Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Bucegi III: Creasta Bucşoiului Mare - Omu - Valea Cerbului

Bookmark and Share
Posted by: Zoltan Hascsi in de-ale lui Zoltan Hascsi

1 octombrie 2006

Munţii Bucegi se prezintă ca un platou înalt mărginit de abrupturi stâncoase impresionante, întrerupte pe alocuri de câteva văi care muşcă mai mult sau mai puţin din felia platoului. Văile glaciare din nord sunt cele mai lungi, rodul perseverenţei de zeci de mii de ani a gheţarilor cuaternari. Celelalte văi, pluviale sau nivale, sunt scurte şi cu înclinaţie mare. De aceea Bucegii nu au o creastă în adevăratul sens al cuvântului ci numai creste secundare, majoritatea scurte şi cu pante foarte înclinate. Potecile Bucegilor se înscriu cu precădere pe văi, doar două trasee turistice marcate fiind trasee de creastă: traseul Omu - Scara - Clincea şi creasta Bucşoiului Mare. Acesta din urmă parcurge aproape integral creasta principală a Bucşoiului, de la Prepeleac, un contrafort nordic al acestuia deasupra Văii Glăjăriei, până pe vârful Omu. Celelalte creste ale Bucegilor sunt în afara traseelor marcate, fiind pronunţat alpine, începând cu pitoreasca creastă a Bucşoiului Mic, zimţată ca o spinare de balaur, şi terminând cu traseele veritabile de alpinism precum creasta Morarului cu toate Acele sale, creasta Picăturii sau creasta Coştila-Gălbinele.

Pentru o zi obişnuită de toamnă, nici prea caldă, nici foarte friguroasă, creasta Bucşoiului devine o plimbare plăcută, lăsând ochii să se bucure în voie de orizonturile Ţării Bârsei sau de primplanurile spectaculoase ale muchiilor şi văilor din jurul Bucşoiului.
Bucşoiul văzut din poiana Pichetului Roşu
În centru, creasta dintre Valea Bucşoiului şi Valea Bucşoaia. În dreapta ei, neteda coastă cu cruce de la obârşia Bucşoaiei.

Plecăm, eu, Marius şi Ana, de la Gura Diham, însoţiţi de vălurile de ceaţă ale unei dimineţi reci de toamnă. În Poiana Izvoarelor ceaţa începe să se risipească, astfel că de pe drumul spre Pichetul Roşu zărim faţa nord-estică a Bucşoiului Mare şi, printre acele brazilor din stânga, Acele Morarului (sau Colţii Morarului).
Faţa nordică a Morarului.
Sus, de la stânga: Creasta Ascuţită, Acul Mare, Degetul Roşu, Degetul Prelungit, Acul Crucii, Acul de Sus.
În mijloc, linia oblică punctată ici colo de jnepeniş a Brâului Mare.
Perpendiculară pe aceasta, din creastă până la baza pozei, Valea Poienii.

Drumul Take Ionescu de la Pichetul Roşu la Prepeleac urmează destul de bine o curbă de nivel care ocoleşte pe la nord contraforturile Bucşoiului, dar pătrunde destul de adânc spre sud în văile acestuia. Parcurgându-l în cea mai mare parte prin pădure, ni se oferă totuşi, uneori, deschideri spre masivele Piatra Mare şi Postăvaru, munceii din jurul acestora şi, mai departe, către Ţara Bârsei.
Postăvaru

După circa 20 de minute de la poiana fostului Pichet Roşu, poteca traversează Valea Bucşoiului prin larga Poiană a Bucşoiului, de unde putem cuprinde cu privirea întreaga vale şi versanţii ei stâncoşi, creasta Bucşoiului Mic (Balaurul) în stânga, cum privim, şi pereţii din dreapta ce sprijină pâlnia Văii Bucşoaia. Traversăm valea şi ne angajăm într-un urcuş rapid prin pădure pe malul opus. După alte vreo 20 de minute traversăm o vale mai îngustă, împăduritâ şi sălbatică, Valea Rea.
Valea BucşoiuluiValea Rea
După traversarea Văii Rele mai avem circa 20-30 de minute de mers pe coastele împădurite, terminând cu un urcuş ceva mai pronunţat până La Prepeleac. Soarele a mai urcat pe cer, trăgând după el şi mercurul termometrelor spre gradaţii prielnice unei halte în iarba grasă a Prepeleacului. De pe creştetul Prepeleacului, ridicat la o înălţime comparabilă cu a Postăvarului, orizontul se desfăşoară de la nord-vest la nord-est, între Şaua Mălăieştilor, cocoţată pe piciorul stâncos cel mai nordic al Bucşoiului, şi umărul împădurit al crestei Văii Rele peste care am trecut ceva mai devreme, pe la Bătaia Cocoşilor. Postăvaru şi Piatra Mare sunt vedetele showului, dar atrag atenţia şi Măgura Codlei, Munţii Neamţu şi Ciucaşul îndepărtat.
Şaua Mălăieştilor

Privirea zăboveşte însă mai mult spre sud, pe versantul nordic al muntelui pe care îl vom urca în curând. Sus de tot se ghicesc nişte şei şi o brână la baza unui perete. Pornit din dreapta acestuia, firul adâncit al Vâlcelului Prepeleacului coboară prin marea de jnepeni ascunzându-se mult mai jos în pădurea de brazi dintre noi şi Şaua Mălăieşti.
Creasta Bucşoiului dinspre Prepeleac

Imediat după poieniţa de pe creştetul Prepeleacului se desprinde la stînga, prin tufărişul des, drumul lui Deubel, poteca pe care o vom urma spre creasta Bucşoiului şi mai departe spre Omu. Reţinem indicaţia săgeţii indicatoare, Omu 3 1/2 h, şi tragem aer în piept căci de-aici începe traseul propriu-zis şi ne aşteaptă o diferenţă de nivel de peste trei sferturi de kilometru. Poteca se angajează repede în urcuş, printre bălării şi tufişuri. După o jumătate de oră suim peste câteva stânci şi lespezi mai mereu umede, asigurate cu lanţuri. Peste încă aproape o jumătate de oră trecem prin dreapta peretelui pe care l-am privit din poiana Prepeleacului şi atingem linia matematică a crestei, la Cununa Bucşoiului. În dreapta noastră vom vedea de-acum înainte, mai mereu, Valea Mălăieşti şi, peste muchia Padinii Crucii, căldarea Ţigăneşti.
Cununa Bucşoiului, creasta oblică a Padinii Crucii şi creasta Ţigăneşti

Odată ajunşi pe creastă, nu o mai părăsim până la Omu decât pentru mici ocoluri de zeci de metri ale unor praguri stâncoase. Într-una din micile şei de pe parcurs întâlnim traseul ce urcă dinspre Valea Mălăieşti pe Brâna Caprelor, pe care o şi reperăm la dreapta, sub pereţii verticali ai Bucşoiului Mare.
Brâna Caprelor

Din când în când, câte un ghemotoc de ceaţă mai urcă dinspre Mălăieşti. Deviem puţin stânga pe coasta ce se lasă spre Valea Bucşoaia pentru un picnic la iarbă verde ferit de vântul rece. Aici soarele binevoieşte să ne încălzească cu dărnicie, chiar şi când un văl de ceaţă mai trece peste noi. Plăcuta lâncezeală a verii târzii ne copleşeşte pentru o jumătate de oră.

Sus! Mai avem destul de mers şi ziua de toamnă nu-i la fel de lungă ca cea de vară! Stâlpul de marcaj din vârf este aproape, în câteva minute suntem pe micul platou al marelui Bucşoi. Tur de orizont... pâlcurile de ceaţă nu sunt întru-totul de acord. Recompunem în gând panorama, punând cap la cap piesele de puzzle pe care ceaţa ne lasă să le vedem când ici, când colo. Dincolo de umărul Morarului, de la înălţimea Bucşoiului, al doilea vârf proeminent ca altitudine din Bucegi, se vede un pic din platoul Coştilei şi acul ei artificial, releul.
Coştila

Coborâm spre sud pe linia de creastă, ocolind mici colţuri de stâncă sau hornuri abrupte deschise spre văile care ne flanchează. În dreapta noastră se cască hăul căldării Mălăieştilor, al cărui bazin se vede prin hornurile şi râpele Văii Pietrelor, peste care privirea se loveşte de zidul Turnului Mălăieşti, Bisericuţa. În stânga se întinde lanţul solzilor Balaurului şi ghicim Valea Bucşoiului sub coastele puternic înclinate pe deasupra cărora păşim.
Creasta Bucşoiului MicTurnul Mălăieşti
Poteca largă, pietroasă, bordată de iarba încă mătăsoasă de păşune alpină, sărind mici trepte stăncoase precum o scară naturală, descinde în Curmătura Bucşoiului, aflată cu aproape o sută de metri mai jos de Bucşoiu şi Omu. De aici pornesc, la stânga, Vâlcelul Curmăturii Bucşoiului spre Valea Morarului, şi la dreapta, firul secundar al Văii Pietrelor. În faţa noastră, pe linia de creastă perpendiculară potecii tronează stânca şi cabana Omu.
creasta Bucşoiu - OmuScara
Urmărim strict coama sud-vestică către Omu şi urcăm micul vârf rotunjit, fără sare, nume şi piper, dintre cele două curmături ale crestei Bucşoiu-Omu. De aici, coastele abrupte peste care ne-a purtat poteca se schimbă cu pantele ceva mai dulci ale unor căldări glaciare largi, circul superior al Văii Morarului pe flancul stâng şi căldarea mai mică a circului secundar al Văii Mălăieşti pe partea opusă. Coama se lasă puţin până în Curmătura Morarului, unde ne adunăm forţele la un mic popas înaintea asaltului ultimei sute de metri care ne despart pe altimetru de stânca Omului.
Bucşoiul văzut dinspre Curmătura Morarului

În cele din urmă, urcuşul început în forţă la Prepeleac, cu 750 de metri mai jos, se termină pe prispa cabanei Omu, în faţa unei ciorbe savurată nu numai pentru gustul acesteia, dar şi pentru infuzia de căldură care se propagă repede din palmele cu care ţinem farfuria. Siesta o facem lasând ochii să se plimbe în voie peste lumea fantastică a Coştilei, cu faţa-i brăzdată de văi pe cât de adânci pe atât de misterioase.
Coştila

De la Omu cea mai rapidă cale de coborâre este prin Valea Cerbului. O vale glaciară lungă, lipsită de dificultăţi, relativ odihnitoare pentru că panta medie este redusă, singura porţiune majoră cu pantă mare fiind amfiteatrul căldării superioare. Părerile sunt împărţite: unii consideră Valea Cerbului plictisitoare, alţii o văd foarte frumoasă. Ca întotdeauna, adevărul este la mijloc. Traseul în sine este destul de lung, monoton pe anumite porţiuni, solicitant la urcare, în schimb priveliştile sunt peste tot frumoase: versantul nordic al Coştilei cu văi de abrupt terminate în Valea Cerbului prin hornuri spectaculoase, respectiv faţa sudică a Morarului cu ameţitoare şiştoace scurse dintre Ace. Ghinionul văii este că aproape totdeauna am parcurs-o la coborârea de pe munte, în grabă, pe seară, când bătaia soarelui şi crepusculul nu mă lasă să-i răpesc frumuseţile cu cardul camerei foto.

La început, genunchii sunt puşi la grea încercare pentru o coborâre de peste o jumătate de oră de la Omu până la stâna din căldarea Văii Cerbului. Serpentinele largi ale potecii îndulcesc efortul, dar lungesc timpul. De jos, din căldare, rotim ochii peste marginea ei superioară bordată la stânga de Cerdacul Obârşiei şi punctată de două blocuri masive de stâncă: vârful Văii Cerbului, la mijloc, şi Găvanele, în dreapta.
Căldarea superioară a Văii Cerbului. Sus: Cerdacul Obârşiei

Cum timp de pierdut n-avem şi nici razele soarelui nu ne mai ating cu căldura lor în vale, nu cedăm ispitei covorului încă verde şi moale aşternut peste podeaua amfiteatrului, şi coborâm treptele stâncoase ale pragului căldării. Trecem chiar pe sub zidurile Văii Căldărilor, Pintenul Obârşiei. Firele de ceaţa sunt destul de răsfirate, lasându-ne să admirăm Acele Morarului dintr-un unghi inedit.
Cele 4 ace: de Sus (primul din stânga), al Crucii, cel Roşu, cel Mare.
La mijloc aproape de marginea dreaptă: Turnul Roşu.

Pintenul ObârşieiBrâna Mare a Morarului
Poteca coboară în serpentine de sub piciorul Pintenului Obârşiei, traversează firul bolovănos al văii şi se abate pe malul stâng al Văii Cerbului, acolo de unde se desprinde poteca clară ce urcă la Brâul Mare al Morarului.
Acul Mare şi Turnul Roşu

Valea a intrat demult în umbra soarelui, razele lui luminând doar creasta zimţată a Morarului şi plaiurile îndepărtate ale Baiului şi Neamţului. Pauzele de fotografie se răresc, paşii se înteţesc. După vreun sfert de oră câteva zigzaguri ne coboară la nivelul văii, pe care o traversăm spre Coştila. Apar brazii, printre care se strecoară poteca ciobănească spre bordeiul stânii din Valea Priponului, stână plasată într-o poiană orizontală cam de mărimea unui stadion, surprinzător de mare pentru abrupturile Coştilei, dar ascunsă privirilor drumeţilor care parcurg Valea Cerbului. Coborâm Priponul Văii Cerbului şi-ajungem în poiana cu Piatra Pârlită. Umbrele serii care se apropie fac şi mai înfricoşătoare cele două guri de vale pe care Coştila le cască deasupra poienii: Valea Priponului, cu uriaşul ei bolovan de la intrare, şi hornul lung, sinuos, plin de surplombe al Văii Caprelor.
Valea CaprelorValea Priponului
Trecem în pas grăbit prin partea împădurită a traseului, salutăm din mers Santinela cu lancea ei ascuţită, Colţul Prăpădit, şi ajungem odată cu crepusculul în Poiana Coştilei.
Santinela Văii Verzi şi Colţul Prăpădit

După o oră şi ceva de coborâre de la Pripon este timpul să ne tragem sufletul pentru un sfert de ceas şi lichidăm ultimele sandwichuri, dulciuri şi mere. Genunchii sunt puşi pentru ultima dată la treabă pe Plaiul Fânului şi ieşim în drumul auto taman când primele stele se aprindeau pe cerul părăsit în sfârşit de insistenta ceaţă. O zi lumină de neuitat pentru toţi trei.

Traseu

  • Gura Diham - Poiana Izvoarelor: 3/4 h
  • Poiana Izvoarelor - Pichetul Roşu: 1/4 h
  • Pichetul Roşu - Prepeleac: 1 h
  • Prepeleac - Brâna Caprelor: 1 1/2 h
  • Brâna Caprelor - Bucşoiul: 3/4 h
  • Bucşoiul - Cabana Omu: 3/4 h
  • Cabana Omu - stână: 3/4 h
  • stână - Poiana Coştilei: 2 h
  • Poiana Coştilei - Poiana Fânului: 1/2 h
  • Poiana Fânului - Gura Diham: 1/4 h
Author: Zoltan Hascsi
Views: 17981, Last update: Sun, Sep 26, 2010


Comment
Fără foto cezar jipa, Mon, Sep 27, 2010, 11:27 am

desi este un traseu turistic ce nu ridica, teoretic, nici un fel de probleme, desi este facut de mine in ambele sensuri, nu pot zice ca nu am citit cu placere si ca nu am admirat cu aceasi placere fotografiile cu locuri atit de dragi mie si altora.cum sigur sunt destui care nu au parcurs acest traseu, citirea articolului si privitul pozelor nu va face decit sa-i provoace la cunoasterea acestor locuri minunate.cum vremea frumoasa va reveni, cum iarna va veni dupa 20 oct.mai este timp suficient de parcurs ruta asta, cind frunzele vor rugini si va fi un amestec de verde, galben, ruginiu cum numai la munte poti intilni.

Comments for this article
Login or register to comment