Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share

Lacurile de la Ocna - Miercuri, 18 Iun 2003, 1:34, vizitată de 4624 ori


Lacurile de la Ocna, litoralul sibienilor

Cei care nu au bani sau nu au timp sa plece in concediu au o solutie pentru petrecerea timpului: lacurile sarate de la Ocna Sibiului. Sibienii se simt ca la mare aici, singura diferenta fiind lipsa valurilor.
Temperaturile ridicate din ultima vreme si vara care si-a intrat in drepturi pe deplin ne indeamna spre plaja si apa. Din pacate, nu toata lumea isi permite un concediu la Marea Neagra sau in marile din strainatate. Sibienii si nu numai acestia pot spune ca sint favorizati, pentru ca au la numai citiva kilometri de oras un adevarat litoral, Ocna Sibiului.
Lacurile sarate sint elemente de mare atractie turistica ale judetului Sibiu. Pe linga factorul turistic pe care il prezinta, lacurile de la Ocna dau posibilitatea petrecerii timpului liber intr-un mod placut. Aici te poti bronza, poti apela la pachete de namol sau pur si simplu poti face o baie in lacurile sarate, remediu foarte bun pentru multe boli. De asemenea, cei suferinzi pot face aerosoli, iar parintii nu trebuie sa-si faca griji pentru copii, datorita salinitatii ridicate a apei, care il tine la suprafata si pe cel mai prost inotator. Preturile sint acceptabile, fiind loc si de mici, si de bere la un sfirsit de saptamina. Autoritatile locale incearca sa reabiliteze aceasta statiune si sa o amenajeze la standarde europene, dar inca lipsesc finantarile.

Rezervatie naturala in statiune

Ocna Sibiului este o statiune turistica situata la 15 km nord de Sibiu, pe valea riului Visa, intr-o regiune inconjurata de paduri de stejari seculari si un subsol bogat in minereuri de sare. Prima statiune balneara a fost infiintata aici in 1845 si de atunci Ocna Sibiului si-a atras renumele, datorita lacurilor heliotermice formate in locul unor vechi mine de sare surpate. Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se afla un complex de 15 lacuri sarate, de ocna, interesante prin caracteristicile lor. Multe dintre aceste lacuri au o concentratie de sare de 260 de grame/litru.
Lacul Avram Iancu, cu o adincime de 132, 5 m, este considerat cel mai adinc lac de ocna din tara. De asemenea, unul dintre principalele atractii este Lacul Fara Fund, declarat rezervatie naturala de citiva ani. Povestile locului spun ca acestui lac nu i-a fost gasit fundul si ca aici salasluieste un dragon care iese la suprafata doar noaptea. Este un monument al naturii, cu valoare geologica. Prezinta fenomenul de heliotermie si s-a format intr-o veche mina de sare prabusita in anul 1775. Se mai numeste si Lacul Francisc sau Lacul Lemnelor.
Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuala mult peste media din aceasta parte a tarii si recentele renovari ale strandului au adus din nou statiunea la faima din trecut.
Ocna Sibiului prezinta si interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900-800 i.e.n.), care sint expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Iulian Cirja

Sursa: Evenimentul Zilei Online, 18 Iunie 2003
Petru Şuţchi


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii CINDREL (CIBIN) - Statiunea Paltinis  
Muntii CINDREL (CIBIN) - Poienita Gurii Riului  
Muntii CINDREL (CIBIN) - Saua Fantana Neagra  
Muntii CINDREL (CIBIN) - Comuna Poiana Sibiului  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Ştirile sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.