Pietroasa (1200 m), la cumpăna anotimpurilor

Posted by: Cătălin Olteanu in de-ale lui Cătălin Olteanu , Munţii Carpaţi , de-ale lui Cătălin

Munţii Igniş, marcajele din zonă
6-7 septembrie 2003

Petru Lucian Goja (Baia Mare)

      Sâmbătă la 9, 45, în gara CFR Baia Mare, încropim echipa şi plecăm spre Tăuţii Măgherăuş - Băiţa - Ulmoasa (veziharta din numărul 45al colecţiei Munţii Noştri, ghid semnat de Dumitru Iştvan, Stelian Popescu şi Ioan Pop, Bucureşti, 1990, Editura Sport-Turism - nota redacţiei), parcînd după 18 km la fosta mină Chiuzoşa, azi industrie mică privată pentru exploatarea şi prelucrarea primară a lemnului, dovadă uriaşele grămezi de pădure traduse-n dune de rumeguş stivele de cherestea de fag, clădirile productiv administrative de odinioară stînd efectiv pe o rînă, în iminentă prăbuşire, în timp ce în parcare vechi autobuze, utilaje grele schiloade sunt ruginii demoralizante, ideală locaţie pentru un film horror sau SF.

      Ne luăm rucsacii. E 10, 45 cînd pornim în amontele V. Băiţa, spre Pietroasa. Soare generos, e cald, norii se adună însă grabnic, de la vest spre nord. În culoarul văii afund accidentate şi cel al abrupţilor versanţi, unii defrişaţi recent, alţii acoperiţi de desetul lăstărişului haotic invadant, alteori cu mijindă plantaţie de molid, umbra devine răcoros înfiorantă. Depăşim o zonă recent exploatată, poate prima văzută-n Maramureş în care ramurile neeconomice au fost aşezate-n coarde, intervalul rămînînd degajat, apt regenerării spontane sau plantării de puieţi primăvara următoare. Spre malul stîng al văii grămezile, răgăliile au fost (sub supraveghere) arse, valea cîştigînd brusc iluminare şi o deschidere spre culmi, imense clăi drapate cu făget bronz-auriu. Albia văii e din andezituri şlefuite, adîncite ca nişte fuioare sau neregulate coveţi, praguri, repezişuri, afunde marmite, oglinzi ale bolţii vegetale sau azuriului celest.

      Depăşim podul de la confluenţa P. Colbului (sosit din dreapta,) cu P. Cireşului, venind din stînga (), ambele cu obîrşie sub Pietroasa. De aici continuăm pe drum forestier spre Poiana Paltinul, făgetul intercalîndu-se cu paltin şi brad. După 1 1/2 ore atingem limita sudică a poienii, locul, pînă în 1989, unei tradiţionale stîne apoi al unei rampe de sortare şi încărcare a buştenilor. Pe un picior vestic, parţial defrişat, atrage atenţia rariştea monumentalilor fagi cu diametre de 70-100 cm, posibil şi mai mult, la dreapta un dens molidiş, plantat în urmă cu mai bine de un deceniu. S-a înorat complet. Dacă spre sud-est Ignişul (1304 m), apoi Mogoşa (1248 m) atrag atenţia prin golaşele creştete marcate de releele radio-TV, la nord stînca belvedere a Pietroasei şi la stînga, după o înşeuare a pădurii, pajiştea alpină a acesteia stau sub ameninţarea iminentei averse, dacă nu a unei veritabile furtuni.

      Suim prin poiana împînzită de întîrziate, albe buchete de margarete, eliberînd cu tălpile bocancilor picante miresme de cimbrişor, admirînd albastrul-violet al ciulinilor sau ghemotoacele de vată şi seminţe ale acestora, zburătăcite de vînt, bucurîndu-ne de răzleţele flori galben aurii, al altora violet-stelare, imortalizînd foto un pîlc de spice unduinde, ocru-lutoase, pe fundalul de antracit al fructelor de soc, neglijînd înţepăturile ostilelor pălămide, mai sus pe cele ale urzicilor de peste un metru ce-au acaparat şleaul drumului. Prindem cursul unui firav pîrîiaş, înotăm prin vegetaţia haotică spre prima ramificare ce se desprinde spre vest. Deplasarea devine mai lesnicioasă deşi lăstarii de fag şi carpen, înlănţuiţi de ghirlande de mur, zmeur, urzici, doborîturile de vînt, se opun. Văd o balegă mai veche de urs, cu zeci de seminţe de prune ce trădează meniul nevăzutei fiare, mai sus o alta, de această dată pistruiată de seminţele de zmeură şi mure, o a treia solzoasă datorită ospăţului pe cinste cu proaspăt jir. Urme de cerbi şi ciute, poteci decupate cu caznă de piepţii sperioaselor sălbăticiuni prin covorul de potbal, buruieni şi ierburi suculente. Ca mîine începe boncănitul, geamătul furibund al iubirii nestăvilite. Drumul se înfundă în malul unui vîlcel bolovănos sec. O luăm direct, pe picior, dăm în al doilea drum de TAF, ce şerpuieşte-n ample volte pînă spre izvorul dumnezeiesc al Pietroasei. Evitînd doborîturile de vînt şi densul lăstăriş scurtcircuităm meandrele, minunîndu-ne de monumentalitatea exemplarelor de fag, de ciudatele lor îmbinări, săruturi, îmbrăţişări, ferestrelor din ramuri, alăturării lor unor megaliţi impresionanţi, unul sugerînd tronul vreunui uriaş din poveste.

      La dreapta, sub o adunătură de lespezi, fîntîniţa cu apă rece, de la ea spre sud firicelul cristalin-argintiu, poposind preţ de clipe în căuşul altor fîntîniţe, loc de adăpare al drumeţilor/ turmelor. Un imens mesteacăn cu scoarţa scorojită s-a frînt sub povara deceniilor. La dreapta grohotişul, deasupra lui, în megalitică cascadă, pitoreştile stîncării stratificate, sur argintii foietaje. Picură imediat, apoi plouă. Pădurea ne ocroteşte însă, şerpuim în sus, dăm într-o poieniţă în care cerul îşi scutură clipocitele lacrimi asupră-ne, purificîndu-ne. Nu ne punem pelerinele. După 3 1/2 h de la plecare atingem şaua din estul Pietroasei. Lepădăm rucsacii îndreptîndu-ne, printre tufe de afin şi merişoare, spre buza sudică prăpăstioasă, loc de nevisată panoramare. Plouă uşor, a binecuvîntare, dezastrul pare a se fi deslănţuit la stînga, de la Lacul Firiza spre amontele Văii Negre, Izvoare, Igniş în timp ce Baia Mare e în soare, nu şi Valea Someşului, de la Ardusat spre Gîrdani-Ulmeni, nici Defileul Lăpuşului unde zdrenţe de nori sumbri pămîntii copleşesc pămîntul dar... soarele mîngîie Codrul şi cîmpiile sătmărene.

      Clicăi succesiv deşi am mulţime de imagini de-aici, mereu altfel de fiecare dată. Extraordinară sîngeriu-rubinia diademă a scoruşilor sălbatici ce ornează stîncăriile. În minte ne vin scoruşii Pietrei Craiului proiectaţi pe alb-argintiul calcarelor sau cei de pe Culmea Lolaia, Valea Rea Retezat... Ne retragem sub bolta ocrotitorului făget din şa, la o adică putînd evada în desetul nordic. Nu e cazul însă. Prînzim, revenim la belvedere pentru a scruta orizontul şi evalua perspectiva meteo a serii. Ceea ce se prevestea îngrijorător pare a fi trecut. Suim cei aproximativ 250 m pînă pe Vf. Pietroasa (1200 m). Fantastică priveliştea stimulată de rafalele de vînt ce mătură cerul, deschizînd circulara panoramă, din Munţii Rodnei, Maramureşului, ucraineana Transcarpatia pînă spre Satu Mare, zona Codru, Valea Someşului, Defileul Lăpuşului, Şatra lui Pintea, Hudin- Ţibleş, Mogoşa, Igniş, Gutâi... Poate doar în decembrie sau ianuarie să mai existe o asemenea vizibilitate. Negurile alb- destrămate se ridică deasupra Firizei şi Văii Negre, între Dealurile Prelucii şi culmea sudică, îndepărtată, de la Rohia - Boiereni - Rohiţa - Măgoaja.

      Izvorul Luna e sub noi, la o palmă, spre dreapta, în căuşul unui deal oglinda unui tăuşor nival, Negreşti Oaş trezit la viaţă de aversa după-amiezei, la stînga, într-o largă depresiune străjuită bilateral de culmi împădurite, lacul de acumulare Călineşti Oaş, mai spre vest, tăiată cu rigla prin codrul de stejar, şoseaua Tufoasa - Livada. De la Seini spre Satu Mare, Valea Someşului pare o fragmentată salbă de oglinzi neregulat argintii în timp ce între Gîrdani -Ardusat-pod fragmentele sînt rectangulare, iazurile de decantare de la Săsar -Bozînta - Lăpuşel, cele orăvite de cianuri şi săruri ale metalelor grele, fascinează privirile prin reflexe bronz-aurii, Baia Mare pare a exista doar prin simbolicu-i par ritmat alb-roşu, coşul de evacuare de 350 m de la Phoenix S. A. parţial obturat de conul păduros al Vf. Tocastru, la dreapta acestuia Vf. Pleştioara (803 m), la stînga Vf. Cocoşului (823 m), mult mai aproape, pe o spinare împădurită, ici colo întunecată de molidiş, Poiana Săritura, în soare, cu o asimetrică insulă de fagi. Un marcaj turistic, realizat în urmă cu 4-6 ani, simplifică orientarea pe partea nord-vestică a Pietroasei (1200 m):

      - bandă roşie spre Poiana Soci şi de acolo la Izvorul Luna (aproximativ 500 m altitudine);
      - cruce roşie Vf. Pietroasa - Izvorul Luna, spre nord, la stînga pîrtiei de schi conturată după 1965 - 1970, invadată de lăstăriş/ bălării;
      - cruce albastră Vf. Pietroasa - Izvorul Luna, spre vest, în lungul pajiştii alpine, lăsînd la dreapta Sfinxul din Oaş, coborînd spre valauă - stîna vestică, apoi spre V. Talna.

      Marcajul triunghi roşu, foarte vechi, ce lega spre est Vf. Pietroasa, prin Poiana Soci, de păstrăvăria Pistruia - Blidar a dispărut aproape în întregime, exploatările forestiere masive contribuind la dificultatea orientării. Recenta aprobare a proiectului Luna Şes - Borşa, cofinanţat PHARE, e posibil să genereze reevaluarea frumuseţilor turistice ale acestei puţin străbătute/ valorificate de turişti zone.

      Pe măsura trecerii ceasurilor după-amiezei soarele rarefiază norii astfel încît, la un moment dat, ne trezim făcînd plajă, musculiţele obraznice, de fag, ce ne căpiaseră anterior insinuîndu-se-n ochi, nări, urechi, păr... dispar. Descoperim în pajiştea densă perie, de afin şi merişor, o serioasă recoltă de fructe dulci-acrişoare, oblicele sîngerii ale soarelui le pun în evidenţă ciorchinii miniaturali. Panoramăm spre nord est, de la Vf. Rotundu (1240 m), spre Pleşca Mare (1292 m), Gutîi (1443 m), Igniş, între ultimele două, spre sud-est, conturîndu-se Munţii Rodnei, în timp ce între Gutâi şi Mogoşa vedem, mai aproape, Ţibleşul. La stânga Vf. Rotundu putem identifica, din Munţii Maramureşului, Muntele lui Şerban, Pop Ivan, mai la nord Farcău - Mihailecu şi de la NE la NV lanţul întunecat al Alpilor ucrainieni.

      Interesant, remarcabil e faptul că, deşi doar cu 1200 m altitudine, Vf. Pietroasa permite o panoramare circulară pe o rază de la 50-60 km la peste 130-150 km. Trîntiţi leneşi, abandonaţi infinitului şi divinului sărut al soarelui, visăm munţi, ture, reînviem îndrăgite parcursuri, chiar aţipim o clipă apoi, cu ochi mijiţi, scrutăm corăbiile pe cer călătoare intersectate de alb-argintiile suliţe ale reactoarelor. Fantastică după amiază, pe măsură înserare. La 18, 30 coborîm vreo sută de metri spre est instalînd cortul la lizieră, la adăpost de vînt şi descărcări electrice, imediat după suim din nou pe vîrf, făcînd abstracţie, pe cît posibil, de groapa copleşită de pet- uri, cutii goale de bere, mizerii, vînînd apusul, trabucele suprapuse, roş-violete, de nori, trecerea argintiului Someşului, Lacului Călineşti, în auriu-arămiu copt. La ora 20 orizontul înghite nesăţios hălcile inegale de soare tăiate de fîşia de nori şi ale serii neguri ce invadează pusta.

      Coborîm la cort, cinăm, mai mult pentru a da sens clipei, briza răcoroasă a serii ne învăluie, intrăm în cort şi-n sacii moi de puf. Treptat se face noapte. Ies la miezul ei, lăsîndu-mă copleşit pînă la nimicnică umilinţă de puzderia miilor de stele, care mai de care mai strălucitoare. E călduţ, nici urmă de nori, feerice sînt luminile Ulmoasei - Băiţei - Tăuţilor Măgherăuş - Bozîntei Mari... Şoapte misterioase ale nopţii, briză strecurîndu-şi undele, precum nişte imense degete răsfirate prin pleata aspră a pajiştii alpine, la sud-vest prin siluetele cîtorva mesteceni pitici izbucniţi precum niste vegetale flăcări din grohotul arid.

      La 6, 30 dimineaţa soarele generează laviuri sîngerii-violete apoi mări infinite de miere înainte de-a sălta peste culmi voiniceşte şi a-şi răsfira suliţele prin făgetul cu frecvente înfrăţiri din faţă, creînd superbe jocuri, oglindiri, alternanţe de umbră şi lumină. Ne decidem să ieşim din vizuină pentru a-i răsplăti generozitatea, trecînd imediat la o altă panoramare, încercînd să dibuim nuanţele, subtilităţile de limbaj ale luminii, umbrelor. Demontez cortul punîndu-l la soare apoi vînez inedite imagini, încîntîndu-mă la revederea tufelor şi insulelor de iarbă neagră/ iarba fiarelor (Calluna vulgaris) ce-abia înflorise, minusculele flori violete întinzîndu-se în sus, simetric, pe lujerii peţiolilor nu mai lungi de 25-35 cm. În pajiştea cu rouă parţial uscată de soare şi matinala briză, zăresc alb-argintii diademe cu trimiteri la franţuzeasca Legiune de Onoare, turta vacii (Carlina acaulis). Afinul şi-a virat tufele în rubiniu, verzi întunecat lucioase sînt doar tufele de merişor (Vaccinium viti idea), coacăz roşu pentru maramureşeni.

      După micul dejun luăm rucsacii suind din nou pe vîrf, panoramînd, făcînd plajă, culegînd merişoare, acum abia vizibile sub impactul violent al luminii. Negreştiul, Călineştiul, Vama sînt în soare. Se vede clar Satu Mare, ceva mai încoace Livada. Spre sud Baia Mare e ascunsă privirilor de Pleştioara - Dealul Crucii - Morgău - Iricău în schimb se vede departe, dincolo de Baia Sprie, Sişeştiul, Şurdeştiul, Plopişul, Lăschia...

      Două rîndunele se alintă-n zbor de probă, tînjind spre îndepărtat-calde lumi. Privesc de parcă aş face-o pentru prima dată. Identific Hudinul, Sermetieşul, mai modeste, dar absolut unice vîrfuri, mă bucur să simt că pe celelalte, mari, de jur împrejur, le-am bătut de atîtea şi atîtea ori altădată dar, aici, în faţă, aparent tangibil, se scurg împădurite, paralele, întretăiate, infinit vălurite culmi... Să ne fi preumblat oare atît de puţin în viaţă? Privesc la rîndunele, tresar la gîndul că n-am văzut şi, mai mult ca sigur, no să văd vreodată Parisul, Roma, Atena sau ceţoasa Londră... În acele clipe mă simt o strivită gînganie de planetara imensitate, dornică de-a ieşi din anonimat şi bezna neştiinţei, în violent-revelanta lumină a dimineţii de septembrie, visînd alte culmi, nebănuite orizonturi succesiv străbătute. După ora 9, dinspre nord spre est, încep să se aglutineze caravelele alb-pufoşilor nori. Le urmărim cu infantilă candoare naşterea, nepredictibila dezvoltare, evoluţia. Disneyland-iene siluete, răţuşte, delfini, pudeli solitari sau izbucniţi în mănunchi, metamorfozîndu-se, un Popey culcat pe burtă, suflînd a vaporeană sirenă în năstruşnica-i pipă... Imaculate garoafe, hiperbolizate piese de şah, turnuri, cai, regi, nebuni... Ce minunat e să visezi fericit! Şirul marionetelor nebuloase, alb scămoşate, se dezvoltă, vin înspre noi, în linia doua se nasc, cresc, acapareză cerul altă cohortă de personaje.

      Ora 10, 50. Păcat dar... trebuie să plecăm. Coborîm prin dreapta sculpturalelor stîncării, încîntîndu-ne de inodorul violet al ierbii fiarelor apoi de înmănuncheaţii frăţeşte fagi, de fîntîniţa-izvor a Pietroasei, intersectînd voltele dispărîndului în marea vegetală drum de TAF, substituindu-ne o vreme fiarelor, coborîndu-le îngust-accidentata potecă din avalul pîrîului incipient, ajungînd după 45 minute în Poiana Paltinul, privind nostalgic în urmă, fascinaţi de-atîta frumuseţe, remarcînd norii alb-suri-negricioşi geloşi pe-albastrul cerului treptat înghiţit, ciugulind tardive frăguţe, mure, culegînd cimbrişor, fotografiind macro ciulini violeţi, sau scămoşaţi- zburătăciţi... Nici ţipenie de om. Murmur de ape, iz de fag despicat şi de scoarţă strujită de ţancuri, o solitară floare catifelată de papură, mai jos un circumscris, total atipic, stufăriş, accidentat pîrîu de munte, soare, sudoare spălînd frunţile... Facem trei ore pînă la Chiuzoşa, trecînd pe lîngă o măsuţă din dreapta Văii Băiţa, mai jos admirînd o grădiniţă exuberantă a Domnului în care se răsfaţă alb-pal brînduşe de toamnă (Colchicus autumnale). Din senin, în jurul nostru valsează un galben fluture, la fel de niciunde îl urmează unul policrom, cu ochi de păun pe aripi, în fine apare şi unul mititel, alb-pistruiat în timp ce, dintr-un vîrf de fag un vesel piţigoi dă drumul triumfal trilurilor exuberante de amorez... primăvăratic, nebun anotimp.

      La ora 14, 15 Pietroasa, Ulmoasa, Băiţa-s uitare sau recente amintiri, doar încinsa de soarele toamnei premature Baia Mare reprezintă o aparentă certitudine.

redactat de Ică Giurgiu

Author: Petru-Lucian Goja
Views: 4818, Last update: Tue, Oct 7, 2003