Munţii Lăpuşului

Parcurs pe 31 ianuarie 2004, cu Mihai Gheţie. Aflasem de Şatra lui Pintea (Şatra Pintii zic lăpuşenii) în toamna lui 1972 cînd, plecat de pe băncile facultăţii şi aleile parcurilor de pe malurile Begăi timişorene, aveam să iau viaţa, şi mai ales zloata şi mizeria atroce-n piept, la Borcut-Inău, în săraca dar pitoresca Ţară a Lăpuşului. Pe Şatra lui Pintea am urcat pentru prima dată prin iarna lui 1973, cu Papa, pe o zăpadă stelară de peste 40 cm, cu tufele de alun şi făgetul podidite de o superbă chiciură argintiu-filamentară, via Inău şi apoi, prin vîlcelul cu torent de bolovani, pînă în creştetul golului alpin presărat cu muşuroaie imense. Pe atunci, acolo, mai exista o cabană pionierească trainică, inclusiv o sobă de teracotă cu plită... în următorii ani demolate/ furate (ulterior golul alpin a fost aproape integral plantat cu molid). Am revenit pe Şatra lui Pintea după aceea, într-o vară, cu un grup de amici lăpuşeni, îmbarcaţi...