Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Ileana Bocanciu in de-ale lui ileana bocanciu

 

           În perioada 24-26 noiembrie 2006, în cadrul programului "EDUCAŢIE PRIN TURISM", Asociaţia de Turism "Chindia" a organizat cea de-a XXII-a etapă, intitulată "TABĂRĂ DE SPEOLOGIE". Scopul acestui proiect a fost de a stimula participarea tinerilor din judeţul Dîmboviţa la acţiuni de educaţie montană, având ca obiective ridicarea nivelului de informaţii în domeniul turismului montan specializat - speologie - în condiţii de deplină siguranţă şi cu protejarea mediului înconjurător. Proiectul a fost finanţat de Direcţia Judeţeană de Tineret Dîmboviţa şi realizat în parteneriat cu Liceul Teoretic "Nicolae Titulescu" Pucioasa şi  Primăria Fieni.

          La activităţile desfăşurate în masivele Leaota şi Bucegi au participat 35 de tineri, coordonaţi de 5 membri ai A. T. "Chindia". Toţi s-au bucurat de ospitalitatea Centrului de Vacanţă "Cerbul" Brătei.

          Vineri, după ce au fost cazaţi, tinerii au primit primele noţiuni teoretice despre lumea subterană, cu ajutorul prezentării de diapozitive "Peşteri din România". După cină s-a discutat programul pentru a doua zi.

          Sâmbătă, împărţiţi în trei echipe, pe o vreme umedă dar caldă, participanţii au parcurs un traseu în masivul Leaota, vizitând peşteri din bazinul Văii Rătei (Peştera cu Două Intrări, Peştera Onicăi, Peştera cu Patru Intrări din Chei), precum şi Cheile Răteiului cu observarea formelor de exocarst, iar la final, învingându-şi teama, au experimentat pe viu, tehnica de coborâre pe coardă. Seara, obosiţi şi plini de impresii noi, chiar dacă şi cu câteva zgârieturi sau straturi de noroi în plus pe haine, tinerii au aprofundat cele învăţate, cu ajutorul unei noi proiecţii de diapozitive. De astă dată, lumea subterană a părut mult mai apropiată şi mai reală.

            Duminică, testele pe care le-au rezolvat, au consolidat cunoştinţele în domeniul speologiei, pe care participanţii le-au asimilat atât din teorie, cât mai ales din practică. Pe o vreme caldă şi însorită, o drumeţie până în Cheile Orzei, a încheiat cu succes această tabără. La final, tinerii au primit diplome şi premii, odată cu invitaţia de a participa cât de curând, la o nouă întâlnire cu natura.

            Mulţumiri doresc să adresez tuturor celor 35 de tineri participanţi, pentru implicarea lor, colegilor de club pentru ajutorul acordat, Direcţiei Judeţene de Tineret Dîmboviţa pentru finanţare, precum şi colaboratorilor: Liceul Teoretic "Nicolae Titulescu" Pucioasa, Primăria Fieni, Centrul de Vacanţă "Cerbul" Brătei.

 

Ileana Bocanciu - A. T. "Chindia" - coordonator program

Author: Ileana Bocanciu
Views: 5369, Last update: Mon, Nov 27, 2006


Login or register to comment