Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Emi Cristea in de-ale lui Emi Cristea


ALBUMUL FOTO - Tura din Ceahlau

     Dupa o noapte chinuita, aproape nedormita, zgaltait de personalul de Targu Mures, si apoi de gropile soselei dintre Gheorgheni si Bicaz, ma intalnesc cu Sorin si Irina, in centrul micului oras moldovean, de la poalele Ceahlaului.Sorin si Irina
     Am lasat in urma ploaia din Ardeal, incalzit un pic de soarele ce razbatea printre nori la poalele Ceahlaului. Dar prognozele meteo nu erau foarte imbucuratoare, astfel ca aceste raze erau parca, doar amagitoare.
     Luam un taxi spre cabana Izvorul Muntelui, ca nu parea prea interesanta afacerea de-a strabate 12 km pe jos, pe sosea, pana la poalele Ceahlaului. Pe de manele (asa, ca de bun venit in modernul orasel, in pas cu ultimele hituri in materie de bani, femei si burice), strabatem meandrele si gropile soselei spre Izvor. Cu mare bucurie ne dam jos din masina, si ne saltam rucsacii in carca. Mai avem o bariera de trecut, pana sa intram in Parcul National Ceahlau: nea Jenel, taxatorul de serviciu.
     In spatele cabanei Izvorul Muntelui, luam in piept o panta mai zdravana, si dupa zece minute ajungem in soseaua ce inconjoara Ceahlaul pana la Durau. Ajungem in drum flescaiti bine de efortul sustinut din primele minute. Asa ca portiunea de sosea pare o binecuvantare pentru a ne trage sufletul ceva drum. Afara Jgheabul cu Hotareste un miros tomnatec, parca; se simte o adiere de iarba uscata, de fan. Si totusi... vine primavara. Iarba a rasarit pe langa drum, incercand sa acopere parca noroaiele lasate in urma sa de batrana iarna.
     Asfaltul ne oboseste repede picioarele. Suntem incaltati cu bocancii de iarna, asteptandu-ne ca peste anumita altitudine sa dam de zapada. Vremea s-a grabit insa, astfel ca printre molizi, zarind pentru prima data Toaca, nu vedem prea multa zapada pe sus. Ne vom testa bocancii de iarna prin noroaiele Ceahlaului. Cel putin nu vom lua apa la bord. La bancuta, ne tragem sufletul si mai prindem ceva forte cu o gura de apa. Lasam in stanga poteca spre dinspre Politele cu Crini, si ne contiunam drumul spre Stanca Dochiei. Am scapat de sosea. Intram pe un drum forestier, pe marginea unui paraias, incepand sa luam altitudine. Este destul de cald, desi vremea e apasatoare.
     Deasupra noastra sta a ploaie. Peste lacul Izvorul Muntelui se aud tunete. Speram sa ne ocoleasca furtuna. Asa ca intetim pasii, traversand cand intr-o parte cand in alta paraiasul pe care il urmam. Cu cat ne apropiem de stanca Dochiei, vremea se inrautateste. Toaca dispare privirilor si primii stropi de ploaie incep sa ne ude. Sorin scoate husa pentru rucsac. Nu ne imbracam, ca nu pare a se inteti ploaia si mai mult ne-am incinge in goretex sau in impermeabil.
La urcus     La Stanca Dochiei, ne umplem rezervele cu apa. De aici incolo nu vom mai avea vreo sursa de apa pana sus pe platou. Pe stanca, o placuta ne aminteste de Dr. Iacomi, cel pentru care Ceahlaul a fost ca un tata, cel care si-a dedicat mare parte din viata pentru acest munte deosebit. Un club din Piatra Neamt ii poarta de ani de zile numele, club cu care ne-am imprietenit acum ceva ani pe la concursuri si pe munte.
    Telefonul suna si, raspunzand, dau de Romeo, amicul din Ploiesti. De abia a ajuns in Bicaz, si ne intreaba cum e starea zapezii pe poteca. O sa ne intalnim abia sus la cabana.
    Traversam o zona cu doboraturi de vant, imaginandu-ne cam cat de puternica a fost furtuna care a facut toate aceste ravagii. Hectare intregi de padure culcata la pamant de nebunia naturii. Parasim valea ce coboara de sub Toaca, si incepem sa urcam in serpentine un versant de munte. Panta devine tot mai tare, iar pe poteca apar primele semne de zapada. Incet incet ne intram in ritm, iar greutatea rucsacilor din spate parca nu mai este atat de apasatoare. Traversam pe sub pereti o zona cu gheata pe poteca dupa care ajungem la balustrade. Aici poteca intra in Jgheabul cu Hotar (asta este si denumirea traseului de altfel). Ca tot radeam de Sorin cand imi zisese ca ar fi bine sa-mi iau coltarii, acum chiar le simteam lipsa. Ne-ar sta rau in coltari prin padure!? Am avea Toacabataturi la fund mai putine, si fundul mai in siguranta...
Mai tinandu-ne de balustrade, mai ajutandu-ne de telescopice, mai tinandu-ne de o radacina, urcam anevoie zona de balustrade, pana ajungem in poiana de sus. Ploaia a fugit de noi, dar dinspre Ocolasu Mare tuna destul de tare. N-as vrea sa fiu acum prin acea zona a platoului.
     In poiana stratul de zapada este continuu. Panta nemaifiind mare, inaintam mai cu spor, pana iesim in gol alpin, sub Jgheabul lui Stelea. Dupa o pauza meritata, ne decidem... urcam direct spre Statia Meteo Toaca, prin Jgheabul lui Stelea. Poteca de vara strabate un versant de jnepeni, unde zapada pare mare si poteca necalcata. Decat sa ne afundam in zapada uda de acolo, mai bine ocolim pe sub Toaca. Iesim intr-o poiana larga, ca un mic platou – loc frumos de campare – dupa care intram in stanga in Jgheabul lui Stelea.
Dochia     Deasupra noastra se vede Toaca, al doilea varf al Ceahlaului, trecut pe hartile mai noi cu 1906 m altitudine. Din jgheab se vad si scarile de lemn facute de la statia meteo pana pe varf, pentru a usura accesul oamenilor de serviciu de la Meteo spre varf. De data asta urcam mai anevoios. Noaptea nedormita isi face efectul, efort accentuat si de oboseala orelor de mers. Urcam incet si cu pauze dese, dar constant. Dupa vreo 20 de minute ascensiunea se termina, iar in stanga, in jnepeni se vad urmele ce duc la statia meteo. Suntem pe platou. Un catelus ne intampina la cabana meteorologilor cu scandal la noi. Nu-i dam prea multa atentie, ca se pare ca oricum latra de salut sau de plictiseala. Cerul s-a mai destins, plafonul s-a mai ridicat, si putem sa vedem peisajul din jurul nostru. In spate lasam Toaca cu stancile sale. Ne continuam poteca pe “bulevardul” Ceahlaului spre cabana Dochia. In urma noastra, pe Toaca, iese soarele. Aici reusim sa facem singurele fotografii mai deosebite din tura.Emi pe Toaca
     Prindem din stanga poteca de vara, iar din fata vreo 5 “hip-hoperi” (pantofari botezati astfel de catra Samo, pe care urma sa-l cunoastem in cabana), in blugi, adidasi ... unul carand un sac galben in spate (nu am reusit nici acum sa-mi dau seama ce anume cara, si imi pare rau ca nu l-am intrebat) iar altul tarand dupa el un bax de bidoane de 2 litri de bere Noroc. Trecand pe langa ei, m-au intrebat mirati daca schiez, iar pe Sorin si Irina daca mai pot. Ne-am uitat zambind la ei, le-am raspuns ce doreau sa auda, si ne-am continuat drumul.
    Intram in cabana. Dom` Todirel ne intampina la bufetul cabanei. Inauntru lume pestrita, de prin toate partile tarii, ceaiuri, ciorbe dar din pacate si mult fum de tigara. Ne cazam si noi, in camera mare, din capatul cabanei, alaturi de un grup de trei (Laura, Roxana si Samo), cu care aveam sa ne imprietenim. Intorsi in sala de mese, comandam cate o ciorba fierbinte. Tare faina ciorba dom`le. Adevarul este ca la Dochia am intalnit cele mai mici preturi de cazare, si de mancare, raportate la conditii si calitate. Cine tine cabana, face o treaba intr-adevar deosebita.
Panaghia      Pana spre seara tragem un pui de somn, pregatindu-ne pentru Inviere. Incet incet, pe la zece seara, lumea se aduna in sala de mese, pentru a merge la schit. Aici ne intalnim si cu Daniela Urus, colega noastra de la Alpinet, ne intalnim si cu Romeo si amicii sai. Aproape de miezul noptii traversam culmea spre schit. Un preot si cu doi calugari tin frumoasa slujba de Inviere, cu toate datinele sale. Desi dureaza pana la 3 si ceva dimineata, nu rezist prea mult, astfel ca la ora unu ma indrept spre cabana. Mi-as dori sa ma trezesc sa vad rasaritul, Sorin Harjete, bun amic si fost cabanier la Dochia, asigurandu-ma ca de la Dochia prinzi unul din cele mai frumoase din Carpati. Abia dimineata aveam sa aflu ca dupa slujba, preotii au invitat la masa pe toti cei ramasi, servind ciorba de peste si peste prajit... cu parere de rau ca nu au avut la masa toata cabana. Un gest mai rar intalnit pe la slujbe de Inviere, cu multa lume.La Dochia

     Dimineata, suna ceasul pe la ora 6. Deschid ochii si privesc pe geam. Cerul este destul de acoperit. Linistit intorc spatele la geam si-mi continui somnul. Asta e.... prind altadata rasaritul. Ma bucur in continuare de odihna, dupa atatea zile de stres si nesomn. Toata camera, adica cei sase care suntem, ne trezim pe la ora zece abia. Baimarenii se pregatesc sa plece spre Durau. Ne hotaram si noi sa urcam pe Toaca asa ca plecam impreuna spre varf. De la poale, de sub statia meteo, facem aproximativm un sfert de ora pana pe varf. Chiar inainte, de pe un umar stancos, putem vedea in jgheab, spre Durau o capra neagra, pe care o si fotografiem. De pe varf, vedem Duraul, Panaghia si lacul Izvorul Muntelui. Spre Ocolasu Mare este iarasi furtuna. Nu zabovim nici noi mult pe varf, si dupa ce facem cateva fotografii cu totii, coboram spre statia Meteo. Baimarencele il culeg de aici pe Samo, dupa care ne despartim drumurile. Noi ne intoarcem la cabana, iar ei coboara spre masina lasata la Durau.

     Ziua de sambata se scurge incet, cu somn de dupa-masa, si cu ore petrecute in sala de mese. Afara vremea se stricase rau, si daduse in furtuna. La cabana mai apar grupuri de turisti, desi e duminica. Printre ei, si un grup de la Alpin Club Bacau, prieteni de-ai lui Sorin, iar cu ei si Andrei Patriciu (Patriciosu). Printre prietenii lui Romeo, descopar ca lumea e mica, astfel ca am ocazia sa ma cunosc in varf de munte cu Lenti, amicul sau din Ploiesti. Pe la miezul noptii plecam la somn. A doua zi este intoarcerea spre casa si ne propunem sa ne trezim la ora 7.

Coborarea    Desi seara se inseninase, dandu-ne sperante de vreme buna, ne trezim pe o ceata laptoasa, ce invaluie tot platoul. Ne facem bagajele, mancam, ne luam ramas bun de la cabanier, si pornim la vale, pe poteca ce duce la Claile lui Miron. Coboram prin zapada pana la locul de campare, de unde intram intr-un horn pamantos. Coborarea abrupta ne duce spre Jgheabul Ursilor, pe care trebuie sa-l traversam. Aici zapada este foarte mare, si infundata bine pe jgheab. Din cate ne zice Sorin, aici se formeaza foarte multe avalanse iarna (intr-una din ele murind, din cate am inteles, fostul presedinte de la Alpin Club Bacau, in ianuarie 1996). Trecem de jgheab si intram pe curba de nivel, pe sub abruptul Ceahlaului. Prin padure ne intersectam de doua ori cu capre negre, care dupa ce se uita lung la noi, o zbughesc la vale, inspre abrupt, lasand urmele prin zapada.
Zapada foarte mare si grea, ne da multe batai de cap. Asa inaintam timp de o ora si jumatate prin poteca pacatoasa, pana reusim sa iesim tot prin ceata, undeva sub Ocolasu Mare. De aici, in zilele frumoase se vede extraordinar peretele sudic al Ocolasului. In aceasta zona, iarna, la zapezi mari, poti face si o ora si mai bine, pe o portiune de doua sute de metri, cat traversam pe curba de nivel. Din fericire, acum zapada ne tine, cat de cat, astfel ca traversam zona in cateva minute. Coboram apoi, destul de abrupt, printre Claile lui Miron, intrand din nou in ceata. Cateva serpentine mai dure, ne scot in capatul Poienii Maicilor. Versantul din vale a fost impadurit recent, fiind acum plin de puieti de molid.
     Poteca parca nu se mai termina. Intram in padure, si de aici dupa jumatate de ceas de coborare pe un vechi drum forestier, ajungem la Cabana Izvorul Muntelui (ramasa doar ca titulatura cabana, caci altfel domnii care nu prea au treaba cu turismul au scris mare pe usa “interzisa intrarea cu bagaje sau rucsaci”, de parca am fi in oras si lumea ar veni cu gentute si posete). Il gasim aici pe dom` Jenel, care se pare ca si-a incheiat misiunea pe acest week-end, astfel ca vine la vale cu noi. Chemam un taxi din Bicaz (noroc cu cartea de vizita lasata sambata de taximetrist) si la pranz suntem in Bicaz.


9

     Ehh, de aici incepe aventura. Dupa o ora de sedere in statia de autobuz, aflam ca nu circula (Tg. Neamt – Brasov). Dupa inca patru ore de stat la ocazie, bafta face ca unuia sa i se strice masina langa noi, ca altfel oricum un oprea. Sorin reuseste sa-l convinga sa ne ia pana in Gheorgheni. In orasul ardelean, ratam la juma de ceas trenul spre Brasov (dupa ce am marsaluit 3 km prin oras pana la gara). Asa ca avem de ales... sa stam 5 ore in gara sau sa incercam la ocazie. Alegem ultima. Marsalui acei 3 km inapoi pana in centru, si inca unul spre Brasov la iesire. Imaginati-va marsul asta in bocanci semi-rigizi, de iarna, dupa ore de mers pe poteci. La ocazie bafta nu tine cu noi... astfel ca la lasarea intunericului ne intoarcem in gara (de data asta cu taxiul). Acceleratul spre Brasov este plin la refuz. Dupa doua ore de stat tapan in compartiment, opt insi ca sardele... eu scap de chin si cobor in Brasov. Ma gandesc cu amar la Sorin si Irina, care mai au pana la Bucuresti.
     Este ora 3 noaptea. Sunt ajuns acasa, ochii mi-s mici... si dimineata incepe o noua saptamana de lucru. Dar a meritat... m-am bucurat de Ceahlau, asa cum este el, cand cu soare, cand cu ceatza, cand cu nori... dar mereu tainic.

ALBUMUL FOTO - Tura din Ceahlau

Author: Emi Cristea
Views: 11720, Last update: Thu, Apr 27, 2006


Comment
Attila Lutinca Attila Lutinca, Sat, Apr 29, 2006, 9:20 am

Frumoasa tura, in timp ce citeam parca eram cu voi in tura:-D, bucuros de munte asa cum este el cu vreme rea sau buna, intodeauna drag noua. Un prieten cabanier avea o vorba "numa' cu acid sa nu ploie, in rest nu conteaza":-D
Salut si vreme buna.

Comments for this article
Login or register to comment