Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Emi Cristea in de-ale lui Emi Cristea

   Cand vorbesti de Muntii Capatanii, trei lucruri iti vin in minte: Buila-Vanturarita, Capatana si Tarnovul. Sau altfel spus, parca toata creasta inalta a Capatanii isi reazama greutatea in contrafortii de calcar ai Builei (la SE) si ai Tarnovului (la NE).
   Nu te-ai fi gandit ca poti ajunge ­atat de usor din Brasov. Dar de cand au cam terminat baietii refacerea drumului national spre Sibiu, parca timpul s-a mai contractat. Am intins-o pe la cinci dupa-masa, doar vreo patru in masina (Eliza si-o gasit o alta combinatie, iar despre broasca lui Ionut nu detinem detalii, sic!), cu pofta mare de umblat pe munte. Inca pe lumina am nimerit drumul de pe Valea Latoritei, un pic mai la nord de satul Malaiei, iar apoi intrand pe Valea Repedea am tras frana langa cantonul Vatajelul. Lume multa nene!
   Am uitat sa va zic ca „vinovatii” pentru tura spre Tarnov erau cei de la Vanturarita din Rm. Valcea, care si-au organizat aici trofeul anual. Altfel, cine stie cand ajungeam si cu cine. Corturi peste corturi, aliniate la marginea drumului forestier, pe o distanta de vreo doua sute de metri la vale si la deal de canton. Vreme calduroasa, niciun norisor pe cer, altitudine 710 metri, raul aproape... toate ingredientele pentru o sedere placuta (aveam sa simtim pe carca noastra ca unul mai lipsea: umbra). Cu cateva scurte injuraturi la adresa pietrelor multe de sub stratul subtire de sol (jumatate din cuiele de la cort au luat o alta forma decat cea regulamentara) s-a intins si cortul (binenteles dupa ce i-am pus iar betele invers; de cand ma tot laud ca data viitoare o sa le insemnez pozitia,: D).
   Unii noaptea se ocupa cu somnul. Altii se ocupa cu cantatul la foc iara spre zori de zi de mai sunt in stare o iau si printre corturi strigand „Desteptarea!”. Cam asa am deschis si eu ochii. Sa fi fost vreo cinci si jumatate, dar nu ma dadeam iesit din cort. Plimband vezica, cand pe-o parte, cand pe alta, am mai tinut-o asa vreo doua ceasuri pana m-a scos caldura cu forta.
Valea Repedea si Nedeia
Imagine ortofoto a traseului parcurs de noi (Google Earth + Garmin 60CSX)

   Lumea se pregatea de concurs. „Bah care are un fluier in plus?”, “Imprumuta-mi si mie niste bocanci”, „Io-ti dau lanterna, da` vezi ca n-are baterii. Sper sa nu te verifice aia!”.
   De prin toate corturile incepeau sa se adune care mai de care mai colorat, participantii la trofeu. O sa mergem si noi in urma lor, dar om vedea pe unde. Numai creanga sa nu umblam. Stefan imi intinde o harta cu traseul pentru concurs. Pe-a mea, cea topo, am ratacit-o pe undeva prin cort, sau naiba stie. Si cat l-am stresat pe Flueraru sa-mi trimita... Asta e! Nici pe GPS nu am urcat nimic, ca am plecat de-acasa fara cablu de date. Doar de mi-o fi buna harta cu Anatolia Turciei, haha! Ne-om descurca noi... cu turma!
„Sa va luati multa apa cu voi! Nu e pe traseu!”, suna periculos indemnul gazdelor.
   Deja ma vad cu rucsacul plin de peturi, sa fie de orice eventualitate. Pana la urma, inspirat, am luat si eu si Dora doar cate unul de doi litri. Asa, cat sa nu facem broaste in burta. Si cu tot ce ne trebuie in ranita, ba chiar cate una alta in plus (avea sa fie cea mai calda zi din ultima vreme), pornim la drum, pe Valea Repedea in amonte. Valea isi respecta numele. Apele spumoase se duc cu repeziciune la vale peste stancile albe, si cat ar fi ziua de fierbinte ele se pastreaza reci. Acum sunt foarte limpezi, semn ca de multe zile nu a plouat pe sus. Din ce ne anunta meteorologii in curand se va schimba situatia, si cel tarziu luni vor veni furtunile.
   Azi cerul tine cu noi si desi este trecut de zece dimineata inca nu s-a ivit nici un vatucel pe albastrul de deasupra. Mi-am pus basmaua pe cap, preventiv, ca nu-i bine sa te pui cu insolatia. Mi-era recenta suferinta de pe platourile Cappadociei, cu soare agatat deasupra capului toata ziua. Inca e bine, ca dam la deal pe la umbra copacilor de pe marginea drumului forestier. La un mic parau mai navalnic ce vine din stanga fac popas sa schimb apa. Nu las defel sa scada apa din bidon. Ca deh, daca tot caram doi litri de apa in spinare, o vom face vreme de cativa kilometri cu raul cel mare al Repedei pe langa noi.
   Grupurile toate trec incet pe langa noi. Suntem cei mai lenesi, dar cu siguranta suntem singurii care n-avem alt scop decat sa ne bucuram si sa lenevim cat mai multe ceasuri pe munte. Sau altfel spus, sa depunem cat mai putin efort pentru ca apele sa nu curga prea cu spor pe noi. Ne e buna si sosirea pe racoarea serii. Pe harta drumul pare a fi mai scurt. Dar tot mergem de minute bune si parca nu se mai termina.
   O casa parasita, pe stanga drumului, spune ca e fosta cabana IF „Casa Verde”. S-a dus in paragina. De parca nimeni n-ar mai defrisa pe aici... Ne inselam amarnic. Versantii se indeparteaza, iar raul se imprastie in cateva fire, printr-o albie larga si pietroasa. Aici trecem pe malul stang (cum privesti din amonte), si neavand vreun pod la indemana cautam vadul cel mai bun. Doua trunchiuri rasturnate peste un fir mai lat ar trebui sa te ajute. Dar stii si tu cum se comporta lemnul ud sub talpa bocancilor... Devii emotiv si de nu stai prea bine in bete risti sa te racoresti prea devreme in apa rece. Apoi incepem sa urcam mai tare. Mai e mult?
Valea Repedea si Nedeia

   Drumul se inalta pe malul tot mai abrupt al raului si se departeaza de firul apei ce trece prin niste scurte chei. Mai in amonte revine la curs si apoi se linisteste intr-o poiana mai larga cu versanti mai rasfirati. Cred ca suntem la Barboaia (am trecut de 1000 metri altitudine), desi nu vad nicio urma de cladire (trebuiau sa fie vreo doua cabane forestiere). Inaintea noastra, spre fundul vaii, se ridica puternic un munte mai masiv care inchide largul amfiteatru creat de firele de obarsie ale Repedei. Este Nedeia, care cu cei 2130 metri inaltime este cel mai ridicat punct din muntii Capatanii. Si este interesant ca acesti munti si-au luat numele de la varful mai jos al Capatanii (2094 m). Iar acesta din urma nici macar vreun deosebit nod orografic nu-i.
Pe Valea Repedea

   Cu certitudine de aici parasim valea Repedea, caci un baiat de la organizatori ne dirijeaza la dreapta, pe un drum forestier foarte abrupt. Vreun semn de marcaj turistic? De unde!? Sunt atat de „virgine” aceste locuri. Nu ca n-ar fi umblate, dar trebui sa te bazezi pe cunostinte bune caci n-ai sa vezi semne turistice (poate doar pe harta). Iar drumul pe care ne suim puternic, pare un sanatos drum de tractor, care duce spre stanele si cabanele de sub Tarnovul Mic. Panta mare si caldura, dau impreuna o oboseala care te face sa zaci la fiecare zece minute pe sub cate un copac.
   Am zice ca de-aici s-a dus si apa proaspata si ca ce bine am facut sa avem rezerve serioase. Ei nu zau! La vreo 1200 metri altitudine, trecem peste un zglobiu paraias, cu apa rece si limpede care te face sa crezi ca organizatorii te-au luat la misto cu lipsa ei. Beau pe saturate si mai improspatez rezerva din bidon. S-o fi clocit aia luata de jos. Drumul se duce la deal fara graba, prin largi serpentine, mai coborand uneori, de-ti vine sa crezi ca ai sa inconjori tot muntele. Si cand ne spusera baietii ca de la drum pana la stanele de la Tarnovu Mic sunt doua ceasuri de mers, mi s-a parut un pic cam lung pentru cat de aproape credeam a fi. Aveau dreptate! Iesim de cateva ori la lumina, prin luminisuri scurte, iar in curand incepem a vedea si golul alpin. Nimic din prapastiile de care stiam ca-s sus. De fapt vedeam versantul mai prietenos al Tarnovului Mic. De pe la 1400 metri s-a imputit treaba.
   Panta e tot mai mare, de cu greu iti inchipui ca pe aici ar urca chiar si tractorul. Popasul devine tot mai des si mai umbros. Si cand te asezi pe radacinile vreunui molid stufos cu greu iti vine sa te mai ridici. Apoi totul se lumineaza, soarele castiga lupta si iesi sub el la golul dintre Piatra si Tarnovul Mic. Drumul isi taie cale tot mai larg in serpentine, trecand pe langa un paraias cu apa curata, aflat la vreo 1480 metri altitudine. S-a terminat cu umbra. De aici umblam doar batuti in cap... de soare! Un tractor, aparent parasit, ne da semne ca nu suntem singurii pe aici, dar poate doar singurii cu ganduri pasnice. Caci romanu-i frate cu codrul doar pana la topor si drujba...
Golul de sub Tarnovu Mic

   Pe un tapsan intins de iarba, la marginea drumului, se afla multa lume. Pe un picior puternic de munte, pe linia de cea mai mare panta, un sir lung de furnicute au luat deja Tarnovu Mic la picior. De-i numeri sunt vreo suta. Da lasa ca-i numara cei de la Vanturarita. Sa nu cumva sa le scape vreunul. Hehe! Bun loc de popas. Bun loc de privit indelung la Piatra Tarnovului. Nu stiu de e cel mai spectaculos punct de unde o vezi, dar cu siguranta nu-ti prea vine sa te cateri pe acolo. Barzoiului ii vine, asa ca de aici se decide ca o sa ne ajunga din urma ceva ore mai incolo. Dupa ce o sa-si satisfaca chemarea Pietrei. Noi, mai cuminti, lungim popasul si ne resemnam cu salutul Iulianei:„Hello Piatra! Goodbye Piatra!”
Piatra Tarnovului

   Dar, pana sa pleci la deal, iei de la un capat la altul al privirilor culmea inalta a Capatanii identificand fiecare varf mai cunoscut, de la Nedeia pana la Zmeuret si minunandu-te de formele greoaie ale culmii modelate in rocile seriei Parang (granitele din Nedeia), in roci eruptive bazice (intre Capatana, Ursu si Cocora) sau sisturi Getice inspre Olt (Cocora, Zmeuret). Ai zice ca nu-s atragatori ca zveltele creste ale Builei si Tarnovului, dar cu siguranta au farmecul lor aparte, al plimbarilor linistite de sfarsit de toamna. Sub Capatana se vede marea stana de la Funicel, pana la care urca drumul forestier ce l-am parasit in Valea Repedea, serpuind pe o coasta plina de defrisari. De altfel noaptea ai sa vezi DN7 de pe Valea Oltului plin de camioane transportand lemne. Aici se zice ca e stana Tarnovu Mic. Asa o fi, doar ca de te asteptai sa vezi un adapost te inselai. Sunt sase, nu unul. Astia de pe aici cand fac stane, ridica un mic catun. Cati ciobani or fi la una? Ca sa nu mai numar cainii ca deja mi-e groaza.
Cu TAF-ul prin padurile patriei

   Pe drumul de tractor se poate continua printr-o scurta portiune de padure spre Stana Tarnovu Mare si apoi spre Stana lui Ceapa. Noi ne ducem dupa sirul de furnici spre Tarnovu Mic, direct pe panta cea mare. Si nu-i usor. Dar cu pauze dese si pe drumul fara poteca tot mai abrupt, simti cum castigi tot mai repede in inaltime. Sa tot fie vreo 300 metri diferenta de nivel de la drum pana spre creasta. Cand calc prin iarba mare si printre resturile de calcar iesite prin pajiste, ma gandesc cu teama la dragutele de vipere despre care se spune ca abunda pe aici. Sper sa nu nimeresc vreuna, ca tocmai m-am descotorosit de nadragii lungi pentru unii scurti si racorosi. Ajunsi in creasta ne cocotam pe o bucata mai zdravana de calcare, ramasa la suprafata in mijlocul pajistii largi de sub Tarnovu Mic.
Stana Tarnovu Mic
Piatra Tarnovului

   Spre nord dam prima data nas in nas cu mai timizii munti ai Latoritei. Sub noi, pitita sub pantele abrupte, se strecoara salbatica vale a Latoritei, ascunsa privirilor noastre. Suntem pe culmea calcaroasa a Tarnovului, pe o scunda cota de 1800 metri, intr-o inseuare mai larga dintre Piatra Tarnovului (1879 m) si Tarnovu Mic (1831 m).
   Sub soarele puternic al inceputului de dupa-amiaza (tocmai a trecut de ceasul doi), tragem si un scurt pui de somn cu gandul (cel putin eu) la berea ce-o voi pune la rece in apa Repedei. Si mai imi sunt gandurile si mai indepartate la varza promisa de Garcea la ceaun si parca nu ma grabesc tocmai sa ajung numai cand o fi mancarea gata.
„Garcea, grabeste-te bre de fa varza!”
   Dupa vreun ceas de intins oasele prin iarba ne urnim cu greu spre Tarnovu Mic. Pe el ajungem cu repeziciune, privind ba la padurea din dreapta ba la cea daramata de furtuni spre Latorita. Deasupra muntilor vecini s-au adunat ceva nori, dar nu-s de loc din cei potrivnici noua. Le-as zice norisori humelnici (dintr-aia de-i prefera Hume in fotografii). Am inhatat si eu unul inaintea camerei foto si nu-l las sa se odihneasca pozandu-l in cadre si iar cadre. Am ajuns pe Tarnovu Mic. De aici, privind inainte spre cel mare stai si te gandesti ce bine seamana totul cu vecina Buila, cam pe-acolo intre Cacova si Albele. Acelasi peisaj tipic, cu relief structural, cu un abrupt in stanga, dincolo de capetele de strat si cu o pajiste prietenoasa in dreapta, de-alungul stratelor de calcar. Si daca privesti indarat spre Piatra, ai zice ca-i Vioreanu, doar ca-i pus in partea opusa. Frumoase simetrii intre munti. Mama „geologie” si cu matusa „geomorfologie” stiu mai multe secrete despre ei.
Tarnovu Mare
Oitele insiruite

   Drumul este prietenos intre Tarnovu Mic (1831 m) si Tarnovu Mare (1848 m) si din cand in cand te apropii de abruptul format inspre Latorita. Este o mie de metri impresionanta, cascata sub picioarele tale si ai tendinta sa te indepartezi de indata pentru a nu cadea prada haului. Cate o umbra mai strabate muntele, semn ca norisorii se joaca pe cer, in rest e liniste. O liniste de vara si o tacere de campie impietrita in dogoarea soarelui. Doar colea, spre padurea de sub noi, o turma de oi se misca ca un sarpe alb in verdele ierbii, in linie cu umbra lizierii si parca nici cainii nu latra, topiti de zapusala.
Tarnovu Mare
Capetele de strat de pe Tarnov

   Pe Tarnovu Mare ne intindem iara oasele la soare. Sa fie 1848 de metri, precum ne zice cartea, sau sa fie vreo 1858 precum scrie pe altimetru. Pe cel mic indicase bine iara presiunea n-a suferit in linistea zilei. Marginea alba de piatra se termina brusc deasupra abisului si e reazam bun pentru turistii obositi.
De aici urmeaza doar spre vale. Ocolesc un pic pe coasta in jos, pentru a ma apropia de o cireada de vaci pascand linistite cu Capatana in spate, ca fundal. Placuta priveliste. Mi-ar fi parut rau sa nu o imortalizez. Pe fete le-am pierdut pe culme, asa ca dau tare din bocanci pentru a recastiga altitudinea iar sus observ ca mai exista un varf. Ascuns privirilor de pana acum. Iar de te uiti indarat spre Tarnovu Mare parca esti mai sus. Ciudat! 1861 metri. Hmm. Vedem acasa detaliile.
Parca s-a terminat prea repede creasta. Acum ne ramane doar sa ne dam la vale si coboram spre dreapta, fara vreo poteca, spre liziera padurii unde se vede un grup mai mare si colorat de oameni. Este al doilea post de control din traseu. Traseul turistic ar fi urmat mai departe muntele spre Curmatura Vataselului, dar neincrezatori in lipsa marcajelor am decis ca e mai prieteneste sa coboram pe acolo pe unde-s cu totii dirijati de organizatori.
Stana Tarnovu Mare
Puteam sa le ocolesc?

   La 1770 metri altitudine tragem un popas serios, la umbra lizierii, deasupra unor stanci. Foame scrie pe noi! Si incepem sa scotocim prin desagi dupa peste, branza, carne, paine. Ce gasim. Si infulecand de zor, o umbra portocalie se opreste deasupra. E Laurentiu!
"Ti-o trecut ma cu Piatra Tarnovului?"
"Ce munte aiurea ma. M-am cocotat numai prin balarii, jnepeni, cautand sa nu ma urc decat pe unde mi se pare ca pot cobori si am sarit peste jnepeni, pe stanci si iarba si nu vedeam nimic. Doar pe varf, vreo doi metri mai goi de unde sa privesti peste tot. Si de-abia am gasit pe unde sa ma dau jos si am inotat iar printr-o padure de jnepeni."

"Mai bine ca nu ne-am cocotat si noi. Nu voiam sa-mi aduc aminte de Turnuri cu jnepenii intre craci."

   Imediat sub pragul pe care ne-am oprit incep niste pereti de piatra. Pe acolo pe undeva se desfasoara proba de escalada. Dupa ce am pierdut suficienta vreme cu imbucatul si cu statul la umbra, ne hotaram sa continuam drumul, nu fara a ne opri la pereti. Coborarea hotarata se face ocolind prin stanga mica muchie formata sub noi. La umbra dupa-amiezii, dincolo de un brau de grohotis, Doru si Firmi supravegheaza desfasurarea evenimentelor pe stanca. Laurentiu e u mare chef sa se dea pe perete asa ca la nici zece minute de la popasul anterior, mai tragem unu`. Ca om fi obosit.
   Aripile berzei cu greu mai ajuta atunci cand in picioare ai ditai bocancii de munte. Asa e si Lau al nostru pe stanca. Ca o pasare in colivie. Mai cu poticneli, mai cu dormit in coarda (ca obosesti de cat te tragi in maini). Deh, ce sa-i faci daca nu incape bocancul in prize. Am avut si noi suficienta rabdare sa-l incurajam si pana la urma uite-l sus. Si fericit.
„Na ma, ti-ai satisfacut damblaua?”
La escalada

   Hai sa mergem ca se lasa seara si pierdul locul din fata de la varza lui Garcea. La marginea padurii dam de doi organizatori si un molid cu un „marcaj turistic”: "primim spaga".
"Si, v-o dat cineva?"
"Neah, ca-i criza!"
Spaga

   Lung mai e drumul spre casa. Intram in padure pe un drum ce pare a fi de taf. Apoi, prin jungla se mai pierde devenind poteca. Dar e atat de bine conturat, ca stau si ma gandesc cine foloseste aceasta cale de acces in creasta. Sa fie doar de la ciobani? Oricum, privind toti muntii astia, ai sa vezi padurile brazdate de zig-zag-urile formate de drumurile de exploatare. Se taie ca-n... codru! Nu? Zapuseala nu se lasa gonita, chiar daca seara vine incetul cu incetul. Este trecut de ora sase, si cu toate ca acum coboram prin umbra padurii dese, curg apele pe noi. Poteca este cand mai lata, cand mai pierduta in iarba mare, dar culoarul pe care se coboara este bine conturat. Laurentiu a marit pasul spre tabara. Deh, i-o duce Elizei dorul.
„Pune berea lin rau, sa se raceasca, daca tot o iei la goana. Sa stiu si eu ca am cu ce ma racori cand ajung la corturi.”
   Habar nu am unde ajunge poteca asta. Prin cate un luminis incerc sa ghicesc fundul vaii, dar e departe. Prea departe. Nu mai am rabdare. O fi fost frumos pe sus, dar padurea asta incepe sa ma sacaie. Dau si intr-un drum mai mare, mai serios. Unde-o fi ducand? Spre stanele de sus, mai roata? Naiba stie. Ma uit pe GPS si parca numar metrii ce-i mai vad spre jonctiunea cu firul vaii. Sunt patru sute, trei sute, apoi drumul parca o ia spre amonte. Uff, se indeparteaza. Ba nu! Uite inca o curba si se indreapta spre aval. Si tot asa. Mama lor de serpentine. Apoi o coborare mai impiedicata si am ajuns. Trec raul printr-un vad mai bun si dincolo intalnesc iara fundatia unei vechi case ce-o vazusem si la plecare. Nu mai e mult pana la tabara. Cel mult un kilometru. Azi am numarat vreo saisprezece, cu totul. Si o diferenta de nivel de 1150 metri. E ceva! Pe caldura asta m-a cam terminat.
   Ramane sa mai stam cu o bere rece sub nas, printre corturi, pandindu-l pe Garcea sa termine varza. Iamiii. Mai roadem cate un cotor si cand se lasa seara incingem ceaunele. Ce mai! Ne-am facut ca porcii, pan la coate. Da-i buna cu draci. Bun bucatar si asta. De parca n-am sti.
Se prajeste carnea
Vin turcii ...

   Si-apoi se lasa noaptea. Se-ncing chitarile la focul mare. Doar e proba culturala. Eu, din neamul celor ce dorm mult, apuc vreo trei cluburi. Apoi vad cortul! S-a dus si tura asta. Frumos a fost!
Author: Emi Cristea
Views: 15977, Last update: Tue, Jun 23, 2009


Login or register to comment