Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Mircea Ordean in de-ale lui mircea ordean

     
     A fost ca o incursiune intr-un tarim neplacut.
     Da, am descoperit intrat in vale ca e mai interesant decit ma asteptam, mi-am extins ideea la vederea peretelui Briului, a Pintenului si a briielor ce pleaca spre est, mai ales jos, dar senzatia neplacuta ii mare...      
     N-am avut de lucru in Albisoare si-am reochit copaia din nordul Albei, deasupra Verdetii, ce imi revelase de mult o posibilitate spre Blidul Uriasilor. Eu nu m-am omorit niciodata cu dorul de valea asta. Una pentru ca am fost subiectiv, era ca o femeie.. de altii, un loc de unde nu puteam ridica pretentii. Fusesera altii inaintea mea, alpinistii peretilor, apoi aceia care descrisesera valea in Muntii Carpati... Pe de alta parte, mi se parea o vaioaga limitata ca maluri, poate si ca perspectiva (chiar e, doar dragostea mea pentru albisoare a facut interesanta vederea versantului opus). Cu scuza nepriceputului ce vede lucrurile mai a la lejere, nu am banuit dificultati mari. Stiam si eu, nu mai stiu de unde, ca e cam un 1B sub Briul Mare. Iar in MC se spunea ca se poate iesi chiar la Podul Costilei, pe drum elementar...


    
     Am nimerit o zi de calicula, dintr-o vara istorica prin temperaturi, cit si prin durata lor. Este al patrulea week-end bun, prin aceasta seceta prelungita. Venit cu masina lui Mugur, aer conditionat. Mihaela, Marci si Vali merg spre platou (fac si ele ca Andrei Tudorie, trag mina de cite ori se poate... Nici gind de urcus Valea jepilor, ci prefera stat la coada uriasa a telecabinei). Noi mergem cu masina la Camin. Deja avem cam o ora intirziere, 10 in loc de 9...
    A venit Mugur mai tirziu, apoi s-a circulat greu, masini ca la balamuc dornice sa scape de canicula. Nici gind insa de asa ceva, de a scapa la munte de dogoare...
     Noua ne aduce iemdiat aminte de Piatra Craiului, unde fugeam din avanpost in avanpost forestier ca sa scapam de o caldura asemanatoare. Acum e mai cald, dar nu e nici calcarul refectorizant. Ma uit prin papdure la cer, doar-doar or aparea obisnuitii nori de abrupt - nici gind insa! La 1560 m alt. este un pic alta temperatura, bate si un pic vintul. Oricum, temator de insolatie imi pun tricoul drept turban... Cald al dracu, monser! Din perete Albisoare, eu ochisem un ceva horn ce-ar urca din Alba. Daca este ceva direct spre talvegul acesteia m-am inselat, nu exista, peretele e vertical. In schimb, exista un vilcel care merge oarecum paralel cu ea. Parca il sesizasem in vechime, parca nu. El e comun cu cel ce vine din Circuri, peste faimoasele lespezi, pentru a bifurca spre vest curind. Pe pomenitul soare teribil dam de o mica saritoare, neasteptata, unde folosim cordelina. Repetam scena ceva mai sus, unde zona stincoasa a firului inceteaza, pentru ca la capatul scocului sa avem o portiune inclinata binisor. Iesim pe o coama cuminte, de unde se coboara intr-o copaie cu vegetatie abundenta.
    
     Pe cea caldura, ne vom umple de seminte de la una planta sau alta. Firul se duce relativ domol la vale, dar nu i-am vazut urme din Alba, chit ca are ceva debit, la ploi, ca unul care - voi descoperi - aduna si o copaie spre Circuri ce cade in unghi drept peste el, prelungindu-i neasteptat existenta.
     Traversam initial aici in scoc, pe partea opusa suindu-l. Mai ne tragem de jnepeni, cu destula oroare. Este clar si ca deseori ne refugiem la umbra. Mugur mai ales simte nevoie de odihna, a dormit mai putin, insomniac de caldura noctura a Capitalei. Catre cap scoc, de acum inierbat, descopar continuarea ei spre Circuri de care vorbeam, si pe unde am senzatia ca merge varianta Moldovan. Adica ce facusem eu la 1989, fara sa stiu, vorba lui nea Nae despre Umeri, ca a
purta un nume....
     Cu un ochi si la Albisoare, unde trag poze la unghiurile neobisnuite ochiului meu, trec relativ usor picare separata in Alba ori da in Blid, cert este ca aici face pe independenta din punctul asta de
vedere. Nu stiu daca asta sau alta prezinta aici o zona intermediara ceva mai inclinata... Nu imi vine sa o iau in sus, pe variantele ce mi se ofera spre Blid. Nu sint sigur pe ele, imi striga instinctul, ca ar duce aiurea, pe o zona pe care nu o cunosc deloc. Totodata, avind in vedere descrierea - pe care nu am recitit-o, dar retin un 1B onest, dupa cum spuneam - nu cred ca e o problema sa intram, intr-o vale la locul ei totusi... Ne inselam de doua ori aici, nu va fi de 1B, iar totodata intrarea autorilor e mai sus... La nivelul nostru este varianta Moldovan.


         
     Mugurel a parcurs-o cindva, nici acum nu retin pina unde. Cert este ca a fost din Alba pina in talveg Blid. Este pe malul estic al acestuia o sageata - uite ca nu o mai privesc atit de agresiv ca altadata!... Nu am nevoie de ea pe moment, este doar ca o prezenta umana intr-un teren accidentat si strainostil. Pe mal vizavi Varianta continua spre Alba, pare OK de aici... In aval, Blidul nu prea imi atrage ochii. M-am dus cindva dezinvolt, dar acum nu ma atrage sa privesc... Vine si de la faptul ca, pe vremi, Alba plina de zapada parea sa fi redus rapelul, ca lungime... D
    
     Bon. A se reveni. Sintem in scoc Blid. Noi, fete mari, nestiutori de ce urmeaza efectiv. Ieftini bonomi, vorba unui Camil Petrescu (despre T. Luminararu), nu catadixim sa rasfoim MC din rucsac Mugur. La o adica, ne lamuream nimic... Vom aborda pe aici trei saritori. Una se ocoleste, prin dreapta. Alta prezinta un bolovan, parca are niste ferestre. A doua ofera o dreapta urita, dar pe stinga vreo 2-3 uluce. Mugur pleaca pe cel din mijloc. Iesirea, la regulamentarii 8-10 metri mai sus, e destul de cucurigu, motiv pentru care vin prin horn din stinga si incerc o asigurare. Nu e mare lucru, dupa cite voi vedea ca secund, dar ma dau leu doar in asta postura... Un cui nu ar strica deloc la iesirea finala pe sub un bolovan, fie si cu bune prize de iarba (parca e freza generatiei beat...) deasupra.


    
     Optimismul intact, pina aici. Din dreapta apar vizual vreo doua legaturi nu Circurile sau ce o fi pe acolo. Nu-s trecerile de mai jos... Astea nu-s scoace, ci briuri, fie si accentuata scendente. Unul dintre el sfirseste cu o fisura, nu cred ca e imposibila.
    Ajungem la un amfiteatru unde coboara din stinga suinda un horn vertical. Arata estetic bine... Tot pe acolo vin vreo doua briuri din stinga, dintre care pe al doilea il notez drept umblat. Timp de explorat pe acolo nu avem si, eu barim, simt ca nu e de pus baza in ele. Una, pentru li s-ar fi dus buhul... Dar, din cite am citit noi fie si in fuga, dintr-o descriere pe care imi permit sa o declar ciudata, pe una dintre ele se intra, cf cei doi autori din MC.
    De pe aici treaba se impute. Saritoare de neam prost unde decidem, dupa destule deliberari, sa ocolim pe dreapta. Simt inca din apropierea vaii ca pe acel mal cu jnepeni o zona este ascunsa, si deci previzibila a ascunde "bucurii", nedorite dupa cum indica ghilimele. Un briu nu chiar vacanta, apoi unversant la vreo 70 de grade prin jnepeni. Deja ne aflam hidrografic pe deschiderea monumentala ce vine imediat la sud de Gelepeanu... Trec prima zona cu jnepeni si, fatalitate!, bucata nevazuta e nitel ca dracu, o subtirica de vreo 6 metri, cu hau insuficient injnepeni sub ea.
     Ca sa nu ma tulbur prea mult, datorita imaginatiei, aici suspend nitel gindirea extinsp si-mi vad doar de escalada. Vorba unei ture prin Hornul Ascuns cindva, ma uit doar la prize. Apuc in prealabil sa bag o bucla de asigurare intr-un ciot din fericire solid de zada. Ma descurc pe acea fata cam cheala, reintrind in jnepeni. La inclinatia pomenita... Deasupra e o mare de jnepeni, in asa fel amplasata incit nu pot vedea posibilitatile de revenire spre vale, in stinga. Dupa ce las rucsacul jos, ponesc in aceleasi lupte caracteristice intii in sus, apoi la stinga. O trecere este imediat mai jos, dar cu jnepeni totusi cam cucurigati, asa ca mi-as dori una mai sus
    

    
Este nivelul la care vine din dreapta un briu in buna parte de piatra. Vine de la un colt despartit de perete. Nu am stiinta locului, asa ca pendulez in a cataloga acel colt drept Pintenul Vaii Albe sau altul. Ii adevarat ca mai este unul in amonte, spre aceeasi zona a Circurilor (al treilea, banuiesc aici), dar nu stiu de ce ma duce mintea spre iesirea lui Baticu din 1946. Imi place grozav acel briu, cu o platforma cu bolovani undeva la jumatatea versantului ii spun al Briului (adica pica de sub Cel Mare), insa relmente nu e momentul unor asemenea explorari, aici si acum. Vine si Mugur, si el locomotiva pe o vreme cind din fericire au aparut nori (talvegul era insa fericit in umbra, cel putin inainte dupa-amiezii). Apoi o iau in explorare la stinga. Sintem nevoiti aici la un coboris atent, cu ceva dedesubt, dar ajungem, cu bine in talveg. O vreme lucrurile merg mai domol, dupa care apare o saritoare. Cazan curat. O scrutam, o cercetam, mai deloc variante... Pe unde au mers atit de dezinvolt predecesorii nu ne cade fisa si nu am pune asta neaparat pe baza nepriceperii noastre alpine ori a vreunui sistem psihic scirtiind.
    Tirziu de tot, cu cheful binisor diminuat, abordez eu un briu de piatra ingust spre stinga. Unde se intra peste un vertical, apoi o alta sora vitrega scuipa... In fine, cu oroarea de a trebui sa ma reintorc pe aici(daca nu de a ma protapi...) avansez... Bag miinile in gaura dintre pamintul cu vegetatie si perete stinca. Pot ulterior sa intru intr-un mic scoc delicat de abordat din aval, unde merg la deal.
    Socoteala perfect normala prin alte parti era sa ajung deasupra saritorii si apoi sa-l trag cumva pe Mugur si rucsacii. Nu era o chestie comoda cu ultimii, dar s-ar fi rezolvat... Numai ca eu nu iesii pe-aici la un briu onest spre interior vale. Aiurea! E tot un flanc pe-acolo... Am bafta unui pomulet, pe unde dau sfoara, apoi prin dedesubt o ceva brinita continua ce ma duce deasupra peretelui saritorii. Sint momentele cind realizez ca un rapel la vale nu mi-ar fi deloc drag... Ii las pe altii sa pozeze in mari invingatori ai muntelui, dar la Dulfer peste niste pereti ce nu stiu de ce mi-i imaginez nesfirsiti daca nu surplombati ma sparie. Ca pica el un Sabin Doctor la oboseala in rapel, nu vad de ce as fi eu mai breaz.


    
     Asta ca posibilitate rationala ca ceva nu ar merge de avans... Si chiar nu merge. Orice gind cum ar fi in amonte treaba (caci ai si asta in calcule, permanent) nu va mai face doi bani (trec peste faptul ca fetele erau naspa in continuare - ori barim asa paru ochiului meu dezumflat in timp -, iar in amonte saritori urmau grupa mare!) in momentul in care am realizat nemernicia locului. Intre timp, valea bifurcase, un perete cam nepracticabil si de ceva metri multi (zeci?) despartindu-ma de locul unde gravitatia mi-ar fi permis fie si numai teoretic sa-l trag pe Mugur. Ca-n filmele cu ghinionisti...
    Se pare ca am mers fara tricou pe aici, nu mai tin minte, Mugur spunind ulterior ca mi-a trimis pe sfoara aici nu numai camasa pentru Dulfer, dar si tricoul... E un piton, ceva de acum trei decenii, cu o bucla de cordelina tot de atunci (cuie am mai vazut 1-2 si in aval, la saritori). Potrivesc cu destul nechef coarda in el. Nici gind suflet s-o dau la vale insa, totul pare tare hau dedesubt... Si chiar nu e usor unui Dulfer pe sort... Ii si comunic lui Mugur ca mi-e frica... O, mari sculeri alpini, hahaiti de slabiciunea mea, dar asta am trait si asta am si spus colegului... Toata chestia tinea insa si de o acomodare cu locul... Asa vru interiorul meu. Totodata, era de izgonit si ideea unui hau surplombant (coborirea a pic nu m-a incintat nici la vreme de bucla si pantaloni normali, a se vedea Vilcelul Strungii mari Picatura, la rapel zona Dorel Coman). Mugur ma domoleste finalmente la problema asta, explicindu-mi ca exista prize pe parcurs. Cu presiunea interioara refacuta (voi revedea procesul mai jos, la o alta urita), ma duc frumusel la marginea haului, de unde nu te mai poti intoarce, si gata, ma bag in belea. Sint prize, cit sa stai pe ceva departat. E oarecum acea talpa pusa integral pe stinca, recomandata la rapel inclusiv pentru a incarca inutil pitonul de sus. Dar aici sint prize, le calci un pic a scara, desi locul e surplombat.


    
E locul unei divagatii. In limbajul nostru de moment, am folosit de zor expresia atipic. Nu stiu cine o foloseste mai cu spor, cei doi autori din MC (sa ma ierte ca nu le retin numele) sau vreun Kargel ori cine a mai scris... Dar categoric este atipic locul, si nu in sensul bun, nici pe departe a la vreun Vilcel Mignon din Bucsoiul. Una fura saritori pacatoase, apoi fete tembele, plus briuri nu prea cooperante - fie si la prima vedere (aici insa l-am citat de zor pe Udriste-Olt, dupa Valea Seaca: dracul ma mai prinde pe aici... Poate doar daca o fi vreo brina de iesit la briul cu bolovan cazut de care am vorbit...). Atipica este si nenorocirea aia de hectare verticale din dreapta-est, mai deloc incurajatoare. E nasol sa recunosti asta, ca te-a sastisit serios un traseu oarecare - aici intervin probabil dezaprobarea sociala ("Ha-ha-ha, nu s-au descurcat pe-acolo! Si se mai dadea mare...", refren ce poate veni si din interior, din partea unui compartiment psihic ce zi si noapte vrea marea cu sarea...)... Iar in amonte saritori cam lant... Mai sa fac precum copilul: "Asta nu e drept!".
    
    Ce sa mai spun de ora cam avansata! Mugur, tata, 'ai la vale! Mai am forta sa pozez din peretele Albisoarelor, in sine nu prea aspectuos, amanuntele
se pierd din unghiul asta, dar etern si de oriunde drag lui tetea! Cu mirarea si oftica lui "Cum dracu s-or fi descurcat aia??!" luam la vale... De notat aici saritoarea ocolita la urcus prin inalturi de jnepeni. Aceeasi senzatie aici, a minunilor nesfirsite dedesubt. Iar ezit, iar imi declar frica. A o recunoaste din timp te fereste, se pare, de cedari neasteptate, cind e lumea mai draga, a panicii...
     Am recunoscut-o, un motoras interior s-a pus la reumplut cu presiune pneul, apoi am luat-o la vale. Parca la bolovan cu bucla am facut aici... Necazuri avem si la una din cele trei de mai jos Aici e un piton cu inel, dar nu-mi placu. Mugur are oroare de bucle, nu stie daca tin - spune el - dar eu nu inghit pitonasele, cu inel subtire mai ales. Asa ca cer bolovan... A doua bucla sacrificata (cine se mai gindi la aspectul asta insa?...). Sa vin direct, peste vreo streasina pe care o ghicesc (ba si cu intrare prin crapatura unde nu ai loc de manevra inerenta a miinilor pe coarda)), nu am chef. Hai mai intr-o parte. Aici un uluc ros de ape duce in lateral pe 6-7 metri, dar prezinta riscul unei pendulari. Si recunosc, nu am siguranta unei miini care sa nu
dea drumul corzii, la o scapare in pendulare...

     Asta e, omul poate fi fricos, iar la soc, departe de carti pretentioase, sa dea drumul la sfoara... Pornesc eu totusi, cu gindul ca mai jos sa revin spre linia vertical a bolovanului de ancorare. Un fenomen ciudat. Ceva aici tinde sa ma intorca la 90 de grade. Te si miri grozav descoperind asta, inclusiv pe ideea ca Asta imi mai lipsea!. Realizez ca sfoara trecuse prost prin zona rucsacului din spate. Nu ajung sa fac pe mine de frica, dar nu vad de ce nu as lua in seama semnalele... Sub privirile unui Mugur fericit tacut, revinmai sus, las rucsacul in coarda pina la baza, apoi imi da prin cap sa trec coredlina prin pitonul cel de neincredere... Cu ajutorul acesteia (bineinteles ca are probleme nitele la descurcat) pot cobori pina pe o banda ce, luata spre interior saritoare, reduce din ecartul dispus la pendulare.
    Preliminarii oarecum nesfarsite pentru - poate logic - umflare brusca a pieptului din categoria Da cit ma-sa trebuie sa mai stau nehotarit aici??! Si te lasi in surplomba din fericire rezonabila, iar de acolo vii ca acceleratul, eventual cu mici pauze cind se supraincalzeste zona de contact a pielii cu coarda, sub sort.
Sint situatii relativ dramatice cind iti incarci bateriile. In cazul nostru, chit ca nu mai contau 1-2 saritori de rapelat in aval, raminea iesirea la Valea Alba. Pe vremuri, am venit la ceva iunie timpuriu din Circuri si am mers pina la Alba, deasupra unui perete. Parca nu era loc de piton, stiu ca am sorecit o vreme ca rozatorul prins in cursa. Sau nu aveam ciocanul la mine, ca mi se mai intimpla (iar intrebati-l pe Mugur cum de-si lasa acum hamul la masina. De unde l-a carat saptamini la rind, ceea ce l-a dus la rapel surplombant in tricou...). Cert este ca am coborit, atunci. Acum eram insa satul... Asta e, sa dea cu piatra cine nu a patit asa ceva la viata lui... Plus ca multi mergem la munte tocmai pentru a ne expune inconstient si a dezvolta astfel parti cu slabiciune din sine...
    Pe dreapta aveam varianta Moldovan, Alba-Circuri. Trec peste hazul ca sagetile acestuia, drumul acestuia sa-mi ajute, mie care m-am luat atit de vehement de marcajul lui in Briul Portitei-Tunel- Briul Hornurilor... Instinctiv (adica pe baza unor observatii fie si fugare, daca nu periferice, adica a unor aspecte reperate inconstient, fara a ajunge la nivelul procesarii constiente (pare savant, dar uite ca are efecte...), teama mi-era de portiunea de deasupra suisului in acest traseu, din Valea Alba. Acolo era ceva cam la cucurigu, orizontal intrucitva. Intrucitva paradoxal, emotia ("O sa ma ia dracu'!") a existat pe portiunea dintre muchia pe unde am parasit Blidul si pina la acea deschidere aferenta intrarii in traseu. Acolo e subtirel, sa fie un metru, treaba expusa iar parcurgerea noastra descendenta.
    Cu atentie, merse treaba. Dar nu m-as inghesui sa revin... Mai e de precizat, pe ast segment, ca, la capul rampei relativ aerisite pe unde iesi din Blid, dai intr-un aglomeris de jnepeni. Sanatos. Pentru ei. Mugur a luat-o in sus, printr-un tunel de 2-3 zade, unde era sa-si chearda un bat de trekking. Nu mai gasea insa semne de continuare a drumului.
          Am mirosit eu o alta cale, la jumatatea aglomerarii de tiritoare, dar absolut aiurea, dupa urmele pe trunchiuri, nu ca s-ar fi dat plantele cu pricina vreun gram in laturi, in urma traficului fie si de capre. Parca ultima e ceva mai comoda. Ambele duc pe un summum, onorabil, dincolo de care e coborirea aia subtirica. Pe platforma de la capatul urcusului initial din Valea Alba (in cazul nostru coboris...) m-am pregatit de rapel (stiam de altadata, la patrundere de proba - aveam treaba de fapt pe la Albisoare in acea zi...), gasind si o bucla dupa o zada pipernicita dar infipta bine in sol. Colegul mi-a explicat ca el prefera un descenta in sens opus, unde un horn vertical de 7-8 metri duce si el in Alba...
    Marturisesc faptul ca, dedat la frica in cursul zilei, nu m-a incintat sa stau cu grija buclei ori a zadei... Sub nivelul atins, ziua de gratie 21 iulie a lui 2007 prezenta mai multa zapada pe Alba decit m-am asteptat. Nu ne-am canonit in exces dar nici nu am murit de entuziasm. Ceasul era 20 si ceva... Uluitoare a fost apa ce curgea mai jos de banchiza din canion... Prea multi bani nu am dat eu nici altadata pe existenta vreunor bacterii nefaste in asa lichide, cu atit mai putin azi, pe canicula record istoric... Cind avuram noi ceva apa in tura, dar s-a dus ca turnata pe asfalt... Simt nevoia sa mai spun ceva despre emotiile asa-zis negative ale zilei... Nu tin neaparat sa fac pe grozavul dar multe (des) scrieri remarc a fi din categoria dromovorus, a lui inghite drum. Sentimentele apar rar, iar cind exista de multe ori sint luate din carti pasuniste. Se prea poate sa dea rau a-ti recunoaste slabiciunile, temerile, groazele de pe munte. Cind se intimpla sa patim precum un predecesor alpinist. Picat si oprit miraculos in Creasta Costilei, omul nostru a fost napadit de remuscari: "De ce nu ma astimpar, de ce nu ma insor sa stau la casa mea..." (era la virsta primului mariaj). Dupa o saptamina i-a trecut. Ba a murit si in patul lui, aproape nonagenar. Ne-o chema oare, acolo sus, prin Prapastii, si placerea de a reveni din anticamera mortii, de a-i da oarecum cu tifla? Tot ce se poate.
    (Completare. Peste o saptamina, iesit prin Hornul Coamei, am luat-o pe Briul Mare al Costilei spre sud...:)

    La Pietris. Vad ca sint jnepeni, de ce spunea nea Nae ca nu mai erau, pe la 1980?... Cum o fi stat el aici, dupa Furci... Si iar invocatie, cam superficiala, ce-i drept... Masa. Dar si un mers pe creasta, spre o momiie. Flori de colt stiam eu ca-s multe pe aici, dar numarul afecteaza calitatea, sint amarite, a sta daca nu o fi de la vint... La capul crestei rezonabile vezi ca in aval e o pilnie larga, cea cercetata probabil de Trandafir inaintea Furcilor... E mare si pitita... Hidrografic tine de Valea Costilei, Creasta C-G venind de undeva dinspre nord...
    Pilnia Vaii Costilei e magnifica. Nu mai stiu daca scria Baticu, dar la marginea nordica a amfiteatrului e o iesire simpla, pe fete, apoi urmeaza Hornul mare, Hornul Coltului si Gelepeanu. Dupa un timp, linistit de ceas, pornesc agale spre sud. La cel Mare ma uit, la al Coltului pic iar in reverii, cu gindul la accident 36.
"Mai avea Comanescu de trait 1 minut si jumatate, probabil, cind a alunecat de aici". Are treaba vreo 50 de grade, iarna. Imi imaginez cum o fi batut acel Marinescu trepte... Da, e o pilnie cu virf in jos... Au mincat aici, pe cit se putea sta in zapada... (mie, gindesc acum, al scris, nu mi-ar fi ars, e si incomod...).
Pe aici, cad in obiceiuri legionare de-a dreptul, dar asta simt... Ma apuc de mici apeluri a la 6 septembrie 1940, chemind din neant: Niculae Baticu! Nea Radu Titeica etc. Nu am acum talent sa reproduc momentul... Mai stau un pic in dreptul Crestei Vaii Albe, observind ca aici e cel mai inalt loc al Briului Mare, cu vreo 2-4 metri deasupra Pietrisului...
    Eeee, dind coltul (ce expresie!), lucrurile se schimba. Una ca hatasul se subtiaza subit. Apoi intervine sensibilitatea celui care s-a chinuit pe Blid, dar a si vazut zona... Prima parte e placuta, ai chiar dorul sa te duci pe un pinten. De unde peretele Vaii Albe se vede magnific, sau cel putin uluitor pentru noutate ochiului meu... Hornul Negru din Fisura Rosie este teribil... Mai incolo, Fisurile Centrale. Ma uit cu multa teama la succesiunea de fetze, pe unde a ajuns grupul Dimitriu parca. Mi-e multa inima in git. Asta e, si-mi sare in minte definitie Rousseau: "Imaginatia salasuieste in corpurile delicate". In portiunea asta dau de un tablu rar: capre negre stind, asezate pe iarba. la odihna. De ce le vedeam eu numai in actiune? Nu, aici vreo 10-12 stau tolanite. Zac. Dar o intind iute la vederea mea. unele in sus, pe acest prim gang, altele pe Briu, in jos. Se poate spune ca le-am sectionat bine grupul initial, caci unele vor ajunge pe un briu larg cu jnepeni in aval de cel Mare, in bazinul Blidului. Ochiul merge automat la a vedea daca, in apropierea Gelepeanului (la "Hornisor", imi vine in minte expresia
Urechia, nu si prezenta oilor), mai este loc de vreo iesire la platou. Nu mai e, desi locul nu are fiorosenia Gavanelor ce vor urma. Apropo, asta e Gavanul mic, se pare. Vine Gavanul Mare (nu am impuls la cercetat trasee altii, abia in Kargel 76 voi vedea ce multe sint...). Aici nu-s probleme... Dar am emotii, e o
senzatie unica, amestec de maretie, dar si de frica... Nu-mi pun insa problema ca voi avea insa necazuri pina in Valea Alba. Apar insa. La intrarea in Blid, unde trecerile peste o mica muchie a limbii cu iarba sint prost vizibile, ma duc prea sus, intru pe fata talvegului Blidului - laaaarg! - pe niste lespezi. Ca-s aiurea e
una, dar si duc aiurea, peste alte zone pacatoase, pina sa ajungi la talveg. Una la mina ca nu-mi amintesc beleaua... Apoi, abia dupa un timp imi da prin cap sa ma uit mai jos si apare, intr-adevar varianta buna. Revin spre ea.
    Tot din zona asta am un singur moment in care pot vedea adincul din aval al Blidului. Vad o fata onorabila de iarba pe dreapta cum sui. Asta e relativ fugar. Mai mult sta vederii un briu larg pe sud-vest, dar asta nu face multi bani in zona aia... Ma uit in amonte... Daca autorilor din MC (este drept, de la fata locului) li s-a parut inclinata o portiune imediat mai sus, eu nu o simt, Mai griji mi-ar da avansul pe fete de mai sus, care merge, in diagonala spre dreapta, dar nu sint sigur de iesire comoda la platou. or oi fi eu fript cu ciorba. Apropo, citisem in Dimitriu-Cristea ca "talvegul vilcelului... se confunda cu insasi linia de escalada a
Hornului din Blidul Uriasilor". E discutabil. Talvegul se inmoaie aiurea, ca adincime, aici. E inclinat, dar nu mai are taietura ca lumea. Dar sar aici in ochi doua treburi. Daca era "proiectat" exact, ar fi continuat asemeni hornului vizibil in peretele sudic. Adincitura, surplombe (nu are bunul simt sa dispara, a la grotele din
Hornul Coamei superior). Atita doar ca acela vrea sa fie un pic excentric, nici gind ca s-ar scurge pe acolo apele. Ba e si in dublu exemplar - mai e unul, aproape la fel, tot acolo. Cel putin ca desfasurare, mai sa spui ca sint gemene paralele... Altminteri, urite pentru novice...
    Pe aici, tot imi vine in minte expresia Urechia: "Am facut noi inconjurul Blidului? L-am facut!"... Stiam ca se apropie o problema a Briului. Mi-o aminteam ca pe o chestie a la Aeriana, o chestie de urcat cam la cucurigu, in sensul asta. O vad si ma inmoi. E o trecere cit palma. Stai binisor, ai ceva prize de mina, voi vedea si un piton... Dar e la dracu de expus... Talvegul vilcelului din aval se vede sinistru, e o limba alba ce asteapta sa te primeasca... Hotarit lucru, zona e mai subtire decit ma asteptam... In fine, o iau incet-incet... Am tupeul de a ma uita estetic printre picioare, la hau. Cel putin nu mai cheltuiesc resurse sa fug de vederea lui... Nu bag ceva in pitonul de aici. Ies dupa 3-4 metri, de unde se urca. In sens invers nu e groaznic, cum ma asteptam, acel urcus (bineinteles nici placut). Si o intind. Briul se largeste, esti parca si aproape de muchie.
    Pintenul Vaii Albe mi-a stinut companie mai tot drumul pina aici. Ma uit la sistoaca zice-se a lui Sincan. Mai notez ca alde Kargel numeste copaia din nordul Blidului drept "Circul din vestul Pintenului". E crunt. Acea palma stincoasa in zvicnet vertical. Unghiul asupra versantului Albisoarelor s-a schimbat. Am in fata Crucea, briul Vaii Albe. Tentatie draceasca (el se ascunde in detalii, nu?) de a stabili ce se mai poate urma, briia pe acolo.
    Firele superioare-superioare ale versantului Albisoarelor mi se infatiseaza aproape. Nici nu mai conteaza exact care-cum. Cert este ca ultima serioasa este dunareanista a Crestei. In ce priveste BMC, trece o noua pilnie. Este aceea in care sfirseste vilcelul de la Saritoarea Cirnului. Nu stiu de ce imi vine sa-i spun Gavanutz. In vale apare o padina, dar nu iese la creasta spre Blid, voi sesiza. Altminteri o fi frumos de plimbat. Ies din asta, patrund un altul, vad ca alde Dimitriu-Cristea vorbesc de "Vilcelul Briului" (pag. 224)... Cred ca e ala la doi pasi de firul Albei. Aici ajung linistit, constatind insa - dus rece! - ca e un pasaj aiurea, uite-asa la cap.
    Aici chiar ca nu mai am cum ocoli simplu. E vorba de o ceva unde pe la piept, cap scuipa o lespede. As trece eu, dar nu stiu ce e dincolo. Nu e loc nici de rapel. Imi spun ca am gresit pe undeva... Ceva cu iarba e mai jos, dar nu iese deloc simplu. Deci se taie. Cum naiba? E vreme frumoasa (sa mori acum, e pacat...), iar in sus pleaca ierburi... Deasupra e un intreg tarim de fapt, inclusiv un briu care se incapatineaza sa fie superior celui Mare (nu stiu insa cum trece
muchia cu cele doua Hornuri teribile, din Blid...). Pe fatza asta urc, multumit ca am picere..., ca e frumos, ca Alba se vede frumos, ca alde soarele pica frumos pe versant superior Caraiman... Ba si timpul e inca OK... Vreo 2 variante nu merg spre Alba si incep sa socotesc cum ca o fi de iesit pina la platou. Nu e cazul. O legatura comoda se iveste la un moment dat. Nu stiu de ce am un senzatia ca mai sus nu poate fi nimic complicat pe aceasta padina, dar uite ca pe aici ar veni, in spalaturi, Iadul Vaii Albe. E DE CERCETAT, pare ceva instructiv, chit ca te cam cocoti ceva pina aici... Poate ar merge cuplat cu Briul de Sus
de la Urzica...
Author: mircea ordean
Views: 5354, Last update: Tue, Aug 14, 2007


Login or register to comment