Trasee în Munţii Baiului

Obiective: Casa de adăpost Florei, sectorul sudic al Munţilor Baiului. Timp necesar: 2-3 ore

Marcaj: bandă roşie până la casa de adăpost Florei. Accesibil în orice anotimp



Traseul asigură o ascensiune rapidă din localitatea Posada la mai multe vârfuri şi culmi aflate în sudul Munţilor Baiului. În zilele de vară poate fi utilizat ca primă secţiune a unor excursii care pot fi prelungite până la nord de vf. Baiul Mare. Pe tot parcursul, poteca este evidentă, iar semnele de marcaj, deşi uneori sunt deteriorate, servesc în orientare.

Se pleacă din şoseaua naţională, de la capătul nordic al podului peste apa Floreiului (afluent pe stânga al Prahovei), de la o altitudine de circa 650 m. Pe o placă apare îndicaţia ,,Casa de adăpost a cercului turistic Floreiu Comamic 1¼ oră. Pentru un turist obişnuit, traseul poate fi parcurs în circa 1 3/4 oră. Din şosea se urmează drumul forestier care descrie o buclă în spatele clădirii staţiei de gaze. După depăşirea acesteia, drumul se desfăşoară la dreapta, urcând pe valea Floreiului, spre Secăria. Din drum se desfac însă două poteci care merg pe versant. Marcajul este trecut pe cea din dreapta, suind prin pădurcă de molid, unde întretaie mai multe bticle ale unui drum de căruţă. După 15 minute de la plecare ieşim într-o poiană (800 m altitudine) care va fi străbătută pe la margineade sud-est (dreapta). În continuare pătrundem într-o pădure de fag, unde porţiunile cu pante de 10-150 altemează cu altele în care declivitatea depăşeşte 200. Impresionează ţinuta fagilor şi dimensiunile mari ale acestora. Treptat, direcţia se modifică spre E-NE, străbătînd în 8-10 minute un sector de pădure tînără de fag, după care poteca coteşte la stânga (spre NE) prin pădurică de molid, pentru ca după 3-4 minute să revină pe o poziţie ceva mai dreapta (prin pădurcă deasă de molid). Panta creşte şi semnele apar mai des pe arbori; întâlnim cîteva trepte şi o bară de susţinere, după care se iese din pădure, intersectînd un drum de căruţă. O nouă tăbliţă îndică continuarea traseului spre NE (stânga, perpendicular pe drum). Până aici s-a parcurs o diferenţă de nivel de 300 m în circa 50-60 minute. În continuare, poteca urcă o pantă aceentuată (peste 250) prin lăstăriş, timp de 8-10 minute. Repeiul principal este un molid mai înalt, care domiuă arbuştii din jur. Pe măsura apropierii dc acesta, spre stânga şi dreapta se văd în zare mai multe culmi şi vârfuri din munţii Bucegi, Baiului şi Subcarpaţi (în vest apar vârful Gurguiatu, valea Prahovei, dincolo de care pot fi recunoscute vf. Vinturişu, Vârful cu Dor, Muntele Fumica; apoi spre nord vedem culmea Piciorul lui Văsîi, culmea Gagul Mare şi Muntele Doamnele, în faţa, versantul sud-vestic al Muntelul Florei, iar în dreapta urmează bazinul de recepţie al văii Floreiului, peste care distingem culmea Simila din Subcarpaţi; ea coboară abrupt spre valea Secăria, aflată în est, şi mai domol către Prahova, în vest). Deschiderea în V a văii Secăria corespunde sectorului îngust tăiat de aceasta în gresii, între culmile Simila şi Secăria.

De la molidul înalt, panta se domolesţe (circa 5-7 minute mergem prin lăstăriş), pentru ca treptat să devină din ce în ce mai aceentuată. La capătul de sus al pantei se află un pâlc de molizi tineri, pe care apar semne îndicatoare. După depăşirea acestora se iese în poiana Urşilor, unde pe un umăr structural, pe Muntele Florei, se află casa de adăpost Florei (1 180 m). Se vede în stânga, la orizont, vf. Mierlei, cu drumuri sub vârful principal. După un scurt popas, traseul se reia. În dreapta se vede un drum care urcă uşor la stâna din Florei, de unde se poate sui la drumul de creastă. Pentru a ajunge la Muntele Doamnele-Tituleni se merge prin stânga cabanei, pe potecă nemarcată, prin păşune, în lungul ravenei care brăzdează culmea aproape perpendicular. Panta, de circa 30 grade, se urcă la început mai greu (timp de 8-10 minute); cîteva minute de relaxare pe o panta mai mică şi din nou un versant aceentual care poate fi parcurs în 20-25 minute. Aproape de vârf, declivitatea terenului scade treptat până se iese pe platoul din sudul vârfului Doamnele-Tituleni, la 1360-1 380 m, unde poteca trece în drumul de culme. De aici se pot urmări admirabilele privelişti pe care ni le oferă Munţii Bucegi, regiunea subcarpatică (vezi traseul de culme 18).

De pe Muntele Doamnele-Tituleni, excursia poate fi continuată spre nord până la vârful Răzoare (coborâre fie pe Valea lui Bogdan - traseul 2 -, fie pe culmea Piciorul lui Văsîi), vf. Baiul Mare (coborîre spre Sinaia - traseul 7 - sau Teşila) sau către sud-est, în localitateu Secăria (traseul 1l).



Obiectiv: sectorul sudic al masivului, la contactul cu Subcarpaţii. Timp necesar: 3-3½ ore

Drum forestier în două variante, potecă nemarcată. Accesibil în orice anotimp



Din Sinaia până la hanul Izvorul Rece se pot folosi cursele locale de autobuz. De la han se urmăreşte şoseaua naţională în jos (către Câmpina) circa 200 m, până la trecerea acesteia pe podul de peste Valea lui Bogdan. De aici se pot utiliza două variante. Prima, care va fi descrisă mai jos, corespunde ascensiunii pe drumul forestier vechi de pe dreapta văii, care a servit lucrărilor hidrotehnice. Pentru cea de a doua se urmăreşte şoseaua naţională în jos încă 500 m, până în dreptul bomei cu îndicaţiile ,,56 km Ploieşti, 6 km Sinaia". De aici se urcă în stânga, prin pădure, pe noul drum forestier, circa 5 km, până la punctul de întîlnire cu prima variantă. Înainte de a începe excursia, din dreptul podului peste Valea lui Bogdan se impune o privire de ansamblu asupra defileului bine împădurit de la Posada (S), la al cărui capăt nordic ne aflăm, apoi asupra culmilor ce încadrează Valea Largă din Muntele Gurguiatu (SV) şi a vârfurilor şi abruptului din sudul Bucegilor (Vin-turişu şi Vârful cu Dor).

Drumul pe care-l urmăm are o lăţime de 2-2,5 m, este bine întreţinut şi permite o ascensiune uşoară. Se desfăşoară aproape În întregime printr-o plantaţie de conifere, cu mulţi molizi şi zadă. Din loc în loc, aproape la 5 minute interval, trecem prin poieni; În unele pot fi văzutc aparate pentru măsurarea precipitaţiilor. În albia râului se observă baraje din beton pe care apa cade 3-4 m, formînd mici cascade. În spatele barajelor, pe aluviunile bogate, s-au dezvoltat pîlcuri de arbori şi arbuşti în care predomină arinul. După 40-45 minute de la pie-care se întră într-o poiană largă În care se află o cabana silvlcă şi un pluviometru. Se travcr-sează poiana către SE (jumătate dreapta) şi apoi albia riului. Pe malul stîng se întîlneşte celălalt drum forestier, care continuă în amonte încă 700 m. De aici se poate admira către NE versantul sudic al vârfului Gagal Mare, cuprins între două văi adinci. Impresionează numeroasele ripe care îl fragmentează În treimea snperioară, dar şi frumuseţea pădurii de conifere (zadă şi molid), plantată în urmă cu 12-15 ani, în scopul ate-nuării alunecărilor şi eroziunii torenţiale. După un scurt popas şi după umplerea bidonului cu apă din râu, se reia urcuşul spre S, pe una din numeroasele poteci ce suie printr-o frumoasă pădure de fag, la stâna din Pioiorul lui Văsîi. Se cîştigă circa 200 m altitudine, dar panta este aceentuată (20-25"), situaţie care face ca ascensiunea (20-25') să fie cava mai dificilă. Se depăşeşte stâna prin stânga (pe la E) şi după cîteva minute se ajunge pe plai, unde va fi întîlnită o potecă lată, ce urcă din defileul Prahovei (1 km aval de Valea lui Bogdan) pe Piciorul lui Văsîi. Ea poate fi folosită la întoarcere (circa 1 oră). Continuăm traseul în stânga, urmărind poteca spre E, ţînta fiind vf. Răzoarele. După cîteva minute, aceasta se abate spre dreapta, ocolind vârful pe latura sud-vestică. intersectînd izvoarele văii Orăţii (unde se face alimentarea cu apă). Lăsăm poteca ce merge pe Muntele Doamnele şi urcăm pe vârful Răzoarele, pe una din potceile de vite care brăzdează păşuaea. Treptat, pe măsura ridicării pe culme deasupra pădurii, peisajul se deschide tot mai mult (în SV revedem defileul Prahovei de la Posada, Muntele Gurguiatu; în vest, şaua Păduchiosului, prin care zărim culmile nordice subcarpatice din dreptul Moroienilor, apoi sectorul estic al Bucegilor, de la Vânturişu şi până la Jepii Mari; în nord se pot observa culmi şi văi din Munţii Baiului . În prim-plan bazinul superior al Văii lui Bogdan, vf. Gagul Mare, vf. Gagul Mic, vf. Mierlei, În spatele căruia se disting vârfurile Drăgan şi apoi Baiul Mare; în sud apare ascuţit Muntele Doamnele-Tituleni). De pe vf. Răzoarele către est se mai pot zări valea Mierlelor (bine împădurită), apoi sectorul înferior al văii Florei, localitatea Tesila, iar dincolo de aceasta, spre est, versantul vestic al Munţilor Grohotiş.

Traseul se poate continua către sud după ce coborîm de la vârf la poteca părăsită la izvoarele Orăţii. De la izvoare, ea descrie două bucle; după circa 10 minute ajunge pe latura sudică a Muntelui Doamnele, unde întîlneşte drumul foresticr ce vine tocmai de la Secăria şi care se continuă apoi către nord pe Munţii Baiului şi coboară pe valea Zamorei. De pe Muntele Doamnele se pot admira frumuseţea şi măreţia văii Prahovei de la ieşirea din defileu şi până aproape de Câmpina, contactul brusc al muntelui cu dealurile subcarpatice, desfăşurarea aşezărilor Posada, Comamic (uşor dc identificat după coşurile fabricii de ciment). În prim-plan, ca o cupolă, Muntele Doamnele-Tituleni care acoperă vederii bazinetul Secăriei. Pentru a ajunge de pe Muntele Doamnele la vârful Mierlei (aflat în N) ne întoarcem cu 180" şi continuăm traseul pe drumul forestier. La început, panta esle mai lină (circa 10-15 minute), după care se aceentuează la est de vârful Răzoarele (circa 5 minute).

Din vârful Mierlei, traseul poate fi continual pe culmea principală sau pe culmile secundare orientate spre Prahova sau spre Doftana. Recomandăm, în funcţie de starea timpului, parcurgerea secţiunii vf. Mierlei - vf. Baiul Mare şi coborîrea pe Muntele Cumpătu la Sinaia în 4-5 ore (traseul 7) sau traseul vf. Mierlei - culmea Gagul Mare - Sinaia în 2½ ore (traseul 3).



Timp necesar: 2-2 ½ ore Potecă nemarcată Accesibil în orice anotimp.



Traseul poate fi folosit pentru încheierea unei excursii în jumătatea sudică a masivului. Plecăm spre vest din drumul forestier de pe culmea principală din dreptul vf. Mierlei (1630 m) fie pe una din potecile secundare de pe Muntele Gagu, fie pe poteca principală ce duce la stâna din Găguţ, care se zăreşte pe versantul nordic, la circa 1,5 km. Traseul traversează mai multe ravene, valuri şi microdepresiuni de alunecare. În faţa, spre nord, vedem bazinul de recepţie al văii Câinelui, cu torenţi şi ravene care fragmentează culmea Câinelui. În spatele acesteia, spre nord (în stânga), identificăm culmea principală a Muntelui Cumpătu, iar spre nord-est (dreapta) sectorul vf. Drăgan - vf. Baiul Mare. Către vest, pînă la întrarea în pădure, poate fi urmărită frumoasa panorama a Munţilor Bucegi de la Coştila spre sud, apoi şaua Păduchiosu şi valea Izvoru, pe care şerpuieşte şoseaua spre Tîrgovişte, dincolo de care (stânga) vedem Muntele Gurguiatu; spre sud apar defileul Prahovei de la Posada şi dealurile subcarpatice.

După circa 20-25 minute de la plecare se ajunge la stâna din Găguţ (1 550 m altitudine), lîngă care se găseşte un izvor cu debit foarte bogat. De aici, poteca descrie o curbă largă, trece pe la obârşia unui torent (afluent pe stânga al pârâului Câinelui), descrie încă două curbe mai strînse şi ajunge într-o şa. În faţa, la margineapădurii, la circa 800 m, poate fi observată o stână (1 350 m altitudine), la care se ajunge după circa o oră de la plecare.

Până la Sinaia, traseul se desfăşoară numai prin pădure. Pentru coborîrea celor circa 600 m diferenţă de nivel există două variante care urmăresc poteci de vite. Prima poteca merge către dreapta (NV), pe Piciorul Gagului, şi ajunge la sud de confluenţa pârâului Câinelui cu Prahova. În cea de a doua variantă, poteca trece în stânga pe latura sudică a culmii, pe lîngă o stână secundară, şi apoi întră în pădure, axându-se în general pe o direcţie V-SV. Ajunge la Prahova la sud de confluenţa cu Izvoru, în dreptul ruinei vechii uzine de apă. De aici trece podul, calea ferată şi urcă în şoseaua naţională. În amîndouă situaţiile, alături de drumul principal există numeroase poteci secundare, unele accentuate de spălarea solului sau de şiroire. Se va alege poteca mai lată şi mai bătută. În general, la coborîre, panta este aceentuată (30-400). Ultima secţiune a traseului se parcurge În 45-60 minute. La circa 100 m deasupra albiei Prahovei, amîndouă potecile întersectează drumul forestier care vine din sud (de la hannl izvorul Rece) şi urcă pe valea Câinelui. El poate fi folosit pentru deplasări în cele două direcţii.



Obiectiv: izvoarele minerale. Timp necesar: 30-40 minute. Poteca nemarcată şi drum forestier Aceesibil în orice anotimp



Se pleacă din staţia de autobuz de pe dreapta Prahovei (în dreptul Uzinei de mecanică fină) sau din halta Sinaia-Sud. În prima situaţie se traversează râul peste podul de lemn, pe când în cea de a doua se traversează liniile de cale ferată şi se merge pe poteca de pe stânga acestora, pe lîngă stâlpul de înaltă tensiune. În faţa vedem drumul care urcă pe valea Câinelui, albia acestuia (în dreapta) şi mai multe clădiri. Urmărim drumul şi după circa 20 m în stânga depăşim o amenajare veche de izvor mineral, în prezent neutilizată. Drumul pietruit duce la cîteva case; din el se desprinde în stânga o poteca lată pe care o urmăm; la început ea urcă uşor, apoi se menţine în acelaşi plan, la circa 5-10 m deasupra albiei râului. Drumul trece apoi prin pădureă de fag în care apar şi exemplare de molid. După cîteva minute, în albie se vede o frumoasa cădere de apă pe un baraj vechi. Poteca începe să urce o pantă ceva mai mare (100) timp de 15 minute, apoi coboară la albie, unde întîlneşte drumul forestier care vine de la Izvorul Rece şi urcă pe valea Câinelui. În marginea acestuia întâlnim o cişmea. Traseul continuă în amonte, pe drumul forestier, Încă aproape 800 m, pe o pantă mică (100). Se trece pe lîngă punctul de captare parţială a râului, iar după un cot, la circa 150 m, în malul stîng se vede construcţia din sectorul de captare a apelor minerale. În prezent, zidăria este afectată de o alunecare de teren, unul din izvoare este secat, iar printre crăpăturile zidului se văd mai multe ţâşnituri. În centru există un izvor cu un debit bogat (1 litru în 10 secunde). Pentru a ajunge la acesta este necesară traversarea pârâului. Sunt izvoare sulfuroase, cu o mineralizare totală de 446,1 mg/l. Din albia pârâului, privind către est, se zăreşte o parte a culmii Piscul Câinelui, cu plantaţia de zadă. Continuând drumul încă 2 km, se ajunge la punctul de exploatare a lemnului, de unde se poate vedea panorama bazinului de obârşie, încadrată de vârfurile Mierlei (dreapta) şi Piscul Câinelui (stânga). La înapoiere, aproape tot timpul vom avea în faţa o parte a abruptului Bucegilor (Vinturiş - Vârful cu Dor).



Obiective: culmea Câinelui, vf. Piscul Câinelui. Timp necesar: 3-4 ore Marcaj: punct albastru până la cabana Piscul Câinelui, apoi potecă nemarcată. Accesibil în orice anotimp.



Se poate pleca fie din faţa hotelului Montana, fie de la gară, locuri de unde începe marcajul punct albastru. În primul caz se coboară pe str. Pieţei până la unirea cu şoseaua dinspre gară (pe care se vine în a doua situaţte). În continuare, aceasta va fi urmărită până la podul de lemn de peste Prahova. De aici se traversează râul şi apoi calea ferată, după care se merge pe str. Piscul Câinelui, circa 300 m. La capătul acesteia întâlntm un drum de căruţă ce urcă până la cabana Piscul Câinelui. El descrie şapte serpentine largi. De la a treia serpentină în sus este amenajată o potecă cu scări care taie curbele drumului, însă ascensiunea este ceva mai grea şi cere efort. Pe tot parcursul acestei secţiuni, traseul se desfăşoară prin pădurcă de conifere, aerul ozonat şi liniştea codrului stimulînd urcuşul. Cei aproape 200 m diferenţă de nivel pot fi parcurşi în 30-40 minute, la care se adaugă încă 10-15 minute pentru drumul dintre punctul de plecare şi încadrarea pe str. Piscul Câinelui.

La cabana se va face un popas necesar atît pentru odihnă şi alimentare cu apă, cît şi pentru a admira o parte a panoramei care se deschide spre vest - Muntele Gurguiatu în stânga, cartierul Izvorul, din sudul oraşului Sinaia, şaua Păduchiosului (spre ea şerpuieşte şoseaua Sinaia - Moroeni - Tîrgovişte) în spatele căreia se văd culîni subcarpatice şi vf. Lucăcilă din sud-vestul Munţilor Bucegi, apoi vârfurile Vinturişu, Vârful cu Dor, Fumica (cu telecabina), Jepii etc., sub care pot fi urmărite cabana de la 1 500 m, hotelul Alpin cota 1400, o mare parte a oraşului Sinaia.

Continuăm traseul plecând din spatele cabanei, pe poteca ce urcă la început În cîteva serpentine până în dreptul stâlpului releu. De aici, ea se îndreaptă către est, prin pădure, aproape în linie dreapta. Uneori, poteca este mai greu de observat. Se va urmări permanent direcţia est şi se vor evita abaterile pe versanţi la stânga sau la dreapta Ascensiunea este mai dificilă, pante mai aceentuate (250), ce vor fi parcurse În 15-20 minute, altemează cu sectoare scurte, cu înclinare mai redusă (10-150). La capătul a 50-60 minute de la reluarea excursiei se ajunge la margineasuperioară a pădurii. În vecinătatea acesteia apar numeroase poteci de vite, multe dintre ele perpendiculare pe direcţia traseului. Panta devine mai lină. leşirea din pădure permite un prim contact spre sud şi est (dreapta) cu valea Câinelui, culmea Gagul Mare, apoi vf. Gagul Mare, Vf. Mierlei (în sud-est), vf. Vornicu (de sub care pleacă două ravene adinci), culmea Câinelui (pe care vom continua traseul), iar în nord-est vf. Drăgan. Pe măsura înaîntării pe traseu, orizontul se deschide către sud-vest, vest şi nord. Timp de 25-30 minute, poteca lată merge pe culme, la 1400-1450 m, întersectând sau ocolind numeroase microdepresiuni nivale. Pe dreapta se desfăşoară o splendidă plantaţie de zadă, iar în faţa, sub unul din vârfurile culmii Câinelui, se vede o stână. Aproape de aceasta se află o bifurcaţie a potecii. Una o apucă în dreapta, pe versantul sudic al culmii Câinelui, trece pe la stână, pe la izvorul de sub vf. Piscul Câinelui, şi se uneşte cu drumul principal de pe Munţii Baiului, sub vf. Vomicu.

Este un traseu uşor, care poate fi parcurs în 30 minute. Poziţia sa sub nivelul culmii limitează însă câmpul de observaţie doar la bazinul Câinelui, Muntele Gurguiatu şi sudul Munţilor Bucegi. A doua poteca urcă pe culmea Câinelui, evitând doar vârful principal. Ea oferă o panorama completă în toate direcţiile. Recomandăm acest traseu nu numai pentru frumuseţea locurilor, dar şi pentru evitarea stânei. La început, panta este mai lină, dar pe măsura apropierii de sectorul mai înalt al culmii ea creşte. Se urcă un prim vârf aflat la 1 520 m, pe o panta de 25-300, timp de 10-15 minute, după care se coboară într-o şa, de unde poteca o apucă în stânga, pe sub vârful Piscul Câinelui; la nord de acesta, poteca întîlneşte drumul de pe culmea Baiu.

Pentru urcarea vârfului Piscul Câinelui se urmăreşte linia de creastă; panta este ceva mai susţinută; în dreapta există un versant mai abrupt, cu numeroase ravene şi văluriri de alunecare, pe când în stânga versantul este ceva mai lin, iar păşunea se desfăşoară aproape neîntrerupt. Se trece peste două vârfuri mai mici şi la capătul a încă 25-30 minute de mers se ajunge pe vârful principal (1658 m), Revedem cu plăcere văile şi culmile observate la ieşirea din pădure şi completăm imaginea cu elemente noi. Astfel, spre nord apare bazinul superior al Văii Rele, dezvoltat între Muntele Cumpătu (stânga), vf. Baiul Mare (afectat de impresionante ravene care jupoaie versanţii aproape în întregime) şi vf. Drăgan (dreapta, cu drum). În spatele acestora, către nord-est, în ultimul plan, zărim o parte a vf. Paltinu (stânga) şi Muntele Sloeru-Mărcu-şanu (un platou larg în dreapta), apoi valea Doftanei dincolo de care, spre est (dreapta), Munţii Grohotiş cu cîteva vârfuri mai evidente (Grohotiş - ascuţit şi cel mai înalt; Uliţa şi Radila Mare la sud, în dreapta acestuia). În zilele senine, către N-NE pot fi văzute şi crestele albe ale munţilor Ciucaş şi Zăganu. Spre sud-est se urmăresc cu privirea valea Floreiului, localitatea Teşila şi ultimele culmi (împădurite) ale Munţilor Grohotiş, aflate la 1 100-1300 m înălţime. Desigur, imaginile cele mai frumoase le oferă abruptul estic al Munţilor Bucegi şi sectorul de defileu al Prahovei.

De pe vârful Câinelui, traseul poate fi continuat pe culmea principală atît către nord, cît şi spre sud, cu posibilităţl de abatere spre Prahova sau Doftana. Recomandăm deplasarea pe drumul de creastă până în vârful Baiul Mare (traseul 18), iar de aici coborârea spre Sinaia, pe Muntele Cumpătu (traseul 7) sau către Teşila, pe culmea Şteiasa Mare sau valea Floreiului, în lungul cărora poteca şi respectiv drumul forestier pot fi urmărite de pe creastă.



Obiective: regiunea de izvoare şi rezervaţia naturală Timp necesar: 2½ ore Drum forestier

Accesibil în orice anotimp.



Este un traseu uşor, care poate fi urmat pe aproape 6,5 km de către orice turist venit la odihnă în oraşul Sinaia. Poieniţele cu flori, izvoarele de la obârşia văii şi rezervaţia cu narcise constituie puncte de atracţie şi desfătare. Pentru parcurgerea traseului se pleacă din gara Sinaia. Se traversează liniile către magaziile de pe malul drept al Prahovei. Prin spatele acestora trece un drum forestier care traversează Prahova peste un pod din piatră. Va fi urmat drumul care timp de 7-10 minute se desfăşoară paralel cu râul. Din dreptul confluenţei cu Valea Rea, drumul coteşte la dreapta, urcând în lungul acesteia. Intrăm pe noua secţiune a traseului după ce privim încă o data splendida panorama pe care o oferă oraşul Sinaia şi abruptul Munţilor Bucegi la sud de vf. Caraiman. Trecem pe lîngă cîteva grajduri şi timp de 5 minute urcăm o pantă foarte mica. Pe stânga drumului se ivesc un vechi hambar şi rămăşiţele unui grajd. De aici, panta începe să crească treptat. În albie vedem zidul unui baraj de pe care apa cade cu mult zgomot. În spatele zidului, prin masa bogată de aluviuni, apele riului se împart într-o mulţime de şuviţe. Panta tot mai mare face ca în scurt timp drumul să se afle la o înălţime de 30-40 m faţă de albie. După 15-20 minute de la intrarea pe Valea Rea se ajunge în punctul cel mai înalt al urcuşului de pe această secţiune. Încă 5 minute urmărim o pantă foarte mica, după care începem coborîşul până la albie (circa 300 m). În conti-nuare, drumul se desfăşoară în vecinătatea râului pe aproape 1 km, într-un urcuş de 5-70. După 50-60 minute dc la plecare ajungem în mijlocul unei poieni, la o confluenţă principală; către est se vede o parte a vârfului Drăgan, înspre nord (stânga) sectorul superior al Văii Rele, prin a cărei deschidere poate fi admirată culmea nord-estică a Muntelui Cumpătu. La poalele ei se află punctul fînal al excursiei. În poiană se poate face un popas. La reluarea traseului se trece peste pârâul ce vine din dreapta, pe lîngă o cabana forestieră. Treptat, panta creste, dar nu de-păşeşte decît pe unele porţiuni 15 grade. Urcuşul se face în lungul drumului forestier, mai întîi pe la marginea pădurii, apoi pe lîngă albia pârâului. Impresionează cantitatea mare de prundişuri acumulate în albia Văii Rele, prin care apele pârâului se ramifică, iar uneori dispar. În spate, către sud, putem urmări cu privirea culmea Câinelui. Se suie ceva mai greu prin lăstărişul de fag. După 30-40 minute de la reluarea traseului se ajunge sub Muntele Cumpătu, la 1250 m. Aici, firul principal al văii, venind din dreapta, descrie un cot de aproape 900. Pădurcă de fag apare ca o panglică la baza versanţilor. Deasupra acesteia, păsunea îînbracă aproape în întregime muntele. Primăvara, la fineie lunii aprilie, aici pot fi văzute pilcuri numeroase de narcise.

De aici, cei temerari se pot angaja în ascensiune până la vârful Baiul Mare (încă 650 m di-ferenţă de nivel). Se urcă direct pe versantul vestic al acestuia, mai întîi prin pădurcă rară, iar apoi prin păşune. Pe parcurs apar numeroase poteci de vite. Se recomandă însă întoarcerea pe traseul descris.

Timp necesar: 2½ - 3 ore Potecă nemarcată. Traseu de coborâre, accesibil îndeosebi vara şi toamna.



Ascensiunile la vf. Baiul Mare se realizează mai lesnicios pe culmile aflate la nord şi sud de Muntele Cumpătu, întrucît creştcrea în altitudine se face treptat. lată de ce considerăm mai nimerită prezentarea traseului pe Muntele Cumpătu În sens învers, de la vârf spre poale. Potecile care se desfăşoară pe culmile sale ies în malul drept al Prahovei, în cartierul Cumpătu, în mai multe puncte.

După ce de pe vârful Baiul Mare s-a admirat panorama vastă a unei mari părţi a Carpaţilor de Curbură, de la munţii Ciucaş (în NE) şi Grohotiş (E) până la munţii Bucegi (V), Postăvaru şi Piatra Mare (N), de la culmile subcarpatice şi defileul Prahovei de la Posada (S) până la vârfurile Neamţu şi Paltinu (N) (vezi descrierea la traseul 18), se începe coborîrea spre Prahova, urmărind către nord-vest şi apoi către vest una din nenumăratele poteci de oi care brăzdează versantul nordic al muntelui. Nu se va coborî deci la drumul de culme (din estul vârfului) care continuă spre nord până în şaua Baiului, iar de aici pe valca Zamorei; el poate fi privit. Aşadar, mergem spre nord-vest fie pe linia de culme, fie ceva mai jos (10-15 m), ocolind pe la nord vârful cel mai înalt al culmii (1908 m). De la acesta, direcţia traseului se modifică spre stânga (vest), urmărind cumpăna de ape dintre izvoa-rele Zamorei (N) şi râpele de la obârşia Văii Flele (S). Panta este aceentuată. Se întersectează sau se ocolesc mai multe vârfuri secundare. După circa 10 minute de la plecare ajungem pe vârful cu înălţimea de 1815 m. De sub acesta se des-prind două culmi - una spre sud-vest (culmea principală a Muntelui Cumpătu, aflată la 1650-1 750 în), iar alta către nord-vest (culme mai joasă, cu Stâna din Picior) - între care se desfăşoară mai multe văi secundare ce fonnează obârşia bazinului Şipei. Traseul nostru urmează în continuare prima culme. Se coboară mai întîi o pantă înclânată la 30-400 (uneori cu grohotiş) şi o diferenţă de nivel de aproape 100 m, după care poteca devine mai lată; în faţa (către SV) se profilează vf. Cumpătu, la care trebuie să ajungem. Lăsăm în dreapta bazinul Şipei şi poteca ce se desfăşoară către nord aproape pe curba de nivel. Panta generală se îndulceşte, poteca pe care o urcăm trece prin mai multe micro-depresiuni. După 40-50 minute de la plecare ajungem pe vârful Cumpătul, la 1651 m. Aici se impun cîteva minute de relaxare, suficiente pentru a admira abruptul Bucegilor. Tot acum se va hotărî direcţia pe care se va continua traseul, deoarece aici survine cea de a doua bifurcare. Se poate coborî direct către vest, pe Plaiul din Mijloc, sau către sud-vest, pe la Stâna Mare.

Varianta pe Ploiul din Mijloc. La început, poteca este mai îngustă sau chiar lipseşte. Se coboară spre vest, mai întâi o pantă aceentuată (circa 70-80 în diferenţă de nivel), după care aceasta se atenuează, poteca ocolind mai multe vârfuri secundare. După 10 minute de la reluarea drumeţiei pe platou apare o stână aflată la 1 450 m înălţime. Continuăm traseul spre vest, coborând uşor încă 5-7 minute. Se întersectează drumul care leagă Stâna Mica (aflată În nord) cu Stâna Mare (se vede pe culmea din stânga) şi care ocoleşte obârşia văii Tufa. Încă circa 200 m şi se ajungc la marginea pădurii, la Stâna din Mijloc. Aici se pot lua înformaţii privind continuarea traseului. De la stână, poteca apucă spre dreapta (NV). La început (circa 20 minute), coborîşul este aceentuat datorită pantei mai mari. Din mulţimea potecilor de vite se va alege cea mai lată. Treptat, drumul coteşte către dreapta (panta scade sub 15"), descriînd o curbă largă, după care se angajează pe un povâniş timp de cîteva minute. În continuare, poteca descrie mai multe bucle cu panta mica. După aproape 45 minute de la plecarea de la stână se iese în drumul forestier care vine din bazinul Tufei şi coboară către vest (spre Zamora). Se urmează cu atenţie şoseaua către Zamora (dreapta) aproape 200 m. Din ea se desprinde la stânga o poteca îngustă care trece printr-o poiană. După încă 20 minute se ajunge la o static de releu. De aici se coboară (circa 10 minute) pe un drum pietruit aflat pe dreapta pârâului Tufa, pe lîngă locuinţele din capătul nordic al cartierului Cumpătu.

Varianta Stâna Mare - plaiul Tufa. De pe vf. Cumpătu se coboară pe poteca spre stânga (S-SV). În zare, către sud-vcst, aproape de margineapădurii, se zăreşte Stâna Mare, până la care sunt două drumuri. În prima situaţte se va coborl pe creastă urmărind îndeaproape panorama dintre vf. Baiul Mare şi vf. Piscul Câinelui şi totodată bazinul superior al Văii Rele (10 minute). La capătul sudic al crestei se va schimba brusc direcţia spre vest, luînd ca reper Stâna Mare. Coborîşul este rapid (circa 100 m diferenţă de nivel) şi dureăză aproape 10 minute. În cea de a doua situaţie se va urmări cu atenţie una din potecile care se desfăşoară către sud-vest, pe sub creastă, pe lîngă o stână secundară. La început panta este mai rapidă, dar treptat scade ca valoare. După 15-20 minute se ajunge la stână, unde se pot căpăta înformaţii asupra potecii care va fi urmată.

În continuare, de la stână, se întră în pădure. Drumul este lat, urmăreşte cumpăna de apă, iar panta este uşoară. După 12-15 minute de la plecarea de la stână apare o nouă bifurcaţie. O poteca coboară către vest (dreapta), în cartierul Cumpătu (circa 35 minute), iar a doua către sud-vest (în faţa), spre gara Sinaia. Se va continue traseul pe poteca mai lată dinspre sud-vest, pe linia cumpenei de apă. Frunzarul gros şi obscuritatea pădurii de fag împiedică urmă-rirea lesnicioasă a drumului. De aceea se vor lua ca reper şi semnele forestiere aplicate pe arbori (bandă roşie simplă, neîncadrată cu alb). La început, porţiunile cu pantă aceentuată altemează cu cele cu pantă mai lină. După 30-35 minute de la plecarea de la stână, poteca îşi schimba direcţia spre stânga şi coboară repede (timp de 10-15 minute) o diferenţă de nivel de aproape 200 m. O nouă bifurcaţie, de unde se poate apuca pe două direcţii. Către sud-vest (stânga) se desfăşoară o poteca îngustă care coboară rapid spre confluenţa Văii Rele cu Prahova în aproape 10 minute. Cealaltă variantă urmează o pantă mai

Una, dar mai lungă, orientată mai întîi către nord-vest (jumătate dreapta), apoi spre vest; se trece pe lîngă un izvor, pe sub linia de înaltă tensiune, şi se iese din pădure în dreptul podului pe sub care trece şoseaua care leagă cartierul Cumpătu cu gara. În dreapta, la baza versantului, se află rezervaţia de arini.



Obiective: vf. Zamora, sectorul nordic al Munţilor Baiului. Timp necesar: 3-4 ore. Marcaj: cruce roşie care duce în staţiunea Cheia (va fi folosit parţial). Aceesibil în orice anotimp.



Traseul poate fi început de la gara Buşteni sau de pe stânga Prahovei, din cartierul Zamora. În primul caz se urmează drumul ce pleacă din şoseaua naţională în stânga şi care intersectează calea ferată la sud de gara (circa 100 m). Se coboară uşor spre stânga şi după 3-5 minute se ajunge la podul peste Prahova. În stânga, pe un stâlp, se află o săgeată cu îndicaţia nSpre cantonul Zamora 2 ore". Traversăm Prahova şi urcăm uşor spre sud-est (dreapta). După circa 150 m ajungem în dreptul intrării la sanatoriul de boli nervoase, îl depăşim şi imediat drumul se ramifică; de aici începe excursia în a doua situaţie. Noi însă vom urma drumul neasfaltat ce merge prin spatele caselor, în pădure. Deşi de la plecare n-am realizat decît 8-10 minute, este bine să ne întoarcem privirea pentru a Cuprinde o parte a panoramei Buştenilor. Către nord se observă confluenţa dintre apele Văii Cerbului (vin dinspre nord-vest, din Bucegi; pe vale se înşiră o buna parte a vilelor şi locuinţelor din oraş) şi ale Prahovei; în ultimul plan se văd versanţii împăduriţi ai Clăbucetului Baiului (stânga) şi ai Piciorului Văii Seci (dreapta), printre care Prahova şi-a tăiat un mic sector de defileu. Spre vest, ca într-un mare amfiteatru natural, se desfăşoară albia şi terasele joase ale Prahovei, cu o mare parte a oraşului (sectorul central); în planul secund, pe un vast tăpşan format din unirea conurilor de dejecţie ale văilor ce coboară din Munţii Bucegi, se profilează noile construcţii ale Buştenilor, între care şi telecabina; în spatele acestora se impune grandiosul abrupt al Bucegilor de sub vârfurile Caraiman şi Coştila.

La marginea pădurii, drumul forestier se bifurcă. Traseul nostru este cel care se desfăşoară spre dreapta. Celălalt merge în stânga, în bazinul Văii Fetei (traseul 9). La început vom urcă uşor printr-o frumoasă pădure de conifere, pe deasupra caselor din cartierul Zamora; după circa 10 minute înregistrăm prima schimbare a direcţiei (către SE); urmează, după încă 5 minute, o nouă modificare (spre E, în lungul versantului drept al văii Măturarului, pe care suim, mai greu, încă 10 minute). Se traversează valea (spre S) peste un podeţ de lemn, se trece pe lîngă rampa de gunoaie a oraşului (rămîne în dreapta). Aici există um stâlp cu săgeţi îndicatoare (spre Buşteni l/2 oră; spre valea Doftanei 5½ ore; spre cantonul Zamora l½ ore). De asemenea, se observă şi un drum care vine din dreapta. Acesta, după ce descrie o buclă, se desfăşoară pe la margineapădurii până în Zamora. Noi însă vom Urma drumul din stânga, care începe să urce pe versantul drept al vail Zamora. Din loc în loc, printre arbori se zăreşte versantul stîng al văii. Sectoarele cu pantă mai lină altemează cu pante ceva mai mari. După 80-90 minute de la plecare întâlnim o bifurcaţie. În dreapta coboară pe circa 800 m un drum forestier care se înfundă. Cel de al doilea urcă pieptiş în stânga, descrie cînci serpentine la capătul cărora se vede cantonul silvic Zamora (20-25 minute). În vecinătatea acestuia întâlnim o nouă bifurcaţie - în stânga drumul care merge la cantonul silvic (5 minute), iar în dreapta cel care urmăreşte culmea Zamora. Traseul continuă pe cel de al doilea; el iese din pădure după 2 minute. Se ajunge la stână. De aici şi până la vf. Zamora (Băiuţu) se pot urmări două variante. Prima urcă pe poteca marcată până la culmea Zamora şi de acolo către dreapta, până la stâlpul îndicator de sub vf. Zamora. A doua varian tă urmează drumul forestier. Acesta se desfăşoară sub creastă cu 100-150 m, prin păşune, şi la circa 50-100 m deasupra pădurii. Continuăm traseul pe drumul forestier care urcă ceva mai susţînut şi după încă 10 minute ajungem la stâna a doua. De aici, panta scade treptat, se traversează mai multe ravene pu-temic adincite în versănt şi din care curg şuviţe de apă cu debit bogat. Aici recomandăm un popas, atît pentru odihnă şi alimentare cu apă, cît şi pentru a admira splendida panorama a Bucegilor şi cadrul mînunat pe care îl oferă Zamora la obârşie. O panorama frumoasă asupra văii Prahovei se deschide spre SV, prin despicătura văii Zamora. În ultimul plan se pot vedea Muntele Gurguiatu, şaua Păduchiosu, vf. Vânturişu, Vârful cu Dor, hotelul Alpîn Cota 1400, Fumica, Piatra Arsă, Jepii, iar în faţa acestora o parte din Sinaia şi Poiana Tapulul. Spre S şi Într-un plan apropiat apar Muntele Cumpătu, fundul văii Zamora, iar către SE şaua Băiutu (unde ajunge drumul), apoi la dreapta vf. Baiul Mic şi (în spate) vf. Baiul Mare.

Reluăm traseul; pantele mai aceentuate altemează cu pante mai line. După câteva coturi şi după 25-30 minute se ajunge în şaua Băiuţului. Pe ultima porţiune, pe stânga, se vede un alt drum care vine de sub vf. Zamora şi se uneşte cu acesta în şa. Drumul pe care l-am urmat continuă spre sud, de-a lungul culmii principale, ocolind vîrfurile Baiul Mic (V) şi Baiul Mare (E). Din şa, punctul termînus al ascensiunii, pot fi urmărite, în afara abruptului Bucegilor, cul-mile din sectorul central al Doftanei. În nord zărim vf. Băiuţu (Zamora), apoi către dreapta o culme prelungă, uşor ondulată, orientata vest-est (Muntele lui Petru), cu mai multe stâne pe lîngă care trece poteca marcată spre Doftana; într-un plan mai îndepărtat (peste culmea Petru), se profilează mai multe vârfuri din care cel ascuţit este Unghia Mare. În prim-plan, în dreapta (spre est), se vede valea împădurită a Băiuţului şi apoi cea a Prislopului. Pentru a întregi ansamblul peisagistic este necesar a urcă (în cîteva minute), pe una din potecile de vite, clina sudică a vârfului Băiuţu (Zamora), de unde, prin culoarul văii Prislop, se pot zări către est gospodarii din localitatea Teşila, o parte a culmilor de pe stânga Doftanei ce coboară spre vest, din vârfurile Radila şi Clăbucet (Muntele Grohotiş).

De aici, traseul poate fi continuat în mai multe variante: 1) spre Doftana, fie pe poteca marcată (4 ore) pe plaiul Orjogoaia (traseul 1C), fie pe văile Băiuţu - Prislop, în 3½ ore (traseul 17); 2) către Prahova, peste vf. Dutca şi culmea Sorica, în 21/2-3 ore (traseul 10); pe muntele Cumpătu, în 3 ore (traseul 7) sau spre sud, pe creasta principală, până la Secăria, în 5-6 ore (traseul 18).



Timp necesar: 2½-3 ore. Drum forestier şi potecă nemarcată. Accesibil în cea mai mare parte a anului.



Este un itinerar relativ uşor, fără obiective spectaculoase. În cea mai mare parte, traseul se desfăşoară prin pădureă de brad şi molid. Se pleacă pe drumul care se desprinde din şoseaua naţională la circa 100 m sud de gara din Buşteni şi merge peste apa Prahovei, la sanatoriul de boli nervoase. De la acesta vom urma drumul asfaltat până la prima ramificaţie, iar de aid drumul forestier, care se desprinde în stânga şi urcă la margineapădurii, unde se bifurcă. Ramura din dreapta merge la cantonul Zamora (traseul 8), iar cea din stânga, pe care o vom urma, către Valea Fetei. Imediat intrăm în pădure, urcând pe o pantă uşoară. Printre arbori zărim silueta sanatoriului, apoi clădiri din oraş. După circa 30 minute de la plecare, suişul devine ceva mai greoi, iar pe deasupra arborilor se conturcăză tot mai bine siluetele Caraimanului şi Coştilei; la capătul urcuşului ajungem pe versantul stîng al Văii Fetei, la 50-60 m diferenţă de nivel faţa de albia acesteia. De aici, drumul îşi schimbă direcţia la dreapta, coborând contînuu circa 1,5 km. În dreptul confluenţei cu pârâul Văcărlei, ce vine din sud (dreapta), drumul forestier trece pe malul drept al râului. La confluenţa celor două ape se află şi o cabana forestieră. Dincolo de pod, drumul se ramifică. Gel din dreapta urcă în amonte pe lîngă pîrâu încă 3 km. Din el, la aproximativ 1 km depărtare, după ce depăşim pârâul Dutca4 , pe malul stîng al acestuia se conturcăză o potecă pe care se poate ajunge în circa 1 oră la stâna Dutca.

Cel de al doilea drum, care începe de la pod şi pe care îl urmăm, urcă în stânga, pe versantul drept al Văii Feţei. La început (10-15 minute) panta este mai mare, până se ajunge la o diferenţă de nivel de aproximativ 100 m faţa de albia pârâului. În acest sector se află o pădure frumoasă de fag şi brad. Treptat, panta devine mai lină, drumul coteste spre dreapta şi ocoleşte botul culmii care separă Valea Fetei de Valea Sjeacă. Aici, drumul pietruit este înlocuit de unul ceva mai îngust şi acoperit de iarbă. El pătrunde circa 100 m pe Valea Seacă, urmează versantul drept al acesteia spre Prahova şi ocoleşte în acelaşi plan botul culmii care separă această vale de Valea Mărului. Pe versantul stîng al Văii Mărului, el coboară lin până la albie, unde se opreşte. Traversăm apa şi urcăm pe o potecă o diferenţă de nivel de circa 30 m, până în drumul forestier de pe dreapta Văii Mărului. Acesta continuă în amonte încă 1 km şi se înfundă. 11 vom urma în stânga, coborând uşor până la şoseaua naţională. Punctul de ieşire se află la 1 km de Azuga, la 2 km de Buşteni şi la circa 250 m de hanul A/uga (în stânga, spre Buşteni).



Obiective: Muntele Cazacu, culmea Urechea. Timp necesar: 4 ore. Potecă şi drum forestier lipsite de marcaj turistic. Accesibil în orice anotimp, dar mai ales vara şi toamna.



Traseul porneşte din staţia de autobuz aflată la intrarea dinspre Buşteni în oraşul Azuga, din spatele bisericuţei şi izvorului. Recomandăm să se umple bidonul cu apă aici, întrucît pe traseu nu există izvoare. Poteca urcă cîteva minute spre sud, paralel cu şoseaua, apoi schimbă direcţia spre est. Cîteva momente de relaxare la circa 50 m deasupra şoselei şi înaintea ascensiunii a încă 150-175 m diferenţă de nivel; privirea se va odihni pe ceţe două sectoare de defileu pe care Prahova le străbate în amonte şi aval de confluenţa cu Azuga. În deschiderea văii spre SV se zăreşte abruptul sclipitor al Bucegilor între vîrfurile Caraiman şi Coştila. Pe traseu, timp de 15-20 minute, panta se menţîne la valori în jur de 300, poteca trecând prin fâneaţă, apoi prin pădure, unde întâlneşte alte poteci ce urcă dinspre nord, de la Azuga. Treptat, panta devine mai lină, drumul descrie două coturi largi, străbătând un petic de păşune încadrat de plantaţii de molizi. Suntem la circa 1 150 m altitudine şi după 30-40 minute de la plecare. O nouă schimbare a direcţiei către est, un urcuş de cîteva minute, după care ne aflăm pe podul culmii Sorica. Prin-tre arbori, spre nord, se zăresc casele de pe versantul drept al văii Azuga. Panta mica a potecii asigură în continuare o deplasare lesnicioasă, printr-un culoar tăiat în pădure, cu lăţimea de 5-6 m. La capătul său, la aproape 1 oră de la plecare, într-o poieniţă se află o bancă. Ea îmbie la un scurt popas. Spre vest, peste creştetul arborilor, se văd vârfurile impunătoare ale Bucegilor. Reluăm traseul pe o panta lină, dar care se aceentuează treptat; poteca face cîteva coturi, se dublează şi chiar triplează. După 25-30 minute întră spre NE într-o poiană, după care pătrunde în pădure, spre S-E (jumătate dreapta), urcând pante tot mai aceentuate. Se suie aproape 200 m diferenţă de nivel în circa 40-50 minute. În ultima secţiune, aproape de ieşirea din pădure, apar mai multe poteci de vite care se reunesc la marginea acesteia. Suntem la circa 1 400 m altitudine şi la 2 ore şi 20 minute de la plecare. De aici se poate urmări fie poteca mai lată care duce spre sud (dreapta), la stâna de pe versantul drept al Văii Feţei, fie una din potecile de vite ce urcă direct pe culmea Urechea, aflată în faţa, spre SE. În ultimul caz menţionăm că nu există un drum clar. Întreg versantul este brăzdat de numeroase poteci de oi. Luăm ca ţintă creasta şi urcăm o panta de 25-300 în 10 minute. Odată ajunsi pe culme vom continua traseul spre est, pe cumpăna de ape în lungul căreia există o poteca bine conturată. Ceva mai încolo, traseul se uneşte cu un drum forestier ce da ocol culmii Urechea. El ajunge pe versantul nordic până la stâna din Ceausoaia, iar pe cel sudic pe sub vârful Cazacu, până în şaua Băiuţu.

La aproape 30 minute de la ieşirea din pădure ajungem pe culmea Urechea, unde se impune un nou popas pentru a admira frumuseţea peisajului. În sud-est şi sud se văd vârful Zamora (Băiuţu), din care se desprinde spre vest culmea Zamora. Peste aceasta observăm partea superioară a Muntelui Cumpătu şi vf. Baiul Mare, iar în prim-plan bazinul superior al Văii Feţei. În sud-vest şi vest se văd abruptul estic al Bucegilor, cu toată suita de vârfuri, o parte din Sinaia (Cota 140U, telecabina), Buştenii cu frumoasa vale a Jepilor pe care urcă telecabina, Clăbucetul Baiului (împădurit), dincolo de care (spre NV şi N) se impun crestele Postăvarului şi Pietrei Mari, separate de despicătura Timişului. Ele sunt acoperite într-o oarecare măsură de culmile rotunjite ale Clăbucetului Taurului şi Clăbuce-tului Azugii; între acestea se vede valea împădurită a Limbăşclului. În NE apar bazinul superior al Azugii şi sectorul nordic al vârfurilor Neamţu (cu poieni extinse) şi Retevoi (bine împădurit). În faţa lor se desfăşoară culmi scurte, cu poieni şi versanţi împăduriţi care coboară rcpede spre Azuga. În sud-vest, în plan secund, poate fi zărit sectorul estic al oraşului Azuga.

Reluăm traseul urmărind drumul forestier care se menţîne la început pe versantul sudic al eulmii. Primele 10-15 minute, urcuşul este uşor, apoi panta se aceentuează în dreptul vârfului Urechea (1 715 m) pe care, de altfel, îl ocoleşte pe la sud. De aici, el se desfăşoară aproape orizontal (în curbă de nivel), la circa 1 700 m, ocolind pe la nord şi sud două vârfuri. După circa 25 minute de la ultimul popas se ajunge în şaua din sud-vestul vf. Cazacu, pe care traseul îl ocoleşte pe la sud-vest. După 3l/2-4 ore de la plecare întâlnim, la sud de vf. Cazacu, un stâlp cu marcaj turistic (cruce roşie) şi cu îndicaţii corespunzătoare (spre valea Doftanei 3 ore şi 45 minute; spre Buşteni, prin cantonul Zamora, 2 ore).

De aici se poate urcă pe vârful Cazacu (1 762 m), de unde se deschide o perspectivă mult mai largă decît cea precedentă. Se văd Munţii Neamţului. Remarcăm forma conică a vârfului Unghia Mare, care ascunde în buna măsură vf. Rusu, apoi în stânga vf. Ştevia, în spatele căruia se schiţează vf. Neamţu; spre est vedem culmea uşor ondulată Ceauşoaia - Petru - Orjogoaia, către sud-est valea Prislopului, iar spre sud culmea principală a Baiului Mare. Către est, în ultimul plan, distingem Munţii Grohotiş, pe al căror plan general (aflat la 1 700 m) se impun, de la nord la sud, cîteva vârfuri: Bobu (platou), Grohotiş (în centru şi ceva mai ascuţit), Ulita, Radila.

Din punctul terminus al ascensiunii, excursia poate fi continuată pe următoarele trasee:

1) pe culmea Orjogoaia spre valea Doftanei (3 ore şi 45 minute, traseul 16); 2) pe valea Prislopului, la Trăisteni (3 ore, traseul 17); 3) pe culmea Zamora, la Busteni (2 ore, traseul 8); 4) spre sud, pe culmea principală (traseul 18); 5) înapoierea pe trascu până pe Muntele Dutca, coborîrea la stână, iar de aici pe potecă prin pădure până la drumul forestier de pe Valea Fetei şi apoi la Busteni (3 ore). Recomandăm variantele 1, 3 şi 5.

Obiective: valea Azugii, păstrăvăria Limbăşel, Muntele Susai. Timp necesar: 3½ - 4 ore . Drum forestier: potecă spre cabana Susai (marcaj - triunghi roşu, în ultima parte).



Este un traseu uşor de parcurs atît din aval în amonte (plecând din oraşul Azuga), cît şi invers (coborând de la cabana Susai). El poate fi utilizat parţial pentru ascensiuni în Munţii Neamţului, la vârfurile- Paltinu, Neaniţu, Ştovia, Husu, Unghia Mare, Cazacu etc. Se pleacă din staţia de autobuz de lîngă biserica din centrul oraşului, către est, urmărind şoseaua care străbate localitatea pe aproape 2 km. Pcntru turiştii care nu doresc să viziteze orasul, intrarea în trascu se va face de la staţia fînală a liniei de autobuz aflată în margineade est a oraşului Azuga. Înainte de plecare se impune un scurt tur de orizont în care se pot urmări: spre sud culmea împădurită Sorica; în SV, prin. deschiderea Prahovei, peste creasta cu molizi a Clăbucetului Baiului, o parte din abruptul Bucegilor Între Jepi şi Coştila; către est, albia râului Azuga şi vf. Rusu; la nord, deasupra caselor, apare Plaiul lui Moş Mihai, ce coboară din Clăbucetul Taurului şi care spre Azuga se termină cu un versant cu pantă mare, împădurit cu molizi şi pini. Înaîntăm spre est, prin oraş, lăsăm pe dreapta fabrica de postav, fabrica de bere, întreprinderea de vinificaţie, iar pe stânga cea mai mare parte a zonei rezidenţiale a oraşului. Totodată, către vest, dispar treptat din cîmpul privirii Jepii şi Caraimanul, dar se deschide o perspectivă frumoasă asupra sectorului superior al văii Cei'bului, Colţii Morarului, vf. Bucşoiu. După aproape 30 minute de la plecare suntem la capătul estic al oraşului. Spre sud (dreapta) se văd versanţii împăduriţi ai văii Urechea, ale cărei izvoare se află sub vârful omonim. În ultima parte a traseului, drumul asfaltat continuă cu o şosea forestieră. La confluenţa cu Limbăşelul (principalul afluent de pe dreapta râului), drumul se bifurcă. O variantă urcă spre nord, în lungul Limbăşelului, până la cabana Susai. Poate fi utilizat la încheierea ex-cursiei, pentru întoarcere la Azuga (1 oră si. 30 minute). Cea de a doua variantă se desfăşoară către nord-est, urmărind albia Azugii. În amonte de confluenţă, pe stânga drumului, se află păstrăvăria Limbăşel, ale cărei înstalaţii şi bazine pot fi vizitate. De asemenea, din spatole păstrăvăriei se poate urcă pe potecă, prin pădure, la plaiul şi stânele de pe vârful Clăbucetul Azugii (2-21/2 ore; suiş anevoios în prima parte).

Continuăm traseul pe valea Azugii; după circa 15 minute, direcţia se schimbă către est. În ultimul plan, la limita superioară a pădurii, vedem vf. Rusu, iar către sud (în dreapta) un vârf acoperit aproape în întregime de pădure (aparţine culmii Unghia). Se depăşeşte apoi confluent a cu pârâul Cazacu, la obârşia căruia se observă vârful cu acelaşi nume (despădurit). La el se poate ajunge pe valea Cazacu, pe o potecă. După câteva minute, albia Azugii şi drumul descriu un cot larg către sud, iar un pîrîiaş de pe dreapta face o cascadă de 3-4 m înălţime pe un prag format din mamo-calcare dispuse aproape vertical. O nouă schimbare de direcţie către NE până la confluenţa cu pârâul Frumoasa, unde albia Azugii se lărgeşte foarte mult. Suntem la capătul a 90 minute de la plecare şi se poate face un mic popas. Spre sud, pe valea Frumoasa, urcă un drum forestier (circa 3,5 km). Din el, spre est, pe potecă, se poate ajunge la vf. Unghia Mare şi vf. Rusu.

Continuăm traseul pe valea Azugii. Timp de 30 minute străbatem un sector mai îngust al văii şi destul de bine împădurit. La confluenţa cu pârâul Unghia Mica (pe care există amenajări hi-drotehnice), drumul îşi schimbă direcţia către nord. De aici, valea se lărgeşte foarte mult. Se trece printr-o suită de poieniţe cu flori multicolore, cu molizi şi brazi tineri. Către sud se poate urmări profilul ascuţit al vf. Unghia Mare, iar spre vest versantul estic al Clăbucetului Azugii. În albia Azugii există praguri amenajate pentru creşterea păstrăvilor. La confluenţa cu pârâul Ştevia, pe dreapta, în pădurcă de conifere, se vede silueta unei cabane silvice. Aici, către dreapta (est), pe valea Şteviei, urcă la vf. Neamţu un drum forestier şi o potecă.

Încă 25-30 minute, traseul continuă pe drumul de lîngă albia râului, care se menţîne mai întâi pe stânga, apoi pe dreapta acestuia; valea se îngustează, iar pădurcă devine mai deasă; se trece pe lîngă cîteva barăci, se depăşeşte confluenţa cu pârâul Roşu, de lîngă care se poate urcă pe potecă, pe culmea Retevoi, la cabana de vinătoare Lacul Roşu. În continuare, pe valea Azugii, după încă 40 minute, se ajunge într-o poiană unde se întîlnesc semne de marcaj turistic (triunghi roşu) care due spre stânga la cabana Susai, iar spre dreapta la Lacul Roşu. Către nord, drumul forestier continuă la obârşia Azugii.

După cîteva minute de odihnă la margineaalbiei Azugii sau pe banca de pe dreapta drumului se reia traseul spre stânga la cabana Susai, pe poteca mai lată îndicată cu marcaj turistic (triunghi roşu). La început panta este aceentuată şi necesită efort, apoi survin patru altemanţe de sectoare cu înclinare mai mica şi mai mare. Poteca se strecoară printr-o frumoasă pădure de conifere, apoi prin poieniţe din care, peste vârfurile arborilor, către nord-vest, pot fi zărite crestele Postăvarului şi Pietrei Mari. După 30-40 minute şi după ce se parcurge o diferenţă de nivel de circa 200 m se întră într-o poiană ceva mai lar-gă, din care se iese pe culme; în mijlocul aces-teia se află cabana Susai. Aici există cîţiva stâlpi de marcaj cu săgeţi pe care sunt inicate traseele ce pot fi urmărite: cruce albastră spre Clăbucet-Plecare (2Vi ore) (traseul 12); cruce rosie, bandă roşie spre Predeal, prin Cioplea (11/4 oră); cruce roşie către Piatra Mare (31/4 ore).

De la cabana se poate coborî şi spre oraşul Azuga, urmărind drumul pietruit care pleacă de la sud vest de aceasta, pe sub vf. Cocoşului, pe valea Limbăşelului. Îndiferent de varianta aleasa, se impune ca în momentele de repaus să se realizeze un scurt tur de orizont spre est, sud şi sud-vest (vezi traseul 13).



Obiective: culmea Clăbucet, cabana Gîrbova. Timp necesar: 3-3½ ore Marcaj: triunghi albastru Aceesibil în orice anotimp; mai dificil iarna, în secţiunea finală.



Acest traseu este uşor de parcurs, cu posibilităţi multiple de continuare a drumeţiei spre regiunile limitrofe. Poate fi străbătut în ambele sensuri, efortul mai mare depunându-se în prima parte a excursiei. Se recomandă totuşi plecarea din Predeal, întrucît ascensiunea la cota maximă se face pe parcursul a două etape, iar punctul de pomire se află cu aproape 100 m mai sus în Predeal (1040 m la gară) faţa de Azuga (950 m).

Traseul poate fi început de la gura pârâului Puriştoaca (0,8 km sud de gară), urmărind şo-seaua care duce la cabana Clăbueet-Sosire. În dreptul pîrtiei de schi există un stâlp de marcaj cu săgeată pe care sunt trecute următoarele îndicaţii: 10 minute până la cabana Clăbucet-Sosire (peste secţiunea finală a pîrtiei); ll/2 oră până la cabana Clăbucet-Plecare (urmărind pîrtia de schi) şi 2 ore până la cabana Gîrbova. Pentru ascensiunea la cabana Clăbucet-Plecare se pot alege două variante: prima în sensul îndicaţiei de pe săgeată, cea do a doua urmărind un traseu paralel cu telefericul, pe poteca de la baza stâlpilor. În prima situaţie se urcă la început ceva mai susţinut, pe parcursul a 6-10 minute, o pantă de 15-20 grade, până la terasa cabanei Clăbucet-Sosire. Printre molizi, în dreapta, se zăreşte instalaţia schiliftului. După cîteva momente de re-laxare reluăm traseul pe la margineapădurii. Imediat, pe cel de al doilea stâlp al înstalaţiei de iluminare a pîrtiei de schi, zărim un panou cu indicaţii asupra pîrtiei de schi (lungime 2 400 m; denivelare 400 m; dificultate medie). Lîngă el există şi o săgeată (spre cabana Clăbucet-Plecare 1 oră; spre cabana Gîrbova 1½ oră). Urcăm şi în dreptul celui de al cincisprezecelea stâlp se deschide în pădure o poteca lată de 1,5-2 m. Pe un molid, în dreapta, apare şi marcajul triunghi albastru. Urmărind poteca, vom urcă circa 20 minute prin pădure; sectoarele cu panta uşoară altemează cu porţiuni în care aceasta depăşeste 150. Din pădure se va ieşi în sectorul care leagă partea superioară a pîrtiei de cea înferioară.

Până în acest loc, mulţi turişti folosesc poteca ce se desfăşoară prin margineapîrtiei de schi. Pe aceasta, suişul este ceva mai dificil, întrucît panta depăseşte adesea 20 grade. După 40 minute de la plecarea de la cabana (îndiferent de variantă) se ajunge în secţiunea mijlocie a pîrtiei, la capătul căreia întilnim şi punctul superior al liniei de teleschi. Se impun cîteva minute de relaxare după efortul depus, când se poate admira, spre nord, splendida panorama a celei mai mari părţi din oraşul Predeal.

Reluăm traseul pe sectiunea superioară a pîrtiei, abătîndu-ne către stânga. Se trece pe lîngă punctul de plecare al celui de al doilea schilift; se urcă o diferenţă de nivel de circa 100 m în 15-20 minute, pe o pantă de 20-35 grade. Pe parcurs, în stânga, se desprind două pîrtii de schi cu grad de dificultate sporit. Către capătul pîrtiei, panta se domoleşte treptat. Încă un mic efort şi se ajunge la staţia de teleferic şi de aici la cabana Clăbucet-Plecare.

În a doua variantă de ascensiune traseul se continuă de la stâlpul cu săgeată, pe şosea, până la staţia de plecare a telefericului, iar de aici în lungul văii Teascului, pe un drum forestier. După circa 150 m, drumul se bifurcă, traseul desfăşurându-se pe cel orientat către sud (în faţa) pe încă 400-500 m. La capătul lui se vede un versant în pantă generală de circa 300 pe care se începe ascensiunea propriu-zisă. Până la baza versantului se poate ajunge şi pe o poteca. Ea pleacă de la stânga staţiei de teleferic, suind uşor printre pâlcuri de puieţi de brad şi molid. În amândouă variantele, până la baza versantului se fac 10-15 minute. De aici, timp de 40-60 minute, versantul se urcă coninuu, poteca şerpuieste pe lîngă stâlpii telefericului, iar sectoarele lungi, cu panto de peste 30 grade, sunt întrerupte de altele mai scurte, cu pante ce nu depăsesc 15 grade. Pe parcurs se trece pe lîngă două platforme şi staţii de obser-vaţie a circulaţiei telescaunului. Aici, privirea cu-prinde spre nord privelisti din cele mai alese: Predealul de la hotelul Orizont (stânga) până pe culmea Cioplea; în spate, Masivul Postăvaru; în dreapta, peste coroana fagilor, pot fi zărite valea Timişului şi creasta Muntilor Piatra Mare. Pentru turiştii care preferă telefericul, aceasta secţiune a traseului poate fi parcursă în maximum 30 minute.

De pe platforma din jurul cabanei Clăbucet-Plecare se desfăşoară privelisti admirabile spre masivele limitrofe. Se impune însă şi o recunoaştere a principalelor culmi, vârfuri, văii ce pot fi văzute de aici. În vest remarcăm panorama oferită de abruptul estic şi nordic al Munţilor Bu-cegi. les în evidenţă vf. Caraiman şi vf. Coştila (cu staţia releu de televiziune), la dreapta valea Cerbului, apoi Colţii Morarului, Valea Moramlui (prin despicătură, în spate, se zăreşte vf. Omu), Muntele Bucşoiu (pare cel mai înalt datorită apropierii), iar în spatele lui o parte a Munţilor Ţigăneşti. În faţa acestora observăm mai multe culmi joase, bine împădurite (Clăbucet, Grecu, Clăbucetul Baiului). Către nord-vest, aceste culjni continuă, fiind străbătute de bazinul Rîşnoavei, în lungul căreia se vede o parte a şoselei ce duce la Pârâul Rece. În spatele lor şi spre nord se văd Munţii Postăvaru cu Muchia Cheii (alba datorită calcarelor) în stânga şi vârful principal în centru, apoi despicătura văii Timişului şi Munţii Piatra Mare. O frumoasă perspective se deschide şi de pe latura estică a hotelului, de data aceasta către Munţii Neamţului. Spre nord şi în ultimul plan apar Munţii Piatra Mare, de la care, către noi, se vede culmea Cocoşului (împădurită, cu un torent pe mijloc); la dreapta acesteia apare vârful Retevoi (împădurit, cu poieni la baza) ce acoperă partial culmea cu poieni Tigăile-Clăbucetul Mare. Urmează, în continuare, în ultimul plan (si la dreapta), şirul vârfurilor cu poieni din Munţii Neamţului, aflate la peste 1 500 m; ele încep cu vf. Turcu, dincolo de care se află vf. Paltinu (ca o cupola; sub el se vede poteca), şaua Paltinu (de sub ea, către vest, valea Turcului) şi o culme ceva mai înaltă, cu două vârfuri ascuţite - cel din dreapta fiind vf. Neamţu (1923 m - altitudinea cea mai ridicată din masiv). La sud de acesta se desfăşoară culmea Pîraie-Ştevia, o şa adincă la obirşia pârâului Unghia Mica, vf. Rusu şi vf. Un-ghia Mare (ca o creastă). Din toate acestea coboară către vest, spre Azuga, văi separate de culmi aproape paralele, cu versanţi împăduriţi. Valea Azuga se află în spatele culmii Clăbucetul Azu-gii (în vârful principal, 1585 m, poiană). În faţa acesteia, în prim plan, este valea Limbăşelului. Către sud-est şi sud se văd, în ultimul plan, imediat după vf. Unghia Mare, mai multe culmi joase (Muntele lui Petru). Spre S şi SV urmează culmea mai înaltă Cazacu (sub ea, un mănunchi de ravene, torenţi convergenţi spre baza) şi vf. Urechea. Printre ele, în ultimul plan, poate fi zărit vf. Baiul Mare. În faţa acestora, într-un plan mai apropiat, se impune Clăbucetul Taurului (cu baliză), obiectivul principal al traseului, la dreapta căruia, în zare, apar valea Prahovei şi sectorul sud-estic al Bucegilor (Fumica-Vârful cu Dor).

De la staţia Clăbucet-Plecare, privind spre Clăbucet-Sosire, în dreapta (către nord-est) se desfăşoară o poteca lată, marcată cu cruce albastră, care duce la cabana Susai. Traseul este lesne de parcurs, coboară uşor sau depăseşte denivelări mici până întîlneşte o poteca lată ce urcă pe valea Puriştoaca (cruce roşie, bandă roşie). De la plecare şi până la intersecţie, traseul se parcurge în 20-30 minute. De aici urmează încă 15-20 minute de urcuş până la cabana Susai, de unde marcajul continuă pe interfluviul de pe dreapta Azugii, coboară în albia acesteia şi urcă pe Clăbucetul Mare, la cabana Renţea (circa 3-3½ ore).

Reluăm traseul stabilit şi de la cabana Clăbucet-Plecare coborîm timp de 20-30 minute până la cabana Gîrbova. La început străbatem poiana de la sud de hotel, poteca avind pantă mica. După cîteva minute, coborîşul se aceentuează, păşunea se îngustează, apărînd ca un culoar în mijlocul pădurii de conifere. Trecem de un mamelon, după care urmează două povînişuri separate de o pantă mai lină. Pe ultima secţiune dinainte de cabana se văd din nou vârfurile Cazacu şi Clăbucetul Taurului, iar în dreapta panorama Bucegilor (scetorul Coştila-Bucşoiu).

De la cabana Gîrbova, situată în şaua de la nord de Clăbucetul Taurului, se poate coborî în 30-40 minute în valea Limbăşelului, pe un drum de căruţă ce pleacă din spatele cabanei (în est). De la cabana Gîrbova continuăm traseul la Clăbucetul Taurului (numit local şi Piţiponcu). Timp de aproape 40 minute se urcă până la vârf o diferenţă de nivel de 180 m (în trei sectoare cu pantă de peste 30 grade, separate de două por-ţiuni în care aceasta nu depăşeşte 15 grade). La capătul celui de al doilea povîniş, poteca, cu mar-caj ceva mai slab, continue în pantă uşoară pe versantul vestic al muntelui, pe la marginea pădurii. Se poate merge pe ea, dar sugerăm părăsirea ei şi ascensiunea până la vârf. Aici, panorama largă urmărită de la cabana Clăbucet-Plecare poate fi revăzută şi întregită cu noi elemente peisagistice, îndeosebi către sud. În aceasta direcţie pot fi urmărite cursul Azugii în aval de cotul pe care-1 face în dreptul confluenţei cu pî-râul Unghia Mica, apoi continuarea culmii Urechea spre vest, prin Sorica. În spatele lor, în ul-timul plan, se zăreşte vf. Cumpătu.

De la vârful Clăbucetul Taurului se pleacă spre sud-vest, coborând cîteva minute, până se reîntâlneşte poteca cu marcaj triunghi albastru, în margineapădurii. Se merge pe o pantă mica circa 150 m, după care se întră în pădure pe direcţia vârfului Coştila. Lăstărişul bogat şi lipsa marcajului împiedică identificarea imediată a traseului. Se coboară în pantă aceentuată o diferenţă de nivel de circa 150 m. Pe arbori apar şi unele semne silvice (benzi roşii). Se întră treptat în pădurcă de conifere (molizi şi brazi tineri), unde poteca se lăţeşte. După aproape 20 minute de la reluarea traseului de pe vârf, pan la scade şi trece timp de 5-10 minute printr-o pădure de brazi, după care iese într-o poiană aflata pe Pla-iul lui Moş Mihai, situală la 1 150 m. Se văd către vest, pe deasupra pădurii, Munţii Bucegi între vârfurilc Jepi şi Bucşoiu. În poiană, în stânga, se poate admira un splendid exemplar de molid înfrăţit, Se traversează poiana şi se trece printr-o pădure dc amestec (domină fagul) timp de 5-6 minute; traseul continuă pe culme, depăşeşte o poteca, apoi o linie electrică. Treptat, începe să se zărească oraşul Azuga (depozitul de şampanie); panta creşte uşor şi după încă circa 10 minute se intersectează un drum forestier care urcă spre est, pe versantul drept al Azugii. Se poate coborî pe el în centrul oraşului sau se poate continua poteca, spre vest, prin pădurcă de molizi, pe lîngă un punct de captare a apei (dreapta). În stânga. printre arbori, se văd fabrica de bere şi fabrica de postav. leşim la marginea orasului pe poteca, în dreptul restaurantului din şoseaua naţională (V), sau pe aleea care schimbă direcţia de deplasare spre SE, până în centrul orasului.



Obiective: cabana Susai. Lacul Roşu, pasul Predeluş. Timp necesar: 5½ -6 ore (până la pasul Predeluş). Marcaje: Cioplea-Susai (bandă roşie); Susai-Lacul Roşu (triunghi roşu); Muntele Roşu-vf. Paltinu-Sloeru-Mărcuşanu (bandă roşie). Accesibil îndeosebi vara şi toamna, pe timp senin.



Traseul străbate sectorul nordic al Munţilor Baiului şi asigură legătura, în general, pe culme, între văile Prahovei, Azugii, Doftanei. Din pasul Predeluş poate fi continuat spre Teleajen şi staţiunea Cheia. Se pleacă din gara orasului Predeal spre NE, urmărind timp de 30-40 minute şoseaua care duce la hotelul şi cabana Cioplea. Pe acest sector pot fi folosite şi autobuzele care asigură legătura între cele două puncte. Pe parcurs, spre vest şi nord, pot fi observate crestele nordice ale Bucegilor (îndeosebi sectorul munţii Morarului-Buc-şani). culmile împădurite ale Crăbucetelor Predealului, abruptul sudic al Munţilor Postăvaru, despicătura Timişului şi o parte din Munţii Piatra Mare. De la cabana Cioplea, drumul se desfăşoară către sud-cst (jumătate dreapta), coborând usor printr-o splendidă pădure de conifere (rezervaţie silvică) timp de 7-10 minute, până se ajunge într-o poiană largă, în valea Puriştoaca. Înainte de a intra în pădure, pe dreapta drumului vedem un panou turistic pc care este prezentat în ansamblu traseul de creastă (bandă roşie) care leagă regiunea Predealului de Munţii Ciucaş (staţiunea Cheia). Unele secţiuni ale drumului care va fi prezentat în continuare se desfăşoară şi pe marcajul bandă roşie. De aceea este bine ca acesta din urmă să fie cunoscut (Predeal-Cioplea - Susai - şaua Pietricica - vf. Andrei - vf. Paltinu - pasul Predeluş - vf. Prisaca - vf. Urlăţelu - vf. Zănoaga - vf. Bobul Mare - pasul Bratocea). Alături de banda roşie, pe arborii din pădure apar şi alte semne de marcaj (cruce roşie, cruce albastră, punct albastru) care leagă Predealul de obiective turistice din Munţii Piatra Mare sau de cabana Susai.

În poiana din valea Puriştoaca, drumul pe care am coborât de la Cioplea îşi schimbă direcţia, desfăşurîndu-se către vest şi urmărind albia acesteia pe dreapta până la şoseaua naţională din Predeal. De altfel, acest traseu poate fi urcat într-o a doua variantă, la Susai pe valea Puriştoaca, avind ca punct de plecare podul C.F.R. (la sud de gara Predeal), într-o oră. El este marcat cu cruce roşie, care apare mai des de la intrarea în pădure (amonte de pîrtia de schi). Din poiana de pe valea Puriştoaca continuăm traseul din bucla pe care o face drumul şi unde există un stâlp de marcaj cu săgeată (arată direcţia către cabanele Susai şi Piatra Mare). Se urcă spre est pe o potecă lată, către marginea pădurii. Pe un stâlp de marcaj apar traseele către vârful Piatra Mare prin Pietricica (punct albastru, 5 ore) şi spre Cioplea (10 minute). În continuare, prin pădure, panta devinc mai mare, urcuşul este mai dificil, apar dublări şi triplări ale potecii. După încă 30 minute se ajunge aproape la 1 320 m înălţimc, pe creasta culmil care separă valea Limbăşelului Mic (est) de bazinul superior al Puriştoacei (vest). Poteca urmărită se întîlncşte cu alta ce vine din sud, dinspre cabana Clăbucet-Plecare (cruce albastră, 1 oră şi 30 minute până la Gîrbova). De la întersecţie, traseul continuă în stânga, urcând către nord-est prin pădure, timp de circa 5 minute, până la un stâlp cu două săgeţi (15 minute până la cabana Susai - bandă roşie şi cruce albastră; 3-4 ore până la Piatra Mare - cruce roşie). Urmează o nouă modificare de direcţie către est (dreapta), sectoarele cu pantă uşoară altemînd cu pante ceva mai repezi; în dreapta, printre molizi, se vede drumul forestier de pe valea Limbăşelului Mic. Se iese din pădure într-o poiana, în mijlocul căreia se află cabana Susai (1420 m). Au trecut 60 minute de la ple-carea din Cioplea şi 2-2½ ore de la plecarea din Predeal pe valea Puriştoaca. Se impune un popas pentru odihnă şi pentru a admira panorama care se deschide spre est şi sud. Identificăm cîteva vârfuri şi culmi mai importante din Munţii Baiului. În faţa se deschide valea împădurită a Limbăşelului, care separă culmea Clăbucetul Azugii (1 585 m; stânga, cu poiana mica şi stână) de Clăbucetul Taurului (1 519 m; dreapta, cu poiana şi baliză); în dreapta, vf. Cocoş (1478 m, împădurit); spre est, peste vârfurile molizilor, apare o parte a culmii (cu păşune) ce coboară către nord din vârful Paltinu (1 899 m, ca o cupola); urmează şaua Paltinu şi trei vârfuri ascuţite, dintre care cel din mijloc (vf. Neamţu, 1923 m) atînge altitudinea maxima din regiunea prezentată. La dreapta (sud) de acestea se profilează o culme cu aspect trapezoidal (Ştevia, 1906 m), apoi o şa largă (la obârşia văii Unghia Mica), după care urmează în sud-est culmea Rusului (semicirculară şi cu ravenă putemică pe mijloc) şi vârful semeţ al Unghiei Mari (1 847 m). Dincolo de acestea, spre sud, apar culmi mai joase (1550-1650 m) şi împădurite până aproape de creasta (Muntele lui Petru în stânga, vf. Cazacu în cen-tru şi vf. Urechea în dreapta). În spatele lor mai pot fi zărite cîteva înălţimi ce depăşesc 1 700 m. Între acestea se impune Baiul Mare, din care se desprinde spre vest Muntele Cumpătu. Prin des-chiderea Limbăşelului, către sud-vest, în ultimul plan, pot fi identificate cu uşurînţă cîteva vârfuri mai importante din estul Munţilor Bucegi (Coştila, Caraiman, Jepii, Fumica, Vârful cu Dor). Către vest, printre crengile molizilor şi brazilor, se recunosc culmea Cheii din Munţii Postăvaru şi o bună parte a crestei principale a acestuia.

De la cabana Susai se pot urmări mai multe trasee: poteca marcată cu band a roşie (din spa-tele cabanei spre şaua Pietricica - vf. Paltinu); poteca marcată cu cruce albastră (traseu comun cu precedentul până în şaua Pietricica, apoi pe valea superioară a Azugii, de unde urcă pe culmea de la N, unde se întîlneşte cu banda roşie în şaua de la sud de vf. Andrei); poteca nemarcată ce pleacă spre sud, prin pădure, până în po-iana de pe vf. Clăbucetul Azugii, de unde coboară în valea Azugii, în spatele păstrăvăriei Limbăşel; drumul forestier din lungul Limbăşelului; poteca marcată cu triunghi roşu ce duce la Lacul Roşu (Găvan), iar de aici la cabana Renţea.

Reluăm traseul propus. Poteca străbate spre est poiana Susai (triunghi roşu). După cîteva minute, ajungem la margineapădurii, de unde începe coborîşul spre albia Azugii, unde se ajunge după circa 30 minute. La început (8-10 minute), poteca foarte lată trece prin cîteva poieniţe şi are o pantă lină, apoi coborîsul devine mai susţinut, sectoarele cu înclinare de 30-35 grade altemînd cu cele de 5-10 grade. Ultimele 3-5 minute aparţin unei pante mari, pe care pădurea este mai rară; aici, din drumul principal se desprind lateral poteci secundare. Se iese într-o poiana străbătută de drumul forestier şi de albia Azugii, la o altitudine de 1 175 m. Pe malul stâng al râului există o bancă pentru odihnă şi săgeţi îndicatoare (spre cabana Susai şi spre cabana Renţea pe la lacul Găvan, 4 ore). De lîngă bancă, poteca se desfăşoară prin poiana, către nord (marcaje pe doi molizi grosi), apoi prin pădure. Imediat, o săgeată îndică modificarea direcţiei spre est (dreap-ta). Poteca urcă o pantă mai mare timp de 7-10 minute, întră apoi într-o rarişte, taie o buclă a drumului forestier de pe Pârâul Roşu (se vede În stânga creasta Pietrei Mari), suie taluzul drumului pe cîteva trepte amenajate şi apoi versantul pe o pantă de 20-250. La capătul ei suntem la 1 320 m şi la circa 20 minute de la plecarea din albia Azugii. În continuare, poteca lată urcă domol printr-o pădure de molid, trece prin cîteva poieniţe, de unde poate fi zărită creasta sud-estică a Pietrei Mari. După 40-50 minute de la plecare (1 460 m înălţime), direcţia traseului se schimbă către nord-est, întrînd într-o poiana largă, pe culme, în mijlocul căreia se află un observator de vânătoare. Din capătul celălalt al poienii, peste vârfurile molizilor, spre sud şi vest, vedem abruptul estic al Bucegilor (între vârfurile Fumica şi Bucşoiu), apoi o parte a crestei Pietrei Craiului şi abruptul sud-estic al Munţilor Piatra Mare. Spre sud-est se pot urmări bazinul de obîrsie al Retevoiului, vârfurile Turcu (1833 m), Paltinu (1 823 m), Neamţu (1 923 m). Unghia Mare (1 847 m), iar în spate Baiul Mare.

In continuare, poteca urcă uşor timp de 10- 15 minute pe lîngă un pîlc de conifere, străbate o

poiană (pe dreapta se vede im observator do vânătoare), trece treptat sub nivelul culmii şi intră în pădure, schimbîndu-şi direcţia către est (dreapta). Se ajunge la cabana de vînătoare Lacul Roşu după aproape 3½ ore de la plecarea din Cioplea. Se recomandă un popas şi alimentarea cu apă de la izvorul din spatele cabanei, întrucît în continuare pe traseu sursele de apă sunt mai rare, iar debitul lor mult mai mic. De la cabana, poteca foarte lată se desfăşoară aproape în curbă de nivel, mai întîi spre est, apoi către sud-est, trece pe stânga culmii (la nord), iar după 700-800 m pe dreapta, ocoleşte două vârfuri secundare ale culmii Retevoi, după care începe să coboare către sud-est (jumătate dreapta). Întâlnim un stâlp cu săgeţi care îndică 100 m până la lacul Găvan (Lacul Roşu), dar în realitate distanţa este ceva mai mare. Lacul Roşu este un ochi de apă circular format într-o mica depresiune de culme, cu adincime sub 1 m. De jur-împrejur, o poieniţă. De aici, marcajul triunghi roşu coboară în stânga (spre nord) în valea Azugii, de unde urcă la Clăbucetul Mare şi la cabana Renţea în circa 21/2 ore. Două săgeţi îndică şi timpul necesar pentru deplasare spre cabanele Cioplea şi Renţea.

Reluăm traseul din poieniţa de pe malul Lacului Roşu, urmărând în dreapta o poteca nemarcată care trece pe la sudul lacului. Ea întră în pădure şi iese după cîteva minute la stâna de pe Muntele Roşu. În continuare se menţine la limita dintre pădure şi păşune, ocolind bazinul de recepţie al văii Lacul Roşu. După 10 minute de la plecarea de la lac se întîlneşte drumul ce urcă din valea Azugii pe Piciorul Boului. De aici, traseul urmăreşte poteca (mai slab conturată) ce suie spre est, dind roată bazinului pârâului Turcu. Urcuşul e mai dificil, datorită pantei mari. Cei aproape 70 m diferenţă de nivel sunt parcurşi în circa 10 minute. Poteca ocoleşte vârful şi iese într-o şa aflată la obîrşiile Azugii şi ale pârâului Turcu. Aici se deschide o panorama frumoasă în toate direcţiile, ceea ce impune un scurt popas. Spre nord vedem bazinul de recepţie al văii Azugii şi vf. Tigăi apoi (la nord-est) mai întîi valea Doftanei Ardelene, iar în ultimul plan valea Tărlungului, pe care poate fi observată o fîşie din lacul de acumulare Tărlung. Mai la dreapta se impun crestele Ciucaşului (vârful principal în centru), prelungite în nord prin Colţii Nitrii, iar la sud culmea Bratocea, terminată cu Colţii Bratocei. În faţa Munţilor Ciucaş mai apar două vârfuri partial împădurite (la N Dungu, iar la S Tesla) care domină cu 300-400 m culmile ce coboară spre Tărlung. La dreapta Munţilor Ciucaş, în ultimul plan, se disting culmea Gropşoarele (mai înaltă) şi vf. Zăganu (în dreapta), iar în faţa lor culmea teşită a Muntelui Bobul. Într-un plan mai apropiat remarcăm obârşia văii Turcu, dominată în stânga de vf. Turcu, apoi vîrfurile Neamţu, Rusu, Unghia Mare, Baiul Mare; spre sud-vest, privirea urmăreşte văile ce coboară spre albia Azugii, cotul acesteia la sud de vf. Clăbucetul Azugii, dincolo de care se impun vf. Cazacu şi ampla faţadă estică a Bucegilor; spre vest apar poiana Susai, vf. Cocoş, Clăbucetul Taurului, cabana Clăbucet-Plecare, Munţii Piatra Craiului, iar în zilele senine cîteva vârfuri din Munţii lezer. În sfîrşit, la nord-vest, dincolo de Clăbucetele Predealului, deosebim un mic sector din depresiunea Braşov şi abrupturile munţilor Postăvaru şi Piatra Mare. În şa este reîntîlnit marcajul bandă roşie care vine din nord, de la vf. Tigăi. El este aplicat pe stâlpi, la distanţă mare. Poteca este îngustă, de aceea se impune sporirea atenţiei.

Reluăm drumeţia urcând spre sud un vârf secundar al culmii Turcu (în 7-10 minute), după care mergem aproape în curbă de nivel pe la nord-est de vf. Turcu, până în saua Turcu, dintre acesta şi vf. Paltinu. De aici, privind spre nord, poate fi observată şi culmea Renţea. În continuare, poteca ocoleşte vârful Paltinu, intersectînd două ravene (în prima există un izvor cu debit mic). După încă 15-20 minute se ajunge în saua Paltinu (dintre vf. Paltinu şi vf. Neamţu), unde se deschide o frumoasă perspective asupra bazinului Muşiţei şi pasului Predeluş, dincolo de care se impune Muntele Sloeru-Mărcuşanu (versanţi împăduriţi şi largi platouri cu păşune la partea superioară); către SE apar Munţii Grohotiş. Din sa se poate merge spre sud, peste vf. Neamţu, la vf. Rusu, cu posibilităţi de coborîre spre valea Azugii sau spre valea Doftanei (prin bazinul Muşiţei). De lîngă stâlpul cu marcaj (bandă roşie), traseul marcat coboară însă pe versantul sudic al vf. Paltinu (la 100-150 m sub vârf), întersectînd mai multe ogaşe. După 10-15 minute se ajunge pe piciorul Predeluş, pe care se va coborî până în pas (se ajunge după încă 30 minute). Aici se întâlneşte drumul care face legătura dintre văile Doftana şi Doftana Ardeleană. Marcajul continuă prin pădure spre Muntele Sloeru - Mărcuşanu, pe care-l ocoleşte pe la sud, iar de acolo spre Muntele Babes şi pasul Bratocea. Din pasul Predeluş, urmărind drumul care coboară în lungul Doftanei, putem ajunge după circa 8 km în bazinetul Valea Neagră, unde, la nevoie, se poate înnopta într-una din cabanele forestiere.



Traseu de legătură cu bazinetul Valea Neagră de pe Doftana. Timp necesar: 2½-3 ore. Poteca nemarcată şi drum forestier. Accesibil vara şi toamna.



Reprezintă un traseu care poate fi folosit atît pentru coborâre de pe creasta Neamţu-Paltinu spre valea Doftanei, cît şi pentru ascensiune din bazinetul Valea Neagră (Doftana) către vf. Neamţu - valea Azugii, iar de aici spre oraşele Predeal (pe la Susai) sau Azuga. Va fi prezentat însă în prima variantă, ca soluţie de continuare către Doftana a traseului 13.

Din şaua Paltinu, situată între vf. Paltinu şi vf. Neamţu, se va urma către sud-vest (dreapta) o potecă îngustă ce urcă prin păşune circa 70 m diferenţă de nivel, pe o pantă de 20-25 grade. După 10 minute se ajunge pe un vârf (1 870 m) din nordul Munţilor Neamţului. Aici se deschide o perspectivă largă: spre vest munţii Piatra Mare - Postăvaru - Piatra Craiului - Bucegi (în ultimul plan), Clăbucetul Taurului - Clăbucetul Azugii - poiana Susai -valea Azugii - culmea Cazacu (în faţa); spre sud vf. Neamţu şi vf. Rusu; în est remarcăm bazinul Muşiţei, în care se văd, de la stânga la dreapta, versantul sudic al vârfului Paltinu, întens afectat de torenţi, din care se desfac culmea Muşiţei (cu lăstăriş şi plantaţii), apoi albia văii Muşiţa (ca o panglică cenuşie datorită cantităţilor mari de materiale aduse de torenţi), culmea joasă dintre Pîraie (complet despădurită), pe creasta căreia se vede drumul pe care îl vom folosi la coborâre, albia văii Pâraie, similară ca înfăţişare cu Muşiţa. Dincolo de aceasta apar vf. Rusu (cu stână, păşuni în partea superioară şi lăstăriş şi plantaţii în sectorul înferior) şi Culmea lui Manole (cu versantul nordic acoperit de pădure). În zare (est) mai pot fi observate vârfuri aparţinând Munţilor Grohotiş.

De pe vârf se trece printr-o şa, se ocoleşte vârful principal pe versantul estic până în dreptul culmii ce se desprinde în stânga şi separă văile Muşiţa şi Pîraie. La 50-70 m spre sud, în poteca ce se continuă spre vf. Rusu, apare şi un izvor cu debit redus.

Coborîşul pe creasta dintre văile Musiţa şi Pîraie se face la început (diferenţa de nivel fiind de circa 450 m) pe o pantă aceentuată (35-45C), prin păşune, timp de 30-45 minute. Există mai multe poteci de vite până la stână; se va alegc aceea care urmăreşte cumpăna apelor. Se ocoleşte stâna pe la nord şi se contînue traseul pe drumul forestier ce coboară pe vale către sud-est. Treptat, drumul se lăţeşte, panta devine din ce în ce mai mica până aproape de confluenţa văilor Muşiţa şi Pîraie (1010 m altitudine). Aici există cabane forestiere. De la ele, drumul descrie cîteva curbe pe o ultima diferenţă de nivel de circa 90 m şi se uneşte cu drumul forestier ce coboară de pe Muşiţa. Au trecut circa 1¾ oră de la plecarea din şaua Paltinu. Continuăm drumul spre sud, pe dreapta Muşiţei, şi după circa 2 km ajungem la confluenţa acesteia cu pârâul Rusu (945 m). Încă 3 Rm, mai întîi pe dreapta văii, apoi pe stânga, printr-o frumoasă pădure de foioase, şi întrăm în bazinetul Valea Neagră (900m). Peisajul e dominat de păşunile întînse care acoperă baza versanţilor. Apar mai multe case izolate. După ce se depăşeşte podul de pe Doftana se ajumge la drumul ce vine din nord, de la carierele de calcar. De aici până în satul Trăisteni mai sunt încă circa 8 km care pot fi parcurşi pe jos sau folosînd maşini ce transportă piatră sau buşteni.



Obiective: Vf. Rusu, travcrsarea muntelui la Azuga Timp necesar: 5½-6 ore. Drum forestier, potecă nemarcată inaccesibil pe ceaţă şi în intervalul cu strat de zăpadă.



Traseul asigură legătura dintre văile Doftanei şi Prahovei prin traversarea sectorului nordic al masivului. Totodată, da posibilitatea admirăririi peisajelor care se desfăşoară în vestul Carpaţilor de Curbură.

Se pleacă de la confluenţa pârâului Muşiţa cu Doftana. Se urmează mai întîi drumul forestier de pe Doftana. De la pod ne înscriem (circa 500 m) pe drumul care se desface către NV, pe terasa dintre Doftana şi Muşiţa. În continuare, acesta descrie un cot larg cătrc vest, străbătînd o frumoasă regiune cu fîneţe. Pe măsura apropierii de albia râului, drumul îşi modifică treptat direcţia către NV; după circa 2 km, el trece pe dreapta văii, pentru ca la confluenţa pîraielor Rusu (V) şi Muşiţa (N) să se bifurce. Se merge pe cel din stânga. Drumul înaintează pe versantul stîng al văii Rusului, în cea mai mare măsură aflat tot pe un pod de terasa. De o parte şi de alta. versanţii sunt împăduriţi, pe când în luncă şi pe terasa domină o vegetaţie ierboasă. Mai întîi, el are direcţia est-vest (circa 1 km), pentru ca din dreptul Văii Calde să se desfăşoare către nord-vest (circa 3 km). După confluenţa cu Valea lui Manole, drumul se află la marginea luncii, iar uneori este tăiat în versant. Aici, în timpul ploilor bogate, există porţiuni acoperite de apă, ceea ce îngreunează deplasarea. Cu două sute de metri înainte de capătul drumului, din cl se desprinde către dreapta un drum secundar care urcă prin cîteva bucle diferenţa de nivel de 180-200 m până la stâna de pe culmea Rusului. Culmea dintre văile Rusu şi Pîraie a fost cu ani în urmă complet defrişată. În prezent, pe ea se află plantaţii de conifere şi lăstăriş de fag. Atenţie! Vechea potecă de pe culmea Rusului, ce coboară de la stâna spre SE, la confluenţa dintre Rusu şi Muşiţa, nu mai poate fi utilizată datorită dezvoltării lăstărişului.

La stâna de pe culmea Rusului, urmărind traseul descris, se ajunge după 11/2 oră. Aici se face

un scurt popas pentru odihnă şi pentru a admira panorama care se desfăşoară spre vest, nord şi sud. Impresia generală este aceea a unei uriaşe cunune montane înalte, la 1600-1900 m, din care se desprind concentric, spre confluenţa Mu-şiţei cu Rusu, mai multe culmi secundare acoperite de păşuni şi pădure. În nord remarcăm uşor vf. Paltinu, scrijelat de mulţimea ravenelor şi torenţilor, continuat în dreapta prin culmile Predeluş (împădurită) şi Muşiţa (cu stână, despădurită); în vest, suita vârfurilor de peste 1 900 m (Neamţu-Pîraie-Ştevia-Rusu), separate prin şei adânci; în sud, Culmea lui Manole, încă bine împădurită.

De la stână începe un urcuş mai greu prin păşune, panta depăşînd uneori 300. Există mai multe poteci de vite, ceea ce poate deruta. Ţinta cea mai apropiată în traseu o reprezintă vârful Rusu care se află în faţa (către vest). De aceea, până la el, pentru a evita unele greşeli de direcţie impuse de potecile de vite, se va urma linia de culme (cumpăna de ape). Cei 450 m diferenţă de nivel pot fi parcurşi în 1–11/2 oră, efortul mai mare fiind depus în treimea superioară. De pe vârf se deschide o largă perspectivă (vezi descrierea de la traseul 14). Apar în plus bazinul van Unghia Mica, aflat la vest de vârf; creasta ascuţită a Unghiei Mari; culmile mai joase Orjogoaia-Petru. În zare (către sud-est) apar trei vârfuri mai importante din Munţii Grohotiş (Grohotiş, Radila, Ulita). Din vârful Rusu se coboară spre nord în şaua dintre el şi vf. Ştevia. Către vest, aproape de marginea pădurii, se zăreşte stâna de pe dreapta văii Unghia Mica. O potecă mai slab conturată coboară prin păşune până la stână, la care se ajunge în 30-40 minute; în continuare, poteca trece în pădure, coborând pe versantul drept al văii Unghia Mica, până la şoseaua care urcă pe Azuga. În ultima secţiune a traseului, în valea Unghia Mica, s-au construit baraje pentru protejarea înstalaţiilor de captare a apei. Până aici, traseul a fost parcurs în aproape 4 ore. Urmează încă aproape 7 kilometri de şosea nemodemizată până în oraşul Azuga (vezi traseul 11).



Traseu de coborîre spre valea Doftanei din sectorul central al Munţilor Baiului. Timp necesar: 3¾-4 ore. Marcaj: cruce roşie. Accesibil în tot timpul anului



Este prezentat ca principal traseu de coborîre de pe culmea centrală a masivului către albia Doftanei, datorită uşurinţei cu care poate fi parcurs, dar şi situării sale în apropierea traseelor de as-censiune spre vârfurile Baiul Mare, Baiul Mic, Unghia Mare, Rusu etc. Poteca marcată care va fi folosită reprezintă continuarea aceleia ce urcă pe culmea Zamorei (vezi traseul 8). Ea se desfăşoară în principal pe culmea Petru-Orjogoaia şi aproape în totalitate este orientată vest-est. De sub vf. Zamora (Băiuţu), unde pe un stâlp de marcaj este îndicat traseul, se urmăreşte drumul forestier care se desfăşoară către nord. După 10 minute, în şaua din faţa vf. Cazacu, drumul se orientează spre stânga, în timp ce în dreapta marcajul cruce roşie (pe stâlpi) continuă în lungul unei poteci late care ocoleşte aproape în curbă de nivel vârful. De pe ea se poate urcă în cîteva minute până pe vârful Cazacu (1 762 m), de unde se poate face un tur de orizont vizînd îndeosebi culmile şi văile din nord. De la stânga la dreapta se disting Clăbucetul Taurului (cu poiană pe vârf şi baliză), şaua Gîrbovei şi cabana Clăbucet-plecare, apoi valea împădurită a Limbăşelului, la obârşia căreia pot fi zărite vf. Cocoş şi poiana cu cabana Susai; dincolo de vf. Limbăşel se văd Clăbucetul Azugii (cu poiană) şi Azuga superioară, iar în estul acesteia creasta sudică a Munţilor Neamţului, cu vf. Unghia Mare (în prim-plan) şi vf. Rusu; mai la nord, vf. Ştevia şi vf. Neamţu; către nord-est, în ultimul plan apar vf. Retevoi (împădurit) şi poiana Lacul Roşu; în vest şi nord-vest se impun Munţii Bucegi de la Sinaia - Cota 1 400 şi până la Muntele Bucşoiu; apoi Clăbucetul Baiului, cabana Poiana Izvoarelor, şoseaua care duce la Pârâul Rece, sectorul nordic al Munţilor Piatra Craiului, munţii Postăvaru şi Piatra Mare; în sud-est pot fi urmărite bazinul pîrâului Prislop, valea Doftanei la Trăisteni şi Teşila, iar în zare Munţii Grohotiş; spre sud apare mai întîi bazinul de recepţie al văii Zamora, dincolo de care pot fi observate vf. Baiul Mic, vf. Baiul Mare şi muntele Cumpătu (în dreapta).

Coborîm de pe vf. Cazacu şi urmăm poteca de la baza versantului estic al vârfului. Ea străbate, timp de circa 10 minute, bazinul de recepţie al văii Prislop, pe versanţii căreia există torenţi, ravene, unele cu obârşie chiar sub creasta. Se ajunge în şaua dintre vf. Cazacu şi vf. Ceauşoaiei. Aici, din poteca principală se desprind poteci care coboară pe culmi secundare la stâne şi către văile Azuga (N) şi Prislop (S). Traseul continuă pe poteca mai lată care urcă uşor pe latura nordică a vârfului Ceauşoaia. După 5-10 minute se iese pe culme, poteca apropiindu-se de bazinul Prislopului (se văd în dreapta Muntele lui Petru cu stâna la marginea pădurii, iar în zare, dincolo de Valea lui Petru, două vîrfuri ascuţite, cel din sud fiind Vârful lui Petru). Se depăşeşte pe la sud un vârf şi se ajunge din nou pe culme, pe care se merge încă 10-15 minute. Numeroase ravene coboară spre sud, în Valea lui Petru, dar şi către nord, la albia Unghiei Mari. Se ocoleşte pe la nord Vârful lui Petru, din care se desprinde spre sud culmea Prislop. În stânga, peste bazinul bine împădurit al Unghiei Mari, se observă vârful cu acelaşi nume. Se iese din nou pe cumpăna de ape, de unde (către sud-est) se desfăşoară valea Orjogoaiei. În continuare, după ce coborîm către est, trecând pe la sudul unui vârf secundar, pe la obârşia a doi torenţi orientaţi spre nord şi respectiv sud, ajungem în poiana cu stâne. Până aici s-a parcurs aproape jumătate din distanţă în 1- 1½ oră. Pe circa 1-1,5 km, traseul străbate poiana pe poteca principală, aflată deasupra stânelor. Marcajul este foarte rar. În faţa se vede vârful Orgojoaia (cu baliză). Acesta va fi luat ca reper principal timp de 10-15 minute, cît se trece prin poiană. Deci, nu se coboară la stână, ci se urmăreşte către sud-est poteca. Ea trece printr-o sa, apoi pe la dreapta de un vârf ascuţit, pe lângă mai multe microdepresiuni mlăştinoase. Vârful Orjogoaia (1447 m) va fi depăşit pe dreapta (sud). Poteca marcată coboară lin spre est încă 350-400 m, prin păşune, după care întră în pădure. Către nord, mai mulţi torenţi formează obârşia pârâului Valea Caldă, dincolo de care se află Culmea lui Manole (împădurită). Înainte de intrarea în pădure există un stâlp cu marcaj şi îndicaţii (1 1/4 oră către Doftana; 41/2 ore la Buşteni; 2 ¾ ore la cantonul Zamora). Se trece prin pădurice de conifere (plantaţii de zadă în dreapta şi de molid în stânga); apare un drum secundar (în dreapta) care revine în potecă ceva mai jos. Coborîşul se face pe o pantă ceva mai mare timp de circa 5 minute, după care direcţia potecii se modifică spre dreapta (S-SE). Panta de 25 grade se menţine; drumul coboară pe creasta unei culmi secundare, pe la marginea superioară a versantului stîng (despădurit) al văii Frânca. Se ajunge într-o şa (în faţa, către sud, un vârf despădurit) din care poteca îşi schimbă direcţia la stânga, întrînd în lăstăriş. Din şa se desprinde şi o a doua potecă. Ea coboară în valea Frînca. Marcajul va fi reîntâlnit pe prima potecă după circa 300-400 m, mergînd către est. El apare pe cîţiva fagi. Prin deschiderea văii Frânca spre sud-est se zăresc culmea Gherghelău (împădurită) şi vârful Radila Mare din Munţii Grohotiş. După cîteva minute urmează o nouă bifurcaţie a drumului. Poteca marcată întră în pădure în stânga, dirijându-se către est, peste plaiul Orjogoaia. Dacă se va coborî pe poteca din dreapta, se va ajunge, după străbaterea mai dificilă a unei porţiuni cu lăstăriş (circa 300 m), în drumul forestier de pe pârâul Frînca. Acesta se uneşte după 1,2 km cu cel de pe valea Orjogoaia. Încă aproape 2 km pe acesta din urmă şi s e întră pe valea Doftanei, la circa 6 km amonte de centrul satului Trăistenj. Urmând traseul cu marcaj, la început mergem prin pădure aproape 25 minute, pe o pantă uşoară, cu denivelări nu prea mari. După aceea, coborlşul se aceentuează treptat, pentru ca în apropiere de Doftana să altemeze porţiuni cu pantă de 20-25 grade cu altele de 10-15 grade. Se iese în şoseaua forestieră de pe Doftana, în amonte de confluenţa cu pârâul Orjogoaia. Aici există un îndicator de marcaj care stabileşte direcţiile: spre Cheia 6 ore; cabana Vinători 1 1/2 oră; Trăisteni 1 1/2 oră; Buşteni 6 ore; cantonul Zamora 4 3/2 ore.



Obiectiv: sectorul central al Munţilor Baiului. Timp necesar: 4-4½ ore Traseu nemarcat. Uşor de parcurs în orice anotimp.



Este un traseu mai lung (măsoară circa 16 km), dar care asigură o ascensiune uşoară la culmea principală a masivului, precum şi legătura cu drumurile şi potecile care coboară spre valea Prahovei, la Sinaia sau Buşteni. O mare parte din el se desfăşoară pe şoseaua forestieră, astfel încît timpul necesar pentru această acţiune (ll/2-2 ore) se poate scurta prin folosirea maşinilor care urcă la punctele de exploatare a lemnului.

Traseul începe din centrul satului Trăisteni (de la restaurant), unde din şoseaua judeţeană (care se desfăşoară pe valea Doftanei) se desprinde un drum forestier către vest (stânga). Din acest loc, către apus se deschide valea Prislopului, cu albia largă, cu numeroase despletiri şi versanţi încă bine împăduriţi. În ultimul plan, în stânga, apare culmea golaşă a Şteiasci, cu vârful Şteiasa Mica (1624 în). Către E-SE vedem o parte a albiei Doftanei, localitatea Trăisteni, culmea Negraşului (stânga) şi bazinul Ermeneasa. După cîteva minute de la înscrierea pe drumul forestier trecem peste podul de pe Doftana, loc de unde se poate urmări punctul de confluenţă al albiei Prislopului cu aceasta (în stânga). Încă 100 m şi din drumul forestier se desprinde în dreapta un altul care urcă la gospodăriile de pe deal. Noi continuăm traseul pe drumul din lungul văii. Treptat, panta creşte ca valoare, însă ascensiunea continuă să fie lejeră. Se lasă în urmă ultimele case din localitate. Drumul îşi schimbă uşor direcţia spre dreapta (V-NV), menţînîndu-se la circa 30-40 m înălţime faţa de albia Prislopului. Pe versant (în dreapta) se văd ravene, ogaşe, valuri de alunecări pe aproape întreaga suprafaţă despădurită. După circa 30 minute de la plecare ajuhgem în dreptul confluenţei cu valea Porcăreaţa (bine împădurită), unde din nou direcţia drumului se modifică spre dreapta (nord). Se merge 10-15 minute printr-o frumoasă pădure de fag, de unde se iese într-o rariste. De aici poate fi zărit în ultimul plan Muntele lui Petru, vârful principal ieşînd în evidenţă prin forma conică. În continuare, pe aproape 4 km, drumul forestier se menţîne pe stânga văii, urcând sau coborând pante mici la baza unui versant partial despădurit; se trece pe lîngă unele amenajări forestiere (magazie, rampă de încărcare etc.). Pe dreapta văii se văd bazinele de recep-tie, bine împădurite, ale torenţilor care fragmentează versantul estic al culmii Şteiasa Mare. După 1¾ oră de la plecare ajungem la confluenţa dintre pâraiele Baiul Mare (în stânga) şi Prislop (dreapta), loc marcat şi de bifurcarea drumului forestier. Între cele două albii, la baza versantului, există o cabana forestieră din spatele căreia se poate urma o potecă prin pădure, care urcă ceva mai aceentuat pe culmea Baiu, la stână, şi apoi la vârful Baiul Mic (timp necesar- 2 1/2 ore). Prin deschiderea văii Baiul Mare se zăreşte o parte din creasta Baiul Mare (la nord de vârful principal).

După un scurt popas se reia urcuşul, urmărind drumul forestier ce merge în dreapta, pe valea Prislop, încă circa 3 km, mai întîi spre nord (10 minute), apoi către nord-vest. Se desfăşoară pe stânga văii, lîngă albie. Revărsarea apei a dus la degradarea drumului în mai multe sectoare. Aici există însă o potecă pe la baza versantului. Drumul se încheie la confluenţa dintre pîraiele Baiul Mic (stânga) şi Prislop (dreapta), care se scurg prin văi înguste, bine împădurite. Suntem la 1 150 m altitudine şi după 21/2-3 ore de la plecare. De aici începe urcuşul pe culmea dintre cele două văi. Se trece peste apa Prislopului şi se urcă poteca din faţa, care suie prin pădure. La început, ascensiunea este mai dificilă, panta depăşînd 20 grade. După 10-15 minute, înclinarea versantului devine ceva mai mica, iar poteca apare mai clară. Traseul prin pădure durează 40-45 minute, interval în care se urcă circa 250 m diferenţă de nivel. La marginea pădurii există o stână. În dreapta, peste coroana arborilor, se vede vârful Prislop, iar în NV Muntele lui Petru, cu mai multe ravc-ne (pe versantul sudic). Reluăm traseul pe poteca de vite, prin păşune, urmărind linia de culme. Urcuşul este la fel de dificil, întrucît panta depăşeşte tot timpul 25 grade. După 5-10 minute se trece pe lîngă o stână mai mica; un ultim efort (20-25 m'nute) şi se ajunge la poteca de pe culmea principală, pe care se pot zări stâlpi cu marcaj. Pe măsura apropierii de aceasta, orizontul se deschide, mai ales către sud, est şi nord. Pot fi observate: tra-seul străbătut, văile încă bine împădurite Prislop şi Baiul Mic, dincolo de care (în dreapta) apare vf. Baiul Mare, continuat în est de vârfurile Şteiasa Mare şi Şteiasa Mica. În stânga se desfăşoară culmea şi vârful lui Petru, din care se desprind spre sud-est culmea Prislop (cu stână), iar spre est culmea Orjogoaia. În ultimul plan se zăresc Munţii Grohotiş.

Din poteca de culme, traseul poate fi continuat spre nord-est (dreapta), urmărind marcajul peste culmea Orjogoaia până în valea Doftanei (vezi traseul 16) sau spre S-SV (stânga), pe poteca marcată, până în drumul ce trece prin şaua de la nord de Baiul Mic. Aici, drumul se bifurcă, marcajul contînuînd pe culmea Zamorei spre Buşteni (vezi traseul 8). Pentru a ajunge la Baiul Mic se urcă pe drumul din stânga cîteva minute. De la vârf se pot alege variante de coborîre la Buşteni sau Sinaia (vezi traseele 7 şi 8).



Obiective: creasta principală şi cele mai importante vârfuri şi culmi din Munţii Baiului. Timp necesar: 10-11 ore. Drum forestier, poteca cu marcaj slab (bandă roşie) în secţiunea nordică. Accesibil pe întreaga lungime doar vara şi toamna, în zilele lipsite de ceaţă.



Este traseul care străbate masivul de la sud la nord, trecând prin sectoarele cele mai înalte. Din acestea se deschid perspective largi asupra munţilor Bucegi, Piatra Mare, Postavaru, Ciucaş, Grohotiş, Piatra Craiului, dar şi asupra regiunii de contact cu Subcarpaţii Prahovei. Aproape două treimi din lungimea sa se desfăşoară în lungul drumului care leagă localităţile Buşteni şi Secăria, trecând peste creasta Baiului; secţiunea vf. Cazacu - vf. Paltinu este mai dificil de parcurs din lipsa unei poteci clare.

Traseul începe din centrul localităţii Secăria, unde se poate ajunge folosînd cursele auto fie din Comamic (8 km), fie din satul Teşila (6 km). Se pleacă pe drumul care suie către NV de lîngă clădirea Consiliului popular, de pe dreapta pârâului Secăria. După circa 100 m trecem râul peste podul de lemn şi urcăm uşor până la prima bifurcaţie, de unde ne îndreptăm la stânga, trecând pe lîngă şcoală, poştă şi biserică. De aici schimbăm din nou direcţia (către stânga), ajungând la marginea râului, pe care îl însoţim (pe malul stîng) până la un nou podeţ din lemn. Au trecut circa 15 minute şi am avut posibilitatea, străbătând o bună parte din localitate, să admirăm frumuseţea construcţiilor vechi şi noi în care elementele specifice arhitecturii populare prahovene s-au păstrat. De asemenea, de un pitoresc aparte este cadrul natural înconjurător, format dintr-un ansamblu de culmi la 950-1 100 m, cu versanţi abrupţi care închid bine mica depresiune a Secăriei. Spre nord-vest, prin deschiderea văii, se văd Muntele Doamnele (în stânga şi mai scund) şi vf. Mierlej (în dreapta), în timp ce către sud se des-luşeşte valea îngustă a Secărici, tăiată în gresii şi microconglomerate, la capătul căreia se află lacul Paltinu de pe Doftana. Continuăm traseul cîteva minute pe malul drept, urcând o pantă de 10 grade. Apare o bifurcaţie; alegem drumul din dreapta, care trece din nou pe stânga vaii, urcând şi coborând mai multe denivelări legate de alunecările de teren care au afectat versantul aproapo în întregime. După circa 10 minute de la reluarea traseului se depăşeşte râul peste un podeţ de beton şi se suie ceva mai susţinut către regiunea izvoarelor Secăriei. Casele devin tot mai rare,, în schimb ravenele şi alunecările sunt tot mai comune pe cei doi versanţi. În faţa, în prim-plan, se văd saua largă de la obârşia văilor Secăria şi Florei (vest), dealul Colţul (în centru) şi saua de la izvoarele văilor Secăria si Zănoaia (în dreapta); în ultimul plan, privind prin prjma şa, apar Muntele Doamnele (cu pădure pe latura estică) şi vf. Mierlei (rotunjit, mai înalt şi cu numeroase ra-vene pe mijloc). Încă un mic efort şi se ajunge la o bifurcaţie. Un drum de căruţă apucă în stânga, coborând printre valuri de alunecare în valea Floreiului (afluent al Prahovei), unde întîlneşte (după 1,5 km) drumul forestier ce duce la Posada. Al doilea coteşte spre dreapta şi urcă în serpentine spre vf. Colţul (1 017 m). Din el se desprinde către est o potecă pe valea Zănoaga, care ajunge la albia Floreiului (afluent al Doftanei) şi de aici la Doftana.

Din şa continuăm pe drumul ce suie în pantă de 10-200 şi trecem pe lîngă o stână şi pe lîngă vârful Colţul. Pe măsura apropierii de acest vârf se deschide o panorama frumoasă către Munţii Grohotiş, bazinul Secăriei şi Subcarpaţi. Mai întîi, către est, se vede bazinetul de obîrşie al Zănoagei, cu case risipite, pîlcuri de fagi şi de pruni; în planul al doilea zărim versantul stîng al Floreiului (culmea Rusu cu Lacuri); în ultimul plan, Munţii Grohotiş, din care distingem chiar în faţa valea Ermeneasa, încadrată de vf. Clăbucet (1 394 în) în stânga şi vf. Crăiţei (1 250 m) în dreapta, iar către nord-est regiunea mai înaltă a acestora, în care se impun vârfurile Radila Mare, Ulita şi mai în nord Grohotiş (1 767 m, profil ascuţit). În sud apare bazinetul Secăriei, cu satul şi defileul dintre culmile Secăria (stânga) şi Simila (dreapta). Până aici, de la plecarea din sat, s-a urcat o diferenţă de nivcl de circa 200 m în circa 40-45 minute.

După depăşirea prin vest a vârfului Colţul se coboară către nord, pe cumpăna de apă dintre văile Florei (de Prahova) şi Zănoaga, timp de 5-7 minute. Apoi drumul îşi schimbă direcţia spre vest (stânga). Către nord apar vf. Mierlei şi culmea Piciorul Mierlelor (coboară spre est), în spatele cărora se distîng vf. Vomicu, vf. Drăgan (aspect de cupola) şi chiar o parte a Baiului Mare (ascuţit), din care se desprinde către est culmea Şteiasa Mare (despădurită pe coamă); în ultimul plan se mai zăreşte culmea Prislop (în buna măsură cu pădure şi ceva mai înaltă). Urmăm drumul către vest. El se va afla mai întîi pe cumpăna de apă dintre văile Florei (de Prahova) şi Mierlelor, apoi imediat sub aceasta, dar pe versantul nordic al văii Mierlelor şi pe la marginea pădurii, iar în final va trece în bazinul Floreiului, sub Muntele Florei. Pe acesta, el continuă cu o pantă de 15-20 grade către sud-vest (jumătate stânga) circa 5 minute, după care coteşte brusc spre vest şi nord-vest, ocolind un torent. La capătul acestuia există un baraj de piatră şi un izvor. Un mic popas pentru a umple bidoanele cu apă. De aici urmează un nou cot, se suie ceva mai alert către sud-est până deasupra stânei din Florei, de unde drumul descrie cîteva serpentine până sub vârful Doamnele-Tituleni. Suntem la 1 400 m altitudine şi la circa l¾ oră de la plecare. Aici se recomandă un popas pentru a realiza o privire de ansamblu asupra regiunilor vecine, îndeosebi din sud şi vest. Se revăd, de la înălţime, culmile şi văile identificate în bazinul Secăriei şi pe Munţii Grohotiş, la care se adaugă noi elemente de peisaj către sud-vest: bazinul împădurit al Floreiului de Prahova, poiana Ursilor cu o cabana (Casa de adăpost a cercului de turism Floreiu-Comamic), situată aproape de margineapădurii, valea Prahovei cu orasul Comamic, apoi în vest culmile împădurite ce coboară din Muntele Gurguiatu către Prahova, la nord de care se zăresc Munţii Leaota (ultimul plan) şi sectorul Vinturiş-Fumica din Munţii Bucegi. Către nord apar: culmea Gagu (stânga), vf. Mierlei şi Muntele Doamnele (în faţa). Din acest loc se poate coborî, pe la Casa de adăpost, în Posada (traseul 1). Continuăm drumul către nord, spre vf. Mierlei. Panta mica (sub 7 grade) permite o ascensiune lesni-cioasă. Se trece pe Muntele Doamnele şi pe la obârşia văii Conciul (stânga), se ajunge la o bifurcaţie în faţa vf. Răzoarele. O potecă lată apucă în stânga prin bazinul superior al văii Orăţii, pe plaiul Piciorul lui Văsîi, la stână, şi de aici către vest până la şoseaua de pe valea Prahovei. Drumul însă trece pe versantul estic al vf. Răzoarele. De aici se dirijează către nord, urcând o pantă ceva mai mare. În est se desfăşoară bazinul împădurit al văii Mierlelor, dincolo de care se zăreste sectorul înferior al văii Florei (de Doftana) şi localitatea Teşila; spre sud-est, pe deasupra pădurii de fag, se poate observa vf. Colţul, pe lîngă care s-a trecut în prima parte a traseului. După 30 minute de la reluarea traseului din Muntele Doamnele se suie vârful Mierlei (o diferenţă de nivel de circa 40 m pe o pantă de 15 grade). Se vede treptat în stânga bazinul Valea lui Bogdan, cu multe ravene dezvoltate la partea superioară a versanţilor. Din vârf, unde se ajunge suind din drum circa 20 m, se desprind poteci care duc la stânele de pe culmile limitrofe; mai clară este aceea care coboară în stânga, pe culmea Gagu (traseul 3). Drumul de culme coboară uşor în şaua ce separă vf. Mierlei de vf. Vomicu (N); ea se află la obârşia văilor Câinelui (V) şi Vomicu (E). Din şa, drumul ocoleste vf. Vomicu pe la vest, urcând uşor (se poate admira faţa nordică a culmii Gagul Mic, cu cele 2 stâne), pentru ca apoi să treacă pe clina estică a vf. Piscul Câinelui, de unde se deschide o perspectivă interesantă spre est. În prim-plan, către est, apare bazinul Coţofenei, cu ravene şi năruiri la partea superioară a versanţilor şi cu o frumoasă pădure spre poale, apoi culmea Piciorul Coţofenei, pe stânga râului (cu stână la marginea pădurii) şi culmea Piciorul Vomicu (în dreapta); într-un plan ceva mai depărtat zărim confluenţa Coţofenei cu Floreiul şi albia acestuia până la Teşila; în ultimul plan observăm vârfurile principale din Munţii Grohotiş (Grohotiş, Ulita, Radila etc.) şi culmea Clăbucet între valea Negraş (N) şi valea Ermeneasa (S); către nord se impun vf. Drăgan, în spatele căruia se zăreşte o parte a culmii principale a Baiului, iar în ultimul plan vf. Unghia Mare (ascuţit) şi vf. Rusu. De la vf. Piciorul Câinelui până la vf. Drăgan mergem pe culme aproape 1 km, timp de 10 minute. Pe vf. Drăgan panta creşte (10-15 grade), drumul trece prin cîteva curbe de pe versantul sudic pe cel estic, situîndu-se la 1 700-1 710 m. De aici, el continuă spre nord, înregistrînd o declivitate de până la 5 grade pe versantul estic al vf. Baiul Mare.

Pentru a ajunge pe creasta acestuia se recomandă părăsirea drumului în momentul în care acesta trece sub nivelul culmii. Suişul devine treptat mai dificil datorită pantei care pe alocuri de-păşeşte 20 grade. Se urcă o diferenţă de nivel de aproape 200 metri în 30-35 minute, la capătul căreia se ajunge pe vârful sudic al Baiului Mare (cu baliză), aflat la 1895 m; încă un mic efort (5-7 minute) şi suntem pe vârful cel mai înalt situat în nordul culmii5. De la plecarea în traseu au trecut circa 4 ore. De aici se pot admira unele dintre cele mai frumoase şi complexe peisaje din Carpaţi. Către vest, mai întîi bazinul de recepţie al Văii Rele, sfîrtecat de o mulţime de ravene şi torenţi, apoi Muntele Cumpătu, dincolo de care se impun crenelurile Bucegilor de la Vinturiş şi până la Coştila; spre nord apar culmea Zamorei (se văd 2 stâne şi drumul), valea Zamorei (stânga), vf. Băiuţu (Zamora) în centru, ca un trunchi de piramidă, şi Baiul Mic (dreapta), apoi în drrapta şi ceva mai departe vf. Cazacu, din care se des-prind două culmi principale, mai înalte, una către vest (Urechea, cu mai multe vârfuri) şi alta spre est (Muntele Petru); pe deasupra primei culmi se zăresc vf. Clăbucetul Taurului şi cabana Clăbucet-Plecare; în ultimul plan, către nord-est (dreapta) sunt vf. Unghia Mare (ascuţit) şi vf. Rusu. Spre est şi sud se observă culmi şi vârfuri deja cunoscute în prima parte a excursiei.

Reluăm traseul coborând versantul nordic al vârfului până întrăm din nou pe drum. Acesta coboară uşor până în şaua din dreptul văilor Baiul Mare (dreapta) şi Zamora (stânga), aflată la aproximativ 1 730 m, trece apoi pe la vest de vf. Baiul Mic şi ajunge în şaua din faţa vf. Zamora. Aici există o încrucişare de poteci şi drumuri. Cel pe care 1-am urmat întră în bazinul Zamorei, coborând la Buşteni (vezi traseul 8). Drumul pe care îl urmăm urcă uşor, ocolind pe la vest vf. Zamora (1826 m), unde întîlneşte marcajul cruce roşie (ce vine de la Buşteni) şi ajunge în şaua din sudul vf. Cazacu. Marcajul cruce roşie ce leagă oraşul Buşteni de valea Doftanei (traseele 8, 16) îl vom însoţi încă 25-30 minute. De la vf. Cazacu, drumul va coborî pe culmea Urechea, către vest (stânga) (traseul 10), pe când poteca cu mar-caj turistic va ocoli vârful pe latura de sud-est (dreapta). Pentru a admira panorama văii Azugii şi a Clăbucetelor Predealului se poate urcă pe vârful Cazacu (diferenţă de nivel de circa 75 m). Între vf. Cazacu şi stâna din culmea Orjogoaia se străbate sectorul de legătură dintre regiunea sudică şi cea nordică a Munţilor Baiului. El se desfăşoară la o altitudine de circa 1550 m. Pe poteca lată, în pantă foarte uşoară, care ocoleşte principalele vârfuri, ajungem în timp de 11/2 oră în capătul vestic al poienii cu stâne de pe Orjogoaia. Nu se va coborî la stână (sud est) şi nici nu se va întra în poiană, ci se merge pe potecă spre stânga, către şaua îngustă şi fragmentată de torenţi aparţinând bazinelor pâraielor Orjogoaia (S), Valea Caldă (E) şi Unghia Mare (NV). De aici părăsim poteca marcată. În continuare, traseul se desfăşoară către nord, urcând la început o panlă ceva mai mare (15-25 grade), pe versantul estic al culmii. Treptat, urcuşul devine mai uşor, sectoarele înclinate altemînd cu pante mai line. După 30-40 minute de la părăsirea traseului marcat se ajunge pe un platou, la 1 700 m, aflat în vestul Culmii lui Manole. În faţa există vf. Rusu, pe al cărui versant sudic urmează să se urce încă o diferenţă de nivel de circa 160 m, iar în stânga valea adincă Unghia Mare, în vestul căreia se profilează creasta principală a muntelui cu acelaşi nume. Ascensiunea la vf. Rusu durcăză 25-30 minute. De pe acesta se pot observa către vest şi nord-vest mai întîi valea Azugii cu versanţi bine împăduriţi, apoi Clăbucetul Azugii (cu poiană), continuat la nord de către Muntele Susai (cabana) şi vf. Cocoş. La stânga acestora se văd vf. Clăbucet (cabana), Clăbucetul Taurului (cu baliză), la poalele căruia, pe vale, se observa o parte a oraşului Azuga. În ultimul plan apar Bucegii (sectorul Fumica-Bucşoiu). Mai clar se văd vf. Coştila, bazinul superior al văii Cerbului, vf. Colţii Morarului, în spatele cărora se zăresc vf. Omu, apoi valea Morarului, Bucşoiu. În dreapta, Munţii Bucegi sunt continuaţi de Clăbucetele Predealului şi Munţii Postăvaru. O frumoasă panorama se deschide şi către nord şi nord-est. Mai întîi culmea înaltă formată din vârfurile Ştevia, Neamţu, Paltinu, pe care vom continua traseul. Din ea se desfăşoară spre sud-est culmea Rusului (stână la margineapădurii), valea Pîraie (despădurită şi cu un drum forestier ce urcă până aproape de stână) şi vf. Pîraie, torenţii de la obirşia Muşiţei şi culmea Piciorul Predeluş cu pasul (sector împădurit) de la izvoarele Doftanelor. Într-un plan mai îndepărtat se contureăză platourile largi din Muntele Sloeru-Mărcuşanu, dincolo de care apar munţii Ciucaş (vf. Tesla în stânga, creasta Ciuca-şului În centru, creasta Zăganu în dreapta). Spre nord-est şi est de pasul Predeluş urmează bazinul împădurit al Urlăţelului (se văd vârfurile ascuţite din calcar şi punetele de exploatare a calcarului), apoi într-un plan mai depărtat Muntele Bobu, dc sub care, spre vest, se desfăşoară bazinul văii Negre si Munţii Grohotiş.

Reluăm traseul coborând pe versantul vestic al vf. Rusu până în şaua dintre acesta şi vf. Ştevia (10 minute), de unde se urcă uşor (20-30 minute) pe clina estică a vf. Ştevia, apoi pe vf. Neamţu până în şaua Paltinu. Poteca este mai slab conturată, îndeosebi în ultima porţiune, unde se coboară pe o pantă de 20-30 grade. Sub vf. Neamţu există (deasupra potecii) un izvor. Din şaua Paltinu pot fi urmărite bazinul Muşiţei (E). culmea şi valea Turcului (NV), Munţii Piatra Mare (NV). În şa este întîlnită poteca lată de culme pe care se desfăşoară marcajul bandă roşie (pe stâlpi, la distanţă mare) care vine de la cabana Renţea şi trece pcste culmea Piriorul Predeluş spre Muntele Sloeru-Mărcuşanu - Muntele Bobu - Bratocea. Urmăm poteca spre stânga. Ea ocolesto pe la sud-vest vf. Paltinu, pe o pantă mica (întîlneşte câteva mustiri de apă), ajunge În şaua Turcului (15 minute), de unde trece pe versantul estic al vf. Turcu. coborând cfitre şaua din capătul nordic al acestuia. De aici trece prin estul Muntelui Roşu (în vest - stânga - o potecă duce la stână şi apoi în valea Azugii) şi coboară în şaua de la izvoarele Azugii, de unde urcă la vf. Tigăi pe culme sau imediat sub aceasta prin pădure. La caputul a 90-100 minute de la intrarea pe traseul marcat cu bandă roşie (şaua Paltinu) ajungem în şaua din nord-vestul vf. Tigăi, pe cumpăna de ape dintre râurile Azuga şi Gîrcin, unde întâlnim traseul marcat cu triunghi roşu ce vine de la Lacul Roşu (Găvan). Apoi poteca îşi schimbă direcţia către nord-est, prin păşune, pe lîngă o stână, coboară cîteva minute prin pădure şi iese din nou într-o poiană largă aflată pe versantul vestic al Clăbucetului Mare. De aici şi până la cabana Renţea so adaugă marcajul tiiunghi albastru care face legătura între aceasta şi cabana Piatra Mare. Ultima porţiune a traseului (Clăbucetul Mare - Renţea) se parcurge în pantă domoală, uneori în curbă de nivel; se trece pe lîngă o stână şi mai niulte izvoare. Traseul între şaua Paltinu şi cabana Renţea se parcurge în 2 1/2-2 ¾ ore.

Din şa sau de pe vârfuri se deschid privelişti încîntătoare.către nord (bazinul Doftanei Ardelene; lacul de pe cursul înferior al Ţărlungului), nord-est (valea superioară a Tărlungului, vf. Tesla, Munţii Ciucaş, Muntele Sloeru-Mărcuşanu), nord-vest (culmea Clăbucetul Mare - Renţea, valea Gîrcinului, Munţii Piatra Mare, iar în ultimul plan o parte a depresiunii Braşov). De la cabana Renţea se coboară pe drum nemodemizat, mai întîi pe culme (până la vf. Tîlfa), apoi pe valea Gîrcinului până în oraşul Săcele.

Author: Mihai Ielenicz Views: 39418, Last update: Sat, Oct 25, 2003