Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Ileana Bocanciu in de-ale lui ileana bocanciu

      Anul acesta, eu şi soţul meu Marius, ne-am hotărât să petrecem sărbătorile de iarnă în Spania. După câteva căutări, am ajuns la concluzia că biletele oferite de S. C. "HILLARY" S. R. L. prin agenţia "Blue Moon Travel"  din Târgovişte, sunt cele mai avantajoase. Biletul dus-întors valabil pe o perioadă de trei luni, costa 130 euro: Asigurarea medicală pentru 7 zile - 200.000 lei. Pentru început, am achitat doar taxa de rezervare, 30 euro la cursul valutar din ziua respectivă, urmând ca restul de 100 euro să-i plătim la plecare. Din câte ni s-a spus, urma să călătorim cu firma de transport "EUROTIME" şi ni s-au dat asigurări că nu vor fi probleme pe drum.

 

ROMÂNIA  - SPANIA

 

       Aşadar, pe data de 20 decembrie 2004 la ora 2: 00, eram la Târgovişte, în faţa hotelului Valahia, gata pentru o nouă călătorie. Nu peste mult timp, a sosit un microbuz în care ne-am urcat. Era de 23 de locuri, dar din păcate nu avea prea mult loc pentru bagaje, aşa că toate scaunele din spate au fost burduşite cu genţi sacoşe plase şi alte acareturi şi cu toate că am fost doar 16 persoane, a fost nevoie să ne întindem picioarele peste prăjituri, şunci şi alte ingrediente.

       La 2: 15, după citirea listei, efectivul fiind complet, am demarat, lăsând în urmă Târgoviştea adormită în ceaţă şi frig. După şase ore de mers, eram la Drobeta Turnu Severin. La o benzinărie din Orşova am făcut un popas pentru o cafea fierbinte. În maşină era frig, noroc că, obişnuită cu călătoriile, aveam la îndemână in sac de dormit. După 12 ore de mers, adică la 14: 15 eram la Timişoara, de unde am mai luat o persoană, apoi la 15: 15 ne-am îmbarcat în autocarul cu care aveam să mergem cea mai mare parte din drum. Peste două ore am ajuns la vama Nădlag unde am arătat biletele, asigurările, cei 700 de euro de persoană obligatorii pentru cele 7 zile - declarate - de stat în străinătate şi evident paşapoartele. La vama ungară ni s-au cerut câte 5 euro de persoană pentru a nu ni se controla bagajele. Am încercat să protestăm, dar tot autocarul a sărit pe noi. Adevărul este că cele două rucsacuri ale noastre, păreau hilare pe lângă munţii de bagaje pe care le aveau alţii. Era normal să fie îngrijoraţi: o doamnă se lăuda cu emfază că are nu mai puţin de 20 de kilograme de murături; alta se mândrea cu carnea, şuncile şi alte bunătăţi - cel puţin jumătate de porc după spusele ei; o a treia declara că ea nu poate să facă Crăciunul decât în stil tradiţional, aşa că îşi luase de acasă nu ştiu câte sute de sarmale... 

       După două ore, cât a durat trecerea în Ungaria, lumea s-a relaxat şi fiecare şi-a văzut de bucăţica lui, urmărind filmul la televizor. În jurul orei 21: 00 armonia habitatului s-a frânt, când un pasager, beat turtă, s-a dus în faţă, solicitând şoferilor să oprească imediat maşina pentru că el vrea să coboare. Fiind pe autostradă, acest lucru era imposibil, aşa că cei trei şoferi au fost nevoiţi să "negocieze" cu beţivul sub o ploaie de înjurături, care de care mai pitoreşti. Până la urmă a apărut o parcare şi nerăbdătorul a luat-o de unul singur pe câmpuri.  După vreo jumătate de oră de aşteptare, tot şoferii l-au recuperat, puţin mai înviorat, probabil că frigul pişcător îi făcuse bine...

        La 22 de ore de la plecarea din Târgovişte, adică la 24: 15, eram la vama comună ungaro - austriacă Hegeshallom - Nickelsdorf. Din păcate, aici am fost întorşi din drum, nu se ştie din ce cauză (şoferii ne spuneau doar: "pregătiţi paşapoartele" "pregătiţi cate 5 euro" "pauză" şi cam atât...). După încă 268 de kilometri, la 27 de ore de la plecare (5: 15), eram la vama Zollmat - Heiligenkreuz, cu trei autocare (tot româneşti) în faţă, iar peste două ore eram în Austria. Ora era deja decalată, astfel că în loc de 7: 15 era de fapt 6: 15. Am străbătut Austria şi Italia iar în Franţa am intrat la 18: 15, după 41 de ore de la plecare. Între Austria-Italia-Franţa-Monaco nu există graniţă, doar o placă indicatoare te anunţă că ai trecut în ţara vecină. La intrarea în Spania însă, lucrurile nu mai stau chiar aşa...   La vamă, ni s-au cerut paşapoartele şi după o verificare de circa o jumătate de oră, vameşul s-a întors, ni le-a pus în braţe şi cu un gest foarte categoric cu mâna ne-a spus "nu puteţi trece pe aici!". O iotă de spaniolă să nu fi ştiut, tot ai fi înţeles ce vrea să spună... Aşa că ne-am întors şi după un ocol de circa o jumătate de oră, am ajuns la un loc ce aducea tot a vamă, dar fără urmă de vameşi. Şi uite aşa am trecut în Spania! La 6: 15, după 53 de ore de mers, iată-ne la Barcelona, unde au coborât trei pasageri. Erau invidiaţi de toată lumea, pentru că ajunseseră primii la destinaţie şi puteau, în fine, să se odihnească. Oboseala începuse deja să se simtă acut printre pasageri. Ajunşi la Taragona, am făcut o pauză mai lungă, în aşteptarea altui autocar, pentru a face schimb de pasageri: cei care mergeau spre Madrid rămâneau în maşină, cei care coborau pe coasta de est schimbau autocarul. Aşa că ne-am transferat bagajele, ne-am luat rămas bun de la şoferi şi la 9: 15 plecam spre Castellon, unde am sosit peste alte două ore, la 11: 15, după 60 de ore de mers. Cu toate că in România ni s-a dat ca oră de sosire 7: 15 (m-a surprins atâta exactitate...) noi nu eram prea deranjaţi de cele patru ore de întârziere, atâta timp cât ajunsesem cu bine şi nici nu ne aşteptam ca la atâta drum să nu se producă decalaje. Alte persoane însă erau tare furioase (doamna cu murăturile făcea un scandal...) iar starea de nemulţumire a oamenilor era aproape unanimă, desigur generată şi de oboseală.

       În autogara Castellon, am făcut rezervare pentru întoarcere, la firma ALSA, pentru data de 6 ianuarie 2005, ora 16: 30. Apoi am mers în gară, am luat un tren până la Sagunt, aici am schimbat şi după o ultimă "haltă" am sosit în micul orăşel Segorbe, unde mama mea locuieşte de mai bine de cinci ani. La ora 15: 15, după 64 de ore de la plecarea din România, puteam spune că am ajuns la destinaţie.

      Cele două săptămâni petrecute aici, o adevărată vacanţă, fără sculat de dimineaţă, dezbateri politice, pus gresie, sau "mami fac caca" vor face poate obiectul altui articol. Am să povestesc acum doar drumul de întoarcere.

 

SPANIA - ROMÂNIA

 

        Conform programării, întoarcerea era stabilită pentru data de 06 ianuarie 2004. La ora 16: 00 eram în autogara Castellon, unde am fost luaţi în primire de agenţi. Ni s-au cântărit bagajele (aveam dreptul la câte 30 de kilograme de persoană, pentru plusuri se percepeau taxe suplimentare). Am stat liniştiţi pentru că acasă le verificasem, aveam 57 Kg. Cântarul arăta însă aici 61 Kg. Am fost asiguraţi cu afectare că pentru atâta lucru, nu e nici o problemă... Toţi cei care se urcau pe cântar de curiozitate se minunau "măi da' ce m-am îngrăşat cât am stat aici!". 

        La 16: 30 a sosit autocarul, aproape plin, am urcat bagajele în rulota specială, mâncarea jos în cală (nu se mănâncă în maşină - dar toată lumea mânca...) şi la 15: 00 am plecat. Afară cald, în autocar foarte cald, aproape irespirabil, mai ales în spate unde stăteam noi (ni s-a spus că sistemul este electronic, nu poate fi oprit şi trebuie "resetat"!) La Barcelona am sosit la 20: 30 şi am făcut o pauză mai lungă, de masă. Pe la ora 2: 00 unul dintre şoferi a venit în spate: "Cine s-a mai urcat în Barcelona? Cine sunt săriţi de viză? Dumneavoastră doamnă, sunteţi sărită...?" Astfel, pasagerii "săriţi" au aflat că trebuie să dea şoferilor câte 200 euro, pentru ca în cazul în care aceştia vor primi amendă, să aibă de unde plăti. Doamna cea "sărită" nu a vrut să dea nici un ban şi nici să completeze formularul pe care şoferul i l-a dat, a spus că-şi va plăti singură amenda, dacă va fi cazul. A fost ameninţată ca va fi dată jos la prima pauză. Doamna a răspuns că aşa ceva nu se va întâmpla pentru că a plătit bilet până în România şi cu toate că vorbea calm şi civilizat, şoferul a făcut-o "arogantă", dând dovadă că habar nu are ce înseamnă acest cuvânt, pentru că el însuşi se purta în acest mod, adresându-se unora cu "dumneavoastră", altora cu "tu", după cum îi dicta probabil flerul său, simţindu-se ca fermierul pe propria-i tarla. Noaptea am făcut pauze destul de dese, apoi la 6.00, la 9: 00, la 12: 00 şi apoi abia la 17: 00 am intrat într-o benzinărie: "nu facem pauză, intrăm doar să alimentăm, nu vă ridicaţi în picioare că e jandarmeria". Alimentarea a durat de fapt vreo 15 minute, şoferii veneau agale, bine mersi, cu cafeluţele aburinde iar singurul copil din autocar în vârstă de 8 ani era livid săracul de cât se reţinuse de la pipi... Cu toate că toaleta era la 20 de metri, nimeni nu a coborât din autocar şi am plecat mai departe. Abia peste 10 minute am găsit o toaletă într-o parcare, unde a coborât doar copilul, ca din puşcă! La 17: 30, în fine, mult aşteptata pauză, fumătorii erau şi ei exasperaţi. Apoi pe la 22: 00, din nou "daţi câte 5 euro pentru toate vămile" (mamă ce favoare...). 23: 30 vama ungaro-austriacă, 23: 30-pauză, 1: 00-pauză, 2: 40 pauză, Cu toate că de cele mai multe ori ne opream în benzinării şi peste tot erau indicatoare cu "fumatul interzis", românii aprindeau nonşalant ţigările, le fumau nervoşi pe jumătate şi le aruncau neglijent pe unde apucau. Privite din afară, fără ostentaţie sau părtinire, grupurile de români au ceva distinct, inconfundabil. Un amestec pestriţ de vârste şi mentalităţi, atitudini şi comportamente: tineri gălăgioşi, frumoşi sau obraznici, oameni în puterea vârstei, cu pulovere turceşti lărgite, nebărbieriţi, scuipând cu obidă, cupluri de vârsta a treia, uimite şi smerite de trepidaţia altor lumi, aşteptând cuminţi să treacă timpul şi să-şi vadă în sfârşit copiii de mult plecaţi, doamne înţepate, care ştiu cum merge treaba, găsesc imediat toaleta şi sistemul de funcţionare, intră relaxate când e fără plată şi se strecoară şerpeşte, ieşind victorioase când e de dat câţiva bănuţi, sau perechi ca noi, cu rucsacurile noastre prăpădite din Caucaz, nemulţumiţi, critici sau relaxaţi, zâmbind sau înjurând, după cum  o cere momentul, consultând o hartă sau notând într-un caiet prăpădit toate  aceste lucruri... La ora 5: 30 eram din nou la vamă. Celor "săriţi" li s-au cerut câte 50 de euro "salariul pentru vameşi". Unii au dat, alţii nu şi nu s-a întâmplat nimic. Banii au fost ceruţi după ce pe paşapoarte se aplicase ştampila! Ajunşi la Arad, am încercat să aflăm informaţii despre traseul pe care îl vom urma, întrucât în autocar se aflau persoane din toate zonele ţării. Şoferii, se lăsau foarte greu descusuţi, ori nu vroiau să ne spună, ori pur şi simplu nu ştiau pe unde vor merge. La 11: 00 am făcut un popas lângă Sebeş, pentru masă. Obişnuiţi cu alte mâncăruri şi cu preţurile în euro, mulţi s-au simţit relaxaţi în faţa unui platou cu mici şi a unei beri autohtone. Apoi din nou la drum... La 13: 30 (dormeam) maşina se opreşte şi suntem anunţaţi laconic: "Cei pentru Craiova, Piteşti, Târgovişte să coboare pentru a schimba maşina. Am coborât. Eram la Sibiu. Pentru noi, care locuim în Fieni, chiar dacă aveam bilet de Târgovişte, era mult mai avantajos să coborâm la Sinaia, de unde puteam fi uşor recuperaţi. Ni s-a spus însă că în Sinaia nu au voie să oprească şi că amenda e de 50 milioane. Bun, ne-am dat jos, dar celălalt microbuz a venit abia peste 40 de minute. Marius i-a rugat din nou pe şoferi să ne lase la Sinaia (autocarul mergea prin Braşov-Ploieşti-Bucureşti) şi, minune! Ca pe o supremă favoare, ne-au răspuns: "bine, rămâneţi în maşină" iar la ora 18: 00 eram debarcaţi într-o benzinărie la intrarea în Sinaia după 48 de ore de la plecare. Am mulţumit încă odată  şoferilor pentru că se milostiviseră de noi şi la 19: 50 eram  acasă, după 54 de ore de la plecarea din Segorbe, cu copiii nerăbdători să vadă ce le-am adus.

        În mijlocul mormanului de dulciuri şi jucării, glasurile cristaline şi atât de iubite, ne făceau din nou să ne dăm seama, cât de plăcută e odihna după urcuşul greu şi cât de fascinant e să călătoreşti, pentru a simţi apoi, ce minunat e să fii din nou acasă!

 

 

11 ianuarie 2005                                                     

Ileana Bocanciu - A. T. Chindiia

 

Câteva observaţii:

 

1)   Aceste informaţii au fost scrise pentru cei care vor să călătorească în străinătate alegând varianta cu autocarul.

2)   Chiar dacă au un caracter subiectiv, informaţiile sun reale, pot să susţin oricând veridicitatea lor.

3)   Atitudinea oarecum critică se datorează şi profesiei mele de ghid şi de organizator a multiple acţiuni mai ales în zona montană, obişnuită să ştiu în orice moment unde mă aflu şi ce urmează să se întâmple.

4)   Comunicarea dintre şoferi şi pasageri e ca şi inexistentă, cu toate acestea şoferii ştiu că sunt responsabili pentru fiecare om din maşină. Ca în orice domeniu, unii sunt mai de treabă, alţii mai "stăpâni pe tarla"

5)   Oamenii se simt neglijaţi, nedreptăţiţi, văd mai degrabă şi aproape întotdeauna părţile neplăcute ale călătoriei. Am auzit de nenumărate ori: "Nu mai vin în viaţa mea cu firma asta!", "Cât oi trăi nu mai vin cu autocarul" şi altele asemenea. Totuşi, odată ajunşi cu bine la destinaţie supărarea pare să le treacă, pentru că altfel, de ce ar fi atâtea autocare pline, pe drum, zilnic?

6)   Cei care călătoresc pentru prima dată sunt insuficient informaţi şi nici nu bănuiesc cât poate să fie de obositoare şi de plină de peripeţii, o astfel de călătorie.

7)   Românii sunt priviţi încă foarte urât în străinătate. Motive sunt slavă Domnului, destule!

Author: Ileana Bocanciu
Views: 5570, Last update: Wed, Jan 12, 2005


Comment
Fără foto A. Dorin, Thu, Jan 13, 2005, 2:40 pm

Ma bucur ca ati avut curajul sa povestiti cele intamplate. Din pacate asa se intampla cu aceasta firma care se bate cu pumnul in piept prin publicitate la tv, site-uri si alte mijloace de iesire in evidenta. De curand un prieten de-al meu care a fost in vizita la mine in Olanda a plecat cu una din firmele acestea...jale...jale. Cum poti sa-i interzici unui om sa nu iasa din autocar ptr diferite treburi??? Omul ti-a platit, are dreptul lui, daca esti in regula si nu "sarit"cum spun dansii, care e problema de nu ai voie sa cobori??? Oare sunt tot timpul in regula aceste autocare respectiv soferii??
Eu am sa calatoresc catre Romania cat de curand, dar am decis sa vin cu un avion din Germania -Koln...pretul este de 50E dus -intors, dar din pacate numai pana in Budapesta ca Romania nu exista inca in "harta lor".
Oricum ma bucur ca ati scris despre asta. Prietenul meu a fost dat jos in Sibiu pe motiv ca dansii nu merg la Cluj(acolo era destinatia lui). A fost o cearta mare in care era sa o mai si incaseze de la "amabilii soferi", brute domne nu altceva. Da aveti dreptate cu romanii astia(adica noi) ii vezi de la distanta, poti sa faci o agentie de pariuri...care este roman si care nu. Ma bucur ca unde locuiesc sunt singurul roman pe o raza de 40 Km.
E o usurare.
Calatorii frumoase(fara autocarele romanesti) si numai de bine.

Fără foto Florian Mastacan, Sat, Jan 15, 2005, 1:30 pm

Mda, sunt variante mai bune de calatorie. De exemplu, avionul de la Budapesta la Paris costa 90 EUR dus intors daca iti faci o rezervare din timp (cu taxele de aeroport incluse). Iar pana in Budapesta ajungi mult mai elegant cu trenul.... Se gasesc solutii, dar trebuie cautate din timp... si un mic dram de noroc

Fără foto Daniel Codaţ, Sun, Jan 16, 2005, 7:19 pm

Ce s-ar putea face sa dispara acesti romani de pe aceasta planeta sau ce altceva ar trebui facut sa scapam odata de ei?:-(

Fără foto Cristian Georgescu, Mon, Jan 17, 2005, 1:57 pm

Dorin Anicai, esti bucuros ca nu exista pe o raza de 40 Km in jurul tau suflet de roman, te simti comfortabil, eu spun ca ai putea exitinde gradul de comfortabilitate. Cum? Simplu, asa cum fac o gramada de romani plecati peste hotare, se fac ca nu mai stiu de unde au venit, poti refuza sa mai vorbesti vreodata limba romana, daca intalnesti un roman, total intamplator prin Europa, fa-te ca nu-l vezi si nu-l auzi si treci mai departe, nu mai intra pe site-uri romanesti, poti chiar sa-ti schimbi numele in Dorin Van Anika...
Mergand prin Europa, vezi o gramada de autocare pline de romani, oameni simpli si nu prea educati, cam zgomotosi si cu pamant sub unghi de pe campurile din Spania si Italia unde muncesc pamantul, oameni tratati si priviti de vestul europei ceva mai bine decat niste sclavi, oamnii aia imi sant mai dragi decat romanii care traind departe de tara le este rusine sa se mai considere romani.
Iar tu, Daniel Codat, despre ce romani vorbesti? Care sunt romanii care te deranjeaza pe tine? Ce romani consideri ca ar trebuii sa dispara ca sa nu-ti mai fie tie rusine ca esti roman? De ce nu incepi cu parintii tai, dupa 50 de ani petrecuri in comunism nu cred ca sunt niste persoane care s-ar adapta usor la noua Europa unita, si asta nu ar face bine imaginii tale, nu-i asa?
Am citi undeva despre un tanar german care dupa ce a vizitat muzeul lagarului de la Auschwitz a refuzat sa mai vorbeasca limba germana. Atunci mi s-a parut un gest total inutil si stupid. Acum stiu ca exista cazuri si mai deplorabile.
Am cam divagat de la subiectul articolului, articol de altfel foarte bun si obiectiv.

Fără foto A. Dorin, Mon, Jan 17, 2005, 3:01 pm

Cristi nu vreau sa spun ca sunt fericit ca nu sunt romani, ci ca nu are cine sa ma enerveze, m-am saturat de barfele lor si de felul lor dea fii. Nu trebuie sa renunt la a vorbi romaneste doar ptr simplu fapt ca altul este mai prost ca mine si nu am sa ma opresc din a vizita site-uri romanesti.
Si daca vrei sa-ti mai dau exemple de romani HOTI asteapta un pic ca mai am in ma a decide daca sa scriu sau nu.
Gata am terminat de spus despre Daci si Romani.

Emanuel Molner Emanuel Molner, Tue, Jan 18, 2005, 2:22 pm

Dorin nu prea ai dreptate, faci o acuzatie generala si nu e cazu, vezi eu traesc in germania si daca-mi spune cineva din nemti ca romani sant hoti atunci le spun ca nu e cazu asa cum nu sant nici la ei toti pedofili si omoara copii dupa ce-si bat joc de ei:?, deci este de la caz la caz si acuma conteaza si in ce patura sociala te misti. Eu unu nu neg ca sant plecat din romania si nici ca am plecat din MOLDOVA;) dara nu conteaza de unde pleci, conteaza unde ajungi si cu cat parcurgi un drum mai lung pe culmea pe care vrei sa ajungi, cu atat mai mult i-ti vor fi ce-i care te inconjoara mai recunoscatori si te vor respecta. Oricum am terminat o facultate in Germania si lucrez cu alti Ing. Nemti si alte nationalitati, da nu prea avem discuti de genu asta, cum e unu sau cum e altu, oare de ce?.

Iulian Cozma Iulian CozmaAdministrator Alpinet , Wed, Jan 19, 2005, 11:14 pm

Sant de acord cu Manu, dar cu o precizare: belgienii sant mai tari ca nemtzii la pedofilie! Sa fie clar:-P:-P:-P:-P
Dorin, cred ca pe tine te-a dap pe dos si ceea ce ai patit cu pieli de foca....

Comments for this article
Login or register to comment