Trasee în Munţii Latoriţei

Traseu: uşor accesibil chiar şi iarna Marcaj: triunghi albastru Durata: 1½-2 ore



Pentru turiştii aflaţi la odihnă în staţiunea Voineasa, acest traseu este unul dintre cele mai uşoare, avînd în vedere dificultăţile minore, poteca bine evidenţiată şi distanţă redusă pentru parcurgere. Străbaterea traseului permite un tur de orizont asupra staţiunii în ansamblul său, precum şi vizitarea (cu aprobare prealabilă şi în grup) a uzinei electrice Lotru-Ciunget.

Pornind din faţa hotelului ,,Lotru", vom urma şoseaua ce coboară în serpentine pînă la podul de la intrarea în localitate. Urmăm apoi şoseaua spre ieşirea dinspre Brezoi circa 400 m, apoi o luăm la dreapta (sud), pe uliţa ce urcă uşor în lungul pîrîului Cărării. După ultima casă, urmează o serpentină după care părăsim drumul de tractor ce urcă spre dreapta pantele Muntelui Balţuri şi urmăm poteca ce intră într-o pădure rară de fag şi carpen, unde apare şi marcajul triunghi albastrn. În curînd ajungem într-o rarişte a pădurii de unde putem admira spre est Vîrful Pleaşa (1052 m), acoperit cu o frumoasă pădure de molid punctată pe alocuri de larice şi mesteacăn în continuare, poteca urcă prin pădure, traversează mici izvoare apoi însuşi pîrîul Cărării şi iese în poienile de sub Şaua Chica Lupului.

In apropierea unor grajduri, întîlnim un izvor amenajat care ne astîmpără setea în timpul urcuşului. Poteca şerpuieşte în serpentine prin pajiştile bogate, vara, în felurite flori ale muntelui şi iese apoi în Şaua Chica Lupului (1012 m), unde întîlneşte drumul carosabil de culme ce urcă de la Valea Măceşului peste muntele Ştevia, pînă la Ştefanu. Din şa se deschide o largă privlişte spre nord unde se află bazinul văii Voineşiţa cu Vîrful Sterpul (2142 m) în ultimul plan. Apoi la vest de acesta se pot observa Şaua Buceci, Vîrful Dobrunu, Vîrful Negovanu şi Vîrful Balindru Mare, toate aparţinînd Munţilor Lotrului. Spre apus, privirea ne e atrasă de silueta ascuţită a Vîrfului Fratoşteanu Mare (2053 m) ce se profilează la obîrşia văii Rudăreasa. În sud se înalţă, dincolo de valea Rudăreasa, Muntele Vînăta, pe care se află releul de televiziune, iar dincolo de acesta se adînceşte valea Latoriţei, străjuită de Vîrful Tîrnovu Mare (1846 m).

După un scurt popas, vom urma spre răsărit drumul de culme circa 200 m, apoi ne vom abate în stînga pe poteca ce coboară prin pajişte spre sud pe o culme prelungă, orientîndu-ne după linia de înaltă tensiune ce coboară în Ciungetu. Apoi panta se accentuează şi poteca face mai multe serpentine. Treptat, pierdem altitudine şi intrum în zona grădinilor satului Ciungetu, ale cărui case se zăresc ceva mai jos. Poteca traversează pîrîul Lazului, apoi intră pe o uliţă şi iese în şoseaua care însoţeste valea Rudăreasa ce străbate în lung satul. În satul Ciungetu se poate vedea o veche biserică din lemn, în care se află pictate imagini ale ctitorilor în portul popular străvechi, ca şi moderna uzină electrică. Vizitarea centralei electrice este posibilă numai în grup, cu aprobare prealabilă. Intoarcerea se poate efectua fie pe aceiaşi traseu, fie utilizînd curse l.T.A. (14 km pînă la Voineasa).

Traseu: accesibil şi iarna Marcaj: cruce roşie pînă pe culmea Ştevia apoi bandă galbenă Durata: 1½-2½ ore



Pornim din faţa hotelului ,,Lotru" şi urmăm şoseaua ce coboară spre sat şi apoi străbate în lung aşezarea pînă la podul de peste Lotru, din dreptul bisericii. La capătul dinspre apus al podului, coborîm cîteva trepte spre malul drept al Lotrului, apoi mergem în aval pînă la ultima casă. De acolo apucăm poteca ce se îndreaptă mai întîi spre vest, pe la marginea pădurii de molid, pentru ca după circa 300 m să începem a urca pe muchia împădurită spre sud (vezi şi traseul 4). Urmînd poteca spre sud, observăm şi marcajul ce apare sporadic de la capătul potecii şi e mai vizibil doar pe copacii care străjuiesc poteca largă. După mai bine de o jumătate de oră, părăsim pădurea, poteca ieşind în pajiştile înierbate ale Muntelui Plăişor.

O dată cu aceasta se deschide privelişte spre nord, unde se disting vîrfurile Dîlme (1293 m) şi Dobrunu (1880 m) din cuprinsul Munţilor Lotrului. Totodată, se poate admira în ansamblul ei staţiunea Voineasa. Urcăm în serpentine, urmărind poteca (marcajul e foarte rar în acest sector) şi menţinînd direcţia sud, pentru ca sus, pe culme, să ne îndreptăm spre sud-est. Din stînga vine o potecă nemarcată ce urcă tot din Voineasa, peste Muntele Padina, pentru ca la cca 150 m de la unirea lor să intre într-o frumoasă pădure de fag, îndreptîndu-se sprc sud-vest. Străbatem pădurea şi ieşim pe culmea Muntelui Ştevia, unde întîlnim drumul carosabil de culme Valea Măcesului - Şteianu. Din acest punct vom urma drumul, marcat cu bandă galbenă, spre vest (dreapta) cale de aproximativ 2 km, pînă în punctul Gura Plaiului, unde drumul intră în pădure. Ajunsi în acest sector, părăsim drumul şi urcăm o pantă abruptă pe marginea pădurii, în direcţia sud, ajungînd în scurt timp pe muchia calcaroasă a Pietrelor Albc. În faţa noastră se deschide abruptul impresionant la poaleie căruia se aude vuietul pîrîului Rudăreasa, ce-şi adună apele de sub Vîrful Fratoşteanu Mare (2053 m), a cărui siluetă se zăreşte în depărtare. În continuare, putem urca muchia stîncoasă pînă în sectorul mai înalt situat la vest, de unde se deschid frumoase privelişti în cele patru zări. Acest munte adăposteşte o vegetaţie calcifilă specifică în care se ascund şi vipere. De asemenea, în abrupturi se află şi cîteva peşteri de dimensiuni mici şi fără o importanţă deosebită. La întoarcere putem coborî fie pe poteca de pe Padina, fie urmînd în continuare drumul carosabil spre est pînă în Şaua Chica Lupului, de unde coborîm în Voineasa pe poteca marcată cu triunghi albastru.



Traseu: nemareat, accesibil, sosea în curs de asfaltare, dificil iarna de la cantonul Nopteasa spre vîrf . Durata: 5-6 ore



Traseul oferă posibilitatea ascensiunii celui mai înalt vîrf din cadrul munţilor situaţi între valea Mînăileasa şi Lotru. Deşi se desfăşoară în cea mai mare parte pe firul văii Mînăileasa, el oferă privelişti deosebite, fiind în acelaşi timp uşor accesibil. La ieşirea din Voineasa spre apus şoseaua se bifurcă în punctul numit Gura Mînăilesii, Cea care urmează cursul Lotrului spre apus va ajunge la lacul Vidra trecînd prin vestitele Cataracte. Şoseaua care se desprinde spre stînga, îndreptîndu-se spre sud - sud-vest, reprezintă şoseaua principală de legătură cu Valea Jiului (DN 7A), aflată în curs de asfaltare. Urmăm această şosea şi lăsăm în urmă ultimele case ale satului. Albia pîrîului Mînăileasa a fost puternic modificată prin construcţia drumului şi prin amenajarea a trei microhidrocentrale. Pădurile de fag dau un farmec deosebit văii. După mai bine de doi kilometri, valea taie o bară de calcare, în care, pe malul drept, se zăresc gurile unor grotte de mici dimensiuni. Şoseaua urcă apoi uşor, lăsăm în urmă o pepinieră şi un canton silvic (Runculeţ) şi după aproximativ 6 km intrăm în cunoscutele serpentine. Acestea pot fi ,,scurtate" pe o potecă ce urcă uşor pantele Muntelui Padina, printr-o pădure tînără. Spre nord admirăm abrupturile stîncoase ce străjuiesc valea pe malul stîng. Deasupra lor se încheagă o pădure deasă de molid ce acoperă culmea Muntelui Mînăileasa. Deasupra serpentinelor, trecem pe lîngă crucea lui Ghimiş (amintire dureroasă despre accidentul unei tinere) şi prin faţa cantonului forestier Padina, unde, în apropiere, se află un izvor.

De aici observăm spre apus, în ultimul plan. o şa dezgolită - Curmătura Vidruţei - unde va trebui să ajungem. In continuare, drumul urcă în pantă lină atingînd după aproape doi kilometri fosta colonie Mînăileasa, unde acum se mai află cîteva barăci, un canton silvic (Nopteasa) şi alte două ale muncitorilor de la exploatarea forestieră. Conducta de aducţiune a apei din lacul Vidra la uzina Lotru-Ciunget, traversează valea în acest punct. De aici ascensiunea vîrfului se poate face pe două căi. Pentru cei ce se pot orienta uşor şi au suficientă experienţă se poate merge pe un drum de tractor, pe Valea lui Mihai, afluent de stînga al văii Mînăileasa, care după circa o oră ajunge la golul alpin, la poalele Vîrfului Mînăileasa Mică. În continuare, urcăm pe acest vîrf, după care, străbătînd o mică şa spre nord, ajungem pe Vîrful Mînăileasa Mare (1853 m).

Cei care preferă drumul mai lejer, vor urma şoseaua în continuare pînă în Curmătura Vidruţei (1583 m), iar de acolo, pe o potecă marcată cu bandă roşie, se vor îndrepta spre nord urcînd prin pădure (în apropiere un drum de tractor) pînă la un vîrf mai mic (1750 m) ,,la Releu", unde se află pilonul unui vechi releu de televiziune. Din acest punct poteca se îndreaptă spre est, spre Vîrful Mînăileasa Mică şi mai departe spre Mînăileasa Mare.

Din vîrf se poate admira culmea Munţilor Lotrului spre nord, unde se întîlnesc vîrfurile înalte Ştefleşti (2244 m) şi Cristeşti (2233 m). Spre apus se zăresc meterezele stîncoase ale Munţilor Parîng, iar în sud munţii Mogoşu şi Fratoşteanu Mare îşi etalează siluetele lor punctate pe alocuri de albul calcarelor. Intoarcerea se poate face pe culmea ce coboară lent spre răsărit pînă la Voineasa (potecă largă, nemarcată), realizînd în final un circuit interesant (încă 4 ore). De asemenea, se poate coborî pe o potecă situată în bazinul pîrîului Şteflea pînă la colonia minerilor de la Cataracte şi apoi, pe şosea, pînă la Voineasa (14 km). În sfîrşit, întorcîndu-ne din Vîrful Mînăileasa Mică pe ,,la Releu", coborîm în staţiunea Vidra pe o veche şi uitată potecă situată pe Culmea Plaiul Hoţilor.

Traseu: uşor accesibil, iarna dificil Marcaj: cruce roşic, bandă galbenă Durata: 3-3½ ore

Cantonul zoopastoral de la Plaiul Poienii, recent renovat, poate constitui ţinta unei excursii plăcute, în care se parcurge un teren variat cu privelişti deosebite. Pornim de la hotelul "Lotru" şi ne îndreptăm spre vestul localităţii. La capătul vestic al podului de peste Lotru coborîm cîteva trepte şi ne îndreptăm spre sud pe uliţa de pe marginea apei. În dreptul ultimei case, uliţa se continuă spre vest cu o potecă pe care apare şi marcajul cruce roşie. Poteca urcă uşor şi, după circa 5 minute, ajungînd pe culme, se îndreaptă spre sud, pătrunzînd în pădure, unde din loc în loc se observă şi marcajul cruce rosie. De aici vom urca circa 30-40 de minute prin pădurea de fag şi molid pînă la terminarea acesteia. Apoi ieşim în pajiştea montană de pe Muntele Plăişor, de unde vom avea o privelişte frumoasă asupra staţiunii Voineasa.

Poteca urcă în serpentine uşoarc şi pe măsură ce înaintăm cîştigăm altitudine şi putem admira spre nord seria de vîrfuri aparţinînd Munţilor Lotrului: Dobrunu, Cioaca Dobrunului, Sterpul şi altele. Marcajul apare rar datorită tăierii unor arbori pe care era aplicat, dar urmînd poteca vom ajunge în curînd pe o culme sub partea nordică a Vîrfului Balţuri (1142 m). Parcurgem culmea situată între obîrşiile Pîrîului Moşului spre est şi Pîrîul Caprclor spre vest, apoi pătrundem în pădurea de i'ag, în-rîrpptînrlu-ne spre vest. După circa 5 minute ir.şim în Culmea Ştevia, unde întîlnim drumul de culme ce urcă de la Valea Măccşului (alt. 1078 m). Din acest punct putem admira spre sud Vîrful Tîrnovu Mare şi tăietura adînca a Cheilor Latoriţei, Muntele Vînăta şi valea Rudăreasa pînă spre izvoare, unde se profilează Vîrful Fratoşteanu Mare (2053 m). În continuare urmăm drumul de culme spre vest, trecem pe sub linia de înaltă tensiune Ciunget-Vidra şi, în pasul domol al drumeţului care doreşte să vadă locurile, ne vom desfăta privirea admirînd versanţii sudici ai vîrfurilor Munţilor Lotrului.

După aproximativ 1 km de mers, întîlnim în marginea drumului, în dreapta, un exemplar uriaş de fag (fagus silvaiica), cu un diametru de circa 1,5 m, declarat arbore ocrotit. Urmînd drumul, pe care apare rar marcajul bandă galbenă, ajungem în curînd în punctul Gura Plaiului, unde drumul pătrunde în pădure. O ultimă privire înapoi spre vest şi vom admira culmea pe care am venit, ca şi deschiderea văii Rudăreasa spre satul Ciungetu. De aici vom urma drumul prin pădure circa două ore pînă la Plaiul Poienii.

Amatorii de trasee mai ,,dure", antrenaţi, pot urma de aici creasta calcaroasă a Pietrelor Albe pe o cărăruie îngustă care ne va solicita mult forţele, dar ne va răsplăti din plin cu imagini de neuitat. Drumul pe creastă ne va răpi mai bine de o oră pînă în Şaua Paltinului, unde întîlneşte şoseaua de culme, şi el trebuie inclus în durata generală.

Din această şa urmăm şoseaua carosabilă tot prin pădure şi după un urcuş uşor vom ajunge la pepiniera de la Ştevia, unde se află şi un canton silvic. In continuare, drumul atinge marginea unui abrupt spre Valea Rudăreasa şi, de pe un pinten stîncos, putem admira sălbăticia accstei văi ca şi pereţii de la Pietrele Albe, pe deasupra cărora am venit. Apoi vom pătrunde o dată cu drumul în întunecimea pădurii de molid care ne va întovărăşi circa o oră pînă la Plaiul Poienii (1560 m). După popasul corespunzător, putem ajunge la cantonul zoopastoral, ca şi la peticele de lapiezuri din poiana de deasupra drumului, sau urcăm pînă la stîna de pe culme şi admirăm vîrfurile munţilor din jur.

Cei care nu doresc să se întoarcă tot pe acelaşi drum spre Voineasa, pot coborî pe o potecă sau pe noi drumuri de tractor în valea Mînăileasa, la cantonul forestier Nopteasa, şi de aici pe şosea pînă la Voineasa. De ascmenea, se poate coborî pe un drum foresticr în valea Rudăreasa, pe care o vom urma în aval pînă la Ciungetu şi de acolo cu mijloace auto vom ajunge la Voineasa.

Traseu: accesibil, dificil iarna (neindicat) Marcaj: nemarcat, parţial bandă roşie Durata: 5-6 ore



Ascensiunea Vîrfului Mînaileasa Mare se poate face urmînd acest drum de culme, care în prima porţiune oferă privelişti largi. Poteca începe tot la podul de la Gura Mînăilesii (ramificaţia şoselelor), pe malul vestic al pîrîului. Chiar de la pod poteca urcă în serpentine mici spinarea pietroasă a culmii dintre pîrîul Mînăileasa şi Lotru. Spre Lotru, panta e mult mai abruptă şi versantul este împădurit. Ceva mai sus, urcuşul devine mai lejer şi după cca 10 minute întîlnim o bifurcaţie. Putem urma oricare din cele două poteci - cea din stînga este de fapt un vechi drum de tractor, căci ele se vor reuni mult mai sus, dar ne vom înscrie pe cea din dreapta, ce se menţine chiar pe culme şi după cca 20 minute de la plecare vom ieşi într-o largă poiană (,,la Lăcuţ"), unde se află sălaşe pentru vite.

Urcăm uşor pe culme ajungînd la o casă situată chiar lîngă potecă (stînga), la altitudinea de 870 m. Poteca se continuă acum pe faţa sudică a culmii (se poate scurta în serpentine mici, dispuse chiar pe culme), trece pe sub linia de înaltă tensiune Ciungetu-Vidra, apoi urcă spre culme în direcţia nord. Sus, pe muchie (,,la Covee"), se ramifică o potecă spre dreapta ce conduce la sălaşele unor localnici de pe Runculeţul Mic. Noi vom păstra poteca de pe culme, care, trecînd Vîrful Baltac (1071 m), prin sud, ne scoate într-o mică şa. Continuăm apoi să urcăm pe culmea prelungită, avînd în dreapta, spre nord, bazinul pîrîului Vrabiei, izvorul principal al Pîrîului lui Bută. Trecem din nou pe sub linia de înaltă tensiune după care poteca se dispune pe faţa sudică a culmii, în urcuş uşor, ajungînd în Şaua Runculeţ. (Aici întîlnim marcajul bandă roşie).

Dacă dorim să urcăm pe creştetul vîrfului Runculeţ, vom părăsi temporar poteca urcînd direct pe culme pînă intrăm în pădure şi întîlnim un drum de tractor ce vine din nord, din bazinul Pîrîului lui Bută, unde se fac exploatări forestiere. Acest drum de tractor ne va scoate la poiana de pe faţa sudică a Vîrfului Runculeţ unde se află stîna Biţei. Poteca trece pe la sud de vîrf, apoi coboară uşor către Şaua Runculeţ, reunindu-se cu cea care vine de pe faţa sudică.

In şa întîlnim iarăşi linia de înaltă tensiune, care trece definitiv pe versantul nnrdic, împădurit, al culmii. De aici se desprinde o potecă ce se îndreaptă spre colonia minerilor de la Cataracte, trecînd prin Padina Ursului. Din acest punct vom începe urcuşul culmii pe muchie, avînd în dreapta (nord) pădurea mare, iar în stînga (sud) o tăietură de pădure. Poteca e firavă în acest sector, dar ne călăuzim după liziera pădurii pînă mai sus, unde intrăm în pădurea mare. Aici poteca e mai largă, dar urcuşul mai greu. Sporadic se vede şi vechiul marcaj, bandă roşie, dar vom căuta în zadar semnele următoare, căci nu mai există.

Pentru o bună orientare, trebuie să ne menţinem pe culme. Poteca urcă prin pădurea de fag, întîlnim un sector cu arbori căzuţi, care ne obligă să-i ocolim cu grijă spre a nu pierde poteca. Apoi ieşim într-o poieniţă cu iarbă mătăsoasă şi ne menţinem pe marginea ei nordică. Depăşim poieniţa şi urcăm în serpentine uşoare prin pădurea în care încep să apară din ce în ce mai des coniferele. Treptat, urcuşul se domoleşte şi în sud, printre brazi, observăm deschiderea spre munţii de dincolo de valea Mînăilesii. În acest sector versantul sudic al abrupt şi dacă ne abatem prin rarişte puţin spre sud' vom observa serpentinele drumului ce ur-ca pe valea Mînăileasa spre Vidra. La picioarele noastre se observă stîncării în care se află bîrloguri ale urşilor.

Poteca ocoleşte în continuare prin sud un vîrf aplatizat a cărui baliză se pierde printre brazi. De aici vom coborî uşor spre o şa largă ce adăposteşte poiana de la Casele Oancei (1 661 m). Poiana este însă compromisă de tufele de ştevie şi urzici. Trecem pe lîngă o stînă părăsită care putrezeşte încet în umezeala pădurii. Din şa privirea răzbate spre nord pînă la Vîrful Balindru Mare şi la izvoarele Balindrului. Către sud se ivesc vîrfurile Fratoşteanu Mare, Repezi şi Culmea Părăginosului, iar în depărtare pantele nordice ale Vîrfului Ursu din Munţii Căpăţînii.

In continuare, urcăm uşor prin pădurea de molid pînă spre un vîrf aflat la sud de culme, apoi ajungem la o poiană alungită în direcţia de mers aflată la sud de un mic vîrf (1762 m). Mai departe, coborîm uşor pe poteca largă şi ocolim prin sud un vîrf de 1750 m altitudine, după care urcăm prin rariştea de molid. Drumul va ieşi în golul de munte de la marginea estică a Vîrfului Mînăileasa Mică. În poiană ne permitem un răgaz pentru popas în care admirăm spre sud silueta semeaţă a Vîrfului Nedeia (2130 m).

Poteca se ramifică. Cea din dreapta se îndreaptă spre stîna Mînăileasa, aflată la izvoarele pîrîului Şteflea. Poteca din stînga ocoleşte prin sud Vîrful Mînăileasa Mică, îndreptîndu-se spre Curmătura Vidruţei. Noi ne vom îndrepta direct spre Vîrful Mînăileasa Mică (1845 m) unde apar şi cîteva stîncării, apoi coborîm în şaua nordică ce îl desparte de Vîrful Mînăileasa Mare. Pînă pe vîrful Mînăileasa Mare vom urca faţa sa sudică, acoperită de o frumoasă pajişte subalpină. Pe vîrf vom avea prilejul să admirăm culmile din sectorul înalt al Munţilor Lotrului aflate la nord.

Traseu: nemarcat, accesibil, şosea pe cca 25 km. Durata: 5-6 ore



Deşi traseul se desfăşoară pe şosea, aflată în curs de asfaltare, merită să fie parcurs pe jos, pentru peisajul deosebit pe care îl străbate şi care n-ar putea fi savurat pe deplin din mersul rapid al maşinii. Pînă la Curmătura Vidruţei, drumul este comun cu cel al traseului nr. 3. Dar pentru a evita monotonia mersului pe şosea şi a scurta serpentinele drumului, mai sus de cantonul Nopteasa, în punctul unde şoseaua traversează pîrîul Mînăileasa, îndreptîndu-se spre nord-est, noi vom urca pe firul pîrîului pe un drum tractor printre cioate pînă în Curmătura Vidriţei.

Curmatura Vidruţei reprezintă nu numai cumpăna de ape dintre Valea Mînăileasa şi pîrîul Vidruţa, ci şi o importantă răscruce pentru drumurile turistice. In afară de cel pe care îl străbatem acum, vom întîlni un drum de tractor accesibil şi autoturismelor ARO cu tracţiune dublă, drum care uneşte Vîrful Mînăileasa Mică, situat la nord, cu Muntele Părăginosu şi culmea principală a Munţilor Latoriţei. Din Curmătură, avem privelişti deosebite spre est, unde se văluresc culmile joase ale munţilor din împrejurimile staţiunii Voineasa, iar dacă vom urca puţin spre sud, pe drumul de tractor, vom putea privi spre deschiderea depresiunii care adăposteşte lacul Vidra, iar în depărtare, spre vest, spre silueta rotunjită a munţilor Bora şi Miru.

In continuare, din curmătură, putem coborî direct în valea Vidruţei pe o cărăruie ce se continuă cu un drum de tractor care ne va scoate apoi în şosea, în marea serpentină situată la mijlocul distanţei dintre Curmătura Vidruţei şi Vidra. Apoi urmăm şoseaua pînă la intersecţia cu drumul de pe conturul lacului Vidra. De acolo ne vom îndrepta spre nord, intrînd după circa 1 km în staţiunea Vidra.

Traseu: uşor accesibil Marcaj: triunghi albastru din Şaua Chica Lupului Durata 4-5 ore



Circuitul prezentat în cele ce urmează poate fi urmărit cu privirea înainte de plecare de pe terasa complexului comercial din staţiune. Gruiul Prejbuţei este un vîrf împădurit pe flancul nordic, ce închide orizontul staţiunii spre est, iar Şaua Chica Lupului se află pe culmea dinspre sud, ca o largă adîncitură. Pornim de la hotelul ,,Lotru" şi coborîm şoseaua pînă la podul de beton de la intrarea în staţiune. Urmăm apoi şoseaua spre est, spre ieşirea din Voineasa, pînă în dreptul ultimelor case, unde soseşte din dreapta un pîrîu ale cărui aluviuni sînt reţinute de un baraj de beton. Din acest loc începem urcuşul pe muchie, pe o cărăruie largă, printre fagi şi mesteceni. Privind înapoi spre vest, în momentele de odihnă, vom putea admira deschiderea largă a văii Lotrului în acest sector, ca şi panorama staţiunii Voineasa. In ultimul plan se ridică silueta înaltă a Vîrfului Runculeţ. După aproape o oră ajungem pe piscul rotunjit, a cărui jumătate sudică, lipsită de pădure, este deschisă într-o pajişte înflorată.

De aici ne vom îndrepta spre sud, coborînd într-o şa, apoi vom începe urcuşul pe o potecă, prin pădurea de fag. Ne menţinem pe culme şi în curînd vom ieşi în şoseaua de culme Valea Măceşului - Ştefanu, la vest de Vf. Cireşu (1161 m), care este împădurit pe versantul nordic. Urcăm în continuare pe şosea, trecem pe lîngă un izvor aflat pe dreapta, mai jos de şosea, şi coborîm într-o mică şa. Versantul nordic, puternic fragmentat de pîrîul Larga, este acoperit de fag şi mesteacăn, pe alocuri şi de brad. Ocolim în continuare în urcuş uşor Vîrful Chica Lupului (1122 m), după care coborîm în Şaua Chica Lupului, unde o largă privelişte se deschide spre nord, spre vest şi spre sud.

De aici traseul urmează o potecă (marcată cu triunghi albastru, rar) ce coboară spre nord, trece pe lîngă un şipot, traversează Pîrîul Cărării şi se dispune pe malul său stîng. Pe măsură ce coborîm, poteca străbate o pădure de fagi mari şi carpeni, apoi coboară pe uliţa Cărării şi iese în şosea, de unde vom reveni în staţiune.

Traseu: nemarcat, relativ uşor, accesibil iarna Durata: 4-4½ ore



Parcurgerea acestui traseu oferă posibilitatea cunoaşterii sectorului estic al Munţilor Latoriţei, precum şi a unor porţiuni din Munţii Ştefleşti şi Căpăţînii. Este mai puţin folosit de turişti datorită lipsei marcajului şi necunoaşterii potecii de pe Gruiul Viezuinii.

Pornim de la hotelul ,,Lotru" şi ne îndreptăm spre Valea Cărării. După ce trecem de cişmeaua lui Ţolea, urmăm în dreapta uliţa ce însoţeşte în urcuş Pîrîul Cărării. La cel de al cincilea baraj de reţinere a aluviunilor de pc acest pîrîu, traversăm pîrîul şi urcăm pe versantul drept (estic), pe poteca ce pătrunde în pădure. Timp de 20 minute vom urca prin pădurea de fag în amestec cu brad (brădeto-făget), după care ieşim într-o rarişte unde începe pădurea tînără. în stînga se văd rămăşiţele unei pepiniere. Ocolim pe la sud gardul vechi al pepinierei şi întîlnim o potecă largă ce vine din stînga. De aici vom urca pe această potecă printre arborii uriaşi de brad şi fag, în direcţia sud, ajungînd în scurt timp din nou la limita dintre pădurea bătrînă şi cea tînără. În acest sector întîlnim pe copaci o bandă roşie verticală ce reprezintă limita dintre parcelele forestiere.

Poteca coteşte spre est şi iese pe muchie, la marginea vestică a unei poieni (,,La Meri"), unde se află un sălaş pentru animale. De aici ne îndreptăm spre sud, în urcuş uşor, pe poteca ce trece treptat pe versantul estic al culmii. Traversăm o zonă cu bolovani, răspîndiţi prin pădurea rară de fag şi acoperiţi cu muşchi. Pe sub fagi cresc multe exemplare de brad de talie mică. Poteca ne conduce spre obîrşia pîrîului Pişetorii, unde întîlnim o poiană în care se află sălaşe pentru vite şi o gospodărie de munteni. Ocolim aşezarea pe la vest şi urcăm pe muchia pietroasă aflată spre vest, apoi ne continuăm urcuşul pe direcţia sud, abordînd versantul nordic al Vîrfului Chica Lupului.

Pînă pe vîrf am parcurs circa o oră şi jumătate. De aici avem privelişti deosebite spre nord şi nord-vest unde se înalţă vîrfurile cele mai înalte ale Munţilor Ştefleşti (M. Lotrului): Vf. Sterpu (2142 m); Vf. Dobrunu (1880 m), Vf. Balindru Mare (2209 m), Vf. Cristeşti (2233 m). Spre nord-est privirea întîlneşte munţii mijlocii de la est de Vîrful Sterpu, iar în zare se ridică semeţ Vîrful Robu (1900 m). Către sud se înalţă masiv Vîrful Ursu (2124 m) aparţinînd Munţilor Căpăţînii. Zărim şi spintecătura adîncă a Văii Latoriţei străjuită de Vîrful Tîrnovul Mare (1836 m). De pe Vîrful Chica Lupului (1122 m) vom coborî pe versantul său sudic pînă la drumul de culme care şerpuieşte ceva mai jos şi pe care îl vom urma spre est.

Coborîm într-o şa adîncă ce ne oferă privelişti largi spre nord. In continuare, parcurgerea traseului nu pune probleme deosebite, deoarece acesta se desfăşoară pe drumul forestier ce coboară în satul Valea Măceşului.

Drumul străbate o porţiune relativ plană pe partea nordică a culmii, apoi coboară într-o mică şa, după care începe urcuşul Dealului Cireşului printr-o serpentină. Urmează iar o porţiune plană, de unde se poate zări staţiunea Voineasa şi împrejurimile sale, apoi drumul se dispune pe versantul sudic al Vîrfului Cireşu (1160 m). De aici ocoleşte obîrşia pîrîului Cireşu, ce coboară sprc Latoriţa, apoi va coborî treptat pe pantele estice ale Muntelui Giurăscu. În jur se află pajişti şi poieni cu sălaşe pentru vite. Putem admira oglinda de apă a lacului Malaia sau silueta bombată a Vîrfului Molidişu Mare (1510 m) ce se ridică în faţă, dincolo de Lotru. Treptat, coborîm şi ne apropiem de pădure parcurgînd cîteva serpentine, după care drumul se îndreaptă spre satul Valea Măceşului. Aici întîlnim drumul naţional 7 A, unde se află staţia ITA. Pînă la Voineasa mai sînt 6 km, pe care îi putem parcurge cu mijloace auto sau chiar pe jos, dacă dispunem de resursele necesare.

Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: bandă galbenă Durata: 5-6 ore



Pornim din faţa complexului comercial din satul Ciungetu, după ce ne-am aprovizionat, inclusiv cu apă, şi urcăm cîteva sute de metri în susul văii Rudăreasa, pe şosea, apoi ne abatem în dreapta pe uliţa ce ne scoate după un urcuş uşor în livezile sătenilor de pe Gruiul Fagului. Uliţa se continuă cu o potecă ce traversează pîrîul Lazului, apoi abordează în serpentine panta tot mai mare a muntelui Piscul Ciungetului. Ca reper important în orientare, putem folosi linia de înaltă tensiune Ciunget-Voineasa. Treptat, ajungem pe o pantă mai dulce de unde avem o privelişte frumoasă asupra satului Ciungetu. Poteca străbate pajişti şi fîneţe, unindu-se apoi cu şoseaua de culme Valea Măceşului-Ştefanu, marcată cu bandă galbenă. De aici vom urma şoseaua.

Indreptîndu-ne spre vest şi poposind în Şaua Chica Lupului, de unde ni se deschide o largă vedere spre staţiunea Voineasa şi Munţii Lotrului. In continuare, drumul carosabil urmează Culmea Ştevia, ocolind mici vîrfuri sau străbătînd poieni în care se află sălaşe pentru vite. Privelişti deosebite se deschid spre nord, unde se află vîrfuri importante din Munţii Lotrului. După circa 3 km, ajungem la Gura Plaiului, unde drumul pătrunde în pădure. În acest sector, timp de două ore, vom merge prin pădure, avînd rareori posibilitatea să admirăm munţii din împrejurimi. Trecem pe lîngă cantonul silvic Ştevia, aflat lîngă o pepinieră, apoi după un cot intrăm în pădurea de molid. Din punctul respectiv, de pe înălţimea unor stînci aflate lîngă drum, vom putea admira abruptul dinspre valea Rudăreasa al versantului pe oare ne aflăm, ca şi obîrşia văii şi Muntele Vînăta.

La Plaiul Poienii întîlnim cantonul zoopastoral, refăcut şi modernizat, iar în poiana dinspre nord putem admira frumoase lapiezuri. După un scurt popas, continuăm drumul. Şoseaua pătrunde iar în pădurea deasă de molid şi după mai bine de o jumătate de oră ieşim la lumină în golul alpin de sub Vîrful Fratoşteanu Mare. În stînga se află un grup de stîne (Stînele Fratoşteanu). Urcăm în continuare serpentinele largi ale acestui drum de culme, construit în 1916, şi admirăm dantelăria stîncoasă a crestei Repezi-Părăginosu, aflată spre sud-est. Din loc în loc apar calcare ce dau un pitoresc deosebit peisajului. Ajungînd în dreptul Vîrfului Fratoşteanu Mare, vom părăsi şoseaua, care ocoleşte vîrful pe la nord şi ne vom îndrepta spre punctul de cea mai mare altitudine. Popasul pe vîrf ne prilejuieşte un tur de orizont spre culmile înalte ale munţilor Lotrului, Parîngului şi Căpăţînii, ultima fiind cea mai înaltă din sectorul estic al Munţilor Latoriţei. Spre răsărit porneşte de sub vîrf o căldare glaciară în care se află Lacul Negru, ce se continuă cu o vale glaciară tipică, constituind obîrşia văii Rudăveasa.

Inspre apus apar din loc în loc piscuri ţuguiate, formate din calcare (Mogoşu, Boarneşu, Pietrile), printre care şerpuieşte drumul de culme, la altitudinea de aproape 2000 m. În sud se adînceşte Curmătura Olteţului, despărţind Munţii Parîng de Culmea Căpăţînii. În sectorul nordic, privirea se opreşte pe vîrfurile Ştefleşti, Cristeşti şi Băluţu din Munţii Lotrului, iar în zare se pot distinge şi înălţimile Cindrelului. Dacă atmosfera e clară (mai ales toamna), se pot vedea crestele zimţate ale Făgăraşului. Intoarcerea se poate realiza pe mai multe căi, dacă nu dorim să străbatem acelaşi drum. Astfel, din vîrf putem să coborîm pe la obîrşia Noptesei, spre Curmătura Vidruţei (există şi o potecă marcată cu cruce albastră), de unde ne îndreptăm spre est pe DN 7A ce urcă dinspre Valea Mînăileasa, avînd de parcurs circa 17 km pînă la Voineasa. Dacă dorim să rămînem tot în peisajul sălbatic al muntelui şi avem suficiente rezerve de mers, ne îndreptăm spre Culmea Fratoşteanu Mic-Repezi, străbatem şaua largă ce uneşte aceste vîrfuri şi urmăm culmea dantelată a Muntelui Părăginosu care coboară spre Ciungetu (vezi şi traseul nr. 25). Timpul necesar este de 4-6 ore.

Traseu: lung, neindicat iarna Marcaj: parţial bandă galbenă Durata: 6-8 ore



In staţiunea Vidra se poate ajunge şi din satul Ciungetu, parcurgînd acest traseu lung dar plăcut. Din faţa complexului comercial, ne îndreptăm pe firul văii Rudăreasa urmînd şoseaua forestieră care părăseşte satul îndreptindu-se spre vest. Trecem pe lîngă un canton forestier, iar după circa 3 km intrăm într-o mică cheie formată prin străpungerea unei bare de calcar de către apele pîrîului Rudăreasa. În pereţii din versantul drept se află o peşteră, Peştera Laptelui, cunoscută din vechime de către localnici, dar lipsită de ornamentaţii. Urmează un scurt defileu străjuit de pereţii Pietrelor Albe ce constituie versantul stîng. Apoi drumul se ramifică. Vom urma ramura din dreapta care însoţeste, în continuare, firul văii Rudăreasa pînă aproape de Plaiul Poienii.

De la vechea colonie Rudăreasa, căreia i se mai văd fundaţiile, se poate urca la Plaiul Poienii pe o potecă ciobănească, dar şi pe un drum forestier aproape terminat. De la cantonul zoopastoral Plaiul Poienii urmăm drumul de culme Valea Măceşului-Ştefanu (vezi şi traseul precedent), marcat cu bandă galbenă, care se afundă în pădure spre vest. După aproape o oră vom ieşi la golul alpin Fratoşteanu. Şoseaua urcă în serpentine, depăşim Vîrful Fratoşteanu Mare, ocolind obîrşiile pîrîului Nopteasa, şi ajungem pe un vast platou situat la 2000 m altitudine. După ce admirăm priveliştea în cele patru zări, ne îndreptăm spre nord pe panta Muntelui Părăginosu (atenţie, un vîrf Părăginosul se află şi pe culmea dintre Latoriţa şi Rudăreasa), urmînd un drum de tractor ce coboară spre Curmătura Vidruţei şi trecînd pe la izvorul Vidruţei şi pe lîngă stîna Nopteasa.

Putem evita drumul pînă în Curmătură coborînd pe pîrîul Vidruţei de la izvor în jos pe o potecă ce dă într-un drum de tractor pe care coborîm însoţind valea Vidruţa pînă în şoseaua ce vine de la Voineasa. Apoi coborîm în continuare pe şosea pînă la intersecţia cu drumul de pe conturul lacului Vidra, după care ne îndreptăm spre nord cale de 1 km şi intrăm în staţiunea Vidra.

Traseu: nemarcat, accesibil şi iarna pînă la Petrimanu, drum în parte asfaltat pînă la Petrimanu Durata: 4-5 ore



Satul Ciungetu este aşezat la confluenţa văii Rudăreasa cu Latoriţa. În lungul acestor văi au fost construite drumuri de tip forestier. Pe Latoriţa drumul se continuă de la Petrimanu peste Curmătura Olteţului (1615 m) trecînd în Oltenia prin Polovragi, după ce străbate vestitele chei ale Olteţului în care se află renumita peşteră Polovragi. Deşi acest drum este accesibil tuturor rnijloacelor auto (dificil pentru autoturisme în unele sectoare), recomandăm parcurgerea lui pe jos pentru a putea privi pe îndelete defileul de vis al Latoriţei, unul dintre cele mai frumoase din ţară.

Pornind din faţa complexului comercial din Ciungetu, ne îndreptăm pe şoseaua ce urmează valea Latoriţei, admirăm arhitectura modernă a uzinei Lotru-Ciunget şi păienjenişul reţelelor electrice şi după circa 1 km intrăm în defileu. Valea se strîmtează, versanţii cad aproape vertical. Pe poliţele stîncoase ne întîmpina o adevărată bogăţie de plante cu flori multicolore. Abrupturile care străjuiesc valea, mai cu seamă cel stîng, adăpostesc prin înaccesibilitatea lor numeroase elemente floristice valoroase (Iris richenbachii, Lilium martaqon, Dianthus spiculifolius ş.a.) ce se cer conservate sub forma unei rezervaţii naturale. In punctul Prejbeni, după ce se strecoară pe sub un perete surplombat, şoseaua traversează pe malul drept şi de aici pînă la Borogeana este adesea udată de apele unor pîraie năvalnice care nu-şi respectă albia.

La Borogeana întîlnim cîteva cantoane forestiere din dreptul cărora se desprinde un drum forestier care urcă în serpentine Muntele Borogeana pînă aproape în golul alpin. Tot de aici urcă o potecă marcată cu punct galben (jos nu se distinge marcajul fiindcă pădurea a fost tăiată) ce ajunge în Şaua Gropiţa, reprezentînd o cale de acces spre rninunata Piatră a Tîrnovului ca şi spre Vîrful Nedeia (2130 m), cel mai înalt din Munţii Căpăţînii. Continuăm dmmul pe vale şi în curînd zărim pe malul stîng o troiţă (,,La şapte cruci"), ridicată în memoria unor muncitori prinşi de o avalansă cu ani în urmă. Jgheabul pe unde se prăvălesc avalanşe se observă în stînga drumului şi de aceea iarna vom circula cu atenţie în acest sector.

In continuare intrăm în sectorul de vale cunoscut sub numele de ,,La Jgheaburi", unde apa Latoriţei a săpat în stîncile de pe fundul albiei jgheaburi şi marmite, care acum sînt vizibile prin scăderea debitului de apă. Treptat, drumul urcă şi în curînd ajungem în dreptul unui prag stîncos şlefuit de ape, peste care se mai prelinge un firicel de apă. Este ceea ce a mai rămas din cascada denumită de localnici ,,Apa spînzurată", situată pe pîrîul Turcinu Mare, în versantul stîng al văii. Apele acestuia au fost captate şi dirijate împreună cu ale altor pîraie spre lacul de acumulare Vidra. După circa 3 ore de mers, zărim barajul de beton de la Petrimanu, adevărată operă de artă, în spatele căruia se adună aproape 2 milioane metri cubi de apă, care este apoi pompată în marele rezervor Vidra. Depăşim barajul şi dincolo de lac se deschide o privelişte spre stîncile de pe Boarneşu prin adîncitura Pîrîului lui Tocan. Trecem pe lîngă un canton silvic şi apoi pe lîngă cabana Petrimanu, aflată, din păcate, de mulţi ani în stare de finisare (poate găzdui cîteva persoane în caz de necesitate). Aproape de coada lacului îşi aduce apele în lac izvorul Curmăturii în lungul căruia urcă o potecă largă pe care o vom aborda călăuziţi de reţeaua de înaltă tensiune. Şoseaua mai înaintează cîteva sute de metri şi apoi, desprinzîndu-se de cea care continuă drumul spre barajul de la Galbenu, se îndreaptă în serpentine întinse spre Curmătura Olteţului.

Poteca scurtează mult serpentinele şi ne scoate într-o oră în Curmătura Olteţului. Din acest punct admirăm înălţimile sectorului central al Munţilor Latoriţei, în care domină siluetele masive ale vîrfurilor Puru şi Fratoşteanu Mare, ca şi stîncăriile de calcar ale Boarneşului. Din Curmătură putem coborî la Polovragi (circa 20 km) sau ne racordăm la poteca de creastă a Munţilor Căpăţînii îndreptîndu-ne spre est pe Culmea lui Maxim. De asemenea, ne putem îndrepta spre cabana Rînca străbătînd mai întîi sectorul vîrfurilor înalte din partea estică a Munţilor Parîng (Micaia, Galbenu, Păpuşa). Se poate vizita şi poligonul experimental eolian construit de ICEMENERG Bucureşti în vederea valorificării energiei eoliene.

Traseu: uşor accesibil, dificil iarna Marcaj: bandă galbenă, cruce roşie Durata: 3-3½ ore.



Petrimanu reprezintă o importantă poartă de acces spre Munţii Latoriţei, permiţind abordarea cu uşurinţă atît a culmii principale cît şi a minunatelor locuri de la izvoarele Latoriţei. Din păcate cabana deja înălţată de constructorii barajelor de pe Latoriţa întîrzie să intre în circuitul turistic. Pentru turiştii care îşi găsesc totuşi adăpost în zonă, prezentăm cîteva trasee care pot fi parcurse cu uşurinţă, eventual combinate cu traseul de culme, rezultînd noi variante în raport cu posibilităţile celor care le abordează.

Traseul de faţă traversează culmea principală prin sectorul Şeii Pietrile (1760 m). Există două poteci, care, pornind de la Petrimanu, se unesc în porţiunea Şaua Pietrile. Prima, marcată cu cruce roşie, urcă pe sub piciorul sud-estic al Muntelui Petrimanu, trece pe la stîna Petrimanu şi ajunge în Şaua Pietrile, pe la obîrşia Pîrîului lui Tocan. Urcuşul este greoi şi solicită din plin mai ales pe cei care poartă bagaje grele. Cea de-a doua poteca care-o recomandăm urcă pe valea Pîrîului lui Tocan, apoi se îndreaptă spre Culmea Boarneşu, dînd o ramificaţie spre stîna Boarneşu. Această potecă poartă un vechi marcaj, bandă galbena, în parte distrus. Poteca traversează pîrîul Pietrile şi urcă uşor prin pădurea de molid pentru ca după circa 1½ oră să iasă în golul alpin de sub Şaua Pietrile. În aceste locuri se pot vedea cîţiva pinteni de calcar cu vegetaţia lor caracteristică, precum şi cîteva doline.

Din Şaua Pietrile se deschide o largă privelişte asupra lacului Vidra precum şi asupra Munţilor Lotrului, în care se disting munţii Sărăcinu Mare, Băluţu şi Piatra Albă. După un popas în care lăsăm privirea să zăbovească asupra şiragului de culmi ne îndreptăm spre nord, coborînd pe lîngă stîna Pietrile printr-o bogată vegetaţie de ştevia stînelor (Rumex alplnus), apoi pătrundem în pădurea de molid ce ne va însoţi pînă pe malul lacului Vidra. Poteca e marcată în acest sector cu cruce roşie. Ajunşi pe malul lacului, ne racordăm la şoseaua de contur îndreptîndu-ne spre est pentru a ocoli ,,golful" Vidruţei. După mai bine de 2 km ajungem în staţiunea Vidra.

Traseu: accesibil, dificil iarna (nerecomandat) Marcaj: bandă galbenă, triunghi roşu Durata: 6-8 ore



De la Petrimanu se poate ajunge la Obîrşia Lotrului pe mai multe trasee. Traseul pe care îl descriem în continuare parcurge în parte culmea principală a Munţilor Latoriţei oferind privelişti deosebite spre Munţii Lotrului, cît şi spre crestele Parîngului. Pînă în Şaua Pietrile traseul este comun cu cel precedent. Din Şaua Pietrile ne îndreptăm pe drumul carosabil de culme, Valea Măceşului - Ştefanu, marcat de asemenea cu bandă galbenă (marcaj efectuat rnai tîrziu, cînd s-a deschis traseul Petrimanu-Vidra, marcat cu cruce roşie), spre vest atacînd serpentinele de pe versantul estic al Vîrfului Puru. Şoseaua înconjoară vîrful pe la sud străbătînd pajişti de Rhododendron şi juniperus apoi străbate o întinsă platformă de eroziune de tip Borăscu situată la altitudinea de 2000 m, după care face o buclă spre sud ocolind Vîrful Zănoguţa, ce străjuieşte bazinul văii Zănoguţa, afluent al Latoriţei.

Sîntem la Cotu Zănoguţei (1844 m) şi de aici se deschide o largă panoramă asupra izvoarelor Latoriţei de vest şi Muntinului. In continuare, drumul se menţine pe curba de nivel la altitudinea de 1850 m pînă în Şaua Ştefanu. Depăşim bazinul pîrîului Coasta Bengîi şi la drum se racordează poteca ce urcă de la lacul Galbenu peste muchia Borcei (traseul nr. 13).

Admirînd peisajul blînd şi lunca largă a Laloriţei de vest, ajungem în curînd în Şaua Ştefanu (1915 m), importantă intersecţie de drumuri alpine. Aici şoseaua de culme pe care am venit se racordează la DN 67 C Novaci-Sebeş. Precizăm că ramificaţia drumurilor de munte se situează la cota de 1915 m, în timp ce şaua propriu-zisă se întîlneşte ceva mai la nord şi este mai joasă (1874 m alt.). Deoarece turiştii urmează de regulă şoselele de culme în acest sector, în lucrare vom folosi curent termenul de Şaua Ştefanu pentru intersecţia celor două drumuri de culme. Ne vom îndrepta mai întîi spre vest, apoi spre nord, coborînd treptat pe şoseaua ce se îndreaptă spre Obîrşia Lotrului. În acest sector ne vom opri îndelung privirea asupra căldărilor glaciare de la izvoarele Lotrului, îmbogăţindu-ne sufletul cu neasemuite frumuseţi.

Ajungînd în bazinul pîrîului Cărbunele, şoseaua face cîteva serpentine ce se pot scurta pe o poteca apoi trece prin faţa cantonului zoopastoral ,,Căşăria" şi pătrunde în pădurea de molid. Putem scurta serpentinele şoselei pe o potecă ce coboară direct pînă la podul Ştefanului. Traversăm Lotrul pe podul de lemn, apoi la prima intersecţie ne îndreptăm spre nord pe şosea urmărind cursul Lotrului prin luncile lui Rusalim pînă la Obîrşia Lotrului, cale de 4 km. Aproape de Obîrşia Lotrului putem admira sus pe culmea Mirăuţu o interesantă stîncă cu o formă ce aduce a chip uman profilat din stîncile muntelui, cu privirea îndreptată spre nord, rezultat în urma eroziunii diferenţiale.

Traseu: greu, interzis iarna Marcaj: parţial bandă galbenă, triunghi roşu, cruce roşie Durata: 7-8 ore



La Obîrşia Lotrului se poate ajunge de la Petrimanu şi pe acest traseu vizitînd lacul Cîlcescu, aflat la izvoarele Lotrului. Traseul iese, în partea finală, din cuprinsul Munţilor Latoriţei, trecînd în Parîng, dar considerăm că este unul dintre cele mai frumoase care se pot parcurge în zonă. De la Petrimanu ne vom îndrepta spre coada lacului de acumulare pe şosea, apoi urmăm şoseaua care însoţeşte albia Latoriţei, evitînd drumul forestier care se ramifică spre stînga, urcînd la Curmătura Olteţului. După circa 4 km de urcuş uşor pe drumul bolovănos, ajungem la lacul de acumulare Galbenu, situat la 1 304 m altitudine. Apele acestui lac sînt conduse gravitaţional printr-o galerie pînă în lacul Vidra. De pe baraj zărim silueta ascuţită a Vf. Muntinu Mic (2062 m), profilat spre apus. În continuare, urmăm drumul forestier de pe malul drept, trecem de pîrîul Igoiu şi de izvorul Stîna Galbenu, apoi, după cîteva sute de metri, traversăm pîrîul Urdele pe o punte improvizată şi ajungem la un canton forestier. Menţionăm că unii localnici cunosc acest pîrîu sub numele de pîrîul Cioara, denumire inexactă, Cioara fiind afluent al văii Urdele, aproape de izvoarele acesteia.

De aici înainte se cere multă atenţie în orientare, căci poteca nu e prea clară. Traversăm Latoriţa printre bolovani, pe o punte improvizată şi urmăm poteca ce însoţeşte pîrîul Coasta Bengîi pînă la cantonul silvic situat pe malul său drept. De la canton (acum prăbuşit), începem urcuşul muchiei Borcei pe o potecă largă ce abordează panta în serpentine. Urcăm astfel o diferenţă de nivel de peste 200 m şi ieşim pe un mic platou, într-o rarişte a pădurii tinere. De aici înainte urcuşul e foarte uşor, panta terenului fiind mică. Treptat poteca se îndreaptă spre nord-vest ajungînd la un vechi canton forestier. În continuare, depăşind stîna aflată la liziera pădurii, poteca se racordează la drumul carosabil de culme Valea Măceşului-Ştefanu pe care îl vom urma spre vest pînă în Şaua Ştefanu, lăsînd privirea să alerge în ţinuturile de vis de la izvoarele Latoriţei de vest.

Din Şaua Ştefanu ne îndreptăm spre sud pe drumul de culme (D.N. 67 C) ce trece peste muntele Cărbunele, ocolind căldarea glaciară a Muntinului. Abruptul căldării şi micile lacuri glaciare ce constituie nucleul unei rezervaţii naturale, pe cale de constituire, ne vor reţine atenţia cu peisajul lor deosebit. Spre est admirăm valea glaciară Muntinu. In dreptul buclei întinse pe care o face şoseaua spre est, catre Vf. Muntinu Mic, o vom părăsi îndreptîndu-ne spre sud-vest pe o cărăruie abia ghicită în iarbă. Ne vom deplasa pe la poalele vîrfurilor lezeru (2157 m) şi Mohoru (2337 m), ocolind căldarea lezeru, în care îşi oglindeşte apele lacul cu acelaşi nume aflat în fază înaintată de colmatare. Ajungem în continuare într-o şa largă, după străbaterea căreia ne îndreptăm spre nord pe muchia Cîlcescu.

De pe muchia Cîlcescu se deschide priveliştea căldării glaciare complexe Cîlcescu, cu lacurile sale neasemuit de frumoase. Coborîrea la lacul Cîlcescu se face fie prin Hornul Lacurilor (marcaj triunghi roşu, deteriorat), fie pe o cărăruie situată mai la nord. Străbatem povîrnişul abrupt, printre tufe de jnepeni şi lespezi instabile, ajungînd mai întîi în căldarea mijlocie ce adăposteşte lacurile Vidal şi Pencu (nume date de Emm. de Martonne în cinstea profesorilor săi), iar apoi coborîm pe lîngă un pîrîu vijelios (emisarul lacului Vidal) şi ajungem pe malul lacului Cîlcescu.

După odihna reconfortantă, în timpul căreia am privit săriturile jucăuşe ale păstrăvilor, ne vom îndrepta spre Obîrşia Lotrului pe poteca marcată cu cruce roşie ce urmează izvorul principal al Lotrului, care porneşte din lac. Coborîm rapid pe poteca ascunsă în jnepeni şi ieşim la confluenţa cu pîrîul Zănoaga. Traversăm valea şi intrăm în pădurea de molid pe o potecă largă. Trecem din nou Lotrul, devenit acum şuvoi puternic, pe o punte de buşteni şi ajungem la capătul drumului de tractor, pe care îl urmăm mai departe spre nord. Drumul de tractor se continuă în albia Lotrului cu un drum forestier ce ne va duce pe sub tăietura de pădure de pe Huluzu spre Podul Ştefanului, unde se racordează la DN 67 C Novaci-Sebeş. Mai sînt de străbătut încă 4 km pe acest drum pînă la cabana Obîrşia Lotrului.

Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: parţial bandă galbenă Durata: 5-6 ore



Dacă am poposit în colonia minerilor de la Cataracte şi dorim să ajungem în staţiunea Vidra, fără a urma şoseaua de pe firul Lotrului, vom aborda acest traseu care în mare parte este inedit. Colonia Cataracte este situată pe versantul drept al văii Lotrului, sus pe un tăpşan care oferă privelişti deosebite spre defileul Lotrului ca şi spre Muntele Furnica, aflat în partea opusă, spre nord. Pornind din colonie, vom urma la început drumul forestier care se îndreaptă spre valea pîrîului Şteflea, în urcuş uşor. La început drumul urcă pe versantul drept al văii, apoi traversează pe cel stîng. Pe alocuri putem zări vechi semne ale marcajului bandă galbenă. Drumul se desfăşoară, în principal, prin pădurea deasă de molid lipsindu-ne de prilejul unor peisaje largi. În schimb, vom zăbovi pe malul pîrîului Şteflea, ale cărui ape spumoase vuiesc în mici cascade, răspîndind în jur o pulbere fină şi umedă de picături mirosind a răşină. Apele acestui pîrîu au fost captate mai jos, în dreptul coloniei, şi sînt dirijate printr-o galerie spre lacul Balindru. Urcînd uşor, ajungem, în curînd, la capătul drumului forestier.

În continuare vom urma o cărăruie prin pădurea deasă orientîndu-ne spre sud-vest şi vom urca treptat spre şaua dintre Vîrful Mînăileasa Mare şi Vîrful Mînăileasa Mică (altitudine 1808 m). Pe la altitudinea de 1725 m părăsim pădurea şi ieşim la golul subalpin unde ne vom orienta mai uşor. De aici, după ce ne-am refăcut forţele, putem urma drumul pe două variante. Una din ele presupune ocolirea Vîrfului Mînăileasa Mică pe la sud, eventual cu un popas la stîna de la izvorul pîrîului Şteflea, apoi ne deplasăm spre vest pe drumul de culme. Dacă alegem a doua variantă, vom traversa şaua orientîndu-ne apoi spre sud-vest, ocolind Vîrful Mînăileasa Mică. Din aceste locuri putem zări spre vest, prin deschiderea văii pîrîului Chioara, o parte din barajul şi lacul Vidra. In continuare, coborîm usor spre o şa întinsă lăsînd în stînga o stînă, apoi înaintăm pe drumul larg, depăşind iar o stînă, şi urcăm uşor către vîrful "la Releu" călăuziti de pilonul metalic al releului de televiziune. După circa 3 ore de mers, poposim pe creştetul acestui vîrf, la altitudinea de 1750 m, unde vom lăsa privirea să lunece spre zările îndepărtate ale munţiilor Lotrului (spre nord) sau Parîngului (spre vest).

Din acest punct, vom coborî spre staţiunea Vidra o diferenţă de nivel de circa 400 m. Pentru aceasta urmăm direct spre vest muchia prin poiană, apoi intrăm în pădurea de molid, depăşim un vîrf (1705 m), pe urmă o mică şa, din nou un vîrf (1704 m), după care coborîm pe culmea prelungă pînă la Vidra. Ceva mai jos întîlnim poteca largă ce vine dinspre sud pe traseul liniei de înaltă tensiune. Putem aborda coborîrea şi pe o altă variantă, îndreptîndu-ne spre sud în coborîş pe un drum de tractor, pînă întîlnim linia de înaltă tensiune, apoi ne îndreptăm spre vest urmînd poteca largă de sub aceasta. In continuare, coborîm pe muchia Plaiul Hoţilor, privind din cînd în cînd spre oglinda de apă a lacului Vidra. După circa 5-6 ore de la plecare, vom poposi în staţiunea Vidra, unde ospitalitatea gazdelor şi confortul vilelor concură la refacerea forţelor noastre fizice.

Traseu: nemarcat, uşor, şosea, 18 km Durata: 4-5 ore



Obîrşia Lotrului, cu vechea sa cabană turistică, împreună cu noile căsuţe de vacanţă, constituie prin poziţia sa nucleul unei aşezări turistice de importanţă majoră în turismul românesc. Totuşi spaţiile reduse de cazare pe timpul verii şi lipsa unor mijloace de transport nu conferă acestui complex un rol major în dezvoltarea turismului aici. Traseul nostru pare monoton la prima vedere, întrucît se desfăşoară în cea mai mare parte pe şoseaua de contur a lacului Vidra, dar pentru cel care îl parcurge pentru prima dată este totuşi interesant şi încîntător.

Pornim de la intersecţia aflată în dreptul Staţiei meteorologice şi ne îndreptăm spre est pe şoseaua ce merge spre Voineasa. Drumul însoţeste Lotrul cale de 3,5 km şi ne dă prilejul să privim apele sale curate, de adevărat rîu de munte amenajat cu cascade artificiale pentru dezvoltarea salmonidelor. Ajungînd la podul de la coada lacului, îl traversăm şi ajungem pe malul drept, evitînd drumul de pe malul stîng care e mai lung şi necirculat şi care ne poate conduce la barajul Vidra, 4 km aval de staţiunea Vidra. Imediat după ce trecem podul, porneşte în dreapta o potecă marcată cu punct albastru ce urcă pe Vîrful Miru Mare, pe malul Pîrîului de la Stînă. De aici vom urma şoseaua evitînd drumurile forestiere ce se desprind pe dreapta în lungul unor pîraie, avînd în permanenţă în stînga cuveta lacului Vidra.

Direcţia generală de mers este de la vest la est, dar şoseaua face numeroase bucle în dreptul pîraielor ce debuşează în lac, întrucît se menţine pe curba de nivel de 1300 m. In dreptul pîrîului Mioara vom observa fosta carieră de argilă din care s-a scos materia primă pentru construcţia barajului. Dincolo de lac admirăm culmile domoale ale Sărăcinurilor. Uneori în faţă, spre sud-est, apare Culmea Pietrile-Mogoşu, cu relieful său calcaros. În apele lacului se oglindesc siluetele viitoarelor hoteluri din staţiunea Vidra. Trecem pe lîngă cantonul silvic Puru şi avem în faţă, aproape dar dincolo de lac, staţiunea Vidra. Va trebui să ocolim însă ramura dinspre Vidruţa a lacului cu care prileij putem admira. dacă nivelul lacului este scăzut, jerba produsă de apele aduse printr-o galerie din lacurile Petrimanu şi Galbenu de pe valea Latoriţei. Ajungînd la intersecţia cu şoseaua spre Voineasa, vom merge înainte, respectiv spre nord, parcurgînd încă 1 km pînă în staţiunea Vidra.

Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: cruce roşie, triunghi roşu, bandă galbenă. Durata: 6-7 ore



Dacă dorim să mergem la Vidra şi avem la dispoziţie o zi, putem parcurge acest traseu, desfăşurat în mare parte pe culmea principală a Munţilor Latoriţei, în sectorul lor vestic. Pornim din faţa cabanei turistice şi ne îndreptăm spre sud şi apoi spre sud-vest urmînd şoseaua care se îndreaptă spre Novaci. După circa 1 km întîlnim galeria care aduce apele Jieţului în Lotru, iar ceva mai departe se desprinde în dreapta şoseaua spre Petroşani. Noi ne vom continua drumul spre sud pe şoseaua ce însoţeşte Lotrul în pitoreştile lunci ale lui Rusalim străjuite de pădurea deasă de molid întunecat. După 4 km ajungem la o nouă intersecţie şi ne vom îndrepta spre ramura din stînga, traversînd Lotrul pe Podul Ştefanului. Un indicator fixat pe un molid în stînga ne ajută în orientare. Şoseaua urcă în serpentine prin pădure, dar drumul se poate scurta pe o potecă largă ciobănească ce ne va scoate în jumătate de oră la ,,Căşărie". Continuăm să mergem tot pe potecă după ce traversăm pîrîul prin faţa cantonului zoopastoral, apoi ne racordăm la şosea mai suss în jurul altitudinii de 1725 m. De aici vom urma şoseaua pînă în Şaua Ştefanu unde se află o nouă intersecţie. Părăsind şoseaua ce se continuă spre sud către Rînca, ne vom îndrepta spre est pe drumul ce se desfăşoară pe curba de nivel pe panta sudică a Vîrfului Ştefanu, marcat cu bandă galbenă. De aici, mergînd spre Coasta Bengîi şi Zănoguţa, vom avea prilejul sa savurăm pitorescul văii Latoriţei de vest. În acelaşi timp, zărim circurile glaciare asimetrice ce se înşiruie pe versanţii nordici ai Culmii Păpuşa-Micaia, respectiv Cioara, Bălescu, Galbenu, Igoiu şi Pristos.

Străbatem apoi şaua întinsă dintre Zănoguţa şi Puru şi ocolim Vf. Puru prin sud. După aceea şoseaua coboară în serpentine în Şaua Pietrile, pe la obîrşia Pîrîului lui Tocan. În timpul coborîşului admirăm relieful calcaros care începe din şaua Pietrile şi care e total diferit de cel întîlnit pînă aici. Din şaua Pietrile ne vom îndrepta spre nord, coborînd spre lacul şi staţiunea Vidra. în acest sector traseul e comun cu traseul nr. 9.

Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: parţial triunghi roşu (degradat) Durata: 3½-4 ore



Traseul poate fi folosit nu numai pentru atingerea vîrfului Muntinu Mic (2062 m) şi cunoaşterea zonei din jur, dar şi pentru a coborî în valea Latoriţei, la Petrimanu. In acelaşi timp, deşi se desfăşoară pe marginea Munţilor Latoriţei, oferă posibilitatea vizitării circurilor glaciare de la izvoarele Latoriţei. Pînă în Şaua Ştefanu traseul este comun cu cel precedent. Din această şa ne vom îndrepta spre sud urmînd şoseaua (DN 67 C) care urcă uşor către Muntele Cărbunele.

Marcajul triunghi roşu este rar şi se distinge cu dificultate pe pietrele şlefuite de intemperii.

In acest timp avem spre răsărit priveliştea văii largi a Latoriţei de vest modelată de un gheţar de vale. După circa 2 km ajungem deasupra circului glaciar Muntinu, care este mărginit spre vest de un abrupt stîncos, la poalele căruia se află două lacuri glaciare (lezerele Muntinului). Valea glaciară a Muntinului ce se desfăşoară spre est este asimetrică şi brăzdată de numeroase morene. De pe această culme vom avea o privelişte deosebită şi asupra Munţilor Părîng, cu superbele căldări glaciare de la izvoarele Lotrului.

In continuare şoseaua se îndreaptă spre est coborînd într-o şa largă. La capătul buclei părăsim şoseaua şi ne îndreptăm tot spre est către Vf. Muntinu, al cărui profil ascuţit şi acoperit de jnepeni se zăreşte în faţa noastră.

De pe vîrf admirăm circurile care mărginesc ulucul glaciar al văii Urdele. Spre vest se înalţă masiv Vf. Mohoru (2337 m) cu poalele acoperite de grohotişuri, iar spre sud-vest remarcăm serpentinele şoselei care urcă pe pantele Vîrfului Urdele, unde va atinge cota maximă (2135 m) a unui drum carosabil din Carpaţi. Din acest vîrf, dacă intenţionăm să coborîm spre Petrimanu, ne vom îndrepta tot spre est, coborînd povîrnişul acoperit cu jnepeni, mai ales pe versantul nordic, căutînd o cărăruie pe faţa sudică. La scurt timp vom ajunge într-o şa din care trebuie să ne orientăm spre nord şi să coborîm în valea Muntinu, îndreptîndu-ne apoi pe vale în jos pe o cărăruie pînă la confluenţa cu Latoriţa de vest.

După aceea urmăm potecuţa de pe marginea acesteia (drum dificil), apoi, prin pădure, ajungem la un canton forestier şi, în continuare, după ce traversăm pîrîul Urdele, drumul forestier ne va călăuzi pînă la lacul Galbenu şi apoi 4 km pînă la lacul Petrimanu. Dacă dispunem de timp suficient, ne putem întoarce din Vf. Muntinu Mic la Obîrşia Lotrului, trecînd pe la lacul Cîlcescu (vezi şi traseul nr. 13), realizînd un circuit deosebit de atrăgător. Traseu: accesibil, nerecomandat iarna Marcaj: punct albastru, triunghi roşu Durata: 6-7 ore



Avînd baza stabilită la cabana Obîrşia Lotrului, putem întreprinde un traseu în circuit care va include atingerea vîrfurilor înalte din sectorul vestic al Munţilor Latoriţei.

Pornim de la Obîrşia Lotrului şi ne îndreptăm spre est pe şoseaua spre Voineasa cale de 3,5 km pînă la podul de la coada lacului Vidra (în dreptul cantonului forestier Tunaru situat pe malul stîng al Lotrului). Trecem podul şi în imediata apropiere remărcăm Pîrîul Adînc ce-şi prăvăleşte apele spre Lotru. Pe lîngă acest pîrîu urcă o potecă largă (un fost drum de tractor) marcată cu punct albastru. Vom aborda această potecă, începînd urcuşul prin pădurea deasă de molid. După circa o oră şi jumătate ieşim la marginea golului alpin Miru. Trecem pe lîngă stîna Miru Mare şi urcăm în continuare culmea Mirului. Pe măsură ce urcăm, în faţă ni se deschide bazinul pîrîului Miru, cu o frumoasă căldare glaciară împodobită cu jnepeni. Malul stîng al pîrîului a fost defrişat de jnepeni şi terenul este arid, sărac în vegetaţie. Lăsăm în dreapta stîna din Miru, apoi depăşim Vîrful Miru Mare (1 999 m) şi înaintăm pe culmea largă spre Vîrful Ştefanu. Spre nord-vest se întinde o coamă ce coboară uşor spre Obîrşia Lotrului, limitînd spre sud şi vest bazinul pîrîului Mirăuţu. Pe această culme (Mirăuţu) coboară o potecă ciobănească pînă dincolo de stîna Mirăuţu, de unde, în serpentine uşoare, se îndreaptă prin pădure spre vest coborînd la Lotru.

Această potecă (nemarcată) poate fi folosită pentru retragerea din zona înaltă, în caz de vreme nefavorabilă. Continuăm să mergem pe culme şi în curînd atingem Vîrful Ştefanu (2051 m). La est de acesta, în imediata apropiere, se află Vîrful Bora (2055 m), cel mai înalt din acest sector, defrişat parţial de bogăţia de jnepeni. De pe vîrful Ştefanu vom coborî în Şaua Ştefanu, aflată la sud, unde întîlnim intersecţia celor două drumuri carosabile de culme (vezi şi traseele precedente). Din Şaua Ştefanu ne vom îndrepta spre Obîrşia Lotrului, urmînd şoseaua ce coboară pe la ,,Căşărie" pînă la Podul Ştefanului şi în continuare spre nord pînă la Obîrşia Lotrului (traseul este comun în acest sector cu traseul nr. 12).

Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: cruce roşie Durata: 3-4 ore



Pentru turiştii aflaţi în staţiunea Vidra cele mai accesibile trasee se află în Munţii Latoriţei şi se pot realiza fie prin traversări ale culmii principale, fie sub forma unor circuite cuprinzînd sectoare importante din aceşti munţi. Traseul de maî sus reprezintă o traversare a munţilor Latoriţei sau de abordare a Munţilor Căpăţînii.

Pornim din faţa hotelului ,,Tranzit", aflat în fază de finisare, şi ne îndreptăm spre sud, unde sus, pe culme, vom observa stîncăriile Vîrfului Pietrile ca şi şaua care îl separă de vîrful masiv al Purului. Străbatem şoseaua de contur a lacului Vidra pînă la intersecţia cu drumul spre Voineasa. Vom merge însă înainte, cotind apoi spre vest pentru a ocoli ramura Vidruţa a lacului Vidra. Ne vom deplasa astfel circa 2 km de la intersecţie, evitînd drumurile forestiere ce urcă pe pîraiele Mogoşelul şi Mogoşu, afluenţi ai Vidruţei.

Inainte de a ajunge la pîrîul Pietrile (se mai numeşte şi Pietrele Vidruţei şi este însoţit de un drum forestier) remarcăm poteca largă ce urcă versantul dinspre sud. În apropiere se află şi un indicator metalic cu o săgeată ce ne îndrumă pînă în Şaua Pietrile (marcaj cruce roşie, 1½ oră). Incepem urcuşul pe poteca ce pătrunde în pădurea de molid. La început panta e mare, dar treptat se micşorează şi astfel urcuşul devine mai plăcut. Străbatem o tăietură de pădure (atentie la marcaj!), ţinînd direcţia sud şi apoi urcăm din nou în pădure. După circa o oră şi jumătate ieşim în golul alpin Pietrile, în apropierea stînei cu acelaşi nume. Străbatem în urcuş uşor vegetaţia bogată din jurul stînii şi poposim în Şaua Pietrile. Din acest punct avem o frumoasă privelişte spre nord către Munţii Lotrului şi spre lacul Vidra. Se pot observa de aici înălţimile Cindrelului ca şi Munţii Sebeşului ce se pierd în zare spre nord-vest.

De aici există două variante de coborîre la Petrimanu. Una din ele urmăreşte poteca ce se abate spre sud-est pe marginea pădurii, coborînd treptat şi unindu-se cu cea de la stîna din Boarneşu, pentru a urma Pîrîul lui Tocan pînă la Lacul Petrimanu şi de acolo pe malul stîng pe drumul forestier pînă spre coada lacului. Trecerea peste baraj este imposibilă.

Cea de-a doua variantă urmează poteca ce se îndreaptă spre sud-vest, traversează Pîrîul lui Tocan şi urmează culmea Muntelui Petrimanu. Poteca, marcată cu cruce roşie, trece în continuare pe lîngă grupul de stîne Petrimanu, apoi străbate culmea lungă, în coborîş uşor, dînd drumeţului posibilitatea să vadă Vîrful Micaia, cu circul glaciar Pristos, aflat dincolo de Latoriţa, spre sud, ca şi adîncitura Curmăturii Olteţului. In continuare, poteca pătrunde în pădure şi coboară în serpentine dese prin pădurea de molid şi mai jos de fag şi paltin cu arbori seculari, ajungînd pe malul lacului Petrimanu. De acolo ne vom îndrepta spre coada lacului pe drumul forestier, traversăm un pod de beton şi, ocolind lacul, ajungem la cabana Petrimanu. Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: parţial bandă roşie Durata: 3-3½ ore



Pornind de la Vidra, ne îndreptăm spre sud pe drumul ce coboară spre şoseaua de contur a lacului Vidra, apoi pe această şosea pînă la intersecţia cu drumul care merge la Voineasa. Părăsim şoseaua de contur şi ne îndreptăm pe drumul de tip forestier (în curs de asfaltare) ce urcă prin pădurea de molid spre Curmătura Vidruţei (est). La serpentina de la jumătatea drumului (1435 m alt.), vom scurta traseul urmînd un drum de tractor ce însoţeşte pîrîul Vidruţei.

Urcăm pe acest drum însoţiţi de liniştea tainică a pădurii de molid pînă la cotul de 90° pe care îl face Vidruţa, venind din sud. Din acel punct vom urca direct în Curmătura Vidruţei prin zmeuriş, avînd ca reper marginea pădurii situată la nord de vasta tăietură de pe Muntele Dosul Noptesei. Din Curmătura Vidruţei (unde putem să ajungem de altfel şi pe şosea) ne îndreptăm spre vest, urcînd prin pădure pe o potecă largă ce dă apoi într-un drum de tractor. În această zonă întîlnim şi marcajul bandă roşie. După aproape o oră de urcuş prin pădure, ieşim în golul alpin Mînăileasa sub Vîrful "La Releu" (1750 m). Ocolim prin est acest vîrf şi ne îndreptam spre Vîrful Mînăileasa Mică. După ascensiunea acestui vîrf străbatem o mică şa (1808 m) şi ajungem pe Vîrful Mînăileasa Mare unde ni se deschid privelişti deosebite spre nord şi vest.

De aici există posibilitatea coborîrii în Voineasa peste Culmea Runculeţ (vezi şi traseul nr. 4) sau în Cataractele Lotrului, pe poteca marcată cu bandă galbenă ce coboară prin bazinul pîrîului Şteflea. Dacă ne reîntoarcem în Vidra, putem realiza un circuit pe un drum mai scurt, respectiv pe poteca ce coboară direct peste Plaiul Hoţilor, pornind de ,,La Releu" direct pe culme în jos, sau coborînd pe drumul pe care am urcat pînă la linia de înaltă tensiune şi apoi urmînd poteca ce coboară pe sub aceasta spre Vidra. Semnele marcajelor aproape au dispărut.

Traseu: relativ uşor, dificil iarna Marcaj: parţial cruce roşie, bandă galbenă Durata: 5-6 ore



Un alt circuit cu punct de plecare şi sosire din staţiunea Vidra se poate realiza urmînd traseul de mai sus, care permite vizitarea zonei carstice Pietrile-Mogoşu. Pînă în Şaua Pietrile traseul este comun cu traseul nr. 19. Din Şaua Pietrile urmăm drumul de culme Ştefanu-Valea Măceşului, în direcţia est, abordînd prima serpentină care ocoleşte Vîrful Pietrile (1877 m), impunător prin stîncile sale calcaroase.

Spre sud îşi adînceşte valea Pîrîul lui Tocan, iar spre vest lăsăm în urmă silueta masivă a Vîrfului Puru, cu căldarea sa glaciară situată spre nord. Drumul urcă treptat şi în curînd ajungem într-un mic platou de unde avem o frumoasă privelişte spre lacul Vidra, aflat la nord. Ocolim apoi un vîrf rotunjit (Boarneşu -1923 m), drumul efectuînd o serpentină spre sud pe la obîrşia pîrîului Pietrile.

Trecînd pe versantul estic al vîrfului, în faţă ni se deschide bazinul Turcinului Mic în care abundă pinteni de calcar, iar ceva mai jos se zăreşte un portal ("Poarta Soarelui") provenit prin prăbuşirea unei vechi peşteri. Jos, la limita pădurii, într-un cadru pitoresc, se află stîna din Boarneşu. Spre est bazinul este închis de Vîrful Fratoşteanu Mare (2053 m), ultimul bastion al Munţilor Latoriţei pe partea răsăriteană a culmii principale. In continuare, drumul ocoleşte tot prin sud Vîrful Mogoşu cu relieful său ruiniform care se poate observa dacă ne abatem puţin spre versantul său nordic. Apoi traversăm o mică şa şi drumul trece pe partea nordică a culmii. Sîntem deasupra Muntelui Părăginosul şi mai jos aproape de liziera pădurii se află un mare saivan construit recent.

In dreptul culmii nordice se desprinde un drum de tractor pe care îl vom aborda părăsind şoseaua de culme. Ne îndreptăm mai întîi spre nord, apoi spre est coborînd spre izvorul Vidruţei, un şuvoi puternic de apă limpede şi rece care iese de sub stînci calcaroase. De aici vom urma valea Vidruţei pe o cărăruie, apoi pe un drum de tractor vizibil de la Cotul Vidruţei. în continuare traseul este comun cu traseul nr. 6. Traseu: accesibil, dificil iarna Marcaj: parţial cruce roşie, bandă galbenă Durata: 5-6 ore



Ascensiunea Vîrfului Puru, al treilea ca înălţime din cuprinsul Munţilor Latoriţei, se face cel mai uşor pe acest traseu care are în acelaşi timp caracterul unui circuit, în care drumeţul urcă de la 1300 m la 2048 m, apoi coboară aceeaşi diferenţă de nivel.

Pînă în Şaua Pietrile traseul este comun cu traseul nr. 20. Ajunşi în această şa vom admira priveliştile ce se deschid spre sud unde, în Curmătura Olteţului, se leagă Munţii Parîng de lanţul Munţilor Căpăţînii. Spre nord privirea se desfată pe spinările domoale ale Sărăcinurilor, ce se oglindesc în apele lacului Vidra. Din şa vom începe urcuşul spre vîrf orientîndu-ne spre vest conduşi de şoseaua de culme pe traseul căreia apare rar marcajul bandă galbenă. Spre nord se adînceşte o căldare glaciară la baza căreia se zăreşte un minuscul canton silvic ce poate servi ca adăpost în caz de vreme rea.

După circa o jumătate de oră de urcuş, părăsim şoseaua ce se îndreaptă spre sud ocolind vîrful şi abordăm piscul principal în urcuş direct printre tufe de smirdar şi ienupăr. Treptat terenul pierde din panta înclinată devenind un platou întins şi înierbat şi în scurt timp ajungem pe vîrf. In faţa noastră se intind largi privelşti care ne imbie la popasuri prelungite. Spre vest se desfăşoară căldările de la izvoarele Latoriţei, iar dincolo de acestea se înalţă meterezele stîncoase ale Parîngului. La nord de acestea vîrfurile rotunjite Miru şi Bora contrastează prin calmul lor cu relieful zbuciumat al Parîngului. Inspre nord la poalele vîrfului, se deschide larga depresiune intramontană Puru în care sînt acumulate apele lacului Vidra, dincolo de care se înalţă gheburile rotunjite ale unor vîrfuri din culmea Munţilor Lotrului. Deasupra lor se întinde, ca o linie perfect orizontală, vasta platformă de altitudine Larga-Tîmpa, iar în zare se ridică înălţimile Cindrelului: La nord-vest, privirea se pierde în zarea ceţoasă a culmilor Munţilor Şureanu.

Către sud, dincolo de apa Latoriţei, privirea întîlneşte vîrfurile Igoiu, Galbenu şi în depărtare Păpuşa, cu circurile lor îndreptate spre nord. Dacă vom privi spre est în direcţia din care am venit, vom remarca înălţimile stîncoase ale vîrfurilor Pietrile şi Mogoşu, iar în spatele lor silueta masivă a Vîrfului Fratoşteanu Mare. La vreme de vară, liniştea tainică ce ne înconjoară ne este tulburată doar de sunetul tălăngilor de la numeroasele turme de oi care se mişcă încet pe spinările munţilor. Pentru a coborî la cantonul Puru, ne vom îndrepta de pe vîrf spre nord, coborînd uşor culmea domoală spre sttnele din Puru aflate la liziera pădurii. Trecem pe lîngă grupul de stîne şi pătrundem în pădurea de molid pe poteca (lăsătoarea) ciobănească. De aici vom coborî mai bine de o oră prin întunecimea pădurii, arareori avînd posibilitatea de a zări prin rariştile de arbori elemente din peisajul munţilor situaţi dincolo de lacul Vidra. Ajungem apoi la cantonul silvic, situat mai sus de şoseaua de pe conturul lacului Vidra, într-un decor neîntrecut în frumuseţe.

De la canton, ne vom îndrepta pe şoseaua de contur spre est şi cale de aproape 4 km vom merge pînă la staţiunea Vidra, ale cărei vile cochete le vom zări în permanenţă dincolo de lac. Traseu: uşor accesibil, dificil iarna Marcaj: nemarcat Durata: 5-6 ore



De la Vidra se poate ajunge la Voineasa cu mijloace auto pe două căi. Una din acestea se îndreaptă spre barajul Vidra situat la 4 km spre nord-est de staţiune, apoi, după ce coboară serpentinele din aval de baraj, urmează firul Lotrului pînă la Voineasa trecînd prin pitorescul defileu al Lotrului din Cataracte. Cea de-a doua cale urmează şoseaua pînă în Curmătura Vidruţei, apoi coboară pe valea Mînăileasa, prin defileul acesteia.

Pentru cei care doresc să meargă pe jos (mai ales că nu există mijloace de transport ITA între Voineasa şi Vidra, ci maşini ocazionale) vom descrie un traseu care, deşi în linii mari urmează şoseaua pe la Curmătura Vidruţei, oferă satisfacţii deosebite drumeţilor pasionaţi.

Traseul poate fi parcurs şi iarna, fiind recomandat schiorilor antrenaţi, singura dificultate majoră constituind-o urcarea din valea Vidruţei în curmătură, deoarece în acest sector se adună zăpadă pufoasă în care ne putem afunda uneori pînă la doi metri, Urcuşul devenind chinuitor. Pînă în Curmătura Vidruţei, traseul este comun cu traseul nr. 21. Ajunşi în curmătură, poposirn după urcuşul greu din ultimele sute de metri, timp în care putem admira spre sud pintenii calcaroşi de la izvorul Vidruţei, ca şi vîrfurile Bora şi Puru din culmea Munţilor Latoriţei. Spre răsărit se deschide larg bazinul văii Mînăileasa şi la orizont apar munceii care înconjoară localitatea Voineasa. In curmătură întîlnim un drum de tractor, care, desprinzîndu-se din şosea, urcă panta domoală a Muntelui Dosul Noptesei prin tăietura de pădure pînă pe culmea Munţilor Latoriţei.

După ce ne-am refăcut forţele, reluăm traseul, îndreptîndu-ne spre est în coborîş uşor pe un drum de tractor ce străbate tăietura de pădure. După circa 200 m, apare în stînga un pîrîu, drumul apropiindu-se de el, fără însă a-l traversa. Coborîm treptat şi ajungem la şoseaua care în acest punct traversează pîrîul. In continuare, urmăm şoseaua spre est, coborînd în serpentine pînă la colonia Mînăileasa, unde există un canton silvic, cantoane forestiere, un magazin forestier (SAM) şi cîteva barăci. După ce depăşim colonia, vom putea remarca galeria de aducţiune a Hidrocentralei Lotru, care traversează valea, după care coborîm pe şosea spre Voineasa.

Menţionăm că actuala configuraţie a drumului se va mai schimba datorită lucrărilor de asfaltare care implică corecţii ale pantei şi a unor curbe. Treptat, străbătînd pădurea de fag ajungem la cantonul forestier Despina, după care coborîm porţiunea "La serpentine", admirînd versantul drept al Culmii Mînăileasa-Runculeţ pe care se distinge etajarea altitudinală a speciilor forestiere.

După serpentine, şoseaua urmează firul pîriului Mînăileasa, pe traseul căruia vom întîlni trei microhidrocentrale, cea de-a treia aflîndu-se în apropiere de confluenţa pîrîului cu Lotru, unde ia sfîrşit şi traseul nostru.





Traseul străbate aproape în întregime culmea răsăriteană a Munţilor Latoriţei. Pînă la Curmătura Vidruţei traseul este comun cu traseul nr. 21. De la Curmătura Vidruţei, urcăm pe drumul de tractor spre sud prin tăietura de pădure pînă la stîna Nopteasa. Spre vest avem priveliştea lacului Vidra şi a unui sector din partea vestică a Munţilor Lotrului.

Depăşim stîna din Nopteasa, ne aprovizionăm cu apă la izvorul Vidruţei şi urcăm în continuare drumul de tractor peste Muntele Părăginosu, care ne va scoate pe drumul de culme Valea Măceşului-Ştefanu, la altitudinea de 1960 m. Traversăm şoseaua şi urcăm pe un mic platou, orientîndu-ne spre Vîrful Fratoşteanu Mare. Urcuşul spre vîrf este mult uşurat de panta lină. Sus, pe vîrf avem prilejul să ne desfătăm privind vastele întinderi montane şi alpine, aproape tot ţinutul muntos dintre Olt şi Jiu.

După odihna de rigoare, ne continuăm drumul pe culmea largă, orientată spre sud-est către şaua ce desparte acest vîrf de Vîrful Fratoşteanu Mic (1979 m). Din căldarea glaciară Fratoşteanu se racordează un drum de tractor care, ocolind Vf. Fratoşteanu Mic, ne va scoate în Şaua Repezi, un vast platou acoperit cu păşune. Părăsim drumul de tractor şi ne îndreptăm pe o potecă spre nord-est, ocolind Vîrful Repezi (2012 m) şi ieşim pe culmea ce străjuieşte valea Latoriţei. Dincolo de Latoriţa se ridică cetatea de calcar a Pietrei Tîrnovului (1879 m), al cărei abrupt este mărginit de un brîu de grohotişuri provenite din dezagregarea pereţilor.

In continuare, urmăm culmea dantelată şi acoperită pe alocuri cu jnepeni, în coborîş uşor. Treptat, poteca coboară, uneori e greu vizibilă, dar, orientîndu-ne în permanenţă, vom reuşi să ne menţinem pe drumul cel bun. Apoi poteca pătrunde în pădure şi coboară din ce în ce mai mult pînă ajunge într-o poieniţă cu vegetaţie ierboasă bogată. Traversăm poieniţa şi în curînd ieşim într-o largă şa (Curmătura Fagului), de unde se deschide o frumoasă privelişte spre nord, către Munţii Lotrului. Aici vom întîlni un drum de tractor care coboară uşor ocolind prin nord Vîrful Vînăta, pe care se află un releu de televiziune. De pe acest drum avem posibilitatea să privim pereţii şi creasta dantelată Pietrele Albe care străjuieşte valea Rudăreasa, ca şi plaiul întins al Muntelui Ştevia.

Trecem apoi pe lîngă construcţia masivă a castelului de echilibru al hidrocentralei Lotru-Ciunget şi coborîm în continuare pe o potecă ce şerpuieşte prin pajiştea care acoperă muntele, scurtînd serpentinele drumului de tractor. Timp de o oră, vom coborî treptat pe această potecă pînă în satul Ciunget, încheind o lungă dar interesantă excursie.

Traseu: nemarcat, uşor, drum forestier (28 km) în coborîre Durata: 6-7 ore



Deşi este un traseu de "vale", el poate da numeroase satisfacţii drumeţilor, oferind prilejul străbaterii defileului Lotrului în cel mai pitoresc sector. De la Vidra urmăm şoseaua de contur a lacului spre nord-vest şi, ocolind cîteva pîraie ce se varsă în lac, ajungem după 4 km la barajul Vidra. Barajul, format din anrocamente, nu are măreţia barajelor de beton, mai ales cînd este privit dinspre lac şi aceasta pentru că partea din amonte este în cea mai mare parte acoperită de ape. In vecinătatea sa, pe malul opus, debuşează apele aduse printr-o galerie din reţeaua de captări nord, sub forma unei cascade albe, înspumate (vizibilă cînd nivelul lacului este mai scăzut). Incîntaţi de moderna arhitectură a casei de supraveghere a barajului, începem coborîrea în serpentine, către partea din aval a barajului. Urmează o ramificaţie a şoselei, noi urmînd-o pe cea din stînga (spre vest). În dreapta, drumul betonat duce la fosta carieră "Chioara", de unde au fost extrase blocurile de piatră pentru baraj. Privind imensul gol creat în munte cu ajutorul dinamitei şi al excavatoarelor uriaşe, precum şi drumul pe care "şoferii iadului" au transportat anrocamentele, avem imaginea forţei omului din zilele noastre.

De pe aceste serpentine privim în ansamblul său barajul dinspre aval, putînd aprecia dimensiunile sale, comparabile cu ale unui munte. Continuăm coborîrea şi în curînd ajungem lîngă albia seacă a Lotrului. Şoseaua se aşterne de-a lungul văii, pe versantul stîng.

La Gura Steajei se varsă în Lotru pîrîul Steaja, ce-şi adună apele de sub Piatra Albă. De acolo versantul stîng devine un adevărat perete continuu, în care atîrnă într-un echilibru fragil blocuri de piatră. Versantul drept este mai domol, fiind acoperit de o pădure deasă de molid. Lotrul s-a înfiripat din nou sub forma unui pîrîiaş, îmbogăţit de apele unor afluenţi mici, rămaşi necaptaţi. După 10 km de la plecare, întîlnim pîrîul Haneşu, în lungul căruia urcă un drum forestier cale de 6 km, iar apoi o potecă, marcată cu triunghi albastru, care ajunge pe Vîrful Cristeşti.

Depăşind defileul din ce în ce mai strîmt al văii, ajungem după alţi 3 km la Gura Balindrului, unde îşi aduce apele în lacul Balindru un pîrîu mai mare - Balindru - în lungul căruia urcă, de asemenea, un drum forestier pe o distanţă de 9 km. De la vărsarea pîrîului în lac, porneşte spre nord-est, urcînd Muntele Furnica, o potecă marcată cu bandă albastră, care ajunge la casa de vînătoare Dobrunu, ocolind pe curbă de nivel pantele Muntelui Stricatu. Pentru informare, menţionăm că acest traseu, de un pitoresc deosebit, poate fi parcurs în 3-3½ ore, dar iarna se recomandă prudenţă. Acum acest traseu se desfăşoară în cea mai mare parte pe un drum forestier, iar marcajul se distinge foarte greu.

Peste lac sc desfăşoară un elegant viaduct, pe care şoseaua noastră trece spre versantul drept, ajungînd după cîteva zeci de metri la nivelul barajului. Barajul şi podul reprezintă aici, în pustietatea muntelui, un simbol al îmbinării creaţiei umane cu ceea ce a zămislit natura. In aval de baraj, Lotrul rămîne pentru a doua oară un firicel de apă ce se strecoară într-o albie prea mare pentru el. Şoseaua îl urmăreşte pe sub albul pereţilor de pegmatit, în care sclipesc foiţele de mică, o adevărată bogăţie a acestor munţi. Ne aflăm acum în zona exploatării miniere de mică şi feldspat, traversăm un pod mic de beton, ajungînd din nou pe malul stîng. Trecem pe lîngă instalaţiile de prelucrare a minereului şi pe lîngă gurile a numeroase galerii ce au ciuruit munţii. De jos, din şosea, abia se zăreşte sus, în versantul drept, colonia "Cataracte" a minerilor, la care se ajunge pe o şosea ce se desprinde în vecinătatea podului mic de beton.

După circa 500 m, în aval, traversăm iar Lotrul pe versantul drept, pe un viaduct de beton, aruncat ca un arc peste apele rîului ce se zbat între blocuri uriaşe de pegmatit. Trecem pe lîngă "Zidul lui Manole" ce apără soseaua de avalanşele de bolovani aduse de un mic vîlcel, apoi ne îndreptăm o dată cu Lotrul, spre est. În acest sector şoseaua se menţine la înălţime, mult deasupra rîului ce coboară în cascade. Pădurile de pe versanţi au din ce în ce mai mult fag şi pe alocuri mesteacăn şi paltin, anunţîndu-ne că am coborît aproape 400 m diferenţă de nivel, de la barajul Vidra. Trecem pe lîngă Gura Hoteagului, aflată pe malul stîng, iar de la Gura Dobrunului şoseaua se îndreaptă spre sud, prin valea ce se lărgeşte, ajungînd după alţi 4 km la Voineasa.

Traseu: nemarcat, fără diferenţe de nivel importante, şosea în curs de asfaltare (18 km) Durata: 4-4½ ore



Pentru turiştii dornici să admire pe îndelete întinderile ,,mării" de la Vidra, recomandăm acest traseu care poate fi parcurs pe jos fără dificultăţi. Deşi ar părea monoton, traseul oferă totuşi imagini de neuitat, mai ales dacă din cînd în cînd ne desprindem privirea de pe întinderea de ape şi ne-o îndreptăm în sus, spre crestele din jur.

Pornim de la hotelul ,,Tranzit" şi urrnăm direcţia sud, pc şoseaua de contur. De la intersecţia cu drumul spiv Voineasa, ne urmăm traseul în continuare pe şoseaua de contur ce se adînceşte spre munte, acolo unde pîraiele se varsă în lac. Astfel, traversăm afluenţii Vidruţa, Mogoşelu, Mogoşu şi Pietrile, după ce şoseaua trece pe lîngă un perete stîncos, ruginiu, şi ocoleşte un picior de munte pe care e aşezat cantonul silvic Puru. De aici avern o privelişte frumoasă asupra barajului şi staţiunii Vidra. Privirea se pierde în depărtare, peste valea Lotrului, oprindu-se pe crestele îndepărtate ale vîrfurilor Ştefleşti şi Balindru. Spre nord, dincolo de luciul lacului, plaiurile Sărăcinurilor, acoperite vara de turme de oi, ne îndeamnă la visare. Ne îndreptăm apoi spre vest şi remarcărn larga desfăşurare a văii în care se întinde acum lacul. De aici încolo, lacul are cea lărgime, ţărmurindu-se între Lunca Mioarei şi Lunca Balului.

După ce traversăm pîrîul Mioara, remarcăm în dreapta urmele carierei din care s-a scos argila necesară construcţiei barajului. Argila, de vîrstă tortoniana, poartă şi mici lentile de cărbuni. Pîraiele ce coboară din versantul drept, împădurit, spre lac, sînt mai toate însoţite de drumuri forestiere. Acestea trebuie evitate cu grija de a avea în permanenţă în dreapta noastră deschiderea largă a cuvetei lacului. Pe ţărmul opus, acolo unde piciorul Tîmpei coboară spre coada lacului, ne reţine atenţia o vastă tăietură de pădure. Urmărind cu privirea marginea ei vestieă, vom distinge, delimitat de pădurea mare rămasă netăiată, un profil uman ale cărui trăsături se aseamănă foarte mult cu cele ale conducătorului revoluţionar Tudor Vladimirescu.

La circa l3 km de la intersecţia cu drumul spre Voineasa, ajungem la podul de la pîrîul Tunaru, unde se termină lacul de acumularr. Drumul de pe versantul drept, pe care am venit, se uneşte cu cel de pe malul stîng, nefolosit pentru circulaţie. Din acel punct, ne îndreptăm spre Obîrşia Lotrului, orientîndu-ne spre vest. Parcurgem peste 3 km prin pădurea de molid, alături de Lotru, cu apele lui limpezi, ce se înspumează în micile cascade amenajate de silvicultori. În dreapta noastră remarcăm mlaştina de la Lunca cu Funiile, în care abundă muşchiul de turbă (Sphagnum), ca şi alte plante specifice, cum este bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatum), ce poartă în vîrful tulpinii un evantai de perişori albi.

Deodată pădurea se termină şi ieşim în larga poiană de la Obîrşia Lotrului, care adăposteste mai multe clădiri ce se constituie ca un mic cătun cu activitate vizibilă mai mult vara. Trecem pe lîngă bufetul amenajat chiar pe malul Lotrului, traversăm pîrîul Pravăţu, cotim la dreapta pe şoseaua Novaci-Sebeş şi după circa 100 m intrăm în curtea cabanei Obîrşia Lotrului.

Traseu: lung, indicat iarna doar schiorilor cu experienţă alpină Marcaj: cruce roşie, bandă galbenă, cruce roşie Durata: 2 zile



Traseul poate fi parcurs şi într-o singură zi, vara, în condiţiile în care turiştii pot merge fără probleme 14-16 ore. Este recomandabil însă ca traseul să fie parcurs în două zile cu înnoptare în Şaua Pietrile, în cort sau în stînă. Parcurgerea traseului nu pune probleme deosebite de orientare, întrucît se desfăşoară în cea mai mare parte pe drumul de culme Şaua Ştefanu-Valea Măceşului.

De la Obîrşia Lotrului, urmăm şoseaua alpină Sebeş-Novaci, spre sud, pe o distanţă de 4 km pînă la Podul Ştefanului (marcaj cruce roşie). Traversăm Lotrul, după ce am lăsat, tot pe stînga, continuarea drumului forestier spre lacul Cîlcescu (marcaj - cruce roşie). apoi începem urcuşul prin pădurea de molid fie pe şosea, fie folosind o scurtătură ce porneşte chiar din apropierea podului. După circa o oră şi jumătate, ieşim la ,,Căşărie" şi începem să urcăm pe un plai larg pînă întîlnim din nou şoseaua alpină. În dreapta vom avea priveliştea superbă a căldărilor glaciare de la izvoarele Lotrului.

Urmînd şoseaua alpină, ajungem în Şaua Ştefanu, la ramificaţia spre Valea Măceşului a drumului Sebeş-Novaci, pe care am venit. Ne vom îndrepta spre est pe şoseaua ce abordează pe curbă de nivel, versanţii sudici ai munţilor Ştefanu şi Bora. Traversăm apoi Muntele Coasta Bengîi, admirînd peisajul excepţional de la izvoarele Latoriţei de vest. Ocolim printr-o curbă întinsu spre sud vîrful Zănoguţa (1935 m) şi ne îndreptăm spre Vîrful Puru (2049 m) pe care îl vom ocoli tot prin partea sudică, după care coborîm în serpentine pînă în şaua Pietrile (1760 m), unde există posibilităţi de instalare a cortului. Pînă aici am parcurs circa 6 ore. Dacă dispunem de resurse fizice şi de timp, vom continua deplasarea spre est, traversînd zona calcaroasă Pietrile-Mogoşu, ceea ce implică urcarea din nou la altitudinea de 2000 m. În acest sector vom întîlni relieful specific calcaros, odihnindu-ne privirea pe culmile din sud ale Parîngului şi Căpăţînii, separate de Curmătura Olteţului.

Innoptarea se poate realiza în vecinătatea stînelor Părăginosu, sau Nopteasa, situate mai jos, pe versantul nordic, sau mai departe, coborînd versantul estic al Vîrfului Fratosteanu Mare, la stîna Fratoşteanu. Din vecinătatea vîrfului Fratoşteanu Mare, coborîm serpentinele şoselei de pe faţa estică şi la marginea pădurii întîlnim stîna Fratoşteanu. Dacă am sosit la această stînă dimineaţa, putem avea priveliştea unui splendid răsărit de soare.

Pornim mai departe, îndreptîndu-ne spre nord, intrînd în curînd în pădurea de molid. La capătul primei porţiuni drepte a drumului se desprinde spre stînga o potecă ciobănească ce coboară în valea Mînăileasa, unindu-se cu DN 7 A, în apropiere de confluenţa Noptesei cu Mînăileasa. Poate fi folosită în caz de schimbare a vrernii pentru a evita drumul de culme. In continuare, după cîteva serpentine, şoseaua ne scoate la Plaiul Poienii, unde se află un canton zoopastoral, refăcut recent. De aici vom mai avea de parcurs circa două sau trei ore pînă la Voineasa. Şoseaua pătrunde din nou în pădure, oferind la intrare o vedere asupra Muntelui Ştevia, iar în caz de vreme frumoasă se pot observa de aici chiar şi crestele Munţilor Făgăraş. După aproape o oră de mers de la Plaiul Poienii, ieşim într-o rarişte, unde în dreapta remarcăm un promontoriu stîncos. Ne abatem pe acesta şi vom avea o priveliste măreaţă asupra văii Rudăreasa şi a pereţilor de la Pietrele Albe.

Continuăm să coborîm uşor, trecem pe lîngă cantonul forestier Ştevia, pe stînga, şi o pepinieră pe dreapta, apoi şoseaua ajunge pe versantul nordic al muchiei, şerpuind printr-o pădure tînără ce ne oferă posibilitatea să admirăm culmea Runculeţ, iar în depărtare, tot spre nord, bastionul Vîrfului Sterpu. Turiştii cu experienţă de deplasare în zona stîncoasă pot urma creasta calcaroasă pe deasupra abrupturilor de la Pietrele Albe, urmînd o cărăruie situată chiar pe muchie, avînd în dreapta abruptul.

După parcurgerea crestei, respectiv a drumului prin pădure, ieşim la Gura Plaiului, de unde şoseaua va străbate Culmea Ştevia, acoperită de pajişti montane. In aeest sector avem privelişti deosebite în nord spre Munţii Lotrului, cu vîrfurile Dobrunu şi Sterpu, ca şi spre Munţii Căpăţînii, unde se remarcă vîrfurile Căpătîna, Cocora şi Zmeuretu.

In dreptul liniei de înaltă tensiune care traversează culmea, remarcăm în stînga poteca marcată cu cruce roşie ce se desprinde din drumul carosabil spre nord-est. Vom urma această potecă, coborînd muntele Plăişor, mai întîi prin pajiştea montană apoi prin pădure pînă la Voineasa. Cei care doresc pot urma drumul de culme pînă în Şaua Chica Lupului, coborînd de acolo spre Voineasa sau spre Ciunget, ori mergînd mai departe, depăşind Vîrful Cireşu şi coborînd în satul Valea Măceşului, unde există staţie ITA. Pentru cei care doresc să parcurgă traseul iarna, menţionăm că el poate fi parcurs de turiştii şi schiorii cu experienţă deosebită, dar trebuie să se ţină seama de lungimea mare a traseului, de lipsa cabanelor, înnoptarea fiind posibilă doar în condiţiile precare oferite de stîne. În aceste condiţii, traseul se va împărţi în mai multe etape, ţinînd seama de dificultăţile de orientare pe timp de iarnă şi de durata redusă a zilei lumină.

Traseu: dificil pînă în vf. Părăginosu, interzis iarna Marcaj: parţial bandă galbenă, triunghi roşu Durata: 14-16 ore



Traseul străbate culmea principală a Munţilor Latoriţei în sens invers, de la est la vest, abordînd însă în prima parte ramura sudică a culmii principale. Parcurgerea acestui traseu se recomandă a se realiza în două zile, atît pentru a putea admira în voie peisajul deosebit, mai cu seamă în prima porţiune, dar şi pentru a nu solicita prea mult organsmul (se urcă o diferentă de nivel de circa 1500 m).

Din Ciunget ne vom îndrepta spre vest, străbătînd în lung uliţa principală a satului cocoţat pe culmea stîncoasă dintre Latoriţa şi Rudăreasa. Părăsim satul şi, luînd ca reper turnul castelului de echilibru al hidrocentralei şi releul de televiziune de pe Vîrful Vînăta, vom începe urcuşul în serpentine, pe drumul de tractor care şerpuieşte pe versantul estic al Vîrfului Vînăta. După cca o oră de urcuş prin poieni pastelate de culorile florilor, vom ajunge în apropierea turnului, unde există o fîntîna, de unde trebuie să luăm rezerve de apă pentru mai multe ore. Trecem pe lîngă turn şi urcăm în continuare pe drumul de tractor ce ocoleşte Vîrful Vînăta prin nord. Dincolo de valea Rudăreasa, se deschide priveliştea abrupturilor calcaroase de la Pietrele Albe. Drumul de tractor ajunge în Currnătura Fagului, de unde coteşte spre nord printr-o exploatare forestieră. In acest punct, popasul binevenit ne prilejuieşte o privire spre pereţii de calcar ai Pietrelor Albe, ce se întind spre nord, străjuind valea Rudăreasa, ca şi întinsa culme a Şteviei, cu sălaşe şi gospodării izolate ale crescătorilor de animale.

De aici ne vom îndrepta spre sud-vest, urcînd culmea pe o cărăruie care şerpuieşte prin pădure şi traversează mici poieniţe. După aproape două ore de urcuş de la plecare, ne apropiem de creasta zimţată din care răzbesc printre copaci piscuri stîncoase. În stînga, mult mai jos, se aude vuietul apelor Latoriţei în defileu. Depăşim stînca Piatra Fetii, cu un abrupt impresionant, mărginit de molizi pitici şi de tufe de jneapăn. Către sud-est. dincolo de apa Latoriţei, se zăresc abrupturile calcaroase, parţial împădurite, care mărginesc spre Latoriţa piscul Tîrnovu Mare, între care ne reţin atenţia pereţii de la Piatra Balţurilor. Muchia pe care ne deplasăm în continuare este mărginită şi spre nord-vest de un mic abrupt, sub care se întinde o poiană largă care adăposteşte "stîna din Groapă'.

Pe măsură ce înaintăm, ademeniţi de peisajul frrmecător din jur, culmea se lărgeşte şi după un scurt urcuş ajungem pe Vîrful Părăginosu (1976 m). Coborîm o mică şa, apoi abordăm treptele stîncoase ale Vîrfului Repezi (2012 m), care spre est prezintă remarcabile creste. In cazul în care dorim să urcăm pe vîrf, ne vom îmdrepta din şa spre vest pe poteca ciobănească, ocolind masivul prin partea sa nordică. Străbatem apoi Şaua Repezi, un veritabil şes de altitudine corespunzător unui etaj inferior al platformei Borăscu, situat la 1808 m altitudine, îndreptîndu-ne treptat spre vest, apoi începem urcuşul spre Vîrful Fratoşteanu Mic, unde întîlnim un drum de tractor prelungit spre stînele aflate la limita pădurii.

Din şa mai porneşte o potecă ciobănească ce ocoleşte aproape de limita pădurii bazinul văii Rudăreasa, ajungînd la stîna Fratoşteanu. Ocolim vîrful prin sud, avînd în stînga noastră bazinul larg al pîrîului Inşirata. Spre nord se deschide bazinul de recepţie al văii Rudăreasa, cu întinse păduri de molid, în care încă nu au pătruns colţii ferăstrăului mecanic. Către sud, privirea poposeşte pe culmile munţilor Parîng şi Căpăţînii, ce îşi dau mîna în Curmătura Olteţului. Dar tot mai mult vom privi spre vîrful ascuţit al Nedeii (2130 m), care rămîne în urmă, şi spre cele ce se înşiruie în stînga noastră, ţinîndu-ne companie la mare distanţă dincolo dc Latoriţa (Vf. Igoiu şi Vf. Galbenu, cu frumoasele lor căldări glaciare).

Din Şaua Fratoşteanu Mic, unde ajuncem în curînd părăsim drumul de tractor, care se îndreaptă spre nord prin căldarea glaciară de sub Fratoşteanu Mare, unindu-se cu drumul de culme Valea Măceşului- Ştefanu. Vom urca direct spre Vîrful Fratoşteanu Mare, a cărui siluetă se profilează spre vest. Din acest vîrf se deschid largi privelişti şi de aceea un nou popas este bine-venit. In continuare, ne vom îndrepta spre vest, avînd în faţă stîncăriile Boarneşului şi piscurile Pietrilor şi Mogoşului, profilate peste silueta masivă a Vîrfului Puru. Poteca largă pe care ne deplasăm ajunge îndată în drumul carosabil de culme Valea Măceşului-Ştefanu, pe care ne vom deplasa de aici înainte, pînă în Şaua Ştefanu. Şoseaua, după ce atinge altitudinea de 2000 m la nord-vest de Vîrful Fratoşteanu Mare, coboară treptat, ocolind vîrfurile Mogoşu şi Pietrile, pînă în Şaua Pietrile. De aici traseul este comun cu traseul nr. 13.

Innoptarea se poate face fie în această şa, dacă dispunem de cort, fie la stîna Pietrile, spre care vom coborî puţin prin poiană spre nord.

Author: Gheorghe Ploaie Views: 65815, Last update: Tue, Oct 21, 2003