parteneriatul public-privat presupune si folosirea fondurilor comunitatii. Sunt convinsa ca a fost o conferinta de presa de genul, uite ce vom face noi, de cand am venit la putere, pentru Poiana Brasov, pentru dezvoltarea turismului, a identitatii locale si alte cele.....

Ioan Şteţca Ioan Şteţca, Thu, Feb 10, 2005, 1:19 pm

Radu Lisenche cu toate pacate sale (nu e locul sa le discutam aicea) conduce de multi ani instalatiile pe cablu si is convins ca nu a putut scoate intentionat o asemenea perla, ori a fost o greseala, ori a aparut pe parcurs.
Cat despre ziaristi care nu se pricep si nu se documenteaza (de ce dracu mai scriu atuncea!) am mai vazut noi pe unii sa declare ca pisica e verde si in ziar sa apara ca crocodilul e rosu!

Mihaela Carstea Mihaela Carstea, Thu, Feb 10, 2005, 2:29 pm

e adevarat ceea ce spui in privinta jurnalistilor. in ceea ce priveste raspunderea penala pentru declaratii de orice natura nu cred ca e cazul aici. ceea ce vreau sa spun este ca si persoanele care fac declaratii trebuie sa fie mai atenti, pentru ca majoritatea jurnalistilor le iau de bune, le publica si nu-si pun alte intrebari. o sa incerc sa fac rost de studiul respectiv, nu promit, pentru ca sunt curioasa ce se spune acolo.

Mihaela Carstea Mihaela Carstea, Thu, Feb 10, 2005, 3:29 pm

ups:-D e clar ca "persoanele trebuie sa fie mai atente cand fac declaratii", dar se mai intampla. oricum intre timp am aflat ca suma care ar fi necesara nu e de doar 11, 5 milioane euro, ci vreo 20 de milioane

Mihaela Carstea Mihaela Carstea, Wed, Feb 23, 2005, 1:37 pm

Asa cum am promis, dar nu eram sigura ca o sa-l si obtin, am reusit sa citesc studiul de oportunitate, aprobat saptamana trecuta de CL Brasov, privind realizarea proiectului "Super ski in Carpati". Studiul de oportunitate nu spune nimic despre instalatiile de transport pe cablu ceea ce ma determina sa cred ca este un proiect separat al concernului lui Copos, care este in fapt si proprietarul instalatiilor din Poiana Brasov. Astfel, proiectul priveste doar dotarea partiilor Sulinar, Subteleferic si Kanzel cu instalatii de producere a zapezii artificiale, realizarea unui rezervor de inmagazinare a apei pentru deservirea instalatiilor mentionate, reabilitarea Drumului Rosu si cumpararea a 3 utilaje ratrak. Valoarea totala a investitiei este, conform studiului, de 5.072.585 Euro, iar valoarea totala eligibila este de 4.845.010 Euro. Consiliul Local Brasov si Consiliul Judetean Brasov ar urma sa participe cu 712.076 Euro, 1.090.127 Euro sa vina din fonduri nationale (habar n-am care sunt alea, probabil de pe la Autoritatea Nationala pentru Turism), iar 3.270.382 Euro din fonduri Phare(daca proiectul e eligibil:-D).
Rezervorul de apa, ce va fi amplasat in Poiana Ruia, la cota 1490m, va avea o capacitate de 15.000 mc, va fi realizat semiingropat si din beton armat.
Sunt propuse a se cumpara 20 de tunuri mobile de produs zapada artificiala si 10 lanci(tunuri fixe). Durata de constructie este estimata la 18 luni.
Acestea ar fi doar cateva date, mi-am facut si niste copii dupa unele date tehnice privind captarea de apa, dar daca e sa ma leg doar de costuri, diferenta fata de cifrele anuntate in articol este mare. De la 11, 5 milioane de Euro la 5 milioane de Euro........... Asta doar daca n-au contabilizat si costul instalatiei pe cablu, dar la preturile pe care le-a postat dl. Tanase, cu 5 milioane de Euro ai putea sa schimbi o telecabina si sa amenajezi parcarea....:-D

Login or register to comment

The news are provided by the mentioned sources.
We take no responsability for their form and content.