Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Ioan BĂŽndeanu in Făgăraş - Accidente , d'ale lui Ionel

Autor:Matache Stefan - mistertz@hotmail.com
Data:22 decembrie 2004
Titlu:Accident în Valea Doamnei
Text:

Cu durere mare în suflet şi printre lacrimi voi încerca să povestesc firul evenimentelor din acea zi fatală. Viorel Negoiţă, a fost partenerul meu în multe ture, a fost şi un foarte bun prieten pe care îl cunoşteam încă din copilărie... Soarta a fost prea crudă cu el, nu a făcut nimic în viaţă să merite acest lucru.

Î dimineaţa zilei de 20.12.2004 am plecat de la cabana Paltinul în intenţia de a ajunge la Călţun, apoi mai departe prin Strunga Dracului şi Custura Sărăţii la cabana Negoiu. Am ajuns repede în şaua de pe Muchia Bâlei, fiind lăsate urme cu o zi în urmă de două persoane care s-au dat cu snowboardul. Efortul fizic s-a mărit substanţial începând de acolo, zăpada fiind foarte mare, urme nu mai erau, aproape la fiecare pas ne afundam până dincolo de genunchi în zăpadă. Am hotărât de comun acord că nu este bine să o luăm pe traseul turistic întrucât traverta câteva porţiuni expuse şi am optat pentru un urcuş mai la est de traseu, aproape de Vârful Paltinul, pe o pantă înclinată la 60-70 de grade dar care prezenta mai multă siguranţă.

La nici 10 metri de ieşirea în creastă, în zona în care zăpada este viscolită de vânt şi urcuşul era deja domol, s-a desprins o placă de sub picoarele noastre, reuşind să o evităm totuşi. Avalanşa a fost de proporţii reduse oprindu-se după circa 15 metri. O altă porţiune alăturată se fisurase orizontal, pe o lungime de 10 metri. Apoi am coborât în Şaua Paltinul, ocolind spre sud Turnul Paltinului, l-am depăşit şi am ajuns aproape de porţiunea cu cabluri. Vremea s-a schimbat brusc, ceaţa ridicându-se din vale rapid, vântul începuse să bată şi fulguia. Vizibilitatea se redusese la 10 metri, deci am hotărât că cea mai bună decizie este să ne întoarcem pe urmele noastre. Timp aveam să ajungem pe lumină la Bâlea Lac.

Am ajuns din nou în acel loc pe creastă unde se declanşase mica avalanşă. Aici a fost punctul crucial... Ideea mea a fost să coborâm pe urmele pe care le lăsasem pentru că erau relativ sigure, şi porţiunea expusă de circa 15 metri să o străbat eu primul. Aveam o coardă de 50 de metri la noi, şi i-am propus să mă lase uşor în coardă eventual dacă reuşesc să declanşez voluntar placa fisurată la vale şi dacă se întâmplă să fugă zapada de sub picioare eram asigurat de el, de sus. Apoi căutam un loc ferit şi sigur şi cobora şi el, pe urmele mele. El a optat pe ideea să găsim alt traseu decât cel pe care urcasem şi anume pe traseul turistic direct, deşi ştiam amândoi că este o porţiune de circa 250 de metri expusă. Ne-am forţat norocul..., după aproximativ 100 de metri de mers pe porţiunea expusă zăpada a cedat sub amândoi (eu eram în faţă) şi a urmat o cădere necontrolată de circa 300 de metri, spre Valea Doamnei. Avalanşa nu a avut proporţii foarte mari şi am fost purtaţi la suprafaţa ei, astfel încât atunci când ne-am oprit, eu aveam îngropate şi rucsacul şi picioarele. Eram nevătămat.

În aproximativ 5 minute am reuşit să mă eliberez şi m-am dus imediat la prietenul meu, care era îngropat mai mult în zăpadă dar avea capul ieşit şi putea respira. I-am înlăturat zăpada de pe torace şi din jurul feţei, astfel încât să poată respira la capacitatea maximă pulmonară. Ştiind că salvamontul nu este sus, am sunat la cabana Paltinul, să le cer ajutor pentru că ei erau cei care puteau să vină cel mai repede. Între timp m-am apucat să sap cu mâinile goale, constatând că sângerează la nivelul coapsei, capul pioletului fiind în apropiere. Am dat telefon din nou şi le-am spus să se grăbească pentru că pierde sânge. Între pauzele de săpat, i-am dat să bea ceai cald din termos. Era încă conştient dar nu mai avea forţă să mă ajute să îl scot. Aşa că a trebuit să sap până la vârful bocancului, care era îngropat la 2 metri sub zăpada şi, cu mari eforturi, am reuşit să-l scot de acolo.

Am hotărât să urc până în şa, să aprind frontala astfel încât să ne găsească mai uşor. A fost singurul moment în care l-am lăsat singur, pentru câteva minute. Nu a fost nevoie să ajung până sus pentru că au apărut destul de repede şi m-au reperat. Ne-am întors toţi la el (eram vreo 6 persoane) şi abia atuci am constatat că pioletul nu se afla pe lângă coapsă ci de fapt străpunsese coapsa. Din păcate plaga era prea sus pentru un garou (aproape de nivelul bazinului) şi singura şansă era să-l transportăm cât mai repede jos, pentru ajutor. L-am transportat în sacul de dormit, am stat în permanenţă lângă el, din păcate undeva pe drumul de coborâre cu telecabina a încetat să mai respire.

Până la apariţia echipei SMURD i-am făcut resuscitare, apoi a încercat şi echipa de salvare, dar degeaba... Dacă pioletul nu îi străpungea coapsa acum era teafăr, fără nici măcar o fractură, se alegea probabil doar cu o sperietură. Eu personal doar auzisem poveşti despre căderi, sau oameni surprinşi de avalanşă care au avut ghinionul să se lovească cu pioletul în cap sau în alte zone provocatoare de moarte. În majoritatea cazurilor este vorba de plăgi mai mult sau mai puţin superficiale, care nu duc la deces.

Viorel a fost, cred, una dintre puţinele persoane care să aibă o asemenea neşansă. Poate că cineva acolo sus l-a dorit foarte mult... Viorel era un om vesel, cu un umor fantastic şi plin de viaţă. Dacă erai supărat, el era persoana cea mai în măsură să te înveselească. Îi plăcea să trăiască, îi plăcea să se distreze, iubea muntele. A urcat pe munte din pasiune şi ştiam sigur că această pasiune este garantată pe viaţă. Nu se aştepta la soarta asta, cu atât mai mult prietenii, rudele şi cunoştinţele lui. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri să îl ajut, am stat cu el până şi-a dat ultima suflare. O dată cu moartea lui a murit şi o parte din mine, dar simt acum că el trăieşte şi va trăi prin mine şi prin cei care l-au cunoscut îndeaproape. Dumnezeu să-l odihnească!

Ştefan Matache [edit: o pagină in memoria lui Viorel Negoita ]

Author: Matache Stefan
Views: 8096, Last update: Mon, Sep 26, 2005


Login or register to comment