Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share

Diversitatea naturii
Florian FRAZZEI (Bucureşti)


      Drumeţul are ocazie să observe diferite fenomene curioase, unele având explicaţie ştiinţifică, altele rămânând sub mantia de mister. Desigur că ele sunt foarte rare.

      Spectrul de pe Muntele Brocken. Eram într-o vacanţă de primăvară la fosta cabană Vârful cu Dor. Nori negri, întinşi pe o suprafaţă mare, au generat o ploaie puternică. Apoi s-au destrămat şi atmosfera a devenit limpede. Mă aflam pe o stâncă, privind Munţii Baiului. În spatele meu soarele se îndrepta către apus. În faţă ia naştere un nor alb, de formă verticală. În acel moment, pe norul devenit un adevărat ecran, s-a proiectat umbra mea, foarte mult mărită. Mă amuzam, efectuând mişcări cu braţele, care se reproduceau pe suprafaţa norului.
      Fenomenul a fost numit după Muntele Brocken, din masivul Harz, regiunea Hanovra, unde se observă des pentru că acest vârf este mereu înconjurat de pânze noroase situate sub nivelul lui.

      Aura de sfinţi. Străbăteam creasta Munţilor Făgăraş, îndreptându-mă spre cabana Bâlea Lac. Era vreme rea, cu ploaie deasă. La un moment dat, picăturile au încetat să cadă şi baza norului se afla deasupra noastră, la aproximativ 20 m. În acea clipă mi-am observat camarazii de drumeţie având nimb deasupra capului, precum sfinţii din biserici. La început am rămas înmărmurit. Apoi m-am gândit că există pericol de trăsnire şi ar trebui să ne culcăm pe o folie izolantă.

      Mirajul. Refracţia aerului cald explică un fenomen interesant. Când solul e încins puternic, imaginea unui obiect din depărtare apare răsturnată, precum în oglinda unui lac.
      Noi am întâlnit un alt fel de miraj în Delta Dunării, pe porţiunea de dune nisipoase (de circa 3 km) situate între Sfântu Gheorghe şi ţărmul mării. Mărirea aparentă a obiectelor este un fenomen care se observă în zilele calde, când straturile de aer sunt mai dense cu cât sunt mai apropiate de sol. Imaginea unui corp apare mai sus şi mai mare.
      Am văzut obiecte care se zăreau în depărtare, mai apropiate şi mult mărite, ridicate deasupra solului. Spre seară, totul a revenit la normal; respectivele obiecte abia se distingeau la mare depărtare, micşorate şi aşezate pe sol.

      Linia luminoasă din subteran. Peştera Meziad am vizitat-o de mai multe ori. O dată, fiind cu elevii, i-am rugat să stingă toate luminile pentru ca să-mi pot încărca filmul în aparatul fotografic. Ei s-au conformat şi, deodată, toţi am observat o lumină ca o linie uşor frântă, care se depărta, micşorându-se în interiorul unei galerii complet întunecate. Nu putea fi vorba de o luminiscenţă provenită din peretele peşterii.
      (Nota redacţiei. Fenomenul poate fi uşor reprodus, el apare des. Nu trebuie uitat că aerul din peşteră conţine, ca şi la exterior, diverse particule.)

OZN. Mă aflam pe malul mării, împreună cu un grup de tineri care cântau la chitară. Era o noapte fără nori şi lună. La un moment dat a apărut pe cer un corp în formă de disc, de culoare verde fosforescentă şi de mărime aparentă cam cât un sfert de lună plină. Foarte curioasă era mişcarea sacadată şi în formă de spirală. Corpul ţâşnea foarte repede şi apoi se oprea brusc, pentru ca după aceea să-şi recapete traiectoria elicoidală.
Author: Florian FRAZZEI
Views: 5670, Last update: Thu, Jul 17, 2003


Login or register to comment