Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share

Soluţie- Pan Park în Retezat - Joi, 21 Feb 2008, 8:04, vizitată de 4856 ori



Opt pensiuni şi cabane din Parcul Naţional Retezat au primit ieri certificatele Pan Park, precum şi pe cele de eco-turism. Pensiunile vor fi promovate şi în afara ţării, prin fundaţia Pan Park.

Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, a explicat care sunt condiţiile şi avantajele de a obţine un certificat Pan Park. "Cea mai importantă condiţie este să faci parte din reţeaua Pan Park, aproape de Retezat (este ştiut că Parcul Naţional Retezat face parte din această reţea). Spre exemplu, nu putem certifica o pensiune care se află în Braşov. De altfel, întreprinzătorii trebuie să promoveze atât tradiţiile din zonă, cât şi mâncărurile tradiţionale şi să promoveze şi să asimileze eco-turismul", a declarat Ovidiu Bodeanu.

Sursa citată a mai precizat că "s-a făcut şi o evaluare care a pornit de la arhitectura pensiunilor, felul în care sunt gestionate curentul şi apa, pentru a fi făcute cât mai multe economii. Pot primi certificatele pensiunile de la două la cinci stele. Bineînţeles că nu-i vom promova numai pe cei care au termopane, plasticuri şi trag o dungă roşie la vilă şi gata. Trebuie să fim mândri, fiindcă, printre cele 10 parcuri certificate Pan Park din întreaga Europă este şi Parcul Naţional Retezat", a mai explicat şeful SPJS Hunedoara.

"Avantajele sunt destul de mari, dar nu imediate. Adică să nu se aştepte oamenii să primească saci cu bani de a doua zi. Cel mai mare avantaj îl constituie promovarea pe care o face Pan Park la nivel internaţional. Fundaţia are contracte cu tour-operatori foarte puternici din Danemarca, Norvegia, Olanda, care ar putea dezvolta turismul din zonă", a mai informat Ovidiu Bodeanu.

Parcul Naţional Retezat se întinde pe 38.047 de hectare şi cuprinde peste 80 de lacuri, dintre care cel mai întins este Bucura (8,86 hectare), iar cel mai adânc este lacul Zănoaga (29 de metri). De altfel, în masivul Retezat se mai găsesc peste 1.200 de specii de plante superioare, din cele aproape 3.500 de specii care sunt cunoscute în ţara noastră. Tot în Parcul Naţional Retezat trăiesc aproape 50 de specii de mamifere care, procentual, reprezintă aproximativ 20% dintre mamiferele terestre ale Europei. 21/02/2008 de Geza Szedlacsek

articol din Jurnalul National 21.02.2008

Sebastian Tarnoky


Legături cu Ghidul Montan:
Muntii RETEZAT - Varful Bucura I  
Muntii RETEZAT - Saua Zanoagelor  
Muntii RETEZAT - Stina Zanoaga  
Muntii RETEZAT - Lacul Zanoaga  
Muntii RETEZAT - Saua Retezatului  
Muntii RETEZAT - Lacul Bucura  
Muntii RETEZAT - Varful Piatra Zanoaga  
Muntii RETEZAT - Varful Retezat  
Muntii RETEZAT  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: Haiducii din Retezat (Preluat din Gazeta Vaii Jiului), înscris de Romulus BUNCILĂ -
Haiducii lu` Şaptecai Polonezi, victime ale haiducilor din Retezat Scris in 31 August 2009, 21: 53 de Andrei Colt in Diverse. 349 vizualizari si 3 comentarii. Îndeletniciri de mult uitate, sugrumate de vremurile moderne actuale, învie acum sub vraja foamei. Fenomen des întâlnit în ultima perioadă, acutizat însă la unii care, în consecinţă, sunt împinşi la gesturi disperate. Ca şi cum nu ar fi fost suficientă starea mai mult decât jalnică a drumurilor care leagă Valea Jiului de restul lumii civilizate, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns “eforturile” conjugate ale ” feţelor spălate” (autorităţile locale) ale zonei caracterizate prin bâjbâieli şi tergiversări de proiecte, acum îşi aduc aportul la îngroparea definitivă a Văii Jiului şi “muritorii de rând”, mai exact cei care îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Concret, “haiducii” au început să bage spaima în turiştii străini, cunoscuţi ca fiind de altfel cea mai mare parte a celor care scotocesc an de an Retezatul de la un capăt la altul, într-un procent zdrobitor numeric şi ruşinos pentru noi, românii. Haiducul este, conform explicaţiilor din dicţionar, un om care încalcă legea, dar în scopul protestului faţă de o anumită orânduire. Haiducul de Retezat este însă o variantă hibrid,...

Un traseu: [N-am găsit]

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii

Ştirile sunt preluate ca atare de la sursele menţionate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma şi conţinutul lor.