Sunt Dan Moisa de la Clubul Montan Apuseni (fost Feroviarul) Cluj-Napoca şi doresc să dau câteva
date despre ceea ce s-a întâmplat joi 15 august pe Muchia Albotei.
Am ajuns până la 2100 m unde am urcat în creastă urmând să depăşim un
vârf mai proeminent, în faţă se zărea o şa suspendată între 2 piscuri,
cred că era Şaua
Înaltă. Cred că ne aflam pe Vârful lui Toader.
Nu! Nu eraţi în Vf. lui Toader! Ceaţa era o scuză să nu ştiţi atunci,
dar apoi, discutând şi coborând cu noi, studiind acasă schiţa din cartea
lui Beleaua, puteai să te lămureşti că accidentul a fost pe Sgăucu Mare.
M-am convins şi în duminica de după accident, studiind, fotografiind Muchia
Albotei de pe Custura Buteanului, pe care am urcat-o pe o vreme excelentă
cu Marlene, Gec şi Cotzo "la liber", dar cu Oana şi Dora legate cu coarda, de
mine. Am recunoscut contrafortul vestic al Sgăucului, pe sub care am ocolit
ca să ajung la voi pe o cale mai ocolită, dar mai repede şi să-i chem apoi
pe ceilalţi.
Andrei Beleaua scrie la pag. 189:
"...impresionant prin sălbăticia lui. Vârful său - 2150 m - ieşit puţin din
linia crestei spre est, trimite spre Valea Arpaşu un contrafort puternic ce
mărgineşte Căldăruşa pe latura nordică".
Pe schiţa de la pag. 186 a cărţii Pe custuri făgărăşene sunt figurate
contrafortul şi Căldăruşa, iar mai jos, cu linie întreruptă, e figurat
vâlcelul pe care îţi "zburase" rucsacul şi pe care am coborât toţi. Ţi
s-a găsit şi rucsacul pe acel vâlcel, mai jos. Încă o dovadă: când Liviu
vorbea cu pilotul elicopterului, i-am spus să-i dea ca reper confluenţa
celor două pâraie cascadate foarte vizibile (ieşisem din ceaţă) şi că îi vom
aştepta în poieniţa ce o ochisem mai jos de acea confluenţă. Se vede pe
schiţă. Cu ceva mai la vale e refugiul de vânătoare.
Din cauza ceţii nu ştiai că eşti pe Sgăuc, dar cum de ai greşit aşa de
mult? Până la Toaderu mai e mult! Şi, de fapt, Liviu spunea că ai spus nu
de Toaderu ci de Vf. lui Gavrilă, nici asta nu era adevărat.
V-aţi învârtit oarecum în cerc, aşa mi-ai spus şi ai explicat confuzia
V. Arpăşel - V. Arpaşului - tocmai că acel vârf Sgăuc nu era pe creastă şi
voi aţi crezut că acel contrafort e continuarea Muchiei. Înţeleg. Şi noi -
coborând pe Muchia Albotei spre voi o păţeam la câte o "ramificaţie". Eu
eram mereu primul şi coborând de pe un turn vedeam că nu urmeaza un altul,
mă întorceam. Când în faţă apărea din ceaţă alt ţanc/ vârf - continuam şi-i
spuneam lui Alex să-i aştepte şi să-i dirijeze pe cei care veneau asiguraţi
în corzi.
Alţi alpineţi m-au întrebat pe personală despre Albota. Le-am răspuns
la toţi că mai ales din cauza rucsacilor mari şi dacă îi prinde ploaia e
nevoie de COARDĂ! (dar nu numai din cauzele astea!) Dan nu m-a întrebat
nimic, deşi suntem ambii clujeni şi ştia că am fost pe acolo. S-a bazat pe
spusele unui amic al lui, care a parcurs-o fără coarda. Acela ori e mai
bun alpinist ca mine, ori e mai nebun! E posibil de făcut şi chiar de
terminat cu bine Albota fără coardă. Multe sunt posibile pe munte, dar
neindicate. Să vă redau un pasaj din ce mi-a scris recent Alin Tănase:
"Am coborât la Capra şi am mers să vedem proaspătul monument al tinerilor
orădeni răpiţi de avalanşa din 2002 (concitadini de-ai mei, căci sunt
din Oradea).
În fine am urcat mai departe, la un moment dat am auzit zgomot de pietre
căzute din Creasta Arpăşelului şi mă gândeam c-o fi vreo capră. Am ajuns şi
pe Buteanu, pe vânt şi fără să vedem nimic, iar pe când coboram am auzit la
un moment dat un zgomot de carabe care zornăiau, apoi am văzut cum apare din
ceaţă o siluetă şi apoi tot mai clar un alpinist cu hamul pe el şi coarda
pe umăr. Era clar: venea de pe Arpăşel şi parcă nu-mi venea să cred, pentru că
vremea din ziua respectivă nu te îmbia să mergi pe Arpăşel, mai ales că şi
plouase şi chiar dăduse cu gheaţă. Tot
aşteptam să mai apară şi un al doilea, însă zadarnic. Am fost curioşi să-l
cunoaştem,
să-l întrebăm cum a fost şi cum de s-a avântat singur. Băiatul era din
R... îl chema
I... şi îmi părea cunoscut la faţă, apoi mi-am dat seama că-l văzusem la
Bârcaciu.
Am lăsat doar iniţialele; poate acel alpinist solitar nu doreşte să-i fie
divulgate datele personale.
Asta era marţi."
Se pot multe - cu risc mai mic sau mai mare şi se pot unele
sau chiar multe din ele sfârşi cu bine! Mai ştiu o tură de iarnă a lui
Dan, Oli şi Claudia sfârşită cu bine, dar care se putea sfârşi foarte rău. Dar
să ne amintim că Lionel Terray spunea: "Să rişti, dar cu măsură!"
Eu nu acuz, dar afirm că Dan, cu acele bagaje, cu acele fete, pe acea
vreme... nu trebuia să abordeze traseul fără coardă, bazat doar pe "amicul".
Sgăucu Mare e doar primul vârf din Albota Sălbatică! Acolo începeau
dificultăţile, pentru care ar fi trebuit să aveţi coardă pentru asigurare (iarba şi stânca erau ude, bagaje mari, experienţa unora cam redusă) şi
pentru depăşirea (mici rapeluri, coborârea rucsacilor) în unele zone.
Am aşteptat sosirea salvamontului, care s-a produs peste 24 ore, de
parcă am fi fost în capătul lumii.
Eşti nedrept Dane! Ni s-a spus că sunteţi în V. Arpăşelului, aşa ai crezut şi
anunţat chiar tu. Acolo v-am căutat şi am strigat până n-am mai avut voce.
Dar dacă eraţi dincolo de creastă, era clar că nu ne-aţi auzit: distanţa,
creasta dintre noi, vântul, păraiele umflate. Când ne mai depărtam, nu ne
mai auzeam nici între noi. Dacă aţi fi ştiut, poate putea urca unul dintre
voi până în creastă şi atunci era mai simplu pentru a doua zi.
Eram la maximum 100 m de creastă,
Claudia şi Cristi ne spuseseră că sunteţi aproape de vale, nu de creastă (aşa au înţeles), ceea ce eu am spus că nu e posibil!
Dacă am fi ştiut că sunteţi doar pe Sgăuc şi nu mai sus, şi în prima zi
(joi) şi în a 2-a (vineri) am fi abordat ca şi cale de acces spre voi
coborârea în, apoi pe V. Arpăşel, urcarea pe Vârteje şi apoi pe Albota
Domoală (pe poteca ce e paralelă cu creasta), spre voi. Era mult mai uşor,
mai puţin riscant, nu ar fi trebuit înaintat în corzi pe Creasta Vârtopel şi
apoi aval pe Albota Sălbatică.
Chiar dacă cei de joi, care strigam după voi din Căldăruţa Coruga şi Găvanul
şi apoi din V. Arpăşel am fi ajuns la voi, asta ar fi fost seara, poate deja
pe întuneric şi tot ar mai fi trebuit să staţi/ să stăm o noapte acolo. Dar
ştiind de la voi că aveţi cam tot ce era necesar, noi trebuia să vă reperăm
şi să vă coborâm, nu să vă aducem corturi, saci, alimente, calmante, căci le
aveaţi.
Iar vineri - pe traseul pe care am venit spre voi, nu se putea înainta mai
repede fără a mări riscul. Te vei convinge când vei face Albota, dacă îţi
vei imagina că e ceaţă şi iarba, stânca ude! Nici salvamontiştii (mai
ales medicii şi aspiranţii echipei respective) nu sunt scutiţi de o
eventuală alunecare, de ruperea unei glii.
Eu sper că măcar acum fraza ta:
"sosirea salvamontului, care s-a produs peste 24 ore, de parcă am fi fost
în capătul lumii"
o regreţi.
Cu urări de însănătoşire grabnică şi deplină Claudiei, cu urări de ture fără
evenimente neplăcute ţie Dane şi tuturor celor care iubesc muntele.
