2011-01

Sa tot fi fost vara lui 2006, in luna iulie, adica acum cativa anisori buni cand au avut loc cele povestite aici. Sa prindem din curgerea timpului o clipa dintr-o seara de vara, la munte, cand ochii raman atintiti in jocurile nebune ale flacarilor unui foc din crengi de brad, atunci cand scantei urca spre ceruri din cetina uscata . O noapte vrajita petrecuta fie prin vre-o stana, la povesti dintr-un timp invechit al ciobanilor ce odata stapaneau muntii nostrii, fiindu-le locatari si fratii intr-o unire simpla si frumoasa;fie pe la vre-un refugiu in mijlocul unei mici familii asa numai cum muntele poate sa faureasca intre straini. Sa facem deci din aceasta clipa un dulce prizonier al aducerilor aminte si sa parcurgem paginile urmatoare asemenea unui vals nebun intre vantul inaltimilor si timidele flori de colt . Ca si acum, si atunci se pare sa fi avut o problema cu avertizarile meteorologice ce se prezinta sub forma a diferitelor culori atasate unor coduri cica. Tin minte ca tot urmaream prognoza si atunci timp de vre-o doua saptamani, si tot ploaie si iar ploaie, asta in timp ce fereastra de timp in care puteam pleca se tot inchidea periculos de mult. Si cum se cade sa dau si cateva detalii tehnice, desi nu prea imi sunt mie pe plac: destinatia urma sa fie o...

Povestea este mai lungă dar începe să aibă consistenţă odată ce am coborât în portul Nuweiba. Vroiam să urcăm muntele Sinai şi pentru asta trebuia să ajungem la mănăstirea Sfânta Ecaterina, despre care ştiam doar că este deservită de o linie de autobus. Soarele coborâse deja vertiginos spre linia orizontului, supraânălţată de creasta zimţată a munţilor, când, ca pe-o pradă, ne-au luat în primire taximetriştii. Seara ce stătea să cadă subţiase destul de mult puntea ce ne despărţea de visul nostru şi negocierile eşuate au exclus posibilitatea rapidă şi comodă de a călători spre munte......

Se prea poate sa fi trecut peste doi ani de zile de cand nu am mai scris si tot cam pe atat de cand nu mi-am mai inhamat spatele la o tura cat de cat serioasa. Cumva, bretelele rucsacului imi pareau straine, le simteam ca pe un prieten drag pe care anii si intamplarile mi-l rapisera, simteam vina de a nu mai fi pastrat legatura, desi in suflet ea nu fusese nici cand intrerupta. Dar precum mi-a fost taiat avantul odata si pe binemerit, ma trageam singura de urechi “cauta solutii, nu scuze, Anca!”. Asa ca intr-o seara din luna august a anului trecut, ma hotarasc sa unesc intr- o tura doua bucati de traseu pe care le facusem anterior separate ce aveau la mijloc o mare bucata de necunoscut. Punctul de plecare in traseu urma sa fie intersectia drumului Herculane-Baia de Arama cu drumul ce duce in Cerna-Sat iar finalul urma sa fie traversarea Retezatului de la Cheile Butii, la Carnic. Dar un cliseu ni s-a aplicat si noua iar vorba aceea veche romaneasca cum ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la fata locului a devenit a naiba de reala. Si fiindca sunt o optimista prin natura ma zbat sa trec peste primul impediment cu bine. Participanti la tura, trei oameni si un catel: eu, Robert si Dan iar patrupedul Zaris. Toti, inclusiv cel cu tractiune integrala...

Articolul trateaza modul cum se aleg bocancii in functie de tipul de activitate montana ce urmeaza sa o desfasoare fiecare individ. De asemenea cuprinde si un ghid al tipurilor de piele folosite in confectionarea bocancilor si o lista de adrese de web ale unor producatori consacrati de incaltaminte pentru munte.